Garantarea drepturilor si libertatilor democratice

Garantarea drepturilor si libertatilor democratice

Promovand cu consecventa ideea respectului fata de om si de drepturile sale fundamentale, ordinea juridica instaurata in Romania dupa abolirea regimului totalitar a repus in drepturile sale firesti recunoasterea si garantarea demnitatii umane, adevarata conditie pentru promovarea valorilor statului de drept, pentru eliminarea oricaror vestigii ale arbitrariului din viata societatii noastre, pentru faurirea unei democratii durabile.

Titlul II din Constitutia Romaniei din 1991, intitulat 'Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale'^[1], reprezinta unul dintre domeniile cele mai importante ale reglementarilor constitutionale. El cuprinde nu numai o enumerare clara si corespunzatoare a drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale dar, in acelasi timp, enunta garantii de natura sa asigure respectul ferm al acestora. Elaborarea textelor a avut in vedere in primul rand conventiile internationale privind drepturile omului: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cele doua Pacte Internationale ale drepturilor omului: Pactul privind drepturile civile si politice si Pactul privind drepturile economice si sociale^[2] In acelasi timp, a fost avut in vedere modul in care aceste drepturi sunt enuntate in constitutiile principalelor state democratice.

Sub titulatura 'Dispozitiilor comune' sunt enuntate, in primul rand, o serie de reglementari cu caracter general, considerate indispensabile pentru intelegerea intregii problematici a drepturilor, libertatilor si indatoririlor. Astfel, este de retinut de la inceput ideea universalitatii, in sensul ca toti cetatenii tarii beneficiaza de drepturile si libertatile consacrate prin Constitutie si prin legi, asumandu-si totodata si obligatiile pe care acestea le prevad. Corelat acestui aspect se infatiseaza ideea accesului la justitie, specifica pentru statul de drept, care intregeste in mod fericit ideea de universalitate. Totodata, ideea de universalitate se coroboreaza si cu principiul egalitatii in drepturi, care statorniceste egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii, fara nici un fel de privilegii si discriminari.

In aceasta privinta este de remarcat prevederea expresa cuprinsa in art.16 alin.2 din Constitutie, care dispune ca 'nimeni nu este mai presus de lege', intelegand prin aceasta sa puna capat pentru totdeauna unor practici care au facut ca in trecut anumite persoane ocupand functii importante sa incalce in mod voit prevederile legii fundamentale a statului.

In legatura cu drepturile civile remarcam valoarea dispozitiilor privind libera circulatie in tara si strainatate - o noutate pentru sistemul nostru constitutional. Aceasta masura reprezinta o cucerire a Revolutiei din Decembrie 1989, stiut fiind ca in trecut dreptul de circulatie peste hotare fusese supus unor numeroase restrictii si limitari. Elemente noi aduce si art.26 din Constitutie, referitor la viata intima, familiala si privata. Se infaptuieste astfel un deziderat al constitutiilor moderne actuale care fac din protectia vietii intime un element esential decurgand din respectul personalitatii. Situatiile in care se poate deroga de la inviolabilitatea domiciliului sunt precis enumerate in art.27 alin.2, nefiind posibile patrunderea sau ramanerea in domiciliul unei persoane decat in anumite situatii expres prevazute de lege (executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti, inlaturarea unei primejdii, apararea sigurantei nationale, prevenirea raspandirii unei epidemii).

Elemente demne de analiza sunt aduse si de art.31 din Constitutie, care se refera la dreptul la informatie, exprimat in primul rand in dreptul unei persoane de a avea acces la orice informatie de interes public. Pe de alta parte, se prevede ca autoritatile sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal, ceea ce constituie o importanta inovatie.

In legatura cu dreptul la invatatura, subliniem valoarea prevederilor art.32 alin.5, care dispun ca institutiile de invatamant, inclusiv cele particulare, se infiinteaza si isi desfasoara activitatea in conditiile legii, precum si ale prevederii de la pct.6 al aceluiasi articol, prin care se garanteaza autonomia universitara. Alineatul (7) la acest articol, adaugat prin reforma constitutionala din anul 2003, dispune ca : « Statul asigura libertatea invasamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In scolile de stat, invatamantul relilgios este organizat si garantat prin lege ».

Cat priveste dreptul de petitionare, sunt relevante posibilitatile inedite pe care le ofera textul constitutional al art.51. In conditiile acestuia, persoanele vatamate intr-un drept al lor de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, au dreptul sa se adreseze instantelor judecatoresti pentru a obtine recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei. Desi o asemenea prerogativa a existat intr-o anumita forma in Romania in Constitutia din 1965, fiind legiferata prin Legea nr.1/1967, ea nu si-a gasit o aplicatie practica in conditiile regimului anterior, care prefera sa indrume cetatenii sa ia calea 'sesizarilor' catre organele de stat. Desi prevederile Legii nr.1/1967 - care erau in fond democratice - dadeau posibilitatea cetatenilor sa atace in justitie actele administrative ilegale, ele nu au fost aplicate din ratiuni politice. In prezent, conditiile si limitele exercitarii dreptului persoanei vatamate de a se adresa justitiei sunt stabilite si garantate prin Legea contenciosului administrativ.

