Educatia muzicala in invatamantul primar

Educatia muzicala in invatamantul primar

"Muzica se poate numi limba universala a omenirii prin care

sentimental omenesc poate fi comunicat in acelasi mod in toate inimile"

Rechard Wagner

1. Aspecte normativ-legislative ale organizarii invatamantului primar obisnuit/invatamantul special

Manifestare a frumosului artistic, muzica are un rol deosebit in cultivarea spirituala a omului, in formarea unei personalitati armonioase. Arta muzicala reprezinta una din valorile culturale fundamentale ale omenirii; prin muzica se cultiva functiile de baza ale vietii imane, cea de cunoastere sic ea de creatie, din care deriva valorile estetice supreme: binele si frumosul. Capacitatea muzicii de a declansa multiple resorturi ale individualitatii o impune ca pe un important factor de socializare, de modelare a unei personalitati dinamice, flexibile, autonome, ce se va integra activ si creator in viata societatii.

Educatia muzicala, ca parte componenta a educatiei umaniste, angajeaza viata psihica a copiilor, sub toate aspectele ei, cu repercursiuni adanci asupra intregii personalitati, prezentand numeroase valente cognitive, relationale, educationale, vilitionale, afective si estetice.

Procesul educatiei muzicale este o activitate complexa, continua, sistematica si unitara, care incepe in copilarie si continua de-a lungul intregii vieti. Obiectivul acestui proces este acela de a forma atitudinea estetica muzicala. Scopul educatiei muziacle poate fi considerat atins in momentul in care elevul a dobandit interese temeinice si variate legate de intreaga complexitate a fenomenului muzical. Rolul cadrului didactic este de a-l conduce pe elev de la ipostatza de spectator sensibil, receptiv si activ la cea de interpret si crtici al operei de arta muzicala, si, de aici, la ipostaza suprema de creator al operei de arta, atunci cand fondul de predispozitii si aptitudini i-o permit.

Pentru ca educatia muzicala sa devina o forta modelatoare a personalitatii elevilor, cadrului didactic ii revine importanta sarcina de a-i initia pe elevi, predand cunostinte, formand priceperi si deprinderi ce vizeaza pregatirea si dezvoltarea capacitatilor pentru asimilarea produselor si evenimentelor artistice, la care acestia participa activ sau pasiv.

Educatia muzicala ocupa un loc aparte in cadrul procesului instructiv-educativ. Multe dintre activitatile scolare si extrascolare sunt insotite de cantec. Copiii se antreneaza cu placere in orice activitate insotita de melodie. Ei canta adesea in locurile de joaca, in timp ce deseneaza, ori de cate ori simt nevoia sa exprime o bucurie, o buna dispozitie, cand doresc sa se auda sau sa comunice si altora ce simt ei. La lectiile de muzica si la diversele manifestari muzicale colecitve ale copiilor creste voiosia, se adancesc si se intensifica emotiile pozitive fata de educatori, fata de locul unde invata si se joaca, fata de natira etc.

' Pornind de ka receptivitatea, aproape generala, a copiilor fata de lumea sunetelor, cadrul didactic va cauta sa le dezvolte vocea, sa le cultive auzul muzical, simtul ritmic, al armoniei, sa le formeze priceperi si deprinderi elementare de a canta.' (Ioan,, Nicola ; Domnica, Farcas - Teoria educatiei si notiuni de cercetare pedaggica, Editura Didactgica si Pedagogica, Bucuresti, 1994, p.65).

Scopul educatiei muzicale nu este acela de a pregati toti copiii pentru a deveni artisti, ci acela de a dezvolta sensibilitatea si receptivitatea fata de arta sunetelor, si de a forma gustul estetic. Este recomandata activitatea diferentiata, in vederea depistarii intereselor si aptitudinilor' muzicienilor ' precoce, precum si a disponibilitatilor sau dificultatilor celorlalti copii, pentru a adopta o tehnologie didactica adaptata particularitatilor de varsta si individuale.

In educatia muzicala se va tine seama ca muzica este obiect al sensibilitatii copilului, inainte de a fi obiect al activitatii sale intelectuale de invatare. La scolarul mic se va pune accent pe formarea si adancirea experientei muzicale directe, pe trairea si, pe imbogatirea si adancirea impresiilor, a emotiilor, pe dezvoltarea interesului pentru acest domeniu al artei.' Inainte de a putea explica si intelege muzica, trebuie asimilata o mare bogatie de impresie, de trairi afective intense care sa constituie, ulterior, la preadolescenti si la adolescenti, o baza solida si pentru abordarea teoretica a muzicii. ' ( ibidem, p.66).

