Perspectiva istorica a Uniuni Europene

Perspectiva istorica a  Uniuni Europene

Uniunea Europeana a luat nastere ca un proiect politic ce raspundea unei nevoi de pace si stabilitate in Europa. S-au pus bazele crearii unei comunitati puternic interconectate in cadrul careia se promoveaza interesele comune, o cooperare bazata pe deviza "Unitate in diversitate".

^[1]Uniunea Europeana a fost constituita in anul 1957 prin semnarea Tratatului de la Roma (intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958), la data respectiva numindu-se Comunitatea Economica Europeana (C.E.E., transformata recent in Uniunea Europeana). Membrii fondatori au

Fost: Franta, R.F. a Germaniei, Belgia, Luxemburg, Italia si Olanda. In prezent, aceasta cuprinde 15 tari, cu perspectiva ca in orizontul anilor 2000 sa mai adere Bulgaria, Cehia, Polonia, Romania, Slovacia.

Inca de la infiintare, Uniunea Europeana (fosta C.E.E.) a anuntat intentia de a crea o piata comuna (unica) si de apropriere progresiva a politicilor economice ale statelor membre, astfel incat sa se asigure dezvoltarea armonioasa a activitatii economice, expansiunea continua a acesteia, cresterea stabilitatii sale, sporirea standardului de viata, precum si relatii mai stranse intre tarile participante.

In 1951 s-a pus piatra de temelie a constructiei europene prin crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului la initiativa Frantei, Germaniei si tarilor Benelux, membrii fondatorii ca ceea ce se va dezvolta in Uniunea Europeana. Urmatorul pas a fost semnarea Tratatului de la Roma in 1957 ce a marcat inceperea procesului efectiv de integrare si consolidarea acesteia in baza triunghiului comunitar: CEE. CECO si EUROATOM. Urmeaza consolidarea proiectului european si definirea rolului sau intern si extern prin Tratatele: Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, prin care ia nastere Uniunea Europeana prin reunirea sub o singura entitate a celor 3 comunitati si se pun bazele unificarii economice, Tratatul de la Amsterdam si Tratatul de la Nisa prin care se doreste optimizarea eficientei functionarii institutionale la nivelul Uniunii. In prezent exista si Tratatul de la Lisabona ce presupune un pas important in directia unitatii politice a Uniunii dar care a intampinat dificultati in procesul de ratificare. Uniunea isi motiveaza nevoie de unificare politica prin argumentul importantei sale ca actor economic la nivel international care ar trebui sa aiba si o voce unica in forurile politice internationale. I acest caz beneficiile Ununii si ale statelor membre ar fi mult mai importante decat daca fiecarea stat membru actioneaza independent.

Uniunea s-a dezvoltat in timp atat ca integrare cat si ca extindere. In prezent numara 27 de state membre si competentele sale s-au extins in mai multe sectoare ale societatii. Modelul de integrare europeana a fost caracterizat de Nicholas Moussis .prin termenul de integrare multilaterala [2]specific unei guvernari pe mai multe nivele: supranational, national si regional. In adoptarea politicilor se urmareste atingerea unui consens si adoptarea unor masuri care sa tina cont de interesele statelor si de cele ale Uniunii per se.

Istoria constructiei europene consta intr-o continua definire si redefiniere a identitatii si a intereselor pe parcursul anilor si statutate in tratatele Uniunii, o modelare a cooperarii intre statele membre si o adancire a integrarii de la uniune vamala, la uniune economica si preconizand o viitoare uniune politica. Uniunea, ca actor politic se remarca prin inovatie si originalitate, nu exista inca o incadrare a sa intr-o categorie de unitati politice deoarece constructia sa este inca in desfasurare si Uniunea nu pare a fi nimic din ceea ce exista. Thomas Diez[3] inainteaza ideea constructiei europene din prisma discursului politic. El subliniaza ideea de putere a discursului politic de a da nastere la actiuni si de a forma realitati. Procesul constructiei europene a dat nastere unui vocabular specific care are sens in cadrul discutilor interne si prin care se defineste originalitatea proiecului.

