|
|
|
Conceptul de infractiune internationala si necesitatea cooperarii politienesti intre state
1.1.1. Notiunea de infractiune internationala
Notiunea de infractiune internationala este de data relativ recenta, desi unele legislatii nationale contin de mult prevederi juridice referitoare la reprimarea faptelor de aceasta natura. Astfel, Constitutia SUA din 1787 si cea a Confederatiei Helvetice includ dispozitii in temeiul carora organele interne sunt competente sa reprime infractiunile internationale.[1] Constiente de pericolul acestor infractiuni statele din comunitatea internationala au incheiat o serie de conventii care prevad reprimarea acestei categorii de infractiuni.[2]
Amploarea pe care o cunoaste criminalitatea internationala si faptul ca aceasta afecteaza toate statele lumii, le-a determinat pe acestea sa dezvolte cooperarea politieneasca internationala in vederea prevenirii si combaterii acestui fenomen care, in prezent, constituie un flagel ce se manifesta in forme foarte variate de la terorism, trafic de droguri, trafic de persoane, crima organizata, spalarea banilor murdari si pana la reglari de conturi intre structurile criminale sau executiile de tip mafiot, flagel ce creeaza o psihoza generala de insecuritate civica si de teroare.
Criminalitatea internationala se manifesta prin savarsirea de infractiuni internationale. In doctrina dreptului international au existat multiple incercari de definire a infractiunii internationale, incercari care au avut drept scop conturarea cat mai precisa a elementelor constitutive ale acesteia, tocmai pentru a o delimita de infractiunea cu caracter national. Una din aceste definitii apartine juristului roman Vespasian Pella, care considera infractiunea internationala "o actiune sau inactiune sanctionata de o pedeapsa pronuntata si executata in numele comunitatii statelor".[3]
In doctrina OIPC-INTERPOL este considerata infractiune internationala "orice activitate criminala care intereseaza mai multe tari, fie datorita naturii faptelor savarsite, fie personalitatii sau conduitei autorului ori complicilor sai".[4]
Tot in doctrina Interpolului se arata ca "o infractiune este socotita ca fiind internationala daca sunt implicate cel putin doua state in ceea ce priveste locul comiterii ei, cetatenia autorului (autorilor), locul depozitarii sau traficarii obiectelor corp delict".
Cea mai completa definitie a acestui gen de infractiune este cea a reputatului specialist roman in dreptul international, profesorul Grigore Geamanu care afirma ca: "infractiunea internationala este un act constand dintr-o actiune sau omisiune contrara dreptului international, iar elementul esential al acesteia este periculozitatea manifestata pentru pacea si securitatea internationala ceea ce atrage in mod obligatoriu sanctiunea penala.[5]
O infractiune va avea astfel, repercusiuni internationale in functie de circumstantele sale (fapte comise in mai multe tari sau fuga infractorului in strainatate) sau de consecintele actului sau delictuos (trafic de stupefiante, trafic de moneda falsa, terorism etc.).
O importanta esentiala pentru determinarea caracterului international al unei fapte penale o are personalitatea infractorului. Din acest punct de vedere, un individ care a comis acte ilicite cu caracter local (furturi din magazine, din locuinte etc.) dar succesiv in mai multe tari, este un infractor itinerant.
Tot la fel un infractor care a comis fapte penale pe teritoriul unui stat, si care se refugiaza pe teritoriul altui stat este un infractor international.
Pe de alta parte sunt unele infractiuni care prezinta un grad de periculozitate deosebit si chiar daca ele se comit in cadrul dreptului penal intern (deci persoana comite o infractiune de acest gen pe teritoriul statului al carui cetatean este) totusi avand in vedere posibila "expansiune internationala" a cazului respectiv, statele sunt interesate de o cooperare in vederea reprimarii. Astfel de situatii sunt determinate de infractiunile privind terorismul, traficul de droguri, falsul de moneda etc., infractiuni care sunt incriminate in legislatiile tuturor tarilor si care necesita pentru prevenirea si combaterea lor, concentrarea eforturilor mai multor state dintr-o anumita regiune geografica sau din zone diferite, determinate conjuctural.[6]
Prof. Grigore Geamanu clasifica infractiunile internationale in doua mari grupe: crime internationale si infractiuni internationale comise de persoane particulare.[7]
a.- Crimele internationale se impart in:
crime contra pacii si securitatii omenirii (agresiunea, propaganda de razboi, pregatirea de razboi);
crime de razboi (folosirea armelor ilicite de ucidere in masa, biologice, chimice, nucleare);
crime contra umanitatii (genocidul, folosirea armelor nucleare, politica de discriminare si segregare).
b.- Infractiunile internationale comise de persoane particulare care cuprind: terorismul international, pirateria, brigandajul maritim si aerian, traficul de droguri, traficul cu fiinte umane, sclavia, falsul de moneda etc.
