Cartea aceasta s-a nascut in timp, ca rod al unor cautari si preocupari determinate de dorinta cunoasterii fascinantului domeniu al istoriei calatoriei, al drumetiei si - in general - al turismului.

Scriind-o, ne-am confruntat cu nenumarate dificultati, cu perioade intregi acoperite de colbul uitarii, golite de informatia menita sa-l ajute pe reporter la recompunerea atitor secvente pe care le-ar fi vrut ingemanate in textul prezentat acum. Dar, spre marea noastra satisfactie si bucurie, ni s-au relevat, intr-o decisiva si definitorie pondere, o intreaga lume de nobila, generoasa si patriotica angajare, o pasionanta daruire a zeci si sute de personalitati, din trecut si de astazi, care si-au circumscris destinul - deliberat - actiunii promovarii si dezvoltarii turismului in tara noastra.

Constituindu-se treptat, cartea si-a refuzat conditia de istorie a turismului. Ceea ce nu inseamna, desigur, ca nu credem, cu discretie si modestie, ca ea nu s-ar putea inscrie, ca incitare macar si invitatie, in perspectiva unui asemenea gest. Ea trebuie inteleasa, totusi, inainte de orice alta interpretare, ca o meditatie pe aceasta tema.

Ne-am gindit, pornind la scrierea ei, la etapa contemporana a miscarii turistice nationale si internationale; o miscare cu amploarea unui fenomen de maxima semnificatie si cu o dezvoltare a carei sens ascendent este ireversibil. In acest context, am considerat nu doar utila, ci reala necesitate o incursiune, fie chiar subiectiva, in istoria veche si noua a turismului romanesc. Ea poate releva, pentru o numeroasa categorie de cititori, dar si pentru lucratorii domeniului de care ne ocupam, invataminte si concluzii semnificative privind, intre altele, traditia calatoriei la romani sau eforturile inaintasilor pentru progresul continuu al miscarii turistice.

Cartea s-a implinit ca o suita de secvente. Selectia si prezentarea lor, decupajul efectuat s-au motivat din nevoie de metoda. Integrarea lor in ansamblul tematic al volumului confera acestuia infatisarea unui scenariu, cind liric, cind documentar, format din "povestiri' adevarate care la "masa de montaj' si-au dezvaluit o intima unitate, o complexa si puternica retea de legaturi.

Desigur, stim ca in aceasta sui-generis calatorie prin vreme - care a capatat pentru noi sensuri bogate, insemnind, nu o singura data, suportul atit de trebuitor depasirii diferitelor obstacole pe parcursul elaborarii - ne-au scapat citeva dimensiuni ale zonei cercetate. Altele au fost lasate intentionat in afara, iar altora nu le-am putut deslusi importanta in epoca, tot asa cum, in foarte multe cazuri, nu ne-am priceput sa formulam intrebarile cele mai bune si nici sa gasim solutiile corespunzatoare.

Speram, cu toate acestea, ca munca noastra - dincolo de invitatia pe care o adreseaza pentru noi cercetari pe marginea subiectului abordat - va fi judecata prin ceea ce si-a propus sa faca, nu prin ceea ce n-a reusit sa evidentieze.

Autorul vrea sa precizeze, in incheierea acestor rinduri de la deschiderea cartii, ca scrierea lui a fost stimulata si sprijinita de referintele bibliografice si documentare intilnite in biblioteci sau in unele arhive despre istoria calatoriei. O mare parte a datelor pe care ne-am construit reportajele am aflat-o prin bunavointa unor pionieri si veterani ai turismului si alpinismului romanesc. Tuturor, le aducem sincerele noastre multumiri.

VALENTIN BORDA       

CORABIILE LUNGI SI SINDBAD MARINARUL

UN TURNIR LA NORNBERG

DESCOPERIREA PLANETEI TERRA

PESTE MARI SI TARI

TIPOLOGII

Miscarea in spatiu, cu sorgintea in curiozitatea cunoasterii, in nevoia satisfacerii unor interese ale speciei; miscarea pentru delectarea ochiului si pentru revitalizarea simturilor obosite; miscarea devenita spectru sau placere pentru finalizarea vreunui ideal; intr-un cuvint calatoria constienta pe Terra, pe apa, prin aer si in cosmosul infinit constituie o necesitate si o pasiune umana. Numai omul poate exprima dimensiunea peregrinarii sale in spatiu si timp. Numai el si-o poate evalua. Retrospectiv - pentru sine, cel din prezent, si prospectiv - ca tezaur de experienta. Din acest al doilea unghi de vedere, dintr-un punct al sau, vom incerca sa cuprindem citeva coordonate. Mai bine spus: sa rememoram momente din "galopul' pe care l-a facut omenirea intr-unul din cele mai vaste segmente care i-au infrumusetat istoria.

Excursul nostru nu se vrea, desigur, decit o proiectie subiectiva, oricind gata sa se asocieze altor opinii, poate mai mestesugit formulate

Afirmatia: "Omul calatoreste inca din vremuri imemoriale' este o axioma. Privita insa din perspectiva rigorista, cu ochiul istoricului neconciliant, ea poate fi acceptata doar ca o ipoteza. Argumentele care sa o sustina au, in realitate, doar valoarea prezumtiilor. Nu exista marturii despre calatoria triburilor din neolitic. In schimb, despre deplasarea lor in cautare de hrana, din teama sau fugarite de colectivitati mai puternice, dovezile sint abundente.

Homer este primul care comenteaza un periplu cu peripetii. Totusi, raportata la scara istoriei, aventura lui Ulise, din Troia pina in Ithasca, se petrece destul de tirziu. Printul Rama din epopeea lui Valmiki retine atentia abia prin secolele IV-II i.e.n. S-apoi Odiseea si Ramayana povestesc intamplarile uhar eroi legendari. Legenda inconjura si pe Resos, conducator de triburi carpato-pontice, care ar fi fost atras de lumea aheomiceneeana, purtindu-si pasii pina in cetatea lui Priam ! Homer relateaza episodul in Cintul X din Iliada. Eroul venise, alaturi de carii, peonii, pelasgii, cuconii, lelegii, mizii, lidenii, frigienii, meonii, sa lupte cu supusii sai in tabara troiana. Dolon Eumedianul, iscoada trimisa de Hector sa cerceteze corabiile grecilor. prins de acestia, ii face lui Resos un portret stralucitor ca insasi bogatia luptatorului. Ulise si Tidid Diomede ii asculta monologul:

"Tracii, veniti de curind, se afla la marginea oastei;

Resos li-i Domnul, odrasla lui Eioneu, si-i acolo,

Caii vazutu-i-am eu, n-au seaman de mari si de mindri,

Albi ca zapada sint ei si la fuga sint repezi ca vintul.

Si ferecat ii e carul cu aur si argint, si mai are

Arme grozave de aur ce par la vedere-o minune,

Dinsul cu ele a venit. Parca nici nu se cade pe lume

Oamenii arme de acestea sa poarte, ci numai zeii.

(Homer, Iliada, E.L.U., 1967, traducere de George Murnu).

Burebista, "cel dintii si cel mai mare rege din Tracia', umbla pina in Macedonia si Iliria. Informatia vine de la Strabon. Burebista a trimis in misiune, tocmai la Heracleea Lyncestis, pe Acornion din Dionysopolis. L-a trimis pentru tratative cu Pompei, rivalul lui Caesar. Dar Acornion fusese si in Dacia cu ani in urma, prin 82 i.e.n. Vizitase, se pare, Argedava, sau una din cetatile din muntii Orastiei, unde isi aveau dacii capitala.

Zamolxis, slavitul zeu al dacilor, a fost intilnit in tinerete prin Samos, ca rob si invatacel al marelui Pitagora. Deci a calatorit. O spune acelasi Strabon, vestitul geograf grec din Amasia Pontului, care, nascut pe vremea lui Burebista, a fost contemporan cu faptele consumate. In Geographia sa, Cartea a VII-a; 3, 5, acesta scrie: "Se spune ca un oarecare get cu numele de Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora - si ca ar fi capatat unele cunostinte astronomice de la acela, iar altele de la egipteni, ajungind in pribegiile sale si pe acolo, intorcindu-se acasa la el, s-ar fi bucurat de multa cinste din partea conducatorilor si din partea poporului, deoarece prorocea talmacind semnele ceresti'. Herodot din Halicarnas, in Istorii, povesteste si eft intimplarea: "Dupa cite am aflat de la grecii care locuiesc la Hellespont si la Pont, acest Zamolxis, fiind om, a servit la Samos ca sclav; a fost chiar rob al lui Pitagora'. Faptele s-ar fi petrecut prin secolul VI i.e.n. Sadoveanu - poate valorificind tocmai acest motiv - ii confera dimensiuni literare. Kesarion Breb din Creanga de aur e nevoit sa faca lunga cale prin pustietatile Egiptului si sa colinde imparatia Bizantului. Drumurile urmasului inteleptului Decheneu au scopuri initiatice: sa vada gloria si decaderea, mizeria si bogatia, minciuna si intriga, sa cunoasca ura si dragostea, setea de putere si razbunarea, fatarnicia, omorul, sperjurul, prostia, intelepciunea, sinceritatea

Despre Hannon Navigatorul, in schimb (secolul VI-V i.e.n.), memoria omenirii n-a retinut numai legende. Nici despre grecul Pytheas. Cartaginezul si-a-cautat norocul obsedat de gindul ocolirii continentului african. Pytheas, obstinat si cu experienta conationalilor sai, navigatori in Mediterana, Egee si Marea Neagra, a pornit din antica si insorita Mesalie spre Ultima Thule ! Fenicienii au intemeiat colonii dupa periplurile lor de prin secolele XII-VIII i.e.n.: in Cipru, in Sicilia, in Sardinia. Din zona noastra geografica, dacii treceau Dunarea de la nord la sud si invers. Cu turmele, dar si in calatorii diplomatice. Lumea era mica. Trapasi cu singe arzind in vine luau in copite zarile. Pe mari, triremele destramau si ele orizonturile. O corabie, Argo, comandata de lason din Tesalia, plecind din Colhida cu "lina de aur'', s-a trezit aruncata de valuri undeva pe tarm dobrogean.

Mitologie !

Au fost descoperite curind si alte pergamente cu insemnari "negru pe alb': nu numai cartaginezul Hannon, nu numai Pytheas trebuie citati la capitolul despre calatoriile de demult. Din Asia parvin vesti sigure despre chinezul Cian Tian. A plecat din Pekin in 138 i.e.n. A trecut marele zid, dar, ghinionist, a cazut in miinile hunilor. Din fericire, nu a fost decapitat nici el, nici suita lui de 100 de oameni, nici calauza - Tani. S-a reintors in patrie dupa 12 ani. Masurase cu piciorul 25 000 li prin Valea Fergana, ocolind Pamirul, descoperind Muntii Tian-San si marile riuri Sir-Daria si Amu-Daria ! Dupa miraculoasa strecurare a lui Pytheas printre Coloanele lui Hercule, romanii au mers, fara sa stie, pe urmele norocosului grec; au redescoperit Britania pentru europeni. Expeditia lor se intimpla sub semnul zeului Marte si avea in frunte pe Caius lulius Caesar. Ambitii similare i-au dus pe latini pina in Sahara, in Etiopia, in bazinul Nilului. Actiunea militara de cucerire, dar si pentru aflarea tainelor geografiei necunoscute, era o forma de deplasare in antichitate.

In vechime, calatoria isi revendica insa si alte cauze. O practicau mari mase de oameni. Ca in zilele noastre. Numai ca amploarea gestului calatoriei contemporane e marcata, firesc, de complexitatea prezentului. Egiptenii calatoreau dintr-un oras intr-altul in pelerinaj si vizitau templele din Luxor, Karnak, Memphis, biblioteca din Alexandria. Grecii faceau excursii in perimetrul granitelor propriilor cetati, dar si dincolo de ele, olimpiadele constituind un prilej al drumetiilor premeditate si un contact nemijlocit cu medii umane si localitati necunoscute. Herodot (c. 484-425 i.e.n.), ca sa scrie Istoriile, a strabatut tinuturile Orientului Apropiat, ale Egiptului, Libiei, ale sudului Italiei si ale Pontului Euxin. Romanii insisi, dupa ce au cucerit lumea, bogati si trufasi, au adoptat obiceiul calatoriilor de placere, studiu si informare; Cicero, celebrul orator (106-43 i.e.n.) a fos atras de arta arhitecturii grecesti; Germanicus (15 i.e.n. -19 e.n.), dupa ce i-a invins pe germanii comandati de Arminius, a gasit ragaz sa vada monumentele Egiptului si ale Greciei, minunindu-se; imparatul Hadrian (117-138) a vizitat, intr-o perioada de pace, Atena, Troia si piramidele; acelasi suveran, in anul 126, a urcat pe Etna ca sa admire rasaritul soarelui; s-a construit, cu acel prilej, in graba, un refugiu alpin; resturi de-ale lui, zic unii, s-ar mai vedea inca ! Tot Hadrian, ca un veritabil "turist', a facut o ascensiune pe un munte din Siria, la 1770 m; muntele se numeste Casio, si e sigur ca l-a escaladat, in 362, si imparatul Iulian; Lucius cel Tinar exalta, intr-o poema, frumusetea si rostul calatoriei turistice:,,Cita placere simtim cind privim zidurile antice ale Tebei si ne amintim de legenda lui Amfion cladind acea cetate in sunetul lirei sale, ispravile celor sapte eroi aliati in contra ei, legenda lui Amfiaraos, inghitit de viu in pamintul care se deschide sub picioarele lui ! Apoi vizitam Atena cu istoria ei despre fata lui Pandion, Filornela, schimbata in privighetoare, a sorei sale, Pragne, schimbata in rindunica, a lui Tereu, care deveni bufnita. Cautam in Troada pamintul unde Hector si invingatorul lui, Achile, zac unul linga altul'. La Herculane, pe Valea Cernei, romanii au inaugurat statiunea, astazi atit de celebra, in jurul anilor 105-107. Cu bunavointa lui Hercule, patronul termelor si protector al Ulpianilor, s-au ridicat in muntii Daciei temple, bai, monumente si statui dedicate larilor tamaduitori. Apele iesite din subteran, cu puterea lor miraculoasa, erau considerate "elixirul sanatatii'. Cei care s-au vindecat aici, dupa tratamente de rigoare, au consemnat bucuria lor, spre stiinta posteritatii. S-au pastrat, astfel, relatari despre cinci cetateni fruntasi in Dacia, care, reintorsi dintr-o calatorie in capitala imperiului - in anul 153 - au petrecut o vreme la Herculane, cautindu-si sanatatea. Cam tot pe atunci, Junia Cyrilla, o femeie, sigur bogata, s-a vindecat de reumatism. Gratitudinea si-a manifestat-o ordonind sa se inalte un altar de preamarire lui Hercule. Tot lui Hercule, dupa ameliorarea bolii, i-a adus multumiri pioase si un militar, aspru altfel ca temperament: lulianus Calpurinus, fost comandant al Legiunii a V-a Macedonica. Si guvernatorul general al Daciei, C. I. Gallus, care in 198 a stat la Herculane cu intreaga familie si insotit de multi slujitori

