Spionajul satelitar american

Capabilitatile de imagistica (imaging capabillities) ale satelitilor militari de spionaj sunt utilizate de Comunitatea serviciilor secrete americane la culegerea de informatii despre obiective terestre si in activitati de relevanta pentru securitatea nationala.

In afara de activitatea de supraveghere si monitorizare a diverselor obiective de interes pentru unitatile militare de informatii (Departamentul Apararii, CIA, NSA etc.), satelitii mai sunt utilizati si in alte scopuri decat cele de observare terestra, anume: meteorologie, oceanografie, localizare (GPS), interceptarea comunicatiilor, sistemele de alerta timpurie (Early Warning Systems) s.a.

Cel dintai sistem de sateliti militari de recunoastere si supraveghere poarta numele de Keyhole. Primul satelit al acestei retele a fost plasat pe orbita in anul 1960 si a utilizat metoda recuperarii capsulelor cu film prin intermediul parasutei pana in 1972. Fiecare serie Keyhole era distinct denumita, functie de tipul satelitului, de vehiculul de lansare al satelitului, caracteristicile orbitale. Astfel, seria KH-1 - KH-4 a primit numele de cod CORONA, KH-5 a fost denumita ARGON, KH-6 s-a numit LANYARD, seria KH-7 - KH-9 a devenit GAMBIT, KH-11, care este de tipul ELINT (Electronic Intelligence), poarta numele de cod CRYSTAL1).

Dupa atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, armata Statelor Unite si serviciile de informatii (CIA, NSA) au intensificat utilizarea satelitilor comerciali in scopuri militare. O consecinta este faptul ca imagini cu caracter militar pot fi obtinute de orice tara: majoritatea statelor nu-si permit programe de spionaj satelitar propriu, dar ele au acces la satelitii civili comerciali. In aceste conditii, apare intrebarea: "Mai putem oare vorbi de intimitate, de viata privata in zilele noastre?".

Cunoscuti in tratatele internationale sub denumirea generica de National Technical Means (NTM), satelitii au devenit unul dintre cele mai importante instrumente ale serviciilor secrete, carora le furnizeaza circa 95% din informatia clasificata. Satelitii sunt utilizati pentru: observare; monitorizarea situatiei meteorologice; localizarea obiectivelor; analiza de teren; alerta la distanta; colectare de informatii pe baza electronica (ELINT, SIGINT); navigare (Global Positioning System); telecomunicatii; supraveghere maritima.
Principalele avantaje ale satelitilor constau in faptul ca nu li se poate imputa violarea teritoriului statului pe care-l survoleaza si ca ofera o imagine de ansamblu a tarii aflate sub observatie.

Pe de alta parte, pe plan operational, anumiti sateliti sunt relativ limitati ca utilizare. De pilda, satelitul SPOT survoleaza aceeasi zona doar o data la 26 de zile; in schimb, satelitul HELIOS 1A poate acoperi 70% din suprafata globului la fiecare 24 de ore. Alti sateliti au o durata redusa de viata.

Construirea unui satelit de observare presupune o perioada de timp indelungata (de la conceperea lor si pana la asezarea pe orbita este nevoie de circa 5-8 ani), precum si costuri foarte ridicate, ceea ce face ca satelitii sa constituie apanajul marilor puteri care dispun de capabilitati spatiale si de mijloace financiare de intretinere a unor statii terestre de colectare si analizare a informatiilor satelitare.

Alaturi de colectarea informatiilor cu caracter militar, satelitii mai contribuie si la limitarea duratei conflictelor. Astfel, au un rol deosebit de important in ceea ce priveste supravegherea respectarii tratatelor internationale de dezarmare. De pilda, in timpul primului razboi din Golf, satelitii de observatie au facilitat localizarea cu precizie a obiectivelor civile (moschei, scoli, locuinte), permitand aviatiei aliate sa lupte impotriva obiectivelor militare diminuand pierderile civile.

Colectarea informatiilor cu caracter strategic este dublata de exploatarea satelitilor la nivelul deciziilor tactice.

