|
|
|
Promovarea drepturilor omului pe plan intern si pe plan international
Problematica drepturilor omului ocupa un loc dintre cele mai importante in filozofia politica si in practica americana. Asa cum s-a precizat, primele 10 Amendamente ale Constitutiei S.U.A. reprezinta un adevarat Cod al drepturilor omului. Adoptate in 1791, aceste Amendamente garanteaza cetatenilor americani exercitarea libera si neingradita a drepturilor si libertatilor fundamentale. Desi, prin modul in care sunt definite drepturile omului in primele 10 Amendamente, ele prezinta anumite diferentieri sau particularitati fata de cele care aveau sa fie inscrise in 1948 in 'Declaratia Universala a Drepturilor Omului', importanta lor este incontestabila pentru edificarea intregului sistem juridic american, ca si pentru promovarea unei conceptii coerente, bine argumentata, in ce priveste drepturile omului.
Iata in ce consta esenta primelor 10 Amendamente:
- Amendamentul I prevede libertatea cuvantului, a religiei, a presei, dreptul poporului la intrunire pasnica ori de a adresa guvernului cereri privind repararea nedreptatilor.
- Amendamentul II inscrie principiul ca nu este permisa incalcarea dreptului poporului de a detine si purta arme, intrucat 'O militie bine organizata este necesara pentru securitatea unui stat liber'.
- Amendamentul III dispune ca 'Pe timp de pace, nici un soldat nu va fi incartiruit in vreo casa fara acordul proprietarului ei, si chiar pe timp de razboi acest lucru va fi permis numai in conformitate cu prevederile legii'.
- Amendamentul IV garanteaza 'Dreptul oamenilor la siguranta asupra persoanei lor, a casei, a documentelor si a obiectelor lor personale, in fata pericolului unei perchezitii sau confiscari neintemeiate'. In conformitate cu prevederile acestui Amendament, dreptul in cauza 'nu va fi incalcat si nu se va emite nici un mandat decat atunci cand exista temeiuri probabile care sa justifice emiterea unui atare mandat si numai daca acesta este intarit printr-un juramant sau o confirmare si este insotit de o descriere exacta a locului ce urmeaza a fi perchezitionat si a persoanelor sau obiectelor ce vor fi ridicate'.
- Amendamentul V dispune ca 'Nici o persoana nu va fi retinuta ca sa dea socoteala pentru o crima capitala sau de alta natura infamanta in absenta unui denunt sau acuzari venite din partea unui Mare Juriu'. Sunt exceptate de la aceasta regula 'cazurile care apar in cadrul fortelor terestre sau navale ori in cadrul fostelor armate, cand persoanele respective se afla in serviciul propriu-zis pe timp de razboi sau situatii de pericol public'. Se mai prevede, totodata, ca 'o persoana nu va putea fi supusa de doua ori la periclitarea vietii sau a pierderii unei parti a corpului, pentru comiterea aceleiasi infractiuni, nici nu va putea sa fie fortata sa depuna marturie impotriva ei insasi intr-un proces penal, nici nu va putea fi privata de viata, libertate sau proprietate, in absenta procedurilor corespunzatoare prevazute de lege; totodata, nu va fi posibila confiscarea proprietatii private pentru uzul public in absenta unei compensatii corespunzatoare'.
- Amendamentul VI dispune ca 'In toate cazurile de urmarire penala, acuzatul va avea dreptul sa fie judecat public si neintarziat, de catre un juriu impartial al Statului sau al districtului in care va fi fost comisa infractiunea, district ce va fi fost stabilit in prealabil prin lege. De asemenea, acuzatul va avea dreptul de a fi informat cu privire la natura si cauza reclamatiei aduse impotriva sa; dreptul de a se bucura de procedura obligatorie de a obtine martori in favoarea sa si dreptul de a beneficia de asistenta unui avocat al apararii sale'.
- Amendamentul VII prevede ca 'In toate procesele civile de natura cutumiara (common law), unde suma aflata in disputa depaseste douazeci de dolari, se va pastra dreptul la judecarea de catre un juriu si nici una dintre faptele judecate de catre un juriu nu va mai fi altfel re-judecata in vreun alt tribunal al Statelor Unite decat conform regulilor de drept cutumiar'.