Necesitatea educatiei muzicale este un fapt ce nu mai trebuie demonstrat, sustinut de:

1.     Argumente de ordin fiziologic, muzica avand efecte benefice asupra circulatiei sangvine, tensiunii arteriale, respiratiei, metabolismului, fiind utilizata si ca mijloc terapeutic ;

2.     Argumente de ordin psihologic, muzica influentand intregul psihic uman, la nivel de:

Procese psihice afective, declansand dispozitii, emotii, sentimente, pasiuni;

Functii si procese psihice de cunoastere, stamuland gandirea, memoria, atentia, imaginatia, creativitatea;

Procese volitive, sustinand si mobilizand vointa, perseverenta;

Trasaturile morale si de caracter, cultivand responsabilitatea , demnitatea, respectul, exigenta, armonia interioara.

Inca din perioada copilariei, educatia muziacla raspunde nevoilor elevilor de: exprimare, comunicare, afectivitate, frumos, definire qa propriei ideintitati si integrare sociala.

3. Argumente de ordin social, muzica reprezentand un important factor de socializare, de modelare a unei personalitati dinamice, flexibile, autonome, ce se va integra activ si creator in viata societatii ;

4.   Argumente pedagogice

Spre deosebire de invatamantul traditional, centrat pe transmiterea si asimilarea de cunostinte, scoala moderna isi propune sa valorifice multiple capacitati si atitudini, sa promoveze dezvoltarea personalitatii in ansamblul ei. Astfel, idealul educational al societatii romanesti, asa cum apare configurat in Legea Invatamantului din 1995 il constituie « dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, formarea personalitatii autonome si creative. »(art.3, al.2)

Scopurile finale ale invatamantului romanesc sunt centrate pe « insusirea cunistintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale, formarea capacitatilor intelectuale, a disponibilitatilor afective si a abilitatilor practice prin asimilarea de cunostinte umaniste, stiintifice, tehnice si estetice, asimilarea tehnicilor de munca intelectuala necesare instruirii si autoinstruirii pe durata intregii vieti (.) cultivarea sensibilitatii, dezvoltarea armonioasa a individului. » (Legea Invatamantului, nr. 85/1995, art. 4, al. 1-a,b).

Realizarea acestor deziderate implica aportul mai multor discipline, selectate in planurile de invatamant atat dupa criteriul ierarhizarii culturale cat si dupa cel pedagogic, al  capacitatilor pe care le dezvolta.

Analizand din aceasta perspectiva contributia educatiei muzcale, se constata faptul ca ea contribuie in mod esential la dezvoltarea :

Capacitatilor cognitive, prin utilizarea in interpretarea si improvizatia muzicala a unor coduri, tehnici, el ;emente de limbaj specficie :

observarea si analziarea creatiilor muziacle ;

cunoasterea si identificarea elementelor de limbaj musical;

operarea cu criterile de apreciere valorica;

capacitatilor affective si atitudinale prin:

exprimarea emotiilor si sentimentelor prin mijloacele proprii artei muzicale ;

receptarea afectiva a continutului de idei si sentimente al muzicii ;

stimularea increderii in capacitatile prorpii ;

valorificarea efortului si a muncii personale ;

capacitatilor cu caracter psihomotor prin :

utilizarea miscarii in exprimarea muzicala;

dobandirea unor tehnici instrumentale;

capacitatilor de relationare interpersonala, prin:

comunicarea sentimentelor si ideilor prin intermediul muzicii ;

colaborarea cu colegii in cadrul activitatilor muzicale ;

cultivarea sentimentelor de respect si toleranta fata de opiniile si preferintele altora ;

capacitatilor de integrare sociala, prin :

valorificarea ofertei artistice a societatii ;

participarea la viata muzicala a societatii.

In concluzie, educatia muzicala vizeaza toate resorturile personalitatii umane : cognitive, afective, volitive, psihomotorii, fiind un mijloc esential pentru formarea tipului de personalitate cerut de societatea viitorului. Disciplina interculturala prin esenta, ea are posibilitati ,multiple de transfer spre alte domenii.

Vehiculand un limbaj universal, educatia muzicala contribuie la apropierea dintre oameni, dintre natiuni, configurand acea personalitate pentru care comunicarea artistica este esentiala si definitorie.

