|
|
|
CONTRACTUL DE ASIGURARE SI TERTII
238. Raporturile contractuale de asigurare prezinta cateva particularitati din
perspectiva aplicarii principiului relativitatii efectelor contractului (res inter alios
acta). Datorita naturii tehnicilor folosite (stipulatia pentru altul, subrogatia personala si
reala, obligatia de garantie), contractul de asigurare ofera cadrul interventiei unor terti
care, fie pretind drepturi directe nascute in favoarea lor prin contract (beneficiarul in
asigurarile de viata, tertul prejudiciat in asigurarile de raspundere), fie ajung sa intre in
relatie juridica cu asiguratorul, datorita executarii de catre acesta a obligatiilor sale
contractuale.
I. Tertii creditori ai asiguratorului
Din aceasta categorie fac parte tertele persoane care au posibilitatea sa invoce
contractul, fie pentru a pretinde atribuirea indemnizatiei datorate de asigurator (A), fie
pentru ca sunt prejudiciati de catre asiguratul de raspundere civila, in acest acz legea
acordandu-le un drept propriu asupra indemnizatiei de asigurare, pentru realizarea caruia
au la dispozitie o actiune directa contra asiguratorului (B).
A. Beneficiarul in asigurarile de persoane si de bunuri
1) Atribuirea beneficiului contractului
239. In cazul asigurarii de deces contractate in profitul unui tert beneficiar al
sumei asigurate, se utilizeaza tehnica stipulatiei pentru altul313. Acelasi context se
regaseste in cazul asigurarilor de bunuri in care contractantul desemneaza un tert ca
beneficiar al despagubirii oferite de asigurator (art.24 al Legii nr.136/1995).
Contractantul-subscriitor (stipulantul) se afla intr-o relatie social-economica speciala cu
beneficiarul, urmarind fie stingerea unei datorii fata de acesta, fie gratificarea lui. De
aceea, in principiu, subscriitorul este singura persoana indreptatita sa desemneze
beneficiarul asigurarii. Acest drept este strict personal, neputand fi exercitat de catre
mostenitorii sau creditorii subscriitorului pe calea actiunii oblice314. Daca asiguratul si
subscriitorul sunt persoane diferite, acordul persoanei asigurate este indispensabil pentru
desemnarea beneficiarului (art.33 Legea nr.136/1995). Ratiunea este dovedirea
interesului pentru viata persoanei asigurate, respectiv pentru conservarea bunului
asigurat.
Cauza desemnarii beneficiarului nu trebuie sa fie imorala sau ilicita ori contrara
ordinii publice315. Totusi, in acest caz, sanctiunea ar fi doar nulitatea stipulatiei pentru
altul, iar nu a intregului contract de asigurare. Sanctiunea nulitatii absolute ca urmare a
desemnarii ilicite a beneficiarului va interveni doar daca aceasta din urma reprezinta
cauza impulsiva si determinanta a contractului de asigurare.
Beneficiarul, indiferent de data si forma desemnarii, se considera ca a dobandit
un drept de creanta direct si personal, independent de persoana si patrimoniul
subscriitorului.
Chiar daca ii este propriu si direct beneficiarului, dreptul acestuia ramane
dependent de contractul de asigurare, la care subscriitorul este parte. Astfel, subriitorul
are calitatea de a pretinde executarea contractului in profitul beneficiarului.
Dreptul beneficiarului este dobandit in momentul incheierii contracului, chiar
daca acceptarea sa (prin care dreptul devine definitiv si irevocabil) este posterioara
mortii asiguratului. Nefacand parte niciodata din patrimoniul subscriitorului-stipulant,
dreptul beneficiarului la plata capitalului asigurat nu poate fi urmarit de creditorii
subsciitorului316
Atribuirea beneficiului contractului se poate face cu titlu oneros sau cu titlu
gratuit, insa distinctia nu are relevanta asupra mecanismului desemnarii, in ambele
cazuri fiind vorba de o stipulatie pentru altul.
In cazul desemnarii beneficiarului animo donandi, natura juridica a operatiunii
este cea de donatie indirecta317, exceptata de la forma autentica a donatiilor ordinare.
314 Pentru conditiile de admisibilitate ale actiunii oblice, L.Pop, op.cit., p.362 si urm.
315 Spre exemplu, initial s-a apreciat ca fiind nula absolut desemnarea beneficiarului atunci cand a
avut drept scop creearea, mentinerea sau prelungirea relatiilor adulterine (Cass. 1re civ., 8 nov.
1982, RGAT 1983, p.533). Ulterior, printr-un reviriment spectaculos al inaltei jurisdictii franceze
(Cass. ass. plenničre 29 oct. 2004; Cass. 1čre civ. 3 febr.1999), aceasta situatie nu a mai fost
apreciata drept cauza imorala a liberalitatilor.
Inr-adevar, nu se poate vorbi despre vreun transfer din patrimoniul dispunatorului in cel
al beneficiarului, obiectul real al donatiei prorpiu-zise constand in primele platite de
asigurat si nu in suma asigurata pe care pe care asiguratorul o va varsa beneficiarului318
Prin punerea in scena a mecanismului stipulatiei pentru altul, beneficiarul obtine direct
de la asigurator un bun care nu a facut niciodata parte din patrimoniul subscriitorului,
motiv pentru care nu se poate vorbi de insaracirea subscriitorului corelativ imbogatirii
beneficiarului. De fapt, beneficiarul dobandeste din momentul desemnarii sale, nu
proprietatea prestatiei asiguratului, ci un drept de creanta conditional fata de asigurator,
"pretul" acestui drept fiind tocmai sumele platite de stipulant asiguratorului319
Desigur ca desemnarea facuta cu titlu gratuit este suspusa regimului juridic al
liberalitatilor (reductiune, donatii intre soti etc.).