- Amendamentul VIII prevede ca 'Nu se va cere depunerea unei cautiuni excesiv de mari, nici nu se vor impune amenzi excesive, nici nu se vor aplica pedepse neobisnuite si crude'.
- Amendamentul IX dispune ca 'Enumerarea in cadrul Constitutiei a anumitor drepturi nu va putea fi conceputa in sensul negarii sau ingradirii altor drepturi detinute de oameni'.
- In sfarsit, Amendamentul X dispune ca 'Acele puteri care nu sunt nici delegate de Constitutia Statelor Unite, nici interzise de ea pentru state sunt rezervate pentru aceste state sau pentru popor'.
Primele 10 Amendamente ale Constitutiei S.U.A., adesea invocate in fata justitiei sau unor forumuri politice, au reprezentat si reprezinta o marturie a fundamentarii conceptiilor si actiunilor politice pe baza valorilor morale si ale principiilor privind drepturile omului.
Curtea Suprema a S.U.A. a facut - asa cum s-a aratat mai sus - aplicatiuni in legatura cu interpretarea si aplicarea corecta a ideilor cuprinse in cele 10 Amendamente. Astfel, in 1935, in speta Grosjean v.American Press Company, Curtea Suprema a considerat ca o hotarare a statului Louisiana cu privire la instituirea unei taxe asupra ziarelor care apareau intr-un tiraj mai mare de 20.000 de exemplare incalca libertatea presei astfel cum fusese prevazuta in primul Amendament al Constitutiei, scopul acestui Amendament fiind de a apara o presa neingradita, ca o sursa vitala de informatie. In 1963, in afacerea Gideon v.Wainright, Curtea Suprema a estimat ca exista un principiu ca unui cetatean care este trimis in fata judecatii unui tribunal al unui stat trebuie sa i se asigure apararea drepturilor sale, in aceleasi conditii de care el beneficiaza in fata unui tribunal federal in virtutea primelor 10 Amendamente ale Constitutiei.
In 1969, in afacerea Chimel v. California, Curtea Suprema a stabilit ca cel de al IV-lea Amendament cere un mandat pentru orice investigare, in cazul unei arestari care depaseste prinderea imediata a suspectului. In 1978, in speta Regents of Univerity of California v.Bakke, Curtea Suprema a apreciat ca fiind neconstitutionala si in contradictie cu Titlul XIV al Legii privind drepturile civile din 1964 o prevedere a conducerii universitare care stabilea obligativitatea unor probe suplimentare pentru candidatii de culoare la locurile dintr-o scoala superioara sanitara rezervate membrilor grupurilor rasiale minoritare, conditii care nu erau cerute, in schimb, pentru dandidatii de rasa alba. Pot fi citate, de asemenea, numeroase alte decizii ale instantelor judiciare americane, care s-au pronuntat pentru respectarea celor 10 Amendamente, ce se constituite, in gandirea si practica americana, ca un adevarat Cod al drepturilor omului.
Au existat, este drept, si hotarari ale Curtii Supreme in domeniul drepturilor omului care au dat nastere la controverse. Astfel, se poate cita hotararea pronuntata in 1986 in speta Bowers v.Hardwick in care Curtea a refuzat sa extinda dreptul la respectul vietii private asupra homosexualitatii active, intemeindu-se pe o lege mai veche a statului Georgia, care considera homosexualitatea activa ca fiind o infractiune. In 1990, in speta Cruzan v. Missouri, Curtea a recunoscut dreptul unei persoane de a refuza tratamentul pentru mentinerea vietii, desi a apreciat ca in cazurile in care persoana se afla in coma este necesar sa se stabileasca 'clar si cu probe convingatoare' ca pacientul nu doreste sa supravietuiasca.
Importante decizii ale Curtii Supreme, in ultimii ani, au avut in vedere probleme legate de statutul unor persoane detinute dupa atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Trebuie mentionat ca, pronuntandu-se cu hotarare impotriva terorismului, pentru condamnarea acestuia, juristii americani au inteles sa ia atitudine impotriva situatiilor in care anumite persoane banuite de a fi comis acte de terorism au fost retinute ilegal, cu nerespectarea drepturilor procesuale.