Caracteristici generale 2)

In functie de misiunea si de senzorii lor, satelitii utilizeaza orbite specifice:
- orbitele inalte sunt utilizate de satelitii geostationari (care se invart in acelasi timp cu Pamantul). Este cazul satelitilor de comunicatii, meteorologici, de alerta la distanta si al celor de colectare a informatiilor pe cale electronica (MAGNUM si VORTEX);
- orbitele semisincrone sunt utilizate de satelitii de supraveghere a exploziilor nucleare si de satelitii de navigare (NAVSTAR);
- orbitele joase sunt utilizate de satelitii de recunoastere optica, electronica si de satelitii de supraveghere maritima;
- orbitele eliptice sunt utilizate de satelitii de alerta la distanta sovietici/rusi MOLNIYA.

Performantele satelitilor sunt determinate de tipul de senzori utilizati: senzori optici si electrooptici; senzori cu infrarosu; radar.

Satelitii militari de observare ai SUA - scurt istoric 3)

Lansat in anul 1959, programul satelitilor americani de observare a cunoscut o dezvoltare impresionanta dupa distrugerea avionului-spion U2 al lui Gary Powers, la 1 mai 1960. Incepand cu anii 60, informatia furnizata via satelit a jucat un rol important in elaborarea strategiilor nucleare americane: a permis intocmirea primelor harti topografice precise ale URSS, detectarea altor obiective decat orasele (targeting intelligence) si supravegherea evolutiei arsenalului nuclear sovietic.

De altfel, pana la lansarea satelitului francez HELIOS, in cadrul NATO, doar Statele Unite dispuneau de sateliti militari de recunoastere. Acum, SUA furnizeaza informatii satelitare statelor membre ale Tratatului UKUSA (Marea Britanie, Canada, Australia si Noua Zeelanda) si altor state membre NATO, insa cu o mare selectivitate.
***
La 1 mai 1960, un aparat de zbor tip U2, avandu-l la bord pe Francis Gary Powers, primeste misiunea de a survola teritoriul Uniunii Sovietice, mai precis cosmodromul Tiuratam (pentru a monitoriza orice activitate de lansare in spatiu ce ar fi fost programata sa coincida cu sarbatoarea de 1 Mai), un complex industrial de la Sverdlovsk, obiectivul principal de la baza Plesetk, bazele aviatice de bombardiere cu raza lunga de actiune, bazele de submarine si alte baze militare.

Misiunea avea sa esueze, avionul reperat de sovietici fiind doborat din ordinul lui Hrusciov. Incidentul s-a soldat cu anularea zborurilor de recunoastere deasupra teritoriului URSS. Dar Statele Unite vor avea in curand un alt mijloc de a spiona, anume satelitii de recunoastere prin fotografiere.

La doar trei luni de la doborarea aparatului U2, un alt program de recunoastere al SUA a produs primele imagini din interiorul Uniunii Sovietice. Este vorba de un program de recunoastere cu ajutorul satelitilor, initiat de US Air Force inca din anul 1955. Corporatiei Lockheed i-a fost incredintat contractul de dezvoltare a unui Sistem de Armament 117L (WS-117L), Sistemul Avansat de Recunoastere, care avea sa cuprinda trei proiecte separate:

- sistemul de alarmare antiracheta MIDAS (Missile Defense Alarm System) ce urma sa dezvolte un vehicul spatial dotat cu senzori infrarosii ce puteau detecta lansarile de rachete sovietice;
- proiectul DISCOVERER (redenumit CORONA) ce viza dezvoltarea unei capsule spatiale recuperabile;
- proiectul SENTRY (redenumit SAMOS) al carui scop era dezvoltarea unui satelit de recunoastere care sa transmita prin radio imaginile pe Pamant.
***
La 18 august 1960, se reuseste plasarea pe orbita a satelitului Discoverer 14, dotat cu un sistem de aparate fotografice. Acesta executa prima misiune operationala CORONA de survolare a URSS. Dupa ce capsula cu filmul a fost recuperata a doua zi in aer, a fost trimisa la Washington spre studiere Centrului de Interpretare Fotografica (Photographic Interpretation Center) al CIA. Impactul avut de fotografiile realizate de CORONA (misiunile Discoverer 15-19) a fost unul extraordinar, mai ales pentru ca au infirmat temerile si previziunile americanilor cu privire la desfasurarile de rachete balistice intercontinentale sovietice care ar fi amenintat securitatea Statelor Unite. Astfel, pe baza fotografiilor realizate de CORONA, Oficiul de Evaluari Informative (National Intelligence Estimate) a intocmit un raport in care numarul rachetelor balistice intercontinentale sovietice era estimat la doar 10 pana la 25, fata de 75-125 cat se asteptau americanii.