240. Persoana beneficiarului trebuie sa fie determinata, dar nu cu necesitate in
momentul stipularii, ci trebuie sa fie determinabila cel tarziu la momentul decesului
asiguratului. Desemnarea poate inverveni in orice moment al executarii contractului.
Insa, inca de la incheierea contractului, trebuie prevazute elemente concrete de
determinare in viitor a beneficiarului (sotul, concubinul, unitatea sanitara unde a lucrat
asiguratul, universitatea unde studiaza fiul etc.).
De asigurarea incheiata in profitul "sotului", va beneficia persoana care are
aceasta calitate la decesul asiguratului, dupa cum beneficiara ar fi institutia de
invatamant unde este inmatriculat fiul la momentul decesului etc.
Este important ca pentru persoanele beneficiare care nu sunt nominalizate in
contract, sa fie suficient definite elementele care sa conduca la identificarea la data
exigibilitatii sumei asigurate320. Acest moment este esential, intrucat subscriitorul poate
reveni asupra beneficiarului (infra, nr.241), oricand pana la expirarea sau executarea
contractului, prin orice forma care pastreaza urma probatorie a manifestarii de vointa.
2) Modalitatile de atribuire a beneficiului contractului
241. Desemnarea beneficiarului poate interveni in orice moment, de la
subscriere pana la decesul asiguratului, fiind un act unilateral de vointa ce nu necesita
nici acordul asiguratorului, nici optiunea beneficiarului de a accepta sau nu stipulatia
Aceasta natura juridica ar determina o varietate de forme si mai ales de mijloace de
desemnare a beneficiarului: mentiune in polita, testament321, scrisoare adresata
asiguratorului, andosarea (girul) politei cand aceasta este la ordin322 etc. Cu toate
acestea, art.33 al legii nr.136/1995 prevede ca desemnarea beneficiarul se face printr-o
declaratie scrisa comunicata asiguratorului (desigur, doar pentru opozabilitate) sau prin
testament
In dreptul comun, stipulantul, singur sau impreuna cu promitentul, nu are
dreptul de a revoca beneficiul nascut in folosul tertului, data fiind natura originara, si nu
derivata, a dreptului acestuia. Materia asigurarilor constituie o exceptie de la principiul
irevocabilitatii stipulatiei pentru altul, asiguratul avand facultatea in tot timpul vietii de
a revoca stipulatia in favoarea tertului, astfel cum rezulta din prevederile art.33 alin. 2
din Legea nr.136/1995. Aceasta facultate este strict personala si nesupusa vreunei
conditii, in afara de aceea de a informa asiguratorul, pentru ratiuni de opozabilitate.
De asemenea, tot in baza dreptului comun, consolidarea de catre tert a calitatii
de beneficiar prin confirmarea expresa sau tacita323 a stipulatiei, impiedica revocarea
acesteia de catre asigurat. Prin urmare, chiar daca aceasta facultate a fost expres
prevazuta in contract, revocarea nu ar putea avea loc decat inainte de confirmarea
dreptului de catre tertul beneficiar. De altfel, acceptarea efectelor stipulatiei este si o
conditie necesara realizarii dreptului beneficiarului (incasarii sumei asigurate).
Cu toate acestea, efectele confirmarii nu se produc decat in situatia in care
stipulatia s-a facut cu titlu oneros (pentru stingerea unei creante sau garantarea unui
credit). Aceasta situatie este insa exceptionala in asigurarile de persoane. In principiu,
stipulatia se face in aceasta materie cu titlu gratuit, ceea ce ii confera un caracter
revocabil, chiar dupa consolidare prin acceptare, in aceleasi conditii in care dispozitiile
codului civil reglementeaza revocabilitatea donatiilor intre vii (art. 829 si urm. Cod
civil : revocarea pentru ingratitudine - atentat la viata stipulantului, delicte, cruzimi sau
injurii grave proferate la adresa stipulantului, refuz de alimente - , revocarea pentru
nastere de copii survenita ulterior stipulatiei, revocarea donatiei intre soti si respectiv
pentru neindeplinirea sarcinilor si conditiilor324). Tertul desemnat decade de drept din
beneficiul dobandit daca este condamnat pentru infractiunea de omor asupra
asiguratului.
242. Absenta beneficiarului la momentul exigibilitatii sumei datorate de
asigurator (decesul asiguratului) poate rezulta din:
- lipsa desemnarii unei persoane determinabile
- revocarea atribuirii beneficiului contractului
- refuzul persoanei desemnate de a accepta dreptul stipulat in favoarea sa
- nulitatea desemnarii.
