|
|
|
Principalele institutii si organe ale Uniunii Europene
In literatura de specialitate precum si in mass-media se opereaza in mod frecvent cu anumite concepte care vin sa evidentieze structura complexa si dinamica a procesului constructiei europene: organe comunitare si institutii comunitare.
Institutiile comunitare sunt acele organe create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor Europene, care neavand personalitate juridica, reprezinta interesele statelor, ale comunitatilor si popoarelor, asigura respectarea dreptului si actioneaza in domenii strict limitate, fiind dotate cu puterea de a lua decizii la nivel comunitar, pe care le impune statelor membre.
Organele comunitare se diferentiaza prin faptul ca:
indeplinesc functii consultative, cu caracter tehnic ori financiar, auxiliar;
sunt prevazute prin tratate, altele sunt create de catre institutii in vederea exercitarii atributiilor lor; cele infiintate prin tratate pot avea personalitate juridica sau o simpla autonomie financiara; cele create de institutii trebuie sa aiba fundamentul in tratate, sa nu fie dotate cu puteri proprii de decizie, ci numai cu functii de executie strict controlate, sa nu modifice echilibrul institutional.
Reiesind din cele enuntate mai sus, pot fi considerate organe comunitare acele elemente structurale, create prin tratate sau de catre institutiile comunitare, in vederea indeplinirii unor functii consultative auxiliare cu caracter tehnic, financiar si de alta natura (Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic si Social).
Parlamentul European
Parlamentul European, a carui legitimitate deriva din sufragiul universal direct, este ales la fiecare cinci ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere si influenta, printr-o serie de tratate. Astfel, Parlamentul European a fost prevazut (desi sub alte denumiri) in toate cele trei tratate initiale: Adunarea Comuna, in cadrul C.E.C.O.; Adunarea, in cadrul C.E.E. si C.E.E.A.
Datorita complexitatii si diferentierilor intre sistemele electorale ale statelor membre ale Uniunii Europene reprezentantii Parlamentului European nu sunt inca alesi dupa o procedura uniforma in toate statele membre. Procedura electorala rezulta dintr-o combinare a dispozitiilor nationale si a unui ansamblu de reguli comunitare fixate prin Actul din 20 septembrie 1976.
In sinteza prezentate, acestea sunt:
nimeni nu poate vota decat o singura data;
se voteaza intre joia si duminica saptamana prevazuta ca data a alegerii;
toti cetatenii in varsta de peste 18 ani au drept de vot (este singurul punct comun cu dispozitiile nationale);
unele state acorda drept de vot numai nationalilor, altele si resortisantilor straini din statele membre ale Comunitatilor;
eligibilitatea: in unele state candidaturile se depun independent, iar in altele numai pe listele partidelor;
deschiderea urnelor se face numai dupa inchiderea scrutinului in toate statele membre.
Reuniunile Parlamentului European au loc in:
˚ . sesiuni ordinare lunare - desfasurate la Strasbourg, in a doua zi de marti a lunii martie;
˚ sesiuni extraordinare - la cererea majoritatii membrilor sai, a Consiliului sau a Comisiei.
Dezbaterile sunt publice, afara daca Parlamentul nu decide altfel cu o majoritate de 2/3 din voturile exprimate. Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului se publica in Monitorul Oficial al Uniunii Europene.
Conform modificarilor si completarilor succesive aduse prin tratatele comunitare, puterile Parlamentului European ar putea fi grupate in:
a) Puterea legislativa - Puterea normativa a Parlamentului European se exercita in mod schematic, dupa patru proceduri legislative, in functie de natura propunerii in discutie:
consultarea - conform acestei proceduri, Consiliul poate sa adopte un act, pe baza propunerii Comisiei, dupa consultarea Parlamentului. Aceasta procedura presupune o singura lectura din partea Parlamentului si emiterea unui aviz consultativ.
