Egalitatea in fata legii a copiilor din casatorie cu cei din afara casatoriei

EGALITATEA IN FATA LEGII A COPIILOR DIN CASATORIE CU CEI DIN AFARA CASATORIEI

1. Principii

Art.48 alin.(3) din Constitutia Romaniei, revizuita prevede: 'Copii din afara casatorie sunt egali in fata legii cu cei din casatorie'.

De asemenea, dupa cum s-a aratat mai sus unul dintre principiile care carmuiesc drepturile copilului este 'egalitatea sanselor si nediscriminarea'.

Prin urmare, copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita are aceeasi situatie legala ca si copilul din casatorie.

2. Particularitati

In ceea ce priveste numele de familie al copilului, exista anumite particularitati, indicate in cele ce urmeaza.

2.1. Numele de familie al copilului

Potrivit art.12 alin.1 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice[1] 'Orice persoana are drept la numele stabilit sau dobandit potrivit legii'.

Numele cuprinde numele de familie si prenumele[2].

Numele de familie stabileste legatura unei persoane cu o anumita familie.

Numele de familie se dobandeste ca efect al filiatiei; el se schimba de drept, prin modificarea statului civil al persoanei respective, in conditiile legii.

Prenumele copilului se stabileste la data inregistrarii nasterii, pe baza declaratiei de nastere facute de catre declarantul nasterii.

2.1.1. Numele de familie al copilului din casatorie

Pot sa existe urmatoarele variante[3]:

1)  cand parintii au nume de familie comun, copilul ia numele comun al acestora;

2)  cand parintii nu au numele de familie comun, copilul poate sa ia fie numele de familie al unuia dintre parinti, fie numele lor reunite, dupa cum se invoiesc parintii. Numele astfel stabilit se declara, odata cu nasterea copilului, la serviciul de stare civila. In caz de neintelegere intre parinti, va decide autoritatea tutelara de la domiciliul copilului, dupa ascultarea parintilor. Autoritatea tutelara poate decide ca acel copil sa ia numele unuia dintre parinti sau numele lor reunite;

3)  numele de familie (si prenumele) copilului gasit, nascut din parinti necunoscuti, precum si in situatia in care copilul este abandonat de catre mama in spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilita in termen de 30 de zile de la constatarea abandonului, se stabilesc prin dispozitia primarului comunei, orasului, municipiului sal al sectorului municipiului Bucuresti, in a carui raza teritoriala a fost gasit copilul ori s-a constatat abandonul acestuia, in conditiile Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila, cu modificarile si completarile ulterioare[4].

Desfacerea sau, dupa caz, constatarea nulitatii ori anularea casatoriei nu produce efecte asupra numelui de familie al copilului.

In alte cazuri, schimbarea starii civile a parintilor poate produce, in conditiile legii, efecte cu privire la numele copilului. Spre pilda, cand copilul isi stabileste filiatia, fata de un parinte sau fata de ambii parinti, ori cand se contesta recunoasterea prin care parintele copilului si-a stabilit filiatia fata de propriul parinte[5].

De asemenea, schimbarea starii civile a copilului poate avea efecte asupra numelui acestuia. De exemplu, numele copilului se modifica atunci cand se admite actiunea in tagada paternitatii sau cand copilul isi stabileste filiatia pe calea recunoasterii, fata de o femeie casatorita, ori cand se contesta o asemenea recunoastere.

Numele de familie al minorului poate fi schimbat si pe cale administrativa, in conditiile Ordonantei Guvernului nr.41/2003, aprobata, cu modificari, prin Legea nr.323/2003.

Astfel, potrivit art.4 din acest act normativ:

'Cetatenii romani pot obtine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativa a numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, in conditiile prezentei ordonante.

Sunt considerate ca intemeiate cererile de schimbare a numelui in urmatoarele cazuri:

a.    cand numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau in alt mod;

b.    cand persoana in cauza a folosit, in exercitarea profesiei, numele pe care doreste sa il obtina facand dovada cu privire la aceasta, precum si asupra faptului ca este cunoscuta in societate sub acest nume;

c.    cand, din neatentia ofiterilor de stare civila ori ca urmare a necunoasterii reglementarilor legale in materie, au fost efectuate mentiuni gresite in registrele de stare civila ori au fost eliberate certificate de stare civila cu nume eronate, in baza carora au fost eliberate alte acte;

d.    cand persoana in cauza are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regula reunite, si doreste schimbarea acestuia;

e.    cand persoana in cauza poarta un nume de familie de provenienta straina si solicita sa poarte un nume romanesc.'

Potrivit art.7 din Ordonanta Guvernului nr.41/2003:

'Pentru minor cererea de schimbare a numelui se face, dupa caz, de parinti sau, cu incuviintarea autoritatii tutelare, de tutore. Daca parintii nu se inteleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotari autoritatea tutelara.

Cand cererea de schimbare a numelui minorului este facuta de catre unul dintre parinti, este necesar acordul celuilalt parinte, dat in forma autentica. Acordul nu este necesar in cazul in care celalalt parinte este sub interdictie ori este declarat judecatoreste disparut sau decazut din drepturile parintesti.

