Procesul psihologic de formare a declaratiilor martorilor

PROCESUL PSIHOLOGIC DE FORMARE A DECLARATIILOR MARTORILOR  

1.Perceptia faptelor si imprejurarilor.

Cercetarile stiintifice privind psihologia martorilor au demonstrat cu prisosinta ca depozitiile acestora, bazate pe mecanismele psihice ale procesului de cunoastere a realitatii obiective, au anumite elemente specifice, conditionate de necesitatea comunicarii cunostintelor obtinute in urma contactului cu spatiul infractional organului judiciar, pentru a fi transformate in informatii probante. Ele reprezinta rezultatul unui proces de receptie si stocare a faptelor cu semnificatie juridica, urmat de reproducerea lor in conditiile si sub forma prevazuta de lege. Asadar, depozitiile martorilor se formeaza treptat, presupunind trei faze succesive: receptia - faza in care martorul, prin mijlocirea organelor de simt, percepe fapte legate de infractiunea savirsita -, memorarea, adica evaluarea si stocarea faptelor percepute, si reproducerea acestora prin comunicarea lor orala sau forma scrisa organului judiciar.[i]

Procesul de formare a declaratiilor martorilor implica un moment de achizitie a informatiilor circumscrise infractiunii sau faptuitorului acesteia, un moment de conservare in memorie a informatiilor percepute si, in fine, momentul de comunicare a acestor informatii organelor judiciare, pe calea reproducerii sau recunoasterii.

La formarea acestui proces concura, intr-o masura sau alta, toate categoriile de senzatii. Unele dintre acestea au un rol precumpanitor (senzatiile vizuale si auditive), altele au un rol subsecvent (senzatiile tactile, olfactive si gustative)[ii].

Referitor la receptia informatiilor ma voi referi la senzatiile cu rol determinant in formarea marturiei, indicind, totodata, procedeele tactice ce se desprind din specificul perceptiei vizuale si auditive;

Receptia auditiva - organul auditiv al omului este capabil sa perceapa, intr-o infinitate de nuante, o multitudine de fenomene sonore ce insotesc, fie in mod necesar, fie in mod intimplator, savirsirea unor infractiuni.

Inaltimea, intensitatea si timbrul constituie cele trei insusiri caracteristice ale oricarui sunet, a caror perceptie da nastere senzatiilor.

La dovedirea diverselor aspecte legate de comiterea infractiunilor, cel mai mare interes il prezinta perceptia si redarea cuvintelor, a vorbirii.

Receptia reprezinta reflectarea in constiinta a datelor referitoare la infractiune si faptuitorul ei. Ea se realizeaza in baza senzatiilor si perceptiei, acestea constituind faza initiala a procesului psihic de cunoastere. Senzatia - impresie receptionata de un organ de simt influentat direct de realitatea inconjuratoare - semnalizeaza despre unele insusiri izolate ale factorilor de contact. Perceptia este actul psihic de sintetizare a senzatiilor, asigurind cunoasterea obiectului sau a fiintei in complexitatea insusirilor acestora, identificarea lor.[iii]

Perceptia senzoriala se realizeaza in functie de mai multi factori, care in literatura de specialitate se subdivid in obiectivi si subiectivi.

Factorii obiectivi sunt conditionati de imprejurarile in care are loc perceptia, cei subiectivi - de calitatile psihofiziologice ale martorului si de trasaturile de personalitate ale acestuia.

