DREPTUL IN PERIOADA DESTRAMARII ORANDUIRII FEUDALE

DREPTUL IN PERIOADA DESTRAMARII ORANDUIRII FEUDALE

1. Categorii si izvoare de drept scris

Principalele categorii de acte juridice [1] folosite in perioada de care ne ocupam sunt:

Pravili de temelie - ce sunt constituite din legi de organizare sau constitutii intarite de domn, care s-au aplicat efectiv sau au ramas in stare de proiecte;

Coduri - ce cuprind ramuri de drept, sau coduri specializate pe cate un domeniu;

Manuale de drept - ce contin materiale valabile pentru aplicare, coduri generale sau private;

Culegeri de obiceiuri si hotarari - aplicate de Divan, unele dintre acestea fiind intarite de domnitor si care au circulat ca legi scrise;

Hrisoave simple sau hrisoave domnesti.

Printre principalele izvoare documentare privind organizarea si functionarea statului, putem aminti urmatoarele:

Constitutia elaborata pe timpul lui Constantin Mavrocordat, in anul 1741, care s-a aplicat in ambele Principate;

'Obladuirea republiceasca aristo-democraticeasca' realizata in timpul domnitorului Dimitrie Sturdza in Moldova, in 1802, dar care a ramas in proiect, nefiind urmata de aplicare;

Programul revolutiei de la 1821 si mai ales 'Proclamatia' Cererile poporului romanesc;

Programele revolutiilor de la 1848 din toate cele trei tari romane si mai ales:

Proclamatia de la Izlaz, din 9/21 iunie 1848, si Proiectul de 'Constitutie' al lui M. Kogalniceanu, din acelasi an;

Regulamentele organice din Tara Romaneasca, din 1 iulie 1831, precum si din Moldova, din 1 ianuarie 1832;

Actele Divanurilor ad-hoc din 1857, din ambele principate;

Conventia din 2/18 august 1858 de la Paris, pentru organiza-rea constitutionala a principatelor.

Toate aceste acte de importanta deosebita pentru dezvoltarea sistemului de drept au avut ca rezultat elaborarea unor adevarate coduri legislative generale si de ramura, care au dus la modernizarea rapida a dreptului romanesc. Procesul de sinteza si selectionare a documentelor elaborate a creat in Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania o seama de coduri, care au combinat reglementarile interne cu experienta in legiferare a sud-estului european, precum si francez si austriac[2].

2. Legiuirile din Tara Romaneasca

a). Pravilniceasca Condica. Aceasta lucrare apare in anul 1780 si reprezinta primul cod de sinteza, elaborat sub influenta si conducerea lui Alexandru Ipsilanti. Lucrarea contine patruzeci de titluri si doua sute de 'puncte', respectiv articole, care reglementeaza organizarea judecatoreasca si procedura, pe linia reformei lui Constantin Mavrocordat. Codul cuprinde, pe langa institutii ale dreptului civil, si institutii de dreptul familiei. La elaborarea efectiva a acestui cod au lucrat M. Fotino si Ienachita Vacarescu, primul in materia dreptului cutumiar, iar cel de al doilea in elaborarea atributiunilor si functionarea domniei ca institutie.

Codul a fost 'reintarit', respectiv reinvestit cu aplicabilitate generala, de domnitorul Nicolae Caragea, in anul 1784. Cel care a cerut abrogarea acestui document a fost Tudor Vladimirescu, la 16 februarie 1821, in cadrul 'Adunarii Poporului'.

b). Hrisovul pentru Iothesie. Este elaborat in anul 1800, sub domnia lui Alexandru C. Moruzi, si este un cod specializat pe procedura infierii, iothesia fiind acel procedeu de 'luare de suflet'.

c). Legiuirea Caragea [3]. Lucrarea apare in anul 1818 si reprezinta rodul muncii vel clucerului St. Nestor Craiovescu si boierului Hristopol, care intocmisera fiecare cate un proiect, care apoi au fuzionat. Aceasta legiuire a fost revizuita de o comisie formata din patru mari boieri, a fost avizata de domnitor si de Sfatul de Obste, a fost promulgata la data de noua august si apoi a fost pusa in aplicare incepand de la data de intai septembrie 1818.