In cazul in care minorul a implinit varsta de 14 ani, cererea va fi semnata si de acesta.

Pentru persoana pusa sub interdictie, cererea de schimbare a numelui se face de catre tutore, cu incuviintarea autoritatii tutelare.

In cazul in care parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti ori disparuti sau decazuti din drepturile parintesti si nu a fost instituita tutela, in cazul in care copilul a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva[6], precum si in cazul in care instanta judecatoreasca nu a hotarat incredintarea copilului unei familii sau unei persoane, in conditiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de catre serviciul public specializat pentru protectia copilului din subordinea consiliului judetean ori, dupa caz, a consiliului local, al sectorului municipiului Bucuresti.'

Art.8 din acelasi act normativ prevede ca:

'Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere odata cu schimbarea numelui de familie al parintilor sau separat, pentru motive temeinice.

Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricand'

2.1.2. Numele de familie al copilului din afara casatoriei[7]

Se deosebesc urmatoarele situatii:

1)   cand copilul isi stabileste filiatia fata de un singur parinte, primeste numele de familie al acestuia (indiferent daca este mama sau tatal sau)[8];

2)   cand copilul isi stabileste filiatia si fata de celalalt parinte, instanta judecatoreasca va putea da incuviintare copilului sa poarte numele de familie al parintelui fata de care filiatia s-a stabilit ulterior. Actiunea pentru incuviintarea purtarii numelui este o actiune cu caracter personal nepatrimonial, imprescriptibila. Cererea copilului poate fi facuta in cadrul actiunii de stabilire a filiatiei sau separat. Instanta poate acorda incuviintarea fara acordul autoritatii tutelare si chiar impotriva opozitiei parintelui, incuviintarea priveste numai numele parintelui, nu adaugarea acestuia la cel pe care, anterior cererii, il avea copilul. De asemenea, daca parintele isi schimba numele prin casatorie, copilul nu are dreptul sa poarte numele astfel dobandit. In toate cazurile, numele pentru care se poate solicita incuviintarea purtarii este cel pe care il avea parintele respectiv la data nasterii copilului;

3)   cand copilul si-a stabilit filiatia in acelasi timp fata de ambii parinti, prin recunoastere, acestia vor decide, de comun acord, daca el va lua numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. in situatia dezacordului parintilor, va decide autoritatea tutelara de la domiciliul copilului, dupa ce va asculta pe parinti, daca acel copil va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite;

4)   copilul nascut din parinti necunoscuti, precum si cel abandonat de catre mama in spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilita in termen de 30 de zile de la constatarea abandonului, va purta, pana la o eventuala stabilire a filiatiei fata de unul sau ambii parinti, numele stabilit prin dispozitia primarului comunei, orasului, municipiului sal al sectorului municipiului Bucuresti in a carui raza teritoriala a fost gasit copilul ori s-a constatat abandonul acestuia.

Numele de familie al copilului din afara casatoriei se poate modifica, in conditiile legi, daca se schimba starea civila a acestuia.

De asemenea, numele de familie (ca, de altfel, si prenumele) poate fi schimbat pe cale administrativa, conform Ordonantei Guvernului nr.41/2003, aprobata cu modificari, prin Legea nr.323/2003.

TITLUL II

ADOPTIA

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE[9]

1. Generalitati

Filiatia adoptiva este o creatie a legii; ea se naste din adoptie si genereaza rudenia civila.

Prin adoptie se stabilesc filiatia dintre adoptat si adoptator, precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului.

Rudenia civila se substituie rudeniei firesti, adoptatul si descendentii sai devenind ruda cu adoptatorul si rudele acestuia.

Cu titlu de exceptie, in cazul adoptiei copilului de catre sotul parintelui firesc sau adoptiv, incetarea raporturilor de rudenie se aplica numai in raport cu parintele firesc si rudele parintelui firesc care nu este casatorit cu adoptatorul.

2. Scurt istoric

La romani adoptia juca un rol foarte important caci, in lipsa de descendenti, prin adoptie se asigura perpetuarea numelui si a cultului domestic.

Romanii spuneau ca adoptia imita natura, adoptatul fiind considerat un adevarat fiu al adoptatorului.

Adoptia era intrebuintata chiar de catre imparati, in vederea transmiterii ereditare a demnitatii imperiale. Astfel a fost adoptat Tiberiu de August si Nerone de Claudiu.

In vechiul drept francez, adoptia a fost foarte putin practicata. Institutia a fost revigorata in dreptul intermediar francez, cand se admitea inclusiv adoptarea publica de catre natiune.

Adoptia a fost admisa in Codul civil francez de la 1804, datorita insistentelor lui Napoleon Bonaparte, care dorea ca, macar pe aceasta cale, sa poata lasa un mostenitor la tronul Frantei.

Adoptia a existat si in vechile noastre legiuiri. Astfel, Codul Calimach o numea 'infiala', iar Codul Caragea continea urmatoarea prevedere: 'Facerea de fii de suflet este dar spre mangaierea celor ce nu au copii'.

Codul nostru civil de la 1864, modificat in 1906, permitea adoptia numai persoanelor care nu aveau copii sau descendenti legitimi, iar adoptatul ramanea in familia sa fireasca.

