|
|
|
Ideea constituirii unei organizatii internationale, menita - in principal - sa contribuie la mentinerea pacii in lume, este foarte veche. Inceputurile sunt legate de ,,marea uniune' a lui Confucius si au inregistrat ulterior proiecte ca Organizarea federativa a lumii intregi, a lui Dante, De jure belli ac pacis, de Grotius sau Foedus pacificum imaginat de Kant. Si acestea sunt doar cele mai faimoase exemple dintr-o serie extrem de lunga de proiecte dintre care multe erau pure utopii. In secolul XIX, insa, asemenea planuri devin atat de insistente incat este clar ca se nascuse o etapa de pregatire a terenului pentru transpunerea ideii in practica. Conjunctura prielnica s-a creat abia in anii primului razboi mondial. Marile pierderi umane si uriasele distrugeri materiale au impus orientarea preocuparilor cercurilor oficiale si ale unor particulari spre prevenirea in viitor a unui nou cataclism, tocmai prin crearea unui organism international care sa militeze pentru mentinerea pacii. Eforturile depuse au fost cu totul justificate: primul razboi mondial s-a incheiat cu moartea a 1,9 milioane de germani, 1,4 milioane francezi, 0,7 milioane englezi, 0,5 milioane de italieni, 0,4 milioane de sarbi etc.
Prima etapa practica a constituirii celei dintai organizatii internationale, Societatea Natiunilor, a corespuns asadar anilor 1914-1918, cand au fost elaborate numeroase proiecte, particulare sau publice. Din domeniul privat, cele mai active studii au fost initiate de Liga pentru intarirea pacii, din Statele Unite ale Americii, si Liga pentru Societatea Natiunilor din Marea Britanie. In aceasta din urma au activat intelectuali de reputatie, ca Leonard Woolf, G. Lowes Dickinson, C. R. Buxton sau J. A. Hobson, care au elaborat intre anii 1916-1918, planuri detaliate privind conducerea problemelor internationale, preconizand diverse metode pentru solutionarea pacifica a diferendelor internationale, pentru actiunea comuna impotriva unei agresor, chiar cu pretul cedarii unor prerogative ale suveranitatii nationale. La nivel oficial, actiunea a fost tarzie: in 1917 in Franta s-a constituit un comitet ministerial condus de Leon Bourgeois, iar in Marea Britanie in 1918 un comitet prezidat de lordul Phillimore. Ideile, proiectele si initiativele, determinate de necesitatea gasirii unei solutii veritabile pentru conservarea pacii dupa marele razboi, au prins conturul unor lucrari monografice, acestea fiind rezultatul unor dezbateri si campanii de presa in primii ani ai razboiului, in care sunt incluse opiniile celor mai avizati oameni politici ai momentului. Asa a fost cartea lui Edgar Milhaud, La société des Nations, publicata in anul 1917, la Paris. Ce trebuia sa fie o Societate a Natiunilor? Un obiectiv al diplomatiei pentru lichidarea militarismului, pentru instaurarea si conservarea unei paci drepte, care sa rezulte din principiile universale si care sa fie garantata de ansamblul popoarelor. Aceasta lucrare, probabil si altele, vor fi influentat desigur atitudinea guvernelor angajate in conflict.
Autorul si-a insusit in primul rand
ideile presedintelui american
Presedintele american aprecia ca trebuia creata o forta internationala capabila sa garanteze ca nici o actiune de forta nu va ameninta pacea. Aceasta va trebui pusa in afara oricarui risc de forta majora. Singura solutie pentru atingerea acestui deziderat era doar o organizatie internationala fundamentata pe un regulament clar si precis. In acest context presedintele Wilson dezvolta conceptele: drepturile omului, drepturile popoarelor. Viitoarea organizatie internationala trebuia sa se ocupe de problematica generala a organizarii pacii, de raspandirea democratiei in lume, de reducerea armamentelor, de libertatea navigatiei pe mari, cooperarea economica internationala etc. Franta, la randu-i, a incheiat in iulie 1918 proiectul oficial privind organizatia internationala si-l va inainta ca atare Conferintei de pace.