Vikingii erau razboinici si mari negustori scandinavi. Locuiau in evul mediu paminturile Peninsulei Scandinave, ale Iutlandei si ale altor tariinuri vecine. Aveau corabii- lungi si erau indragostiti de ape. S-au lasat, de aceea, leganati de valuri pina departe de geografia natala, cucerind, rind pe rind, Irlanda si Scotia, Islanda si insulele Feroe. S-au risipit apoi, fortind gurile fluviilor, in Germania, Anglia, Spania, in Rusia, pina la Caspica si Marea Neagra. Cete de varegi au ajuns, sub diferite pretexte, in Bizant, Arabia si la Portile de Fier, navigind dinspre Dobrogea, impotriva cursului Dunarii. Normanzii erau puternici si rezistenti, caci de generatii isi traiau destinul in clima aspra a Nordului. Calatoriile lor au sfidat distantele. Nu le-au facut totdeauna din placere, cit de nevoie: sa caute peste si vinat, sa-si ispaseasca vreo crima. Istoria a insemnat citeva drumuri neobisnuite de-ale vikingilor. Si citeva nume: Other (din Marea Nordului in Marea Alba, in jurul Capului Nord), Floke (a descoperit Islanda - "tara de gheata'), Ingolfr Arnarson si Leif (au debarcat pe coasta de sud-est a Islandei). Dupa ei, in jurul anului 982, in timp ce-si ispasea surghiunul in Islanda, Erik Raude (Eric cel Rosu) a ajuns in Groenlanda - uriasa insula dintre Oceanul Atlantic si Oceanul inghetat. Cind a vazut-o, a botezat-o, pentru eternitate,.,tara verde'. Asa au numit-o, mult mai tirziu, si ceilalti expeditionari: A. E. Nordenskjold, F. Nansen. R. E. Peary, K. Rasmussen, A. Wagener. Fiul lui Eric, Leif cel Fericit, a fost un poet stirnit de miracolul departarilor. Un cavaler insolit si un romantic insetat de cunoasterea lumilor. Cum si-a pregatit supusii pentru temerara expeditie intereseaza prea putin posteritatea. Ea retine un singur gest din viata "Fericitului': saltul peste valurile inspumate ale Atlanticului si popasul de-o clipa pe tarmul nord-estic al Americii de Nord ! Vikingul norvegian s-a asezat cam prin anul 1000 in Vindland, probabil pe teritoriul Noii Anglii de astazi. Cind s-a petrecut evenimentul, aflat prea tirziu de omenire, Gengis Han (Temugin) nu se nascuse in deserturile mongolice. Vor mai trece inca o suta de ani pina va incaleca si va fulgera hoardele cu privirea, ordonindu-le sa-l urmeze in Siberia, in China, in Asia mijlocie, in India, in Rusia

Pina la ivirea lui Cristofor Columb, italian stabilit in Portugalia, dar slujind - din 1492 - drapelul spaniol, s-au asezat in noaptea eternitatii inca cinci secole. Timp innobilat de un venetian, Marco Polo, care intre 1271-1295 si-a asumat riscurile calatoriei prin Asia, A pornit din laguna cu efigia bazilicii San Marco, pentru ca il indemnau interese negustoresti si poate ii placea aventura. A umblat prin Turcia, prin Pamir, prin Tibet, prin China. A scris o carte: Milionul, II Miglione, numita asa din cauza frecventei in paginile ei, aproape obsesiva, a acestui numeral. E documentul cel mai valoros despre Orientul medieval, cu toate ca autorul adopta limbajul superlativelor si are mania comunicarii aspectelor cantitative ale lucrurilor vazute.

Cum s-a calatorit la Dunare si Carpati intr-o asemenea vreme indepartata ? In ce conditii si in ce directii s-au manifestat primele gesturi cunoscute ale peregrinarilor in spatiul nostru geografic ?

Paminturile romanesti incepusera sa fie rascolite, din.nou, de copitele cailor iuti aducind, din toate cele patru vinturi, chipuri de groaza si moarte. Menumorut, in Crisana, Glad, in Banat, Gelu, in Podisul Transilvaniei, sint intiii eroi ai rezistentei impotriva invaziei ungurilor. Istoria noastra se deruleaza dupa "tipicul' stiut ! Marea navalire tatarasca (1241-1242) pustieste teritoriul stramosesc. Basarab I infringe la Posada (9-11 noiembrie 1330) pe regele Carol Robert. Voievodul maramuresan Bogdan (1342-1343) intra in conflict cu coroana maghiara. Anul 1369 marcheaza incursiunea, repetata de acum incolo, a turcilor in nordul Dunarii. Vin, la rind, Rovine, Bobilna, Podul Inalt, Calugarenii, Alba Iulia, Cimpia Turzii

Momentul calatoriei turistice, pentru acest spatiu, nu acum trebuie cautat. Deplasarile, insa, ca si pina acum, se dovedesc a fi frecvente. Ciobanii au batut cai lungi cu turmele. Petru si Asan (1185-1186), conducatorii rascoalei vlahilor si bulgarilor stirniti de nedreptatea Bizanturui, au primit soli si ajutoare de pe malul sting al Dunarii. In 1325, din Moldova, pleca sa lupte, alaturi de poloni, ruteni si lituanieni, impotriva markgrafului de Brandenburg, o oaste romaneasca. Negustori genovezi se stabileau, cam tot acum, la Vicina. Au intretinut relatii comerciale intense cu populatiile de la Dunarea de Jos. Din Baia, prima capitala a Moldovei, se aflau la studii in strainatate tinerii numiti: Iacob (la Praga, 1402), Ladislau Blasy (la Viena, 1445), Laurentiu (la Viena, 1448), Mihai al lui Ste-ian (la Cracovia). Angelino Dulcert, in 1339, semnala tirgurile vizitate de-a lungul Siretului. Alexandru cel Bun, in 1408, acorda privilegii comerciale negustorilor lioveni. La Grimwald, in 1410, moldovenii luptau in sprijinul Uniunii polono-lituaniene. Cu numai un an inainte, cneazul roman Voicu, tatal lui Iancu de Hunedoara, era innobilat la curtea regelui Sigismund de Luxemburg pentru fapte de arme.

Locuitorii tarilor romanesti aveau si ei, asadar, la fel ca alte popoare, obiceiul calatoriei. Mobilurile actiunii se revendica a fi cu multiple sensuri: calatoria subordonata intereselor economice, politico-diplomatice, de studii sau militare. Nici Marco Polo, nici Benjamin de Tudele, la 1160, n-au umblat pe drumuri minati de alte resorturi. Nu sosise inca momentul unei atitudini turistice. Constiinta frumosului si a valorii peisajului, a spectacolului natural, era implicata in atitudinea programatica.        

Chiar asa stind lucrurile, evul mediu nu trebuie inteles, nici din unghiul cercetarii noastre, intr-un raport involutiv fata de epocile infloritoare ale antichitatii. O dovada o constituie Sindbad Marinarul. Dar si exemplele unor calatori reali de pina, din timpul sau imediat posteriori fictiunii al carei personaj este Sindbad. Pe unde au umblat si cine sint ei ? Bran Ciao, Fa Sian, Siuan Tzan, I. Tzin sint chinezi. Fa Sian a cunoscut intre 390-414 India, Asia Centrala, Ceylonul (azi Republica Sri Lanka) si Yawa. A scris si o lucrare Fo go tzi (insemnari despre vizitarea tarilor budiste). Confratele sau, Siuan Tzan, dupa un itinerar prin Asia Centrala, Muntii Hinducujs, fiidia (629-645) a intocmit si el o scriere: insemnari despre tarile din apus. In 689 a plecat din China spre India, pe mare, L Tzin urmind tarmul Indochinei, al Peninsulei Malacca pina in Sumatra, apoi a intrat in Golful Bengal si delta Gangelui. Arabii au lasat si ei urme proeminente in istoria calatoriilor medievale. Ibn Hordadbeth este autorul Cartii drumurilor si a statelor, Ibn Rusta a scris Cartea comorilor, Ibn Fadhlan - Calatorie pe Volga. Dintre ei insa s-a ridicat unul dintre cei mai mari calatori ai tuturor timpurilor si ai tuturor popoarelor: Ibn Battuta (1304-1377). A strabatut, pe uscat si pe mare, circa 120 000 km trecind in periplul sau de 25 de ani prin orasele Timbuctu (Niger), Fes, Alexandria, Cairo, Medina, Mecca, Mombasa (in Zanzibar), Constantinopol, Bagdad, Bolgar (la bulgarii de pe Volga), Sarai, Samarkand, Delhi, Pekin. Calatoriile lui Ibn Battuta, opera dictata inainte de moarte, a avut voga similara cu cea a lui Marco Polo - Carte despre varietatea lumii - dictata detinutului Rusticiano din Pisa in inchisoarea din Genova.

Cine este Sindbad ? Un mit ? Un negustor care a trait aievea ?

Documente scrise care sa-i ateste existenta nu s-au gasit. Dar cite mii de zile au trebuit sa se scurga in neant pina s-au ivit Schliemann si Champollion ? Cetatea Troia si scrierea cuneiforma, pina la ei, si-au pastrat tainele ascunse sub o multime de peceti. Daca a existat, Sindbad si-a indeplinit destinul in vremea lui Harun al-Rasid (786-809). Perioada prodigioasa a dinastiei Abbasizilor. Cind califatul din Bagidad includea sud-vestul Asiei si nordul Africii, intretinea relatii cu imperiul chinez, cu imparatul Carol cel Mare si ii biruia pe bizantini dupa un razboi indelungat. Sindbad, asa cum il prezinta legenda, era un negustor. A facut in total sapte voiajuri: in Marea Chinei, in "Valea Diamantelor' (Armenia? India? Ceylon? Scitia ?) unde a ajuns zburind agatat de picioarele pasarii roc, intr-o "insula a mirodeniilor' situata in Oceanul Indian, pe "Insula maimutelor' si in alte locuri. Sindbad a pornit pe oceane, ca sa-si sporeasca averea, din Bassra, localitate asezata la rascruce de drumuri, pe malurile Tigrului si Eufratului. Zona cu rol de placa turnanta intre Orientul Extrem si Orientul Mijlociu. Itinerarul exact al negustorului arab n-ar putea fi reconstituit. Poate fi propus unul, plasat in sfera legendei: Bagdad, Bassra, Golful Persic, Marea Arabiei, Oceanul Indian, Marea Chinei de Sud, Marea Japoniei, poate Marea Neagra si Caspica, poate Egipt.

Sindbad se deplaseaza, la fel ca Ulise, pe mare, cu o corabie. De aceea, se poate emite ideea ca Cele sapte calatorii ale lui Sindbad Marinarul, scriere notorie a literaturii de calatorie fictiva, are o sursa de inspiratie in Odiseea. Poate chiar si una mai veche provenind din perimetrul fabulos al Egiptului: Povestea naufragiatului, care nareaza despre plingerea - in fata faraonului - a unui supus nerecompensat cum se cuvine dupa misiunea indeplinita, ca ambasador, la un dragon numit Ka, rege intr-o insula misterioasa aflata dincolo de Marea Rosie. Naufragiatul egiptean este unicul supravietuitor de pe o nava ce avea la bord 120 de oameni. Sindbad Marinarul ramine adesea singur, dupa revolta valurilor dezlantuite de furtuni catastrofale. Ca si Robinson Crusoe, peste veacuri.

"Locuri comune' pot fi depistate si in alte creatii medievale elaborate in puncte geografice indepartate: Jurnalul de bord al Sfintului Brandan plecat sa regaseasca Paradisul, Calatoriile celor doi musulrndni in China si India. In ele apare, ca un motiv cu rol esential in jurul caruia graviteaza, in fond, actiunea, balena prezentata in chip de insula.

In Cele sapte calatorii, locul de naufragiu nu era altul decit spatele unui cetaceu gigant, disparut in adinc in clipa cand pasagerii aprind focul "Si toti negustorii coborira pe insula. Si unii se apucasera sa faca focul, altii sa gateasca, altii sa se odihneasca de zbuciumul de pe mare, altii pornira sa colinde prin insula spre a se desfata de frumusetea verdetei ce acoperea tarmurile acelea. Eu fusei dintre cei ce pornira sa se preumble pe insula.

Pe cind petreceam in felul acesta, deodata simtiram insula cum se cutremura din toate temeliile si, cu o smucitura naprasnica, ne azvirli cu citeva picioare in sus de la pamint. Si tot atunci capitanul corabiei incepu sa strige la noi de pe punte:

O, calatorilor, fugiti degraba ! Intoarceti-va pe punte ! Lasati acolo tot ce-aveti, si mintuiti-va sufletele ! Intrucit insula pe care va aflati nu e o insula ! Este o balena uriasa, care dormea linistita in apele acestea. Iar voi cu tropoteala si cu focul vostru ati trezit-o si ati suparat-o'.

Episcopul Brandan e nevoit si el sa paraseasca "insula' pe care acostase, pentru ca aceasta incepu sa fuga odata cu valurile. Lamuririle si informatiile furnizate de sef credinciosilor sint formulate asa: "Fiti fara teama, fiii mei, nu pe o bucata de pamint ati abordat, ci pe spatele celui mai mare peste viu. El este atit de mare, atit de larg, incit, de la facerea lumii, incearca zadarnic sa se ridice de pe fundul* marii, sa se rasuceasca astfel incit sa-si impreuneze capul si coada. Dar nu poate sa faca asta, atit ii sint de uriase pintecele si spatele. Astfel, el este simbolul eternitatii. Se numeste jasconius. Nu fiti mirati ca nici un fir de iarba nu creste pe el !'

Michel Gali in Le secret des mille et une nuits comenteaza interferenta motivelor in povestirile medievale dedicate calatoriei: "La facilite avec laquelle les auteurs de Sindbad empruntent a droite et a gauche este notoire. Pourquoi ne se seraient-ils pas inspires de l'histoire de Saint Brandan ?'[1]

Autorii povestirilor despre Sindbad nu-i exclus sa fi cunoscut aventura episcopului catolic, petrecuta, probabil, prin secolul al V-lea. Au cunoscut si intamplarile lui Odiseu. Auzisera, cu siguranta, de epopeea lui Ghilgames. Dar noi nu ne ocupam de acest aspect al problemei. L-am abordat o clipa, pentru a inchega o concluzie: evul mediu nu e un desert, o terra incognita nici din unghiul de vedere pe care il investigam. E mai cetos, pentru un segment al lui, decit epoca imediat anterioara, decit cea care il va succede. Un amanunt desprins din naratiunea despre Sindbad Marinarul este extrem de elocvent; totusi, prin sugestiile pe care le prefigureaza: aflat pe o insula, Borneo (?!), Sindbad a fost prezentat regelui; acesta i-a dat o insarcinare responsabila; intre timp insa, negustorul din Bassra a facut citeva excursii pentru a se incinta de frumusetile dimprejurul resedintei regale

Marco Polo si Ibn Battuta reprezinta momente de apogeu ale calatoriei in evul mediu. I-au precedat, odata cu altii, arabii Masudi, Ibn Haukal, Idrisi, calugarii franciscani Plano Carpini, Andre de Longjumeau, Guillaume Rubruquis. I-au succedat, la distante variabile, italianul Niccolo de Conti si rusul Afanasi Nikitin.