In legatura cu aspectele politice ale exercitarii drepturilor cetatenesti consideram necesar sa subliniem importanta prevederilor legate de libertatea intrunirilor si dreptul de asociere. Cu privire la dreptul de asociere trebuie observat ca, potrivit Constitutiei, 'Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau independentei Romaniei sunt neconstitutionale'.

O asemenea prevedere se coreleaza cu dispozitiile Legii sigurantei nationale, care interzic activitatile de natura a pune  in pericol cuceririle statului de drept, principiile pluralismului politic, precum si orice actiuni de sorginte totalitarista, fascista sau comunista. Cu privire la partidele politice este de observat ca nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, Avocatii Poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici, stabilite prin lege organica.

In categoria persoanelor care nu pot face parte din partide politice se afla si Presedintele Romaniei care, odata ales, trebuie sa pastreze o atitudine de echidistanta fata de toate partidele politice, devenind garantul independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii. Restrangerea dreptului de a face parte din partidele politice - mai exact interdictia pentru unele persoane de a fi membri ai unor partide sau altora - nu reprezinta o masura de natura a aduce restrictii dreptului de asociere. Ea este determinata de ratiuni bine justificate, motiv pentru care este practicata si in alte tari. Este lesne de inteles ca judecatorii Curtii Constitutionale, magistratii, politistii etc., prin functiile pe care le indeplinesc si pe care ei le exercita in interesul intregii populatii, al tuturor categoriilor sociale, nu pot sa adopte o atitudine partizana, ci numai o atitudine de deplina obiectivitate, aceasta fiind o conditie a insusi exercitiului functiei lor.

Cu referire la drepturile economice si sociale trebuie amintit ca in noile conditii social-economice rolul statului in economie s-a restrans si se va restrange in continuare, ca urmare a diversificarii agentilor economici si a trecerii la masurile de privatizare. In aceste conditii si rolul statului trebuie regandit, in concordanta cu noile realitati. Statul roman nu mai poate sa 'garanteze' dreptul la munca in conditiile desprinderii de regimul centralizat. In schimb, el va trebui sa ia masuri de protectie, sa instituie un salariu minim pe economie, sa vegheze la respectarea stricta a legilor de catre toti factorii economici.

O noutate o constituie recunoasterea dreptului la greva. Art.43 din Constitutie, care constituie sediul materiei, dispune in primul sau alineat ca 'Salariatii au dreptul la greva pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale'. O asemenea prevedere exclude insa, in mod evident, greva cu caracter politic, care nu se incadreaza in textul constitutional. Pe de alta parte, este de mentionat ca Legea conflictelor colective de munca (Legea nr.15 din 11 februarie 1991 pentru solutionarea conflictelor colective de munca, publicata in 'Monitorul Oficial' al Romaniei nr.33 din 11 februarie 1991), a reglementat pentru prima oara situatiile in care dreptul la greva poate fi exercitat, stabilind o procedura prealabila declansarii grevei, care trebuie respectata de partile in conflict. A fost reafirmat principiul ca dreptul la greva nu poate fi exercitat pentru motive politice si nici in sprijinul unor 'cazuri individuale', cum ar fi de pilda desfacerea contractului de munca al unui anumit salariat^[3]

Importante prevederi sunt legate de protectia proprietatii private, care este garantata de lege si nu poate fi supusa exproprierii decat in cazuri de utilitate publica, pe baza unei drepte si prealabile despagubiri.

Este de remarcat, ca o prevedere comuna tuturor categoriilor de drepturi la care ne-am referit, dispozitia art.49 al Constitutiei, referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati. Aceasta nu poate fi efectuata decat prin lege, in situatii deosebite, cum ar fi apararea sigurantei nationale, a ordinii, prevenirea unor calamitati, a unui sinistru etc. Trebuie semnalata si dispozitia potrivit careia restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, neputandu-se aduce atingere insasi existentei dreptului sau libertatii in cauza.

O privire de ansamblu asupra modului in care sunt reglementate drepturile si libertatile in noua Constitutie a Romaniei atesta preocuparea de a se da acestora un continut real si concret, depasindu-se sloganurile publicitare si emfaza cu care erau tratate aceste drepturi in constitutiile anterioare. Este suficient sa amintim modul concret in care este reglementata retinerea si arestarea indivizilor (art.23), consacrarea libertatii de expresie (art.30), a dreptului la informatie (art.31), a dreptului la greva (art.43), prevederile care garanteaza regimul proprietatii private (art.44) etc.

Consideram necesar sa subliniem ca in Romania, in special in ultimii ani, au fost adoptate importante acte normative, care aduc dezvoltari si precizari in legatura cu exercitarea unor drepturi ale omului. Astfel, este suficient sa amintim Legea privind prelevarea si transplantarea de tesuturi si organe umane, modificarile aduse Codului penal si Codului de procedura penala, Legea pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, modificarea prevederilor legale privind statutul refugiatilor, demilitarizarea Politiei si adoptarea Statutului Politistului s.a.