- predecesul beneficiarului sau caducitatea desemnarii325
In privinta ultimei situatii, atunci cand stipulatia se face cu titlu gratuit, este
prezumata facuta sub conditia existentei beneficiarului la momentul realizarii riscului de
deces al asiguratului. Reprezentatea succesorala nu are efecte - in caz de predeces al
beneficiarului, suma asigrata nu intra in activul sau succesoral, ci dreptul sau direct se
stinge prin caducitate, pe data decesului sau, survenit anterior decesului asiguratului. In
schimb, daca tertul beneficiar este predecedat la momentul producerii ricului, iar
stipulatia facuta in favoarea sa este cu titlu oneros (in contul unei datorii a asiguratului
fata de beneficiar sau cu conditia indeplinirii unor sarcini de catre beneficiar a caror
valoare o depaseste pe cea a beneficiului rezultat din contractul de asigurare), beneficiul
contractului va intra in activul sau succesoral si nu va profita subscriitorului326
In principiu, in caz de absenta a beneficiarului, drepturile derivand din contract
trec asupra beneficiarului subsecvent, iar daca asiguratul nu a stipulat in favoarea unui
alt tert, atunci drepturle trec asupra contractantului politei. In cazul in care subscriitorul
este predecedat, drepturile sale trec asupra succesorilor lui (intra in activul succesoral),
pentru ca dreptul sau la beneficiul asigurarii fusese dobandit cu titlu oneros327
B. Tertul prejudiciat, in asigurarile de raspundere civila
243. Asigurarea de raspundere reprezinta atat o protectie a patrimoniului
asiguratului care este debitor al unei persoane careia (asiguratul sau persoana pentru care
raspunde) i-a cauzat un prejeudiciu, cat si o modalitate de a garanta victima unei fapte
prejudiciabile, contra insolvabilitatii persoanei responsabile. Fie ca este vorba despre o
raspundere civila generala, de o raspundere speciala profesionala sau de raspunderea
pentru desfasurarea unei anumite activitati (comerciale, industriale), angajarea
raspunderii civile a asiguratului se caracterizeaza prin aceeasi schema procedurala
tripartita, care este particulara pentru pozitia bivalenta a asiguratorului, solvens fata de
tertul cu care nu are raporturi contractuale. Astfel, asiguratorul joaca rolul de aparator al
intereselor asiguratului, in vreme ce tertul prejudiciat dispune de mjloace procedurale
directe in contra asiguratorului.
1) Procedura de stabilire a raspunderii asiguratului si a obligatiei asiguratorului
244. a) Fundamentul si natura dreptului tertului asupra indemnizatiei de
asigurare. In asigurarea de raspundere civila, asiguratorul se obliga sa plateasca o
despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde in baza legii fata de tertele
persoane pagubite si pentru cheltuielile facute de asigurat in procesul civil promovat de
tertii pagubiti. Potrivit art.42 din Legea nr.136/1995, drepturile persoanelor pagubite se
exercita impotriva celor raspunzatori de producerea pagubei. Tertii pot chema
asiguratorul in judecata, in limitele obligatiilor ce-i revin acestuia din contractul de
asigurare. In baza art.44, asiguratorul plateste despagubirea nemijlocit celui pagubit, in
masura in care acesta nu a fost despagubit de asigurat. Asiguratorul plateste
despagubirea asiguratului, numai daca acesta dovedeste ca a platit victimei328
Indemnizatia nu poate fi urmarita de catre creditorii asiguratului (spre deosebire de
despagubirea pe care acesta ar obtine-o pentru o asigurarea de bunuri, care ar lua locul
bunului prin efectul subrogatiei reale).
Aceste prevederi legale pot conduce la mai multe solutii din perspectiva naturii
si fundamentului dreptului tertului. Se poate considera ca este vorba despre o raspundere
in garantie a asiguratorului. Chiar si instantele franceze apreciaza ca este vorba despre o
garantie derivata contractul de asigurare329, fiind evident ca raspunderea asiguratorului
nu se poate incadra in cazurile de raspundere civila pentru fapta altuia. Aceasta abordare
este exacta, daca se porneste de la premisa ca obligatia de plata a asiguratorului se naste
din fapta asiguratului, din producerea riscului general asigurat. Ideea de garantie este
legata de fapta (delictuala). Mergand mai departe, poate parea mai corect sa se aprecieze
ca obligatia asiguratorului fata de tert ia nastere din contractul de asigurare. Atunci,
dreptul tertului s-ar putea explica printr-o stipulatie pentru altul, al carei beneficiar este
persoana pagubita330. Ideea nu este gresita. Actiunii tertului ii poate fi lesne recunoscuta
natura celei conferite beneficiarului unei stipulatii. Obligatia asiguratorului nu poate
avea decat izvor in polita, in vreme ce obligatia asiguratului este cea care are izvorul in
fapta sa prejudiciabila. Ratiunile de echitate care stau la baza conceptului actiunii directe
de drept civil nu stau in picioare in acest caz, unde vorbim despre o veritabila exceptie
de la relativitatea efectelor contractului.
Dar stipulatia pentru altul nu a fost imbratisata de inalta jurisdictie, care, intr-o
decizie de principiu331 asupra unui recurs in interesul legii, a calificat natura obligatiei
asiguratorului ca reflectand o solidaritate tacita cu asiguratul raspunzator.