Dintre factorii obiectivi de natura sa influenteze perceptia de catre martor a faptelor legate de savirsirea unei infractiuni pot fi:

a) intensitatea stimulilor care influenteaza asupra organelor senzoriale. Impulsurile trebuie sa aiba putere necesara pentru a provoca senzatii. Exista anumite limite ale senzatiilor cunoscute sub denumirile de pragul minim si cel maxim de sensibilitate a omului. Pot produce senzatii stimulii a caror valoare se incadreaza in limitele senzoriale ale martorului. Organul judiciar trebuie sa tina, de asemenea, cont de posibilitatile martorului de a reactiona la anumiti stimuli, fiindca sensibilitatea organelor de simt difera de la o persoana la alta in functie de sfera de activitate, de interesele acestora;   

Receptia vizuala - marturia a carei sursa o constituie senzatiile vizuale reprezinta marturia tip, marturia cel mai frecvent intilnita, deoarece, in aproape fiecare cauza penala, se resimte necesitatea reconstituirii cit mai fidele a configuratiei locului infractiunii, a localizarii spatiale a unor obiecte, a precizarii unor raporturi spatiale dintre obiecte, dintre obiectele si persoanele de a caror prezenta la locul infractiunii este, intr-un fel sau altul, legata de savirsirea acesteia.

Perceptia insusirilor spatiale ale obiactelor - necesitatea precizarii raporturilor spatiale se iveste deseori in procesul penal: distanta ce separa martorul de locul infractiunii in momentul perceptiei, distanta dintre diferite obiecte, dintre persoane, dintre persoane si obiecte etc.

Unghiul de observatie. Perceptia vizuala mai depinde de unghiul de observatie, dat fiind faptul ca un anumit unghi de observatie, in mod obiectiv, este favorabil pentru perceperea anumitor obiecte, persoane sau actiuni si defavorabil pentru perceperea altor persoane, obiecte si actiuni din acelasi spatiu;

Dependenta preciziei raporturilor spatiale de distanta la care sunt situate obiectele, persoanele permit a formula urmatoarea legitate: siguranta perceptiei scade odata cu distanta sau, altfel spus, exactitatea aprecierii acestei insusiri spatiale se afla intr-un raport invers proportional cu distanta.

Distanta la care martorul poate percepe. De la distante mari el va percepe doar conturul obiectelor, sunetelor si al altor fenomene din cimpul infractional. Semnalmentele persoanelor, elementele caracteristice ale obiectelor, alte amanunte si secvente ale infractiunii pot fi percepute, in cele mai favorabile conditii, de la o distanta de 50-60 m.[iv]

Factorii de bruiaj, (vintul, ploaia), respectiv diferite obstacole fizice, perturbari climaterice pot reduce mult din calitatea perceptiilor. Nu sunt excluse si disimularile infatisarii, cind persoanele cointeresate apeleaza la diferite forme de deghizare a aspectului lor exterior si a obiectelor cu care se activeaza, pentru ca sa nu fie observati sau sa fie observati in mod eronat.

La aplicarea procedeelor tactice de ascultare a persoanei vatamate nu se poate face abstractie de psihologia sa particulara, dupa cum aceste procedee nu pot fi deprinse de situatia de parte a carei participare la procese e legata de ideea apararii unor interese proprii, izvorite din infractiune.[v]

Atita vreme cit consecintele daunatoare ale faptei s-au rasfrint in mod direct asupra ei, ar fi de asteptat ca declaratiile persoanei vatamate sa constituie sursa celor mai bogate si fidele informatii cu privire la modul de savirsire a infractiunii.

Emotia de frica, de minie si afectele, carora le corespund groaza, furia si disperarea, reduc considerabil controlul constiintei asupra conduitei omului.

A doua faza importanta a formarii depozitiilor martorului constituie, memorizarea faptelor, obiectelor si fenomenelor percepute in legatura cu savirsirea actului penal.

Memorarea implica succesiunea a trei momente, intre care exista o strinsa unitate: faza de achizitie (memorare), faza de pastrare (retinere) si faza de reactivare (recunoastere si reproducere).

