Reasigurarea pe piata romaneasca si rolul brokerilor de asigurari

REASIGURAREA PE PIATA ROMANEASCA SI ROLUL BROKERILOR DE ASIGURARI

"Ca toate pietele financiare, asigurarea si reasigurarea sufera schimbari si, incepand de la sfarsitul anilor '70, au aparut noi tipuri de contracte, cunoscute sub numele de "reasigurari financiare". Totusi, majoritatea contractelor de reasigurare se prezinta inca sub forma traditionala; in consecinta cea mai mare parte a acestui capitol se va ocupa numai de explicarea functiilor si modului de utilizare a acestora.

Cresterea treptata a valorilor cuprinse in asigurare a condus la sporirea simtitoare a raspunderii asiguratorilor, ajungandu-se la un moment dat in situatia ca o singura societate de asigurare nu putea, in caz de sinistru, sa acopere daunele respective. Sau, altfel spus, fondul de asigurare constituit de o singura societate de asigurare devine insuficient pentru acoperirea unor daune foarte mari, fiind necesara cooperarea internationala in domeniul asigurarilor. In aceste conditii, societatile de asigurare realizeaza dispersia riscurilor prin mecanismul reasigurarii.

Reasigurarea este o forma de asigurare prin care o companie sau o organizatie de asigurari poate transfera catre un alt asigurator (reasigurator), partial sau in intregime, obligatiile sale de plata ce decurg din contractele de asigurare pe care le-a incheiat. Aceasta metoda permite unei companii de asigurari - denumita reasigurat, cedent sau asigurator direct - sa se protejeze impotriva riscului care depaseste puterea sa financiara, in schimbul platii de catre acesta a unei anumite sume denumita prima de reasigurare si care reprezinta o cota din prima initiala de asigurare. La randul sau reasiguratorul poate ceda o parte din reasigurarile acceptate de el, operatia purtand denumirea de retrocesiune (retrocedare), compania cedenta fiind retrocedent, iar reasiguratorul fiind retrocesionar.

Rezulta ca reasigurarea apare ca o noua asigurare care se bazeaza pe un contract de reasigurare ce se incheie intre doua societati de asigurare, prin care prima cedeaza in intregime sau partial raspunderea ce si-a asumat-o initial prin contractul de asigurare.

Reasigurarea prezinta anumite trasaturi care o deosebesc de asigurarea directa, si anume:

Actioneaza numai prin intermediul asigurarii; intai exista operatiunea de asigurare, din care apoi decurge reasigurarea;

In timp ce asigurarea directa se practica intre o societate de asigurare denumita asigurator si persoane fizice sau juridice in calitate de asigurati, reasigurarea intervine numai intre doua societati de asigurare, deci contractul de reasigurare se incheie numai intre persoane juridice;

Reasigurarea acopera partea din riscuri ce depaseste limitele de cuprindere ale asiguratorilor si reduce astfel raspunderea lor in activitatea de asigurare;

Nu toate contractele de asigurare sunt supuse principiului indemnizarii (despagubirii), cu exceptia politelor de viata, accidente si boala, in timp ce toate contractele de reasigurare sunt contracte de despagubire, fiind limitate la platile facute de reasigurat conform asigurarilor la care a subscris;

In timp ce aproape toate asigurarile directe (cu exceptia celor maritime si de aviatie) sunt in principal interne, reasigurarea este prin natura sa o activitate internationala;

Creeaza conditii de largire a campului de activitate al societatilor de asigurare si le permite acestora sa prezinte garantii mai mari.

Reasigurarea are ca scop satisfacerea unor nevoi multiple ale asiguratorului direct, indeplinind astfel o serie de functii si anume:

Asiguratorii directi sunt protejati de pierderile determinate de producerea riscurilor ce pun in pericol salvabilitatea lor. Prin acesta reasigurarea face posibila cresterea capacitatii asiguratorului de a primi mai multe riscuri decat ar fi altfel capabil sa accepte. O dauna de proportii mari care ar putea duce la insolvabilitatea companiei de asigurari este distribuita asupra mai multor reasigurari in functie de proportia in care fiecare dintre ei s-a angajat initial. Prin reasigurare apare posibilitatea ca asiguratorii interni sa-si transfere o parte din pierderi asupra reasiguratorilor internationali;