2. Necesitatea educatiei muzicale

Procesul de educatie muzicala se desfasoara intr-o lunga perioada de timp. Atat in organizarea lui, cat si in metodologia abordata trebuie sa se tina seama de caracteristicile bio-psiho-sociale ale varstelor scolare carora li se adreseaza. In functie de acetste caracteristici, corelate cu obiectivele educatiei muzicale, procesul de educatie muzicala parcurge mai multe etape.

Periodizarea in trei etape corespunde atat finalitatilor invatamantului, cat si particularitatilor psihomotorii si aptitudinale ale elevilor. De asemenea, ea concorda cu cele trei cicluri curriculare.

Etapele educatiei muzicale ar putea definite astfel :

1.     Etapa achizitiilor senzoriale (gradinita si clasele I-II);

2.     Etapa achizitiilor instrumentale (clasele III-IV);

3.     Etapa achizitiilor valoric- atitudinale (clasele VIII- XII).

Intre cele trei etape se realizeaza o unitate si continuitate fireasca si logica.

Prima etapa pune copilul in contact direct cu muzica prin cantec si joc, pregatindu-l pentru practicarea si receptarea ei costienta.

Pe baza experientei muzicale dobandite, el ajunge in etapa a doua sa opereze constient cu elementele limbajului muzical prin mijloace didactice specifice. Experienta sa muzicala e subordonata acum relfectiei cosntiente.

Cea de-a treia etapa va permite abordarea mai complexa, teoretica, istorica, estetica a fenomenului muzical. Elevul ajunge sa dobandeasca treptat si sa opereze cu criterii valide de apreciere si selectie a valorilor muzicale.

In cele ce urmeaza, vom recurge la prezentarea primelor doua etape ale procesului de  educatie muzicala, ce corespund perioadei scolaritatii mici. Chiard aca educatia muzicala incepe inainte de debutul scolaritatii si se continua si la nivelul ciclului gimnazial, perioada scolaritatii mici acopera cea mai mare parte a etapei achizitiilor senzoriale si instrumentale.

1.     Etapa achizitiilor senzoriale (etapa prenotatiei)

Prima etapa a procesului de eductie muzicala incepe in jurul varstei de trei ani, cand de obicei copilul intra la gradinita si continua pana in clasa a III-a a invatamantului primar. Etapa cuprinde astfel varsta prescolara, cu substadiile ei (prescolaritatea mica, mijlocie si mare) si varsta scolara mica. Desi aceste varste au profile psihologice proprii, ele prezinta si anumite trasaturi comune, cum ar fi :

Intensa dezvoltare a proceselor si reprezentarilor senzoriale, furnizate de contactul direct al copiilor cu mediul inconjurator;

Caracterul global, concret al gandirii;

Bogatia imaginatiei;

Invatarea prin actiune, joc.

Aceste trasaturi vor determina anumite particularitati ale educatiei muzicale pentru aceasta perioada si anume :

Caracterul activ-participativ al invatarii ;

Caracterul ludic al activitatilor, dirijate si libere, vizand perfectionarea analizatorilor auditivi, dezvoltarea acuitatii auditive, ca si formarea deprinderilor muzicale elementare;

Caracterul oral-intuitiv al metodelor si procedeelor, in care va interactiona cunoasterea de tip senzorial cu cea de tip actional. Printre metodele specifice se numara cantarea, jocul, dialogul, povestirea, simularea etc;

Bogatia materialului didactic (cat mai apropiat mediului sonor in care traieste copilul).

Aceasta etapa va avea urmatoarele obiective specifice, desprinse din obiectivele cadru:

Formarea deprinderilor de cantare vocala;

Formarea deprinderilor de manuire a unor jucarii muzicale, obiecte sonore sau instrumente muzicale de percutie;

Formarea deprinderilor de interpretare ( in tempoul si nuanta adecvata continutului);

Formarea deprinderilor de exprimare muzicala prin utilizarea miscarii, a acompaniamentului ritmic;

Formarea deprinderilor de ascultare si audiere a muzicii;

Familiarizarea prin auditii si cantare cu unele elemente melodice, ritmice;

Formarea deprinderilor de comparare, diferentiere, clasificare a unor elemente muzicale;

Perceperea orientata, dirijata a unor elemente de limbaj muzical.

