Motivatie si afectivitate in invatare

MOTIVATIE SI AFECTIVITATE IN INVATARE

1. Ce este motivatia?

Pentru a identifica ce ne motiveaza sau ii motiveaza pe cei din jurul noustru este necesar sa gasim raspuns la urmatoarea intrebare: Oare de ce oamenii fac unele lucruri pe care le fac?

Motivul principal al actiunii lor este de a-si preintampina si satisface nevoile. Cel mai adesea ne gandim la nevoi ca la dorinte, cerinte, vreri. Procesul prin care oamenii trec spre a-si satisface nevoile poate fi reprezentat schematic astfel:

De exemplu: iti este sete (nevoie) si te duci (motiv) sa bei apa (comportament), care iti astampara setea (satisfactie). Cu toate acestea, daca nu reusesti sa bei apa, sau daca bei insufienta cantitate, vei fi nemultumit, ceea ce poate duce la nesatisfactie.

In acest context, am putea defini motivatia ca fiind procesul instictiv si rational care apare la un individ atunci cand cauta sa satisfaca anumite nevoi si dorinte. Intr-un sens mai larg, motivatia inglobeaza nevoi, interese, intentii, tendinte, idealuri, care stau la baza conditiei umane si care sustin realizarea anumitor actiuni, fapte, atitudini. Motivatia este o stare interioara, o dorinta puternica, o forta ce pune in miscare un individ in vederea atingerii unui anumit obiecti

Revenind la intrebarea "de ce?", raspunsul este dificil, deoarece cauzele declansatoare sunt multiple si nu se pot reduce la stimulii externi. Activitatea, reactiile sunt declansate si de cauze interne, ansamblul lor a fost numit motivatie de la latinescul motivus (care pune in miscare). Pentru unii psihologi, motivul este numele generic al oricarei componente a motivatiei, fiind definit ca fenomen psihic ce declanseaza, directioneaza si sustine energetic activitatea. Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca origine, mod de satisfacere si functii, clasificarea si explicarea lor fiind controversate. Cei mai multi psihologi accepta azi ca motivatia umana include trebuinte, tendinte, intentii, dorinte, motive, interese, aspiratii, convingeri.

2. Formele motivatiei

Pornind de etimologia cuvantului, motivatia este cea care mobilizeaza individul in cadrul procesului de invatare, putand sa fie de mai multe tipuri.

1. In functie de procesele psihice pe care le antreneaza (implicate in procesul de cunoastere si cel afectiv) motivatia poate fi:

- Cognitiva se traduce in impulsul cognitiv sau curiozitatea cognitiva care este aproape innascuta, important este ca educatorul sa mentina treaza aceasta curiozitate de a invata. De ce este imporant acest lucru deoarece studiile facute arata ca un impuls cognitiv puternic sporeste accesibilitatea cunostintelor, pe cand inertia elevului sau repulsia sa la efort duc la subinvatare. In acelasi timp un impuls congnitiv prea puternic poate duce la dezorganizarea invataturii;

Afectiva se leaga de placerea de a invata, de teama, de frica, anxietate.

2.  In functie de sursele care actioneaza din interiorul sau exteriorul individului sunt doua tipuri de motivatie

- Intrinseca: este generata, fie de surse interne subiectului motivatiei - de nevoile si trebuintele sale - fie din surse provenite din activitatea desfasurata. Caracteristica acestei motivatii consta in obtinerea satisfactiei prin indeplinirea unei actiuni adecvate ei. Spre exemplu, atunci cand o persoana lucreaza la un proiect deoarece este interesata de tema, ori frecventeaza spectacolele de teatru si cinema, deoarece ii face placere, practica un anumit sport pentru ca se simte atras de el, citeste sau invata din nevoia de a sti este motivatie intrinseca. putini elevi insa invata numai din motivatia intrinseca si atunic intervine urmatoarea forma de motivatie;

- Extrinseca: este generata de surse exterioare subiectului sau naturii activitatii lui. Ea poate fi sugerata sau impusa de alte persoane sau de concursuri de imprejurari favorabile sau nu. Spre exemplu un student care elaboreaza un proiect pentru a obtine o nota de trecere, un individ care frecventeaza salile de spectacol pentru a intalni cunoscuti sau a creea imaginea unei persoane cultivate, practicarea unui sport pentru a slabi, constituie forme ale motivatiei extrinseci.