In anul 1918 au mai fost finalizate alte doua proiecte importante de sorginte britanica. Primul era semnat de lordul Cecil Robert, iar al doilea de generalul Jan Christian Smuts. O influenta decisiva va avea insa punctul de vedere american. In Cele 14 puncte ale presedintelui Wilson din 8 ianuarie 1918.Cand Wilson va sosi in Europa, in decembrie 1918, progresele in ce priveste organizatia internationala erau practic nule. Batranul continent trecea prin euforia victoriei, iar Franta si Anglia mai erau si in perioada electorala. Wilson credea ca pactul organizatiei internationale trebuia inclus in tratatele de pace pentru a evita amanarea unei decizii fata de volumul mare al dezbaterilor privind chestiunile teritoriale. Presedintele american era ferm convins ca proiectatul mecanism al asociatiei de state putea corecta eventualele imperfectiuni ale tratatelor de pace. Pe de alta parte, Wilson se temea de opozitia Senatului american, unde deja se conturase o grupare republicana condusa de senatorul Lodge ostila ideii asocierii Statelor Unite la o organizatie internationala. De aceea Wilson va insista ca pactul sa faca parte din tratatele de pace, pentru a fi adoptate in bloc.
Aliatii au acceptat sugestiile lui Wilson, spre marea surpriza a acestuia, si proiectul american de pact a fost adoptat ca baza de discutii. Documentul american in cauza era rezultatul unei gandiri colective: bazele au fost elaborate de Wilson care apoi a analizat proiectul britanic, deja revizuit de colonelul House, precum si pe cel francez. In functie de concluziile dobandite, Wilson a pregatit un alt proiect, din nou modificat dupa propunerile lui Robert Cecil si ale generalului Smuts. Aceasta noua varianta a fost inmanata expertilor americani si englezi care au adus alte modificari. Aceasta ultima forma a fost prezentata Conferintei de pace la 25 ianuarie 1919. Cu acest prilej s-a constituit si Comisia pentru Societatea Natiunilor formata din delegatii marilor puteri si ai altor cinci state mici. Acestea din urma au protestat fata de ponderea evidenta a marilor puteri (S.U.A., Marea Britanie, Franta si Italia) si au cerut largirea componentei sale. Ca urmare, inca alte patru mici state au fost primite in Comisie (inclusiv Romania).
Pe langa proiectul anglo-american, Comisia, condusa chiar de Wilson, a primit spre studiu un document francez si unul italian, dar baza reala de discutie a fost primul. Dupa negocieri extrem de intense, care adesea s-au prelungit dupa miezul noptii, Comisia a adoptat un proiect de pact ce a fost prezentat plenarei Conferintei la 14 februarie 1919. In acest fel proiectul, pana atunci secret, a devenit public si a fost supus dezbaterii generale. In acel moment Wilson a trebuit sa se intoarca in patrie pentru solutionarea unor probleme interne. Intre timp, Conferinta a discutat proiectul. O serie de state, ca Australia si Canada, au propus cateva amendamente. Statele neutre au criticat mai ales excluderea Germaniei si influenta prea evidenta a marilor puteri in conducerea organizatiei. De altfel, in martie 1919, un grup de 12 state neutre au sustinut un proiect de pact elaborat de Suedia, Norvegia si Danemarca. Revenit la Paris, Wilson a adus si cateva modificari cerute de suporterii republicani ai Societatii Natiunilor. Noile sugestii au fost analizate de Comisia specializata in cateva sedinte din martie-aprilie 1919. Proiectul final, prezentat plenarei Conferintei, la 28 aprilie 1919, a fost in unanimitate adoptat si a devenit prima parte din tratatele de pace semnate ulterior.