Acest adevarat cod contine 630 paragrafe, care se impart in patru lucrari specializate: codul civil, partea 1-4 (obraze, lucruri, tocmeli, daruri), codul penal, partea a cincea (vini) si inca doua lucrari si anume codurile de procedura civila si penala, partea a sasea (ale judecatilor). Codul a fost elaborat intr-un limbaj clar, desigur cu terminologia de epoca, avand reale calitati si progrese de structurare. Codul a fost condamnat la abrogare de catre Revolutia de la 1848, iar Regulamentul organic a inlocuit partea comerciala cu reglementari mai moderne. Partea de drept penal si procedura a fost inlocuita mai tarziu, respectiv in anii 1841 si 1851, prin coduri speciale, iar celelalte reglementari au fost aplicate pana la intai decembrie 1865.

d). Condica de Comerciu. Este o traducere a codului comercial francez, realizata de profesorul Constantin Moroiu in anul 1808. Lucrarea contine 595 articole din cele 647 ale codului francez, fiind excluse cele ce nu se potriveau cu starea tarii. A fost discutat in Adunarea obsteasca, in anul 1834, precum si in 1837, apoi a fost intarit de domn. A intrat in vigoare la intai ianuarie 1841 si s-a aplicat pana in anul 1866.

e). Codul penal si codul de procedura penala din anii 1841 si 1851. Avand in vedere ca dispozitiile Legiuirii Caragea nu erau indestulatoare, chiar daca erau completate prin 'bazilicale', s-a trecut, sub domnia lui Alexandru Ghica, in anul 1841, la alcatuirea Condicilor de 'procedura criminaliceasca', respectiv de drept penal. In anul 1851, sub domnia lui Barbu Stirbei, ele au fost inbunatatite si juxtapuse. Aceste lucrari au format impreuna 'Condica criminaliceasca', care avea in continut prevederile codurilor franceze din anii 1810 si 1832, dar adaptate la nevoile tarii. La alcatuirea lor intr-o forma moderna au lucrat juristii cei mai de seama ai momentului, care aveau o larga recunoastere europeana : C. N. Brailoiu, B. D. Stirbei, G. Bibescu. Ca urmare a epuizarii editiilor anterioare, a fost necesar ca lucrarea sa fie reeditata in anul 1862.

f). Condica Penala Ostaseasca. Aceasta lucrare, impreuna cu procedura specifica si suplimentul pentru starea de 'impresurare', a fost alcatuita in anul 1852, sub domnia lui Barbu D. Stirbei. Este o lucrare de inspiratie franceza si cuprinde 254 articole pentru partea penala, 221 articole pentru partea de procedura si 15 articole pentru starea de asediu. A fost reeditata, in anii 1861 si 1871, ramanand in vigoare pana in anul 1875.

g). Proiectele de coduri generale au reprezentat o seama de lucrari ample, redactate la cererea unor domni, dar care din diverse motive nu au fost adoptate. Cu toate acestea, ele au reprezentat incercari reusite de sistematizare a dreptului si au fost folosite ca manuale juridice sau chiar ca legi.

Astfel a aparut 'Proiectul de cod general' al lui Mihail Fotino din anul 1764, elaborat sub domnia lui Stefan Racovita, care a fost folosit ca manual juridic in mod permanent. Acelasi cod a fost reeditat si in anul 1766, de catre acelasi autor, dar dedicat succesorului la tron, respectiv lui Scarlat Ghica.

