INSTITUTIILE SI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

INSTITUTIILE SI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

1. Principalele institutii si organisme

In conformitate cu art. 3 al Tratatului asupra Uniunii Europene, aceasta dispune de un cadru institutional unic care asigura coerenta si continuitatea actiunilor. Aceasta inseamna ca toate institutiile Uniunii intervin atat in cadrul comunitar (CEE), cat si in formele care privesc cooperarea inter-guvernamentala (PESC si JAI).

Principalele institutii ale Uniunii Europene sunt:

Consiliul European - defineste orientarile politice generale;

Consiliul de Ministri - reprezinta guvernele;

Comisia Europeana - reprezinta interesele Uniunii;

Parlamentul European - reprezinta popoarele statelor membre;

Curtea de justitie - reprezinta legalitatea comunitara;

Curtea de conturi - reprezinta interesele financiare.

Alaturi de institutii, exista un numar de organisme centralizate:

Comitetul Economic si Social;

Comitetul Regiunilor;

Banca Centrala Europeana (BCE);

Comitetul Economic si Financiar;

Banca Europeana de Investitii;

Oficiul European de Lupta impotriva Fraudei.

In sfarsit, in cadrul unor institutii comunitare, fiinteaza o serie de organisme descentralizate (agentii, oficii, intreprinderi si fundatii), dotate si acestea cu personalitate juridica:

Centrul european pentru dezvoltare si formare profesionala (Salonic);

Fundatia europeana pentru imbunatatirea conditiilor de munca si viata (Dublin);

Agentia europeana pentru mediu (Copenhaga);

Fundatia europeana pentru formare profesionala (Torino);

Observatorul european al drogurilor si toxicomaniei (Lisabona);

Agentia europeana pentru evaluarea medicamentelor (Londra);

Oficiul pentru armonizarea pietei interne (marci, modele, desene) -Alicante;

Agentia europeana pentru securitatea si sanatatea muncii (Bilbao);

Centrul de traduceri al organismelor UE (Luxemburg);

Observatorul european al fenomenelor rasiste si xenofobe (Viena);

Autoritatea europeana pentru securitatea alimentelor;

Uniunea si-a creat o intreprindere comuna GALILEO, insarcinata cu gestionarea programului de radionavigatie prin satelit;

Oficiul european de politie (EUROPOL);.

Sa vedem, in continuare, cum sunt organizate, care sunt atributiile si cum functioneaza principalele institutii ale Uniunii Europene.

2. Consiliul European

Consiliul European s-a nascut din practica intalnirilor la nivel inalt, a sefilor de stat sau de guvern din tarile membre ale UE.

Cu prilejul intalnirii de la Paris, din decembrie 1974, acestia au hotarat institutionalizarea acestor contacte, si reunirea periodica. Consiliul European a fost, apoi, consacrat prin Actul Unic European din 1986, iar Tratatul de la Maastricht (1992) i-a precizat functiile.

Consiliul European reuneste sefii de stat sau de guvern din tarile membre ale UE si presedintele Comisiei. In principiu, se organizeaza 4 reuniuni ale Consiliului pe an; in cazuri exceptionale, Consiliul se poare reuni si in sesiuni extraordinare. Pana la intrarea in vigoare a Tratatului Constitutional, cand Uniunea va avea un presedinte, presedintia Consiliului European este asigurata de seful de stat sau de guvern care asigura, pentru 6 luni prin rotatie, presedintia Consiliului.

Fiecare sedinta a Consiliului European este precedata de o discutie cu presedintele Parlamentului European. Marimea delegatiilor nationale este limitata la cate 20 persoane, fiecare delegatie (inclusiv Comisia) dispunand in sala de doua locuri.

Lucrarile Consiliului se finalizeaza prin concluzii, care expun orientarile politice si deciziile luate.

Consiliul European constituie instanta suprema a Uniunii Europene. Domeniul sau de competente nu este limitat, intrucat poate aborda orice problema de interes comun, fie din cadrul comunitar, fie al cooperarii inter-guvernamentale.

Consiliul European este organul politic al Uniunii, insarcinat sa fixeze marile linii ale constructiei europene si sa rezolve problemele in suspensie. Din 1995, odata cu intrarea in vigoare a Acordurilor Europene de Asociere, la partea finala a reuniunii Consiliului European sunt invitati si sefii de stat sau guvern din tarile candidate la aderare.

3.  Consiliul de Ministri

Reprezinta - asa cum am subliniat mai sus - guvernele statelor membre ale Uniunii Europene si detine principala forta decizionala. Prin Tratatul de la Maastricht a fost denumit "Consiliul Uniunii Europene".

Este compus din ministri competenti ai statelor membre, abilitati sa angajeze propriile guverne.