Urmatoarea etapa in programul american de recunoastere spatiala a fost crearea unei retele satelitare care sa monitorizeze suprafata terestra. Astfel, la sfarsitul anului 1963, Statele Unite realizeaza: constelatia de sateliti ELINT (Electronic Intelligence) care urmau sa monitorizeze apararea aeriana sovietica si chineza si radarele de alarmare pentru rachete balistice intercontinentale; programul de recunoastere fotografica prin sateliti GAMBIT, ce devine operational prin lansarea unui vehicul spatial echipat cu un sistem de aparatura fotografica KH-7. Spre deosebire de satelitii CORONA ce realizau fotografii ale unor suprafete intinse, scopul programului GAMBIT era de a furniza imagini detaliate ale unor obiective mai mici.
***
In anii 70, Oficiul de Informatii prin Mijloace de Transmisiuni al CIA are initiativa construirii unui satelit de informatii telemetrice geosincron4). Este vorba de proiectul cu numele de cod RHYOLITE, ce viza dezvoltarea unor sateliti capabili sa intercepteze semnale pe benzile de frecventa VHF si UHF si pe lungimi de unda ultrascurte.

Primul satelit RHYOLITE stationa deasupra Insulei Borneo cu misiunea de a primi semnale telemetrice de la rachetele balistice intercontinentale cu combustibil lichid lansate de la Tiuratam catre Peninsula Kamceatka. Satelitul plasat pe o orbita RHYOLITE era ideal si pentru interceptarea comunicatiilor transmise pe benzile de frecventa VHF si UHF si pe lungimi de unda ultrascurte. Dandu-si seama de capacitatile de interceptare radio ale acestui satelit, Richard Nixon si Henry Kissinger au ordonat extinderea folosirii sale in operatiunile de ascultari. Controlul satelitilor si primirea semnalelor interceptate se realizau de catre o statie terestra amplasata in Australia, numita oficial Baza Unificata de Cercetare in Domeniul Apararii Spatiale, avand numele de cod MERINO (sau Pine Gap).
***
La 15 iunie 1971, era lansat primul satelit de recunoastere fotografica din cadrul programului cu numele de cod HEXAGON. Sistemul optic al satelitului, denumit KH-9, consta din doua aparate de fotografiat care puteau opera individual si obtine fotografii suprapuse ale unei tinte. Camerele de luat vederi erau capabile sa surprinda imagini ale unor suprafete mult mai mari, astfel ca teritoriul acoperit de o singura fotografie era de patru ori mai mare decat pana atunci. Primele KH-9 returnau capsulele cu film la fiecare trei-patru zile.

La 19 decembrie 1976, de la baza Vandenberg a US Air Force era lansat un nou satelit de recunoastere - primul care avea sa transmita informatiile in timp real. Acesta este cunoscut sub trei denumiri: KH-11 (gratie sistemului sau optic), KENNAN (datorita numelui de cod KENNAN purtat de program) si 5501 (pentru a desemna tipul satelitului, 55, si numarul misiunii, 01).

La 24 ianuarie 1985, NRO lansa naveta spatiala Discovery, a carei incarcatura utila secreta era un nou satelit de recunoastere (SIGINT). Acesta avea numele de cod MAGNUM, dar pana la lansare el a fost schimbat in ORION. Avand ca misiuni interceptarea comunicatiilor si a semnalelor telemetrice, respectiv transmiterea semnalelor la statia terestra Pine Gap din Australia, ORION era succesorul programului RHYOLITE/AQUACADE.
***
Lansat in decembrie 1988, satelitul LACROSSE reprezenta apogeul unui program aprobat pentru prima oara in timpul mandatului lui George Bush-tatal ca director al CIA, cand purta denumirea de INDIGO. Imaginile oferite de LACROSSE aveau un avantaj major fata de toate celelalte sisteme americane de obtinere a imaginilor din spatiu: bazandu-se pe pulsatiile radar generate de el, si nu pe lumina ori caldura, LACROSSE putea transmite imagini chiar si in zilele innorate. Acest tip de satelit, alaturi de VORTEX si ORION, a fost mijlocul principal de culegere a informatiilor cu privire la Irak si Kuwait in cadrul operatiunilor Desert Shield si Desert Storm, desfasurate in timpul primului razboi din Golf.
In februarie 1995, presedintele Bill Clinton a autorizat declasificarea a 800 000 de imagini prin satelit realizate incepand cu 1972 de satelitii KH-1 - KH-6. Pentagonul a pus la dispozitia publicului aceste fotografii incepand din august 1996.