In anul 1777, un alt Proiect de cod general este alcatuit de M. Fotino pentru Alexandru Ipsilanti, in cadrul programului legislativ al acestui domnitor. In aceste proiecte de coduri generale sunt reglementate: dreptul de stat, dreptul vistieriei, dreptul orasenesc, culegerile de obiceiuri aprobate de Divan, dreptul agrar, dreptul penal si dreptul ostasesc.

Alte lucrari, cum sunt 'Arta judecatoreasca', alcatuita in anul 1793 de catre Dumitrache Panaiotache, si 'Proiectul legiuirii Caragea', text anonim alcatuit intre anii 1816-1817, au fost folosite fara a fi intarite de domn, ca proiecte personale si incercari de sistematizare a procedurii judecatoresti, incercari de imbogatire a stiintei dreptului[4].

3. Legiuirile din Moldova

a). Sobornicescul Hrisov [5]. Lucrarea a fost intocmita din ordinul domnitorului Alexandru C. Mavrocordat, care a si promulgat-o in 28 decembrie 1785. Textul are la baza doua 'Anaforale' ale Sfatului de obste din 15 august si 15 septembrie 1785. Partea I-a a reglementat regimul protimisului, al schimbului si al zalogirii de mosii cu interzicerea 'daniilor' de la saraci la bogati. Partea a II-a se ocupa de o problema specifica, si anume casatoria robilor intre ei si a robilor cu oameni liberi. Sobornicescul Hrisov, cu modificarile ce au survenit in anii 1835 si 1839, s-a aplicat pana in anul 1865.

In anul 1835, doi juristi angajati ai statului, Flechtenmacher si Bojinca, au sistematizat textul, impartindu-l pe articole si 'lamuriri', dupa care textul astfel modificat a fost supus aprobarii Sfatului administrativ, fiind promulgat de domn. In aceasta forma a circulat in 150 exemplare, pana la reelaborarea sa din anul 1939, printr-o lege de 12 articole cu text nou.

b). Codul Calimach[6], elaborat intre anii 1816 - 1817, denumit si 'Condica tivila' sau 'Condica politiceasca', reprezinta primul cod civil de ramura. Prima varianta a fost incredintata spre elaborare lui Ananias Cuzanos, care a redactat textul in limba greaca (1813), dupa care lucrarea a fost realizata de juristul brasovean Christian Flechtenmacher. Codul a adoptat structura si planul codului austriac din anul 1811, s-a inspirat si din codul Iustinian, dar si din Obiceiul Pamantului romanesc. Codul avea 80 articole de 'scolii lamuritoare', o 'tabla' - tabela cu 'spita neamului', care putea sa lamureasca modalitatea de calculare a rudeniei. Codul a fost revizuit in anul 1833, din initiativa unor boieri conservatori, in scopul de a concorda cu 'Bazilicalele'. In anul 1851, Mihail Kogalniceanu realizeaza o noua revizuire, care ramane valabila pana in intai ianuarie 1865. Cu toate acestea, Curtea de Casatie l-a aplicat in luarea unor decizii pana in anul 1929.

c). Condica Criminaliceasca si Procedura ei. Aceasta importanta lucrare a fost alcatuita sub forma de cod sub domnia lui Scarlat Calimah, iar sub cea a lui Mihai Sutu s-a tiparit procedura penala in anul 1820.

Domnitorul Ion Sandu Sturdza a dispus, in anul 1826, intocmirea 'Criminalicestii condici', care reprezenta dreptul penal material.

