COMUNICAREA - SURSE TEORETICE SI DELIMITARI CONCEPTUALE

Abordarea comunicarii presupune si numai tangential atingerea problematicii prin care observam ca, termenul de comunicare se prezinta sub forma unei aglomerari conceptuale cu numeroase ramificatii, fiind vazut drept parte integranta si in acelasi timp, cuprinzand procedural un numar mare de stiinte.

In acest mod, abordarea conceptului de comunicare poate fi dificil de cuprins intr-o definitie globala; comunicarea poate capata o serie de accente ale unor definitii: lingvistice, psihologice, psihosociale, filosofice, matematice, pedagogice etc., pentru ca: ". fiecare domeniu al cunoasterii are definitia sau definitiile lui care accentueaza, dupa caz, schimbul, contactul, transferul, transportul, energia, informatia".[1] Comunicarea trebuie abordata din perspectiva conceptualizarii fenomenului comunicational, tinand cont de specificul campului de cercetare (ce poate defini un anumit mod de interdisciplinaritate), fiecare aspect al comunicarii fiind util in masura analizei sale, din perspectiva domeniului care a produs respectivul aspect. Dar, comunicarea mai poate fi abordata si din perspectiva trecut-viitor. astfel procesul comunicational devine unul dinamic, bazat pe aspectele interrelationare, unde comunicarea devine una: ireversibila, irepetabila si unica.

Teoria inteligentei multiple elaborate de HOWARD GARDNER,[2] porneste de la ideea existentei inteligentei umane autonome care determina modalitati diverse de cunoastere, intelegere, invatare si implicit de comunicare. Aceste componente sunt:

Inteligenta lingvistica - reprezinta capacitatea umana de a gandi in cuvinte prin folosirea cu usurinta a limbajului pentru a realiza o buna intelegere a realitatii complexe, cu o deosebita predispozitie spre intelegerea sensului cuvintelor, a ordinii acestora si a ritmului de utilizare al lor.

Inteligenta logico-matematica - exprima capacitatea de analiza a cauzelor si efectelor, intelegerea relatiei dintre actiuni, obiecte si idei, exprima abilitatea de a calcula, cuantifica, evalua pozitii, situatii, de a evalua propozitii si de a efectua operatii logice complexe. Exprima in definitiv abilitatile de gandire deductiva si inductiva, capacitatile critice si creative in rezolvarea problemelor.

Inteligenta spatiala - exprima abilitatea de a gandi in trei dimensiuni, de a transforma perceptiile si de a recrea aspecte ale experientei vizuale cu ajutorul imaginatiei. astfel posesorii acestui gen de inteligenta au capacitatea de a intelege relatiile din spatiu si de a lucra cu obiecte.

Inteligenta naturalista - omul conform acestei caracteristici are capacitatea de a recunoaste si clasifica indivizi si specii, are capacitatea de a realiza si stabili relatii ecologice. Interactioneaza eficient cu natura, vietuitoarele si poate discerne usor fenomenele legate de viata si fortele naturii.

Inteligenta kinestezica - implica simtul timpului si al coordonarii miscarilor intregului corp si al mainilor utilizate in manipularea obiectelor.

Inteligenta interpersonala - inseamna a gandi despre alte persoane si a le intelege, a avea empatie, a recunoaste diferentele dintre oameni si a aprecia modul lor de gandire, fiind sensibili la motivele, intentiile si starile lor.

Inteligenta intrapersonala - determina o gandire si intelegere de sine, a fi constient de punctele tari si slabe, a planifica in mod eficient atingerea obiectivelor personale, monitorizarea si controlul eficient al gandurilor, emotiilor, abilitatea de a monitoriza in relatie cu altii.

Pornind de la aceste aspecte putem intelege ca, in definitiv diversitatea oamenilor si diferentele individuale influenteaza complexitatea fenomenului comunicational.