Prin modificarea din 1949, dreptul de a adopta a fost recunoscut si persoanelor care aveau copii sau descendenti legitimi ori adoptati, stabilindu-se ca numai copii minori pot fi adoptati.

Distinct de reglementarea din Codul civil, prin Decretul nr. 182/1951 a fost reglementata o adoptie care producea toate efectele unei filiatii firesti, denumita 'infiere'[10].

Decretul nr.32/1954 privind punerea in aplicare a Codului familiei a abrogat reglementarile in vigoare la acea data.

Odata cu autonomizarea dreptului familiei, prin desprinderea sa ca ramura din dreptul civil, reglementarea adoptiei a fost preluata de Codul familiei. Prin aceasta s-a realizat si o corelare intre normele privitoare la adoptie si cele care reglementeaza alte institutii, precum filiatia, obligatia de intretinere, situatia legala a copilului, etc.

Ulterior, atat datorita evolutiei legislative, cat si nevoii practice de a proteja in mod deosebit adoptatul, institutia a fost reglementata de acte normative speciale.

Astfel, Legea nr.11/1990 privind incuviintarea adoptiei a revizuit acest domeniu, transferand atributia de a incuviinta adoptia din competenta autoritatii tutelare in cea a instantei judecatoresti.

Legea nr.11/1990 a fost modificata prin Legea nr.48/1991 si prin Legea nr.65/1995.

Seria mutatiilor legislative a continuat prin adoptarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 87/1998[11].

Aparitia unei noi reglementari era de asteptat, intrucat, prin Legea nr.15/1993, Romania a aderat la Conventia europeana in materia adoptiei de copii, incheiata la Strasbourg la 24 aprilie 1967, asumandu-si o serie de obligatii[12].

Este criticabil faptul ca aceasta reglementare a imbracat forma unei ordonante de urgenta[13] si nu a unei legi. Pe de alta parte, configuratia normativa a adoptiei internationale a generat unele nemultumiri, indeosebi din partea Uniunii Europene.

In acest context, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.121/2001 s-au suspendat, pe o perioada de 12 luni de la data intrarii in vigoare a acestei ordonante de urgenta, toate procedurile avand ca obiect adoptia copiilor romani de catre o persoana sau familie cu cetatenie straina ori de catre o persoana sau familie cu cetatenie romana si cu domiciliul sau resedinta in strainatate.

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.121/2001 a fost aprobata, cu modificari, prin Legea nr.347/2002, prin care s-a prevazut ca, cererile pentru incuviintarea adoptiei, aflate pe rolul instantelor judecatoresti la data intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.121/2001 se solutioneaza potrivit reglementarilor in vigoare la data introducerii acestora. Totodata, s-a prevazut ca, in situatii exceptionale, impuse de interesul superior al copilului, la propunerea Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie, avizata de Secretariatul General al Guvernului, Guvernul poate aproba transmiterea unor cereri de incuviintare a adoptiei internationale catre instantele judecatoresti competente.

Mentionam ca modificarile aduse prin Legea nr.347/2002 erau continute initial in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.161/2001, care insa a fost respinsa prin Legea nr.348/2002.

Termenul pentru suspendarea temporara a tuturor procedurilor referitoare la adoptiile internationale a fost prorogat succesiv prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.123/2002, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.151/2002, Ordonanta Guvernului nr.16/2003 si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.7/2003, pana la 1 iunie 2003.

Prin Legea nr.233/2003 a fost adoptata Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.7/2003, cu modificarea constand in aceea ca termenul in discutie a fost prorogat 'pana la data intrarii in vigoare a noilor reglementari privind regimul juridic al adoptiilor'.

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.1/2004 au fost abrogate art 1¹-1⁵din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.121/2001, aprobata, cu modificari si completari, prin Legea nr.347/2002, cu modificari ulterioare.

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.1/2004 prevede: 'Cererile pentru incuviintarea adoptiei copiilor romani, inaintate de catre o persoana sau o familie cu cetatenie straina ori de catre o persoana sau o familie cu cetatenie romana si cu domiciliul sau resedinta in strainatate, in cazul carora Guvernul a aprobat inaintarea dosarelor catre instantele judecatoresti competente pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, se solutioneaza potrivit reglementarilor in vigoare la data introducerii acestora'.

In scopul armonizarii legislatiei interne cu reglementarile si practicile internationale in domeniu a fost adoptata Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, act normativ care va intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2005 (cu unele exceptii)[14]. Pentru punerea in aplicare a acestei legi au fost elaborate Norme metodologice, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1435/2004[15].

3. Notiune

Potrivit art. 1 din Legea nr. 273/2004: "Adoptia este operatiunea juridica prin care se creeaza legatura de filiatie intre adoptator[16] si adoptat[17], precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului'.

Din ansamblul reglementarii deducem ca adoptia are trei acceptiuni, respectiv: 1) operatiune juridica; 2) raport juridic; 3) institutie juridica[18].

Ca operatiune juridica, adoptia desemneaza activitatea efectuata de catre anumite persoane si institutii, care da nastere raportului juridic de adoptie.