In ceea ce priveste conceptul de criminalitate internationala, acesta include in continutul sau doua aspecte:
criminalitatea avand in vedere totalitatea infractiunilor comise pe teritoriul tuturor statelor intr-o anumita perioada de timp, statistica greu de realizat;
criminalitatea internationala care se refera la numarul infractiunilor comise intr-o anumita perioada de timp prin care au fost violate obligatoriu legislatiile penale a cel putin doua state.[8]
Sintetizand toate aceste elemente consideram ca notiunea de criminalitate internationala cuprinde totalitatea actelor infractionale savarsite intr-o perioada de timp, bine determinata, pe teritoriul statelor din comunitatea internationala sau pe teritoriul statelor dintr-o anumita zona geografica, de catre persoane fizice.[9]
1.1.2. Necesitatea cooperarii politienesti intre state
Succesul luptei impotriva criminalitatii internationale nu poate fi conceput fara o cooperare intre autoritatile judiciare ale statelor interesate si fara sa se bazeze pe o intreaga gama de informatii operative, precise si mereu actualizate.[10]
Istoria luptei impotriva criminalitatii demonstreaza ca oricat de moderne ar fi mijloacele tehnice folosite de politiile din diferite tari, ele ar ramane total ineficace fara o buna coordonare a activitatii serviciilor politienesti nationale si fara o stransa colaborare a acestora la scara internationala.[11]
Dezvoltarea mijloacelor de transport si a cailor de comunicatie la scara mondiala, cresterea vitezei acestor mijloace a permis si deplasarea tot mai rapida a infractorilor in diferite tari pentru savarsirea de fapte penale, pentru a scapa de raspunderea juridica, ori pentru a ascunde ori valorifica produsul infractiunii.
Inca de la inceputul secolului XX, organele judiciare nationale s-au gasit in imposibilitatea de a instrumenta aceste tipuri de infractiuni, confirmate ulterior ca infractiuni internationale, comise de persoane particulare si mai ales neputinta de a-i descoperi si condamna pe infractorii care paraseau tara ascunzandu-se pe teritoriul altei tari. Aceasta a impus ca o mare necesitate problema cooperarii intre politiile statelor in vederea informarii, descoperirii, prinderii si tragerii la raspundere juridica a acestor categorii de infractori in conformitate cu legislatia penala a fiecarui stat.
Nevoia unei cooperari politienesti internationale s-a manifestat inca de la inceputul secolului al XX-lea in spatiul european, datorita complexitatii mecanismelor societatilor moderne, dezvoltarii schimburilor comerciale si turistice, ceea ce a furnizat conditii propice pentru existenta criminalitatii internationale care, la ora actuala a luat proportii considerabile.
Cooperarea politieneasca este impusa obiectiv de insasi scopul acestei activitati. Activitatile politienesti prin insasi natura lor, sunt niste operatiuni care desi pot fi desfasurate de un singur stat, in multe situatii presupune cooperarea cu alte state ori cu alte organizatii internationale de profil.
[1] Grigore Geamanu, Dreptul international penal si infractiunile internationale, Ed. Academiei Bucuresti, 1977, pag. 127
[2] Conventia din 1904 privind traficul cu fiinte umane. Conventia din 1929 privind falsificarea de moneda. Conventia din 1961 privind traficul de stupefiante
[3] Vespasian V.Pella, La criminalite colective des Etats et le droit penal de l'avenir, Bucuresti, 1926, pag. 15
[4] Gh.Pele, Ioan Hurdubaie, Interpolul si criminalitatea internationala, Ed. Ministerului de Interne, Biroul National Interpol, Bucuresti, 1983, pag.4
[5] Grigore Geamanu, Dreptul international penal si infractiunile internationale, Ed. Academiei, Bucuresti, 1977, pag. 127
[6] Ion Suceava si Florian Coman, Criminalitatea si organizatiile internationale, Ed. Romcartexim, Bucuresti, 1997, pag. 13
[7] Grigore Geamanu, Dreptul international penal si infractiunile internationale, Ed. Academiei, Bucuresti, 1977, pag. 132-134
[8] Ion Suceava si colaboratorii - Omul si drepturile sale, Ed. M.I., Bucuresti, 1991, pag.240.
[9] Ion Suceava si colaboratorii - Omul si drepturile sale, Ed. M.I., Bucuresti, 1991, pag.241.
[10][10] Gh.Pele, Ioan Hurdubaie - Interpolul si criminalitatea internationala, Ed. Ministerului de Interne, Biroul National Interpol, Bucuresti, 1983, pag.5-7
[11] Gh.Pele, Ioan Hurdubaie, Interpolul si criminalitatea internationala, Ed. Ministerului de Interne, Biroul National Interpol, Bucuresti, 1983, pag.5-7.