Nici aceasta ultima abordare, onorabila prin sursa care a exprimat-o, nu apare ca
fiind incorecta. Din contra, ar putea genera chiar.un nou punct de vedere, insa mai
degraba unul teoretic. In concret, sustinem ca tertul dispune de un drept propriu ce are
natura unui privilegiu sui-generis asupra indemnizatiei de asigurare. Notiunea de
"privilegiu" pare foarte indrazneata, insa natura privilegiata a creantei victimei
(pagubitului) rezulta din faptul ca (a) mai dispune de un debitor, alaturi de asiguratul
raspunzator, (b) acest debitor este dator sa-i plateasca tertului in mod direct si
nemijlocit, despagubirea datorata de asigurat si (c) creanta sa fata de asigurator este
insesizabila. Toate acestea confera creantei tertului asupra despagubirii, acea "calitate"
de care face vorbire art.1722 Cod civil in definirea notiunii de privilegiu, calitate
exprimata intr-o dubla fateta:
- pe de o parte, creanta asiguratului fata de asigurator este afectata exclusiv
realizarii dreptului victimei;
- pe de alta parte, tertul dispune de un debitor solidar cu asiguratul.
Este, in cele din urma, "privilegiul solidaritati tacite" care deriva din contractul
de asigurare si la care face referire Inalta Curte de Casatie si de Justitie.
245. b) Procedura tripartita. Determinarea creantei victimei/pagubitului
comporta cateva particularitati. Conform art.43 si 54 ale Legii nr.136/1995,
despagubirea se stabileste pe baza conventiei dintre asigurat, persoana pagubita si
asigurator, potrivit contractului de asigurare ori, in cazul in care nu s-a realizat
intelegerea, prin hotarare judecatoreasca. Pentru stabilirea despagubirii, in cazul
evenimentelor petrecute pe teritoriul Romaniei, partile sunt obligate, daca nu ajung la
intelegere, sa supuna litigiul solutionarii unui organ de jurisdictie roman.
Textele legale mentionate instituie un principiu, care consta in obligativitatea
demararii demersurilor necesare incheierii unei intelegeri (tranzactii) intre partile
interesate, realizate in conformitate cu dispozitiile contractului de asigurare si in limitele
acestuia.
Chiar daca este tert, prevederile procedurale din contractul de asigurare ii
sunt opozabile pagubitului, din perspectiva raportului de creanta cu asiguratorul -
dreptul sau propriu, privilegiat deriva din acest contract, nu din fapta asiguratului, fata
de care tertul are oricand posibilitatea de a pretinde o despagubire suplimentara fata de
cea obtinuta din partea asiguratorului.
Asiguratorul este deci tinut sa propuna victimei o determinare a despagubirii pe
cale amiabila. Participarea asiguratorului la tranzactie este obligatorie, actele sau
negocierile intreprinse in mod particular de catre asigurat cu victima nefiindu-i
opozabile. In aceeasi logica, este inopozabila asiguratorului orice recunoastere a faptei si
a raspunderii pe care ar face-o asiguratul in mod unilateral332, fara sa-i permita
asiguratorului sa ia parte la discutii, negocieri.
In practica, contractele prevad clauze de "mandat irevocabil" (denumite "clauze
de tranzactie"), prin care asiguratul imputerniceste societatea de asigurare sa negocieze
cuantumul prejudiciului cu victima. Calificarea drept mandat este discutabila: in
realitate, asiguratorul negociaza in nume si interes propriu, fiind debitorul fata de dreptul
propriu al tertului fata de asigurator, in limitele obligatiei contractuale a acestuia.
Consideram ca asiguratorul are obligatia de a demara negocierile fara tardivitate
si de a face oferte rezonabile, susceptibile de a fi acceptate de catre victima, pentru a se
preintampina determinarea prejudiciului in cadru procesual, aceasta fiind ratiunea pentru
care legiuitorul a prevazut tranzactia ca principal mijloc de stabilire a despagubirii. Este
vorba despre o obligatie de mijloace, de a depune diligentele rezonabile pentru
incheierea unei tranzactii. Pentru neindeplinirea culpabila (oferte inacceptabile sau
jignitoare facute tertului, vadit disproportionate fata de prejudiciul real) a acestei
obligatii legale, asiguratorul va raspunde delictual. Desigur, victima este libera sa refuze
ofertele rezonabile ale asiguratorului, riscul sau fiind acela de a suporta cheltuielile de
judecata (ale sale, dar deopotriva ale asiguratorului si asiguratului) in procesul pe care
urmeaza sa-l intenteze si, eventual, sa-l piarda.
In caz de realizare a tranzactiei, odata cu incasarea despagubirii, persoanelor
pagubite li se solicita sa declare in scris ca au fost despagubite pentru pagubele suferite
si ca nu mai au nici o pretentie de la asiguratorul de raspundere civila (si asiguratul
vinovat) in legatura cu paguba respectiva. Aceasta declaratie este chiar obligatorie, in
cazul asigurarilor obligatorii de raspundere civila auto (art.55 Legea nr.136/1995)
2) Caliatea si pozitia asiguratorului in cadrul procesual deschis de tertul pagubit
246. Mijlocul procesual de realizare a dreptului nemijlocit al tertului la incasarea
indemnizatiei de asigurare, a creantei sale privilegiate asupra despagubirii datorate de
asigurator in temeiul politei, este actiunea directa impotriva asiguratorului pentru a
obtine repararea prejudiciului cauzat de asigurat. Procesul civil va fi intentat de tertul
pagubit cu care nu s-a tranzactionat in ce priveste existenta raspunderii asiguratului si
stabilirea despagubirii. Prin aceasta actiune directa, tertul nu suporta concursul celorlalti
creditori ai asiguratului si nici eventuala insolvabilitate a acestuia333
Actiunea directa este o consecinta a fundamentului dreptului tertului. Daca
impartasim ideea potrivit careia intre asigurator si asigurat exista o solidaritate tacita a
carei sursa este contractul de asigurare, solidaritate ce confera calitate privilegiata
dreptului tertului asupra indemnizatiei, atunci calitatea si pozitia procesuala a
asiguratorului in procesul civil intentat de tert este aceea de parat sau, in subsidiar, de
chemat in garantie (utilizata doar ca notiune pur procesuala ! a se vedea mai jos).