In prezent Uniunea este cel mai mare comerciant pe plan extern si are cea mai mare piata interna cu 500 de milioane de consumatori. In plan extern este cunoscuta si ca fiind cel mai important donator de fonduri catre tarile in curs de dezvoltare. Ca urmare a importantei sale din punct de vedere economic Uniunea isi construieste treptat si o identitate politica mai accentuata in scena internationala. Pentru asta e nevoie initial de o unitate politica interna prin care Uniunea sa dobandeasca noi competente prin acordul statelor membre, competente care o vor propulsa ca voce pe unica pe plan extern. Astfel Uniunea isi va putea valorifica pozitia economica existenta si in stabilirea liniilor politice globale. Uniune isi va putea promova propriile principii si norme interne si obtine astfel acorduri internationale care sa fie in interesul sau. Acest pas catre unitate politica interna si afirmare politica internationala va fi posibil odata ce va fi ratificat Tratatul Lisabona.

In 1985, a fost creat Consiliul European, organism de dialog intre liderii europeni cu scopul definirii liniilor principale ale politicii Uniunii Europene. Dupa 1990, Consiliul European a pus in discutie extinderii Uniunii Europene prin cooperarea dintre tarile foste comuniste.

Pe langa criteriul capacitatii extinderii Uniunii Europene de a asimila noi state membre, calitatea de membru implica indeplinirea de catre statele candidate a urmatoarelor criterii:

stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, drepturile omului, precum si respectarea drepturilor si protectia minoritatilor;

existenta unei economii de piata functionale, precum si capacitatea de a face fata concurentei si fortelor de piata din Uniune

capacitatea de a-si asuma obligatiile de membru (inclusiv acceptarea obiectivelor uniunii politice, economice si monetare) si crearea conditiilor de integrare prin reforma structurilor administrative, astfel incat legislatia comunitara sa fie eficient implementata in legislatia nationala.

Problema practica ce isi astepta solutionarea prin integrarea europeana era una a armonizarii intereselor statelor nationale, a asigurarii dezvoltarii lor economice si, concomitent, a evitarii conflictelor dintre ele.In

Europa integrata, patriotismul, adica dragostea fata de propria tara se mentine si este insotit mai accentuat de toleranta si de solidaritate cu alte tari.

Demersul pentru integrarea europeana s-a facut mai intai in plan economic, unificarea politica ramanand obiectivul final.

Pe fondul unei noi constructii europene, care s-a realizat in etape, democratiile occidentale au parcurs mai multe stadii de dezvoltare.

^[4] 'Guvernarea Uniunii Europene este un studiu complet, concis si atent argumentat de procesele politice pe care se fondeaza procesul de integrare europeana, institutiile si politicile Uniunii. Diego Varela realizeaza o riguroasa verificare a studiilor mai actuale despre politica UE si nu ezita sa evalueze implicatiile normative pentru democratiile noastre. Este o carte stimulativa si valoroasa.' (Fabio Franchino - Universitatea din Milano)

Uniunea Europeana este o organizatie integrationista interstatala, la nivel regional, bazata pe o cooperare multilaterala institutionalizata, in vederea crearii unui spatiu economico-monetar, social si politic, cat mai unificat, capabil sa genereze un efect multiplicator, care in final sa conduca la o bunastare mai mare decat ar fi capabile tarile membre in parte.

Principiile si obiectivele UE - modalitatile de transpunere in practica a acestora

Principii:

unitatii si egalitatii dintre tarile membre si cetatenii acestora;

. libertatii, democratiei si statului de drept;

. pluralismului cultural si identitatii nationale;

. sigurantei, justitiei, stabilitatii si prosperitatii;

. respectarii drepturilor fundamentale ale omului;

. democratiei reprezentative, participative si atributive;

. comunitatii de drept;

. justitiei sociale;

. subsidiaritatii;

. proportionalitatii etc.

Obiective:

^[5]* promovarea valorilor europene - respectiv democratiei libertatii, egalitatii, statului de drept; specifice societatilor caracterizate prin pluralism, toleranta, justitie, solidaritate si nediscriminare

*sa ofere cetatenilor un trai decent, un spatiu de libertate, securitate si justitie, fara frontiere interne, o piata unica in care competitia este corecta;

*o dezvoltare economico-sociala durabila in care cresterea are la baza rationalitatea economica (eficienta);

*combaterea excluderii sociale, discriminarilor si a somajului;

*promovarea coeziunii economico-sociale si teritoriale;

*promovarea justitiei si protectiei sociale, a egalitatii de sanse, a solidaritatii si protectiei drepturilor copilului;

*o politica comuna in cat mai multe domenii;

*pe plan extern sa contribuie la pacea si securitatea mondiala respectarea Cartei

ONU, promovarea unui comert international liber si echitabil, eliminarea saraciei, protectia drepturilor omului etc.