In concluzie, "in etapa achizitiilor senzoriale se urmareste captarea interesului copiilor pentru muzica, alaturi de imbogatirea experientei lor muzicale prin contactul direct cu aceasta arta. Intrucat actionalul primeaza la aceasta varsta, copiii vor fi pusi in situatia de a produce ei insisi muzica, inainte de a o analiza si explica." (Georgeta, Aldea; Gabriela, Munteanu - Didactica educatiei muzicale in invatamantul primar, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2005, p.23).

Dupa cum s-a mentionat anterior, in aceasta etapa a educatiei muzicale sunt cuprinsi atat copiii prescolari, cat si cei din clasele I si a II-a. Pe langa trasaturile comune ale acestor varste exista o serie de diferente majore derivate mai ales din particularitatile gandirii. La elevul de varsta scolara mica, gandirea trece din faza preoperatorie ( a efecturarii operatiilor in plan material) in faza operatorie ( a operatiilor mintale). Prin urmare, capacitatea de cunoastere creste considerabil.

In planul educatiei muzicale, desi in acest stadiu ramane in prim plan contactul direct, senzorial al copiilor cu muzica prin cantec si joc, incepe procesul de costientizare a limbajului muzical. Pana acum, copilul a practicat muzica pe viu elementele de limbaj din care e constituita. Fiecare cantec sau joc muzical invatat a continut in structura sa raporturi de inaltime, durata sau intensitate, deci elemente de limbaj, pe care copilul nu le-a constietizat. De acum inainte, incepe un proces indelungat de implicare a facultatilor intelectuale, alaturi de cele senzoriale in interpretarea si receptarea muzicii.

"Procesul de constietizare a muzicii si respectiv insusirea limbajului muzical, nu se refera numai la insusirea scris-cititului muzical, ci la intreg arsenalul de activitati muzicale, care se intreprind inca din primele lectii de muzica" (Ana, Motora, Ionescu- Indrumator pentru predarea muzicii la clasele    I-IV, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1987, p.8): activitati de intuire organizata, intonare si recunoastere a diferentelor de inaltime, durata, intensitate, de reprezentare printr-un cod grafic sau gestual, specific gandirii concrete a scolarului mic. IN acest mod, copilul va dobandi un important bagaj de achizitii, preponderent senzoriale, care vor constitui fundamentul etapelor urmatoare.

Etapa achizitiilor senzoriale este o etapa obligatorie a educatiei muzicale, deoarece "muzica nu poate izvori din semne grafice ci, dimpotriva, semnele grafice trebuie sa apara din necesitatea de inregistrare (scriere) a unei realitati sonore, existente mai dinainte in gandirea si simtirea copiilor" (ibidem, p.8).

Asa dupa cum afirma Aebli, "niciodata o conduita noua nu rasare ca abrupta si fara pregatireea este pregatita de un sir de conduite anterioare mai primitive, fata de care ea nu constituie decat o diferentiere noua si o coordonare noua." (H. Aebli - Didactica psihologica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1974, 0.112).

2.2  Etapa achizitiilor instrumentale (etapa notatiei)

Etapa notatiei, in faza ei elementara, reprezinta un nou moment al dezvoltarii muzicale a elevilor si inseamna, de fapt, reluarea la alt nivel si pe alte cai a tuturor elementelor muzicale insusite in etapa oral-intuitiva (prenotatiei). Asadar, intre etapa prenotatiei si cea a notatiei trebuie sa se stabileasca o stransa legatura si continuitate. A trece brusc de la o etapa la alta, fara a se face o legatura fireasca si logica, "inseamna a smulge copilul, cu brutalitate, din lumea bucuriilor pe care i le-au produs activitatile muzicale () si a-l transplanta, artificial, intr-o lume necunoscuta - lumea simbolurilor si a semnelor grafice care nu canta" (Ana, Motora, Ionescu - op.cit, p.9). Este absolut necesar ca semnele notatiei muzicale sa ilustreze, sa exprime si sa reprezinte o lume sonora insusita mai dinainte pe cale orala- prin cantare dupa auz - intr-o etapa premergatoare notatiei, care in continutul programelor de muzica este prevazuta in primele doua clase.

Daca, in prima etapa, educatia muzicala se axeaza mai ales pe latura senzorial - motorie, in urmatoarele

3. Periodizarea educatiei muzicale

1.1. Concepte din sfera psihopedagogiei si educatiei speciale

Deficienta - absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei functii (anatomice, fiziologice sau psihice) a individului, rezultand in urma unei maladii, accident sau a unei perturbari in evolutia normala, dar si a unor carente psiho-afective, care ii impiedica participarea normala la activitate in societate.