Satelitii comerciali de observare

Initial, satelitii comerciali au fost conceputi pentru misiuni de observare stiintifica, insa ulterior au fost utilizati in operatiuni de colectare a informatiilor cu caracter militar. Este cazul satelitului comercial SPOT care furnizeaza 80% din imaginile sale unor utilizatori militari.
Alte utilizari ale satelitilor In materie de colectare si exploatare a informatiilor, satelitii mai pot avea urmatoarele utilizari 5):
- satelitii de informare electronica observa si masoara activitatea electronica si permit detectarea ordinelor de lupta de factura electronica (electronic order of battle). Sunt utilizati in acest scop anumiti sateliti care dispun in mare parte de aceleasi caracteristici orbitale ca satelitii "inofensivi" (de pilda, satelitul american JUMPSEAT are aceeasi traiectorie ca si satelitii de comunicatii SDS), astfel incat sa nu poata fi reperati. Satelitii americani RHYOLITE si MAGNUM au misiunea de transmitere a datelor electronice, pe cand satelitii JUMPSEAT si CHALET au menirea de a intercepta comunicatiile. Acestia sunt coordonati de CIA si NSA, iar informatiile colectate sunt transmise bazelor de la Pine Gap (Australia), Menwith Hill (Marea Britanie) si Fort Meade (SUA).
- satelitii de navigare si pozitionare (sistemul american Global Positioning System si omologul sau rus GLONASS) sunt utilizati pentru navigatia terestra, maritima, aeriana si spatiala.
- satelitii meteorologici: Defense Meteorological Support Program destinat previziunilor meteorologice ale unor locatii de desfasurare a operatiunilor militare.
- sistemul militar de telecomunicatii satelitare 6): un prim asemenea sistem, denumit Syracuse-1, a fost pus in functiune in cursul deceniului opt. Acesta utilizeaza satelitul de telecomunicatii de interes general Telecom-1, care dispune de un echipament rezervat emitatoarelor de retransmisie ale circuitelor militare. Armata are propriile statii terestre; unele dintre acestea sunt fixe, altele mobile, iar altele susceptibile de a fi imbarcate pe navele cele mai importante ale marinei. Un al doilea sistem, Syracuse-2, a fost instalat in anii 90 si utiliza, ca si precedentul, circuitele specializate instalate pe satelitii seriei Telecom-2. In Europa, doar Marea Britanie dispune de o retea militara de telecomunicatii: reteaua Skynet, care utilizeaza sateliti specifici.
- satelitii de alerta, precum cei din Defense Support Program, sunt destinati in principal detectarii lansarilor de rachete nucleare intercontinentale. SUA dispun in permanenta de trei sateliti DSP pe orbita geostationara de deasupra Rusiei, la 41 300 km altitudine.
Intre 1964 si 1970, Statele Unite au lansat 12 sateliti, formand reteaua VelaHotel, la 110 000 km altitudine, pentru a verifica daca Tratatul de la Moscova - care interzicea experimentele nucleare in atmosfera - este respectat sau nu de cosemnatari. Programul IMEWS (Integrated Multipurpose Early Warning Satellite) este o prelungire a retelei VelaHotel, avand misiunea de a repera - prin raze infrarosii - toate lansarile de rachete. Americanii si rusii intentionau la un moment dat sa plaseze pe orbita sateliti-bomba, cu incarcatura nucleara, care, la comanda, ar fi fost lansati impotriva teritoriului inamic. Acest proiect a fost intrerupt ca urmare a Tratatului asupra spatiului (1967), care interzice plasarea pe orbita a unui obiect purtator de arma nucleara sau de distrugere in masa 7).

In 1983, presedintele american din acea vreme, Ronald Reagan, propune Initiativa de Aparare Strategica (IDS - Initiative for Defense Strategy), prima utilizare militara a spatiului in scopul instalarii unei retele susceptibile a opri rachetele balistice.

Desi abandonat in anul 1993 - dupa colapsul URSS -, proiectul de plasare pe orbita a satelitilor antirachete balistice a fost reluat de Pentagon. Planul se inscrie in eforturile Statelor Unite de a dezvolta un sistem defensiv multiplu care sa blocheze rachetele balistice susceptibile a fi lansate de state inamice. Cea mai avansata tehnologie este un interceptor terestru, insa analistii militari considera ca ar fi mult mai eficienta blocarea/neutralizarea rachetelor inca din faza de lansare.

