|
|
|
Consiliul European, in reuniunea solemna din 7 decembrie 2000, a adoptat Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene acceptata, cu un an mai tarziu, de sefii de state si de guverne din cele 15 State membre ale Uniunii Europene.
Carta constituie rezultatul extraordinar al eforturilor din ultimii ani de elaborare a unui document scris care sa garanteze drepturile fundamentale si un relevant "punct de vedere" in dezbaterea actuala asupra unei proceduri adecvate de elaborare a Constitutiei Uniunii.
Istoricul adoptarii Cartei
In declaratia comuna a Parlamentului, Consiliului si Comisiei din 5 aprilie 1977 s-au facut referiri la jurisprudenta dezvoltata dupa 1969 a Curtii de justitie in materia drepturilor fundamentale, la traditiile constitutionale comune statelor membre si la conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDH).
Alaturi de declaratiile Consiliului, avand valoarea programelor politice, declaratia Parlamentului European relativa la drepturile si libertatile fundamentale, din 12 aprilie 1989, a deschis calea spre realizarea obiectivului unei Carte a drepturilor fundamentale, codificata dupa modelul CEDH.
Un proiect al drepturilor fundamentale inserat in decizia din 10 februarie 1994, privind "proiectul unei constitutii europene" a fost prezentat Parlamentului European, el reluand, cu unele nuante, Declaratia din 1989.
Preambulul Actului Unic European (A.U.E.) din 28 februarie 1986 si cel al Tratatului asupra Uniunii Europene (T.U.E.), semnat la 7 februarie 1992, introduc o revizuire a Tratatelor trimitand, deja, la raportul dintre legitimarea democratica si izvoarele precitate ale jurisprudentei. Singura dispozitie conventionala figura in art. 6 II din Tratatul asupra Uniunii (fostul F II 2) sub forma unei obligatii de respect a drepturilor fundamentale. Propunerea unui catalog de drepturi fundamentale a aparut abia in concluziile Consiliului European din 15 si 16 decembrie 1995 ca un punct aparte pe ordinea de zi a Conferintei interguvernamentale din 1996 (Anexa 15).
La reuniunea Consiliului European de la Köln (4 iunie 1999) s-a decis, la propunerea guvernului federal german, crearea unui organism special cu misiunea elaborarii unei carte a drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Mandatul dat acestuia trebuia sa contina principiile comune ale CEDH si traditiile constitutionale comune Statelor membre: drepturile fundamentale economice si sociale care figurau in "Carta sociala europeana" si in "Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor" trebuiau, de asemenea, sa fie luate in consideratie.
Constituirea Conventiei pentru drepturile fundamentale a fost decisa la una din reuniunile Consiliului European de la Tampere (Finlanda) la 16 octombrie 1999, fiind compusa din 15 reprezentanti ai sefilor de state si de guvern, 16 membri ai Parlamentului European si 30 de membri ai Parlamentelor nationale (2 la un Stat membru), precum si un reprezentant al Comisiei Europene, in total 62 de membri.
Mandatul acestei Conventii cuprindea si sarcina de a proceda la un schimb de idei intense cu statele candidate la aderare si cu alte instante, grupari sociale si experti. Astfel definita, Conventia s-a constituit, practic, la 17 decembrie 1999 la Bruxelles, alegandu-si presedintele, in persoana fostului presedinte la Curtii Constitutionale federale germane si al Republicii Federale, dr. Roman Herzog.
2. Elaborarea, adoptarea si publicarea Cartei
Procedura de lucru a Conventiei a fost adoptata de aceasta, potrivit cu autonomia larga care i-a fost incredintata de Consiliul European.
Presedintele a renuntat la votul pe articole si a considerat adecvata regula consensului, in masura in care, nu putea fi obtinuta unanimitatea. Potrivit concluziilor Consiliului European de la Tampere, documentele de lucru au fost elaborate de comitetul de redactare si prezentate Conventiei. Pentru a asigura o eficacitate optimala, timpul de interventie (luarea de cuvant) al membrilor Conventiei a fost strict reglementat, fiind limitat la 3 minute pentru fiecare membru si numai la o singura interventie in privinta unui articol.
O noua redactare a textului a fost elaborata pe baza discutiilor tinand cont de propunerile de modificare orale sau scrise, iar, fiecare articol s-a propus la vot.