Romanii - dupa intarirea statelor feudale, Moldova, Transilvania, Muntenia - isi diversifica sensul calatoriilor. El nu contrazice, in ansamblu, pe cele ale altor europeni. Nici in timp nu se deruleaza anacronic. Dimpotriva. Umanistul Poggio Bracciolini, aflat in slujba papei de la Roma, a relatat voiajul compatriotului sau Niccolo de Conti dupa 1444 cind acesta revenea in Italia. Afanasi Nikitin se stingea din viata, in apropierea Samarkandului, in 1475. Conciliul din localitatea Constantza, aflata si astazi pe malurile lacului cu acelasi nume pe teritoriul R.F. Germania, isi tinuse lucrarile de mult: intre 1414-1418. Printre prezente se numara si delegatia marii biserici a Moldovlahiei condusa de mitropolitul Grigore Tamblac ! Pina in 1492, cind Cristofor Columb, fara sa stie de Leif Ericson, a pornit sa infrunte Atlanticul, drumurile Europei au fost calcate, cu diferite prilejuri, si de romani.

Cu siguranta ca nu Banul Maracine a fost cel dintii. Numele lui s-a pastrat, intimplator, datorita lui Pierre de Ronsajrki, (poetul francez, dar citi ca el nu vor fi fost atrasi, chiar mai inainte de 1328, de necunoscute aventuri, de ambitia remarcarii prin fapte de arme, asa cum a procedat boierul oltean cind s-a angajat sa-l slujeasca pe Filip de Valois ? Un tinar cu chip de voievod, Vlad Draculea, tatal temutului Tepes Voda, cistigase prin 1440 un turnir la Nurnberg. Iancu de Hunedoara, guvernator al Transilvaniei isi regenit al Ungariei, a urmat in tinerete drumurile Europei apusene in postura de calator-soldat. Peste secole, in armatele regelui Carol al XII-lea, maiorul Sandu Coltea, nenorocos, dupa Narva si Poltava, a umblat prin Suedia, Danemarca, Polonia, Siberia, pina la Tobolsk si Iacutia.

Romanii au fost mereu oaspetii curtilor suverane vest-europene. Ce cautau aici s-a raspuns, dar nu intotdeauna complet. Radu cel Mare a vizitat Parisul si Londra in cautare de sprijin pentru domnie. Un ardelean, prin ascendenti, Maximilian Tiransylvanius, a ajuns, la inceput de nou secol, in Spania. S-a distins prin calitati politice si intelectuale deosebite, incit i s-a incredintat functia de secretar al imparatului Carol Quintul ! Martor la clipa intoarcerii, la Sevilla, in ziua de 6 septembrie 1522, a corabiei,, Victoria', care l-a dus pe Magellian in tentativa sa de a face inconjurul lumii, Maximilian Transylvanus si-a asumat responsabilitatea de a deveni autorul primei relatari tiparite a istoricului periplu. Cartea s-a publicat in ianuarie 1523 la Colonia, in limba latina. Ea continea relatarea pierduta, facuta de Sebastian Elcano, navigatorul care a dus la bun sfirsit actiunea initiata de Magellan. Stefan Tomsa, domn al Moldovei intre 1563-1564, il impresionase, prin vitejia sa, pe Henric al II-lea, regele Frantei, in luptele impotriva lui Carol Quintul. Petru Cercel nu a fost un simplu pribeag, un obsedat de putere. Avea cultul prieteniei si dorul cunoasterii oamenilor, a tezaurelor de arta. Scria versuri in italiana si iubea pe corifeii Renasterii. El insusi era un tip de structura renascentista. De aceea, odata ajuns domn (1583-1585), a desavirsit citeva lucrari pe care posteritatea nu trebuie sa le uite: edificarea bisericii din Capresti-Arges si a manastirii Mislea, terminarea constructiei mitropolitane din Tirgoviste, amplificarea si transformarea palatului din Tirgoviste, repararea manastirii lui Neagoe Basarab de la Curtea de Arges, a bisericii din Scheii Brasovului si altele. Acestea sint acte de mare ctitor, daca vrem sa retinem ca fratele vitreg al lui Mihai Viteazul nu a domnit nici macar trei ani ! Daca un anuune moment din viata lui - atunci cind a palmuit in fata sultanului pe un demnitar turc - nu-l ducea la pierzanie, cu siguranta ca Petru Cercel, cel mai distins calator roman al veacului, alaturi de Nicolaus Olahus, ar fi ridicat si alte monumente. Ca semne ale personalitatii lui, conturata puternic in anii peregrinarilor prin lume, ale popasurilor la Constantinopol, Alep, Damasc, Venetia, Turin, Ragusa Roma, Loretto, Viena, Paris Nicolaus Olahus, mai privilegiat de circumstante, a calatorit in conditii aparte. Nascut la Sibiu in 1493, el s-a remarcat prin cultura enciclopedica si spirit umanist, calitati ce l-au ajutat sa fie preferat, din 1526, in fiuootiia de secretar si consilier al regdhii Ungariei, Ludovic al II-lea, si al reginei Maria de Habsburg. A si insotit-o pe aceasta, dupa 1526, in Tariile de Jos, unde a stabilit legaturi de coliaboratre strinsa cu umanistii. Cu Erasmus din Rotterdam, in special. Apoi a fost numit episcop de Zagreb, din 1543, arhiepiscop de Strigoniu, din mai 1553, regent al Coroanei Ungariei din 1562. Pe unde a umblat, Nicolaus Olahus nu si-a renegat matca de sorginte. A evocat-o adesea in cuvinte elogioase, in scrierea sa de capetenie: Hungaria. Iar in versurile personale, apreciate superlativ in epoca, se intilnesc atitea tonalitati ale gindirii si simtirii romanesti. Ca si in mesajele solilor lui Stefan cel Mare, trimisi in Ungaria (Stanciu Duma si Mihail, 1475), in Polonia (vornicul Giurgea si Iurie Serbiei, 1493; Giurgea si pitarul Mihail, 1496) sau la dogii Venetiei. Anton din Bistrita e semnalat in "orasul gondolelor de doua ori: la 28 februarie 1501 si in martie 1502, iar Toader Postelnicu, in 1503, in decembrie, dupa ce se oprise la Budapesta, pentru o scrisoare de recomandare din partea lui Vladislav, regele Ungariei. Tot la Venetia se gaseau, in februarie 1505, Ieremia Postelnicul si stolnicul Gheorghe, ambasadori ai lui Bogdan cel Orb. Ei asistasera, impreuna cu dogele si cu trimisul suveranului francez, la marea serbare desfasurata aici in ziua de 17 februarie. Ochii lor se bucurau de imaginile multicolore ale unui spectacol de anvergura, original, la fel cum se minunase sufletul lui Petru Cercel, in 1581, cind a admirat, in postura de turist, tezaurul San Marco, Sala Consiliului celor zece si Arsenalul din Venetia. Sau cum se bucura, in clipe rare, Ioan Bogdan, nenorocosul fiu al lui Stefanita Voda, in popasurile lui prin Paris si Venetia prin 1587-1588, in fata splendorilor arhitecturii urbane, a capodoperelor de arta de prin gradinile potentatilor vremii, carora nu le-a putut smulge decit promisiuni intru realizarea visului-spectru: obtinerea scaunului Moldovei. Din cadru european privite, calatoriilor din secolele XV-XVI-XVII le pot fi sesizate citeva repere, functie de scopul si spatiul pe care il defriseaza, de consecintele lor asupra colectivitatilor etnice care de stimuleaza:

portughezul Bartolomeu Diaz, cautind drumul maritim spre India, a inconjurat Africa pe la sud, si a acostat, pentru prima data, la Capul Bunei Sperante (1487);

Cristofor Columb, in cursul celor patru calatorii (1492-1504), a descoperit majoritatea insulelor din America Centrala insulara, a atins Coastele Americii Centrale istmice si ale Americii de Sud; el este considerat descoperitorul Americii, de cind, la 12 octombrie 1492, a pus piciorul pe insula Watiing (San Salvador) din Arhipelagul Bahamas;

portughezul Vasco da Gama, intre 1497-1498, ajutat de pilotul Ahmed Ibn-Madjid, a aflat calea maritima spre India; navigatorul a ajuns la Calicut, iar in cea de-a doua calatorie (1502-1503) a fundat factoriile comerciale portugheze de la Mozambic si Sofala;

intre 1519-1521, Magellan a intreprins prima aventura in jurul Pamintului; a traversat Pacificul si a debarcat in insulele Filipine, unde a fost ucis;

spre sfirsitul veacului al XVI-lea, francezii au debarcat in Canada, colonizind-o;

navigatori englezi, avind in frunte pe corsarul Francis Drake, au facut al doilea ocol al Pamintului (1577-1580) si au luat in stapinire o parte din teritoriile viitoarelor State Unite ale Americii;

spaniolii au poposit pentru vreme lunga in Filipine; olandezii in Australia;

rusii, condusi de navigatorii Drejnev si Popov, au trecut din Oceanul Arctic in Pacific prin strimtoarea ce desparte Siberia de America.

Pina prin 1650, datorita expeditiilor organizate de tari cu putere maritima, s-a ajuns a fi "descoperita', in linii generale, intreaga planeta Terra. Actiunea s-a petrecut sub auspiciile propulsate de Renastere. Spiritul renascentist a continuat sa incurajeze - in aceasta perioada - si calatoriile de alt gen: cea comerciala, cea determinata de necesitatea stabilirii unor relatii diplomatico-politice, calatoria initiata din impulsuri canonice, calatoria de studiu si excursia de placere. Romanii s-au integrat, nu in contratimp, acestor ultime formule de voiaj. Le lipsea flota maritima care sa-i duca, acum, peste mari si tari, sa gaseasca paminturi noi. Aveau, in schimb, ca si alte popoare, traditia si vocatia drumetiei. Aptitudini pe care si le-au exprimat mereu de-a lungul istoriei. Spatiul primelor lor calatorii se circumscria atit zonei Balcanilor, cit si celei asiatice sau vest-europene. Tarile limitrofe perimetrului geografic national au fost, in primul rind, vizitate frecvent de romani, cu misiuni diplomatice, militare, religioase, comerciale, culturale. Documentele sint nenumarate si variate. Ele inscriu pe frontispiciu numele unor mari domnitori care au incurajat deplasarea dincolo de fruntarii sau chiar si-au purtat ei insisi, o vreme, pasii pe meleaguri straine: Mircea cel Batrin, Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul. Prin Moldova, Valahia si Transilvania s-au perindat, asezindu-se statornic sau trecind numai dintr-o parte in alta a Europei, de la vest la est sau de la nord spre sud, oaspeti cu variate preocupari: medici, negustori, calugari, emisari imperiali, cronicari, spioni, profesori, tipografi, geografi veniti din cele patru vinturi. Despre Publius Ovidius Naso se spune, exagerindu-se, fara-ndoiala, ca ar fi fost primul "turist' la Pontus Euxinus. Zona carpato-duna-reana nu a incetat niciodata sa fie un punct de interes pentru calatori. Documentar, prezenta lor e atestata inca din cel de al XIII-lea veac: loanes de Plano Carpini (1246), Ascelnius (1246), Rubruquis (1254), Martinus Buger (1324), Demetrius, Episcopus Varodiensis (1324-1355), Sparnau si Teunstadt (1385). Apoi: Zosima, Ghilberet de Lannoy. Valeran de Wuvrin, Murianus, Krupki, Georg Reicherstorffer, Laski, Tranquillus Andronicus, Tommaso Alberti, Gianbatista Donato, Marco Bandini, Bogdan Banksich, Urbano Cerri, contii Mniszech si Potocki, Pietro Businello, francezul Fourquevaux, Pierre Lescalopier, Giovanni Botero, Paul de Alep, Charles de Joppecourt si citi altii ! Fourquevaux a ramas impresionat de gratia femeilor. "Femeile - scria el - erau atit de sprintene ca dantuitoarele din Spania, care salta asa de usor incit o foaie de trandafir pusa in papucul lor nu se ofileste'. Charles de Joppecourt era uimit de opulenta naturii moldave: "Cimpiile Moldovei sint foarte imbelsugate, udate de izvoare frumoase si de riuri care le fac roditoare'.

Tarile romane au fost, dintotdeauna, un spatiu care si-a trimis, sub un pretext sau altul, reprezentantii sa vada lumea si sa-i vorbeasca acesteia despre universul lor de spiritualitate, despre oamenii si peisajul lor. Ele au primit, concomitent, pe ambasadorii altor popoare. Nu a existat niciodata un hiat in raportul schimbului de valori si vizite. Nici ca frecventa, nici ca spatiu temporal. Numai ca spatiu geografic, nu cunoastem dovezi ca romanii, inainte de cel de-al XVII-lea veac, ar fi depasit hotarele Europei, ale Asiei mijlocii. Presupuneri se pot face; in epoca cuceririi Daciei, romanii - asa cum au asezat aici colonisti din toate provinciile imperiului - au dislocat bastinasi, spre a-i duce in Africa, de pilda. E o prezumtie ! Prezenta dacilor la Roma, ca sclavi, dupa razboaiele lui Traian, este o certitudine. Acelasi lucru e posibil sa-l fi facut Darius. Grecii stabiliti la Pont, nu-i exclus sa fi apelat la serviciile autohtonilor, pe care sa-i fi folosit apoi in relatiile lor cu metropola si cu lumea de dincolo de ea. Evul mediu are si el, cu siguranta, tainele lui. O noua prezumtie ar putea fi confirmata de viitorime: de vreme ce Maximilian Transylvanus se afla in Spania, relatind despre temerara expeditie a lui Magellan, chiar la incheierea cu succes a acesteia, oare ar fi lipsita de temei afirmatia ca pe corabiile navigatorului s-ar fi putut gasi si oameni plecati de pe paminturile de la Dunare si Carpati ? Stim cu precizie ca, in secolul urmator, sibianul Andrei Pinx-ner a ajuns in Indiile Orientale, iar Georg Schuller, un mester aurar, tot din Sibiu, s-a oprit in regiunea Capului Bunei Sperante

Cu secolul al XVII-lea debuteaza o noua etapa in istoria calatoriei romanilor. Prezenta lor este sesizata pe toate meridianele globului. Ca diplomati si ambasadori, cercetatori si descoperitori de zone geografice, invatacei in prestigioase centre de cultura, turisti atrasi de mirajul peisajelor celebre, aventurieri cu singele rascolit de necunoscut, ca trimisi ori chemati sa impartaseasca din bogatia stiintei lor altor comunitati umane. Umbletul lor se circumscrie febrei specifice veacurilor prevestitoare ale circulatiei turistice contemporane, dar si solitarilor temerari care, prin calatorii, au grabit procesul cunoasterii Terrei.