cooperarea - este o procedura care presupune doua lecturi de catre Parlament si Consiliu a textului ce urmeaza sa fie adoptat: O propunere a Comisiei este trimisa Parlamentului European si Consiliului Economic si Social in scopul obtinerii unui aviz. Propunerea Comisiei, insotita de avizul Parlamentului si Comitetului Economic si Social sunt inaintate Consiliului. Consiliul, pe baza unei majoritati calificate, adopta o pozitie comuna. Aceasta pozitie comuna nu este o decizie, ci constituie doar o etapa procedurala, ea putand fi diferita fata de propunerea initiala a Comisiei. Dupa adoptarea pozitiei comune de catre Consiliu, aceasta este trimisa Parlamentului pentru a doua lectura. Parlamentul are trei luni la dispozitie pentru a-si prezenta opinia, fiind posibile trei ipoteze:
aprobarea pozitiei comune a Consiliului;
respingerea ei;
propunerea de amendamente.
codecizia - procedura legislativa normala este codecizia. Astfel, Parlamentul European si Consiliul se afla la egalitate, actele fiind adoptate impreuna de Consiliu si de Parlamentul European. Prin procedura de codecizie, mult mai multe amendamente ale Parlamentului sunt introduse in legile comunitare; de asemenea, nici un text nu poate fi adoptat fara acordul oficial al Parlamentului European si al Consiliului European. Procedura de codecizie se aplica in problemele legate de miscarea libera a fortei de munca, de crearea unei piete interne, de cercetarea si dezvoltarea tehnologica, mediul inconjurator, protectia consumatorului, educatie, cultura si sanatate;
avizul conform - reprezinta o modalitate de aprobare a unei propuneri a Consiliului de catre Parlament, care se pronunta cu majoritate absoluta a membrilor ce il compun. Prin Tratatul de la Maastricht procedura avizului conform se extinde la urmatoarele domenii comunitare: reglementarea -dreptului de sejur si de circulatie pentru cetatenii Uniunii; elaborarea unei proceduri electorale uniforme pentru alegerea Parlamentului European; modificarea statutului Sistemului European al Bancilor Centrale si incredintarea unor sarcini specifice Bancii Centrale Europene in domeniul controlului preventiv; organizarea si definirea obiectivelor fondurilor structurale si crearea Fondului de coeziune; admiterea de noi state in cadrul Uniunii Europene.
b) Puterea bugetara - Aceasta este o putere importanta, care permite Parlamentului European sa isi stabileasca prioritatile politice. Parlamentul European adopta in fiecare luna decembrie bugetul Uniunii pe anul urmator. Bugetul nu intra in vigoare pana ce nu este semnat de Presedintele Parlamentului European, punand astfel la dispozitia Uniunii resursele financiare necesare pentru anul urmator. Dupa adoptarea bugetului, Parlamentul monitorizeaza utilizarea corespunzatoare a fondurilor publice, prin Comisia de Control Bugetar.
Parlamentul elaboreaza o evaluare anuala asupra folosirii fondurilor de catreComisia Europeana, inainte de a acorda o apreciere de 'indeplinire' a implementarii bugetului. Din 1970, bugetul este finantat din resurse proprii, acceptate de Statele Membre dupa consultarea Parlamentului European. Aceste resurse sunt limitate la ora actuala la 1.27% din produsul intern brut. In acest moment, resursele proprii cuprind:
- taxele vamale percepute la granitele externe ale Uniunii;
- taxele pe produsele agricole importate de la tarile care nu sunt membre ale Uniunii;
- 1 % din taxa pe valoare adaugata (TV A) pe produse si servicii in cadrul Uniunii;
- 'a patra resursa', calculata pe baza prosperitatii relative a fiecarui Stat Membru (produsul intern brut al acestor state).
Comisia Europeana
Comisia Europeana este institutia cu o pozitie centrala in U.E. Ea poate fi considerata organul executiv comunitar, avand un caracter supranational, care a evoluat odata cu progresul constructiei europene. Comisia a fost prevazuta ca organ comunitar in fiecare din cele trei tratate constitutive ale Comunitatilor europene, exprimand interesul comun, independent de compozitia statala a acestor organe. Cu alte cuvinte, ea pune in valoare interesele comunitare mai presus de interesele membre, exprimand, practic, interesele fiecarei Comunitati in parte.