Asiguratorul poate sa obtina un anumit grad de stabilitate a ratei pierderilor prin dispersarea pierderilor mai mari pe o perioada mai indelungata prin contractele de protectie contra catastrofelor;

Se realizeaza o dispersare mare a riscurilor si prin practica reciprocitatii, prin care asiguratorii primari isi plaseaza contractul de reasigurare pe o baza reciproca, unul altuia, in asa fel incat, compania cedenta va oferi o parte dintr-un contract al sau unui reasigurator capabil sa-i ofere altul in schimb;

Permite companiei cedente sa intre intr-o categorie de afaceri sau o noua zona geografica prin infiintarea de reprezentante si dezvoltarea unui anumit volum al afacerilor sau prin negocierea si preluarea unor contracte de reasigurare de la companiile ce actioneaza deja in aceea categorie sau zona;

Ofera posibilitatea companiilor cedente de a obtine o gama larga de servicii de la marile companii de reasigurari si de la unii brokeri de reasigurari care au o experienta mondiala in domeniul asigurarilor si reasigurarilor.

In raporturile de reasigurare societatile de asigurare apar intr-o dubla postura: pe de o parte, ele cedeaza altor companii de asigurari din diferite tari o parte din riscurile asumate in cadrul asigurarii directe, avand calitatea de reasigurati, iar pe de alta parte, primesc in reasigurare diferitele riscuri din intreaga lume, dobandind calitatea de reasiguratori. Operatiunile de primire in reasigurare poarta denumirea de reasigurare activa, in cele de cedare in reasigurare, reasigurare pasiva.

Avand in vedere faptul ca reasigurarea se realizeaza practic in stransa concordanta cu prevederile contractului de reasigurare rezulta ca cele trei tipuri de contracte - mentionate anterior - dau nastere la urmatoarele forme de reasigurare: reasigurare facultativa, reasigurare obligatorie si reasigurare mixta.

a)    Reasigurarea facultativa apare ca forma cea mai veche, avand caracteristic faptul ca fiecare risc propus spre reasigurare este tratat si analizat separat. Semnificatia termenului "facultativ" se refera la faptul ca reasiguratorul nu este obligat sa accepte si sa incheie tranzactia in conditiile propuse de compania cedenta. Reasigurarea facultativa prezinta, pentru reasigurat, avantajul ca poate selecta riscurile pe care le cedeaza in reasigurare, avand posibilitatea de a le retine pe cele mai mici si primele de asigurare aferente acestora. Totodata, insa, reasigurarea facultativa prezinta si unele dezavantaje. Astfel, reasiguratul nu are posibilitatea de a incheia imediat o asigurare ce are ca obiect riscuri de valori mari, deoarece este necesar ca in prealabil sa sondeze piata de reasigurari pentru a vedea ce sanse sunt in ceea ce priveste cedarea in reasigurare a raspunderilor care depasesc posibilitatile sale financiare. Un alt dezavantaj al reasigurarii facultative este acela ca reasiguratul nu poate obtine de la reasiguratori conditiile cele mai favorabile de plasare, fiindca ea se trateaza ca o afacere izolata si nu global, cum se procedeaza, de regula, in cazul reasigurarii obligatorii. Pentru reasiguratori, reasigurarea facultativa prezinta ca principal avantaj posibilitatea de selectie a fiecarui risc oferit de subscriere. Acesta permite reasiguratorilor sa studieze detaliat toate aspectele ofertei, retinand in final numai riscurile care se incadreaza in structura portofoliului lor. Utilizarea acestei forme de reasigurare a cunoscut un declin in cele mai multe tari, deoarece implica un nivel ridicat al costurilor de administratie. De obicei, reasigurarea facultativa se incheie prin contracte proportionale si pentru riscul de incendiu.

b)    Reasigurarea obligatorie desi a aparut mai tarziu decat cea facultativa s-a dezvoltat intr-un ritm mult mai rapid, in special ca urmare a faptului ca presupune cheltuieli de administrare mai reduse. Principala ei trasatura este aceea ca toate subscrierile efectuate de resigurat privind riscul sau categoria de riscuri stabilite in prealabil intra in mod automat si obligatoriu sub incidenta contractului de reasigurare. Reasiguratorul nu mai examineaza separat fiecare risc individual si nu are dreptul sa refuze sau sa evalueze un singur risc daca el nu este inclus in contract. El este obligat sa accepte, atat riscuri "bune" cat si pe cele "rele".