Ministrii se reunesc in functie de ordinea de zi sau de problematica ce se discuta: de exemplu, ministrii agriculturii - pentru probleme agricole, ministrii economiei si finantelor - pentru chestiuni ce privesc Uniunea Economica si Monetara, etc.

Formatul reuniunilor, de regula lunare, este urmatorul:

Afaceri generale si relatii externe;

Afaceri economice si financiare;

Justitie si afaceri interne;

Munca, politici sociale, sanatate si consumatori;

Competitivitate (piata interna, industrie si cercetare);

Transporturi, telecomunicatii si energie;

Agricultura si pescuit;

Mediu;

Educatie, tineret si cultura.

Consiliul are un Secretariat general cu sediul la Bruxelles si dispune de 2000 functionari.

Potrivit Tratatului de la Amsterdam, secretarul general al Consiliului este in acelasi timp si Inalt Reprezentant pentru PESC.

Consiliul este asistat, in activitatea sa, de Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER), care este compus din reprezentantii permanenti (ambasadori) ai statelor membre. COREPER asigura pregatirea lucrarilor Consiliului si executa mandatele pe care acesta i le incredinteaza.

Consiliul de Ministri este organul decizional principal: esenta prerogativelor acestuia rezida in puterea sa normativa intrucat adopta normele juridice ale Uniunii.

Asadar, Consiliul detine (in unele cazuri impreuna cu Parlamentul European) puterea de a adopta principalele acte normative ale Uniunii (reglementari si directive). Asigura, apoi, coordonarea politicilor economice ale statelor membre, incheie acorduri internationale in numele Comunitatilor Europene si exercita - impreuna cu Parlamentul - puterea bugetara.

Potrivit procedurilor actuale inca in vigoare, presedintia Consiliului este asigurata prin rotatie, ea fiind exercitata pe rand de fiecare din cele 15 tari membre, pentru o perioada de 6 luni:

Presedintele Consiliului organizeaza si conduce lucrarile Consiliului. El convoaca Consiliul, stabileste datele pentru sesiunile acestuia, fixeaza ordinea de zi provizorie, etc., semneaza actele adoptate de Consiliu, ca si procesele verbale ale sedintelor, notifica Directivele, Deciziile si Recomandarile Consiliului, primeste corespondenta adresata Consiliului, poate reprezenta Consiliul in fata Parlamentului European.

In cadrul politicii externe si de securitate comuna, Presedintia asigura reprezentarea externa a Uniunii, are in raspundere punerea in aplicare a actiunilor comune, exprima pozitia UE in organizatiile si conferintele internationale.

Presedintia prezideaza toate reuniunile misiunilor diplomatice ale statelor membre in tarile terte si pe langa organizatiile internationale.

Presedintia Consiliului se intalneste lunar cu presedintii Comisiei si Parlamentului European, cu prilejul sesiunilor PE de la Bruxelles. Odata cu introducerea procedurii de co-decizie, rolul Presedintiei a crescut substantial prin contactele informale pe care trebuie sa le aiba cu structurile Parlamentului European in vederea pregatirii reuniunilor comitetului de conciliere.

Intre 1966 si 1986, odata cu adoptarea Actului Unic European, Consiliul a lucrat pe baza de unanimitate ca urmare a refuzului Frantei de a accepta decizii supranationale. In 1986 s-a reintrodus pentru cateva domenii votul cu majoritate calificata, care s-a extins apoi prin Tratatele de la Maastricht si Amsterdam.

In prezent, hotararile in Consiliul de Ministri sa iau, in functie de caz, cu majoritate simpla, majoritate calificata sau unanimitate.

Cateva exemple in care este necesara unanimitatea:

Examinarea unei cereri de admitere in UE;

Procedura de alegere pentru Parlamentul European;

Fixarea sediilor institutiilor Comunitatii Europene;

Decizii in materie de vize, azil, imigratie;

Reglementari care tin de discriminare bazate pe sex, rasa, origine etnica, religie etc.;

Securitate sociala si protectia sociala a muncitorilor;

Recomandari in materie de cultura;

Stabilirea obiectivelor prioritare pentru fondurile structurale;

Aspecte fundamentale privind Uniunea Economica si Monetara;

Numiri si demnitati importante la nivelul institutiilor si organismelor Uniunii. Conducerea BCE; secretarul general si secretarii generali adjuncti ai Consiliului; presedintele si membrii Comisiei Europene; judecatorii si avocatii de la Curtea de Justitie, membrii Curtii de Conturi etc.

Pentru votul cu majoritate calificata, fiecare stat membru dispune de un numar de voturi in functie de importanta si marimea acestuia.

Subiectul repartizarii voturilor a fost cel mai amplu disputat si cel mai delicat la Consiliul European de la Nisa (decembrie 2000), deoarece statele mici n-au dorit sa lase puterea decizionala la discretia statelor mari.