Incapacitatea - limitari functionale cauzate de disfunctionalitati ( deficiente) fizice, intelectuale sau senzoriale, de conditii de sanatate ori de mediu si care reduc partial sau total posibilitatea individului de a realiza o activitate (motrice sau cognitiva) sau un comportament.

Incapacitatea depinde, dar nu obligatoriu, si nu de o maniera univoca, de deficienta. Atat deficientele, cat si incapacitatile, pot fi vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau regresive.

Handicapul - dezavantaj social rezultat in urma unei deficiente sau incapacitati, care limiteaza sau impiedica indeplinirea de catre individ a unui rol asteptat de societate.

"Handicapul este o functie a raporturilor personelor deficiente cu mediul lor. El survine atunci cand aceste persoane intalnesc obstacole culturale, materiale, sociale, care le impiedica sa acceada la diversele sisteme ale societatii, disponibile pentru ceilalti cetateni. Astfel, handicapul rezulta din pierderea sau limitarea posibilitatilor de participare pe picior de egalitate, cu ceilalti indivizi, la viata comunitatii." (PH. Wood, 1982).

In concluzie, starea de handicap exprima dezechilibrul aparut in viata unui individ in tentativa sa de a-si asuma si indeplini rolul social conferit de colectivitatea in care este integrat. Succesul sau insuccesul actiunii sale va fi deci conditionat, pe de o parte, de nivelul posibilitatilor sale, iar pe de alta parte, de parametrii mediului in care se manifesta.

Dizabilitate - rezultatul sau efectul unor relatii complexe dintre starea de sanatate a individului, factorii personali si factorii externi care reprezinta circumstantele de viata ale acestui individ. Datorita acestei relatii, impactul diverselor medii asupra aceluiasi individ, cu o stare de sanatate data, poate fi extrem de diferit. Dizabilitatea este termenul generic pentru afectari, limitari ale activitatii si restrictii de participare (conform Clasificarii Internationale a functionarii, dizabilitatii si sanatatii, CIF).

Cerinte educative speciale (CES) - necesitati educationale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educatiei, adaptate particularitatilor individuale si celor caracteristice unei anumite deficiente sau tulburari/dificultati de invatare, precum si o asistenta complexa (medicala, sociala, educationala etc).

Cerintele (nevoile) educative speciale sunt o sintagma de data relativ recenta, care a aparut, in principal, din dorinta de a substitui, dupa caz, anormalitatea educationala sau inadaptarea scolara, care nu mai corespundeau noii viziuni asupra dreptului la educatie. Conceptul a fost lansat in anul 1978, in Marea Britanie. Expresia a fost preluata ulterior de alte tari, unele chiar din familia tarilor cu limba de origine latina(Spania, Portugalia), precum si de UNESCO (din 1995 si de Romania).

CES exprima o necesitate evidenta de a se acorda anumitor copii o atentie si o asistenta educationala suplimentara (un anumit fel de discriminare pozitiva, din nevoia de compensare a uni/unor dezavantaje), fara de care nu se poate vorbi efectiv de egalizarea sanselor, de acces si participare scolara si sociala.

Sintagma CES este mai relevanta in plan psihopedagogic decat cea de deficienta, incapacitate/dizabilitate sau handicap. In acelasi timp, notiunea sugereaza o relativizare a conceptiei si practicii traditionale de impartire pe categorii de deficiente ori handicap, precum si o viziune mai noua, non-categoriala, care permite in mai mare masura o abordare individualizata (Personalizata).

CES desemneaza un " contuu???? al problemelor speciale in educatie, de la deficientele grave si profunde la dificultatile/ tulburarile usoare de invatare. Registrul acestora, in conceptia UNESCO 1995 cuprinde:

Intarziere/deficienta mintala/dificultati/dizabilitati severe de invatare/dizabilitati intelectuale;

Deficiente fizice/motorii;

Deficiente vizuale;

Deficiente auditive;

Tulburari emotionale (afective) si de comportament;

Tulburari de limbaj;

Dificultati/dizabilitati de invatare.