Reasigurarea obligatorie avantajeaza atat pe reasigurator, cat si pe reasigurat. Reasiguratorul este pus la adapost de orice tendinta de selectie a riscurilor din partea reasiguratorului, reusind in acest fel sa aiba un portofoliu mai dispersat. La randul sau, reasiguratul ofera spre reasigurare riscuri grupate in pachete in forma si in termenii contractuali cei mai potriviti pentru interesul sau. Dezavantajul reasiguratorului este ca acesta isi pierde dreptul de a-si alege riscurile pentru reasigurare fiind obligat sa accepte global toate riscurile pe care vrea sa le cedeze compania de asigurari directe, atat riscuri "bune", cat si riscuri "rele". Pentru reasiguratori esentiala este buna credinta a reasiguratului, fiindca numai pe baza ei reasigurarea obligatorie poate deveni de fapt o forma de cooperare economica internationala reciproc avantajoasa. Cu toate acestea , reasigurarea obligatorie este cu prioritate utilizata pe plan international.

c)     Reasigurarea mixta (facultativ - obligatorie) are la baza un contract facultativ-obligatoriu. Pe piata reasigurarilor, contractele de tip facultativ -obligatorii sunt definite ca fiind "acele contracte incheiate intre o companie cedenta si un resigurator sau mai frecvent, intre un broker si un reasigurator in care acesta din urma are obligatia de a accepta reasigurarile voluntar cedate de cealalta parte". Ea este facultativa pentru asiguratorii directi care cedeaza o parte din riscuri unui reasigurator in conditiile pe care el insusi le decide si este obligatorie pentru reasigurator sa accepte oferta in configuratia propusa de compania cedenta. Acest tip de reasigurare are la baza principiul selectiei pentru compania cedenta si principiul non-selectiei pentru reasigurator. Un angajament facultativ-obligatoriu combina elemente ale reasigurarii facultative si ale asigurarii obligatorii. Pentru compania cedenta, cesionarea este optionala si la discretia sa si nu este obligata sa cedeze anumite riscuri, ci poate dispune de ele dupa voia sa..

Se observa ca reasigurarea mixta este avantajoasa in special pentru reasigurat, deoarece cumuleaza avantajele oferite de reasigurarea facultativa cu cele oferite de reasigurarea obligatorie. Reasigurarea mixta nu ii stimuleaza suficient pe reasiguratori. Drept urmare, reasiguratul pentru a putea incheia un contract mixt acorda unele avantaje reasiguratorilor. Aceste tipuri de contracte se folosesc in reasigurarea de incendii si in reasigurarile maritime pentru a oferi o protectie suplimentara pentru riscurile cu o aparitie foarte rara si neregulata sau pentru considerente exterioare tranzactiei.

Operatiunea de cedare in reasigurare a unei parti din raspunderea asumata de reasigurator se poate realiza fie direct de catre acestia, fie prin intermediul brokerilor de reasigurare.

Piata internationala actuala a asigurarilor si reasigurarilor este de neconceput fara prezenta deosebit de activa a brokerilor. Existenta lor apare obiectiv necesara datorita ritmului extrem de rapid al modificarii conditiilor economice, sociale si politice in lume, datorita schimbarii periodice a legislatiilor unor tari privind reglementarea activitatilor de asigurare si reasigurare referitoare la depozitele de fonduri, restrictiile privind transferul fondurilor in afara tarii etc. Ei mobileaza o mare parte din capacitatea mondiala de reasigurare si confera pietei o mare mobilitate si flexibilitate.

Termenul de broker de reasigurare desemneaza firmele sau persoanele ce actioneaza in calitate de intermediari pentru gasirea partenerilor si angajarea unor contracte de reasigurare ca agent al companiei cedente sau al reasiguratorului (in cazul retrocedarii). Rezulta deci ca brokerii de reasigurare apar sub forma unor firme specializate care se ocupa cu operatiile de plasare a cedarilor in reasigurare.

