MODELUL SHANNON-WEAVER

MODELUL SHANNON-WEAVER

Un model permite sa se interpreteze un ansamblu de fenomene prin intermediul unei structuri ce pune in evidenta principalele elemente si relatiile care exista intre aceste elemente. Functiile pe care modelul le are de indeplinit sunt euristice (a explica), organizationale (a ordona) si predictive (a formula ipoteze). Modelele nu valoreaza, sustin Mc Quail si Windahl,

decat prin gradul lor de probabilitate: ele raman valabile atat timp cat nu sunt dezmintite de experienta. Ele reprezinta doar o modalitate de a descrie realitatea si nu realitatea insasi, fiind posibil ca mai multe modele sa tina cont de acelasi ansamblu de fenomene1. Exista modele ce arata structura fenomenului - schema elementelor procesului de comunicare, dar si modele

ce pun evidenta relatiile ce exista intre diferitele componente ale sistemului si influentele care le exercita unele asupra altora - punerea in relatie a componentelor societatii, analiza efectelor pentru a transmite mostenirea sociala, variatia energiei unui sistem in functie de fortele exercitate asupra

acestui sistem etc.

Unul dintre cele mai influente modele este cel conceput de Claude Shannon, inginer si matematician, si Warren Weaver, teoretician al comunicarii, care le si poarta numele ("Shannon si Weaver"). Shannon a elaborat "teoria matematica a comunicarii", studiind fidelitatea transmiterii

diferitelor tipuri de semnale de la emitator la receptor. In modelul "Shannon-Weaver" comunicarea informatiei este descompusa in urmatoarele elemente: sursa de la care pleaca mesajul catre transmitator, unde este codificat intr-un semnal ce poate fi distorsionat de zgomot, trecand prin canal in drumul catre receptor, unde este decodificat si transmis destinatarului. Preocuparea lor o

reprezinta transmiterea semnalului, independent de continutul lui. Notiunile cu care opereaza Shannon in teoria sa sunt cele de "alegere", "probabilitate", "incertitudine", "masurare", "entropie", "negentropie", "redundanta

In teoria lui Shannon, informatia este o valoare matematica, o masura a ceea ce este transmis, transportat de la emitator la receptor, mai precis masura a incertitudinii dintr-un sistem. In acest sens, informatia este definita ca raportul dintre ceea ce poate fi spus si ceea ce este spus efectiv, este masura alegerii facute intre posibili, este masurata efectiv prin gradul de probabilitate

ce afecteaza ordinea elementelor dintr-o serie.

Sursa este factorul de decizie, adica are posibilitatea in construirea mesajului de a alege intre anumite elemente din repertoriu. Acest mesaj este convertit intr-un semnal de catre emitator si transmis printr-un canal receptorului. Un mesaj este o succesiune de semnale, extras dintr-un

ansamblu numit repertoriu. Informatia este maxima cand toate elementele mesajului sunt "echiprobabile"; un raspuns la fiecare alternativa elimina jumatate din incertitudine. Daca un mesaj este bine structurat, alegerea este limitata si informatia este redusa (este mai putin informativ), daca mesajul este mai putin structurat, alegerea este mai mare, iar informatia este mai multa (este mai informativ si efectul "de surpriza" este mai mare.

Entropia, termen preluat din termodinamica, unde semnifica masura incertitudinii aranjamentului elementelor dintr-un sistem fizic, in teoria informatiei, masoara cantitatea de informatii emise plecand de la o sursa, este legata de gradul libertatii de alegere a emitatorului atunci cand construieste un mesaj. Mesajul pentru a putea circula in canal trebuie tratat.

Codarii mesajului facuta la intrarea in canal ii corespunde decodarea si transmiterea efectuate la iesire. Codul este un ansamblu de sensuri comun membrilor unei culturi sau subculturi si consta atat in semne, cat si in reguli si conventii privind contextele de combinare si utilizare.

Canalul este suportul fizic al mesajului, unde de lumina, de sunet, hertziene, fibre optice, sistemul nervos etc. Deosebita contributie a lui Shannon la teoria informatiei rezida atat in demonstrarea necesitatii codificarii mesajului tinand cont de capacitatea reala a canalului utilizat, definita nu doar

prin banda sa de frecventa si puterea sa, dar si prin nivelul de zgomot. O alta notiune utilizata este cea de redundanta ce reprezinta expresia matematica a constrangerilor care apasa asupra alegerii semnalelor; repetitia este expresia cea mai simpla a redundantei. Pentru a combate zgomotul, se introduce o anumita redundanta in mesaj, adica se transmit mai multe semnale decat este