In diverse contexte, CES apare si cu notatia aproape sinonima de "cerinte/nevoi speciale." Aceasta expresie are insa, adeseori o semnificatie mai ampla, el cuprinzand pe langa deficiente sau tulburari si problemele educationale puse de copiii care cresc in anumite medii defavorizate, copii delicventi, copiii strazii sau chiar cei apartinand unor anumite grupuri etnice minoritare, copiii bolnavide SIDA etc. In aceasta acceptiune, ne apropiem de semnificatia, mai larga, a termenului "copii in situatie de risc", ori a celui de copil in dificultate, al caror registru de cuprindere este insa mai amplu.

UNESCO si tarile membre ale Uniunii Europene acorda in ultmii ani notiunii de CES o semnificatie mai larga decat cea legata  de necesitatile speciale de educatie ale copiilor cu deficiente ori cu tulburari de invatare- in formula " educatia cerintelor speciale" (ECS). Ambele formule terminologice (CES si ECS) circula in prezent in paralel.

Educatie speciala - forma adaptata de pregatire scolara si asistenta complexa (medicala, educationala, sociala, culturala) destinata persoanelor care nu reusesc sa atinga temporar sau pe toata durata scolarizarii nivelurile instructiv-educative corespunzatoare varstei, cerute de invatamantul obisnuit. Educatia scolara a copiilor cu CES trebuie sa corespunda nevoilor de dezvoltare a copiilor, prin evaluarea adecvata a potentialului de invatare (dezvoltare si prin asigurarea reabilitatii-recuperarii so compensarii deficientelor ori tulburarilor, dificultatilor de invatare.

Invatamantul special se organizeaza de Ministerul Invatamantului, pentru prescolarii si elevii cu deficnete mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament, sau cu deficiente asociate, in scopul instruirii si educarii, al recuperarii si integrarii lor sociale.

Integrarea semnifica faptul ca relatiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune ce le poseda. Persoanele cu deficiente nu trebuie privite exclusiv prin prisma deficientelor dintre ele si normali, atitudine ce duce la segregare si handicapare, si este necesara o atitudine asupra intregii personalitati ce poseda si calitati si posibilitati compensatorii, ce le pot oferi posibilitatea ducerii unei vieti cat mai apropiate de cea a normalilor si in interiorul comunitatii normalilor, daca beneficiaza de servicii si facilitati speciale.

B. Nirje spunea ca " integrarea inseamna sa ti se permita sa fii capabil sa fii tu insuti printre ceilalti." Integrarea se refera la relatiile dintre individ si societate.

Educatie/invatamant integrat (a)- modalitate institutionalizata de scolarizare  copiilor cu dizabilitati (ca si a altor copii cu cerinte speciale) in scoli si clase obisnuite sau in structuri scolare cat mai apropiate de cele obisnuite, daca nu este posibil chiar in acestea.

Integrarea scolara reprezinta un proces de adaptare a copilului la cerintele scolii pe care o urmeaza, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului scolar (clasa), si de desfasurare cu succes a prestatiilor scolare. Asimilarea de catre copil a status-ului de elev este rezultatul unor modificari interne in echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecinte in planul actiunii sale.

Integrarea invatamantului pentru acesti copii are mai multe dimensiuni:

Una legislativa si administrativa, legata preponderent de politicile educationale; scolarizarea acestor copii trebuie sa fie o parte integranta si o responsabilitate a sistemului national de invatamant;

Una pedagogica, care releva necesitatea apropierii conditiilor de predare-invatare pentru copiii  cu dizabilitati, de cele accesibile celorlalti copii- din punct de vedere al locului de scolarizare (cat mai aproape si cat mai mult timp in clase obisnuite), al curriculum-ului;

Una sociala, care accentueaza importanta relatiilor, a interactiunii sociale dintre copii (in clasa si in afara orelor de clasa) - cu efecte, de regula, pozitive pentru toti copiii.

Educatia integrata este focalizata mai mult si in principal pe copiii care trebuie integrati.

Incluziunea se refera la procesul de pregatire a unitatilor de invatamant pentru a cuprinde in procesul de educatie toti membrii comunitatii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificultatile acestora.

Invatamantul/educatia incluziv(a) - extinderea scopului (si a organizarii) scolii obisnuite - in buna masura transformarea acesteia- pentru a putea raspunde unei diversitati mai mari de copii- in speta, copiilor marginalizati, defavorizati si/sau exclusi de la educatie.

"Educatia incluziva presupune un proces permanent de imbunatatire a institutiei scolare, avand ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a sustine participarea la procesul de invatamant a tuturor elevilor din cadrul unei comunitati" (MEN α UNICEF, 1999).