3. Componentele sistemului motivational

Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca origine, mod de satisfacere si functii. Asa cum s-a afirmat, motivatia umana include trebuinte, motive, interese, convingeri, tendinte, intentii, dorinte, aspratii.
Tendintele sunt componente ale motivatiei care semnalizeaza o stare de dezechilibru fiziologic sau psihologic. Ele sunt traite ca stari de agitatie, alerta interioara, tensiune. Din numeroasele clasificari ale trebuintelor mai utila in explicarea diferentelor de comportament dintre indivizi, pare cea realizata de A. Maslow, psiholog american, numita si piramida trebuintelor :

Putem sa mentionam faptul ca aceasta piramida reprezinta busola care ne indica directia de evolutie si dezvoltare a individului, iar pe masura ce individul urca treptele acestei piramide are nevoie de sustinerea mediului sociofamilial, deoarece motivele devin din ce in ce mai complexe, cum ar fi :

-trebuinte cognitive: a sti, a intelege, a invata, a descoperi;
- trebuinte estetice: de ordine, de simetrie, puritate, frumos, respuingere;
- trebuinte de concordanta: de acord intre cunoastere, afectivitare, actiune.
Cunoasterea ierarhiei trebuintelor este utila in explicarea comportamentelor deoarece:
- diferite trepte apar pe rand, in functie de dezvoltarea psihica, prima cuprinzand trebuinte care dezvolta in copilarie, adolescenta sau mai tarziu;
- intensitatea trebuintelor scade de la baza spre varf;
- o trebuinta superioara nu se satisface decat daca n-au fost satisfacute intr-o oarecare masura, cele inferioare ei (este dificil pentru un profesor sa activeze trebuinta de a sti a unui elev daca cele de hrana si adapost nu sunt satisfacute).

Se stie ca daca sarcina de invatare este apreciata corect si mobilizarea motivationala este adecvata, atunci performantele sunt congruiente cu asteptarile elevului

Maslow considera ca in fiecare persoana exista doua tipuri fundamentale de forte care o anima (o motiveaza): un set de forte este orientat spre mentinerea sigurantei personale a individului si este activat de tendinta de a evita esecul, in timp ce celalalt set de forte, opus, impinge individul sa caute noi oportunitati de crestere, pentru a-si folosi la maximum abilitatile si disponibilitatile personale.

In raport cu aceasta situatie, persoanele cu o stima de sine scazuta se tem, inainte de toate, de esec. De aceea, ele se consacra mai mult protejarii stimei de sine decat dezvoltarii, mai mult prevenirii esecurilor decat gestionarii riscului. Din acest motiv, regasim adesea la ele mecanisme de aparare, precum evitarea si respingerea (a nu actiona/ a nu face/ a nu se angaja pentru a nu esua). Aceasta teama de esec se va manifesta in mod global la o anumita persoana printr-o atitudine sociala prudenta si rezervata, ba chiar precauta: a nu se pune prea mult in evidenta pentru a nu risca sa fie criticata sau respinsa. Astfel, multe din persoanele valoroase, capabile, inzestrate, dar cu o stima de sine (constant) modesta raman in umbra, nu pentru ca nu le-ar placea lumina reusitei, ci pentru ca, "se simt incapabile sa plateasca pretul pentru a accede la ea. Pentru ca, pentru a obtine un succes, trebuie, in general, sa intri in competitie cu altii, si, prin urmare, sa-ti asumi riscul de a irita, de a suscita opozitii, de a pierde. Prea destabilizant pentru un subiect cu stima de sine scazuta", remarca Fr. Lelord si Ch. Andre. Nu inseamna ca acestor persoane le sunt indiferente succesul, reusita. Si ele, ca si celelalte persoane, au nevoie de reusite si de gratificatii, pentru a-si mentine stima de sine la un nivel acceptabil. Aici intervine nivelul de aspiratie, care ocupa un loc important in invatare si care poate fi indus de catre parinti, profesori, insa trebuie sa fie adecvat posibilitatilor copilului. Copiii cu nivel de aspiratie prea ridicat, cu o imagine de sine foarte pozitiva care nu confirma, pot sa-si diminueze stima de sine, increderea si pot sa ajunga la nevroza sau depresie, tocmai de aceea este importanta educarea motivatiei si mai ales aprecierea dificultatii sarcinii de invatare. Iata care sunt "simptomele" persoanei cu stima de sine scazuta si stima de sine ridicata:

Nivelul de motivare, respectiv automotivare este conditionat de stima de sine, asa cum se poate observa in tabelul de mai sus persoanele cu stima de sine scazuta se conformeaza, nu au curajul sa lupte, sa mearga mai departe. Aici intervine perceptia asupra propriei persoane in ceea ce priveste propriu potential, perceptie care poate fi mai mult sau mai putin ancorata in realitate.

4. Atribuirea si motivatia

Pentru Fritz Heider (initiatorul teoriei atribuirii), atribuirea este procesul prin care omul percepe realitatea si poate sa o prezica sau sa o stapaneasca. Ea permite individului sa explice comportamentele lui si ale celorlalti, sa interpreteze ceea ce i se intampla, sa caute cauzele unui eveniment sau comportament. Oamenii aflati in fata unor mari varietati de conduite si de situatii vor fi tentati sa le analizeze si vor face doua tipuri de atribuiri:

atribuiri interne, care plaseaza responsabilitatea situatiei sau comportamentului asupra individului (vorbim, in acest caz, de atribuire dispozitionala);

atribuiri externe, care plaseaza responsabilitatea situatiei sau comportamentului asupra factorilor de mediu (vorbim, in acest caz, de atribuire situationala).