Condica criminaliceasca a fost intocmita in doua parti, respectiv 166 si 97 articole, intr-o numerotare continua. Partea de procedura a avut la inceput un caracter experimental, pana la terminarea capitolului privind pedepsele. Cei ce au lucrat la elaborarea textului s-au folosit de traducerea romaneasca a codului penal austriac din anul 1803, realizata de Ion Budai Deleanu la Cernauti, in anul 1807.

d). Condica de Comert a Moldovei. Reprezinta o traducere a codului de comert francez, realizata in anul 1833 de Iacovache Veisa si Emilian Draghici. Editia moldoveana a fost folosita si in Muntenia, intre anii 1850-1863. Despre ea se cunoaste ca a fost elaborata din porunca domneasca, prin Anaforaua din anul 1819, care, ocupandu-se de pravile si obiceiurile pamantului, a cerut intocmirea unei 'Condici negutatoresti'.

e). Hexabiblul lui Armenopol este un manual tradus de Toma Cara in anul 1804, din limba greaca. Manualul are sase carti si este important pentru ca reprezinta intregul drept Iustinianeu, cu o prelucrare modernizatoare. Aceasta lucrare va deveni mult mai tarziu, in anul 1835, Codul General al Greciei.

f). Pandectele lui Toma Cara. In anul 1806, Toma Cara editeaza prima carte despre persoane, dintr-o lucrare ce se voia mai mare, un cod general numit 'Pandecte'. Cartea are ca sursa de inspiratie lucrari din acel timp, de origine bizantina si franceza, reprezentand tendintele din dreptul romanesc si incercarea de sinteza a realitatilor vremii. Izbucnirea razboiului ruso-turc a oprit desfasurarea planului legislativ pentru Moldova.

g). Regulamentele Organice. Aceste lucrari regulamentare sunt acte cu caracter fundamental, care s-au intocmit ca urmare a unor necesitati de reformare a statului, indeosebi dupa infrangerea Revolutiei de la 1821. Intocmirea unor Regulamente organice figura in Actul aditional al Conventiei de la Ackerman, din anul 1826, si in Tratatul de la Adrianopol, din anul 1829. Regulamentele Organice au fost intocmite in ambele Principate, in Bucuresti de o comisie formata din banul Gr. Balaceanu, vornicul Gh, Filipescu, St. Balaceanu, hatmanul Al. Vilara si Vornicul Barbu Stirbei, iar in Iasi comisia cuprindea pe vistiernicul C. Paslanu, vornicul M. Sturdza, vornicul C. Conachi, vistiernicul Iordache Catargi si Gr. Asachi.

Adunarile Obstesti Extraordinare au aprobat proiectele de regulamente, la Bucuresti in 29 aprilie 1831 si la Iasi la 20 octombrie 1831, urmand sa intre in vigoare in iulie, respectiv in ianuarie anul urmator. Regulamentele Organice au fost aprobate de Poarta Otomana printr-un 'Hatiserif', in anul 1834. Ele au functionat pana in timpul Revolutiilor de la 1848, cand revolutionarii le-au abrogat, dar le-au si ars in public in Muntenia, pierzandu-se originalul, iar in Moldova originalul nu mai exista din anul 1872.

4. Dreptul in Transilvania

In Transilvania, pe intreaga perioada a destramarii relatiilor oranduirii feudale, continua sa existe o structura a dreptului feudal, alaturi de reglementari de natura burgheza. Legislatia scrisa are un rol din ce in ce mai mare fata de dreptul cutumiar[7].

Se mentin in vigoare, prin Diploma Leopoldina din anul 1691, Aprobatele, Compilatele, Tripartitul lui Verboczi, Constitutiile si Statutele districtelor si municipiilor. Pe langa acestea se mai emit 'Articole Dietale', care sunt aprobate de imparat, devenit acum si Mare Principe al Transilvaniei.

Unele acte elaborate cu intermitenta de Dieta Transilvaniei, cuprinse in 'Articuli novellares', intre anii 1744 - 1848, si 'Articuli Provisionales', din anul 1791, au fost aprobate de imparatul Francisc al II-lea.

Pe linie penala se aplica codurile penale emise pe timpul imparatesei Maria Tereza, din anul 1768, si de pe timpul imparatului Iosif, din anul 1787. Pe baza primului, au fost condamnati Horea, Closca si Crisan, precum si participantii la rascoala. Impotriva codului Iosefin au protestat chiar si nemesii, in anul 1787, ca urmare a faptului ca se dictau pedepse fara proceduri diferite in raport de conditia de nobili sau nenobili.