Opinia publica a fost sensibilizata si de faptul ca mai multi detinuti de origine araba de la inchisoarea Guantanamo s-au sinucis, spanzurandu-se cu hainele si lenjeria de pat.
In cazul Rasul vs. Bush (2004), administratia americana, invocand un precedent din timpul celui de al doilea razboi mondial , a sustinut ca nici o instanta federala nu ar putea avea jurisdictie asupra bazei de la Guantanamo, intrucat aceasta s-ar afla in afara teritoriului american. Magistratii Curtii Supreme, cu un vot de sase la trei, au decis insa ca judecatorii federali pot analiza petitiile detinutilor incarcerati la baza americana din Cuba, intrucat este vorba despre un teritoriu asupra caruia SUA isi exercita jurisdictia si controlul exclusiv.
In cazul Hamdi (2004) era vorba de un cetatean american (Yasser Esam Hamdi), de origine saudita, care a fost capturat in Afganistan in anul 2001, aducandu-i-se invinuirea de a fi luptat impreuna cu talibanii impotriva fortelor SUA. El a fost denumit de administratia SUA ca fiind "combatant inamic ilegal" si detinut timp de aproape trei ani fara sa i se comunice invinuirea, mai intai la Guantanamo si apoi in niste locuri de detentie din Virgina si Carolina de Sud, cand s-a luat cunostinta de faptul ca el era un cetatean american. Aparatorii sai au apreciat ca i s-au incalcat drepturile civile si i-a fost contestat dreptul la o judecata dreapta, inclusiv fiind arestat fara a i se spune invinuirea si fara a i se permite sa aiba un reprezentant.
In iunie 2004, in afacerea Hamdi vs. Rumsfeld, Curtea Suprema a respins incercarea de a-l detine pe Hamdi pe timp nedefinit, fara a i se intenta un proces, motivand ca "orice cetatean retinut ca inamic combatant are dreptul sa fie informat cu privire la motivele acestei clasificari si la o sansa corecta de a contrazice acuzatiile guvernamentale in fata unui for de decizie independent".
La 23 septembrie 2004, Departamentul Justitiei al S.U.A. a fost de acord sa-l remita pe Hamdi Arabiei Saudite (de unde erau originari parintii sai) cu conditia ca el sa renunte la cetatenia americana. Este de mentionat ca acest lucru a fost mediatizat si amplu dezbatut in cercurile juridice americane. S-a reamintit ca in timpul razboiului civil american Curtea Suprema a interzis detinerea militara a unor americani necombatanti fara dreptul acestora de a face apel sau sa invoce habeas corpus.
In 1971 o lege a condamnat detinerea americanilor de origine japoneza in timpul celui de al doilea razboi mondial si a interzis arestarea unor cetateni americani, cu exceptia unui act provenind din partea Congresului.
Un alt caz interesant care a ajuns sa fie dezbatut la Curtea Suprema este cazul lui José Padilla, cetatean american din Porto Rico, care s-a convertit la Islam, primind numele de Abdullah al-Muhajir. Considerat a fi un terorist islamic, el a fost arestat la Chicago la 8 mai 2002 si detinut intr-o inchisoare militara. Initial banuit de a pregati o bomba "radiologica", el a fost judecat in cele din urma de un tribunal din Florida, pentru apartenenta la o celula terorista aflata in strainatate.
Cauza lui José Padilla a fost supusa mai multor instante americane de diferite grade. Este de retinut, de pilda, ca la 18 decembrie 2003, cea de a doua sectie a Curtii de apel a reamintit principiul ca, fara o aprobare expresa din partea Congresului, presedintele nu poate sa-l detina pe un cetatean american ca fiind "un combatant ilegal inamic" si, in consecinta, a ordonat ca sa fie transferat din inchisoarea militara in care era detinut.
