SISTEME DE PARTIDE SI MODURI DE SCRUTIN IN ROMANIA

Sisteme de partide si moduri de scrutin in Romania

In Romania, fenomenul partidist s-a conturat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in forma sistemului bipartid, alcatuit din Partidul Liberal, infiintat la 24 mai 1875 si a Partidului Conservator, constituit oficial la 3 februarie 1880. Dar, ideea adoptarii unor legi si a unor practici democratice, dupa model occidental, este mai veche decat crearea partidelor politice, dupa cum o demonstreaza Constitutia in 77 de puncte a lui Ionica Tautu, din 1822, Memoriul Unionist din 1829 sau Idee pe scurt asupra tuturor formelor de obladuire a lui Simion Marcovici, din 1829. In timpul domniei lui Al. I. Cuza, Romania a avut un sistem electoral majoritar, cu doua tururi de scrutin^[1]. Drepturile electorale prevazute in Constitutia din 1866 se bazau pe cens, alegatorii fiind impartiti in 4 colegii electorale, in functie de venit, profesiune si demnitatile detinute. Revizuirea Constitutiei si adoptarea noii Legi electorale din 1884 au fost apreciate ca insemnand un pas inainte spre introducerea votului universal: numarul colegiilor electorale s-a redus de la patru la trei pentru Camera Deputatilor, a scazut censul necesar pentru a avea drept de vot.

Dupa formarea in 1918 a statului national-unitar, avand drept consecinta intrarea pe scena politica romaneasca a partidelor din Transilvania, Basarabia si Bucovina, vechiul sistem de partide (dominat de numai doua formatiuni politice) este inlocuit cu unul multipartid. Formatiunile provinciale fuzioneaza cu partide apar partidele minoritatilor etnice (maghiara, germana, evreiasca, ukraineana) si alte partide, cu titulaturi democratice (Partidul Poporului, Partidul Taranesc, Partidul Muncii s.a.). Se produce iesirea din scena a Partidului Conservator si aparitia a noi curente ideologice si politice - comunismul si legionarismul.

Din a doua jumatate a primului deceniu interbelic se poate sesiza o tendinta de polarizare, de reducere a numarului formatiunilor politice. Etapa simplificarii tabloului politic este incheiata odata cu infiintarea in 1926 a PNT, care va umple vidul politic lasat de conservatori, ca partid de alternanta la guvernare cu liberalii. Este astfel restabilit sistemul bipartit de guvernare (rotativa guvernamentala). Inspirata din legea belgiana, noua lege electorala adoptata in noiembrie 1918 stipula reprezentarea proportionala, in speta sistemul d'Hondt. Alegerile desfasurate in 1919, 1920 si 1922 s-au bazat pe aceasta lege, in Transilvania si Bucovina aplicandu-se sistemul majoritar^[2]. Datorita acestei situatii, sistemul electoral existent in acea perioada a fost calificat ca un sistem mixt^[3], folosind cele doua moduri de scrutin, majoritar si proportional. In 1923 este adoptata o noua Constitutie si in 1926 o noua lege electorala, inspirata din legea italiana a regimului fascist. Partidul care obtinea cel mai mare numar de voturi (cel putin 40% din numarul total) era declarat partid majoritar, primind 50% din mandate. Cealalta jumatate era distribuita tuturor partidelor, inclusiv celui castigator, in raport cu procentul votului obtinut. Inainte de aceasta impartire proportionala, mandatele erau distribuite candidatilor care obtinusera majoritatea absoluta in circumscriptiile lor.

In sistemul bipartit romanesc, alternanta se realizeaza intre PNL si Partidul Poporului (1920-1927), intre PNL si PNT (1927-1937). Fatada democratica dispare in 1938. Constitutia lui Carol al II-lea anuleaza pluripartidismul, consacrand un regim autoritar, reintroducand votul cenzitar si restrangand drepturile si libertatile cetatenesti. Romania cunoaste sistemul partidului unic, in forma Frontului Renasterii Nationale, la inceput, apoi in aceea a Partidului Natiunii. Prin decretul 3053 din 15 septembrie 1940 Parlamentul este declarat dizolvat iar Constitutia din 1938 suspendata, in perioada septembrie 1940 - august 1944 guvernandu-se fara activitatea publica a partidelor politice.

Legea nr. 560/15 iulie 1946 a dat drept de vot femeilor si militarilor, alegerile desfasurandu-se pe baza votului universal, egal, direct si secret, a scrutinului de lista si a reprezentarii proportionale. Acapararea puterii de catre P.C.R. a echivalat cu eliminarea pluripartidismului si a pluralismului. La inceputul guvernarii comuniste, pluralismul politic este formal recunoscut dar, la putin timp, partidele sunt desfiintate si este consacrat sistemul partidului unic.