Actualmente, Comisia Europeana este compusa din 25 de membri, unul pentru fiecare stat. Din 2004, presedintele Comisiei este Jose Durao Barroso (Portugalia).
In functionarea sa, Comisia are la baza principiul colegialitatii, ceea ce presupune ca membrii acesteia iau hotarari le printr-o decizie colectiva, ei fiind responsabili in comun de masurile pe care le-au adoptat.
Deciziile in cadrul Comisiei se iau, de obicei, de catre grupuri de comisari, chiar daca fiecare are raspundere directa numai pentru anumite domenii. Colegiile sunt formate, dupa caz, dintr-un numar mai mare sau mai mic de comisari, in functie de materia in care urmeaza a se adopta decizia respectiva. Aici opereaza principiul raspunderii colective.
Consiliul
Consiliul European, ca un organ aparut intr-un anumit stadiu al integrarii europene, da expresie stadiului de dezvoltare a integrarii si este compus din sefii de stat si de guvern ai statelor comunitare si presedintele Comisiei. Consiliul European nu trebuie sa se confunde cu Consiliul Ministrilor Uniunii Europene, compus din ministrii competenti, denumit dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, 'Consiliul Uniunii Europene'.
Tratatul de la Maastricht reglementeaza in mod expres Consiliul European, facand distinctie intre acest organ si Consiliul Uniunii Europene. Diferentele dintre cele doua organe comunitare au la baza o serie de criterii:
a) sub aspectul componentei:
Consiliul Uniunii Europene este compus din ministrii de externe sau alti ministri ai statelor membre;
Consiliul European este compus din sefii de stare si guverne comunitare.
b) sub aspectul functionalitatii:
Consiliul European poate functiona si in calitate de Consiliu al Uniunii Europene, nu si invers;
c) sub aspectul fundamentarii juridice:
Consiliul European s-a constituit pe parcursul constructiei comunitare, fiind ulterior reglementat in tratate;
Consiliul Uniunii Europene este un organ care a fost prevazut in tratatele initiale;
d) sub aspectul atributiilor pe care le exercita:
Consiliul European stabileste orientarile de baza ale politicii comunitare;
Consiliul Uniunii Europene indeplineste atributii normative.
Consiliul European nu are, propriu-zis, statut de institutie a Uniunii Europene, insa are un rol esential in trasarea prioritatilor si definirea orientarilor politice generale ale Uniunii Europene.
Consiliul European este constituit din sefii de stat sau de guvern ai statelor membre, iar lucrarile sale sunt gazduite de statul membru care detine Presedintia Consiliului Uniunii Europene.
Tratatele comunitare nu reglementeaza conditiile de functionare a acestei institutii. Acest fapt isi gaseste explicatia in faptul ca institutia nu a beneficiat de la inceput de o baza juridica propriu-zisa.
In esenta, rolul Consiliului European se concretizeaza in directionarea politica a constructiei comunitare. Astfel, Consiliul European:
orienteaza constructia comunitara, prin stabilirea liniilor directoare ale politicii comunitare;
impulsioneaza politicile comunitare generale;
coordoneaza politicile comunitare;
defineste noile sectoare de activitate comunitara.
Desi rolul sau in trasarea directiilor de dezvoltare ale Uniunii a fost pana acum unul important, marcat de initiative, precum cea a Uniunii Monetare, intr-o Uniune largita pare a dobandi rolul unui forum de discutii in care presedintiile succesive ale Consiliului incearca sa coordoneze obiectivele si prioritatile fiecarui mandat.
Consiliul Uniunii Europene reprezinta emanatia guvernelor statelor membre, exprimand cadrul comunitar de negociere intre administratiile nationale. El. este autoritatea interguvernamentala ce exprima legitimitatea statala, exercitand functii multiple in cadrul sistemului comunitar.
Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, Consiliul capata denumirea de 'Consiliul Uniunii Europene'.
Conform Tratatului de la Maastricht, Consiliul Uniunii Europene este compus din cate un reprezentant al fiecarui stat membru, la nivel ministerial (motiv pentru care i se spune si 'Consiliul de Ministri'), abilitat sa angajeze guvernul acestui stat.