Folosind consideratiile Inaltei Curti de Casatie si Justitie (Decizia nr.I/28.03.2005,
precitata), in actiunea intentata de tertul vatamat coexista raspunderea civila delictuala,
bazata pe art. 998 C. civ., a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele pagubitoare, cu
raspunderea contractuala a asiguratorului, intemeiata pe contractul de asigurare incheiat
in conditiile reglementate prin Legea nr. 136/1995. Cele doua raspunderi coexista pe
acelasi plan, ceea ce a determinat inalta juridictie sa statueze (prin aceeasi Decizie) ca in
solutionarea laturii civile din cadrul procesului penal impotriva persoanei
raspunzatoare, societatea de asigurare participa in calitate de "asigurator de
raspundere civila iar nu ca parte responsabila civilmente si nici ca si garant al platii
despagubirilor civile.
In ce priveste calitatea procesuala in procesul civil, se poate porni de la
reglementarea speciala din art.54 al.3 al Legii nr.136/1995, referitoare la asigurarile
obligatorii de raspundere civila auto: "in cazul stabilirii despagubirii prin hotarare
judecatoreasca, drepturile persoanelor pagubite prin accidente produse de autovehicule
aflate in proprietatea persoanelor asigurate in Romania se exercita impotriva
asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia, cu citarea obligatorie
a persoanelor raspunzatoare de producerea accidentului, in calitate de intervenienti
fortati
In dreptul francez, admisibilitatea actiunii directe nu este subordonata introducerii in
cauza a persoanei asigurate de catre victima334. Situatia este mai degraba ipotetic intalnita,
intrucat asiguratorul va chema intotdeauna asiguratul in cauza, pentru a dispune de o cat mai
buna aparare fata de pretentiile tertului pagubit.
In mod similar, insa respectand cu mai multa strictete normele de procedura, in
cazul asigurarilor de raspundere civila generala, tertul care cunoaste existenta
raporturilor de asigurare va formula cererea atat impotriva asiguratului raspunzator, cat
si impotriva asiguratorului. Societatea de asigurare va fi chemata in judecata "in calitate
de asigurator", fie ca parat (atunci cand este cunoscuta dintru inceput existenta
raporturilor de asigurare sau cand tertul reclamant isi extinde actiunea impotriva
asiguratorului, in cursul procesului), fie ca si chemat in garantie (cand tertul afla
despre existenta asigurarii in timpul procesului si prefera acest mijloc de interventie
fortata). Daca tertul reclamant nu il cheama pe asigurator in judecata, atunci asiguratul
diligent il va introduce pe asigurator in proces, ca intervenient fortat, pentru a-i face
opozabila hotararea judecatoareasca si pentru a oferi cadrul unei aparari rezonabile
pentru ambele parti care sunt cointeresate procesual. Mijlocul procesual este chemarea
in garantie. Desi aceasta nu corespunde terminologic fundamentului raspunderii
asiguratorului, ca mijloc procesual ramane cel potrivit pentru a forta interventia
societatii de asigurare de catre asiguratul parat.
Daca asiguratorul nu este introdus in cauza, suma stabilita de instanta ca
reprezentand despagubirea tertului prejudiciat ii este inopozabila asiguratorului. Tertul
nu poate pretinde despagubirea de la asigurator (decat daca acesta este de acord cu
suma), ci numai de la persoana raspunzatoare. Cu toate acestea, sentinta irevocabila
pronuntata in procesul la care nu a luat parte trebuie sa ii fie opozabila din perspectiva
existentei faptei ilicite si a principiului angajarii raspunderii persoanei asigurate. Chiar
daca este vorba despre o autoritate relativa de lucru judecat, inalta jurisdictie franceza a
statuat ca o astfel de hotarare trebuie respectata ca proba pentru survenirea riscului si
pentru intinderea acestuia335, cu doua corective. Cel dintai este reaua-credinta sau frauda
asiguratului - in masura dovedirii acesteia, hotararea judecatoreasca nu-i poate fi opusa
asiguratorului. Cel de-al doilea consta in dreptul asiguratorului de a valorifica in fata
victimei conditiile sale de asigurare, invocand eventualele prevederi din contractul de
asigurare care restrang ori chiar anuleaza efectele opozabilitatii relative a hotararii
judecatoresti.
247. Actiunea, promovata in baza unui contract la care victima nu a luat parte,
constituie o veritabila exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului. Totusi,
contractul de asigurare si raportul de raspundere civila nu sunt complet separate.
