Statele Unite ale Americii-Principalul partener comercial al Uniunii Europene

Statele Unite ale Americii-Principalul partener comercial al Uniunii Europene

SUA este una dintre cele mai mari economii ale lumii, puternica din punct de vedere tehnologic, diversificata si avansata, puternic orientata spre piata. Economia americana continua sa fie, in ciuda crizelor economice succesive din anii 2000-2002, 2008, un model de "economie de piata", care functioneaza, la nivel general, pe baza optiunilor de a vinde sau cumpara a milioane de vanzatori si cumparatori independenti, si nu pe baza deciziilor guvernamentale sau a intereselor private ale unor grupuri restranse.[1]

Explozia din anul 2000 a pietei de capital a SUA a fost intregistrata inca din anul 1920, cu o crestere impresionanta a preturilor actiunilor. Aceasa explozie s-a produs in momentul in care au crescut rapid resursele financiare disponibila si a fost insotita de adancirea datoriei sectorului privat si a deficitului de cont curent, ambele atingand valori record.

In anul imdiat urmator SUA incepusera cu o economie onsiderata puternica si care aducea mai mult de 25% din veniturile mondiale,chiar daca populatia americana reprezenta numai 5% din populatia lumii. In ultimii ani economia SUA s-a confruntat cu nemerose "socuri":evenimentele din 11 septembrie, criza inregistrata pe piata actiunilor, dezvaluirile si efectele rezultand din scandalurile financiare ale unor mar companii, o prabusire sincronizata a cererii globale, puternice oscilatii ale preturilor mondiale etc.

Economia Statelor Unite a ajuns in luna martie a anului 2001 la recesiune.

Punctul forte al economiei americane este ca ea ramane inca una dintre economiile lumii cele mai orientate spre piata, cu un nivel al taxelor si al reglementarii mai putin "apasator" decat in majoritatea economiilor europene sau decat cea a Japoniei. De asemenea, avantajele economiei americane se regasesc la nivelul pietelor financiare bine dezvoltate, dar si al institutiilor de invatamant de prestigiu, care formeaza profesionisti in domeniul economic. [2]

Granitele vamale relativ deschise importurilor au ajutat economia americana sa tina sub control nivelul inflatiei si au incurajat cresterea nivelul investitional, dar si al consumului domestic.

La inceputul mileniului III, directiile viitoare ale politicii comerciale a Statelor Unite erau incerte. Oficial, SUA ramane o sustinatoare a liberalismului comercial, dar sprijinul politic este pus sub semnul intrebarii. Crizele financiare inregistrate au demonstrat totusi interdependenta in crestere a pietelor financiare globale, precum si eforturile globale de redresare si prevenire a unor astfel de crize, care necesita intarirea coordonarii si cooperarii in majoritatea domeniilor economice.

De la inceputul mileniului III, Statele Unite ale Americii s-au confruntat cu cateva socuri economice, la depasirea carora un rol extrem de important l-a jucat regimul comercial caracterizat printr-un nivel relativ ridicat de transparenta si deschidere spre exterior.[3]

Fluxul investitiilor straine directe a avut un declin in anul 2001 , ca rezultat al incetinirii economice. Comportamentul investitional al firmelor este deasemenea puternic influentat de schimbarile pe termen scurt ale ciclurilor de afaceri, lucrul dovedit de recente tendinte ale investitilor straine directe. Dupa nivelurile record ale anului 2000, fluxurile globale au scazut puternic in anul 2001-pentru prima data intr-un deceniu. Acesta a ost rezultatul declinului economiei globale, mi ales in cele mai mari tre economii ale lumii, care au intrat toate in recesiune, urmata de o scadere a valorilor fuziunilor si achizitiilor transfrontaliere. Valoarea totala a acestor fuziuni si achizitii transfrontaliere icheiate in anul 2001(594 dolari SUA), a fost numai la jumatatea celor din anul 2000.

Numarul fuziunilor si achizitiilor transfrontaliereau scazut de la peste 7,800 in anul 2000 la aproximativ 6000 n anul 2001. numarul tranzactiilor transfrontaliere in vloare de un miliard de dolai SUA a scazut de la 175 la 1134, valoarea lor totala scazand de la 866 miliarde de dolari la 378 miliarde de dolari SUA.

Ca rezultat, declinul investitiilor straine directe (ISD) a fost concentrat mai ales in tarile in curs de dezvoltare. Influxurile catre Europa Centrala si de Est au ramas in general stabile.[4]

Intrarile mondiale de investitii straine directe s-au ridicat de la 735 de miliarde de dolari SUA , din care 503 miliarde de dolari SUA, s-au indreptat spre economiile dezvoltate, 205 miliarde de dolari SUA catre economiile n curs de dezvoltare, iar in restul de 27 miliarde de dolari SUA catre economiile in tranzitie din Europa Centrala si de Est. Partile destinate tarilor in curs de dezvoltare si celor din Europa Centrala si de Est din influxurile globale de ISD au ajuns la 28% si respectiv 4% in anul 2001, in comparatie cu 18% si respectiv 2% in cei doi ani anteriori.[5]

Incetinirea economica a intensificat presiunile competitive, accentuand nevoile de cautare de locatii la costuri mai scazute. Acestea pot avea ca rezultat investitii straine sporite in activitati care beneiciaza de realocari catre, sau expansiune in, economii cu salari scazute. Fluxurile catre exterior pot aparea si din tari in care pietele externe cresteau mai lent decat pietele externe.