Proiectul initial, denumit Brilliant Pebbles, a fost initiat in anul 1987 ca parte a programului lui Ronald Reagan numit Star Wars ("razboiul stelelor"). Obiectivul era lansarea a 3 000-4 000 de sateliti care sa identifice rachetele balistice in momentul lansarii lor pentru a le neutraliza. Proiectul, care a costat 5 miliarde de dolari, a fost abandonat o data cu sfarsitul razboiului rece.

Acum, administratia Bush a alocat 165 de milioane de dolari fortelor armate, bani destinati dezvoltarii unui sistem de aparare spatiala antiracheta pe baza de laser, a carui inaugurare se preconizeaza in anul 20128).

Operatiunile de recunoastere

Planificarea si organizarea operatiunilor de recunoastere via satelit se afla in sarcina National Reconnaissance Office (Oficiul National de Recunoastere) - un serviciu din cadrul Departamentului american al Apararii. Bugetul sau anual este estimat la 6-8 miliarde de dolari, NRO fiind finantat prin National Reconnaissance Program - parte a National Foreign Intelligence Program.

NRO a fost constituit in septembrie 1961 pe baza unei decizii a National Security Council din data de 25 august 1960. Existenta sa nu a fost revelata decat in 1973, urmare a unei erori aparute intr-un raport al Comisiei de Ancheta a Senatului privind activitatile de spionaj. Multa vreme, NRO a fost organismul cel mai secret al Comunitatii Serviciilor de Informatii americane. Abia la 18 septembrie 1992 existenta sa a fost recunoscuta in mod oficial, urmata in 1994 de declasificarea locatiei cartierului general de la Chantilly (Virginia). In februarie 1995, a urmat declasificarea programului CORONA - un satelit de recunoastere ce a operat in perioada 1960-1972. Ca urmare, 800 000 de fotografii surprinse de CORONA au fost transferate Arhivelor Nationale. In decembrie 1996, NRO anunta pentru prima data anticipat lansarea unui satelit de recunoastere.

Structura NRO

NRO se afla in subordinea subsecretarului de stat pentru sistemul spatial al US Air Force. In mod traditional, directorul NRO este un ofiter al US Air Force care poarta titulatura de director al Oficiului Sistemelor Spatiale. Din 1992, misiunile NRO sunt stabilite de Central Imagery Office (CIO), iar operatiunile sunt aprobate de secretarul apararii si de cel ce indeplineste functia de Director of Central Intelligence (DCI) 9).

NRO cuprinde doua sedii principale:
- Air Force's Satellite Control Facility (SCF) in Sunnyvale (California), supranumit "Big Blue Cube", raspunzator cu controlul tuturor satelitilor militari ai Statelor Unite. Personalul SCF este alcatuit din militari ai armatei, fortelor navale si fortelor aeriene, precum si din personal civil.
- Air Force's Special Projects Office situat la El Segundo (California), unde sunt proiectati satelitii in colaborare cu specialisti civili si Aerospace Corporation.
NRO colaboreaza si cu NSA in domeniul satelitilor de spionaj electronic. Functiile sale sunt exercitate sub autoritatea National Imagery&Mapping Agency (NIMA), constituita la 1 octombrie 1996.

In anul 2001, NRO lanseaza o campanie de recrutare a inginerilor care sa lucreze la construirea unei noi generatii de sateliti de spionaj. Valoarea acestui proiect secret se estima ca va ajunge - in urmatoarele doua decenii - la 25 de miliarde de dolari, fapt care ar transforma NRO in stalpul de baza al spionajului american.

Noul sistem satelitar de spionaj, ce va deveni activ din anul 2005, va fi mai dificil de detectat decat actualii sateliti si va dispune de capacitatea de a fotografia obiective militare oriunde in lume, pe perioada de noapte ori in conditii de ceata, in plus, satelitii vor putea fotografia un obiectiv terestru pentru o mai lunga perioada de timp (actualii sateliti pot panorama o zona timp de 10 minute, iar oficialii americani spera sa dubleze acest timp) si vor fi capabili sa colecteze de 8 pana la 20 de ori mai multe imagini decat actualul sistem. Actualmente, NRO opereaza cu trei sateliti optici Keyhole care produc imagini fotografice si infrarosii si cu trei sateliti de dimensiunea unui autobuz numiti Lacrosse care pot functiona pe intuneric si pe ceata.