Pe de o parte, victima pretinde asiguratorului plata despagubirii in temeiul
raportului sau de raspundere civila delictuala, pe care il are cu asiguratul, in temeiul
dreptului sau personal la repararea prejudiciului suferit din fapta ilicita. De aceea,
termenul de prescriptie a dreptului la actiune (impotriva asiguratorului) este cel din
dreptul comun, de trei ani, iar nu cel special in domeniul asigurarilor, de doi ani.
Pe de alta parte, asiguratorul poate opune victimei toate exceptiile contractuale
obiective anterioare evenimentului asigurat, pe care le putea opune si asiguratului
raspunzator (nulitatea contractului, suspendarea asigurarii, excluderea anumitor riscuri
de la garantie etc.). Cu toate acestea, o data in plus iluminati de dreptul francez336
observam ca exceptiile strict personale derivate din contractul de asigurare nu pot fi
opuse tertului pagubit: spre exemplu, decaderea asigiratului din dreptul la despagubire
pentru motivul ca nu a anuntat asiguratorul cu privire la survenirea riscului in termenul
imperativ prevazut in contract sau compensatia (compensatia cu datorii reciproce fata de
asigurat poate fi un alt exemplu).
In final, daca fundamentul si mijloacele procedurale de realizare a acestei
actiuni constituie inca subect de discutii teoretice, este la fel de adevarat ca actiunea
directa este o solutie practica in cazurile in care victima nu are la dispozitie o actiune in
contra asiguratului responsabil pentru fapta ilicita, de exemplu atunci cand acesta a
decedat ori nu este de gasit.
C) Situatia creditorului cu garantie reala asupra bunului asigurat
248. In asigurarile de bunuri, prin efectul subrogatiei reale, despagubirea platita
de asigurator pentru furtul sau disparitia ori distrugerea obiectului asigurat, ia locul
bunului in patrimoniul asiguratului. In consecinta, desi acest lucru nu este prevazut
expres in dreptul roman, dreptul de preferinta al creditorului care dispune de o ipoteca
sau garantie reala mobiliara asupra bunului asigurat, trece de drept asupra despagubirii
oferite de asigurator337
Atribuirea indemnizatiei de asigurare se face imperativ, potrivit rangului legal al
creditorilor cu garantii, daca creanta este certa, lichida si exigibila. Garantiile reale fiind
supuse conditiilor de publicitate pentru opozabilitate, pentru a beneficia de subrogatie,
creditorul trebuie sa fi procedat la inscrierea garantiei inainte de producerea
evenimentului asigurat.
Din momentul incheierii contractului de asigurare, creditorul garantat are un
drept eventual asupra despagubirii, ceea ce ii confera interesul actual de a pastra
eficienta contractului (de exemplu, poate plati valabil prima in locul contractantului
asigurarii) si de a lua masuri de conservare a creantei sale eventuale (printr-o poprire
asiguratorie a despagubirii in mainile asiguratorului)338
249. Desigur, eficacitatea preferintei creditorului cu garantie reala depinde de
masura in care acesta si-a adus dreptul la cunostinta asiguratorului. Daca garantia a fost
inregistrata (in arhiva electronica, respectiv cadastru) anterior incheierii contractului de
asigurare, se prezuma ca asiguratorul trebuia sa cunoasca existenta garantiei si efectul
sau din perspectiva subrogatiei reale. Daca dreptul de ipoteca ori garantie reala a fost
inregistrat (facut public) in perioada de valabilitate a politei, atunci acesta devine
opozabil asiguratorului numai in masura in care acesta a fost incunostiintat de
constituirea si inscrierea dreptului, neputandu-se pretinde asiguratorului sa se informeze
despre o eventuala garanie asupra bunului, la momentul platii despagubirii.
Astfel, in principiu, dupa survenirea riscului, creditorul garantat are drept de
preferinta asupra indemnitatii de asigurare, plata facuta oricarei alte persoane neavand,
in principiu, caracter liberatoriu pentru asigurator. Cu toate acestea, plata facuta cu
buna-credinta de catre asigurator este valabila. Iar acesta este de buna-credinta, fie pana
la momentul incunostiintarii sale de catre creditorul garantat, fie pana cand ii este
notificata opozitia creditorului garantat la plata indemnizatiei efectuata direct catre
beneficiarul contractului339. Opozitia formala nu este necesara daca se dovedeste ca
asiguratorul a fost informat, prin orice mijloc, de existenta garantiei reale.
Creditorul are un drept direct, derivand din lege, in contra asiguratorului si are
calitatea procesuala de a-l actiona pentru executarea contractului. Nicio exceptie
posterioara producerii sinistrului (momentul consolidarii dreptului sau) nu-i poate fi
ridicata. In schimb, toate exceptiile anterioare ii sunt opozabile, daca isi au originea in
contract.
II. Tertii debitori ai asiguratorului. Principiul subrogatiei
A. Fundamentul juridic al subrogatiei asiguratorului in drepturile si
actiunile asiguratului impotriva tertului responsabil de avarierea, distrugerea ori
furtul bunului
250. In asigurarile de bunuri, asiguratorul garanteaza plata despagubirii, fie ca
evenimentul se datoreza unui caz fortuit sau de forta majora, unui eveniment natural sau
culpei unui tert. In acest din urma caz, asiguratorul poate sa recupereze totul sau o
parte din indemnizatia varsata asiguratului sau, de la tertul responsabil de producerea
evenimentului acoperit. Acest lucru se realizeaza prin subrogarea asiguratorului in
drepturile asiguratului si exercitarea, in consecinta, a actiunii in regres contra tertului
responsabil de producerea daunei, in baza art. 22 din Legea nr.136/1995.