Ar fi un travaliu imens, poate ca niciodata desavirsit, tentativa investigarii exhaustive a destinelor drumetilor romani in si dincolo de hotarele patriei in ultimele sute de ani. Trebuie retinuta insa o idee esentiala: nu secolul al XVIII-lea este momentul initial; el marcheaza doar o faza superioara intr-o pasiune si o vocatie mereu active in psihologia romanilor: calatoria.

Asa cum in atitea alte domenii ale creatiei, in literatura, arhitectura, in arta zugravirii icoanelor etc. acest "secol de tranzitie [] nu poate fi desprins de sursele care-l alimenteaza'[2], tot astfel se prezinta si fenomenul calatoriei. Pina la epoca brincoveneasca, arhitectura, de exemplu, a cunoscut etape de puternica afirmare. In timpul domniilor Basarabilor, in Muntenia, si a Musati-nilor, in Moldova, ca sa ne referim doar la doua momente de durata. Printre calatori, dupa Grigore Tamblac, Nicolaus Olahus si Petru Cercel, dupa Andrei Pinxner si Georg Schuller, au facut voiajuri lungi in Europa si Asia Nicolae Milescu Spatarul si Dimitrie Cantemir. Ei sint cercetatori si exploratori, geografi, istorici, diplomati si scriitori. Calitati pe care, chiar la scara europeana, le va insuma - nu pe toate - abia in al XIX-lea secol Alexander von Humboldt. Spatarul, ca sa ajunga in China (1675-1678), s-a exersat ca homo viator in Turcia, Suedia, Germania, Franta, Polonia, Italia, Ungaria, Rusia. In Rusia sosea prin 1671 cu o recomandare din partea mitropolitului Dosoftei al Ierusalimului catre tarul Alexei Mihailovici, tatal lui Petru cel Mare: "a calatorit in multe tari si imparatii ca sa se instruiasca si este ca un cronograf, in care sint adunate toate lucrurile lumii. In zadar am cauta alt om ca acesta' Jurnalul de calatorie si Descrierea Chinei, impreuna cu harta tinuturilor strabatute - Siberia, Mongolia, China - confirma fara echivoc elogiul mitropolitului !

Dimitrie Cantemir a savirsit opera de pionierat la scara internationala; a intocmit schita de harta cu vedere panoramica asupra versantului caucazian, prins dinspre Marea Caspica, a ridicat planul orasului Constantinopol, a desenat prima harta a Moldovei, tiparita la Haga in 1737 prin grija fiului sau Antioh. Constantin Cantacuzino, indemnat de Ioan Comnen si Hrisant Notara, a publicat la Padova, in 1700, harta Tarii Romanesti. Toti trei sint ctitori de stiinta si scriitori, cu merite recunoscute; primii, de notorietate europeana, al treilea bine cotat la el acasa. In cercetarea noastra, ne preocupam sa retinem gestul calatoriei lor, care acopera o zona cu principale puncte de sprijin in Suedia. Germania, Italia, Turcia, Rusia, China. Samuila Damian le va prelungi itinerarul cu un nou continent: America. In 1744, a plecat din Transilvania hotarit sa faca ocolul Pamintului. A strabatut Austria. Germania, Franta, Anglia, a traversat Oceanul Atlantic. In 1755, Benjamin Franklin, pe care preotul ortodox il cunoscuse, ii scria unui prieten: "Se implinesc acum sapte ani de cind a trecut pe-aici. Daca el se mai afla inca in Noua Spanie banuiesc ca trebuie sa fi fost retinut acolo si impiedicat de a-mi scrie. Dar cred ca mai degraba a murit'. America, incepind de acum, va fi, treptat, tot mai des vizitata de romani. De exploratori si oameni de stiinta: Iuliu Popper, Ioan Xantus, Mihai Bacescu; medici: Ilarie Mitrea, Ion Arseniu; reprezentanti la conferinte si congrese: Gregoriu Stefanescu, Constantin Chiru, Grigore Antipa, Grigore Moisil, Constantin C. Giurescu; diplomati, economisti si oameni de cultura si arta, marinari si aviatori, ziaristi, excursionisti. Asia isi va mentine in continuare sfera de interes: Alexandru Csoma, Ilarie Mitrea, Ion Arseniu, Iuliu Popper, Bazil G. Assan, Henri Coanda, Bucura Dumbrava, Eugen Pora. Africa i-a gazduit, intre altii, pe Sever Pleniceanu, I. L. Catina, Dimitrie Ghica, Nicolae Ghica Comanesti, Mihai Tican-Rumano, T. P. Ghitulescu, August Spiess, expeditia transafricana condusa de profesorul Nicolae Botnariuc (decembrie 1970, aprilie 1971). Mai incolo de platforma continentelor, pamintul, apele sau gheturile au purtat pasii atitor romani. Numele unora vor ramine necunoscute in eternitate. Dintre cei stiuti, sa facem o selectie subiectiva. Bazil G. Assan (1860--1918) a fost primul calator si explorator roman in regiunile polare nordice. A plecat din Hamburg la 15 iulie 1896, a traversat Oceanul inghetat, pina in insula Ursilor si tarmurile insulelor Spitzbergen. Tot Bazil G. Assan, in 1898, a facut ocolul lumii: din Europa in Asia (Ceylon, Japonia, China), de aici in America de Nord, apoi in Anglia si Bucuresti. Emil Racovita, intre 1897- 1899, a strabatut marile si oceanele Sudului. Cu "Belgica' s-a oprit in zona Patagoniei. In Australia, cel dintii pare sa fi ajuns rasinareanul Ilarie Mitrea, ca medic, in 1865, pe vasul "Peter Godefroy'. El a lucrat si in Mexic, cind a cercetat civilizatia mayasilor, si in Indiile Orientale (Indonezia); aici s-a intilnit cu Mikluho Maklai, s-a casatorit cu o indigena, a acordat asistenta medicala 20 de ani, a vizitat insulele Sumatra, Celebes. Borneo, a strins material etnografic. Ion Stefan este considerat al doilea roman ajuns in arhipelagul Spitzbergen. Naturalistul Samuel Fenisel s-a ocupat, la fata locului, de flora si fauna din Noua Guinee. Constantin Dumbrava a participat la o expeditie internationala in Groenlanda, intre 1927-1929. A publicat doua carti: Un an intre eschimosi si Jurnal de calatorie. Eugen Pora a tiparit o carte dupa expeditia din 1965: Cinci luni in Oceanul Indian. Mihai Bacescu la fel: Chemarea apelor, la sfirsitul explorarii marilor abisuri ale Oceanului Pacific.

Au calatorit insa si altii in regiuni de miraj ale planetei: Comanestii, in Somalia, in secolul trecut; Iuliu Popper, in Tara de Foc, Patagonia, India, China, Japonia; George si Dimitrie Strat, in Dahomey si Gabon, tot in veacul apus; Ioan Xantus, descoperitorul izvoarelor fluviului Arkansas, etnograf si botanist, prin Far-Westul american, prin Ceylon si China; farmacistul Francisc Binder, in 1849, organizase o expeditie in valea Nilului Alb; Traian Orghidan in arhipelagul Baleare si insula Mallorca; Gheorghe Neamu in Antarctica, Australia de Vest, Africa Ecuatoriala si in padurea tropicala din R. P. Chineza.

Sa evocam si amintirea - foarte vaga astazi in aceasta postura - si a altor calatori romani de demult: Miron Costin, in Polonia, la Bar; Barbu Stirbei, aflat in 1776 la Karlsbad, pentru tratament balneodimatic, dupa ce se oprise in Sibiu, Timisoara, Pesta, Praga, Viena; Mihail Popovici, parohul neunit al bisericii Sf. Maclaus din Banat, in Rusia (1770-1771); arhimandritul Vartolomeu Mazareanu Benedict, egumenul manastirii Solea (a scris: Mergerea drumului nostru din Moldova la Petersburg - 1769), tot in Rusia; Dionisie Ecleziastul si calugarul Chiriac (Athos, Ierusalim, Rusia, Polonia, Austria, Ungaria); apoi comercianti si negustori: Tudor Hagi Tudo-rache (Ierusalim, 1805), Nicolae Kirilof (1775-1849, in Rusia, Germania, Polonia, Franta); Zenovie Hagi Constantin Pop si G. Sina (Paris, Londra, 1826); Rudolf Orghidan (Budapesta, Viena, 1858); Nicolae Hagi Stoica (Austria, Germania, Italia, Franta, Anglia, 1826-1827); lordache Catargiu si Constantin Dudescu (Budapesta, Viena, Paris).

In vreme ce destui calatori de aiurea descopereau, nu o singura data, paminturi ca sa le colonizeze, sa le masacreze populatiile, sa se imbogateasca cu diamantele si aurul lor, altele au fost mobilurile care i-au impins pe romani de-a lungul si de-a latul Terrei. Citeva exemple alese la intimplare: in 1415 portughezii organizau expeditia de la Ceuta; Henric Navigatorul, conducatorul lor, a trimis corabiile pentru cercetarea tarmurilor atlantice ale Africii; printul Henric, la fel ca Gil Eannes si Pero de Cintra, contemporanii lui, se indeletnicea, intre altele, cu vinatoarea si contrabanda de sclavi negri; in 1414- 1418, Grigore Tamblac participa la un conciliu ecumenic prezidat de o filozofie umanitarista. Prin 1500 se petrecea colonizarea insulei Espanola. Despre conchistadori, relata episcopul Bartolomeo Las Casas in Scurta povestire despre distrugerea Indiilor de Vest:,,Cu caii, spadele si lancile lor, crestinii au inceput sa-i macelareasca pe indieni si sa savirseasca cruzimi nemaivazute. Cind intrau intr-un sat ei nu lasau in viata pe nimeni, nici copii si nici batrini. Crestinii puneau ramasag cine va reusi sa taie un om in doua, sa-i reteze capul sau sa-i scoata maruntaiele cu o singura lovitura de spada. Apucind pruncii de picioare, ei ii smulgeau de la pieptul mamelor si le spargeau capetele izbindu-i de pietre; sau aruncau mamele cu pruncii in riu[]. Ridicau siruri de spinzuratori in asa fel incit picioarele spinzuratilor sa atinga aproape pamintul si, spinzurind cite 13 indieni pe fiecare, aprindeau focuri si ii ardeau de vii, spre gloria si slava Mintuitorului nostru si a celor 12 apostoli. Pe unii ii infasurau in paie uscate pe care le legau de trup, iar apoi le dadeau foc'

Cam in acelasi timp, solii lui Stefan cel Mare, ai lui Bogdan cel Orb si ai lui Neagoe Basarab cutreierau Europa cu mesaje de pace din partea domnilor lor; in 1755 Benjamin Franklin, la 18 martie - cum am aratat mai inainte - scria din Philadelphia unui prieten aflat la Charleston: "Tot ce stiu despre Damian, dupa chiar spusele sale, este ca se nascuse in Transilvania []. Scria si vorbea latineste cu mare usurinta si in mod exact. S-a pregatit sa plece din tara sa cu gindul de a face inconjurul lumii pe cit posibil pe uscat. A calatorit prin Germania, Franta, Olanda si Anglia. A ramas un timp la Oxford. Din Anglia a venit in Maryland, de acolo s-a dus in Noua Anglie si s-a reintors pe uscat in Philadelphia, iar de aici a calatorit prin Maryland, Virginia si Carolina de Nord spre..tine. S-a gindit ca i-ar folosi in calatoriile sale sa afle ceva despre electricitate. Eu l-am invatat cum sa foloseasca tubul, cum sa incarce butelia de Leyda si alte citeva experiente. Mi-a scris din Charleston ca a trait pe o distanta de 800 mile numai de pe urma electricitatii, care a insemnat pentru el carne, bautura si imbracaminte. Ultima scrisoare pe care mi-a adresat-o cred ca a fost din Jamaica, in care-si exprima dorinta de a-i trimite tuburile amintite de tine si de a-1 reintilni la Havana, de unde spera sa ajunga pe mare la Vera Cruz; nadajduia sa calatoreasca pe uscat prin Mexic pina la Acapulco, iar de acolo sa strabata Oceanul pina la Manilla si apoi, prin China, India, Persi a si Turcia, sa se inapoieze in propria tara, gindindu-se ca va trai mai ales dupa urma electricitatii' Romanul Samuila Damian, era plecat sa faca ocolul lumii inca pe cind James Cook transporta carbuni intre porturile britanice, iar La Perouse visa, timid, sa se avinte in largul oceanelor; transilvaneanul Samuila Damian si-a sfirsit viata, probabil, cu peste un deceniu inainte ca Louis Antoine Bouganville sa fi reusit, in 1769, sa iaca ocolul lumii pe un vas sub pavilion francez !

Nu i-am stabilit eseului acestuia ambitia investigarii exhaustive a variatei canavale tipologice a calatorilor romani. Travaliul, nu lipsit de interes si importanta, nu.poate fi insa intru totul evitat si impune gasirea tonului caracterologic cel mai nimerit. Practic imposibila ar fi insiruirea tuturor numelor glorioase ale galeriei. S-au pierdut atitea in cernerea vremii, altele n-au lasat nici un semn, iar sute si sute de calatori si-au dus ori isi duc destinul intr-un mare anonimat: marinari, aviatori, actori, diplomati. Urme perene, imprimate pe hirtie cu acces la public, au lasat mai cu seama, scriitorii si oamenii de stiinta. Despre ceilalti sint pastrate vagi insemnari, daca nu nici atita. Poate ca de acum inainte sa iasa din umbra alti mari drumeti. Ar fi ca un fascicul de lumina vie indreptata, nesperat, catre masa cercetatorului singular

In Romanii in strainatate de-a lungul timpului, Nicolae Iorga distinge, sub raport tipologic, patru categorii de calatori: "pentru cultura, pribegi, ambasadori si aventurieri'. Clasificarea, ca orice gest de acest fel, poate fi pusa in discutie. Iorga si-a formulat afirmatia, probabil, intr-o strafulgerare de gind, preocupat fiind nu atit de actul calatoriei in sine, de homo viator ca structura aparte, cit de cunoasterea istoriei prin calatorii. De aceea, demersul teoretic al savantului apare perfectibil. Si din punctul de vedere al numarului tipologiilor propuse, si din acela al ordinii enumerarii motivelor care le definesc.

Tipologic, calatorii romani au aceleasi caracteristici ca ai tuturor popoarelor. In timp, evolutia lor se mentine pe coordonate aproape similare. Spatiul geografic, insa, ca intindere si situare, are perimetre diferite.

La egipteni, la greci, la indieni, la arabi, la englezi, in antichitate sau in evul mediu, am descoperit, mai intii, pe calatorul desprins de materialitate, inchipuit, homo viator creat de eposul popular. Este cazul navigatorului pe o coaja de nuca, al lui Ulise, al printului Rama din epopeea indica, al lui Ghilgames, al lui Sindbad, sau al episcopuilui Brandan. Lumea traco-dacica ofera si ea exemple de aceeasi talie: Resos, Zamolxis, Kesarion Breb. Antichitatea e plina, de asemenea, de calatori chemati pe drumuri mai lungi sau mai scurte in postura de negustori, militari, diplomati, excursionisti.

