|
|
|
TURISM SI LITERATURA
Primul si cel mai important ingredient al unui tip cool e directetea. Astuia, daca nu-i convine ceva, ti-o spune verde in fata, fara false politeturi sau inflorituri. Caci, a fi cool e, intr-un fel, varianta underground, mai stangista, a sloganului "fii tu insuti". Indiferent de circumstante, nu trebuie sa-ti pierzi cumpatul, nici sa te lasi influentat (sensibilizat) de cei din jur, ci sa-ti pastrezi "raceala", tonusul egal, independenta. Numai ca, pe langa ca e un precept existential care te ajuta sa te mentii pe linia de plutire in relatiile cu ceilalti, atitudinea cool s-a mutat, in ultima perioada, si in proza tinerilor scriitori.
Ce inseamna, asadar, a avea o scriitura cool? In primul rand, a te livra direct, a nu falsifica realitatea prin fabulatii livresti. Astea erau pentru scriitorii cam gay - tipologia inversa lui cool. Orice prozator cu adevarat tupeist poate reusi fara accesorii fumate, precum constructie, tehnici narative, figuri stilistice etc. Si, in al doilea rand, el poate reusi fara pic de inventie epica. Unde n-ai un story, iti povestesti pur si simplu viata. Si unde nu detii nici o viata prea palpitanta, ti-o faci, ca sa ai de unde crea (a se citi copia). Imi permit, asadar, sa fac o predictie: noul prozator roman se anunta a nu fi mai mult decat un turist dornic sa exploreze, la propriu, cat mai multe geografii excentrice. Nu burse academicoase de creatie ii sporesc facultatile narative, ci cat mai multe "iesiri", caci acestea - si nu practica in biblioteca - fac cu adevarat bine la scris. Exotismul experientei ia fata exotismului scriiturii. Tot ce conteaza e sa nu fii fake, sa fii cat mai autentic. Degeaba dovedeste Adorno, de pilda, ca "autenticitatea" e una dintre cele mai ridicole iluzii generationiste, caci, la urma urmei, tipul asta (Adorno, carevasazica) nu vorbea din experienta proprie, ci era cam fake el insusi.
La o poetica turistica se reduce si viziunea din "Lorgean" (Jean-Lorin Sterian), autofictiune in care autorul-narator recunoaste ca si-a stimulat scriitura prin "teleportari" in experiente inedite: "facusem multe lucruri in viata, nu toate placute, doar ca sa scriu despre ele". Calatoria in Maroc, dar si cele in Elvetia, la Sziget sau macar micile descinderi zilnice in localurile bucurestene, cu lumea lor colorata, fac adevarate minuni pentru subiectul unui roman.
Un Carrie Bradshaw masculin
La drept vorbind, naratiunea lui Jean-Lorin Sterian reface destul de credibil atmosfera unui fin-de-siècle (inceput de mileniu?) bucurestean, cu tot sclipiciul specific vietii mondene. Cele mai bune pasaje rezulta din comentariile inteligente, putin malitioase, ale lui Lorgean, cronicar al life-style-ului bucurestean. Personajul are avantajul unei pozitionari ambigue: el e un outsider al high-class-ului capitalei, dar si un participant activ. Acest lucru ii permite sa observe, de la distanta, cu oarecare fler psihologic, caracteristicile noii paturi trendy a "zilelor si noptilor" bucurestene: "In principiu, in Web se strang fanii muzicii electronice si ai nenumaratelor subgenuri. De asemenea, este locul unde intalnesc artisti, dar si indivizi care mimeaza galagios talentul. Web e un loc de fumuri la propriu si la figurat. Un loc pentru junkies ciudati, fitosi, aroganti, blazati si bazati. In Web, toata lumea e interesanta. Oamenii au un outfit de videoclip, sunt impecabili din punct de vedere vestimentar si se comporta ca si cum o invizibila camera ar fi permanent atintita asupra accesoriilor lor. In Web nu te duci pur si simplu, in Web apari". Naratorul din "Lorgean" are exact doza de profunzime necesara unui bun cronicar al actualitatii, cu mici ironii si glumite la moda. Daca jurnalista mondena Carrie Bradshaw din sitcomul "Sex and the City" si-ar face o operatie de schimbare de sex, probabil ca ea ar arata exact ca personajul principal din fictiunea lui Sterian. Atat pozitia duplicitara, de participant si de cronicar al high-life-ului (ma rog, pastrand proportiile), cat si o inteligenta simpatic-carcotasa, putin blazata, le apropie pe cele doua personaje. Lumea private party-urilor si a restaurantelor fancy sau, de cealalta parte, a rockotecilor zgomotoase sau a fast-food-urilor mizere, cere initierea intr-un limbaj pe care povestitorul nostru il stapaneste cu finete. Iata, de pilda, ce inseamna termenul de "destroy" in jargonul bucurestean monden: "Destroy, cuvant introdus in vocabularul curent de Madalina, reprezenta starea de maxima pierdere a luciditatii si se datora in general combinatiei dintre alcool si marijuana sau, mai rar, pastile. Destroy-ul avea o componenta importanta de show-off. Adica, daca erai setat pe destroy, ceilalti trebuiau sa-si dea seama de asta". Prin urmare, Lorgean inregistreaza cand complice, cand cu ochi critic, moravurile noii generatii de tineri pentru care distractiile par a fi maniera si scopul vietii. Se iese mult in romanul lui Sterian, caci personajele sunt mai tot timpul out. Dincolo de aceasta frivolitate glossy, poti ghici o drama reala, pe care autorul nu prea stie sa o puna in pagina: e vorba de plictiseala tot mai accentuata a societatii actuale, care merge in paralel cu sofisticarea mijloacelor de divertisment. Daca ar fi beneficiat de un autor cu o reala pricepere narativa, eroii lui Sterian ar fi putut deveni micii blazati ai actualitatii, reprezentativi pentru tipologia celor care se plictisesc atat la lucru, cat si la petreceri sau in vacante. Prozatorul construieste doar razant atmosfera unei rutine generalizate, un soi de angoasa planetara, in care personajele - romani, elvetieni, americani sau englezi - isi doresc sa fie mereu in alta parte.