Astfel, desi problema crearii unor organizatii internationale s-a analizat in linii mari in anii 1917-1918, este clar ca lucrarile esentiale s-au desfasurat intre lunile februarie-aprilie 1919. Atunci, dupa numai trei luni de negocieri intense, s-a creat un instrument international care, chiar imperfect, reprezenta ceva nou si original, un pas inainte in solutionarea problemelor colective intr-o maniera care sa nu mai permita declansarea unui alt cataclism mondial. Soarta Societatii Natiunilor a fost insa tragica, chiar de la inceput. Opozitia grupului condus de Lodge si fermitatea pozitiei lui Wilson au dus la respingerea de catre Senatul Statelor Unite, in martie 1920, a tratatului cu Germania, a Pactului Societatii Natiunilor ca si a garantiei americane de securitate acordata Frantei. Ca urmare, Societatea Natiunilor a fost lipsita de unul din stalpii de sustinere, ceea ce a handicapat fatal activitatea organizatiei. Se poate ridica o intrebare foarte legitima: de ce prima organizatie internationala s-a constituit in 1919 si nu in secolul XIX sau in alta etapa a istoriei omenirii? Raspunsul este in aparenta simplu: pentru ca abia la terminarea primului razboi mondial se crease conjunctura generala, si in special un raport de forte care a favorizat nasterea unei asociatii de state. In ce a constat acea conjunctura favorabila? Mai intai, se constituise o coalitie victorioasa care manifesta dorinta de a impune pacii solutiile dorite de ea. In acest context, marile puteri din Antanta, dupa ce au infrant Germania, au dobandit o putere si un prestigiu care le-a permis a determina esenta noilor relatii internationale. De fapt, in prima etapa a elaborarii statutului organizatiei internationale, hegemonia marilor puteri a fost putin simtita. Abia la Paris, in 1919 marile puteri si- au impus pozitia privilegiata si deci punctul de vedere.
Crearea Societatii Natiunilor a fost, neindoielnic, rezultatul evolutiei de pana atunci a ideii organizarii internationale. In termeni ideologici, schema adoptata la Paris a fost expresia doctrinei liberale privind organizarea internationala, doctrina formulata inca din secolul XIX. In 1919 nu s-a adoptat un nou manunchi de idei, cat mai ales aceste formulari au fost incadrate intr-o noua conjunctura. Fara a fi un nou produs ideologic pur, Pactul Societatii Natiunilor a fost predominant liberal in ton. Acesta este vizibil mai ales la doua niveluri; cel al democratiei si cel al autodeterminarii popoarelor. De subliniat mai ales credinta ca a sosit era democratiei, fiind create conditii pentru ca un numar de mici state democratice sa se alature celor mari in cadrul unei organizatii internationale, avand drept obiectiv mentinerea pacii. In acest cadru, problemele si neintelegerile ivite urmau a se solutiona prin negocieri si nu prin mijloace coercitive.
Unii autori considera ca formarea Societatii Natiunilor a fost un eveniment ,,aproape revolutionar' la nivelul relatiilor internationale, ca urmare a elementului nou adus in organizarea raporturilor dintre state. In acest fel, s-a creat un nou tip de functie publica internationala si, mai ales, s-a pregatit drumul spre constituirea Organizatiei Natiunilor Unite.
Un specialist, J. Gascuel, apreciaza ca Organizatia Natiunilor Unite este un lucru in intregime nou. El nu este o noua editie, chiar revazuta sau corectata, a Societatii Natiunilor, ci ,, un sindicat de asigurare reciproca contra revenirii razboiului si o tentativa a invingatorilor de a da lumii de maine pace si prosperitate'. Organizatia Natiunilor Unite este un fel de ,,societate anonima'. De fapt, Societatea Natiunilor este precedentul istoric, este prima organizatie internationala din experienta careia O.N.U. a profitat din plin.