Textul proiectului Cartei a fost luat in dezbatere de un numar mare de organizatii neguvernamentale si de experti, fiind, apoi, examinat de reprezentantii organelor Comunitatii Europene, ai Comitetului economic si social, ai Comitetului regiunilor si a Mediatorului european; de asemenea, proiectul a fost examinat de reprezentantul Consiliului Europei, de 66 organizatii neguvernamentale (ONG) care lucreaza in favoarea protectiei si promovarii drepturilor omului si care au fost audiate la sesiunea din 12 mai 2000 a Conventiei, insistandu-se, mai ales, asupra raportului Cartei cu drepturile sociale, asupra nediscriminarii si principiului egalitatii.
La 2 octombrie 2000, Conventia pentru drepturile fundamentale a prezentat, conform mandatului sau, proiectul Cartei, iar, la 7 decembrie 2000, ea a fost semnata in sedinta solemna de la Nisa a Consiliului European, de cele trei organe constitutionale europene: Presedintele Parlamentului European, cel al Comisiei Europene si cel al Consiliului de ministri.
In paralel, Consiliul European a primit, cu satisfactie, Declaratia comuna a trei institutii politice si a subliniat ca problema valorii juridice a Cartei va fi examinata ulterior.
Carta drepturilor fundamentale a fost publicata cateva zile mai tarziu in partea C a Buletinului oficial al Comunitatii Europene.
3. Principalele norme ale Cartei drepturilor fundamentale
Carta se compune din preambul si 7 capitale.
Preambul
Capitolul I - Demnitatea (art. 1-5)
- art. 1 - Demnitatea umana
- art. 2 - Dreptul la viata
- art. 3 - Dreptul la integritatea persoanei
- art. 4 - Interzicerea torturii si a tratamentelor sau a
pedepselor inumane sau degradante
- art. 5 - Interzicerea sclaviei si a muncii fortate
Capitolul II - Libertati
- art. 6 - Dreptul la libertate si securitate
- art. 7 - Respectul vietii private si de familie
- art. 8 - Protectia datelor personale
- art. 9 - Dreptul la casatorie si dreptul de
intemeiere a familiei
- art. 10 - Libertatea gandirii, constiintei si religiei
- art. 11 - Libertatea expresiei si informarii
- art. 12 - Libertatea de intrunire si de asociere
- art. 13 - Libertatea artelor si stiintelor
- art. 14 - Dreptul la educatie
- art. 15 - Libertatea alegerii ocupatiei si dreptul de
angajare in munca
- art. 16 - Libertatea de a conduce afaceri
- art. 17 - Dreptul de proprietate
- art. 18 - Dreptul de azi
- art. 19 - Protectia fata de eventualitatea stramutarii,
expulzarii sau extradarii
Capitolul III - Egalitatea (art. 20-26)
- art. 20 - Egalitatea in fata legii
- art. 21 - Nediscriminarea
- art. 22 - Diversitatea culturala, religioasa si
lingvistica
- art. 23 - Egalitatea intre barbati si femei
- art. 24 - Drepturile copilului
- art. 25 - Drepturile persoanelor varstnice
- art. 26 - Integrarea persoanelor cu handicap
Capitolul IV - Solidaritatea (art. 27-38)
- art. 27 - Dreptul lucratorilor la informare si
consultare in cadrul intreprinderilor
- art. 28 - Dreptul de negociere si actiune colectiva
- art. 29 - Dreptul de acces la serviciile de plasament
- art. 30 - Protectia impotriva concedierii
nejustificate
- art. 31 - Conditii de munca egale si juste
- art. 32 - Interzicerea muncii copiilor si protectia
tinerilor la locul de munca
- art. 33 - Viata de familie si profesionala
- art. 34 - Securitatea sociala si asistenta sociala
- art. 35 - Asistenta sanitara
- art. 36 - Accesul la serviciile de interes economic
general
- art. 37 - Protectia mediului
- art. 38 - Protectia consumatorului
Capitolul V - Drepturile cetatenesti (art. 39-46)
- art. 39 - Dreptul de vot si de candida la alegerile pentru Parlamentul European
- art. 40 - Dreptul de a vota si de a candida la alegerile municipale
- art. 41 - Dreptul la o buna administrare
- art. 42 - Dreptul de acces la documente
- art. 43 - Avocatul poporului
- art. 45 - Libertatea de circulatie si de resedinta
- art. 46 - Protectia diplomatica si consulara
Capitolul VI - Justitia (art. 47-50)
- art. 47 - Dreptul la cai de atac efective si la o judecata corecta
- art. 48 - Prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare
- art. 49 - Principiile legalitatii si proportionalitatii faptelor penale si a sanctiunilor
- art. 50 - Dreptul de a nu fi judecat si pedepsit de doua ori in procedurile penale pentru aceeasi fapta
Capitolul VII - Dispozitii generale (art. 51-54)
- art. 51 - Domeniul de aplicabilitate
- art. 52 - Domeniul de aplicabilitate a drepturilor garantate
- art. 53 - Nivelul de protectie
- art. 54 - Interzicerea abuzului de drepturi
Preambulul Cartei subliniaza fondul de valori comun popoarelor europene si constiinta responsabilitatii pentru patrimoniul sau spiritual si moral, indivizibilitatea si universalitatea drepturilor omului; el accentueaza, totodata, competentele si misiunile actuale ale Comunitatii, astfel incat, principiul subsidiaritatii sa tina cont de traditiile constitutionale comune statelor membre si de drepturile omului, regionale si internationale.