In principiu, ministrii Afacerilor Externe sunt considerati principalii reprezentanti ai statelor membre in Consiliul Uniunii Europene - in formatiunea denumita 'afaceri generale'.
Totusi, in practica, in functie de importanta unor domenii sau de problemele care figureaza pe ordinea de zi, a fost consacrata participarea la reuniunile Consiliului Uniunii Europene si a altor ministri (ai transporturilor, agriculturii, finantelor etc.).
Organizarea si functionarea Consiliului Uniunii Europene sunt reglementate atat prin dispozitii ale tratatelor comunitare, cat si prin dispozitii cuprinse in Regulamentul interior al Consiliului.
Presedintia Consiliului este detinuta, prin rotatie, de fiecare stat membru (schimbarea acesteia avand loc o data la sase luni). Ordinea rotatiei presedintiei a fost stabilita pana in anul 2006, dupa cum urmeaza:
2005: Luxemburg si Marea Britanie;
2006: Austria si Finlanda.
Daca principalul avantaj al unei presedintii prin rotatie este intarirea imaginii si accentuarea importantei rolului Uniunii in statele membre, dezavantajul creat de acest sistem este reprezentat de discontinuitatea programelor si initiativelor Consiliului - cu atat mai evidenta fiind dupa ce au aderat cele zece noi state membre, cand fiecarei tari ii va veni randul la Presedintie o data la 12 ani.
In ceea ce priveste organele auxiliare, mentionam faptul ca Consiliul Uniunii Europene are in subordinea sa mai multe organisme si servicii care il ajuta in indeplinirea activitatilor sale, printre care:
Secretariatul general - condus de un Secretar general numit de Consiliu cu unanimitate de voturi, este un organism cu suport logistic care reuneste mai multi functionari si, in general, constituie un cabinet colectiv de conducere asigurand permanenta si garantand stabilitatea;
Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER) - format dintr-o delegatie nationala compusa dintr-un reprezentant permanent cu rang de ambasador, un adjunct cu rang de ministru plenipotentiar, este o instanta de control politic care orienteaza lucrarile multiplelor grupuri de experti care functioneaza in permanenta in Consiliu pe temele cele mai diverse;
Comitetele specializate - pregatesc lucrarile Consiliului in domenii specializate, astfel evidentiem: grupurile de experti, Comitetul pentru agricultura, Comitetul monetar, Comitetul politic, Comitetul pentru vize, Comitetul de coordonare, Comitetul permanent pentru forte de munca, Comitetul pentru energie, Comitetul pentru cercetare stiintifica si tehnica, Comitetul pentru educatie, Comitetul pentru acordurile de cooperare cu tarile lumii a treia.
Din cele expuse mai sus putem conchide ca, Consiliul Uniunii Europene este institutia principala de decizie a Uniunii, emanatie a tarilor membre, care indeplineste urmatoarele functii:
a) legislativa - pentru o larga gama de competente comunitare;
b) de coordonare - a politicilor economice ale statelor membre;
c) de incheiere a unor acorduri internationale - in numele Uniunii;
d) de decizie bugetara;
e) de decizie asupra politicii externe si de securitate - conforme cu orientarile Consiliului;
f) de coordonare a statelor membre - in ceea ce priveste colaborarea politieneasca si juridica.
Deci, rolul Consiliului Uniunii Europene consta in faptul ca are principala responsabilitate pentru pilonii 2 si 3 ai Uniunii Europene, adica pentru cooperarea interguvernamentala in domeniile politicii externe si de securitate comuna si al justitiei si afacerilor interne. Alaturi de acestea, Consiliul imparte responsabilitatea cu Parlamentul in cadrul primului pilon (dimensiunea comunitara), acoperind astfel domeniile pietei unice si majoritara politicilor comune, si asigurand libera circulatiei a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor.
Institutiile jurisdictionale
Curtea de Justitie este cea de-a patra institutie a Uniunii Europene. In timp ce celelalte organe comunitare, cum ar fi Parlamentul, Consiliul sau Comisia au avut o istorie 'zbuciumata', fiind afectate de mai multe valuri reformiste privind mecanismul de vot, modul de alegere a membrilor, relatiile lor cu celelalte organe etc., Curtea de Justitie a ramas o insula de stabilitate, un element de continuitate care a suferit mai putine schimbari spectaculoase.