Proiectul va necesita angajarea a circa 5 000 de ingineri, tehnicieni si informaticieni, in urmatorii cinci ani, si acestia doar pentru designul satelitilor. Asamblarea satelitilor (la Boeing Satellite Systems din El Segundo) va presupune alte cateva mii de specialisti. Actualii sateliti de spionaj au fost construiti de compania Lockheed Martin Corp., care a detinut monopolul acestei piete incepand din anii 50, dar care a pierdut un nou contract in favoarea firmei Boeing. Alaturi de Boeing, din echipa castigatoare a contractului mai fac parte Raytheon Corp., Eastman Kodak Co. si Harris Corp. Raytheon are sarcina construirii echipamentului radar si a statiilor terestre de control al satelitilor, iar Eastman Kodak urmeaza sa proceseze imaginile captate prin satelit. Rolul Harris Corp. ramane deocamdata neclar. O data cu acordarea contractului de construire a noii generatii de sateliti de spionaj echipei Boeing, locatia de la Sunnyvale a fost daramata, iar noul sediu a fost amplasat la South Bay.

Proiectul noului sistem satelitar de spionaj a fost denumit Future Imagery Architecture. "Acest program este atat de secret incat majoritatea celor care lucreaza la el nu inteleg prea bine ceea ce fac", afirma Loren Thompson, analist militar la Institutul Lexington (Arlington, Virginia) 10).

Totusi, analistii de specialitate - bazandu-se pe programele de observare spatiala anterioare si pe informatiile ce "au rasuflat" din diferite surse - sunt in masura sa concluzioneze urmatoarele: noua generatie de sateliti de spionaj va include 12 pana la 24 de sateliti noi (comparativ cu cei sase sateliti de spionaj actualmente activi pe orbita); dimensiunile noilor modele vor fi mult mai reduse (o treime din dimensiunea actualilor sateliti) si mai ieftine decat actuala generatie de sateliti de spionaj (care costa circa un miliard de dolari fiecare, cantaresc 15 tone si au o durata de asamblare de pana la 18 luni).

Bugetul anual de (minim) 6 miliarde de dolari al NRO il depaseste pe cel al CIA sau NSA, iar programul de construire a unei noi generatii de sateliti de spionaj va fi "cel mai scump din istoria Comunitatii Serviciilor de Informatii", a declarat Federatia oamenilor de stiinta americani. Mai mult, acest program va devansa in cheltuieli pana si Proiectul Manhattan de construire a bombei atomice, care a costat SUA 20 de miliarde de dolari (daca adaugam nivelul inflatiei).

Evolutia proiectului noului sistem satelitar de spionaj este privita cu neincredere de specialisti ai revistei britanice New Scientist, potrivit carora satelitii de spionaj ai Statelor Unite nu se afla pe orbitele pe care Pentagonul afirma ca s-ar afla 11).

Conventia ONU din 1975 "privind inregistrarea obiectelor lansate in spatiul extraatmosferic" obliga statele sa dispuna de un registru al obiectelor pe care le lanseaza in spatiu si sa furnizeze Natiunilor Unite copii ale respectivelor registre. SUA nu respecta aceasta cerinta internationala, afirma analistul Jonathan McDowell. De pilda, lansarea satelitului militar 1989-72A nu a fost niciodata inregistrata la ONU.

Potrivit lui McDowell - astronom la Centrul de Astrofizica din Cambridge (Massachusetts) -, au fost identificate o serie de neconcordante in baza de date a Natiunilor Unite. Aceste "erori suspecte" dateaza din anii 70, insa neconcordantele s-au accentuat in ultimii ani: SUA au anuntat orbitele corecte la doar doi din cei zece sateliti secreti lansati in perioada 1999-2000, afirma McDowell. Oficiul ONU pentru probleme spatiale a confirmat faptul ca datele furnizate de Pentagon sunt eronate, insa afirma ca nu se poate face nimic in acest sens in conditiile in care Conventia din 1975 stipuleaza ca "fiecare stat poate determina continutul registrelor sale si conditiile in care acestea sunt respectate"; in plus, acelasi document permite intarzierea furnizarii datelor si nu solicita statelor anuntarea orbitelor finale, astfel ca - de cele mai multe ori - SUA precizeaza doar orbita initiala, afirma Petr Lala, cercetator-sef al oficiului spatial al ONU. Se presupune ca Pentagonul spera ca - prin ocultarea orbitelor satelitilor sai de spionaj - sa faca mai dificil de reperat sistemul de supraveghere spatiala, insa nu trebuie neglijat faptul ca atat Rusia, cat si China au propriile sisteme de depistare.