Alte acte normative au fost Diplomele, Edictele, Rescriptele si Ordonantele. Diplomele au fost date de Maria Tereza si Iosif al II-lea, in vederea rezolvarii unor probleme administrative. Astfel, in anii 1746, 1747 si 1767 s-au elaborat Diplome privind dreptul nobililor romani 'uniti', respectiv ale celor care au trecut la religia catolica, de a ocupa functii publice. In anul 1754, se da o Patenta numita 'Certa puncta', prin care se stabileau raporturile iobagilor cu domnii de pamant, iar in anii 1774 si 1777 se semneaza doua Patente pentru reformarea invatamantului. In anul 1781 se elaboreaza o Ordonanta de reglementare a activitatii privind presa, care introducea cenzura unor lucrari neconvenabile casei imperiale, precum si un Edict de toleranta pentru diferitele religii, ca urmare a deselor revolte si lupte ale maselor pentru cucerirea acestor libertati. In urma Rascoalei lui Horea, Closca si Crisan, in anul 1785 si apoi in 1790 se elaboreaza o Patenta si un Decret pentru abolirea dependentei personale si libertatea de mutare a iobagilor.

In 16 martie 1764 se edicteaza o importanta Patenta privind infiintarea regimentelor graniceresti, care a fost urmata de zece Ordonante in anii urmatori, pentru reglementarea situatiei social - juridice a populatiei libere din Transilvania.

Dintre unele manuale sau culegeri tiparite, pot fi amintite Regulamentul din anul 1776, ce reglementeaza activitatea regimentelor de granita, Legea fundamentala din anul 1807 pentru granita vestica, precum si 'Dietae sive rectius comitia Transilvanica' - un studiu privind organizarea Transilvaniei, ce a fost publicat la Cluj in anul 1791.

In anul 1816 s-au tiparit la Buda, in Ungaria, 'Regulile scholastice, care sunt randuite si asezate pentru tinerea si procopseala schoalelor romanesti celor din Tara Ungureasca', ce reglementeaza activitatea de invatamant din Maramures, Crisana si Banat.

In anul 1818 s-a tiparit la Cluj o Colectie continand formulare de acte oficiale pentru uzul instantelor judecatoresti, deoarece limba folosita in fata completelor si intreaga procedura scrisa era obligatoriu in limba germana. Aceasta lucrare s-a retiparit in anul 1824 si la Targu-Mures, in limba maghiara. In anul 1848, la Pesta, in Ungaria, apare o brosura, care este difuzata ulterior in Transilvania, intitulata 'Sfetnicul imparatului talmaceste poporului legile cele noua', care urmarea sa capteze bunavointa unei populatii romane excluse de la folosirea propriei limbi in administratie, justitie, invatamantul mediu si superior, precum si in relatiile oficiale cu reprezentantii statului.

5. Inceputul modernizarii dreptului

Modernizarea dreptului incepe in Tarile romane din secolul al XVIII-lea, ca urmare a tendintei generale de modernizare a intregii vieti sociale, economice si politice, in contextul de modernizare a tuturor tarilor europene. In Tarile romane, modernizarea dreptului are interferente deosebite cu formarea constiintei nationale, emanciparea si eliberarea nationala si sociala, afirmarea identitatii culturale, precum si cu lupta pentru independenta politica si unitate statala.