La 28 iunie 2004, Curtea Suprema examinand cazul Ramsfeld v. Padilla, a anulat decizia, admitand argumentele administratiei pentru motive de forma. Dosarul a fost trimis din nou tribunalului districtual din Carolina de Sud. La 9 septembrie 2005, un complet de trei judecatori a apreciat ca presedintele Bush avea autoritatea de a-l detine pe Padilla fara o autorizatie expresa a Congresului, estimand ca o asemenea autorizatie rezulta implicit din rezolutia Congresului adoptata dupa 11 septembrie 2001, prin care au fost autorizate o serie de actiuni militare. La 3 ianuarie 2006, Curtea Suprema i-a permis administratiei SUA de a-l transfera pe Padilla din custodia militara in custodia civila.
Este de remarcat ca desi Curtea Suprema nu s-a pronuntat pe fond in acest caz si a trimis dosarul Curtii Federale Districtuale din Carolina de Sud, unul dintre judecatori a reamintit ca in 1952 Curtea Suprema a revocat o decizie a presedintelui Hary Truman, motivand ca "presedintele nu este comandantul suprem al tarii, ci numai al fortelor armate".
In sfarsit, un caz foarte recent este acela al lui Salim Ahmed Hamdam (2006), fost sofer al lui Ossama ben Laden, acuzat de conspiratie in anul 2003 de catre un tribunal militar exceptional.
In acest caz, Hamdam vs. Rumsfeld, Curtea Suprema a SUA a conchis, la 29 iunie 2006, ca presedintele George W.Bush si-a depasit atributiile, instituind un tribunal militar la Guantanamo, pentru a-i judeca pe "combatantii inamici" in cadrul razboiului impotriva terorismului. Evitand sa se pronunte in mod direct asupra calitatii de prizonier de razboi a lui Hamdam, Curtea a constatat totusi ca nu se poate retine in sarcina sa infractiunea de "conspiratie", potrivit legislatiei americane, invinuitul avand dreptul sa fie audiat potrivit acelorasi proceduri valabile in cazul judecarii militarilor, respectiv potrivit Curtii Martiale Americane, iar nu de un tribunal "ad hoc", subordonat juridic executivului. Presa americana a salutat aceasta decizie, facand o legatura cu o alta problema - a interceptarilor telefonice ilegale autorizate de presedintele Bush, dar criticate de Congresul american.
Judecatorul Stephen Breyer a emis in aceasta privinta parerea potrivit careia "Congresul nu a semnat executivului un cec in alb", fiind necesara restabilirea de catre Congres a cadrului juridic care sa permita judecarea presupusilor teroristi detinuti la Guantanamo (al caror numar depaseste cifra de 400).
Comentand aceasta decizie, publicistul american George P.Fletcher considera ca "decizia va avea un impact de durata asupra structurii constitutionale americane", deoarece Curtea Suprema a spus "nu" depasirii prerogativelor de putere de catre executiv .
Pronuntandu-se cu consecventa pentru apararea si respectul drepturilor omului pe teritoriul Statelor Unite, gandirea politica americana a intreprins eforturi pentru generalizarea si promovarea respectului acestor drepturi in alte tari ale lumii. De altfel, o serie de idei esentiale cu privire la democratie si drepturile omului promovate de gandirea politica americana contin judecati general valabile, aplicabile tuturor tarilor si nu numai poporului american.
Preocuparea pentru respectul drepturilor omului s-a regasit in numeroase documente, mesaje si ganduri ramase de la presedinti americani. In cunoscutele 14 puncte ale presedintelui Wilson se preconizeaza, printre altele, constituirea unei asociatii generale de natiuni, in scopul de a oferi 'garantii reciproce de independenta politica si integritate teritoriala, deopotriva statelor mari si statelor mici'[1]. In conceptia presedintelui Wilson, toate popoarele au dreptul de a trai 'in conditii egale de libertate si siguranta, fara existenta unor asemenea principii nefiind posibila edificarea unei structuri de justitie internationala'. Dupa parerea sa, poporul american trebuie sa lupte pentru traducerea in viata a acestor idealuri, fiind gata sa-si puna 'propria sa putere, scopul sau cel mai inalt, integritatea si devotiunea in slujba acestui scop'.