Epocile ulterioare, tot mai complexe, creeaza si alte tipologii de drumeti. Pe masura filozofiei si a nevoilor fiecareia. Apar treptat: misionarii si calugarii, exploratorii, calfele-calatori, calatorii-studenti, aventurierii, os-tracizatii si, coplesind de departe numericeste celelalte categorii, pleziristii.

In ce ii priveste pe romani, putem distinge, intregind solutia gindita cu decenii in urma de Nicolae Iorga, citeva tipologii. Propunem, ca motivatie a gestului, interesul si profesia lor. Remarcam astfel, intr-o curgere istorica a prezentei speciei, dar estimind si densitatea: calatorii ambasadori si diplomatii, pribegii, calatorii pentru studiu, exploratorii, pleziristii si aventurierii. E dificila si fara finalitate departajarea neta intre tipologii. Realitatea confirma ca unul si acelasi homo viator a trecut fruntariile obstei sale nationale impulsionat adesea de resorturi multiple: sa indeplineasca o misiune diplomatica, dar impru-mutind, totodata, si chip de explorator; sa faca o excursie de placere, dar acumulind cultura; sa studieze filozofia ori stiintele exacte, dar si sa cerceteze documente despre istoria neamului

Sa exemplificam, asumindu-ne chiar riscul reiterarii: mitropolitul Grigore Tamblac si capii suitei lui (boierii Dragomir si Gheorghe din Samuseni) indeplineau la conciliul din Constantza o dubla misiune: erau reprezentantii bisericii si ai domnitorilor Mircea cel Batrin si Alexandru cel Bun; Petru Cercel intrunea calitati de diplomat al propriilor interese, pribeag, aventurier, studios si plezi-rist; Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu Spatarul, Iuliu Popper, Dimitrie Ghica si Nicolae Comanesti, Ioan Xan-tus, Samuel Fenisel, Sever Pleniceanu, Emil Racovita, Eugen Pora si Mihai Bacescu au statut de exploratori si cercetatori; Samuila Damian, Alexandru Csoma, Mihai Tican-Rumano, Vladimir Cernescu, Dumitru Dan, Ion Coman, Nicolae Ghimpu calatoresc din spirit de aventura, dar nu gratuita, ci subordonind-o nevoilor de testare a rezistentei fizice si de instruire individuala. Stolnicul Cantacuzino, reprezentantii Scolii Ardelene, Grigore Antipa si-au insotit gestul voiajului cu cel al acumularii cultural-informationale. Bazil G. Assan a avut si el in singe spirit aventuros, dar, ca si calatorul Romani, a facut observatii si a stabilit relatii comerciale si industriale cu o parte din lumea pe care a vizitat-o; marii calatori - singurii binecunoscuti - din secolul al XIX-lea: Dinicu Golescu, Vasile Alecsandri, Gr. Alexandrescu, I. Codru-Dragusanu Ion Ghica, Nicolae Filimon, Mihail Kogalniceanu pot fi numiti pleziristi, dar oricind pot fi revendicati si de alte categorii tipologice din suita celor propuse; ca si demnii lor urmasi ai veacului nostru: George Calinescu, Mihail Ralea, Mihail Sadoveanu, Valeriu Puscariu, Eugen Barbu, Ioan Grigorescu, Pop Simion, A. E. Baconski, Alexandru Balaci. Dar cum am putea explica drumetiile unor figuri pitoresti, ca Dora d'Istria sau Badea Gheorghe Cartan, daca nu le-am acorda tratamentul exceptarii lor de la incorsetarea tipologica ? Ei pot fi socotiti aventurieri si doritori de cultura, ambasadori, pribegi sau drumeti temerari. Pe Alexandru Vlahuta si pe Nicolae Iorga i-am putea socoti, oare, ca apartinind unei singure categorii intre calatorii romani ? Alti contemporani de-ai nostri: Dumitru Popescu, Mircea Malita, George Macovescu, la fel ca fostul prim ministru dr. Petru Groza, au indeplinit, pe unde i-au purtat pasii, misiuni politice si diplomatice. Ei au decis insa sa-si scrie, intr-un fel sau altul, impresiile, ca marturii ale sensibilitatii lor afective.

Marea galerie a calatorilor romani retine atentia, din punct de vedere tipologic, printr-o diversitate in unitate. Cu rare exceptii, ei au fost firi complexe, chemate sa vada, sa descopere, sa interpreteze si sa propuna conationalilor o viziune originala asupra geografiei fizice si spirituale de dincolo de fruntarii; sa povesteasca locurilor pe unde au umblat despre peticul de cer aflat deasupra Carpatilor, despre curgerea riurilor noastre, despre oameni si ginduri, despre bucurii, tristeti si sperante sub soarele pontico-da-nubian. Asa au procedat majoritatea confratilor lor intru destin, nascuti pe alte coordonate de spatiu si timp: Ibn Batutta, Marco Polo, Francesco Petrarca, Montaigne, Goethe, Chateaubriand, Alexander von Humboldt, Nan-sen sau Amundsen, Pierre Loti, Maurice Herzog, Edmund Hillary, Thor Heyerdahl

. DUPA SARE LA MIOARE

. UN PRELUDIU: CALATORIA TURISTICA

. "TRINITATEA VREMELNICA'

. POST-SCRIPTUM LA UN PROIECT

In spatiul extern geografiei lor nationale, romanii si-au insemnat trecerea prin urme perene. Fiul Banului Maracine, oltean neaos, neastimparat, a dus faima Jiului, a Oltului, a Dunarii si Carpatilor pina pe malul Senei. Acolo a creat o legenda, a lasat Frantei amintirea faptelor sale de arme si un descendent, poet de renume: Pierre de Ronsaird. Sta marturie, in acest sens, Elegia a XI I-a a poetului, transcrisa aici in traducerea lui Barbu Brezianoi:

"Strabunul coboara spita din vremuri de ceata,

Acolo unde Dunarea prin Trada ingheata,

De unguri mai la vale, sta in tari vecine

Boierul numit Banul Maracine.

Stapin peste aur, holde si orase

Al lui, un fiu mai mic, aduna pilcuri ostase

Si parasind glia, ales in fruntea lor,

Strabatu ungurimea si tara nemtilor,

Strabatu Burgundia, si tara Francei mai jos,

Si lui Filip Valois duse al sau prinos,

Care tocmai purtind razboi cu neamul inglez

Primi solia in slujba steagului francez,

Si-o rasplati cu bunuri peste trebuinta

Pe-al Loirei tarm, in buna credinta,

Cel ce mi-a fost bunic aicea se-nsoara

Zamislind un fiu din care vita mea coboara'.

Olteanul s-ar fi calatorit, spun izvoarele de referinta, pe la anul 1328. Grigore Tamblac primise insarcinarea de la superiorul sau duhovnicesc sa se duca la Haliciu, in 1401, sa controleze si sa raporteze daca episcopul Iosif Musat a fost ori nu hirotonisit pentru Moldovlahia. Ajuns mitropolit, Grigore Tamblac a impresionat figurile de ceara ale prelatilor adunati la Constantza in 1414-1418. Maximilian Transyilvanus, in 1523, scotea de sub teascurile tipografiei din Colonia primul reportaj despre prima aventura, pe mare, in jurul Pamintului. Nicolaus Olahus, sibian cu geneologia infipta adinc in tinuturile de domnie ale lui Negru Voda, era stralucitor in conversatiile purtate cu umanistii din Tarile de Jos si cu spaniolii; era obedient, obstinat, tenace sau diabolic, dupa circumstante, in functia de secretar al regelui Ungaiei sau in aceea de inalt prelat apostolic.

Movilestii, boieri priviti cu ochi incetosati de ura din cauza inabusirii unor rascoale taranesti, ca domni ai Moldovei sau ai Munteniei, nu trebuie numai huliti; ei au ctitorit manastirea Sucevita, iar una din progeniturile lor are chipul aureolat de glorie eterna, el abia invatind sa mearga drept in picioare cind Mihai Viteazul i-a dat un bobirnac familiei; Petru Movila (1597-1647), calator prin Polonia si Rusia, a cistigat rangul de mitropolit al Kievului, a intemeiat Academia kievo-movileana si este considerat ,,promotorul culturii ruse moderne'. Dimitrie Cantemir a scris prima istorie a imperiului aliosmanesc, a desenat planul Constantinopolului si, tot ca geograf, a intocmit, in folosul tarului Petru cel Mare, al carui sfetnic si prieten era, schita de harta cu vederea panoramica asupra versantului caucazian privit dinspre Marea Caspica. Tot in folosul Rusiei, dar fiind in serviciul lui Alexei Mihailovici, tatal lui Petru I, a plecat in China expeditia condusa de Nicolae Milescu. Trei ani, cit a zabovit spatarul moldovean in aceasta misaiune, si-ia dovedit curajul, sagacitatea, devotamentul, orgoliul, diplomatia, eruditia; harta Siberiei, ia Mongoliiei si a Chinei, cunioscuta posteritatii in varianta propusa de Philip dAvril in 1692, Jurnalul de calatorie si Descrierea Chinei sint opere fara precedent. Asa cum putina istorie avea arta tiparului in Gruzia plina la venirea aici a lui Mihail Stefan, mesagerul lui Constantin Brancoveanu. Din secolul urmator; ca sa concentram putin spatiul rememorarii, pe cine sa alegem drept exemplu ? Mai intii o femeie: Dora d'Istria. Nu neaparat pentru cartile despre istoria Elvetiei, Italiei sau Greciei, cit pentru premiera mondiala absoluta realizata: urcusul, in 1855, pe versantul grindelwaldez, al virfului Monch (4 105 m alt.) din Alpii elvetieni; Dora d'Istria (Elena Ghica) ar fi, in ordine cronologica, a treia alpinista a lumii, dupa Maria Paradis si Henriette dAngeville ! Sa mai amintim inca o data de Iuliu Popper si de Emil Racovita. Cel dintii a calatorit in India, China, Japonia, America de Nord, Cuba, Brazilia, Tara de Foc, Patagonia. A fost un aventurier dar si un mare explorator care, descoperind paminturi si ape nestiute, le-a botezat in limba tarii in care s-a nascut: Punta Sinaia, Rio Rosetti, Rio Ureche, Rio Lahovari. Emil Racovita, in calitate de naturalist, a participat in anii 1897-1899 la "Expeditia antarctica belgiana', impreuna cu Roaldi Amundsen si cu ceilalti de pe "Belgica' a efectuat primul iernat in apele antarctice la mari latitudini. Ca si Iuliu Popper, Emil Racovita a lasat, drept semn al trecerii unui roman pe meleaguri indepartate, un nume romanesc: insula Cobalcescu. Brancusi, gorjean din Hobita, genialul sculptor modern de la care se revendica atitia urmasi, a devenit autoritate, la fel ca Badea Cartan, si intre glob-troterii romani datorita excursiei, perpedes apostolorum, pina la Paris. El a pornit spre "capitala luminii' folosind acelasi mijloc de deplasare ca si Gheorghe Sincai, cind isi purta Hronicul in desaga. Dar dupa ce s-a stabilit in Impasse Ronsin, cine din lume n-ar fi dorit sa fie oaspetele taranului cu barba de patriarh la o cina ?

Confratii sai intru glorie: Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coanda, George Enescu, Gheorghe Constantinescu, autorul teoriei sonicitatii, Grigore Moisil au "forjat' idei, nu o data, in calatorii. Pentru ei - si o cercetare aplicata a fenomenului ar releva surprize nebanuite - drumetiile au insemnat veritabile "stari de spirit', ipostaze ale creatiei. O ardere interioara densa le stimulau imaginile intilnite, ele insele desavirsiri ale naturii sau ale oamenilor.

Perindarea lor prin spatiile lumii terestre, cu intreaga lor comoara de frumuseti, dar si cu umbrele lor, nu se-consuma niciodata in atitudini de somnolenta ori de beatitudine pasiva. Marturii despre nelinistea creatiei in calatorii exista. Thomas Morus si-a gindit Utopia intr-o calatorie, iar Erasmus din Rotterdam, pe cind traversa in sanie Alpii, Elogiul nebuniei. Un contemporan cu noi, el insusi mare calator solitar si notorietate a stiintelor filologice - l-am numit pe Alexandru Rosetti - confirma axioma: "Eu intotdeauna, la drum, am lucrat. Spre exemplu, cind plecam in Grecia, luam cu mine anumite categorii de note" si, in cabina, pe vapor, la hotel sau dupa aceea, umblind, imi aminteam diverse lucruri, imi formulam intrebari si raspunsuri la ele, imi dezvoltam teoriile, punctele de vedere. Adica, vreau sa spun ca gindurile mele erau tot timpul concentrate asupra problemelor care ma preocupau; asa incit, in nici un fel, turismul nu m-a impiedicat sa-mi continui munca. Ba, chiar a provocat, a sugerat, a scos la lumina si a limpezit ideile care se invalmaseau in creierul meu'.

Romanii si cind se aflau in spatiul extern geografiei lor nationale au gindit si au lucrat responsabil. Fie pentru propriul lor nimb, fie pentru a se achita de datorii sufletesti, dar, mai cu seama, pentru bucuria tarii. Pe meridianele si paralelele globului, urmelor lor au imprimat .contururi de nesters. Dar in interiorul cetatii, cind si cum si-au ordonat calatoriile ?

Venita din timpuri imemoriale, creatia neintrecuta a geniului popular, Miorita, privita din unghiul cercetarii noastre, poate fi considerata o marturie despre calatoria ciobanilor de-a lungul si de-a latul tarii. Este, intr-un fel, balada transhumantei. Referindu-ne la ea, sa amintim un singur element: cei trei pastori provin din cele trei tari romanesti - un ungurean, un muntean, un moldovean.

Cum calatoreau ciobanii in epocile pastrate de memoria creatiei orale ? Drumurile lor aveau o traiectorie bine fixata: de la ses la munte, vara, de la munte la ses, toamna, si de aici prin cimpia intinsa si in Dobrogea, iarna. O spune un vechi colind, al carui substrat real, cine l-ar nega:

"Pacurarul meu

El in primavara

Le pastea la tara,

Vara le vara

Si sus le mina

Pe virful de munte,

Imprejur de curte,

Toamna le-aduna

S'aci le tomna; 

Iarna le mina,

De a le ierna,

Pe tarmuri de mare

Colo-n departare'.