Ca raport juridic, adoptia consta in legatura filiatie ce se creeaza intre adoptator si adoptat, precum si legaturile de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului.

Ca institutie juridica, adoptia desemneaza ansamblul normelor juridice care reglementeaza conditiile privind nasterea, efectele si incetarea ei.

Pana la adoptarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.25/1997 erau reglementate doua forme de adoptie, respectiv adoptia cu efecte restranse si adoptia cu efecte depline.

Caracteristic adoptiei cu efecte restranse era faptul ca adoptatul si descendentii sai deveneau rude cu adoptatorul, adoptatul pastrandu-si, in acelasi timp, legaturile de rudenie cu rudele sale firesti.

4. Scop

Scopul adoptiei este acela de a asigura protectie intereselor personale nepatrimoniale si patrimoniale ale copiilor lipsiti de ocrotire parinteasca sau, dupa caz, de ocrotire corespunzatoare[19].

5. Principii

Legea nr.273/2004 prevede ca, in cursul procedurii adoptiei trebuie respectate urmatoarele principii:

1)   principiul interesului superior copilului;

2)   principiul cresterii si educarii copilului intr-un mediu familial[20];

3)   principiul continuitatii in educarea copilului, tinandu-se seama de originea sa etnica, culturala si lingvistica;

4)   principiul informarii copilului si luarii in considerare a opiniei acestuia in raport cu varsta si gradul sau de maturitate;

5)   principiul celeritatii in indeplinirea oricaror acte referitoare la procedura
adoptiei.

6. Structura

Adoptia presupune indeplinirea a trei categorii de activitati, respectiv: 1) actele juridice ale persoanelor chemate sa-si exprime consimtamantul in vederea adoptiei; 2) actele autoritatilor abilitate in domeniu; 3) incuviintarea adoptiei de catre instanta de judecata[21]. Fiecare dintre acestea este esentiala pentru adoptie.

7. Natura juridica

Activitatile mentionate mai sus au naturi juridice diferite. Astfel, actele juridice prin care anumite persoane indicate de lege isi exprima consimtamantul la adoptie sunt acte de dreptul familiei; manifestarile de vointa ale organelor cu atributii in domeniul adoptiei sunt acte administrative; hotararea judecatoreasca de incuviintare a adoptiei este un act de drept procesual civil.

Fata de aceasta situatie, se pune problema naturii juridice a adoptiei. In acest sens, in acord cu prevederile normative in vigoare, consideram ca adoptia este operatiunea juridica prin care se creeaza legaturi de filiatie si legaturi de rudenie, in conditiile legii.

CAPITOLUL II

CONDITIILE ADOPTIEI

1. Clasificare

Adoptia reclama indeplinirea unor cerinte legale, care pot fi impartite in doua categorii, respectiv: 1) conditii de fond (lato sensu); 2) conditii de forma.

Conditiile de fond (lato sensu) includ atat cerintele care imbraca forma pozitiva (conditii de fond stricto sensu cat si pe cele negative (denumite impedimente la adoptie).

2. Conditii de fond

Avem in vedere aici doar conditiile de fond care imbraca forma pozitiva (conditii de fond stricto sensu).

2.1. Consimtamantul

2.1.1. Categorii de persoane care trebuie sa consimta la adoptie

Incheierea adoptiei necesita manifestarea de vointa a persoanelor prevazute de lege.

Acestea sunt urmatoarele:

1)      parintii firesti[22] sau, dupa caz, tutorele copilului ai carui parinti firesti sunt decedati, necunoscuti, declarati morti sau disparuti ori pusi sub interdictie, in conditiile legii;

2)      copilul care a implinit varsta de 10 ani;

3)      adoptatorul sau, dupa caz, familia adoptatoare;

4)      sotul adoptatorului, cu exceptia cazurilor in care acesta este in imposibilitate de a-si manifesta vointa.

2.1.2. Conditiile consimtamantului

Consimtamantul trebuie sa fie liber, neviciat.

Totodata, noua reglementare prevede ca nu este valabil consimtamantul dat in considerarea promisiunii sau efectuarii unei contraprestatii, indiferent de natura acesteia, fie ea anterioara sau ulterioara[23].

2.1.3. Analiza conditiilor consimtamantului

1)    Consimtamantul parintilor firesti sau, dupa caz, a tutorelui copilului.

Pentru incheierea adoptiei se cere consimtamantul parintilor firesti ai copilului, chiar daca acestia sunt divortati ori cel ce urmeaza a fi adoptat a fost incredintat unei alte persoane sau familii.

Chiar parintele minor, in cazul copilului din afara casatoriei, poate sa-si exprime valabil consimtamantul la adoptia copilului, nefiind nevoie de reprezentare sau, dupa caz, de incuviintare, deoarece el este titularul ocrotirii parintesti.

In cazul adoptiei copilului si de catre sotul adoptatorului, consimtamantul trebuie exprimat de catre sotul care este deja parintele adoptator al copilului.