Reflexia dispozitiei romane in dreptul francez, respectiv art. L121-12 reprezinta
fructul unei evolutii in cursul careia s-a discutat existenta si fundamentul regresului
asiguratorului. Aceasta controversa nu prezinta doar un caracter istoric, ci si unul
pragmatic pentru ca exista anumite tipuri de asigurari de in cazul carora mecanismul
subrogatiei este blocat (precum asigurarea de credit, asigurarea de insolvabilitate etc.).
a) Evolutia ezitanta a institutiei subrogatiei in asigurari
251. Initial, Curtea de Casatie franceza, incepand din 1829340, a refuzat
asiguratorului beneficiul subrogatiei legale prevazute de art.1251-3o Cod civil francez
(corespunzator art.1108 pct.3 Cod civil roman), remarcand ca societatea de asigurare
plateste propria sa datorie nascuta din contractul de asigurare si nu aceea a tertului autor
a faptei prejudiciabile. Desigur ca au existat voci care s-au opus acestei conceptii
"inguste" a subrogatiei. Intr-o prima faza, Pothier341 a evocat actiunea in regres a
asiguratorului, sustinand ca asiguratul trebuie "sa cedeze asiguratorului propriile sale
actiuni". Subrogatia in asigurari parea ca se fundamenteaza pe o cesiune fortata de
creanta. Aceasta inrudire a sporit echivocul care invaluia deja subrogatia342, aceasta
ramanand o notiune dificil de inteles si vag aplicabila. Alti autori343 au aratat ca
jurisprudenta trebuie sa abandoneze cerinta comunitatii de origine intre obligatia
asiguratorului de a plati indemnizatia asiguratului pagubit (izvor contractual) si obligatia
delictuala de plata a despagubirilor a tertului responsabil, pentru a aplica mecanismul
subrogatiei, avansand astfel o notiune larga de subrogatie legala, ale carei elemente
principiale ar fi echitatea si vointa partilor.
Pentru toate aceste ratiuni, pana la incorporarea principiului subrogatiei in lege,
doctrinarii si practicienii nu au putut decanta un fundament juridic plauzibil pentru
subrogatia asiguratorului in drepturile asiguratului si in consecinta, nici pentru actiunea
in regres a asiguratorului contra tertului responsabil344
Practica utilizarii mecanismului subrogatiei in materie de asigurari a fost
consacrata legislativ in Franta prin art. 36 al Legii din 13 iulie 1930, devenit art. L 121-
12 din Codul asigurarilor. Astfel, se aplica raporturilor de asigurare o institutie
traditionala, strict reglementata de Codul civil, de a carei rigoare se indeparteaza insa,
reflectand o figura juridica specifica dreptului asigurarilor. Insusi legiuitorul francez a
recunoscut in expunerea de motive a proiectului de lege ca acest tip de subrogatie iese
din limitele art.1251-3o Cod civil francez345, consacrandu-se de fapt un nou caz de
subrogatie legala346
b) Reglementarea principiului subrogatiei personale in asigurari
252. Conform art. 22 al Legii nr.136/1995, in limitele indemnizatiei platite,
asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului
asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei, cu exceptia asigurarilor de
persoane, iar in cazul in care in vigoare era o asigurare obligatorie de raspundere
civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule si impotriva asiguratorului
de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia
Astfel, in cazul asigurarilor de daune, asiguratorul care plateste despagubirea se
subroga ex lege in drepturile asiguratului, devenind creditorul persoanei responsabile de
producerea prejudiciului. Regimul subrogatiei permite societatii de asigurare sa opteze
intre subrogarea in dreptul la actiune al asiguratului contra debitorului (preluand natura
si fundamentul acestei actiuni) si respectiv actiunea proprie contra debitorului, izvorata
din mandat, gestiunea de afaceri sau imbogatirea fara justa cauza, in functie de care
dintre acestea ii este favorabila. Mentionam ca, utilizand ultima cale procesuala,
asiguratorul este indreptatit sa obtina de la tertul raspunzator nu numai suma platita
efectiv asiguratului cu titlu de despagubire, ci si celelalte cheltuielile efectuate cu ocazia
producerii riscului.
Posibilitatea exercitarii actiunii in subrogatie constituie miza calificarii
prestatiilor asiguratorului drept indemnitare, astfel ca domeniul subrogatiei se limiteaza
la contractele de indemnizare, respectiv la contractele de asigurari de bunuri si de
raspundere, dar si la anumite contracte de asigurari de persoane, in masura in care li se
recunoaste contractual un asemenea caracter. Chiar daca textul art.22 alin.1 din Legea
nr.136/1995 pare sa excepteze sfera asigurarilor de persoane de la aplicarea acestuia,
apreciem ca exceptia are in vedere doar asigurarile de persoane cu caracter
neindemnitar, iar nu si cele cu carater indemnitar (cum sunt asigurarile de accidente
prevazand acoperirea de cheltuieli de tratamente si spitalizare). Caracterul indemnitar
unor astfel de asigurari de persoane este cu atat mai evident, cu cat el rezulta dintr-o
clauza contractuala expresa sau in conditiile generale ale asiguratorului347
Principiul subrogatiei poate parea socant, daca ne gandim ca asiguratorul care
indemnizeaza persoana vatamata nu pierde oricum nimic, deoarece nu face decat sa
redistribuie pe baze stiintifice, actuariale, multitudinea de prime pe care le colecteaza in
acest scop. Totusi, principiul subrogatiei are propriile explicatii. Cea dintai este evitarea
dublei despagubiri, situatie ce apare ca urmare a faptului ca, atat tertul raspunzator de
producerea prejudiciului, cat si asiguratorul, ar fi tinuti, primul delictual, iar cel de-al
doilea contractual, la repararea prejudiciului suferit de asigurat. Cea de-a doua ratiune
este prevenirea obtinerii unui profit de catre partea in culpa, care, in lipsa subrogatiei si
in conditiile admisibilitatii unei singure reparatii, ar putea beneficia in mod injust de
contractul de asigurare al persoanei vatamate.