Actualmente, puterea judecatoreasca in Uniunea Europeana este infaptuita de:
A. Curtea de Justitie Europeana;
B. Tribunalul de Prima Instanta (Curtea de Prima Instanta);
C. Tribunalul Serviciului Public al Uniunii Europene.
A. Curtea de Justitie Europeana. Istoria C.J.E. incepe in 1952, odata cu infiintarea C.E.C.O. Principala competenta a acestei instante a fost exercitarea controlului legalitatii deciziilor luate de Inalta Autoritate si de catre guvernele statelor membre, la sesizare sau pe baza plangerilor depuse de reprezentantii guvernelor statelor membre, respective ale reprezentantilor intreprinderilor din domeniul productiei otelului si carbunelui.
Prin Conventia cu privire la institutiile comune (unificarea institutiilor) semnata la Roma la 25 martie 1957, s-a stabilit ca C.J.E. va fi institutie comunitara unica celor trei comunitati: C.E.C.O., C.E.E., C.E.E.A.
Curtea este compusa din judecatori, avocati generali si un grefier-sef, asistat de adjuncti. Aderarea unor noi state la Uniunea Europeana de fiecare data a determinat schimbarea numarului judecatorilor si avocatilor generali, aceste schimbari fiind necesare atat pentru asigurarea unui judecator din partea fiecarui stat membru, cat si pentru mentinerea numarului impar de judecatori.
Judecatorii, in numar de 25, sunt numiti pe baza acordului reciproc al statelor membre pentru o perioada de 6 ani. La fiecare 3 ani se realizeaza o inlocuire partiala a judecatorilor. Aceasta schimbare aduce de fiecare data un avant nou in activitatea Curtii prin membrii noi, dar, in acelasi timp, judecatorii care raman asigura continuitatea si echilibrul in procesul jurisdictional.
Judecatorii aleg din randul lor Presedintele pentru o perioada de 3 ani. Presedintele conduce activitatea juridica si administratia Curtii, prezideaza dezbaterile cauzei si deliberarile etc.
Judecatorii nu pot sa detina vreo functie politica ori administrativa si nu se pot angaja in vreo profesie, indiferent aduce sau nu castig, afara daca o dispensa este acordata in mod exceptional in acest sens. Este cazul, de exemplu, al functiilor didactice sau al cercetarii stiintifice juridice.
Pe timpul exercitarii mandatului, judecatorii beneficiaza de imunitate de jurisdictie fata de toate jurisdictiile nationale atat fata de cele penale cat si fata de cele civile. Aceasta imunitate insa poate fi ridicata de Plenul C.J.E. in cazuri bine intemeiate. Ei beneficiaza si de inamovibilitate pe durata mandatului, neputand fi eliberati din functie si nu pot fi decazuti din dreptul lor la pensie decat cu acordul unanim al plenului.
Calitatea de judecator inceteaza prin inlocuire legala, decesul judecatorului, demisie sau pensionare.
Avocatii generali, in numar de 8, sunt numiti prin acord al guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene. Avocatul general are competenta de a asista la audiente si de a pune intrebari agentilor, consilierilor sau avocatilor partilor, in aceleasi conditii ca si presedintele sau judecatorii.
Concluziile avocatului general trebuie sa fie motivate si redactate in totala impartialitate si independenta, sunt prezentate public si sunt publicate in culegerea de jurisprudenta a Curtii de Justitie.
In fiecare an, Curtea numeste un prim avocat general, care are rolul de a coordona activitatea celorlalti, prin repartizarea cazurilor intre acestia.
Grefierul-sef este numit de membrii C.J.E. pe o durata de 6 ani cu posibilitatea de realegere.
Grefierul-sef exercita doua functii de natura diferita:
a. pe de o parte are functii jurisdictionale sau de ajutor in infaptuirea actului jurisdictional;
b. pe de alta parte este seful administratiei in sens restrans.