Definitia comunicarii

In dorinta de a oferi o definitie relativ pertinenta a comunicarii suntem pusi in situatia de a accepta doua directii de actiune teoretico-metodologica aparent contradictorii. Prima directie aduce in atentie o multitudine de studii care demonstreaza aparent claritatea domeniului de studiu, si cea de a doua directie priveste numeroasele studii destinate comunicarii intr-o viziune aditiva (pe cand prima directie cuprinde doar cadrul de lucru structurativ, pastrand in interiorul definitiilor doar elementele comune). In fapt ceea ce pune o contradictie demonstreaza ca este vorba doar de intersectarea a doua planuri. (unul instrumental, ce ofera un spatiu coerent al utilizarii comunicarii; si cel de-al doilea, de investigatie si analiza, care aduce in discutie dinamica procesului de comunicare ca atare).

Daca acceptam in plan instrumental definitiile directe si focalizate ale comunicarii, acestea ar fi:

"Comunicarea este un proces in care oamenii isi impartasesc informatii, idei si sentimente".[3]

"Comunicarea este procesul prin care o parte (numita emitator) transmite informatii (un mesaj) unei alte parti (numit receptor)".[4]

"Comunicarea se refera la actiunea cu una sau mai multe persoane, de trimitere si receptare a unor mesaje, care pot fi deformate de zgomote, are loc intr-un context, presupune si anumite efecte si furnizeaza oportunitati de feedback".[5]

Acceptand aceste definitii, consideram totusi ca este bine venita prezentarea unei palete mai vaste privind definirea comunicarii:

"Comunicarea isi focalizeaza interesul pe acele situatii comportamentale in care o sursa transmite un mesaj unui receptor, cu intentia manifestata de a-i influenta comportamentele ulterioare".[6]

"Comunicarea reprezinta interactiunea sociala prin sistemul de simboluri si mesaje".[7]

"Comunicarea este realizarea sociala in comportamentul simbolic".[8]

"Comunicarea este procesul transmiterii structurii intre componentele unui sistem care poate fi identificat in timp si spatiu".[9]

"Comunicarea este o functie sociala. o distributie a elementelor comportamentului sau un mod de viata alaturi de existenta unui set de reguli. Comunicarea nu este raspunsul insusi, dar este intr-un mod esential, un set de relatii bazate pe transmiterea unor stimuli (semne) si evocarea unor raspunsuri".[10]

"Comunicarea se petrece in clipa in care persoanele atribuie semnificatie mesajelor referitoare la comportament".[11]

"Comunicarea reprezinta un proces de viata esential, prin care animalele si oamenii genereaza sisteme, obtin transformari si folosesc informatia pentru a-si duce la bun sfarsit activitatile sau viata".[12]

Comunicarea . consta .. in atribuirea unui sens semnelor. perceperea intelesurilor".[13]

Dupa cum se poate vedea, chiar daca la o prima evaluare definirea comunicarii ar putea parea un act simplu, in realitate tocmai vasta intindere a conceptului si a cotidianului practicii comunicationale ridica probleme, delimitarile terminologice revelandu-se in fapt drept un proces destul de complex si laborios.

Sintetizand cateva aspecte fundamentale putem evidentia componentele de baza ale procesului comunicational.

1.       Simboluri, vorbire, limbaj.

2.       Intelegerea-receptarea, nu transmiterea mesajelor.

3.       Interactiune, relatie-schimb activ si coorientare.

4.       Reducerea incertitudinii - ipotetica dorinta care duce la cautarea de informatie in scopul adaptarii.

5.       Procesul - intreaga secventa a transmiterii.

6.       Transferul, transmiterea - desemneaza miscarea conotativa in spatiu si timp.

7.       Legatura si unire - ipostaza de conectare si articulator.

8.       Trasaturi comune - amplificarea a ceea ce este impartasit si acceptat de ambele parti.

9.       Canal, purtator, reprezinta extensia, transferul si modalitatea de a gasi calea de vehiculare a informatiei.

10.    Memorie, stocare - ceea ce determina acumularea de informatie pentru a realiza "depozite informative".

11.    Raspuns discriminatoriu - accentuarea acordarii selective si de atentie si a interpretarii.

12.    Stimuli - accentuarea caracterului mesajului in cauza, a raspunsului sau a reactiei.

13.    Intentia - accentueaza ideea ca actele comunicationale au scop.

14.    Momentul si situatia - acorda atentie contextului actului comunicativ.

15.    Putere - comunicarea trebuie privita si ca mijloc de influenta.

Pornind de la aceste date putem surprinde cateva din incercarile de elaborare a unor modele de comunicare ce sintetizeaza aceste componente.