Prin adoptarea unei scale de repartizare de la 3 la 29 voturi, statele mici au fost oarecum apropiate de cele mari. In plus, s-a obtinut ca nici un acord sa nu fie incheiat fara aprobarea a 14 state din 27.

Prin Tratatul de la Nisa s-au operat unele modificari in sistemul de vot, care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2005.

A fost revazut numarul voturilor acordate fiecarui stat;

S-a modificat pragul majoritatii. In cazul UE cu 27 membri, pragul va fi de 258 din 345;

Au fost atribuite voturi si tarilor candidate, din perspectiva largirii Uniunii.

In probleme care privesc politica externa, justitie si afaceri interne, Consiliul de Ministri decide, de regula, pe baza de unanimitate.

Pentru a se evita paralizarea unei Europe extinse, voturile in unanimitate in Consiliul de Ministri vor deveni, totusi, o exceptie. La Nisa s-a hotarat ca in aproape 50 de domeniu sa se ia decizii cu majoritate calificata. Compromisul acceptat se refera la mentinerea vetoului complet sau partial la unele subiecte sensibile: fiscalitatea, justitia, imigratia, cultura, problemele sociale.

La summit-ul UE de la Nisa Romania a fost cotata in randul tarilor importante din punct de vedere demografic, acordandu-i-se 14 voturi de care va dispune la luarea deciziilor de catre viitorul Consiliu de Ministri al unei Uniuni Europene extinse la 27 de membri. Faptul ca tara noastra este plasata intr-un grup important de tari candidate la aderare nu se datoreaza numai locului pe care il ocupa pe continent prin numarul de locuitori, dar si potentialului sau real, precum si pozitiei geografice, fiind, dupa Polonia, a doua ca marime intre statele central si est europene. Semnificativa este si schimbarea favorabila a numarului de voturi acordate Romaniei de la 13, cum fusese anuntat, la 14 - asa cum se precizeaza in Tratatul de la Nisa.

Sediul Consiliului se afla la Bruxelles, dar sesiunile din aprilie, iunie si octombrie se tin la Luxemburg.

4. Parlamentul European (PE)

Este organismul parlamentar al Uniunii Europene.

A fost creat in 1958, fiind format, la vremea respectiva, din 142 de parlamentari reprezentand cele 6 tari membre ale Comunitatilor Economice Europene (CEE).

In luna iunie 1979, PE a fost ales pentru prima data prin vot universal direct.

Intreaga institutie a Parlamentului European este marcata de o lupta permanenta pentru sporirea competentelor. Competentele sale sunt:

Legislativa;

Bugetara

De control asupra Executivului.

In virtutea atributiilor ce ii sunt conferite, Parlamentul European formuleaza rezolutii pe care le adreseaza Comisiei Europene si Consiliului de Ministri si la care acestea sunt obligate sa raspunda. Comisia si Consiliul au obligatia de a se consulta cu Parlamentul intr-o serie de domenii, inainte de adoptarea unor decizii. Exista, de asemenea, "procedura de concertare" care impune Comisiei si Consiliului sa se coordoneze cu Parlamentul European in problemele financiare de importanta majora.

Puterea legislativa.

Tratatele de la Maastricht (1992) si Amsterdam (1997) au conferit Parlamentului European atributii sporite in sfera deciziilor legislative, marcand transformarea lui dintr-o adunare cu rol consultativ intr-o adunare legislativa ale carei puteri sunt comparabile, in buna masura cu cele ale parlamentelor nationale.

Procedura legislativa normala este co-decizia care plaseaza Parlamentul European pe picior de egalitate cu Consiliul. Ca urmare, in legile comunitare se regasesc un numar important de propuneri si amendamente parlamentare. Conform acestei proceduri, toate textele de lege trebuie sa intruneasca acordul formal al Parlamentului European si al Consiliului UE.

Domenii in care se aplica procedura deciziilor: libertatea de circulatie a fortei de munca; stabilitatea pietei interne; cercetarea si dezvoltarea tehnologica; mediul; protectia consumatorului; dreptul de stabilire; educatia si cultura, sanatatea. Raman insa domenii importante in care Parlamentul European da numai un aviz (fiscalitate, preturile agricole s.a.).

Cu majoritate absoluta, Parlamentul European isi da avizul privind aderarea de noi membri si incheierea de acorduri de asociere cu terte tari, precum si in alte chestiuni care privesc acordurile internationale cu implicatii institutionale, bugetare si legislative, constituirea de fonduri structurale, crearea fondului de coeziune, cat si anumite dispozitii institutionale in cadrul Uniunii economice si monetare, in special cele privind Banca Centrala.

Puterea bugetara.