In intelesul acestei legi, copilul este persoana care nu a implinit varsta de 18 ani sau nu a dobandit capacitate deplina de exercitiu, in conditiile legii. Prin urmare, consimtamantul parintilor firesti nu este necesar in cazul adoptiei persoanei majore[24] sau a femeii care s-a casatorit inainte de majorat, dobandind astfel capacitate deplina de exercitiu.

Tot astfel, consimtamantul parintilor firesti ai copilului nu este necesar daca ambii sunt decedati, necunoscuti, declarati -in conditiile legii - morti sau disparuti, pusi sub interdictie, precum si daca se afla, din orice imprejurare, in imposibilitate de a-si manifesta vointa.

In situatiile in care unul dintre parintii firesti este decedat, necunoscut, declarat -in conditiile legii - mort sau disparut, pus sub interdictie, precum si daca se afla, din orice imprejurare, in imposibilitate de a-si manifesta vointa, consimtamantul celuilalt parinte este indestulator.

La adoptie trebuie sa consimta tutorele copilului[25] daca parintii firesti sunt decedati, necunoscuti, declarati morti sau disparuti ori pusi sub interdictie, in conditiile legii.

Prin decizia nr. 308 din 12 noiembrie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 78 din 6 februarie 2003, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. a) si alin. (2) din actul normativ mentionat mai sus sunt neconstitutionale in masura in care nu prevad luarea consimtamantului oricarei persoane sau al oricarui organism care ar fi abilitat sa exercite

Parintele sau parintii decazuti din drepturile parintesti ori carora li s-a aplicat sanctiunea interzicerii drepturilor parintesti pastreaza dreptul de a consimti la adoptia copilului. In acelasi timp, consimtamantul reprezentantului legal este obligatoriu.

Consimtamantul la adoptie al parintilor firesti ai copilului sau, dupa caz, al tutorelui acestuia trebuie sa fie liber, neconditionat si exprimat numai dupa ce au fost informati in mod corespunzator asupra consecintelor adoptiei, indeosebi asupra incetarii legaturilor de rudenie ale copilului.

In acest sens, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului[26] in a carei raza teritoriala locuiesc parintii firesti sau, dupa caz, tutorele este obligata sa asigure consilierea si informarea acestora inaintea exprimarii consimtamantului la adoptie. Rezultatul acestei activitati se materializeaza intr-un raport, care se depune la dosarul cauzei.

In reglementarea anterioara, daca unul dintre parintii firesti nu-si dadea consimtamantul, adoptia nu se poate incheia, iar instanta judecatoreasca nu putea decide in locul lui[27].

Legea nr.273/2004 a prevazut ca, in mod exceptional, instanta judecatoreasca poate trece peste refuzul parintilor firesti sau, dupa caz, al tutorelui de a consimti la adoptie, daca se dovedeste ca refuzul este abuziv si instanta apreciaza ca adoptia este in interesul superior al copilului, tinand seama si de opinia acestuia, daca a implinit varsta de 10 ani.

Parintii adoptatori nu pot consimti la adoptia copilului adoptat de catre ei, cu exceptia cazului adoptiei copilului si de catre sotul adoptatorului.

Consimtamantul parintilor firesti sau, dupa caz, al tutorelui poate fi dat numai dupa trecerea unui termen de 60 de zile de la nasterea copilului, inscrisa in certificatul de nastere.

Consimtamantul poate fi revocat in termen de 30 zile de la data exprimarii lui, in conditiile legii. Dupa expirarea termenului mentionat, consimtamantul devine irevocabil.

In situatia in care parintele ce si-a revocat consimtamantul decedeaza, adoptia se poate incheia daca sunt indeplinite cerintele legale in raport de situatia creata[28].

2)    Consimtamantul copilului care a implinit varsta de 10 ani

Potrivit legii, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului in a carei raza teritoriala domiciliaza copilul care a implinit varsta de 10 ani il va sfatui si informa pe acesta, tinand seama de varsta si de maturitatea sa, in special asupra consecintelor adoptiei si ale consimtamantului sau la adoptie, intocmind un raport in acest sens.

Acest raport va fi depus la dosarul cauzei, iar copilul isi va exprima consimtamantul la adoptie in instanta.

3)    Consimtamantul adoptatorului sau, dupa caz, al familiei adoptatoare

Adoptia se poate realiza de catre o persoana necasatorita, o persoana casatorita sau de ambii soti.

Consimtamantul adoptatorului sau familiei adoptatoare se da in fata instantei judecatoresti, o data cu solutionarea cererii de incuviintare a adoptiei.

Consimtamantul trebuie sa emane de la o persoana care are capacitate deplina de exercitiu si sa nu fie viciat[29]. Drept urmare, in vederea adoptiei nu pot exprima un consimtamant valabil minorul necasatorit si persoana pusa sub interdictie.

4) Consimtamantul sotului adoptatorului[30]

Aceasta cerinta isi are justificarea in aceea ca adoptia nu trebuie sa creeze relatii incompatibile cu o viata normala de familie, aspect care rezulta si din faptul ca unul dintre principiile care trebuie respectate in procedura adoptiei este acela al cresterii si educarii copilului intr-un mediu familial.

Prin exprimarea consimtamantului, sotul respectiv nu devine adoptator.