Curtea de Justitie Europeana se intruneste in Plen cand este sesizata de un stat sau o institutie comunitara, in 6 Camere compuse din 3-5 judecatori, pentru alte cazuri, din ratiuni de eficienta sau intr-o Camera Superioara, formata din 13 judecatori.
In exercitarea atributiilor sale, Curtea actioneaza in mai multe ipostaze, respectiv:
1. curte constitutionala - calitate in care este competenta sa solutioneze:
litigiile intre statele membre;
litigiile intre statele membre si organele comunitare;
litigiile intre organele comunitare.
2. curte administrativa - cand:
examineaza actiunile introduce de persoanele fizice si juridice in scopul garantarii drepturilor acestora in contextual masurilor dispuse de institutiile comunitare;
examineaza actiunile privind plangerile introduce de functionarii comunitari privitoare la angajare.
3. curte civila - cand:
examineaza si stabileste raspunderea extracontractuala si plangerile pentru daune, in special cand este implicata responsabilitatea autoritatilor publice;
4. curte de arbitraj - in cazurile:
in care exista un acord intre parti privind supunerea cauzei spre solutionarea acestei instante;
5. instanta de recurs - atunci cand:
examineaza si decide ca instanta de al doilea grad de jurisdictie impotriva hotararilor pronuntate de Tribunalul de Prima Instanta, insa numai cu privire la aspectele de drept.
B. Tribunalul de Prima Instanta (Curtea de Prima Instanta). Datorita faptului ca numarul actiunilor introduce de C.J.E. a crescut permanent de la infiintarea ei, durata procedurilor s-a prelungit, in consecinta, cu efecte negative asupra celeritatii rezolvarii solicitarilor statelor pentru interpretarea uniforma a dreptului comunitar si in clarificarea actiunilor si pozitiilor partilor justitiabile. Aceasta situatie, ca si considerentele perfectionarii protectiei juridice a intereselor partilor si al mentinerii calitatii supravegherii judecatoresti in ordinea juridica stabilita in domeniul comunitar, asa incat sa se permita C.J.E. sa-si exercite cu o responsabilitate si o exigenta sporita sarcina sa fundamentala de interpretare a dreptului comunitar, au constituit temeiurile pentru crearea unei noi instante comunitare - Curtea de Prima Instanta sau potrivit terminologiei franceze Tribunalul de Prima Instanta.
Cu ocazia reuniunii sale din 24-25 octombrie 1988, Consiliul a adoptat Decizia nr. 88/591 din 24 octombrie 1988 prin care se instituie un Tribunal de Prima Instanta. Aceasta urma sa functioneze ca instanta subordonata C.J.E. cu sediul la Luxemburg cu competente in domeniul concurentei, litigii lor privind acordarea unor despagubiri si in domeniul dreptului functionarilor comunitari. T.P.I. si-a inceput activitatea la data de 10.10.1988.
Tribunalul de Prima Instanta se compune din 25 de judecatori (cate unul din fiecare stat membru), numiti prin acordul comun al guvernelor statelor membre, pentru o perioada de 6 ani, iar reinnoirea partiala a membrilor sai se face la un interval de 3 ani, ei putand fi realesi.
Modalitatile de numire a presedintelui precum si alte reguli privind alte categorii de personal al T.P.I., ca si privind organizarea instantei sunt identice sau nu difera prea mult de cele existente in cazul C.J.E.
Caracteristicile specifice ale T.P.I. prin care se deosebeste de C.J.E. ar fi urmatoarele:
˚ in cadrul lui nu sunt avocati generali anume numiti pentru aceasta functie, dar atributiile care ar reveni acestora pot fi indeplinite de catre judecatori;
˚ nu are competenta de a judeca actiuni preliminare;
˚ hotararile sale pot fi atacate cu recurs in fata C.J.E.;
˚ are 5 camere formate din 3 si 5 judecatori;
˚ recursul formulat impotriva hotararilor Tribunalului priveste numai problemele de drept fara reanalizarea problemelor privind starea de fapt.