Parlamentul European constituie, alaturi de Consiliu, una din cele doua componente ale autoritatii bugetare. Parlamentul European adopta in fiecare an bugetul Uniunii, buget care nu intra in vigoare decat atunci cand este semnat de Presedintele PE.

In 1979 si 1985, Parlamentul European a respins bugetul Uniunii.

Parlamentul are decizia finala in ceea ce priveste cheltuielile administrative, cele alocate dezvoltarii regiunilor (cca. 27,5 % din bugetul Uniunii), combaterii somajului, programelor culturale si educative, energeticii si cercetarii. In cazul altor categorii de cheltuieli (precum cele in domeniul agricol), PE poate propune modificari, dar decizia finala apartine Consiliului.

Daca Parlamentul European si Consiliul nu reusesc sa se puna de acord asupra sumei cheltuielilor, dupa doua lecturi ale proiectului de buget, PE are dreptul de a respinge intreg bugetul si procedura trebuie reluata.

Prin intermediul comisiei sale de control bugetar, PE controleaza modul de gestionare a creditelor, actioneaza in vederea prevenirii, depistarii si combaterii fraudelor, evalueaza efectele finantarilor operate din bugetul comunitar.

Puterea de control democratic.

Parlamentul European exercita un control democratic asupra ansamblului activitatilor comunitare (desfasurate la nivelul Conisiei, Consiliului, organelor de cooperare politica).

Parlamentul European participa la desemnarea presedintelui Comisiei si aproba, prin vot, componenta acesteia, dupa audierea candidatilor la postul de Comisar. PE are dreptul de a cenzura Comisia prin intermediul "motiunii de cenzura" care, odata adoptata, ii obliga pe membrii Comisiei sa demisioneze.

In general, controlul PE se exercita prin intermediul unui mare numar de rapoarte lunare sau anuale pe care Comisia are obligatia de a i le inainta. Totodata, deputatii pot adresa intrebari scrise si orale.

Extinderea puterilor atribuite PE in materie bugetara si legislativa a sporit influenta sa asupra Consiliului. Procedura co-deciziei a contribuit in mod special la o repartizare echilibrata a puterii legislative intre cele doua institutii.

Participarea Parlamentului European la PESC se concretizeaza in:

Consultari cu presedintia Consiliului asupra principalelor aspecte si optiuni in materie;

Informari periodice ale Comisiei pentru afaceri externe, drepturile omului, securitate si politici de aparare cu privire la evolutia PESC;

Audieri periodice ale Inaltului Reprezentant al UE pentru PESC;

Formularea de intrebari si recomandari in atentia Consiliului;

Dezbateri avand ca tema progresele realizate in aplicarea PESC.

Componenta

Nu exista procedura electorala uniforma. Fiecare stat isi determina liber regimul electoral pentru alegerea europarlamentarilor.

Europarlamentarii sunt alesi, la fiecare cinci ani, pe baza de scrutin proportional, fie la nivel regional (Italia, Marea Britanie, Belgia), fie la nivel national (Franta, Spania, Austria, Danemarca, Luxemburg), fie in cadrul unui scrutin mixt (Germania).

Deputatii europeni nu pot exercita, simultan, anumite profesii si nu pot ocupa anumite functii (magistrat, ministru, conducator al unei intreprinderi de stat,s.a.).

Ei sunt remunerati la fel ca membrii parlamentului national din tara respectiva. Remuneratiile sunt platite de fiecare stat membru.

In Tratatul de la Amsterdam a fost prevazuta, la solicitarea Parlamentului European, adoptarea unor standarde comune pentru toti europarlamentarii, in scopul corectarii disparitatilor dintre diferite nationalitati si pentru asigurarea unei transparente sporite.

Numarul de deputati pentru fiecare stat membru este stabilit prin Tratate. In prezent, PE are 732 de membri, impartiti in grupuri politice (reprezentand peste 100 de partide politice nationale, precum si deputati "neafiliati").

Grupul Partidului Popular European (crestini-democrati) si al Democratilor Europeni;

Grupul Partidului Socialistilor Europeni;

Grupul Verzilor/Alianta Libera Europeana;

Grupul confederal al Stangii Unite Europene/Stanga Verde Nordica;

Grupul Uniunea pentru Europa Natiunilor; Grupul pentru Europa Democratilor si a Diferentelor;

Grupul Tehnic al Deputatilor Independenti (grup mixt)

Tratatul de la Nisa din 26 februarie 2001, fixeaza numarul maxim de europarlamentari - inclusiv ai noilor state membre - la 732.

Mod de lucru.