Problemele respectului drepturilor omului au fost dezvoltate de presedintele Statelor Unite Franklin Delano Roosevelt, care s-a pronuntat cu hotarare impotriva incalcarii drepturilor omului de catre puterile totalitare. Asa cum arata presedintele american in cuvantarea istorica rostita in fata Congresului la 6 ianuarie 1941, 'noi dorim cu ardoare o lume intemeiata pe patru libertati esentiale. Prima este libertatea cuvantului si expresiei - oriunde in lume. A doua este libertatea fiecarei persoane de a se ruga lui Dumnezeu in felul sau - oriunde in lume. A treia este eliberarea de saracie - oriunde in lume. A patra este eliberarea de frica - oriunde in lume'[2] Ideea respectului drepturilor omului s-a regasit in 'Carta Atlanticului', semnata de presedintele Roosevelt si primul ministru Churchill, la 14 august 1941. In acest document este reafirmat dreptul popoarelor de a-si alege liber forma de guvernamant sub care doresc sa traiasca si de a vedea restaurate drepturile suverane si autoconducerea de care au fost private. Cei doi oameni politici isi reafirmau credinta in colaborarea economica dintre natiuni si in edificarea unei lumi a pacii dupa infrangerea tiraniei naziste.
Ideile democratiei si ale drepturilor omului au fost amplu dezvoltate si in opera presedintelui Harry Truman. Formuland ceea ce avea sa fie denumita mai tarziu 'doctrina Truman', presedintele american declara ca 'eu cred ca trebuie sa fie politica Statelor Unite de a sprijini popoarele libere care rezista incercarilor de a fi subjugate de minoritati armate sau de presiuni din afara'. In conceptia sa, 'prabusirea institutiilor libere si pierderea independentei ar fi dezastruoase nu numai pentru acestea, dar si pentru lume'[3]
Ideea respectului drepturilor omului - atat sub forma libertatii politice in intreaga lume, dar mai ales sub forma unor programe sociale care sa permita bunastarea tuturor americanilor - a fost foarte bine formulata de presedintele Lyndon Johnson, care la alegerile din noiembrie 1964 a obtinut cel mai mare procentaj de voturi realizat vreodata de un candidat la presedintie, castigand cu diferenta de peste 15 milioane voturi fata de adversarul sau, Barry Goldwater. Exprimandu-si programul, presedintele american avea sa declare: 'Eu nu vreau sa fiu presedintele care a fondat imperii, a cautat maretia sau si-a extins dominatia. Eu vreau sa fiu presedintele care i-a invatat pe copii despre minunile lumii. Eu vreau sa fiu presedintele care a contribuit la hranirea celor infometati si la pregatirea lor pentru a fi platitori de impozite si nu mancatori de impozite. Vreau sa fiu presedintele care i-a ajutat pe saraci sa-si gaseasca drumul in viata si care a aparat dreptul fiecarui cetatean de a vota la toate alegerile. Vreau sa fiu presedintele care a contribuit la incetarea urii dintre semenii sai si care a indemnat la iubirea dintre oamenii de toate rasele, religiile si orientarile politice. Vreau sa fiu presedintele care a contribuit la incetarea razboaielor dintre fratii de pe acest pamant'[4]
In conditiile in care razboiul rece diviza Europa, gandirea politica americana s-a pronuntat cu hotarare impotriva totalitarismului, pentru recunoasterea dreptului tuturor popoarelor la libertate, pentru promovarea neabatuta in intreaga lume a principiilor generoase ale drepturilor omului. Evidentiind rolul Statelor Unite intr-o lume chemata sa respecte drepturile omului, Richard Nixon avea sa declare, la 4 iunie 1969: 'Pentru americani nu poate aduce un progres pentru americani acasa o retragere de la problemele lumii. Cred ca America are un interes national vital in stabilitatea lumii si nici o alta natiune nu ar putea sa sprijine acest interes in locul nostru'[5]
Pe parcursul anilor, diplomatia americana a depus eforturi sustinute in cadrul O.N.U., al Conferintelor pentru Securitate si Cooperare in Europa, pronuntandu-se pentru respectul drepturilor omului, pentru adoptarea unor documente internationale angajante, acceptate de toate statele, care sa duca la transformarea generoaselor idei ale drepturilor omului intr-o realitate concreta a zilelor noastre.