Concluzii

Inca de la crearea sa in 1961, Oficiul National de Recunoastere (NRO) a avut misiunea de a concepe, construi si activa satelitii de spionaj ai Statelor Unite. In conditiile in care misiunile initiale ale satelitilor NRO vizau exclusiv supravegherea teritoriului URSS si a unor obiective militare sovietice, pe buna dreptate se poate spune ca Oficiul National de Recunoastere a fost una dintre agentiile secrete de baza ale razboiului rece, transformand capabilitatile sale de spionaj in avantaje politice.

Astazi, satelitii NRO au o serie de sarcini, de la fotografierea unor tabere teroriste suspecte pana la interceptarea comunicatiilor telefonice ale ofiterilor irakieni ori la supravegherea zonelor de criza de pe teritoriul fostei Iugoslavii. Aceste misiuni si multe altele sunt incluse in proiectul NRO numit Freedom's Sentinel in Space: One Team Revolutionazing Global Reconnaissance.

Tinand cont de faptul ca a fost creat in urma cu patru decenii, analistii estimeaza ca NRO a cheltuit circa 200 de miliarde de dolari pentru conceperea, construirea si activarea satelitilor de spionaj, urmand ca suma alocata de guvernul Statelor Unite programelor de spionaj satelitar sa sporeasca de la 927 milioane de dolari in 2003 la 1,7 miliarde de dolari in 200812).
Dintr-un anumit punct de vedere, NRO poate fi considerat drept un program high-tech, secret, de tipul misiunii Apollo, al serviciilor de spionaj americane.

In acest sens, fostul director al NRO, Edward Aldridge Jr., afirma ca sarcina actuala a institutiei este mult mai dificila decat in trecut. "Obisnuiam sa ne focalizam asupra unei singure zone geografice: Uniunea Sovietica. Acum avem in vizor tot restul lumii. Trebuie sa dispunem de o acoperire mondiala, inclusiv a unor locuri de pe glob pe care nu le anticipam." In plus, sporirea zonelor de criza care trebuie supravegheate, precum si diminuarea caracterului secret al oficiului au slabit din eficienta NRO, in sensul ca - adauga Aldridge - "NRO este bugetat sa ofere 100% succes, or acest lucru nu se intampla"13).
Oficiul National de Recunoastere al Statelor Unite functioneaza bazandu-se pe faptul ca observarea suprafetei terestre prin intermediul satelitilor este deosebit de valoroasa in scopuri militare, in primul rand deoarece acest procedeu nu intra sub incidenta masurilor de interdictie a survolului teritoriului unui anumit stat (Tratatul spatial din 1967, art.I, alin.3). Totusi, acest principiu al libertatii de utilizare a spatiului cosmic este aplicat in mod abuziv de Statele Unite in masura in care acestea incalca art.III al Tratatului din 1967, care stipuleaza ca activitatile spatiale (deci inclusiv cele satelitare) trebuie sa serveasca interesele tuturor statelor, nu doar ale unui singur stat.
Claudia Cristescu

1) Nicholas M. Short, Millitary Intelligence Satellites, disponibil la adresa rst.gsfc.nasa.gov
2) Jacques Baud, Encyclopédie du Renseignement et des Services Secrets, Ed. Lavauzelle, Paris, 1997, pag. 435-436
3) Pentru o prezentare detaliata privind evolutia cronologica a programului satelitar american, vezi Jeffrey T. RICHELSON, Un secol de spionaj, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000, cap. 18, 20 si 25
4) Satelitii geosincroni sunt folositi la culegerea de date prin tehnica de transmisiuni. Viteza unui satelit geosincron este foarte apropiata de viteza de rotatie a Pamantului. Satelitul evolueaza in principiu deasupra unuia si aceluiasi punct de pe Pamant, deci ar fi inutil in scopul fotografierii unor obiective, insa foarte eficient in interceptarea semnalelor telemetrice de la testele cu rachete, inclusiv cele antibalistice.
5) Jacques Baud, op. cit., pag. 445-446
6) www.stratisc.org/
7) www.perso.wanadoo.fr/matt95/satellites/TERREtous.htm
8) Jeff Hecht, US revives armed satellite plan, in New Scientist, 18/07/2001, disponibil on line la adresa www.newscientist.com/
9) Jacques Baud, op. cit., pag. 353
10) Peter Pae, Massive Spy-Satellite Program to Cost Billions, in Los Angeles Times, 18/03/2001
11) Jeff Hecht, US Spy Satellites in False Orbits, in New Scientist, 08/08/2001, disponibil on line la adresa www.newscientist.com/
12) Michael Leanmonth, Military use boosts commercial satellite companies, in Reuters, 25/05/2004, disponibil on line la adresa http://www.globalsecurity.org/
13) Leonard David, The NRO: Dark Secrets Under Open Skies, 26/09/2000, disponibil la adresa www.space.com/news/spacehistory/nro_first_side_000926.html