In cazul memorarii involuntare, datele percepute se intiparesc neintentionat.aceasta nicidecum nu inseamna ca martorii care involuntar au retinut fapte privind infractiunea si autorul acesteia trebuie tratati cu credibilitate redusa. Eficienta marturiilor intemeiate pe memorarea involuntara este de netagaduit, daca organul judiciar, in cativitatea sa de ascultare a martorilor, va tine con de factorii care influenteaza procesul de memorizare:

Tipuri individuale de memorie a martorului. Se pot intilni martori cu memorie vizuala sau auditiva care retin cu mai mare precizie faptele si evenimentele, motrice, cind martorul este predispus sa fixeze, in primul rind, ceea ce se afla in miscare, logica sau mecanica, dupa nivelul de analiza a faptelor receptionate si emotionala, care presupune retinerea faptelor si fenomenelor legate de sentimentele de inalt grad de densitate, traite recent sau mai putin recent de catre martor;[1]

Afectiunile psiho-fiziologice cauzate de diverse maladii si de virsta, care intensifica procesul uitarii. Faptele inregistrate in memorie nu ramin fixe.

Dimpotriva, ceea ce caracterizeaza memoria voluntara, este existenta scopului mnemic, caruia i se adauga folosirea unor procedee speciale, in vederea realizarii acestui scop.

Cu trecerea timpului, in informatiile pastrate se inregistreaza pierderi, datorate procesului uitarii.

In cazul persoanei vatamate faptele, deseori confuz si fragmentar percepute, sunt supuse, nu o data, unor alterari in urmatoarea etapa a procesului de formare a declaratiilor persoanei vatamate - stocarea memoriala a informatiilor.

In cazul persoanei vatamate, memorarea faptelor are un mai pronuntat caracter activ , dinamic, proces in cursul caruia faptele percepute sunt supuse unei necontenite reorganizari, regrupari si restructurari.

Uitarea constituie reversul pastrarii imaginii si se manifesta prin imposibilitatea reamintirii unor fapte memorate ori a recunoasterii unor evenimante traite, la o noua confruntare cu acestea, sau prin reproducerea lor eronata.

Starea emotionala cauzata de fenomenele percepute. Faptele cu repercusiuni emotionale pozitive sau negative se memorizeaza mai bine decit cele indiferente, emotional neutre;

Gradul de intelegere a fenomenelor percepute. Omul poate memoriza fenomene si imprejurari al caror sens si continut ii sunt accesibile. Lucrurile necunoscute sunt imperceptibile si, prin urmare, nu pot constitui materie memorizabila.

Intervalul de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii. Procesul uitarii "sterge" din memorie anumite fapte, inlocuindu-le cu altele, care reprezinta interes la moment.

Printre factorii subiectivi ce pot influenta procesul perceptiv al martorului mai importanti sunt:

a)               Starea organelor receptive, devierile de la norma, deficientele ereditare, accidentale sau cauzate de anumite maladii, toate acestea reducind partial sau in intregime posibilitatile perceptive ale martorilor;

b)               Virsta martorului, fiind cunoscut sub faptul ca in copilarie perceptiile nu sunt pe deplin conforme realitatii, datorita elementului de fantezie inerent acestei virste, iar la etapa virstnica - lacunare, deoarece in cea de a doua parte a vietii vederea, auzul, alte sisteme perceptive sunt in scadere;[2]

c)               Gradul de instruire si profesia martorilor, care, in anumite situatii, pot influenta decisiv procesul de perceptie. Oamenii cu diferite niveluri de cunostinte "vad" lucrurile in mod divers. Cu cit nivelul de cunostinte este mai ridicat, cu atit perceptie va fi mai clara, mai completa. Profesia, activitatea profesionala sensibilizeaza procesul perceptiv astfel ca medicul va fixa cu mare precizie pozitia cadavrului, croitorul - caracteristicile si starea obiectelor vestimentare avute asupra sa, oferul - perimetrii strazii unde a fost descoperit.[3]