Caile de implementare a acestor principii si obiective

. eliminarea tuturor obstacolelor din comertul reciproc al tarilor membre (taxe vamale, restrictii cantitative si altele);

. o politica comerciala si un tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte;

. realizarea unei piete interne unice in care sa circule liber marfurile, lucratorii, serviciile si capitalurile;

. elaborarea si implementarea unei politici agricole comune;

. realizarea unei uniuni economice si monetare - introducerea monedei unice - EURO;

. armonizarea legislatiilor nationale pentru a face functionala piata si moneda unica;

. intarirea coeziunii economico-sociale prin politici structurale si regionale sustinute cu fonduri mai substantiale;

. realizarea unui nivel inalt de protectie a consumatorilor si sanatatii populatiei, inclusiv prin reglementari de mediu mai stricte;

. ridicarea calitatii cercetarii, educatiei si pregatirii profesionale;

. cresterea competitivitatii pe toate planurile si domeniile;

. constituirea unor institutii comunitare eficiente;

. promovarea unei politici externe si de securitate comune;

. intarirea cooperarii in domeniul justitiei si sigurantei interne, etc.

Scopul primordial al Uniunii Europene este o uniune tot mai stransa intre popoarele Europei, in care deciziile sa fie luate la un nivel cat mai apropiat de cetateni. Obiectivele pe termen lung ale Uniunii Europene sunt de a promova progresul economic si social intr-un mod cat mai echilibrat si care sa poata fi sustinut constant, de a afirma identitatea Europeana pe scena mondiala si de a introduce cetatenia Europeana pentru cetatenii tarilor membre.

Ideea unei comunitati cu membrii egali si institutii puternice parea atractiva. Robert Schuman declara: "Noua comunitate va fi primul fundament concret al unei federatii europene, care este indispensabila pentru pastrarea pacii."

Celelalte patru state fondatoare Italia, Belgia, Luxemburg si Olanda s-au raportat la noua Comunitate ca la un mijloc de garantare a pacii prin ancorarea Germaniei in cadrul unor institutii puternice.

Desi al Doilea Razboi Mondial si repercusiunile acestuia devin amintiri tot mai indepartate argumentul securitatii si al pacii care a fost fundamental la infiintarea Comunitatii Europene continua sa aiba o puternica influenta asupra politicienilor si a guvernelor din cele sase state fondatoare.

Cadrul care a furnizat peste o jumatate de secol de pace este privit ca un garant al stabilitatii si in viitor.

Desi pacea durabila a fost motivul politic fundamental pentru formarea noii comunitati aceasta nu ar fi avut succes fara performante si in aria economica. Comunitatea a respectat logica economica asa cum a respectat-o si pe cea politica.

Granitele dintre Franta, Belgia, Germania si Luxemburg stand intre combinatele de otel si mine de carbune au impus o productie nationala. Stergerea acestor granite insotita de guvernarea in comun a pietei unice rezultate a fost un succes.

Acest lucru a incurajat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului sa fie vazuta ca un prim pas asa cum spusese Robert Schuman al unui proces politic si a unei unificarii economice.

Dupa incercarea de a face si al doilea pas care a dat gres cand Adunarea Nationala Franceza nu a reusit in 1954 sa ratifice tratatul pentru Comunitatea Europeana a Apararii cele sase state fondatoare au pornit din nou spre drumul integrarii economice.

Conceptul pietei comune a fost extins la toate bunurile comercializate intre ele prin infiintarea in 1958 a Comunitati Economice Europene deschizandu-se astfel calea catre o economie integrata care raspundea cerintelor economice a statelor membre.

Comunitatea Economica Europeana a reusit datorita insistentelor Frantei adoptarea unui tarif extern comun in cadrul pietei comune sa deschida negocierile pe pozitii de egalitate cu Statele Unite. Acest lucru a demonstrat potentialul Comunitatii Economice Europene de a deveni un actor major in sistemul international.

Acesta a fost primul pas catre restabilirea influentei europene asupra lumii, influenta ce fusese risipita de cele doua razboaie.

Britanicii care nu aveau convingerea ca e nevoie de reforma radicala a sistemului european de state-natiuni au ales sa nu ia parte la Comunitatea Economica Europeana in anii 50. Acestia nu au inteles motivele unei astfel de reforme.