Europarlamentarii se reunesc lunar in sesiune plenara, pe durata unei saptamani, la Strasbourg, unde se afla sediul Parlamentului European. Pot fi organizate sesiuni plenare suplimentare, la Bruxelles. Reuniunile comisiilor au loc, de obicei, la Bruxelles (pentru facilitatea contactelor la nivelul Comisiei si Consiliului), pe parcursul a doua saptamani, in fiecare luna. Cea de-a patra saptamana a lunii este dedicata reuniunilor grupurilor politice.

In cadrul PE functioneaza 17 comisii permanente. Pot fi create sub-comisii, comisii temporare si comisii de ancheta.

Comisii permanente:

Afaceri externe, drepturile omului, politica externa si de securitate comuna;

Buget;

Control bancar;

Drepturile si libertatile cetatenilor, justitie, afaceri interne;

Probleme economice si monetare;

Industrie, comert exterior, cercetare si energie;

Ocuparea fortei de munca si probleme sociale;

Mediu, sanatate publica si politica consumatorului;

Agricultura si dezvoltare rurala;

Pescuit;

Politica regionala, transport si turism;

Cultura, tineret, educatie, mass-media si sport;

Dezvoltare si cooperare;

Afaceri constitutionale;

Drepturile femeilor si oportunitati egale;

Petitii.

O categorie distincta este cea a Comitetelor Parlamentare Mixte (CPM) care gestioneaza relatiile cu parlamentele statelor asociate la UE.

Comisiile parlamentare de specialitate desemneaza raportori care elaboreaza rapoarte pe marginea propunerilor primite din partea Comisiei. Rapoartele sunt dezbatute mai intai in comisie si apoi in plen, unde sunt amendate si votate. Acest vot exprima pozitia PE fata de problema in cauza.

Parlamentul European este singura institutie comunitara ale carei reuniuni si dezbateri sunt publice. Discutiile, avizele si rezolutiile adoptate sunt publicate in Jurnalul Oficial al UE.

Presedintie, Birou, Birou largit, Conferinta presedintilor.

Presedintele este reprezentantul institutional al PE. El asigura relatiile externe, prezideaza sesiunile plenare si reuniunile Biroului si Conferintei presedintilor. Presedintele este ales pentru un mandat de 2 ½ ani. In prezent, presedintia PE este detinuta de domnul Pat COX, (Irlanda).

Biroul este organismul de coordonare regulamentara a PE, avand competente in ceea ce priveste bugetul PE si problemele administrative. Este alcatuit din Presedinte, cei 14 vicepresedinti si 5 chestori cu responsabilitati in materie de statut, administrare si alte chestiuni de ordin financiar. Membrii Biroului sunt alesi pentru un mandat de 2 ½ ani.

Biroul largit este alcatuit din membrii Biroului si presedintii grupurilor politice parlamentare. Acesta asigura functionarea politica a Parlamentului European.

Conferinta presedintilor reuneste Presedintele Parlamentului European si presedintii grupurilor politice si este organul politic al institutiei, cu atributii in ceea ce priveste stabilirea ordinii de zi a sesiunilor plenare, a calendarului lucrarilor diferitelor organe parlamentare, a competentelor si numarului de membri pentru comisiile si delegatiile parlamentare.

5. Comisia Europeana

Aceasta este, in fapt, Guvernul Uniunii, Executivul sau si are misiunea de a reprezenta si apara interesul comunitar..

Pentru ca reprezinta interesul general, Comisia este independenta fata de tarile membre ale Uniunii. Din punct de vedere politic, ea este responsabila doar in fata Parlamentului European. De aceea, este perceputa in unele cercuri ca fiind incarnarea tehnocratiei europene.

La origini, intr-o comunitate de 6 state, Comisia avea 9 membri. Numarul comisarilor a crescut de la 9 la 13 cand Danemarca, Irlanda si Marea Britanie au aderat in 1973 la Uniune si la 17 dupa admiterea Greciei, Portugaliei si Spaniei.

Din 1995 Comisia a avut 20 de comisari nationali, provenind din tarile comunitare: cele 5 tari mari, respectiv Germania, Franta, Italia, Marea Britanie si Spania, au avut cate doi comisari, iar ceilalti 10, cate unul. Numarul comisarilor a crescut odata cu largirea Uniunii in 2004. In timpul mandatului, care dureaza cinci ani, comisarii sunt independenti, atat fata de guvernele tarilor de unde provin, cat si fata de Consiliul UE, acestea neputand demite un membru al Comisiei.

La Nisa negocierile liderilor europeni au fost construite pe doua optiuni:

reducerea numarului de membri ai Comisiei la unul pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene;

reorganizarea Comisiei cu un numar inferior de membri numarului statelor membre componente (prin sistemul de rotatie bazat pe principiul egalitatii).

Delegatii Conferintei Interguvernamentale de la Nisa au trebuit sa decida care din aceste doua optiuni este cea mai avantajoasa din punctul de vedere al politicii statelor membre. Zece dintre statele membre au sustinut prima dintre cele doua optiuni exprimate, iar celelalte cinci state au optat pentru cea de-a doua varianta.