Oamenii fac atat heteroatribuiri, cautand sa explice comportamentele celorlalti, cat si autoatribuiri, in incercarea de a-si explica propriul comportament. Numeroase cercetari facute asupra auto- si heteroatribuirilor au aratat ca indivizii analizeaza si evalueaza in mod diferit cauzele propriului comportament si ale comportamentelor celorlalti. Comportamentul celuilalt (heteroatribuirea) este judecat mai mult in termeni de cauzalitate interna. Cu alte cuvinte, tindem sa-i vedem pe ceilalti ca fiind responsabili de ceea ce fac si de soarta lor, iar in ceea ce priveste propria persoana sa "dam vina pe altii" in legatura ce ceea ce ni se intampla.

Astfel, un elev care va pune nota primita pe seama inteligentei si capacitatilor lui face o atribuire interna si stabila; daca o pune pe seama efortului, face o atribuire interna si instabila; daca o pune pe seama dificultatii sarcinii, face o atribuire externa si stabila, iar daca o pune pe seama sansei pe care a avut-o, face o atribuire externa si instabla.

Atribuirile pe care le face un individ sunt legate de o dimensiune importanta a personalitatii, pe care Albert Bandura a numit-o autoeficienta sau sentimentul propriei eficiente. Autoeficienta se refera la ceea ce credem despre abilitatile proprii, despre capacitatea pe care o avem de a duce la bun sfarsit actiunile necesare obtinerii unor performante. Potrivit lui Bandura, perceptia pe care o are o persoana asupra propriei competente provine din patru surse:

- performantele anterioare (de exemplu, fiecare elev isi cunoaste reusitele si esecurile anterioare);

- observarea executarii unor activitati de catre alta persoana (de exemplu, atunci cand un elev asista la executarea aceleiasi sarcini de catre un coleg, face comparatii si isi evalueaza propriile competente in rezolvarea acelei sarcini;

persuasiunea ( care se refera la interventiile profesorilor si ale colegilor, ce au ca scop sa convinga un elev ca este capabil sa indeplineasca o activitate; interventii pot avea loc la inceputul activitatii sau pe parcursul ei si iau forma incurajarilor);

- reactiile fiziologice si emotionale (de exemplu, daca la un examen elevul reactioneaza nervos, cu tremur, transpiratie, se inroseste, etc., el poate interpreta acest lucru ca semn al incapacitatii sale de a face fata examenului).

Autoeficienta crescuta poate imbunatati performanta. S-a constatat ca elevii care obtin scoruri mari pe scalele ce masoara aceasta caracteristica au rezultate scolare mai bune. Daca ai constiinta propriei eficiente intr-un domeniu, vei investi un efort mai mare si vei fi mai perseverent decat daca autoaprecierea este redusa si consideri ca nu merita sa faci un efort, pentru ca oricum nu vei reusi.

5. Afectivitate si motivatie

Increderea in propria eficienta reprezinta un factor important in obtinerea de succese si pare a confirma zicala: "Daca crezi ca vei reusi, atunci vei reusi". In eficienta de sine se imbina elemente de ordin cognitiv si motivational. Sentimentul propriei eficiente poate fi crescut daca profesorii furnizeaza elevilor un feed-back pozitiv asupra reusitelor lor si-i obisnuiesc sa faca atribuiri interne ale succeselor.

Elevii pot fi invatati sa-si aprecieze succesele ca pe un rezultat al efortului propriu ("Am reusit pentru ca am invatat mult") sau al propriilor capacitati ("Am reusit pentru ca sunt capabil") si sa evite sa puna succesele lor pe seama norocului, a intamplarii, destinului ori facilitatii situatiei. Simplul fapt de a avea un feed-back asupra unei activitati este esential pentru motivatia elevului.

Factorii afectivi sunt luati de cei motivationali, deoarece afectivitatea mobilizeaza energetic personalitatea, daca motivele declanseaza si directioneaza comportamentul omului, emotiile pot juca un rol de adaptare, de descarcare, de purificare sau de dezorganizare a conduitei. De exemlu, se stie ca alerta, presiunea, stresul, anxietatea in anumite limite au un rol mobilizator, un anumit nivel al emotivitatii si o anumita anxietate fiind absolut necesara pentru invatare. In acest sens noi trebuie sa formam la copii mecanisme de autocontrol, care spre deosebire  de adult reactioneza in primul rand afectiAnxietatea normala poate fi benefica si chiar se recomanda, pe cand anxietatea nevrotica duce la scaderea performantelor scolare.