|
|
|
Proprietatea si dreptul de proprietate
a) Dreptul de proprietate
Intre oameni se stabilesc relatii de munca in cadrul carora ei produc bunuri, pe care si le insusesc. Insusirea de catre oameni a diferitelor bunuri ale naturii, inauntru si cu ajutorul acestor forme sociale, se numeste proprietate.Proprietatea este, asadar, un raport social.
Pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii, proprietatea ca raport social se transforma in drept de proprietate, raportul social pur si simplu devenind raport juridic. In societatea cu economie de piata domina dreptul de proprietate privata (drept fundamental), consacrat prin reguli de drept, care confera anumitor persoane sau colectivitati organizate de persoane in conditiile legii, putinta de a poseda, de a folosi, de a dispune de un lucru.
b) Continutul dreptului de proprietate si caracteristicile sale
A fi proprietarul unui bun inseamna a avea dreptul de a poseda, folosi si dispune de acel lucru, in limitele prevazute de lege(art.480/C.Civ.)
A. Posesiunea implica din partea unei persoane exercitarea directa si nemijlocita a oricarei actiuni materiale asupra unui bun, aflat la locul asezarii lui permanente;[1]
B. Folosinta unui bun inseamna prerogativa pe care o are proprietarul de a obtine foloasele legate de acel bun pentru indeplinirea nevoilor sale;
C. Dispozitia cu privire la un bun echivaleaza cu putinta de a transmite dreptul de proprietate asupra unei persoane, de a da bunul in gaj, in folosinta etc., cu un cuvant de ai determina regimul juridic.
In situatia cand bunul se gaseste in pastrarea altei persoane (depozit, gaj, inchiriere) posesiunea si folosinta pot apartine si unui neproprietar, dreptul de proprietate ramanand insa proprietarului sau. Asadar, posesiunea, folosinta si dispozitia asupra bunului ce formeaza obiectul unui drept de proprietate nu sunt elemente inseparabile.
Dreptul de proprietate este un drept absolut. Toate persoanele sunt obligate sa se abtina de la orice incalcare care ar putea aduce atingere exercitiului dreptului de proprietate de catre titularul sau.
Fiind un drept real, titularul il poate realiza direct fara concursul altor persoane. Astfel, proprietarul unei case poseda, se foloseste, dispune de aceasta, fara a astepta interventia altei persoane.
Dreptul de proprietate este un drept exclusiv, in sensul ca proprietarul are singur folosinta si stapanirea bunului sau. El este un drept perpetuu, in intelesul ca nu se stinge prin neintrebuintare, si un drept alienabil ceea ce inseamna ca se poate instraina.
c) Posesiunea si efectele juridice produse de ea
Posesiunea consta in stapanirea unui lucru sau in folosirea unui drept, de catre o anumita persoana indrituita sa exercite asupra unui lucru sau dreptului respectiv actele de folosinta si de putere ca proprietar sau ca titular al unui drept real.
O persoana poseda, cand detine material un lucru sau cand se foloseste efectiv de un drept (posesiunea se aplica si bunurilor incorporale). Din partea detinatorului trebuie sa existe intentia de a se considera proprietar, adica de a-si insusi bunul pentru el ori de a se folosi de dreptul respectiv ca de-al sau. Daca lipseste aceasta intentie nu avem o posesiune, ci o detentiune precara.
Conditiile posesiunii sunt : sa fie continua, pasnica, adica sa nu aiba loc prin violenta, publica, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa fie exercitata pe acuns, si sa fie exercitata sub nume de proprietar.
Posesiunea[2] care indeplineste conditiile de mai sus se cheama posesiune utila, creand in favoarea posesorului o prezumtie de proprietate. In anumite conditii, dupa trecerea unui anumit termen, posesiunea utila, duce la dobandirea dreptului de proprietate.
Neindeplinirea uneia din conditiile aratate face din ea o posesiune viciata, adica fara efect din punct de vedere juridic.
Viciile posesiunii sunt deci :
discontinuitatea,
violenta,
clandestinitatea
precaritatea.
Discontinuitatea este un viciu absolut, in sensul ca poate fi invocat de oricine si temporar, caci de odata ce inceteaza posesiunea se considera a fi utila. Acest viciu consta in aceea ca detinerea materiala a bunului sau folosirea dreptului se face la intrevale nenormale.(Exemplu : un teren arabil este lucrat, la doi- trei ani).
Violenta se manifesta ca un viciu relativ si temporar, putand fi deci invocata numai de catre cel impotriva caruia posesorul detine bunul si foloseste dreptul de violenta.
Clandestinitatea este de asemenea un viciu relativ si temporar, constand inaceeaca posesiunea este exercitata in ascuns de adversar,incat acesta nu este in situatia de a o cunoaste.
Precaritatea este mai mult decat un viciu al posesiunii, deoarece afecteaza insasi existenta acesteia, caci prezenta sa inseamna lipsa elementului intentional (psihologic) al posesiunii. In acest caz, se spune ca posesiunea nu este exercitata sub nume de proprietar, ea aparand ca o detentiune precara. Sunt detentori precari: locatarii, uzufructuarii, depozitarii etc.
Cel care a inceput prin a poseda cu titlu precar este presupus ca poseda astfel pana la dovada contrara. Posesiunea utila este presupusa de asemenea pana la dovada contrara. Aceasta inseamna ca elementul intentional nu tebuie dovedit de catre detinatorul bunului sau de cel care foloseste dreptul, ci de cel care formeaza pretentii contrare.
Schimbarea detentiunii precare intr-o posesiune utila se numeste intervertirea posesiunii si are loc in conditiile stabilite de art. 1858 C. civ. Efectele posesiunii sunt : a) creeaza o prezumtie relativa de proprietate in favoarea posesorului; b) poate conduce in anumite conditii la dobandirea dreptului de proprietate; c) posesorul de buna credinta are dreptul sa culeaga fructele si veniturile bunului ce-l poseda, nefiind obligat sa le restituie decat din ziua chemarii in judecata de catre proprietar.
Apararea posesiunii se face pe cale actiunilor posesorii. In conditiile stabilite de lege, fiind de asemenea un efect al posesiunii. Deosebim doua feluri de actiuni posesorii :
in complangere
in reintegrare (reintegrand). Ultima fiind si la mana detentorilor, are mai mult, un caracter personal.
Cand posesorul pierde bunul sau nu mai are intentia sa il pastreze pentru sine - chiar daca ar continua sa il detina - posesiunea inceteaza si se pierde. De exemplu, cineva pierde un bun mobil sau cineva a vandut casa altcuiva, care l-a lasat in pastrarea primului; in ambele cazuri posesiunea s-a pierdut.