O varianta de compromis intre cele doua a aparut ca fiind inevitabila: Comisia va numara mai putini membri intr-un interval de timp de cativa ani. S-a convenit ca atunci cand viitoarea Comisie va lua locul celei actuale, adica in noiembrie 2004, aceasta va fi alcatuita din cate un reprezentant pentru fiecare stat membru. Asadar, cel de-al doilea comisar pentru cele 5 state mari va fi suprimat. Subsidiar, in 2010, cand UE va avea 27 de membri, Comisia va fi redusa ca numar, iar sistemul rotatiei statelor membre va fi bazat pe principiul egalitatii reprezentarii statelor.

Summit-ul de la Nisa a decis ca, in cazul unei Uniuni de 27,28 sau mai multi membri, se va schimba si structura Comisiei Europene. Tarile mari au acceptat sa renunta la cel de-al doilea comisar, pentru a permite tarilor mici sa fie si ele reprezentate. S-a decis ca viitoarea Comisie Europeana sa aiba in principiu un plafon "mai mic de 27" in momentul in care UE va cuprinde 27 de state membre, numarul final urmand sa fie decis ulterior "in unanimitate" de statele membre.

Pana in 1983, fiecare stat isi numea comisarul sau comisarii "sai", ceea ce nu favoriza nicidecum independenta Comisiei. Prin Tratatul de la Maastricht, s-a stabilit ca presedintele Comisiei sa fie desemnat in urma consultarii Parlamentului, el fiind la randul sau, consultat pentru desemnarea celorlalti membri ai Comisiei. Apoi, intreaga Comisie este investita printr-un vot de aprobare in Parlament. Tot printr-un vor, Parlamentul European poate cere printr-o motiune de cenzura demisia in bloc a Comisiei, caz in care ea continua sa gestioneze problemele coerente pana in momentul inlocuirii sale efective.

Tratatul de la Amsterdam - intrat in vigoare in 1999 - a adus o noua modificare in privinta numirii Comisiei: Parlamentul European trebuie sa aprobe oficial numirea presedintelui Comisiei (in locul simplei consultari), ceea ce-i confera o mai mare autoritate in desemnarea colegilor sai. Am asistat, asadar, la un proces de politizare a Comisiei. Comisia este numita pe cinci ani, la sfarsitul anului 2004 incetand mandatul actualei Comisii.

Independenta Comisiei decurge si din principiul colegialitatii in adoptarea deciziilor si raspunderea pentru indeplinirea lor. Acestea sunt imputabile colegiului si nu fiecarui comisar luat individual.

Colegialitatea presupune ca responsabilitatea politica a Comisiei in fata Parlamentului sa fie colectiva. Atunci cand un comisar european, de origine franceza (dna Edith Cresson, fost prim-ministru al Frantei) a fost acuzat de coruptie, in urma cu cativa ani, intreaga Comisie si-a prezentat demisia in fata Parlamentului - decizie care a fost acceptata.

Competentele Comisiei sunt enumerate in art. 155 din Tratatul de la Roma si reluate in Tratatele de la Maastricht si Amsterdam:

este gardian al Tratatului UE

formuleaza propuneri, recomandari si avize (functie de initiativa). De exemplu, pe baza Avizului, Comisia recomanda Consiliului European inceperea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana;

exercita competente de executie pe care i le confera Consiliul (functia de executie si de gestiune);

participa la adoptarea actelor de catre Consiliu si Parlament (functia de decizie);

dispune de prerogative pentru a face respectate obligatiile impuse de actele comunitare (functia de control): vegheaza la respectarea regulilor concurentei de catre agentii economici; face verificari si pronunta sanctiuni in cauze care privesc interesele financiare ale comunitatii; statueaza asupra ajutorului de stat in tarile membre; asigura aplicarea clauzelor de salvgardare;

indeplineste functia de reprezentare interna si externa a Uniunii.

Comisia a detinut, mult timp, un cvasi-monopol asupra functiei de initiativa in cadrul Uniunii Europene, intrucat Consiliul nu putea statua in chestiuni ce tin de competenta comunitara decat in baza unei propuneri a Comisiei. Acest monopol a fost contestat de Parlamentul European, care vrea sa dispuna de acest drept asemenea parlamentelor nationale. Ori, Tratatul de la Maastricht a introdus procedura de co-decizie care permite Parlamentului sa respinga textul Comisiei dupa o a treia lectura.

Presedintele Comisiei este Jose Manuel Durao Barosso, fost prim-ministru al Portugaliei.

In privinta organizarii Comisiei, se impun cateva observatii:

avem de-a face cu o structura piramidal-ierarhizata;

un mare dozaj intre nationalitati si zone geografice.