In activitate a sa functionala, T.P.I. este competent sa solutioneze:
1. actiunile exercitate de functionarii comunitari impotriva angajatilor in legatura cu serviciul;
2. actiunile in anulare introduse de persoane fizice sau juridice;
3. recursurile in carenta promovate de persoane fizice sau juridice;
4. actiunile introduse de persoane fizice sau juridice pe baza unor clauze compromisorii inserate intr-un contract de drept public sau de drept privat incheiat de Comunitate sau in numele Comunitatii etc.
Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 a reformat structura si responsabilitatile Curtii. Tratatul de la Nisa imparte mai eficient sarcinile intre C.J.E. si T.P.I. si permite crearea unor Camere specializate pentru situatii specifice (cum ar fi disputele dintre oficialitatile europene). De asemenea, Tratatul de la Nisa prevede o mai buna impartire a atributiilor intre C.J.E. si T.P.I., rezultand degrevarea C.J.E.
C. Tribunalul Serviciului Public al Uniunii Europene. Prin Decizia Consiliului nr. 2004/752/CEIEURATOM de la 2 noiembrie 2004 a fost infiintat Tribunalul Serviciului Public al Uniunii Europene. Acest contencios al serviciului public al U.E. va functiona pe langa Tribunalul de Prima Instanta.
Crearea Tribunalul Serviciului Public al Uniunii Europene, este un pas important in implementarea reformelor sistemului judiciar furnizat de Tratatul de la Nisa.
Noua Curte specializata este compusa din 7 judecatori, alesi din fostii membri ai Curtii de Justitie Europene si ai Tribunalului de Prima Instanta, si avocati de renume, pentru un mandat de 6 ani, cu posibilitatea realegerii.
La randul sau judecatorii isi aleg Presedintele pentru un mandat de 3 ani, putand fi reales.
In linii generale, putem spune ca T.S.P.U.E., este convocat pentru a solutiona disputele intre Uniunea Europeana si Serviciile ei publice, jurisdictie exercitata pana in anul 2004 de catre Tribunalul de Prima Instanta. Incepand cu anul 2005, numai Tribunalul de Prima Instanta este competent in solutionarea apelurilor pronuntate impotriva deciziilor luate de noua Curte si, in cazuri exceptionale, revazuta de Curtea de Justitie.
Curtea de Conturi
Curtea de Conturi a fost creata la initiativa Parlamentului European prin Tratatul de revizuire a dispozitiilor bugetare de la Bruxelles, din 25 iulie 1975, inlocuind astfel:
Comisia de control, infiintata prin Tratatele C.E.E. si EURATOM, si;
Comisarii (delegatii) pentru conturi prevazuti in Tratatul C.E.C.O.
Curtea si-a dobandit statutul de institutie a Uniunii Europene numai in 1993 (prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht) si reprezinta 'constiinta financiara' a Uniunii.
Rolul Curtii de Conturi este de a controla aspectele financiare ale Uniunii Europene, mai exact legalitatea operatiunilor bugetului comunitar si corespondenta acestuia cu programul anual de gestionare a sa. Curtea desfasoara acest tip de control anual si elaboreaza un raport pe care il inainteaza Parlamentului european. Pentru desfasurarea activitatilor colaboreaza cu institutiile nationale similare.
Curtea de Conturi este independenta in raport cu celelalte institutii ; comunitare si are deplina libertate in privinta organizarii si planificarii activitatii sale de audit si de raportare.
Curtea se constituie din 25 membri (independenti si cu experienta in auditul finantelor publice), numiti de Consiliul European, dupa consultarea Parlamentului, I pentru 6 ani. La randul lor, membrii Curtii isi aleg un Presedinte, cu un mandat de 3 ani. Membrii Curtii sunt asistati in activitate a lor de 550 de profesionisti in , domeniu, dintre care 250 sunt auditori. In cadrul acesteia functioneaza o Camera de expertiza, in care sunt pregatite deciziile.
Curtea de Conturi nu poate acorda sanctiuni in cazul descoperirii de nereguli, ci doar informeaza organismele comunitare competente.