Cat priveste modalitatile practice la care cetatenii pot recurge pentru valorificarea drepturilor lor, pentru restabilirea drepturilor incalcate, acestea ar putea fi clasificate, dupa parerea noastra, in mai multe categorii.

- O prima clasificare ar putea avea in vedere mijloace de protectie directe si mijloace de protectie indirecte. Mijloace de protectie directe ar fi valorificarea nemijlocita a drepturilor cetatenilor, sub forma unor petitii, actiuni in justitie etc., adresate direct de catre cei in cauza, iar mijloace indirecte, cum ar fi de pilda recurgerea la serviciile 'Ombudsman'-ului (Avocatul Poporului), ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate cu prilejul judecarii unui proces etc. In situatiile din ultima categorie, promovarea drepturilor cetatenesti se face practic printr-un organ intermediar, care la randul sau declanseaza procedura de realizare sau restabilire a drepturilor (Ombudsman, Curtea Constitutionala etc).

- O a doua clasificare ar putea avea in vedere mijloace care implica participarea directa a unor organe de stat si mijloace in care asigurarea sau realizarea drepturilor se face cu sprijinul organizatiilor obstesti, de masa, al opiniei publice. Asa, de pilda, o cerere adresata unui organ de stat pentru recalcularea pensiei privind vechimea in munca s-ar incadra in prima categorie de mijloace, in timp ce solicitarea sprijinului unor organizatii obstesti in scopul atentionarii asupra unor situatii ce nu au fost rezolvate in mod satisfacator de catre autoritati s-ar incadra in mijloacele din cea de a doua cale.

- O a treia clasificare are in vedere mijloacele interne si mijloacele internationale. Mijloacele interne sunt cele care se adreseaza unor organe de stat competente din interiorul tarii (tribunale, instante de contencios administrativ, Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului etc.); mijloacele internationale au in vedere adresarea unor plangeri catre Consiliul Europei, in conditiile Protocolului 11 al Conventiei Europene pentru Drepturile Omului, ori o sesizare catre Comitetul drepturilor omului, abilitat sa primeasca asemenea solicitari de catre Protocolul facultativ la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.

O incercare de sinteza a tuturor acestor mijloace in sistemul constitutional roman ne permite cateva consideratiuni:

a) temeiul folosirii oricarui mijloc de aparare, respectare sau garantare a drepturilor omului se gaseste intotdeauna in lege sau in Constitutie. Aceasta poate determina cu precizie calitatea unor anumite organe de a apara drepturile cetatenilor sau poate crea pur si simplu norme permisive, care sa permita activitatea unor institutii cu caracter nestatal (asociatii, fundatii etc.);

b) in toate situatiile, mecanismele de protectie a drepturilor omului ofera celui in cauza mai multe cai ierarhice. Astfel, in cazul justitiei functioneaza ca mijloace de reformare a unor sentinte apelul si recursul. In cazul utilizarii mijloacelor internationale, al adresarii unor plangeri catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, trebuie facuta mai intai dovada ca au fost epuizate mijloacele interne, numai apoi fiind posibila sesizarea unor organisme internationale;

c) in sfarsit, o trasatura a mecanismelor de protectie a drepturilor omului este caracterul lor sistemic, imbinarea lor in cadrul unui tot unitar, vizand aceeasi finalitate si anume respectarea drepturilor cetatenesti. Unui asemenea scop ii poate servi, de pilda, o interpelare adresata de un parlamentar in legatura cu nerespectarea drepturilor unor cetateni sau grupuri de cetateni, dar si sentintele judecatoresti prin care drepturile sunt confirmate sau sunt puse in practica. Mecanismul de protectie si de valorificare a drepturilor nu exclude folosirea concomitenta a mai multor cai, in situatia in care s-au produs incalcari ale unor drepturi fundamentale. Astfel, nimic nu impiedica un cetatean care a ales calea justitiei sa se adreseze unui organ de presa sau televiziunii, atragand atentia asupra unor drepturi ale sale care au fost incalcate. Ceea ce legea exclude sau conditioneaza este respectarea unor mecanisme si cai ierarhice in cazurile precis prevazute (cum este de pilda cazul gradelor de jurisdictie) sau specializarea anumitor tipuri de actiuni judiciare (cum este, de pilda, cazul celor administrative).

O concluzie cu privire la caile si directiile de actiune prin care pot fi aparate drepturile omului in sistemul  constitutional roman nu poate fi, desigur, decat o concluzie pozitiva, in conditiile in care coexista mai multe tipuri de mecanisme la care cetatenii pot recurge pentru a-si valorifica drepturile incalcate. Evident, transpunerea in practica a tuturor acestor drepturi solicita, in mod necesar, obiectivitate si spirit de raspundere din partea organelor chemate sa apere drepturile cetatenilor, o atitudine politica militanta, optiunea ferma a opiniei publice impotriva incalcarilor, a faptelor antisociale, astfel incat climatul social sa favorizeze pe deplin respectarea principiilor statului de drept si condamnarea neechivoca a oricarui fel de incalcari.