Putini britanici au inteles nevoia unei noi comunitati, multi erau impotriva ideii de a fi dezavantajati pe pietele continentale.

Dupa esecul de a asigura o zona comerciala libera care sa incorporeze Comunitatea Economica Europeana cat si alte tari vest-europene, guvernele britanice au dorit sa intre in comunitate reusind in 1973.

Fenomenul Uniunii Europene si al Comunitatii Europene este explicat in doua moduri pe de o parte se insista asupra rolului statelor membre si a intelegerilor dintre guvernele lor, pe de alta parte se acorda o importanta mare institutiilor europene.

Apartinatorii scolii de gandire realiste sau neorealiste sustin faptul ca atat Comunitatea Europeana cat si Uniunea Europeana nu au dat nastere unei schimbari fundamentale in relatia dintre statele membre si ca guvernele continua sa-si urmareasca interesul national si sa-si mareasca puterea in cadrul Uniunii Europene si dincolo de granitele acesteia.

Declaratia lui Robert Schuman preciza felul in care Comunitatea Europeana a devenit Uniunea Europeana de astazi. El spunea "Europa nu va fi realizata dintr-o data sau in conformitate cu un singur plan general. Ea va fi construita prin realizari concrete care vor crea mai intai o solidaritate de facto."

Institutiile si puterile s-au dezvoltat pas cu pas mergand pe increderea dobandita in succesele anterioare si au abordat chestiuni care s-au dovedit a fi gestionate cel mai bine prin actiuni comune.

Anii 50 au fost anii tratatelor fondatoare. Jean Monnet a fost cel care a pus pe hartie declaratia lui Robert Schuman si condus negocierile pe Tratatul Comunitatea Europeana al Carbunelui si Otelului.

Structurile de la inceput au ramas stabile si azi desi relatia dintre institutii s-a modificat Consiliul European a devenit cea mai puternica dintre institutii, Comisia Europeana desi importanta a pierdut teren in fata Consiliului, Parlamentul European castiga din ce in ce mai multa putere iar Curtea de Justitie devine autoritatea juridica suprema in chestiune ce tin de componenta Comunitatii Europene.

Guvernul francez reactioneaza la insistenta americanilor in favoarea reinarmarii Germaniei in urma impactului expansionismului comunist din Coreea si Europa si se propune o Comunitate Europeana a Apararii cu armata europeana.

Tratatul Comunitatii Europene a Apararii a fost semnat de toate cele sase guverne si ratificat de patru dintre ele dar in Franta au existat foarte multi oponenti si Adunarea Nationala a votat in 1954 amanarea sa.

Ideea unei competente in domeniul apararii a ramas uitata pana in anii 90. Esecul Comisiei Europene pentru Aparare a insemnat un pas inapoi.

Increderea in Comunitatea Europeana ca un cadru pentru relatia dintre statele membre a devenit mai mare.

Danemarca a pregatit o propunere pentru o piata comuna generala iar sprijinul Belgiei si al Germaniei apare nu peste mult timp.

Francezii au sustinut proiectului unificarii europene construit in jurul parteneriatului franco-german, acceptand piata comuna pe care o doreau nemtii, dar au conditionat aceasta acceptare de satisfacere altor interese franceze:

O comunitate a energiei atomice in care Franta sa aiba un rol de conducere

Politica Agricola Comuna

Asocierea teritoriilor coloniale in termeni favorabili

Pe de alta parte italienii a caror economie se situa pe primul loc intre cele sase state, au sustinut Banca Europeana pentru Investitii, traficul liber al fortei de munca si Fondul Social.

Toate aceste elemente au fost incluse in Tratatele de la Roma care au pus bazele Comunitatii Economice Europene si ale Comunitatii Europene a Energiei Atomice (Euratom).

Cele doua tratate au intrat in vigoare la 1 ian. 1958. Euratom a fost oarecum dat la o parte de Charles de Gaulles care devine presedintele Frantei la mijlocul acelui an si care dorea sa pastreze sectorul atomic in sfera nationala. Continuand pe acesta linie Comunitatea Economica Europena s-a bucurat de un mare succes economic in anii 60 cu o crestere de aproximativ 5 procente pe an.