Sistemul satelitar de culegere a informatiilor

Numele de cod al satelitilor si al programelor de recunoastere aeriana (CORONA, GAMBIT) faceau parte din sistemul BYEMAN*.
Sistemele optice folosite de satelitii de recunoastere purtau numele KEYHOLE (KH, urmat de un numar).
Sistemul cu aparate de fotografiat CORONA folosit atunci era denumit KH-4. KH-5 si KH-6 erau atribuite sistemelor optice asociate unui numar de doua programe cu scopuri speciale, de scurta durata, ARGON si LANYARD.
GAMBIT a fost cel de-al saptelea sistem de culegere a informatiilor.

* Comunitatea serviciilor secrete americane desfasoara peste 30 de activitati ce intra in categoria Sensitive Compartmented Information (informatii clasificate ce necesita autorizare speciala pentru a fi consultate), dintre care trei sunt activitati de recunoastere electronica: BYEMAN, SI si TK. Programul BYEMAN desemneaza, prin nume de cod, proiecte derulate de diferite servicii de informatii. De pilda, satelitul KH-11 are codul KENNAN, avionul U2, codul IDEALIST, avionul SR-71, codul OXCART.

Fluxul imaginilor satelitare

Informatiile colectate de satelitii americani sunt transmise statiilor de la sol si apoi sunt preluate de Satellite Data System (SDS) de la Fort Belvoir, situat la sud de Washington D.C. Durata transmiterii imaginilor catre Fort Belvoir este de 30-90 minute. Imaginile sunt apoi retransmise catre National Photografic Interpretation Center (NPIC), CIA sau National Reconnaissance Office (NRO), unde sunt interpretate. In continuare, totalitatea informatiilor satelitare au destinatia Central Imagery Office (CIO) din cadrul Departamentului Apararii, care le distribuie ansamblului Comunitatii Serviciilor de Informatii (Intelligence Community).

Programele satelitare:

- Chalet, redenumit Vortex (SIGINT)
- DSP - Defense Support Program (scop: detectarea lansarilor de rachete balistice si a bombelor nucleare)
- DSCS III - Defense Satellite Communications System
- DMSP - Defense Meteorological Support Program (scop: analiza situatiei meteo a zonelor vizate)
- GPS - Global Positioning System
- Jumpseat - (scop: supraveghere radar)
- Keyhole (CORONA KH-4, GAMBIT KH-7/8, HEXAGON KH-9, KENNAN/CRYSTAL, KH-11, KH-12)
- LACROSSE (scop: imagini prin radar)
- Magnum (TELINT)
- NUDET - Nuclear Detonation Detection System (folosit la GPS, DSP si DMSP)
- Rhyolite (redenumit Aquacade)
- SAMOS-2 - Satellite and Missile Observation System
- VELA HOTEL (scop: sistem de detectare nucleara pe baza de raze X, gamma si neutron)
- White Cloud US Navy Ocean Surveillance Satellite (scop: intercepteaza comunicatii strategico-militare nava-sol, nava-nava si sol-nava).

Sursa: www.milnet.com/ussats.htm

Satelitii Statelor Unite se impart in urmatoarele categorii de baza:

SIGINT (COMINT, TELINT, RADINT, ELINT, LASINT etc.)
- PHOTOINT
- Electrooptici (televiziune, senzori infrarosii, radar de recunoastere etc.)
- De agresiune (sateliti antisatelit)
Satelitii americani indeplinesc urmatoarele misiuni in cadrul activitatii de culegere de informatii:
- scopul primordial consta in activitatea de recunoastere spatiala
- scopul colateral este supravegherea spatiala, ceea ce difera de primul tip de activitate
- contributia satelitilor nonmilitari la supravegherea spatiala