d)               Starea fizica sau psihica afectata a martorului. In momentul perceptiei, martorul in atare stare nu va observa obiecte si elemente de fapt cu semnificatie procesual-penala. Ziua grea de munca, oboseala, insomnia, starea de ebrietate sau de intoxicatie narcotica influenteaza negativ totalitatea proceselor psihice, inclusiv perceptive. Procesul savirsirii unei infractiuni, consecintele grave ale acestora, provoaca emotii de teama si groaza, sentimente de ura si revolta fata de faptuitori, alte stari sufletesti de natura sa influenteze negativ procesul perceptiv;[4]

e)               Atentia subiectului receptiv in momentul in care vine in contact cu spatiul infractional. Ca fenomen psihic, atentia este determinata de tipul de temperament si de caracter al individului. Atentia poate fi involuntara cind se mentine asupra unor fapte si fenomne fara eforturi volitive care se caracterizeaza prin concentrarea intentionata a sistemului perceptiv si a altor mecanisme ale psihicului asupra anumitor obiecte si fenomene. In majoritatea cazurilor declaratiile martorilor au la baza actele de perceptie involuntara, desi nu se exclude observarea intentionata de catre martor a anumitor imprejurari ale infractiunii.

Ultima faza a procesului de formare a depozitiilor martorilor constituie reproducerea in fata organului judiciar a faptelor memorizate. Calitatea si plenitudinea reproducerii este influentata de capacitatile si calitatile de personalitate ale martorului, de conditiile si imprejurarile in care se desfasoara audierea acestuia si, in cale din urma, de comportarea tactica a celor care indeplinesc atributiile organelor judiciare.[5]

In procesul formarii declaratiilor persoanei vatamate deseori datorita recrudescentei sentimentului de furie, minie, indignare, pot surveni cele mai neasteptate cauze de distorsionare a faptelor.[6]

Dupa cum prezentarea denaturata a faptelor e sau nu dependenta de vointa persoanei vatamate, alterarea faptelor poate avea un caracter constient sau inconstient.

Denaturarile involuntare se datoreaza starii emotionale sub stapinirea careia persoana vatamata a perceput faptele si constau in "ingrosarea", in supradimensionarea consecintelor faptei, in exagerarea gravitatii faptei, a prejudiciului fizic, moral sau material suferit.

In cazul jafului apare tendinta quasi generala de exagerare a faptelor si se manifesta in cazul aprecierilor asupra duratei de desfasurare in timp a unor fapte, actiuni, activitati, precum si asupra distantelor. Astfel, aprecierea duratei in timp a activitatii materialeprin care s-a comis infractiunea, sau a unor imprejurari legate de infractiune ori de faptuitorul acesteia (durata imobilizarii victimei, durata privarii de libertate a victimei, durata aplicarii violentei etc.), se caracterizeaza prin mari fluctuatii manifestindu-se, aproape fara exceptie, tendinta de supraevaluare.

In ce priveste aprecierea datelor scurte si lungi de timp, in cazul persoanei vatamate aceasta tendinta se manifesta intr-un singur sens, cel al supraevaluarii timpului.

Tendinta de supraevaluare se manifesta si in cazul aprecierii distantelor parcurse, cind, privata de libertate, persoana vatamata este silita sa insoteasca faptuitorul sau faptuitorii.

Reproducerea faptelor poate fi insotita de prezentarea denaturata, adica de falsificarea faptelor, ca urmare a unei atitudini deliberate, de rea-credinta a celui vatamat.

Denaturarile de rea-credinta constituie "ajustari", in sensul "ingrosarii" faptelor, iar cauzele acestora nu pot fi deprinse de situatia de parte in proces, de interesele acesteia de solutionare intr-un anumit fel a pricinii. Cel vatamat urmareste, indeobste, inrautatirea situatiei faptuitorului si, implicit, crearea pentru sine a unei conditii procesuale mai bune. Dorinta de razbunare pentru raul pricinuit, precum si dorinta de a obtine avantaje materiale superioare prejudiciului real suferit sunt cele mai frecvente cauze ce explica denaturarile constiente din declaratiile persoanei vatamate.