Consimtamantul sotului nu este cerut in cazul in care acesta este in imposibilitate de a-si exprima vointa. Avem in vedere atat situatiile in care sotul adoptatorului este incapabil, din punct de vedere juridic, sa-si exprime vointa (de exemplu, este pus sub interdictie sau este decazut din drepturile parintesti) ori este in imposibilitate absoluta (de pilda, este disparut, chiar daca disparitia nu a fost declarata judecatoreste).

Solutia nu se aplica situatiilor vizand imposibilitatea temporara de manifestare a vointei; impiedicarea fiind, in aceste cazuri, doar relativa.

2.2. Capacitatea deplina de exercitiu a adoptatorului[31]

Nu pot adopta decat persoanele care au capacitate deplina de exercitiu[32].

In practica judiciara s-a decis ca, daca prevederea referitoare la varsta minima a adoptatorului are caracter de ordine publica si trebuie respectata cu rigurozitate, nu aceeasi consecinta se poate retine cu privire la varsta maxima, care, indiferent de nivelul atins, nu poate duce la refuzul incuviintarii adoptiei, decat in conditii dovedite, din care sa rezulte ca varsta inaintata constituie o piedica de neinlaturat pentru indeplinirea scopului adoptiei[33].

Este indiferent faptul ca adoptatorul nu este casatorit sau ca are si alti copii.

Persoana poate adopta fara deosebire de sex, nationalitate, rasa, religie ori alte criterii discriminatorii.

2.3. Diferenta de varsta intre adoptator si adoptat sa fie de cel putin 18 ani

Se urmareste astfel crearea unei situatii similare celei dintr-o familie fireasca.

Legea in discutie prevede ca, pentru motive temeinice instanta judecatoreasca poate incuviinta adoptia chiar daca diferenta de varsta dintre adoptator si adoptat este mai mica de 18 ani, dar in nici o situatie, mai putin de 15 ani. Pot exista aceste situatii, spre exemplu, cand adoptatorul l-a crescut pe adoptat sau femeia casatorita are sub 18 ani si vrea sa adopte cu sotul ei un copil.

2.4. Adoptatul sa nu fi implinit varsta majoratului civil ori, dupa caz, sa nu fi dobandit capacitatea deplina de exercitiu

Copilul poate fi adoptat pana la implinirea varstei majoratului civil ori, dupa caz, pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu, in conditiile legii. Prin urmare, femeia minora, casatorita, dobandind capacitate deplina de exercitiu, nu va putea fi adoptata.

De la regula potrivit careia nu poate fi adoptata decat persoana minora, legea prevede o exceptie, anume persoana majora poate fi adoptata numai daca adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o in timpul minoritatii sale[34].

Prin "crestere' se intelege nu numai prestarea intretinerii, ci existenta unor raporturi mai complexe intre adoptator si adoptat, similare celor dintre parintii firesti si copii[35].

Cresterea trebuie sa fi avut un caracter de continuitate si sa fie de durata, nu ocazionala.

2.5. Adoptia sa fie in interesul superior al copilului

Interesului superior al copilului trebuie sa se faca in cadrul dispozitiilor legale.

Pe buna dreptate, in literatura de specialitate s-a remarcat ca nu se poate nega si un interes al adoptatorului, constand in implinirea sentimentului de a fi parinte, de a imparti cu adoptatul viata de familie si de a avea asigurat la nevoie sprijinul necesar[36].

Suntem de parere ca intre interesul adoptatului si cel al adoptatorului trebuie sa existe o concordanta deplina; asa fiind, principiul ca adoptia se face numai in interesul adoptatului trebuie inteles ca scopul principal al adoptiei, scopul superior al acesteia, este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea parinteasca sau, dupa caz, de ocrotire corespunzatoare, de a fi crescuti si educati in familia adoptatorului. Aceasta este, credem noi, interesul superior al adoptatului si, totodata, cauza adoptiei.

2.6. Aptitudinea de a adopta

Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie sa indeplineasca garantiile morale si conditiile materiale necesare dezvoltarii depline si armonioase a personalitatii copilului.

Indeplinirea acestei cerinte se atesta de catre autoritatile competente, in cadrul procedurii legale.

2.7. Adoptia fratilor de catre acelasi adoptator sau, dupa caz, familie adoptatoare

Ca regula, in cadrul procedurii adoptiei fratii sunt incredintati impreuna. Tot astfel, ei pot fi adoptati de catre aceeasi persoana sau familie.

In mod exceptional, incredintarea separata a fratilor in vederea adoptiei, precum si adoptia acestora de catre persoane sau familii diferite este posibila numai daca acest lucru este in interesul lor superior.

2.8. Calitatea de bunic a adoptatorului sau a unuia dintre sotii din familia adoptatoare, in cazul adoptiei internationale

In afara conditiilor de fond prevazute pentru adoptiile nationale, adoptia internationala a copilului care are domiciliul in Romania poate fi incuviintata numai in situatia in care adoptatorul sau unul dintre sotii din familia adoptatoare care domiciliaza in strainatate este bunicul copilului pentru care a fost incuviintata deschiderea procedurii adoptiei interne.