Un drumet celebru - Badea Cartan - traitor in vremea moderna, a confirmat obiceiul deplasarii dintr-un capat de tara in altul, ca cioban. El a coborit din Transilvania, asezindu-si stina in preajma Ciulnitei. A pastorit prin Baragan si linga Dunare, impreuna cu moldoveanul Ion Cotiga. A trecut apoi din nou muntii, dar si-a pierdut turma in conflictele cu autoritatile din Tara Birsei. O intimplare nefericita cum vor fi fost atitea in curgerea secolelor, cu mocani-calatori obligati sa-si miie oile pe imasuri departate, in cautare de locuri cu iarba grasa sau de "sare pentru mioare'

Transhumanta constituie, asadar, o formula de calatorie intre granitele nationale romanesti. Se calatorea insa, ca pretutindeni in lume, si din alte motive. Statutul administrativ al provinciilor noastre istorice a incurajat deplasarea in scopuri politice, comerciale, culturale, vizitele la prietenii si la rudele stabilite de o parte sau de alta a Carpatilor, a Milcovului. A exist alt apoi si o alta formula de calatorie, extrem de frecventa in spatiul carpato-dunarean: cea derulata sub impulsul manifestarilor religioase si folclorice. Se poate vorbi chiar de un pelerinaj la manastiri, pentru reculegere in singuratate, dar si pentru admirarea capodoperelor depozitate in astfel de lacasuri. Uneori - si asta din cele mai indepartate timpuri - se indreptau spre manastiri grupuri de oameni sau indivizi singuratici numai ca sa-si clateasca mintea, ochii si sufletul cu minunile arhitectonice intruchipate in piatra, cu frescele murale durate de generatii din vechime. Sucevita, Moldovita, Putna, Dragomirna, Vodita, Tismana, ctitoria mesterului legendar Manole, Trei Ierarhi, Nicula au trezit, dintotdeauna, pasiuni laice. Sensibilizati de frumos, poeti si visatori s-au nascut atitia sub cerul si soarele romanesc. Pe cei norocosi i-a pastrat rabojul istoriei, pe cei mai multi insa, ou ! Or, ei, acesti anonimi pierduti in noaptea fara stele a vremilor, nu trebuie, oare, sa fie acceptati ca facind parte din categoria calatorilor ? Evenimentele folclorice perpetuate, in stralucirea lor, pina astazi, ce altfel de miscare a maselor determinau, daca nu, in primul rind, una turistica, in acceptiunea chiar contemporana a notiunii ? Cine ar cuteza sa stabileasca cu precizie matematica, in timp, obiceiul suirii muntelui Gaina, la tirgul de fete ? Dar adunarea satelor din zona Muresului mijlociu si a Gurghiului, la Gurghiu si Brincovenesti, primavara si vara ? Dar Sarbatoarea Dragaicei din Buzau ?

In paginile urmatoare vom face tentativa consemnarii principalelor momente ale evolutiei si practicarii calatoriei de placere pe teritoriul Romaniei, ca un preludiu al etapei care marcheaza aparitia asociatiilor si societatilor turistice organizate. Vom apela, mai intii, la citeva argumente de ordin teoretic, pentru a defini conceptul si domeniul in sfera caruia plasam cercetarea.

Turismul, ca actiune umana constienta, nu este o inventie a lumii modeomfe. Definitia lui, insa, abia specialistii acestui secol s-au straduit sa o gaseasca. Dar nici ei nu au ajuns, pina acum, la o formula unanim acceptata. Dictionarul enciclopedic roman, Editura politica, 1966, vol. IV, p. 742, propune o definitie: "Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constind din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distante, pentru vizitarea regiunilor pitoresti, a localitatilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc.' Se observa ca, intre coordonatele textului transcris, intelesul activitatii turistice se limiteaza la un sens unic: deplasarea de la propria resedinta in alte locuri, pentru "vizitarea regiunilor pitoresti, a localitatilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc.' Definitia aceasta, cu mici modificari neesentiale, a fost si continua sa fie insusita de foarte multi oameni. Specialistii nu-i neaga valoarea, dar o completeaza. O extind, deoarece, dupa opinia lor, notiunea de turism trebuie sa-si reverse raza de cuprindere si asupra deplasarilor pentru "participarea la diverse reuniuni internationale - congrese si simpozioane stiintifice, manifestari cultural-artistice etc. - precum si asupra deplasarilor in interes de afaceri' (vezi: Turismul, ramura a economiei nationale, Editura pentru turism, 1973, p. 12). Dictionnaire touristique international. Monte Carlo, 1969, contine si el o formulare: "Turismul reprezinta ansamblul de masuri puse in aplicare pentru organizarea si desfasurarea unor calatorii de agrement sau in alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizatii, societati sau agentii specializate, fie pe cont propriu, pe o durata limitata de timp, precum si industria care concura la satisfacerea nevoilor turistilor'. U.I.O.O.T. (Uniunea Internationala a Organismelor Oficiale de Turiison) a propus chiar o definitie a turismului national: "..Poate fi considerat ca turist national orice persoana care viziteaza un loc ce nu constituie domiciliul sau obisnuit, situat in interiorul tarii sale de resedinta, avind un scop diferit de acela de a exercita o activitate remunerata si efectuind un sejur de cel putn o innoptare (adica 24 ore)' (apud: O. Snak, Economia si organizarea turismului, Editura Sport-Turism, 1976, p. 26). In consens cu formularile citate, intelegem prin turismul modern ansamblul activitatilor care-i permit omului, pe de-o parte, petrecerea timpului liber in actiuni de agrement, odihna, tratament in statiunile balneoclimaterice, imbogatirea orizontului cunostintelor generale etc. si, pecie alta parte, activitatea multilaterala desfasurata de sistemul institutional adecvat pentru asigurarea tuturor serviciilor si bunurilor materiale puse la dispozitia tiiristilor pe o perioada de timp limitata. Daca "sistemul institutional adecvat' a fost creat la nivel european abia la sfirsitul secolului al XIX-lea, practica turismului neorganizat, individual sau in grup, isi revendica inceputurile in timpuri indepartate. Si in spatiul carpato-dunarean se calatorea pentru placerea gestului in sine, pentru admirarea naturii, a monumentelor de arta sau pentru tratament in statiunile balneoclimaterice cu multe veacuri in urma. Domnii si marii boieri stabiliti in Bucuresti sau Iasi ieseau din cetate si se duceau pe la mosii, ca sa se odihneasca, sa petreaca ori sa se preumble in mijlocul naturii. Participau si ei la hramuri si praznice. Vizitau manastirile nu intotdeauna pentru rugaciune, ci si ca sa admire o fresca, o turla, mozaicul iconografic de pe catapetesme, odajdiile si odoarele aflate aici. Vinatorile, activitate turistica prin excelenta in lumea contemporana, nu erau dispretuite la curtea lui Stefan cel Mare, de pilda. Ele nu se faceau, de catre domn si boieri, pentru procurarea hranei.

Nici Vasile Alecsandri, care vina, la Minjina, impreuna cu Costache Negri nu tintea fiarele si pasarile decit din placerea de a-si consuma timpul cu o asemenea indeletnicire. La fel au procedat si alti mari vinatori romani, de demult sau mai apropiati de noi: logofatul Nicolae Sutu, Mcolae Gane, Nichita Blosu din Ursua, judetul Mures, vinatorul-vataf al arhiducelui Rudolf al Austriei, Duiliu Zamfirescu, Mihail Sadoveanu, Ionel Pop. Desigur, pentru fiecare dintre ei vinatoarea avea si alte dimensiuni. Alecsandri, Costache Negri sau Duiliu Zamfirescu o practicau pentru delectarea "in chip sportiv'. Sadoveanu si Ionel Pop, in timpul vinatorilor lor repetate si prelungite, "dialogau' cu natura, o observau, tmeditau si studiau comportamentul animalelor.

Constantin Brancoveanu mergea adesea la Mogosoaia, nu doar ca sa-si vada mosia, ci si ca sa se bucure de linistea peisajelor, ori sa revada un pocal de argint, o icoana din biserica, o carte proaspat tiparita de mesterul sau Antim Ivireanu. Dimitrie Cantemir a scris Descriptio Mol-daviae in Rusia, in 1716, la Dimitrovka, dar avea, in zilele si noptile redactarii ei, proaspete in memorie imaginile acumulate, inainte de 1711, cu prilejul calatoriilor prin Moldova natala. El a vazut Ceahlaul de aproape. Numai astfel i-a putut compara frumusetea cu a altor munti: "Cel mai inalt dintre munti este Ceahlaul, care daca ar fi intrat in basmele celor vechi ar fi fost tot atit de vestit, ca si Olimpul, Pindiul sau Pelios'.

Ceahlaul, prin maretia lui, a atras pe potecile sale, in excursii de placere, pe atitia din marii pasionati ai muntelui. Mitropolitul Veniamin Costache s-a urcat in vara anului 1808 "spre a privi tara Moldovei si inca mai departe [] pina la mare si tara ungureasca'. Acelasi drum l-a facut si principele Mihail Sturdza, in 1835, ajutat fiind de schimnicii si ciobanii din imprejurimi; el si-a petrecut noaptea, la foc de jnepeni, in adapostul oferit de un perete stincos de pe platoul masivului Gheorghe Asachi, carturarul iesean, ctitor al invatamintului si al presei moldovenesti, a deschis o pirtie originala si in domeniul turismului:a urcat Ceahlaul si a scris intiia carte, cu structura complexa, din literatura turistica romaneasca. Lucrarea aparea la Iasi in 1840 si purta titlul urmator: Dochia si Traian dupa zicerile populare a romanilor cu itinerarul muntelui Pionul.

Muntele Pionul, cum il numeste Asachi, nu este altul decit Ceahlaul, cel admirat de Cantemir si cintat mai tirziu de atitia poeti. Asachi l-a urcat, se pare, in 1839, si, entuziasmat de frumusetea lui, i-a dedicat scrierea, care este un ghid si, totodata, o carte beletristica de turism. Ea se compune din doua parti. Autorul prezinta, mai intii, masivul muntos, pe care il asemuieste cu "un urias asezat pentru paza patriei noastre'. Se releva apoi importanta lui istorica, prin prisma traditiei populare: "se spune ca grotele sale ofera un adapost misterios principesei Dochia, fiica lui Decebal, dupa cucerirea patriei sale si moartea tatalui ei; aceasta, spre a scapa de prigonirea romanilor, ar fi petrecut aicea in forma unei pastorite si pasunind o turma de oi'. Dupa povestirea legendei, care are ca punct culminant transformarea Dochiei in stinca, este consemnata balada care circula prin imprejurimi. Partea a doua a lucrarii cuprinde "itinerarul sau calauzul la Pion', adica descrierea - cu mijloacele specifice ghidului - a celor doua trasee pe care trebuiau sa le urmeze drumetii. "Locurile purcederei - precizeaza Asachi - sint Tirgul Pietrei sau al Neamtului', de unde se putea merge, pe jos sau cu trasura, pina la poale, vizitind manastirile Bistrita, Bisericani din Pingarati si Buhalnita. Retin atentia minutiozitatea si exactitatea informatiilor, de la indicarea gradului de inclinare a pantelor la numirea localitatilor intilnite in cale, pina la comunicarea riguroasa a datelor cu caracter istoric, geografic, etnografic, lingvistic. O particularitate a primei carti romanesti de turism o constituie si faptul ca este redactata in doua limbi, in romana si franceza. Daca adaugam, in fine, ca balada este pusa pe note si ca lucrarea este ilustrata cu o stampa infatisind Ceahlaul, putem formula o opinie extrem de favorabila privind conceptia lui Asachi despre structura si destinatia scrierii sale, despre actiunea turistica, in general.

O conceptie similara, ba chiar mai avansata privind rostul calatoriei, turistice din punctul nostru de vedere, manifesta munteanul Alexandru Peiliimon. Si el a scris, in 1859, o carte intitulata Impresiuni de calatorie in Romania. Prin ea se lansa un indemn la excursii pentru cunoasterea frumusetilor naturale si arhitectonice, a locurilor de glorie din istoria romanilor. Cartea avea nerv de reporter dotat si se remarca, in acelasi timp, prin accentul patriotic pe care autorul il imprima rostirii sale. Cititorul retinea, chiar dupa lectura primelor pagini, caracterul programatic, in spiritul ideilor pasoptiste si unioniste, al intregii constructii literare: "Si mai cu seama nu stie tot romanul ca locurile, precum Tirgoviste, Cimpulung, Curtea de Arges, manastirea Cozia, Tismana, Bistrita, Horezu si cite altele sint pentru dinsul aceea ce e pamintul Meccai pentru mahomedani ? Aci el gaseste cetati si manastiri fundate de strabunii sai; aci se bea apa cea limpede si curata ca cristalul, dulce intocmai ca laptele si facatoare de minuni' Dincolo de sentimentul profund sincer, aflat la originea scrierii, ea este unul dintre primele reportaje turistice consacrate, in intregime, dezvaluirii frumusetilor peisagistice si altor bogatii ale pamintului de la Dunare si Carpati. Iata ce scria, in acest sens, Alexandru Pelimon, dupa excursia prin Tara Romaneasca: "aici cimpiile dezvelesc ochilor nemaipomenitele holde cu tot felul de producte; muntii si cu padurile inalta la orizont crestele lor cele marete, unde afla dobitoacele pasunea lor: si coltii de piatra cei pina la nori ridicati lasa atitea riuri marete si fecunde, ale carora unde de argint reflecta frumusetea cerului, scoborindu-se din stinca in stinca, formind atitea ramure ce adapa cimpiile si da viata astor holde nemaipomenite si de pretu mare'

Invitindu-si semenii la drumetie si propunindu-le itinerare concrete, Alexandru Pelimon are fata de o categorie a acestora o atitudine semnificativa: "Ma mir prea mult, de ce boierii, proprietari de mosii, iubesc vara a sedea in Bucuresti ? Cum dumnealor iubesc atit de mult uruitul trasurilor, preumblarea pe la sosea si pe alte uliti ale Bucurestilor, totdeauna in pulbere si-n trasuri De ce o parte a vietii dumnealor sa o petreaca astfel numai in Bucuresti s-apoi trec hotarele in strainatate, unde, pentru a calatori, ii coasta inzecit si insutit venitul mosiilor' In conceptia autoruliui, calatorita pe meleagurile natale, cunoasterea acestora inseamna o datorie, o obligatie patriotica, dar si un prilej de reconfortare fizica si spirituala. Asa au gindit si ceilalti calatori pe meleagurile patriei in secolul trecut; logofatul Conachi, care a vizitat Slanicul si i-a inchinat patru poezii in 1819, 1845, 1846, 1847; tot el a compus versurile intitulate Borsecul din Transilvania, elogiind binefacerile apelor minerale din localitate; Costache Negruzzi, care in Pacatele tineretii, in scrisoarea Plimbare, descrie cu destul de multe amanunte felul cum se calatorea in Moldova in jurul anului 1837; poetul bucovinean Daniil Scavinschi, autorul poemei Calatorie la Borsec, care, in urma vizitei si petrecerii unui concediu in statiune, surprindea atmosfera specifica locului in sezonul estival:

"La Borsec, cu feredee, cu mese, cu adunare

Se uitase mai cu totul a drumului suparare

Adeseori facea baluri nobilimea ungureasca

Si le pareti mai placuta clima aceea chiar urseasca,

Faceau si plimbari cu totii pe jos pe la sticlarie,

Ba inca si peste un munte pina la acea viziune';

Asa au gindit Vasile Cirlova, Alecu Russo, Cezar Bolliac, Vasile Alecsandri, Dimitrie Asachi, Teodor Codrescu, Pantazi Ghica, lordache Gane, Radu C. Patirlageanu, C. Aricescu, care gasesc in natura tarii un motiv de exaltare a sentimentului national, intr-un moment cind toate sectoarele creatiei spirituale graviteaza in jurul ideilor-manifest ale epocii: eliberarea nationala si sociala, unirea, dezrobirea clacasilor, intrarea Principatelor in circuitul noii lumi. Se formeaza, acum, treptat-treptat, o ambianta, o psihologie propice gestului calatoriei turistice. La aceasta contribuie traditia exprimata prin citeva indeletniciri practice (pastoritul), dar si moda Apusului. Continua excursiile, din placere si curiozitate, la munte. Manastirile, bilciurile. manifestarile prilejuite de sarbatorile folclorice invita si ele la promenade intra muros. E o activitate constienta ce se concentreaza in. lunile de vara ale anului si care atrage in jurul sau o categorie sociala pregatita sa o sustina si sa-i asigure sprijinul unuia din instrumentele de propaganda cele mai eficace r literatura de turism.