Intelegerea si adeziunea la educatie/scoala incluziva pune in evidenta necesitatea dezvoltarii scolii, pregatirea si schimbarea de ansamblu a acesteia, pentru a primi si satisface corespunzator participarea copiilor cu dizabilitati ( ca si a altor grupuri marginalizate) in medii scolare obisnuite, ca elemente componente ale diversitatii umane-cu diferentele ei specifice.

Daca educatia integrata pune accentul pe copii si pe formele de suport pentru acestia, educatia incluziva are ca obiectiv principal adaptarea scolii la cerintele speciale de invatare ale copiilor, iar prin extensie, adaptarea scopii in general la diversitatea copiilor dintr-o comunitate- ceea ce presupune reforma si dezvoltarea de ansamblu a scolii.

1.2. Repere organizatorice ale invatamantului primar obisnuit-invatamantul special

In cele ce urmeaza vom recurge la o prezentare comparativa a principalelor aspecte organizatorice si de functionare a invatamantului de masa/invatamantului special, analizand in acest sens, o serie de acte legislative, reprezentative pentru problematica vizata.

Invatamantul de masa

Parte integranta a Sistemului National de Invatamant;

Este organizat pe niveluri, asigurand coerenta si continuitatea instruirii si educatiei, in concordanta cu particularitatile de varsta si individuale (Legea nr.84/24 iulie 1995, art. 15, alin.4);

Formele de organizare a invatamantului sunt: invatamantul de zi, seral, cu frecventa redusa si invatamantul la distanta (idem, art.15, alin.8);

Invatamantul obligatoriu, care cuprinde invatamantul primar, gimnazial, este invatamant de zi ( idem, art. 15, alin. 10);

Sistemul National de Invatamant are caracter deschis. In invatamantul preuniversitar trecerea elevilor de la o unitate scolara la alta, de la un profil la altul si de la o filiera la alta este posibila in conditiile stabilite prin regulament al Ministerului Educatiei Nationale (idem, art.16, alin.1);

Invatamantul primar se organizeaza ca invatamant de zi si functioneaza de regula, cu program de dimineata, in cadrul scolilor cu clasele I-IV, I-IX sau I-XII/XIII ( idem, art.20, alin.1);

Invatamantul obligatoriu este de 9 clase. Frecventarea obligatorie a invatamntului

Invatamantul de stat

Invatamantul de toate gradele

Invatamantul special

Este organizat si functioneaza in conformitate cu prevederile Capitolului VI din Legea invatamantului nr.84/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale Regulamentului de organizare si functionare a invatamantului special, aprobat prin ordinul M.E.N. nr. 4217/1999, Regulamentului de organizare si functionare a invatamantului preuniversitar - capitolul IX, aprobat prin O.M. Ed.C. nr. 4925/08.09.2005, precum si a Hotararii de Guvern nr. 1251/2005, privind unele masuri de imbunatatire a activitatii de invatare, instruire, compensare, recuperare si protectie speciala a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinte educative speciale din cadrul sistemului de invatamant special si special integrat;

Invatamantul special si special integrat din Romania este parte componenta a sistemului national de invatamant (H.G. 1251/13.20.2005, art. 1, alin.1);

La nivelul scolilor speciale, precum si la cel al scolilor de masa incluzive/integratoare functioneaza comisia interna de evaluare continua, potrivit dispozitiilor art. 24 din H.G. nr.1437/2004 privind organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protecatia copilului (H.G. 1251, art.5);

Invatamantul special si special integrat cuprinde: invatamant de zi, seral, cu frecventa redusa, scolarizare la domiciliu ( idem, art.6);

Continutul invatamantului special si special integrat se reglementeaza prin : curriculum national pentru invatamantul special si special integrat, curriculum specific pentru invatamantul special, curriculum-ul scolii de masa adaptat pentru invatamantul special integrat, metodologii, ghiduri si indrumatoare specifice ( idem, art.9);

Absolventii unei facultati de profil cu una dintre specializarile: psihopedagogie speciala, pedagogie, psihologie, pedagogie sociala sau cu orice specializare echivalenta pot ocupa orice functie didactica din invatamantul special ( idem, art. 11).

In tabelul urmator sunt prezentate principalele asemanari, respectiv, deosebiri dintre invatamantul de masa si invatamantul special.

Elemente comune si diferentiatoare ale invatamantului obisnut si a celui special