Pentru serviciile prestate, brokerii sunt remunerati prin plata unui comision, denumit "taxa de brokeraj" prin aplicarea unei cote procentuale asupra primei de reasigurare platite de client, care variaza, in functie de tipul contractului si de piata, intre 1.5 si 15 %. Cota este mai mica la contractele proportionale si mai mare la contractele neproportionale (in special la "excedent de dauna").

Pentru a incheia cea mai buna afacere, brokerul trebuie sa cunoasca situatia financiara si solvabilitatea reasiguratorului, legislatia fiecarei tari, uzantele si conditiile pietelor pe care va actiona si, nu in ultimul rand, trebuie sa-si actualizeze permanent cunostintele.

In prezent, in lume, functioneaza un numar foarte mare de brokeri fie ca filiale ale unor firme intermediare, fie ca organizatii independente. Intre ei exista diferente considerabile in ceea ce priveste dimensiunea, localizarea geografica si tipurile de afaceri pe care le intermediaza. Se intalnesc concomitent firme nationale si multinationale, companii mici si companii cu sute de angajati, experti strict specializati in anumite tipuri sau clase de afaceri. In general, firmele mari de asigurari si reasigurari detin oficii prin care sunt in contact permanent cu brokerii corespondenti de pe alte piete.

Brokerii cunosc foarte bine situatia tuturor pietelor de asigurari si reasigurari, detin informatii in orice moment privind cererea si oferta de reasigurari pentru fiecare tip de risc si pentru fiecare clasa de afaceri. Evidenta si evolutia indicatorilor de piata sunt permanent cunoscute prin utilizarea intensa a calculatoarelor conectate la retele internationale. De exemplu, un broker de pe piata Londrei poate afla in orice moment cotatia primelor de reasigurare pentru riscul de incendiu din ultimii cinci ani, practicate pe pietele din Zurich, New York, etc., sau poate afla la nivelul primelor practicate in acel moment pentru riscul de incendiu pe toate pietele din lume.

Avand cunostinte multiple privind pietele, termenii si conditiile standard, foarte diferite de la o tara la alta, brokerii ofera clientilor posibilitatea plasarii afacerilor in interesul ambilor parteneri, asigurand o protectie completa companiei cedente si o prima de reasigurare corespunzatoare pentru reasigurator. El informeaza companiile cedente asupra noilor forme de protectie, asupra oricaror modificari intervenite in starea pietei, asupra metodelor de imbunatatire a informatiilor de management si a sistemelor de control, le avertizeaza in situatiile in care sunt tentati sa incheie contracte ce se pot dovedi dezastruoase, aplaneaza diferentele aparute in perioada de derulare a contractului si poate oferi asistenta si consultanta in domeniul reciprocitatii.

Brokerul de reasigurare are urmatoarele functii:

Acorda asistenta companiei cedente (reasiguratului) pentru elaborarea unui program adecvat de reasigurari si pentru imbunatatirea programului curent;

Contacteaza reasiguratorii potriviti pentru obtinerea unor contracte corespunzatoare pe termen lung;

Negociaza termenii contractului de reasigurare, pregateste textul acestuia si verifica daca textul propus de compania cedenta raspunde protectiei optime;

Participa la plata primei de reasigurare si la incasarea contravalorii corespunzatoare a despagubirii in cazul producerii daunelor;

Pregateste reinnoirea contractului de reasigurare;

Asista la respectarea de catre reasigurator a clauzelor contractuale.

Rolul brokerilor este de a oferi consultanta competenta clientilor sai privind cel mai bun tip de reasigurare, dimensiunea optima a retinerilor si capacitatea adecvata bazata pe experienta si cunostintele lor privind piata si apoi sa aplice programul rezultat pe piete sigure si la preturi si termeni competitivi pentru clienti. De multe ori, brokerii se ocupa chiar de unele activitati administrative de detaliu, cum ar fi: elaborarea proiectului de control, avizarea lui de viitoarele parti contractante, intocmirea documentului final si semnarea lui, urmarirea derularii contractului si a respectarii obligatiilor privind plata primelor datorate si regularizarea daunelor."23