In 1839 are loc una dintre cele mai interesante excursii prin Tara Romaneasca si Moldova: aceea a slugerului Angelescu si a profesorului francez J. A. Vaillant; ei parasesc Bucurestii la 19 iulie prin bariera de la Podul Tirgului Dinafara, Calea Mosilor de azi. ("En route ! Et le 19 juillet, a huit heures du soir, nous sortions de la foumaise ardente, de tourbillons de poussieires; nous quittons Bucaresci'[3]. Cei doi calatoresc noaptea, indreptindu-se spre Ploiesti, Cimpina, Telega, Comarnic. Drumul trebuie sa fi fost cu mult farmec, deoarece aveau deasupra lor cerul spuzit de stele; si tropotul cailor si rotile carutei in care se deplasau trebuiau sa fi sunat ritmic si frumos De la Comarnic, dupa odihna binemeritata, a inceput ascensiunea spre Caraiman si Babele. Erau insotiti de calauze locale. Panorama dimprejur, vazuta de sus de pe Bucegi, i-a incintat pe drumeti prin ineditul ei. Au coborit curind insa de pe platou si - prin Breaza si Cimpina - s-au indreptat spre Ciineni si, mai departi, spre malurile Oltului, ca sa viziteze manastirea Cozia, apoi Rimnicu Vilcea, apoi manastirile Bistrita, Arnota, Florica, Tismana. Din Oltenia s-au intors la Bucuresti. Dupa trei zile, Vaillant pornea intr-o noua calatorie pe valea Teleajenului, cu trecerea muntelui Siriu, cu popasuri la Buzau, Rimnicu Sarat, Focsani, Iasi. Ajuns la Iasi, profesorul s-a hotarit sa ia pieptis Cehlaul. Bucuria francezului pentru escaladarea alpina pe care urma s-o faca este transmisa in cuvinte emotionante: "Cu o placere nespusa am vazut stralucind, in sfirsit, soarele in ziua de l mai; si fara teama ca ma voi rataci, am putut, chiar a doua zi, sa parasesc orasul si sa ma indrept spre muntele Pionul, Olimpul Moldovei. Nu am avut alt tovaras de drum decit pe servitorul meu, n-am avut alta calauza decit itinerarul domnului Asachi'

Alecu Russo si Vasile Alecsandri pot fi considerati, pe buna dreptate, pasionati calatori pe meleagurile tarii. La fel ca ei: Nicolae Balcescu, Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Mihai Eminescu, Grigore Tocilescu, apoi cei intrati de tot in secolul XX. Scriitorii: Alexandru Vlahuta, Mihail Sadoveanu, Geo Bogza. Savantii: Nicolae Iorga, Simion Mehedinti, Ion Borcea, Dimitrie Gusti, Alexandru Borza, Constantin Motas. Marii deschizatori de drumuri montane: Nicolae Bogdan, Alceu si Nestor Urechia, Bucura Dumbrava, Mihai Haret, Valeriu Puscariu. Fiecare dintre ei si-a insotit gestul drumetiei de placere cu un scop determinat si de considerente de alt ordin: culegerea productiunilor folclorice, cercetarea istorica ori sociologica, observarea realitatii geografice, studiul monumentelor arheologice, ale naturii, cunoasterea oamenilor si a locurilor. Au facut turism, in sensul definitiilor contemporane ale natiunii. Alecsandri, dupa descoperirea ei de catre Alecu Russo, da la iveala capodopera poeziei noastre orale - Miorita - si publica, in 1844, O primblare la munti; timp de trei ani, intre 1840-1843, bardul de la Mircesti a strabatut in lung si-n lat satele Moldovei, a asistat la horele taranesti, a urcat pe culmi acoperite de paduri si a stat de vorba cu bacii pe la stini. A fost atras de faima Bailor Herculane, pe care le-a vizitat in 1847. A revenit in 1884, la batrinete, cind va nota prezenta lui pe Valea Cernei intr-o scrisoare: "Ne gasim aicide o luna si vom mai sedea vreo trei saptamini, omipati a. boteza reumatismele in apa de pucioasa. Localitatea e, frumoasa, petrecerile simple'. La Herculane, in arelasi an, se afla si istoricul iesean A. D. Xenopol. Si-a comunicat chiar impresiile intr-un numar din Convorbiri literare: "De la gara pina la bai calea e incintatoare, croita prin o vale ingusta, marginita de ambele parti de minti inalti in forma conica, parca ar fi niste uriase mosinoaie de cirtita. Mai toti tsint coperiiti ou paduri de fagi seculari, oare ascund salbaticia taramului pe care creste sup mantia lor cea dulce. Numai cit pe unde calea a trebuit sa sparga muntii pentru a strabate inainte, se vede aparind la lumina stinca vie cu luciul ei galben, vristat cu negru sau rosu, peste care se vede asternut un subtire strat de humus in care se implinta radacinile arborilor. In fiecare moment, ti se pare ca se opreste calea inaintea unui munte urias ce seamana a o inchide, dar ea se incovoaie ca un sarpe ocolind piedice si patrunde prin giturile muntilor tot mai departe catre inima lor'. Frumos a povestit si Alecu Russo in Piatra Corbului si Piatra Teiului cind a transcris legende si a descris peisaje. Cezar Bolliac si Constantin Aricescu au compus poeme inspirate de frumusetea Bucegilor, la concurenta, parca, cu moldovenii, care adora Ceahlaul ! Primul, in O dimineata pe Caraiman, surprinde privelistea intilnita:

"Si iata-ma pe virfuri ararea strabatute

Si unde acilonii locasul lor isi pun !

Dar nici o vegetare ! A iernilor trecute

Ninsorile prin ripe, gramezi, gramezi s-adun'.

Al doilea, imitindu-1 pe Bolliac, isi instruneaza lira impresionata de natura alpina, dar nu scapa prilejul sa imprime poemului sentimentul patriotic pe care aceasta i-1 trezeste: "O trimbe de munti varii sub ochi mi se descinse:

O Leuta, Papusa, si Iezerul si Craiu

Un vultur pe aicea aripile-si intinse,

Lasindu-se pe cortul viteazului Mihaiu.

Colo e Fagarasul, colo Alba luliea !

Oriunde-ti arunci ochii; rumani ai nostri frati!

Rumani, ce-i despartira deunazi tirania !

Pre-n Istru isi dau mina Balcanii si Carpati'

In 1874, Alexandru Odobescu, in urma unei celebre deplasari prin Baragan, a scris o opera nemuritoare: Pseudokinegetikos; un poem al peisajului si al vinatorii. Ioan Turcu, nascut in 1851 in comuna Zarnesti, ajuns protonotar al comitatului Fagaras, a cutreierat muntii Birsei si ai Fagarasului. El indeplinea o misiune profesionala, dar miscat de maretia peisajelor naturale intilnite a redactat o carte cu finalitate turistica incontestabila - Escursiuni pe muntii Terei Barsei si ai Fagarasului din punctul "la Om' de pe "Buceciu' pina dincolo de "Negoiul'. Lucrarea se subdivide in doua cicluri: I Escursiuni facute inainte de anul 1889 si II Escursiuni facute dupa anul 1889. Autorul e un sensibil si un observator fin: "O escursiune pe timp frumos de vara de la Breaza prin Smirda [] Ludisorul si Langa iti ofera atitea frumuseti ale naturii si fermecatoare tablouri idilice, incit nu te mai poti satura de vederea lor'.

Pina la Ioan Turcu, scriitor marunt, dealtfel, dar important pentru cercetarea noastra, s-a facut calatorie turistica in toate regiunile tarii. E drept, inca sub influenta romantismului, directiile principale ale drumetiei noastre conduceau spre munte, spre manastiri, spre ruinele cetatilor vechi.

Ruinele au determinat, in literatura universala, ca si an cea romaneasca, un motiv literar de anvergura, cu rezonante si implicatii ample. La noi, cum au demonstrat specialistii, "ideea ruinelor se conjuga cu emulatia patriotica generata de istorie', intre 1817-1868 s-au facut remarcati in epoca peste 25 de scriitori romani inspirati de motivul care, prin geneza, este legat de fortuna labilis, trecut prin Renastere, prin secolul luminilor, prin Young;si Gray, apoi "redescoperit' de Volney. Iancu Vacarescu in O zi si o noapte de primavara la Vacaresti sau Primavara amorului, text scris in 1819, dincolo de tema principala pe care o abordeaza, surprinde o perspectiva "turistica' a imprejuirdmdllor Tirgovistei:

"Se intinde o cimpie

De sub poale de Carpati

Cimp deschis de vitejie

La romanii laudati'.

Dar si Vasile Cirlova in Ruinele Tirgovistei, si Ion Heliade Radulescu in O noapte pe ruinele Tirgovistei, si Grigore Alexandrescu (Adio la Tirgoviste, Trecutul la Manastirea Dealului, Umbra lui Mircea la Cozia, Rasaritul lunii la Tismana, Mormintele la Dragasani) sau Dimitrie Bolintineanu (Ruinele cetatii lui Tepes) si G. Vilu in Ruinele Balei si citi altii nu cinta in versuri, mai mult sau mai putin valoroase sub aspect estetic, ruinele vechilor cetati. Un poet anonim, moldovean cu siguranta, a difuzat, in 1843, poemul Meditatie pe ruinele Cetatuiei Neamtului, iar Al. Hrisoverghi - Oda ruinelor cetatii Neamtului. Sentimentele autorilor, formulate in scopuri propagandistice sint de preamarire a trecutului acestor asezari. Sa retinem insa ceea ce vrem sa afirmam acum V motivul ruinelor prezent in literatura mai tot secolul al XIX-lea a cultivat interesul pentru vizitarea si cunoasterea vechilor cetati romanesti. Prin poezia si proza care il slavesc a fost stimulata deplasarea turistica. In acelasi timp, excursia in locurile cu "urme de glorie mareata' a impulsionat redactarea unor memoriale de calatorie

In a doua jumatate a secolului, Bucurestii intra in sfera de interes vilegiaturistic, mai ales pentru straini, care vizitau urbea, la fel cum vizitau Galatii, Alba Iulia, Iasii, Clujul. Un francez, Ulysse de Marssillacy publica chiar un Ghid al voiajului la Bucuresti, in 1873. Sub o alta semnatura - A. L. - aparea, tot in limba franceza: Bucarest - manuel du voyageur, in 1879. Excursionistul de peste hotare era atras in capitala Romaniei de comunitatea umana care o popula, de istoria si creatiile materiale ce ii dadeau distinctie. Numai asa se explica spatiul extins pe care il acorda, in ghidul sau, enigmaticul A. L. atunci cind prezinta bisericile si manastirile bucurestene, hotelurile si alte constructii arhitectonice, viata publica a orasului, intr-un mod similar va proceda, dupa numai sase ani, si doctorul N. Garoflid, autorul ghidului scris direct in romaneste: Guide de Sinaia si Cimpina, Bucuresti 1885. Lucrarea era tiparita intr-un moment de migratie, vara, a bucurestenilor catre Valea Prahovei, care incepuse, inca de prin 1695, odata cu zidirea manastirii Sinaia, sa-si primeasca primii vizitatori. Ca asa se petreceau lucrurile sta marturie tot brosura amintita, ce cuprinde "descrierea excumsiainilor si positiuni-lor ce sunt de admirat in urbea si imprejurimile Sinaiei'. E de observat, asadar, ca aria de continut a ghidului nu se limiteaza la descrierea localitatii. Este recomandata Cimpina, "statiune balneara si de vara de (la) l iunie pina la finele lui septembrie', care "da un traiu foarte placut si linistit, fara a fi nici monoton, nici fara oarecare farmec'. Sint indicate excursiile "calare ori pe jos in si imprejurul Sinaiei' ("De la fintina Davilla drept in sus duce o poteca la muntele Virful cu Dor, de unde o alta poteca prin dosul muntilor Piatra Arsa duce spre virful vestitului muitte Caraiman; dar acest drum nu se poate face fara conducator'), sint furnizate informatii uzuale, concrete, in scopul unei agreabile petreceri in localitate: "In Sinaia se afla multe hotele intre care de intiiul rang sint: Hotel Caraiman, Hotel Iosif Ungarth (Hotel Sinaia), Hotel Eduard Kursdner (noul hotel Sinaia, pe atunci !); la aceste hotele este atasat si cite un restaurant cu bucatarie franceza si romana, unde se poate minca cu pretul fix sau a la carte; se mai gasesc odai cu ziua si cu luna in multe stabilimente de al 2-lea rang' "Odai cu ziua' si conditii de cazare, in spiritul epocii, oferea calatorilor pe Valea Prahovei si Hanul lui Iancu, intre 1780-1870. La Gura Padurei exista de asemenea, un han tinut de un oarecare Gheorghe Seringa, venit aici din Grindul Transilvaniei. Hanul lui Seringa, parasit pe la 1845, era situat pe stinga Prahovei, in Sinaia, in apropierea drumului Prahovei, zis si Drumul domnisorilor. Ceva mai tirziu, dar inainte de construirea castelului Peles, a carui piatra de temelie a fost pusa la 10 august 1875, au inceput sa apara vile particulare ale potentatilor vremii. Prima vila a fost cea a beizadelei Ghica, ridicata in 1873 si darimata in 1911 pentru ca, pe-locul ei, in 1912, sa se inalte Cazinoul din Sinaia. A doua vila, cea a generalului Florescu, s-a construit in 1874; a treia - a colonelului Costiescu - in 1875. "Dupa aceste-trei prime locuinte boieresti de vara - scria Mihai Haret in Calendar de turism, 1940 - iesira ca din pamint vilele-Catargul si Boerescu in 1876, Costinescu in 1878, Blarem-berg in 1879, plus altele mai mici, asa ca in 1880 cind s-au terminat si Baile de hidroterapie din parc (darimate in 1934), tinara localitate numara in total vreo 30 vile si case, plus cele doua hoteluri'. Hotelurile la care se refera. Hairet erau: Wimdsoir (1869-1871), "pentru popasul cher-vanelor si pasagerilor care neincetat treceau vara la bai in Transilvania, sau se opreau aici', si Sinaia (1880), ultimul situat in parc, facind casa buna cu hotelul Caraiman, terminat in 1882.