Modernizarea dreptului incepe chiar cu opera lui Constantin Mavrocordat, 'Constitutia'[8], ce a avut rolul de a innoi si moderniza tehnica dreptului, de a aduce valorile europene in Tarile romane. Dupa anul 1774, programul si opera lui Alexandru Ipsilanti realizeaza o reforma legislativa si juridica, ce culmineaza cu codificarea dreptului. Codul Calimah, recunoscut ca cel mai occidental text pana la anul 1821, este o opera de modernizare a traditiilor juridice bizantine, precum si valorificarea Obiceiului pamantului si suprimarea unor sisteme de drept anacronice feudale. Este tendinta ce se va resimti mai tarziu, ca opera de legiferare sa fie apanajul exclusiv al statului pe cale de a deveni stat national. Legiuirea Caragea este ultimul cod general, dupa aceasta codurile urmand a se specializa, intr-o ampla activitate de modernizare in coduri de ramura: civil, penal, comercial, militar, procedura civila si penala.

In aceasta perioada apare si limbajul juridic, precum si terminologia necesara definirii exacte a institutiilor, ce se perfectioneaza de la o lucrare la alta, de la un cod la altul.

O importanta deosebita o are invatamantul juridic, elaborarea de proiecte personale, manuale si culegeri in cadrul unor adevarate scoli conduse pe timpul lui Alexandru Ipsilanti, Alezandru Moruzi, Grigore Ghica sau mitropolitul Iacob al II-lea, de catre profesori romani cu o inalta pregatire, ca St. N. Craiovescu, Gh. Lazar, C. Chrysokefalos. Cei mai multi dintre profesorii de drept studiaza la Paris sau la Viena, iar unii isi iau doctoratul in drept, cum este cazul profesorului Bogdan, care isi ia un stralucit doctorat la Paris in anul 1802.

De la anul 1821 la 1831, modernizarea dreptului cunoaste o trecere de la Obiceiul pamantului si textele Bazilicalelor la Codul Calimach. In aceasta perioada se editeaza proiectul de constitutie al 'carvunarilor' din anul 1822 si Criminaliceasca condica din anul 1826, care sunt opere ce imprumuta ideile constitutio-nalismului englez si ale juristului penalist si criminolog C. Becaria. Tot in aceasta perioada, profesorul Constantin Moroiu este insarcinat sa intocmeasca, pentru prima data, o lucrare vizionara de ansamblu asupra realitatilor din inchisorile si asezamintele de detinere romanesti.

Intre anii 1831 - 1848 orientarea in modernizarea dreptului are si influente austriece. De asemenea, lucrarile si autorii francezi sunt tradusi si folositi in elaborarea unor lucrari romanesti, care selecteaza problematica adecvata realitatilor. In cadrul Academiei Mihailene, infiintata in anul 1839, se dezvolta si se consolideaza un invatamant universitar, iar noul drept aparut se cristalizeaza in domeniul dreptului local. In aceasta perioada se formeaza 'baroul de avocati', care foloseste modelul francez, indreptandu-se spre profesionalismul universitar si oratoria de bara a vremii.

Domnitorul Mihail Sturdza incearca sa transforme, impreuna cu rectorul Maisonnabe, Academia Mihaileana intr-o scoala de limba franceza, dar nu reuseste, limba romana avand deja implementate notiunile necesare unei 'limbi de drept'.

Revolutionarii pasoptisti N. Balcescu, E. Murgu, S. Barnutiu, Alexandru Papiu Ilarian, Avram Iancu, Mihail Kogalniceanu, Alecu Russo si fratii Golesti au avut o formatie juridica deosebita, ideile lor fiind transpuse in Programele si documentele revolutiei.

Intre anii 1848 - l859, modernizarea este continuata prin activitatea domnitorului Barbu Stirbei, doctor in drept la Paris, care a fost si secretarul Comisiei de redactare a Regulamentului Organic, precum si a profesorilor de la Facultatea de Drept, cum au fost Constantin Bosianu - Drept Roman si Gheorghe Costaforu - Drept Civil. In preajma Unirii Principatelor, procesul de modernizare a dreptului si-a adus contributia la rezolvarea marilor probleme nationale, cum au fost organizarea statului si afirmarea culturii nationale.