Comisia se reuneste, in principiu, in fiecare miercuri (dar continua si joi daca este necesar) in formula colegiala. Exista si reuniuni ale unor grupuri de membri, cu care ocazie se adopta documente care nu necesita prezenta tuturor.

Pe langa procedura orala in sedinta plenara, mai exista inca doua modalitati de luare a deciziei: procedura de abilitare a unui comisar si procedura scrisa.

Administratia Comisiei se vrea pluri-nationala, sinonima cu neutralitatea. Recrutarea functionarilor si functionarea administratiei comunitare prevad proceduri care sa evite formarea unor "celule nationale".

Principalul pericol in functionarea Comisie il reprezinta birocratizarea. Comisia are peste 15000 functionari permanenti, fara a lua in calcul cei 3500 angajati temporar. Asadar, o armata de functionari de aproape 20000 persoane.

In preajma scandalului din martie 1999, care a zguduit Comisia Europeana - determinat de o serie de acuzatii de iregularitati in gestiunea financiara a Comisiei, inclusiv acuzatii de frauda in actiuni de ordin umanitar din spatiul ex-iugoslav, activitatea Biroului insarcinat cu programul de formare profesionala "Leonardo da Vinci" s.a. - fostul presedinte al Comisiei, Jacques Santer lansase un document intitulat "Pentru o cultura politica si administrativa Europeana", care contine 3 coduri de conduita: primul, stabileste regulile de conduita pentru comisari si cabinetele acestora; al doilea, reglementeaza relatiile dintre comisari si serviciile subordonate, si al treilea, codifica regulile de conduita pentru functionarii de cariera.

Mi s-ar parea interesant pentru dumneavoastra sa spicuim putin din primul cod de conduita care vadeste un anumit interes pentru o reforma comportamentala a functionarilor Comisiei.

In legatura cu conduita comisarilor:

acestia nu pot exercita in timpul mandatului lor, nici o alta activitate profesionala, remunerata sau nu. Scrierea periodica de articole pentru diferite publicatii este considerata activitate profesionala si nu pot fi platite. Predarea, cu titlu gratuit, de cursuri in interesul constructiei europene este permisa;

comisarii pot publica carti si pot primi drepturile de autor aferente, dar trebuie sa-l informeze pe presedintele Comisiei;

atunci cand participa la conferinte sau pronunta un discurs, comisarii nu pot accepta nici un fel de retributii pentru interventiile lor;

comisarii pot exercita functii onorifice si neremunerate in cadrul fundatiilor sau altor organisme, inclusiv in institutii de invatamant. Trebuie insa evitat riscul unui conflict d interese;

membrii Comisiei nu pot detine actiuni, cote-parti in diverse afaceri, companii, banci. La preluarea mandatului ei fac, impreuna cu sotiile (sotii) si copii o declaratie de avere. Comisarii trebuie sa declare activitatile profesionale ale sotiilor (sotilor) pentru a evita orice conflict de interese;

comisarilor le este interzis sa divulge continutul dezbaterilor interne ale Comisiei;

Comisarii nu pot accepta cadouri in valoare de peste 250 EURO. Daca depasesc aceasta suma, ele sunt predate Serviciului de Protocol al Comisiei;

Comisarii trebuie sa-l informeze pe presedinte cu privire la orice decoratie, premiu sau distinctie onorifica primita.

Prin Tratatul de la Nisa, Comisia a suferit importante modificari care sa o faca in masura sa functioneze eficient odata cu noua largire la Uniunii spre Europa Centrala si de Est.

Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles.

6. Alte institutii si organisme ale Uniunii Europene.

CURTEA DE JUSTITIE este curtea suprema a Uniunii Europene, fiind compusa din 15 judecatori numiti prin acordul guvernelor tarilor UE pentru o perioada de 6 ani. Are rolul de a asigura implementarea prevederilor Tratatului. Judecatorii sunt asistati de 9 avocati generali. Exista si un Tribunal de prima Instanta insarcinat cu solutionarea cauzelor de mai mica importanta, pentru a nu se aglomera foarte mult activitatea Curtii de Justitie. Fiind independenti, nici judecatorii si nici avocatii generali nu pot solicita sau primi instructiuni.

CURTEA DE CONTURI. Ultima institutie care exista inainte de ratificarea Tratatului de la Maastricht. Infiintata in anul 1977, dar fara a fi din punct de vedere strict juridic o institutie comunitara pana la intrarea in vigoare a Tratatului de creare a Uniunii Europene (1 noiembrie 1993), ea este compusa din 15 membri aprobati prin decizia unanima a Consiliului UE, dupa consultarea Parlamentului European, pentru 6 ani.