Intre timp, fluxurile catre lumea in curs de dezvoltare si catre Europa Centrala si de Est raman distribuite in mod inegal. In anul 2001 cei mai mari cinci primitori au atras 62% din totalul influxurilorcatre tarile in curd de dezvoltare, in vreme ce cifra corespunzatoare pentru Europa Centrala si de Est au fost de 74%.

S-ar putea argumenta ca anul 2001 a fost martorul unei reveniri la niveluri normale ale ISD, dupa activitatea febrila de fuziunisi achizitii din cei doi ani precedenti. In tarile in curd de dezvoltare si economiile in tranzitie, ISD-urile s-au dovedit destul de flexible, in ciuda declinului economic global si a tragicelor evenimente din 11 septembrie. Aceasta flexibilitate este mai pronuntata in comparatie cu influxurile de investitii de portofoliu si de imprumuturi bancare. Apeland la obaza neta (influxri mins fluxuri externe), fuxurile de ISD au reprezentat singura componenta pozitiva a fluxului de capital privat catre tarile in curs de dezvoltare si catre economiile in tranzitie in perioada 2000-2001. Fluxul total net de capital privat a fost proiectat pentru minim 31 de miliarde de dolari SUA in anul 2001.[6]

In ciuda cererii slabe din economiile cele mai mari, perspectivele pe termen lung ale ISD raman promitatoare.

Promovarea liberalizarii comerciale, atat la nivel unilateral, cat si prin negocieri bilaterale, in cadrul clauzei natiunii celei mai favorizate, dar si pe baze preferentiale a determinat o crestere a competitiei pentru cucerirea pietei americane.

Referindu-ne la balanta comerciala a Statelor Unite , ea se confrunta cu un important deficit. [7]

Exporturile americane au scazut in 2002 cu 2,5%, barierele comerciale s-au mentinut ridicate, cresterea economica a fost "anemica"80, iar companiile americane sau multinationale si-au concentrat in mare parte eforturile asupra consumatorilor americani, deci asupra pietei interne. Exporturile de servicii au crescut cu doar 4%, in timp ce importurile au crescut cu 14%, ceea ce a condus la un surplus comercial de doar 49 miliarde $, cel mai scazut nivel din 1991, cu mult ininte de inceputurile noii Economii.

Prima parte a anului 2003 nu a fost foarte promitatoare pentru revigorarea economiei americane, in ciuda optimismului manifestat de oficialii americani. Evenimentele din Irak au contribuit la mentinerea acestei tendinte, desi unii economisti sunt de parere ca SUA a inregistrat o noua criza economica si ca va fi nevoie de ceva timp pana la redresarea sa completa, fapt ilustrat si de continua slabire a monedei americane fata de cea europeana sau japoneza. [8]

Dupa un declin continuu, inregistrat in ultimii ani, anul 2003 pare sa fie primul an de crestere a exporturilor americane (cu aproximativ 9% in trimestrul al III-lea al anului), datorata in primul rand comertului cu avioane si computere. In acelasi timp, importurile americane, care s-au redresat mai rapid decat exporturile, au continuat sa urmeze un trend ascendent modest (o crestere de 4% in trimestrul III al anului 2003).[9]

Principalele categorii de bunuri exportate au fost: masinile si utilajele, vehiculele, produsele chimice, produsele farmaceutice. Combustibilii minerali si petrolul au reprezentat numai 2,1% din totalul exporturilor, iar cerealele in jur de 1,5%. Statele Unite ale Americii au ramas unul dintre cei mai mari importatori de combustibili minerali si petrol, acestea detinand peste 14% din total. Celelalte categorii de produse, cu procente semnificative din bunurile importate de SUA au fost produse cu grad inalt de prelucrare, cum ar fi masinile si utilajele, vehiculele, echipamentele medicale sau produsele chimice.[10]

Uniunea Europeana ocupa si in 2003 prima pozitie in acest clasament, cu o pondere de 21% din totalul schimburilor comerciale ale SUA, reprezentand cel mai important furnizor al importurilor americane, urmat de Canada (17,9%), China (12,8%), Mexic 11%) si Japonia (9,5%), in timp ce exporturile americane s-au indreptat in special spre Canada (24%), UE (21,9%), Mexic (13,8%), Japonia (7,4%) si China (4%).[11]

In 2004, economia Statelor Unite a atins un ritm de dezvoltare de 4,3%, o crestere semnificativa in comparatie cu Uniunea Europeana, dar totusi moderata comparativ cu alte tari, precum China (crestere cu 8,8%), Rusia (8%) sau India (6%).

Din decembrie 2007 insa economia Statelor Unite a intrat in recesiune. In decembrie s a incheiat practic un ciclu de crestere economica care a durat 73 de luni.

Declinul extins evidentiaza faptul ca problemele care au inceput initial in sectorul imobiliar si in cel financiar s-au raspandit in aproape toate sectoarele economiei