Decretul-lege nr. 8/31 decembrie 1989 privind inregistrarea si functionarea partidelor politice si a organizatiilor obstesti din Romania pune capat regimului de partid unic, creand bazele dezvoltarii pluralismului politic. Revenirea la valorile politice democratice, brusca si cu accente violente a avut ca urmare explozia fenomenului partidist. Aparitia a peste 200 de partide, de diverse orientari ideologice nu a avut un suport real in structurile sociale si a fragmentat in mod excesiv electoratul. Pluripartidismul romanesc s-a definit prin labilitate, exprimata in numeroase disidente, fractionari, aliante conjuncturale. Al. Radu, Gh. Radu si I. Porumb afirmau ca pluripatidismul specific anului 1990 a fost mai curand "pluripartidism hipertrofiat^[4]". Luand in considerare numarul foarte mare al partidelor reprezentate in Parlament (18 partide alese) si puternica forta a FSN, Gh. Voicu l-a apreciat ca "multipartidism cu sistem dominant sau hiperdominant"^[5].

In 1992, numarul partidelor parlamentare scade si primele doua forte politice totalizeaza fiecare peste 20% din numarul voturilor, ceea ce antreneaza calificativul de sistem multipartid "pur" pentru sustinerea caruia pleda si dispunerea celor doua forte politice pe axa stanga-dreapta (FDSN la centru-stanga, CDR la centru-dreapta). Analizele efectuate au constatat ca in Parlamentul romanesc nu se gasesc cel putin doua partide care sa detina minimum 20% din sufragii, dupa cum cere, in opinia lui Jean Blondel un sistem multipartid "pur, ci numai unul - FDSN (ulterior PDSR si apoi PSD), al doilea partid de importanta electorala - PNTCD detinand sensibil sub 20% din voturi si o medie de 12,9% din mandatele celor doua Camere. Cerinta multipartidismului "pur nefiind indeplinita, s-a afirmat ca in Romania, intre 1992-1996 a existat un sistem "multipartid cu defect"^[6]. Fundatia pentru Democratie, Freedom House din New York l-a catalogat sistem de partid dominant.

O tendinta pozitiva a dinamicii sistemului multipartidist, sesizabila de la o alegere la alta a fost aceea a simplificarii esichierului politic. Alegerile din 1996 aduc o schimbare politica esentiala: alternanta la putere. "Defectul" constitutiv de la precedentele alegeri este in mod evident diminuat. In urma alegerilor din anul 2000 au rezultat doar cinci partide parlamentare - PDSR, PRM, PNL, PD si UDMR, primele doua avand fiecare peste 20% din voturi si mandate, satisfacand cerinta lui Blondel pentru un sistem "multipartid pur" si democratic. Adrian Miroiu atragea atentia asupra faptului ca structura parlamentului, in forma aparuta dupa alegerile din noiembrie 2000 este semnificativa nu numai la scara unei legislaturi; ea stabileste cadrul evolutiei sistemului de partid romanesc intr-o perioada de 12-16 ani. Conform configuratiei evolutiei sistemului de partide schitata de el si numita "configuratia cu doua opozitii", exista doua partide majore - PDSR (PSD) si PRM, si trei mai mici - UDMR, PNL si PD, grupate in "opozitia democratica". In afara unei mari instabilitati a configuratiei, exista si o mare problema: cea a posibilitatii alternantei la guvernare, o lunga perioada de timp cel de-al doilea partid major - PRM avand de intampinat dificultati in constituirea unei majoritati parlamentare din care sa faca parte^[7]. In anul 2004, in formula electorala Uniunea Nationala PSD+PUR, partidul condus de Dan Voiculescu (Partidul Conservator, in noua titulatura) a reusit sa patrunda in Parlament pe ultima pozitie ca numar de reprezentanti dar a avut un rol important in noua configurare a scenei politice, decizand sa guverneze alaturi de Alianta PNL-PD si UDMR. Configuratia sistemului de partide in urma alegerilor parlamentare din 2004 confirma doar partial formula multipartismului cu partid dominant diminuat.[8] Tendinta de evolutie catre un multipartidism bipolarizat reprezinta o dovada a evolutiei sistemului in cautarea unui echilibru functional.[9]

Decretul-lege nr. 92/14 martie 1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei restabilea sistemul electoral al reprezentarii proportionale specific perioadei interbelice, dar fara prima electorala. Alegerile din 1992, 1996 si 2000 s-au desfasurat in temeiul Legii nr. 68/15 iulie 1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, modificata prin Legea nr. 115/1996 pentru alegerile din 1996 si prin Ordonanta de Urgenta nr. 129/2000 pentru alegerile din noiembrie 2000. Decretul-lege din 1990 si legea nr. 68/1992 au stipulat principiul reprezentarii proportionale si metoda scrutinului de lista. Conform reprezentarii proportionale adoptate, intr-o prima etapa se aplica regula coeficientului electoral simplu, iar in cea de-a doua etapa - regula d Hondt. Pentru alegerile din 1992 si 1996 pragul electoral stabilit a fost de 3% dar Ordonanta de Urgenta nr. 129/30 iunie 2000 a modificat Legea organica 68/1992 stabilind pragul electoral la 5% pentru partide si un prag pentru coalitii, care se calculeaza plecand de la nivelul de 5%, dar nedepasind 10%.