Rolul Curtii de Conturi este acela de a controla daca veniturile si cheltuielile din bugetul comunitar au fost legal obtinute si utilizate si daca managementul financiar al Uniunii Europene a corespuns programului stabilit la inceputul anului pentru care se efectueaza controlul. Rezultatul acestui control se concretizeaza intr-un raport anual pe baza caruia Parlamentul European acorda Comisiei Europene descarcarea bugetara.

COMITETUL REGIUNILOR este compus din reprezentanti ai colectivitatilor regionale sau locale. Acestia trebuie sa fie titulari ai unui mandat electoral regional sau local, ori sa fie responsabili din punct de vedere politic in fata unei adunari alese. Asadar trebuie sa fie alesi sau membri ai unui executiv local.

Este compus din 222 membri numiti pe 4 ani de catre Consiliu pe baza listei stabilite de fiecare stat membru. Dupa largirea UE, Comitetul va avea maximum 350 de membri.

Consultarea Comitetului este obligatorie in probleme care privesc: transporturile, munca, politica sociala, educatie si formarea profesionala, cultura, sanatatea publica, retelele trans-europene, coeziunea economica si sociala, mediul.

BANCA CENTRALA EUROPEANA (BCE) are sediul la Frankfurt din 1998. Are misiunea de a defini si pune in aplicare, impreuna cu bancile centrale nationale din tarile membre ale UE, politica monetara a Comunitatii.

BCE are ca sarcina principala sa autorizeze emiterea biletelor de banca si monedele in EURO, sa exercite un control asupra bancilor centrale nationale si sa constituie rezerve de schimb.

BCE are 3 organe de lucru:

Comitetul Director(presedinte, vicepresedinte si 4 membri;

Consiliul Guvernatorilor;

Consiliul General, cu atributii consultative.

7. Procesul politico-juridic in Uniunea Europeana.

Uniunea Europeana este o comunitate de drept, ceea ce inseamna ca legitimitatea si functionarea sa sunt garantate de respectul pe care fiecare din statele sale membre il acorda dreptului si justitiei reprezentative. Conceputa ca mijloc de a face imposibil recursul la razboi, la folosirea fortei pentru rezolvarea conflictelor dintre ele, Comunitatea nu se putea deschide decat spre tarile dotate cu structuri constitutionale si de practici guvernamentale conforme modelului democratic occidental.

Acest consens legalist explica faptul ca institutiile comunitare pot exercita puteri coercitive fara a dispune de mijloace politienesti. Si aceasta pentru ca statele membre pun la dispozitia dreptului european aparatele lor judiciare si administrative. Statele se conformeaza logicii suveranitatii delegate.

Daca o anume tara ar refuza sa se conformeze unei norme comunitare deja acceptata sau ar viola in mod deliberat o decizie a justitiei luata in aplicarea dreptului comunitar, aceasta s-ar situa "de facto" in afara Uniunii. Si aceasta pentru ca tratatele Uniunii n-au prevazut "clauza excluderii" si nici cea a "succesiunii" in UE.

Care sunt sursele dreptului comunitar ?

In primul rand, textele constitutive, adica tratatele semnate de statele membre si supuse ratificarii parlamentare, in conformitate cu procedurile constitutionale mentionate.

Intre acestea sunt Tratatele de la Roma, Maastricht, Amsterdam si Nisa, Actul Unic European (semnat in 1986, dar intrat in vigoare in 1987), precum si Tratatele de aderare la UE.

In al doilea rand, dreptul derivat creat de institutiile comunitare care au legitimitatea de a elabora norme juridice.

In cadrul acestora mentionam:

Reglementarea, care are o importanta generala, este obligatorie in toate elementele sale si este direct aplicabila in orice stat membru. Contrar denumirii, "reglementarea" este de natura legislativa. Este adoptata de Consiliu sau, uneori, de Comisie in aplicarea unei dispozitii a unui tratat;

Directiva este o lege - cadru care are menirea de a armoniza legislatia nationala intr-un anumit domeniu. Este insotita, de regula, de un termen in care trebuie pusa in aplicare;

Decizia este obligatorie, in toate elementele sale, pentru destinatarul pe care-l desemneaza;

Recomandarile, Avizele si Rezolutiile nu au valoare de constrangere, dar exprima o anumita vointa politica a institutiei.

In al treilea rand, jurisprudenta Curtii de Justitie care interpreteaza dreptul european si propriul sau rol prin referire la obiectivele fundamentale ale tratatelor.

Curtea a elaborat cateva principii:

"imediatitatea" dreptului comunitar, ceea ce inseamna ca aplicarea unei norme comunitare nu poate fi intarziata de legislatorul national;

"aplicarea directa" prin care orice particular se poate prevala in fata unui judecator national de o directiva comunitara;

"prevalenta" dreptului comunitar asupra dreptului national