In capitolele I-III sunt cuprinse drepturile si libertatile esentiale continute in CEDH, unele drepturi fiind, insa, o inovatie proprie Cartei, cum ar fi protectia datelor cu caracter personal (art. 8), recunoasterea libertatii artei si stiintei )art. 13) si, de asemenea, unele drepturi economice fundamentale (libertatea profesionala, dreptul de a munci) sau dreptul de azil. Totodata, sunt reglementate principiile generale, cum este cel al egalitatii, ca si drepturile fundamentale sociale, care se regasesc si in Carta sociala europeana din 18 octombrie 1961, in Carta comunitara a drepturilor sociale, fundamentale al muncitorilor din 9 decembrie 1989, ca si in Pactul international asupra drepturilor economice, sociale si culturale, adoptat de ONU la 19 decembrie 1966.
Carta garanteaza drepturile cetateanului, privite ca drepturi fundamentale acordate cetatenilor Uniunii (cap. V), ca si drepturile de natura procesuala recunoscute de CEDH si de Pactul international asupra drepturilor civile si politice (cap. VI-VII).
4. Domeniul de aplicare a Cartei drepturilor fundamentale
4.1. Persoanele vizate de Carta
Din punct de vedere comparativ, Carta are o conceptie larga care deschide, in principiu, oricarei persoane si, deci, chiar resortisantilor tarilor terte, accesul la toate drepturile fundamentale, cu exceptia drepturilor de cetatenie evocate in capitolul V.
Numai dreptul la libertatea de circulatie si la libertatea de sedere sunt rezervate prin art. 45 cetatenilor Uniunii, iar drepturile fundamentale cetatenesti sunt, fara exceptii, recunoscute ca drepturi individuale si nu ca drepturi colective, inclusiv din cele referitoare la minoritati )art. 22).
4.2. Din punct de vedere material
Potrivit art. 51 al Cartei, aceasta se aplica institutiilor si organelor Uniunii in respectul principiului subsidiaritatii, ca si statelor membre, numai atunci cand "pun in aplicare dreptul Uniunii".
Contrar CEDH (Conventia Europeana a Drepturilor Omului), care contine - ca si numeroase ale constitutii europene - pentru fiecare drept fundamental, limitele specifice care pot fi aduse limitarii exercitiului sau, Carta a optat pentru o clauza limitativa generala sau orizontala. Prima limita priveste garantarea substantei dreptului fundamental, iar cea de-a doua, principiului proportionalitatii, relativ la limita interesului general si la necesitatea protectiei drepturilor si libertatilor altuia (ale celuilalt).
Conceptia impartasita de membrii Conventiei, dupa care CEDH trebuie sa serveasca drept norma directoare si de referinta in interpretarea Cartei nu trebuie sa conduca la concluzia ca ordinea comunitara a drepturilor omului isi poate pierde autonomia si caracterul sau propriu. Drept urmare, interpretarea, la nivelul minim oferit de CEDH, ca o interdictie de a cobori sub acest nivel, apare oportuna, aceasta interpretare trebuind sa tina cont de distinctia intre executarea directa de catre organele C.E. si transpunerea in fapte de Statele membre.
Chiar daca aceasta Carta nu are valoare juridica directa, nu se poate nega ca ea produce deja efecte asupra organelor Uniunii, dar si asupra cetatenilor, fiind considerata, totodata, ca un izvor indirect al dreptului comunitar.
