Constitutia rusa din 1918

Constitutia rusa din 1918

La 10 iulie 1918 a fost adoptata Constitutia Republicii Socialiste Federative Ruse. Constitutia reafirma ca Republica rusa este un stat socialist al muncitorilor si taranilor, stabilit pe baza unei federatii a republicilor nationale sovietice^[1] Puterea suprema in R.S.F.S.R. apartine Congresului panrus al sovietelor, iar in intervalul dintre congrese, comitetului executiv central panrus al sovietelor. Se prevedea, printre altele, separarea bisericii de stat, libertatea propagandei religioase si antireligioase, transmiterea in mainile clasei muncitoare si ale taranimii a resurselor tehnice si materiale necesare pentru editarea ziarelor si altor publicatii, dreptul organizarii de reuniuni si mitinguri, dreptul la instruire completa, universala si gratuita, declararea muncii obligatorii pentru toti cetatenii republicii, obligatia apararii patriei, recunoasterea dreptului de azil etc. Este de remarcat ca, dand expresie noilor principii care urmau sa se aplice in viata sociala si in organizarea de stat, constitutia interzice oprimarea minoritatilor nationale, recunoaste dreptul fiecaruia de a folosi limba materna atat in viata administrativa cat si in viata sociala si interzice indivizilor si grupurilor drepturile pe care le-ar folosi in detrimentul intereselor revolutiei socialiste^[2]. Constitutia din 1918 declara ca pamantul, padurile, subsolul, apele, precum si fabricile si uzinele, caile ferate, transporturile pe apa si aeriene, mijloacele de comunicatie, apartin statului muncitoresc-taranesc.

Structura statala

Structura statala stabilita de Constitutia din 1918 cuprindea - asa cum s-a aratat - un organ al puterii - Congresul sovietelor - constituit pe o baza foarte larga, ale carui atributii erau exercitate intre sesiuni de Comitetul executiv si un organ al administratiei de stat, Consiliul Comisarilor Poporului, care cuprindea 11 comisari, avand fiecare in competenta sa cate o problema determinata. Puterea locala apartinea sovietelor locale, care alegeau propriile lor organe executive^[3]

Este important de subliniat ca, dand expresie unor principii de clasa, constitutia recunostea dreptul de a alege si de a fi ales numai persoanelor care 'isi castigau existenta printr-o munca productiva si utila'. Nu aveau dreptul de vot persoanele care traiau dintr-un venit care nu fusese obtinut prin munca, comerciantii, preotii, agentii si functionarii fostei politii, membrii fostei dinastii domnitoare, persoanele bolnave mintal precum si cei ce fusesera condamnati pentru infractiuni infamante^[4]

Constitutia R.S.F.S.R. a fost infatisata de literatura sovietica de specialitate ca fiind un exemplu de democratie si exercitarea puterii exclusiv de catre persoanele care desfasoara activitati sociale productive. V.I.Lenin scria, de pilda,: 'cuvantul <<soviet>> este inteles acum de toata lumea iar constitutia sovietica a fost tradusa in toate limbile si o cunoaste fiecare muncitor'^[5]

Critici la adresa noului sistem

Intr-un articol publicat pe marginea constitutiei sovietice de G.Grigorovici - unul  dintre fruntasii socialisti romani ai timpului - se aduceau critici acestei constitutii, apreciindu-se ca prin dictatura proletariatului 'Marx a inteles dictatura unei majoritati covarsitoare, constiente, mature, asupra unei minoritati, care se opune, se revolta si nu vrea sa se supuna'^[6]. Ar rezulta, asa dar, dupa cum arata G.Grigorovici ca, dupa Marx, dictatura proletariatului este o dictatura democratica, o dictatura in scutul democratiei. 'In vreme ce in Rusia, in Republica sovietica, dictatura proletariatului se intelege in sensul ca o minoritate dicteaza asupra majoritatii covarsitoare a tarii, se dicteaza contra democratiei'^[7]. In conceptia liderului socialist roman, sistemul politic instaurat in Rusia nu ar fi reprezentat, de fapt, o 'dictatura a proletariatului' in sensul enuntat de doctrina marxista ci, pur si simplu, numai o dictatura a partidului bolsevic impotriva celorlalte forte politice ale tarii^[8]