Vasile Alecsandri - VIP consumist?
Din pacate, observatiile cronicarului life-style nu fac un roman. Daca in postura de comentator al vietii mondene, Sterian se dovedeste, uneori, un artist, in aceea de romancier, el devine, cel mai adesea, un functionar. Prozatorul nu numai ca ne plimba nemotivat, pe pasaje intregi, prin localuri, ci le si descrie extrem de functional, ca si cum ar continua sa practice si in paginile romanului meseria de specialist al outing-urilor bucurestene. Iata un pasaj in care ni se ofera meniul complet (in stil publicitar) al restaurantului in care ia masa personajul: "La rotiserie era deschis. Edi si-a comandat spaghete, eu o portie de falafel. Era ieftin si mult. Cele patru chiftele vegetariene erau completate de garnitura de cartofi prajiti si salata de rosii. La numai 70000." In cea mai mare parte a romanului, prozatorul nu poate decat sa inregistreze, sec si mecanic, tot ce-i cade sub ochi.
Cu toate ca isi impune idealul prozei cool, autentice si directe, exista indicii clare ca Jean-Lorin Sterian se viseaza mai mult decat atat. Are, asadar, intuitia buna a faptului ca-i lipseste ceva. In consecinta, incearca sa condimenteze viata colorata, dar monotona, a high-life-ului bucurestean, cu un story de senzatie, care nu-si prea gaseste sens in naratiune. Sterian dezvolta, pe pagini intregi, istoria, decupata parca din reviste de tip "Dracula", a Roxanei, prostituata care ajunge intr-o secta de maicute criminale. Atunci cand nu scrie despre sine, incercand sa vorbeasca la persoana a III-a, prozatorul e incredibil de stangaci. Caci, la fel de prost construita, cu mult balast narativ, e si povestea lui Thomas, un strain care munceste voluntar in Romania. Dupa ce ni l-a prezentat pe cateva zeci de pagini in care incerca sa-i aproximeze personalitatea, autorul-narator isi anuleaza personajul, marturisind ca "momentul cel mai important al textului" e, de fapt, cel in care Thomas da nas in nas cu Lorgean. Adevarata motivatie a intalnirii dintre cei doi e initierea naratorului in programul de "starshitting", actiune adolescentina, dar creditata ca miscare anticonsumista, prin care protagonistul intra in reteaua celor care se "manifesta" artistic, murdarind toaletele celebritatilor. Daca n-ar fi simpatica pe alocuri, facatura narativa a lui Sterian, vaga parodie a teoriilor conspirationiste sau a loviturilor teroriste, ar fi de-a dreptul ridicola. Un pasaj ni-l prezinta pe Lorgean la Iasi, facandu-si planuri de a pedepsi adevaratele port-drapeluri ale consumismului romanesc si mondial, Costache Negruzzi, George Toparceanu, Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, Vasile Alecsandri.
Alchimistul
Cel mai deranjant aspect al naratiunii e, insa, tematizarea autofictiunii. In caz ca n-am inteles ca "Lorgean" e, mai mult decat un pseudonim, un acronim ce concentreaza identitatea autorului, acesta din urma isi presara naratiunea cu tot felul de indicii. Daca unele sunt fara sens, ca niste buzunare false ale naratiunii (Lorgean e atat o telenovela la care se uita mama unui personaj secundar, cat si numele fundatii), alte referinte sunt, ca sa zic asa, prea pline de semnificatii. Inevitabil, proza asa-zis autenticista a lui Sterian ajunge atat (not again!) in punctul hipercartarescian in care isi intalneste autorul, cat si in cel strident coelhian, in care, la capatul unei initieri ce traverseaza desertul marocan, personajul central da peste o piatra sfanta a arabilor numita.(cum altfel?) Lorg'ean. Ceea ce transforma proza cool a lui Jean-Lorin Sterian, intr-un curat roman initiatic, Coelho-style. De unde se vede ca gestul iconoclast comis de unul dintre personaje in toaleta prozatorului brazilian e doar de fatada. La o astfel de rasturnare, nu poti decat sa scuipi in san si sa-ti faci cruce, caci ciudate sunt, intr-adevar, caile intertextualitatii.