Presedintele Charles de Gaulle nu era pregatit sa confunte tratatele recent ratificate de Franta. Astfel a cautat sa se foloseasca de Comunitatea Economica Europeana pentru a intari puterea Frantei. Un exemplu este trecerea pe linie moarta a Tratatului Euratom, un altul este folosirea dreptului de veto care a dus la stoparea in 1963 a primelor negocieri pentru extinderea Comunitatii Economice Europene in vederea includerii Danemarcei, Marii Britanii, Irlandei si Norvegiei.

Marea Britanie isi aparase interesele privind politicile agricole si Commonwealth-ul lucru care a prelungit negocierile.Cu toate acestea britanicii resping la randul lor modul veto-ului, iar raspunsul lor provoaca prima criza politica in interiorul Comunitatii Economice Europene. Aceasta criza este urmata in 1965 de un impas privind aranjamentele Politicii Agricole Comune.

Politica Agricola Comuna trebuia sa aiba la baza subventionarea preturilor lucru care necesita cheltuieli substantiale. Franta si Comisia Europeana doreau ca aceste subventii sa vina de la bugetul Comunitatii Economice Europene nu de la statele membre.

Comisia Europeana insista ca aceste cheltuieli bugetare sa fie sub control parlamentar.

Bugetul european nu putea fi controlat de sase parlamente separate, solutia era exercitarea acestui control de catre Parlamentul European. Solutia aceasta parea acceptabila pentru celelalte guverne dar pentru Charles de Gaulle era de neconceput.

In cea de-a doua parte a anului 1965 acesta interzice ministrilor sai sa participe la intrunirile Consiliului.

Acest episod a fost concluzionat in 1966 cand guvernul francez a stabilit folosirea dreptului de veto atunci cand interesele unuia sau a mai multor state membre sunt in pericol, celelalte 5 state si-au afirmat angajamentul pentru prevederea tratatului.

Comunitatii Economice Europene i-au fost atribuite o serie de competente economice inclusiv aceea de a infiinta o uniune vamala care punea bazele liberului schimb intern, a seturilor comune pentru piata externa, apoi politici pentru sectoare particulare in special agricultura.

Primul Presedinte al Comisiei a fost Walter Hallstein, acesta a accelerat programul pentru realizarea uniunii vamale.

Continuand pe aceasta linie CEE s-a bucurat de un mare succes economic in anii 60' cu o crestere de aproximativ cinci procente pe an.

Acest episod a fost concluzionat in 1966 cand guvernul francez a stabilit folosirea dreptului de veto atunci cand interesele unuia sau a mai multor state membre sunt in pericol, celelalte cinci state si-au afirmat angajamentul pentru prevederea tratatului.

La mijlocul anilor '80 votul majoritar a inceput sa fie folosit tot mai des astazi fiind procedura cel mai des utilizata pentru cele mai multe decizii legislative.

Uniunea vamala a fost realizata in iulie 1966 iar efectul acesteia s-a facut simtit nu numai in interiorul CEE dar si in relatiile externe.

Exercitand instrumentul tarifului extern CEE a inceput sa reprezinte in domeniul comertului o forta comparabila cu Statele Unite. Presedintele Kennedy a propus negocieri pentru micsorari importante ale taxelor. CEE raspunde pozitiv acestor propuneri iar taxele vamale s-au micsorat cu circa o treime.

Dintre marile realizari de pana acum ale Uniunii Europene amintim:

Asigurarea unei paci durabile intre membrii sai, dupa secole in care au avut loc conflicte

Asigurarea prosperitatii si a unui nivel de trai civilizat pentru toti cetatenii

Conservarea identitatii nationale a statelor membre. Diversitatea culturala a membrilor sai reprezinta o mare valoare in multiculturalitatea Europei Unite

Uniunea Europeana este interesata sa se largeasca pe mai departe, deoarece acest proces ii aduce beneficii politice, economice si geo-strategice.

Scopul fundamental al UE este promovarea pacii, securitatii si stabilitatii intre tarile europene. Efectele extinderii trebuie judecate in principal in functie de acest criteriu.

Intrucat democratia, statul de drept si respectarea drepturilor omului sunt cerinte obligatorii pentru calitatea de membru al UE, aceste conditii joaca un rol important. De asemenea largirea UE va promova cooperarea in domeniul justitiei, al afacerilor interne in lupta impotriva terorismului si a traficului de droguri, pericole ce ameninta securitatea cetatenilor pe intregul continent.

Extinderea UE ofera importante beneficii prin cresterea fortei sale economice comerciale si stiintifice.