CREAREA STATULUI NATIONAL UNITAR

CREAREA STATULUI NATIONAL UNITAR

In conditiile prabusirii marilor imperii europene, la 1 Decembrie 1918 s-a realizat Statul national unitar roman, visul secular al poporului nostru. Soarta unirii intr-un singur stat a fost decisa ca urmare a actelor realizate de provinciile ocupate, astfel: la 27 martie/9 aprilie 1918 la Chisinau, la 15/28 noiembrie 1918 la Cernauti, la 18 noiembrie/l decembrie  1918 la Alba Iulia. Natiunea romana, reprezentata de 'Sfatul Tarii' la Chisinau, 'Congresul general' al Bucovinei, precum si 'Marea adunare nationala' de la Alba Iulia a decis in numele sau, elaborandu-si prin aceste organe constituante documentele necesare actului unirii[1].

Astfel, marile adunari constituante din provinciile istorice ale tarii au elaborat: Rezolutia Sfatului Tarii de la Chisinau, Rezolutia Congresului General la Bucovinei si Rezolutia Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia[2].

Toate aceste documente au exprimat dorinta tuturor romanilor de a trai intr-un singur stat, fiind declaratii de drepturi, decretate ca principii pentru noul stat roman.

In articolul III. Pct.1 din Rezolutia de la Alba Iulia se prevede deplina libertate nationala pentru toate nationalitatile conlocuitoare, care urmau a se instrui, administra si judeca in limba lor proprie, 'prin indivizi din sanul sau si fiecare popor va primi drept de reprezentare in Corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii in proportie si cu numarul indivizilor ce-l alcatuiesc'.

La punctul 2 art. III. se acorda libertate deplina confesiunilor de stat, iar la punctul 6 din Rezolutia de la Chisinau se preconiza respectarea drepturilor minoritatilor din Basarabia.

Regimul democratic al statului urma a se infaptui prin vot obstesc, direct, egal, secret, pe comune, in mod proportional pentru ambele sexe, la varsta de 21 ani. Libertatea presei, asocierii si intrunirii, libera propagare a ideilor urmau sa fie garantate de stat prin Constitutie.

De asemenea, la Alba Iulia s-au stabilit si drepturile economice de care urmau sa se bucure cetatenii noului stat, exprimate in principii, cum ar fi 'reforma agrara radicala' si 'aceleasi drepturi si avantagii, care sunt legiferate in cele mai avansate state industriale din apus'.

Recunoscandu-se valoarea lor deosebita, actele Marii Uniri au fost confirmate prin actele oficiale ale statului roman. Astfel, la 9 aprilie 1918 s-a elaborat Decretul de Unire a Basarabiei cu Romania, la 13 decembrie 1918 s-a emis Decretul nr. 3631 pentru Unirea Transilvaniei si a celorlalte tinuturi romanesti din Ungaria cu Romania, iar la 19 decembrie 1918, Decretul nr. 3744 privitor la Unirea Bucovinei cu Romania.

S-au elaborat documente de organizare a Transilvaniei si Bucovinei, acestea trimitand la Bucuresti 'ministri fara portofoliu' in guvern. Rezolutia de la Alba Iuia a instituit un organism de conducere, denumit Marele Sfat National, care urma sa reprezinte natiunea romana. Acesta a ales lista celor cincisprezece membri numiti sefi de resoarte ai Consiliului Dirigent (organe executive cu sediul la Sibiu)[3].

In anul 1920 s-a elaborat Legea privind Unirea Basarabiei cu Romania, Legea privind Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Romania, precum si Legea pentru Unirea Bucovinei cu Romania, stabilindu-se ca aceste provincii 'sunt si raman de-a pururea unite cu Romania'. Urmare acestor legi, s-a desfiintat Consiliul Dirigent, Directoratele din Basarabia si Secretariatele de serviciu din Bucovina, atributiunile lor fiind preluate de organele centrale ale Romaniei. Prin aceasta, statul roman a devenit, asa cum va fi consacrat prin Constitutia din 1923, 'Stat national unitar si indivizibil, cu teritoriu inalienabil'.