necesar (este o masura de securitate pentru mesaj). Cresterea informatiei si, deci, a cunostintelor este, de fapt, o lupta a ordinii impotriva destructurarii si dezorganizarii (informatia este

negentropica, tinde catre ordine, dupa Shannon). Teoria lui Shannon se ocupa de schimbul de semnale perfect definite si izolabile si propune nu o masura a informatiei, ci o masura a imprevizibilitatii, apriori, un asamblaj de elemente pentru un receptor. Acuratetea precizia, eficacitatea transmiterii sunt nivele de cercetare pe care se structureaza modelul Shannon-Weaver. Nu este o teorie a comunicarii, pentru ca ignora semnificatia pe care oamenii o atribuie

obiectelor si cuvintelor. Informatia, potrivit teoriei informatiei, este ceea ce reduce prin transmiterea ei ignoranta si incertitudinea privind starea unei situatii date si mareste capacitatea de organizare, structurare si functionare a unui sistem dat. Potrivit teoriilor comunicarii, informatia este "apropiere de sens", este "transmitere catre o fiinta constienta a unei semnificatii, a unei notiuni prin intermediul unui mesaj spatio-temporal (tiparit, telefonic, unde sonore)".

Modelul generic al comunicarii in teoria informatiei, propus in 1949 de Shannon si Weawer, se poate rezuma cu ajutorul schemei urmatoare:
Sursa de informatii ' Emitator ' Semnal ' Semnal receptionat ' Receptor ' Destinatie
Acest model poate fi rezumat in cateva cuvinte: Sursa decide ce mesaj sa transmita, prin intermediul transmitatorului, mesajul este trimis pe un canal receptorului.
De exemplu, in comunicarea telefonica avem:
- Sursa: persoana care vorbeste la telefon
- Canalul: firul de telefon
- Semnalul: curentul electric
- Emitatorul si receptorul: aparatele telefonice.
In schimb, intr-o conversatie, structura comunicarii este alta:
- Sursa: coardele vocale ale interlocutorilor
- Canalul: aerul
- Semnalul: undele sonore
- Emitatorul: gura
- Receptorul: urechea
Autorii identifica trei nivele ale problemei in studiul comunicarii
A. (probl. tehnica) Cu cata acuratete pot fi tranmise simbolurile comunicarii ?
B. (probl. semantica) Cum anume transporta simbolurile transmise sensurile dorite ?
C. (problema efectivitatii) Cum afecteaza in mod efectiv comportamentul in modul dorit ?
Nivelul A este cel mai simplu de inteles. Pentru intelegerea lui a fost emis modelul Shannon-Weaver. Totusi, nivelele sunt interrelationate, si analiza modelului A. are implicatii si asupra celorlalte modele.
Bruiajul (zgomotul) este orice semnal receptionat care nu aprtine sursei, sau orice face ca semnalul transmis initial sa fie mai greu de decodificat cu acuratete. Shannon si Weawer disting doua tipuri de bruiaj:
a) tehnic. De exemplu, distorsiunea generata de paraiturile de pe firul telefonic.
b) Semantic, insemnand orice distorsiune a sensului aparuta in procesul de comunicare, care nu este intentionata de sursa care care afecteaza receptia mesajului la destinatie.
Pentru solutionarea teoretica a acestei probleme a fost necesara introducerea a doua noi verigi in model: emitatorul si receptorul semnatic
Rolul informatiei in comunicare
Informatia denota cantitatea bruta de originalitate a comunicarii. Ea variaza invers proportional cu redundanta (adica gradul de predictibilitate, de uniformitate a comunicarii). Sa luam de pilda o sursa care emite mesaje constand in litelele mici ale alfabetului (26 la numar). Exista mai multe posibilitati:
1. ca sursa sa emita un mesaj perfect uniform (de exemplu numai semnale constand in litera a). Informatia in acest caz este nula (H = 0), pentru ca litera urmatoare nu ne mai aduce nimc nou; deci redundanta este maxima (R = 1).
2. Sursa sa emita semnale constand in litere alese la intamplare. In acest caz, informatia transmisa este maxima (H = 1), intrucat in orice moment, fiecare din litere are probabilitate identica de a aparea. Redundanta unei asemenea comunicari este zero, intrucat nu putem in nici un caz prezice care litera va urma in succesiune.
Dar, in acest caz, mesajul este perfect neinteligibil, caci pentru a ne intelege avem nevoie de o anumita redundanta in comunicare. O prima forma de introducere a redundantei in comunicare este codul. In cazul nostru, avem de-a face cu regularitati lexicale (un vocabular) si gramaticale (o gramatica). Regularitatile, deci redundanta, sunt caracteristice oricarei comunicari, daca ea se vrea inteligibila.