|
|
|
Curtea de Justitie Europeana (CJE)
Curtea de Justitie Europeana [10] , (13 judecatori, cu sediul in Luxemburg a devenit un actor important al familiei institutiilor Uniunii, un arbitru final al legii comunitare in luarea deciziilor in cazul disputelor intre Comisie si statele membre.
Dezvoltarea graduala a unui organ al legislatiei europene si al Jurisprudentei interpretative oferita de catre Curte nu a fost prevazuta in procesul de elaborare a Tratatelor; evolutia ei ilustreaza natura revolutionara aproape organica a Uniunii. Nu ar fi gresit sa sugeram ca, in timp ce integrarea europeana a fost tema dominanta de la nasterea Comunitatii, cea mai importanta inovatie institutionala s-a dovedit a fi aplicarea legii europene fara de care Piata Comuna nu s-ar fi putut dezvolta – si cu siguranta nici piata unica. Liderii politici au intampinat greutati in atingerea consensului asupra formei constitutionale si politice codificate a viitoarei Comunitati si Uniuni; a existat o problema asemanatoare la alinierea la legislatia europeana .
Legea comunitara a devenit o forta unificatoare puternica. Procesul legislativ este asumat tacit, “pacificator”, deoarece Curtea nu detine o institutie coercitiva care sa-i impuna legile.
O atentie particulara in structurarea dreptului comunitar merita acordata analizei impactului a trei hotarari ale Curtii. Prima din 1963 a dispus ca legea Comunitatii Europene sa aiba efect direct in statele membre si se aplica nu numai guvernelor (asa cum se obisnuieste in tratatele internationale) ci si persoanelor fizice si companiilor . Ca si corolar mai inseamna ca persoanele fizice si companiile pot invoca legea comunitara in tribunalele judetene cu consecinte dintre cele mai importante asupra mecanismelor de creare a pietei unice.
In 1964 Curtea de Justitie a luat o noua hotarare, – simbolica pentru viitorul Uniunii: in cazul unui conflict intre legea nationala si cea comunitara (aspect neclarificat in Tratat) legea comunitara are suprematie fata de cea nationala, ” prin crearea unei Comunitati pe o durata indeterminata, cu propriile institutii, propria personalitate, capacitate legala, cu abilitatea de a avea reprezentanta internationala si, mai ales, cu puteri reale rezultand dintr-o limitare a autoritatii sau dintr-un transfer de atributii dinspre state inspre Comunitate, statele si-au limitat prerogativele de suveranitate – desi doar in domenii restranse – si astfel au creat un corp legal care leaga atat cetatenii lor cat si pe ele insele” [11]
In 1979 Curtea a luat faimoasa hotarare in cazul ”Cassis de Dijon” pe care, mai tarziu, Comisia a folosit-o la completarea pietei unice.
Hotararea din 1979 a fost luata cu privire la o problema specifica legala conform careia legile germane referitoare la gradul de tarie al bauturilor alcoolice nu trebuie sa constituie o bariera comerciala in calea importurilor din Franta. Din acest caz si din alte similare a derivat conceptul ”recunoasterii reciproce” a standardelor nationale. Principiu, vital pentru extensia Pietei Comune in sectorul serviciilor, nu ar fi putut aparea fara jurisprudenta deja existenta a Curtii.
Se observa, asa cum a considerat si Monnet, initial, Comunitatea poate fi conceputa ca o retea de reguli – legi – care strabat granitele nationale ale statelor membre. Curtea are un rol vital in clarificarea, prezentarea si in stabilirea modului lor de aplicare. In interpretarea de zi cu zi a largii game a legilor comunitare si in compararea legilor nationale cu legea comunitara, Curtea exercita – in sfera sa de operare – o autoritate directa mai putin spectaculoasa, dar comparabila cu independenta si puterea Inaltei Autoritati.
Tratatul de la Roma a prevazut Curtii competenta de a se pronunta asupra interpretarii actiunilor institutiilor comunitare si, unde este posibil, asupra interpretarii statutului organismelor create de Consiliu. Altfel spus, puterile Curtii sunt bazate pe Tratat, nu are prerogative in pronuntarea problemelor care nu sunt cuprinse in acesta.
Tratatul de la Maastricht, care furnizeaza baza legala noii institutii – Banca Centrala Europeana, a adaugat ca jurisdictia Curtii se intinde si asupra validitatii si interpretarii actelor sale ca jurisdictia Curtii nu se intinde in domeniile politicii de aparare, politicii externe, cooperarii, problemelor legate de justitie si afaceri interne (de exemplu problemele politiei). Cu alte cuvinte, Curtea de Justitie nu se ocupa in mod explicit cu problemele mai ample ale justitiei penale si civile din Uniune, ci doar cu activitatea Comunitatii si a institutiilor sale.*
Tratatul de la Maastricht a dat Curtii de Justitie puterea de a impune amenzi asupra statelor membre care nu se supun legii comunitare [12]