In cazul in care adoptatul are domiciliul in strainatate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul in Romania, adoptia internationala este supusa Legii nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat. Drept urmare, conditiile de fond cerute pentru incheierea adoptiei sunt stabilite de legea nationala a adoptatorului si a celui ce urmeaza sa fie adoptat. Acestia trebuie sa indeplineasca si conditiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele doua legi nationale mentionate. Conditiile de fond cerute sotilor care adopta impreuna sunt cele stabilite de legea care carmuieste efectele casatoriei lor, adica legea nationala comuna, iar in cazul in care au cetatenii deosebite, legea domiciliului lor comun. Aceeasi lege se aplica si daca unul dintre soti adopta copilul celuilalt sot.

3. Impedimente la adoptie

Impedimentele la adoptie (sau, in alti termeni, conditiile de fond negative) sunt acele imprejurari care opresc incheierea adoptiei.

Cu alte cuvinte, adoptia se poate incheia doar in lipsa imprejurarilor ce au valoare de impedimente.

Acestea sunt urmatoarele:

3.1. Rudenia fireasca in linie dreapta de gradul intai

Adoptia este oprita intre parintele firesc si copil, nefiind posibila cumularea calitatilor de parinte si adoptator[37].

3.2. Rudenia in linie colaterala de gradul doi

Adoptia intre frati este interzisa, fara a distinge daca acestia sunt din casatorie sau din afara ei, frati buni, consanguini sau couterini.

3.3. Calitatea de sot

Adoptia intre soti este interzisa, deoarece calitatea de sot este incompatibila cu relatiile dintre parinti si copii.

3.4. Calitatea de fost sot

Nu este admisa adoptia intre fostii soti, deoarece nu poate fi indeplinita conditia ca unul sa fi fost crescut de celalalt in timpul minoritatii.

3.5. Adoptia sotilor de catre acelasi adoptator sau familie adoptatoare

Este interzisa adoptia a doi soti de catre aceeasi persoana sau familie, datorita incompatibilitatii situatiei ce se naste prin adoptie cu cea dintre soti. Astfel, prin adoptie cei doi soti devin frati, ori calitatea de frate este incompatibila cu aceea de sot[38].

3.6. Adoptia fostilor soti de catre acelasi adoptator sau familie adoptatoare

Pentru identitate de ratiune, este interzisa adoptia fostilor soti de catre acelasi adoptator sau familie adoptatoare.

3.7. Adoptia de catre mai multe persoane

Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.273/2004, copilul, respectiv majorul ce a fost crescut in timpul minoritatii de catre adoptator, nu poate fi adoptat de mai multi adoptatori nici simultan, nici succesiv.

Ratiunea acestei interdictii se afla in finalitatea adoptiei, intrucat, daca s-ar admite adoptia de catre mai multe persoane ar insemna ca respectivul copil sa aiba in acelasi timp mai mult de doi parinti.

Prin exceptie de la prevederile de mai sus, cand adoptatorii sunt sot si sotie, poate fi incuviintata adoptia simultana sau, dupa caz, adoptii succesive.

3.8. Adoptia anterioara

In principiu, o adoptie in fiinta constituie o piedica pentru incheierea altei adoptii. Exceptia o constituie adoptia succesiva realizata de catre soti. De asemenea, o noua adoptie poate fi incuviintata in urmatoarele situatii:

adoptatorul sau sotii adoptatori au decedat. in acest caz, adoptia
anterioara se considera desfacuta pe data ramanerii irevocabile a hotararii
judecatoresti de incuviintare a noii adoptii;

adoptia anterioara a incetat din orice alt motiv.

3.9. Boala psihica

Nu poate adopta o persoana bolnava psihic[39], indiferent daca a fost sau nu pusa sub interdictie judecatoreasca, intrucat a o atare adoptie nu este in interesul superior al copilului.

Pe de alta parte, discernamantul bolnavului psihic este afectat, neputand exprima, in principiu, un consimtamant valabil.

Legea utilizeaza o formulare generala, care acopera orice psihopatie, fiind irelevante natura sau gravitatea tulburarilor psihice.

3.10. Handicapul mintal

Aceleasi ratiuni subzista si in cazul persoanei care prezinta un handicap mintal[40].

Imprejurarea ca o persoana nu a urmat procedura instituita prin Legea nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,  modificata[41], pentru incadrarea intr-o categorie de persoane cu handicap care necesita protectie speciala, nu poate conduce la incheierea unei adoptii valabile daca existenta handicapului mintal este probat, in conditiile legii.

3.11. Existenta altor solicitari similare din partea rudelor copilului pana la gradul IV, cu domiciliul in Romania, in cazul adoptiei internationale

Unul dintre principiile care guverneaza procedura adoptiei este acela al continuitatii in educarea copilului, tinandu-se seama de originea sa etnica, culturala si lingvistica.

Dupa analiza raportului directiei referitor la existenta acestor solicitari, instanta se va pronunta cu privire la cererea de incuviintare a adoptiei internationale.

4. Conditii de forma

4.1. Categorii

Aceste conditii se refera la forma actelor juridice ale partilor si la procedura adoptiei.

