|
|
|
DIVIZIUNILE DREPTULUI PRIVAT ROMAN
Dreptul roman in ansamblul sau se divide in drept public si drept privat. La randul lui dreptul privat cunoaste o impartire pe 3 ramuri distincte de drept:
a) dreptul civil (ius civile)
b) dreptul gintilor (ius gentium)
c) dreptul natural (ius nature)
Conceptul de drept civil a fost utilizat de jurisconsultii clasici cu 3 intelesuri, avea 3 sensuri. Intr-un prim sens care este cel mai vechi dintre cele trei, dreptul civil desemneaza totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre cetatenii romani, si intrucat cetatenii romani erau denumiti cviriti in anumite lucrari dreptul civil mai este denumit si drept cviritar sau dreptul cviritilor. Normele dreptului civil si-au gasit expresia in vechile legi votate in epoca republicii de catre poporul roman. Actele de drept civil se caracterizeaza printr-un formalism extrem de rigid in sensul ca pentru incheierea unor acte de drept civil era necesar sa se respecte conditii de forma. Acest formalist excesiv se explica in primul rand prin faptul ca la origine cetatenii romani nu aveau experienta vietii juridice (dreptul era o noutate in viata lor), de aceea legiuitorul a avut grija ca formele solemne proprii actelor juridice sa atraga atentia cetatenilor asupra gravitatii consecintelor lor. In al doilea rand, formalismul dreptului civil se explica prin faptul ca romanii erau profund exclusivisti, erau un popor exclusivist si nu voiau sa dea acces strainilor, adica necetatenilor la viata juridica romana. Defapt in epoca foarte veche in practica nu se putea pune problema unor relatii juridice, intre cetateni si straini intrucat la acea epoca se aplica principiul potrivit caruia orice strain venit la Roma cade automat in sclavie. Cu timpul insa o data cu dezvoltarea economiei de schimb, a comertului, romanii au fost interesati sa ii tolereze pe straini, iar incepand din secolul 3 i.Hr locuitorii cetatilor care aveau tratate de alianta cu romanii puteau veni la Roma fara a cadea in sclavie si erau denumiti peregrini. Insa relatiile juridice dintre cetateni si peregrini nu erau reglementate prin normele dreptului civil, ci prin normele dreptului gintilor.
In al doilea sens care este mai recent dreptul civil se confunda cu jurisprudenta sau cu stiinta dreptului creata de jurisconsultii romani
In al treilea sens care este cel mai cuprinzator, dreptul civil cuprinde intregul drept privat, mai putin dreptul pretorian care a fost creat de pretori prin utilizarea unor mijloace procedurale. Si conceptul de drept al gintilor a fost utilizat de jurisconsulti cu 3 sensuri.
In primul sens, dreptul gintilor desemneaza totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre cetateni si peregrini. Aceasta ramura a dreptului privat s-a format in conditiile dezvoltarii comertului, dezvoltarii economiei de schimb de aceea actele de drept al gintilor nu presupuneau respectarea unor conditii de forma ci se incheiau de regula prin simpla manifestare de vointa a partilor. Acesta este motivul pentru care romanistii moderni au vazut in dreptul gintilor un sistem juridic de natura sa aduca institutiile dreptului la cel mai inalt nivel de subiectivizare si de abstractizare. Fata de avantajele pe care le prezentau cu timpul actele de drept al gintilor au preluat functiile actelor de drept civil, iar in vremea imparatului Justinian dreptul gintilor a devenit un drept general in intelesul ca institutiile de drept al gintilor au absorbit toate institutiile vechiului drept civil.
In al doilea sens pe care il intalnim la istoricul Titus Livus, dreptul gintilor cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre cetati adica relatiile dintre statele cetati ale antichitatii, ceea ce in zilele noastre ar corespunde dreptului international public.
In al treilea sens dreptul gintilor se confunda cu dreptul natural (cu ius nature) deoarece in conceptia unor jurisconsulti clasici ar exista anumite norme juridice de drept privat cu caracter universal, cu aplicatiune universala. Norme juridice care se aplica la toate popoarele din toate timpurile. In realitate normele dreptului privat au un caracter istoric, ele nu sunt vesnice ci schimbatoare. Vesnice sau universale sunt numai conceptele, categoriile, principiile si procedeele juridice pe care din pacate jurisconsultii le-au confundat cu normele dreptului. Cu alte cuvinte dreptul roman nu este universal prin continutul sau social economic sau prin normele sale, ci este universal prin tehnica de reglementare juridica pe care a creato. Iata deci ca viziunea sau conceptia romana asupra dreptului natural are mai putin o valoare juridica si mai mult o valoare politico-filosofica, dovada ca aceasta conceptie (conceptia romana asupra dreptului natural) a stat la baza contractului social al lui Jean Jac Russo (este lucrarea in care sa elaborat filosofia, ideologie conceptului social)