c) Conditiile subrogatiei asiguratorului
253. Pentru exercitarea subrogatiei, exista cel putin doua conditii:
. asiguratorul sa fi platit despagubirea inainte ca tertul sa-i plateasca
asiguratului.
Daca tertul a achitat victimei o suma cu titlu de despagubire, societatea de
asigurare nu mai datoreaza despagubiri asiguratului. Daca totusi plata este efectuata,
asiguratul nu va obtine un profit inechitabil din dubla despagubire, ci va fi obligat sa
restituie asiguratorului despagubirea achitata, in temeiul imbogaratirii fara justa
cauza348
.. sa existe un regres posibil fata de tert
Pe de o parte, trebuie sa existe cel putin o persoana raspunzatoare de de
prejudiciul cauzat asiguratului349. Pe de alta parte, asiguratul trebuie sa aiba drept la o
actiune in raspundere fata de tertul autor al prejudiciului sau fata de asiguratorul de
raspundere civila al acestuia. Atentie insa: in cazul in care imposibilitatea exercitarii
actiunii in subrogatie se datoreza culpei asiguratului (de exemplu asiguratul a renuntat la
dreptul de a exercita regresul contra celui responsabil sau a pierdut culpabil acest drept),
asiguratul va raspunde de prejudiciile implicate. Astfel, conform art..22 alin.2 din Legea
nr.36/1995, asiguratul raspunde de prejudiciile aduse asiguratorului prin acte care ar
impiedica realizarea dreptului in contra tertului raspunzator. Consecinta este ca, in acest
caz, asiguratorul poate fi exonerat, total sau partial, de propria sa obligatie fata de
asigurat, respectiv ii poate solicita asiguratului restituirea sumelor varsate350
In lipsa uneia dintre aceste doua conditii, cu observatiile expuse, asiguratorul
pierde beneficiul subrogatiei. Totusi, daca asiguratorul nu-si poate intemeia recursul fata
de tert pe subrogatia legala, poate incerca sa demonstreze existenta unei subrogatii
conventionale, care are un rol subsidiar351. In acest caz, chitanta de plata a despagubirii
catre asigurat va avea un dublu efect: va proba subrogatia legala si va permite
confintirea unei subrogatii conventionale.
d) Efectele subrogatiei
254. Transferul drepturilor asiguratului catre asigurator se realizeaza in
momentul platii indemnizatiei si se probeaza prin chitanta subrogatorie. Plata facuta
dupa acest moment de catre tert asiguratului este inopozabila asiguratorului, exceptand
situatia in care tertul este de buna-credinta, necunoscand existenta asigurarii sau
achitarea indemnizatiei de catre asigurator. Tot ca efect al subrogatiei, creanta de
reparare a prejudiciului devine insesizabila, creditorii asiguratului neavand posibilitatea
de a popri suma despagubirii in mainile tertului responsabil352
Intinderea subrogatiei este limitata la cuantumul indemnizatiei achitate de
asigurator. Daca prejudiciul efectiv suferit este mai mare, ori daca s-a produs un
prejudiciu complementar neasigurat, asiguratul isi conserva drepturile fata de tert, care
va fi expus la actiuni in raspundere cumulate (din partea asiguratorului pe cale
subrogatorie si din partea asiguratului pe cale directa). Solutia si-ar gasi justificarea in
dreptul comun prin aplicarea la raporturile de asigurarea a art.1109 Cod civil roman
(art.1252 Cod civil francez) conform caruia subrogatia nu poate desfiinta dreptul
creditorului, cand plata i s-a facut numai pentru o parte din datorie, caz in care poate
exercita pentru ce a mai ramas de luat, aceleasi drepturi care le exercita si subrogatul,
pentru partea platita, celui caruia i-a facut o plata partiala353
Nefiind vorba de o novatie a drepturilor contra tertului, asiguratorul subrogat nu
actioneaza in virtutea unui drept propriu, ci exercita drepturile asiguratului. In
consecinta, asiguratorul va prelua fundamentul in drept al actiunii asiguratului contra
tertului, competenta jurisdictionala va fi determinata ca si cand asiguratul ar exercita
actiunea, prescriptia va fi cea de drept comun, iar exceptiile pe care tertul le putea
ridica asiguratului anterior subrogatiei vor fi opozabile si asiguratorului
Daca, totusi, societatea de asigurare a suportat prejudicii proprii in urma
survenirii evenimentului asigurat, isi va putea satisface pretentiile pe cale unei actiuni
personale.