In cazul adoptiei internationale, sub aspectul conditiilor de forma se aplica dispozitiile privitoare la adoptia interna, cu particularitatile ce vor fi evidentiate in continuare.

Forma adoptiei internationale, atunci cand adoptatul are domiciliul in strainatate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul in Romania, este supusa legii statului pe teritoriul caruia se incheie.

4.2. Analiza

4.2.1. Forma actelor juridice ale partilor

Adoptia este un act solemn, pentru validitatea caruia legea impune indeplinirea anumitor formalitati.

Printre acestea, este necesar consimtamantul anumitor persoane, care trebuie sa fie exprimat dupa forma impusa de lege[42].

Astfel:

1)  consimtamantul parintilor firesti sau, dupa caz, al tutorelui se da in
fata instantei judecatoresti odata cu solutionarea cererii de deschidere a procedurii adoptiei. Consimtamantul parintelui firesc se da in forma autentica, prin act notarial, in cazul adoptiei copilului de catre sotul parintelui sau;

2)  consimtamantul copilului care a implinit varsta de 10 ani se da in fata
instantei judecatoresti, in faza incuviintarii adoptiei[43]; de asemenea, consimtamantul adoptatorului sau, dupa caz, al familiei adoptatoare se da in fata instantei judecatoresti odata cu solutionarea cererii de incuviintare a adoptiei;

3)  consimtamantul sotului persoanei care doreste sa adopte se da in fata instantei de judecata, o data cu solutionarea cererii de incuviintare a adoptiei.

Apreciem ca, in toate situatiile mentionate mai sus consimtamantul poate fi exprimat verbal (caz in care instanta va lua act de existenta lui prin incheierea de sedinta) sau in scris, atasandu-se la dosar declaratia de consimtamant.

Actele ce se anexeaza la cererea de incuviintare a adoptiei

La cererea de incuviintare a adoptiei se anexeaza o serie de acte, din care rezulta indeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru adoptie. In cazul adoptiei interne, acestea sunt urmatoarele:

1)  certificatul de nastere al copilului, in copie legalizata;

2)  certificatul medical privind starea de sanatate a copilului, eliberat de
catre unitatile publice nominalizate de catre directia de sanatate publica;

3)  atestatul valabil af adoptatorului sau familiei adoptatoare;

4)  hotararea judecatoreasca irevocabila de incredintare in vederea
adoptiei;

5)  certificatele de nastere ale adoptatorului sau ale sotului si sotiei din
familia adoptatoare, in copie legalizata;

6)  certificatul de casatorie al adoptatorului sau al sotilor din familia
adoptatoare, in copie legalizata;

7)  cazierul judiciar al adoptatorului sau, dupa caz, al fiecarui membru al
familiei adoptatoare;

8)  certificatul medical privind starea de sanatate a adoptatorului, eliberat
de medicul de familie pe lista caruia este inscris[44];

9)  documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimtamantului
parintilor firesti, in masura in care nu s-a pronuntat anterior o hotarare
judecatoreasca de incuviintare a deschiderii procedurii adoptiei interne a
copilului.

In situatia in care unul dintre parintii firesti este decedat, necunoscut, declarat, in conditiile legii, mort sau disparut, pus sub interdictie ori daca se afla, din orice imprejurare, in imposibilitatea de a-si manifesta vointa, este suficient consimtamantul celuilalt parinte, urmand sa fie prezentat documentul doveditor in acest sens.

Actele doveditoare cu privire la exprimarea consimtamantului parintilor firesti nu se cer daca ambii parinti firesti ai copilului se afla in oricare dintre situatiile de mai sus, in cazul adoptiei persoanei majore, precum si in situatia refuzului abuziv al parintilor firesti (sau, dupa caz, al tutorelui) de a consimti la adoptia copilului.

In cazul adoptiei internationale, cererea de incuviintare a adoptiei va fi insotita de urmatoarele acte:

1)      un raport intocmit de autoritatile competente din statul primitor, cuprinzand informatii cu privire la identitatea persoanelor care doresc sa adopte, capacitatea si aptitudinea lor de a adopta, situatia lor personala, familiala, materiala si medicala, mediul social, motivele care ii determina sa adopte un copil din Romania, precum si cu privire la copiii pe care ar putea sa-i primeasca spre adoptie; concluziile raportului vor fi sustinute prin documentele eliberate de autoritatile competente din statul primitor (raportul se depune in original si traducerea legalizata in limba romana);

2)      certificatele de nastere si casatorie si actele de identitate ale
persoanelor care doresc sa adopte, in copie legalizata si insotite de
traducerea lor legalizata in limba romana;

3)      cazierele judiciare ale persoanelor care doresc sa adopte (in original
si traducerea legalizata in limba romana);

4)      raport medical intocmit separat pentru fiecare adoptator (in original
si traducerea legalizata in limba romana);

5)      actul din care sa rezulte ca exista garantia ca adoptatul are posibilitatea
sa intre si sa locuiasca permanent in statul primitor (in original si traducerea legalizata in limba romana);

6)      certificatul de nastere al copilului, in copie legalizata;

7)      certificatul medical privind starea de sanatate a copilului, eliberat de
catre unitatile publice nominalizate de catre directia de sanatate publica.