Organele auxiliare
Structura institutionala este completata si cu un numar destul de important de alte organe care indeplinesc functii consultative sau cu caracter tehnic. Unele dintre aceste organe sunt prevazute prin tratatele institutive, iar altele au fost create de institutii in vederea exercitarii atributiilor conferite.
Organe consultative. In ceea ce urmeaza vom pune accentul pe acele organe prevazute in tratate, indeplinind functii consultative, a caror competenta este generala si care permit o asociere a reprezentantilor diferitelor categorii socio-profesionale interesate in functionarea institutiilor comunitare. Este vorba de:
1. Comitetul Economic si Social. Comitetul Economic si Social a fost infiintat prin Tratatele de la Roma din 1957, in masura sa implice grupurile de interese din domeniile economic si social n stabilirea unei piete comune si pentru a asigura un mecanism institutionalizat pentru a furniza Comisiei Europene si Consiliului European informatiile esentiale necesare in legatura cu problemele de competenta acestora.
Actualmente, Comitetul este compus din reprezentanti ai diferitelor componente ale societatii civile, numarul carora nu poate depasi cifra de 350 membri.
Acesti membri sunt nominalizati de catre guvernele tarilor membre ale U.E. si numiti de catre Consiliul European pe o perioada de 4 ani, mandatul putand fi reinnoit pentru inca un mandat. Membrii Comitetului nu pot fi legati prin mandat imperativ, ei exercitandu-si functiile in deplina independenta, in interesul general al Comunitatii.
In sinteza, rolul Comitetului Economic si Social se rezuma la:
i. oferire consultantei Parlamentului, Consiliului si Comisiei in procesul de luare a deciziei;
ii. asigurarea unei mai mari implicari a societatii civile in initiativa europeana si promovarea dialogului social;
iii. intarirea rolului organizatiilor si asociatiilor societatii civile in tarile nemembre ale Uniunii Europene.
2. Comitetul Regiunilor. Este cea mai noua institutie comunitara si a fost infiintat prin Tratatul de la Maastricht (1992), ca raspuns la cererea organizatiilor locale si regionale de a fi reprezentate in cadrul Uniunii Europene. Comitetul este un organ consultativ, ale carui opinii sunt cerute si luate in considerare de catre Consiliul Uniunii Europene, Parlament si Comisie46, in domenii ce interfereaza cu interesele locale si regionale - cum ar fi: educatia, probleme de tineret, cultura, sanatate, coeziunea economica si sociala.
Rolul sau a fost extins odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, printre ariile sale de expertiza numarandu-se si problemele de mediu, Fondul Social, formarea profesionala, cooperarea transfrontaliera si transportul.
Pana in 2004, Comitetul Regiunilor era constituit din 222 de reprezentanti ai autoritatilor locale si regionale si 222 de supleanti (un membru care nu poate participa la sesiunea plenara va fi reprezentat de un supleant (suplinitor) din delegatia nationala), numiti_de catre Consiliul Uniunii Europene (la recomandarea statelor membre) pentru o perioada de 4 ani si care isi desfasoara activitate a in exclusivitate pe baza propunerilor venite din partea statului membru.
Pentru ca acest comitet sa continue sa fie eficient si dupa extinderea Uniunii Europene, Conferinta Interguvernamentala lansata in februarie 2000 si finalizata prin semnarea Tratatului de la Nisa la 26 februarie 2001 a trebuit sa revizuiasca componenta Comitetului, numarul maxim de locuri si distributia lor intre Statele Membre. Astfel, Tratatul de la Nisa prevede limitarea numarului de membri la 350 si cere membrilor Comitetului sa aiba mandat electoral de la autoritatile pe care le reprezinta sau sa-si angajeze raspunderea politica in fata acestora.
Organe tehnice (monetare). In legatura cu organele tehnice a caror existenta rezulta din tratate, in doctrina s-a remarcat marea lor diversitate, rezultand atat din natura functiilor cu care pot fi investite, cat si din modalitatile statutului lor juridic.
Dat fiind acest fapt, mai jos vom distinge doar organele comunitare care indeplinesc cele mai importante functii financiar-bancare in cadrul U.E, anume:
a) Sistemul European al Bancilor Centrale;
b) Banca Europeana de Investitii.