Ce concluzii pot fi inchegate, dupa opinia noastra, in lipsa altor documente, daca pornim de la analiza marturiilor invocate ? In primul rind ca, in tot cursul secolului al XIX-lea, exista o miscare turistica determinata de initiativa particulara. Promenada de acest tip avea citeva resorturi-motivatii usor de depistat: placerea petrecerii in mijlocul naturii, in special la munte, chemarea senti-mental-patriotica intru vizitarea vestigiilor istorice antice sau medievale, cura balneoclimatica - la Borsec, Herculane, Lacu Sarat, Amara - efectuata pe motive de sanatate sau, destul de des, numai "in spiritul modei'. Se calatorea pe tot teritoriul cuprins intre granitele; nationale. Afirmatia, argumentata cu exemplele de pina acum, poate fi inca sustinuta: in 1831, apare, la Viena, o monografie: I. Schwarzott: Hercules-Bader bei Mehadia; in 1860, la Sibiu, Michael Salzer din Medias publica: Reise-bilder aus Siebenbiirgen; in 1850 Dora d'Istria tiparea Valahia moderna, dupa ce, ca rezultat al drumurilor prin Moldova, Transilvania si Muntenia, trebuie citate si alte scrieri: F.R., Scrisori despre Valahia, 1821; Stanislas Bellanger, Caruta. Voiaj in Moldo-Vlahia, 1846; Vasile Alecsandri, Balta Alba, 1847; autor anonim, Prin Banat. Peisaje si statii, 1848

Spre sfirsitul vechiului secol, marea incepea sa stir-neasca si ea interesul unora, pentru poezia si efectele sale tamaduitoare. Eminescu daca a scris Mai am un singur dor, e consecinta posibila a excursiei facute pe litoral inaintea anilor vegetativi din viata sa.

Se poate formula, in fine, o noua concluzie: in anumite cercuri, se infiripase de mult o constiinta turistica. Ea isi aratase semnele cu zeci de ani in urma, dar acum se exprima pronuntat: ultimul sfert de veac vechi si inceputul noului secol vor marca intrarea turismului romanesc in orbita miscarii similare europene, cind isi va crea institutiile de rigoare si literatura care sa-l ridice pe o treapta superioara. Un Calistrat Hogas si, imediat dupa el, un Nicolae Iorga sau un Alexandru Vlahuta, prin cartile lor, vor juca un rol deosebit pentru impulsionarea calatoriilor turistice de-a lungul si de-a latul tarii. Pe aceleasi coordonate vor actiona si ideile vehiculate de activitatea publicistica a lui Nestor Urechia, Mihai Haret, Bucura Dumbrava, Emanoil Bucuta, Valeriu Puscariu, Cora Irineu, Carmen Sylva

Doctorul Carol Davila fusese chemat in tara sa organizeze procesul de ingrijire a sanatatii publice si invatamintul medical. S-a pus repede pe treaba, sprijinit masiv de autoritati si inconjurat de oameni devotati si capabili. Doctorul avea cultul prieteniei si morbul sprijinirii spiritelor elevate, ii placea arta si ii simpatiza pe artisti. De Grigorescu a auzit inca in vremea cind pictorul zugravea minunile de la Agapia. Apoi i-au vorbit despre el, ba uaul, ba altul. Curind l-a si cunoscut personal, l-a supravegheat, ca medic, si i-a recomandat specialisti sa-i ingrijeasca sanatatea. S-a bucurat cind a aflat de amicitia - stabilita inca in Franta - dintre Dimitrie Grecescu si pictorul retras - dupa ragazul de-o clipa in atelierul lui Sebastien Cornu - in singuratatile de la Fontainebleau, Barbizon ori Vitre. Pictorul nu-l cunostea insa pe un alt colaborator apropiat al doctorului: pe chimistul Alfred Bernath, venit in tara din Croatia, dupa studii stralucite la Viena. La Bucuresti intemeiase si organizase laboratorul de chimie de Ia spitalul Coitca, indeplinise functia de director al Institutului chimic universitar, iar in 1908 fusese declarat membru de onoare al Academiei Romane. Cind Davila i l-a prezentat lui Grigorescu, chimistul facea experiente in laboratorul sau. Asta se intimpla in anul 1869. Anul cind s-a constituit, din cite stim, prima grupare turistica din Romania. Nu avea un statut, ca asociatiile de mai tirziu, dar - prin ratiunea care i-a impulsionat instituirea si prin actiunile concrete derulate in timp si spatiu - s-a manifestat cu evidenta ca atare.

Despre "trinitatea vremelnica', cum isi numeau, in gluma, cei trei - Nicolae Grigorescu, Alfred Bernath, si Diimitrie Grecescu - gruparea, Traian Savulescu scria inca din 1943, intr-un amplu paragraf referitor la Dimitrie Grecescu, intr-un studiu consacrat inceputurilor stiintei In Romania: "In anul 1869 impreuna cu prietenii sai nedespartiti, d-rul Bernath si pictorul Grigorescu intemeiara asa-zisa trinitate vremelnica, cu scopul de a intreprinde excursiuni'.

Ce fel de excursii, unde si cind au organizat cei trei ?

Membrii ei au strabatut impreuna aproape intreaga tara. Factorii decisivi si propulsatori ai actiunii lor erau dragostea pentru natura patriei, nevoia organica de a o cunoaste si de a trai in mijlocul ei, dorinta de a vedea si «cerceta oamenii cu asezarile lor, modul cum se manifesta acestia in planul artei traditionale si - nu in ultimul rind - constiinta necesitatii exercitarii profesiei lor in anumite locuri, care prezentau o infinitate de imagini pitoresti.

Profesia celor trei i-ar fi obligat, pe fiecare, chiar daca nu s-ar fi nascut cu dorul de drumetie in suflet, la excursii: pictorul - ca sa observe natura si sa-i patrunda tainele intru folosul artei, botanistul - pentru a cerceta viata plantelor, a florilor si a ierburilor, chimistul - pentru a-si verifica stiinta in templul naturii, ca sa acumuleze moi invataminte.

Timp de mai bine de un deceniu - intre 1869-1881 - "trinitatea' a calatorit - cu exceptia perioadelor cind Grigorescu lipsea din tara - prin Muntenia si Moldova. In 1870, de pilda, au plecat din Bucuresti spre munti, in fostul judet Muscel si pina in Valea Ialomitei, apoi in regiunea Dimbovicioarei, oprindu-se la Rucar si, de aici, mergind mai departe pina la cetatea lui Negru Voda. La Hucar, pictorul s-a scaldat in apa rece a Dimbovitei. Prin 1871, Grigorescu l-a insotit pe Bernath in judetele Prahova si Dimbovita. In 1872, din Cimpina - unde se stabilise temporar - pictorul a plecat spre Breaza de Sus, Bezdead, a coborit apoi, de la Pietrosita, spre Serbanesti si Podurile, oprindu-se la Pucioasa, unde Bernath cerceta terenurile petrolifere si apele sulfuroase. Spre sfirsitul aceluiasi an, cei doi devin eroii unei excursia pe ruta: Colibasi, Apostalaehe, Pacureti, Matita, Monteoru, Meledic. In 1874, acompaniat de data aceasta de Grecescu, pictorul se afla la Bacau. Au calatorit la Iasi, Tirgu Neamt si Agapia. Despre aceasta "evadare' a lor, Dimitrie Grecescu relata intr-un airtiood (O herborisatiune pe la manastirile Agapia, Varaticul si Neamtul, in Revista contimporana, IV, nr. 8, p. 117, 1876): "Cu ocasiunea unei primblari prin Moldova pe la finele verii anului 1874 impreuna cu amicul N. Grigorescu, celebrul nostru pictore, am facut si o mica statiune in prima jumatate a lui August la monastirea Agapia. Aici ne fixaseram, ca sa zic asa, cuartierul nostru general; apoi, in fiecare zi, preimbla-rile noastre incepeau de dimineata si tineau totdeauna

pina in seara: unul ocupat cu culorile a depinge colturile pitoresti care abunda in toate partile acelei parti frumoase a Romaniei noastre; celalt a cauta si culege plantele si florile ce impodobesc acele interesante locuri'. Tot Grecescu, intr-o corespondenta datata "Sinaia la 16 august 1878" ii scria prietenului Bernath, ramas in capitala:,,Scumpe Bernath, Miercurea trecuta priimii d-o data doua scrisori din Cimpina de la cuconu Nicu: in una imi zicea sa tramit niste lucruri ce le uitase aici si in cealalta ca dupa citeva zile a sa vina sa mergem la Virful cu Dorul. Abia terminai lectura acelor scrisori, cind iata si coconul Aicu ca intra pe usa. A doua zi de dimineata si porniram la Virful cu Dorul'.

Excursia lor pe munte - nici prima, nici ultima ! - s-a desfasurat pe itinerarul consemnat in lucrarea aparuta mai tirziu, in 1885, semnata de Ieromonahul Nifon: Preumblarile la Sinaia sau descrierea pe scurt a positiunilor celor mai frumoase ale Sinaei, cari se pot vedea fiind in apropiere. Au urcat, asadar, la Virful cu Dor pe potecile cunoscute de demult, au vizitat Pestera Ialomitei, unde au si innoptat, iar a doua zi au mers mai departe pina la Strunga. In scrisoarea amintita, Grecescu isi informa prietenul in continuare:.,Aici (la Strunga, n.n.) ne primblaram putin [], vazuram Piatra lui Craiu si Papusa, care era mai cu totul in nouri. Bine ca veniram aci !'

Din excursia prin munti a celor doi membri ai "trinitatii vremelnice', istoria artei grafice romanesti a pastrat pentru eternitate - sase desene semnificative si pentru istoria turismului din Romania. Autorul lor: Nicolae Grigorescu. Ele sint marturii-document, atit pentru cercetatorul din domeniul artelor plastice, cit si pentru tu-ristolog. Iata cum sint intitulate desenele: I Grecescu excursionist, II Grecescu si Grigorescu rostogolindu-se pe un povirnis, III Aici sa facem putina herborisatie, IV Acum sa mai mergem si pe jos, V Dejunul: Sub Virful cu Dorul, VI Dupa dejun: Pe Virful cu Dorul.

Dragostea pentru calatorie l-a stapinit pe Grigorescu toata viata. In amurgul virstei, la aproape saptezeci de ani, mai visa sa vada inca o data intreaga tara, sa-si ia "ramas bun' de la muntii si vaile strabatute in tinerete. Vroia, pentru aceasta, sa porneasca intr-un chervan tras de patru boi, cu popasuri lungi pe Valea Oltului, de-a lungul Dunarii pina la Galati, iar de acolo in sus, prin lunca Siretului, sa ajunga pe plaiurile Bucovinei si sa revina la Cimpina pe sub coamele si prin trecatorile Carpatilor.

Proiectul sau il impartasise prietenilor mai tineri - Alexandru Vlahuta si Barbu Stefanescu Delavrancea.

,,- La vara negresit facem chervanul', propunea el acestora in iarna anului 1907.

Separat, lui Delavrancea - care avea o oarecare indeminare la desen - ii spunea:

,,- Lasa tot si hai cu mine un an in chervan. Ma voi intoarce cu un mare pictor roman'.

S-a intimplat insa ca luna mai a aceluiasi an, pictorul, bolnav, a trebuit s-o petreaca in statiunea Govora. S-a intors acasa in convalescenta, dar cu speranta ca va putea pregati "casa pe roate', ca-si va chema prietenii si ca vor porni impreuna in calatoria propusa. Grigorescu urma sa vada si sa picteze noi peisaje, Delavrancea sa dejpdnda bine arta ingemanarii culorilor, iar Vlahuta sa-si faca documentarea pentru editia a doua a scrierii sale Romania pitoreasca, publicata intiia oara in 1901

Ajuns la Cimpina - unde se stabilise definitiv inca din 1891 - starea sanatatii lui Grigorescu s-a inrautatit din ce in ce. incepuse sa fie "muncit de vedenii', cum se exprima Vlahuta in monografia pe care i-a consacrat-o in 1910.

Apoi, intr-o luni, in ziua de 16 iulie 1907, pictorul a urcat in nemurirea pe care doar arta lui i-a putut-o darui

. S.K.V.

. CERCUL ESCURSIONISTILOR

. SOCIETATEA CARPATINA "SINAIA'

. PRIMII PASI IN MOLDOVA

Pe linga pasiunea pentru calatorii, "trinitatea vremelnica' se exersa si in alte directii. Muzica si cozeria pe teme literare si filozofice ii intirziau pe cei trei - Nicolae Grigorescu, Dimitrie Grecescu, Alfred Bernath - si inca pe citiva prieteni de-ai lor, in conclavuri de veritabila euforie. In toamnele ciinoase, cind ploile agasante si reci umflau apa Dimbovitei aruncind-o peste maluri, cind - din acest motiv - poate ca numai Podul Mogosoaiei statea neacoperit cu glod lipicios ori baltoace inselatoare, pictorul, naturalistul si chimistul se intruneau, cam la ceasul coboririi amurgului, de obicei in atelierul lui Grigorescu. Cind se ivea firul ierbii si necuprinsurile se invesmintau primavaratic, natura le poruncea sa-si gaseasca vreme pentru calatoria. Lor - asociatii intr-o grupare ce se manifesta vadit intre coordonatele marcate de conceptul de turism (cum ar fi putut fi definit si inteles in epoca) - si atitor altora ! Asa cum cei trei isi faureau proiectele viitoarelor excursii, cum le comentau si cum se bucurau la gindul infaptuirii lor, tot asa procedau si altii, stiuti si nestiuti. La Societatea geografica romana se discuta oficial despre rostul excursiilor prin tara. Multi geografi, ca si naturalisti, ca si istorici, ca si literatii timpului recunosteau valoarea complexa a drumetiilor. Se auzeau voci propunind actiuni privind infiintarea asociatiilor turistice statutare. Una din ele - cea mai energica, desi tirzie in raport cu realitatea - a fost a lui Gheorghe Munteanu-Murgoci

Gheorghe Munteanu-Murgoci implinea 30 de ani de cind vazuse lumina zilei la Macin. Era, acum in 1902, geolog, geograf si pedagog recunoscut. Preda la Scoala nationala de poduri si sosele. Cutreiera muntii de prin 1895. Se pregatea pentru marile descoperiri si pentru marile opere: Sinteza geologica a Carpatilor Sudici, Zonele naturale de soluri din Romania, Cimpia Romana si Balta Dunarii. Acumula observatii si materiale care sa-i faciliteze elaborarea teoriilor ce vor intra in patrimoniul stiintei mondiale. Iubea drumetia si vorbea despre ea studentilor. Facea, cu aceste prilejuri, referiri erudite la excursiile pe care le intreprindeau colegii lor germani. Odata, in toamna anului 1901, studentii l-au rugat, pe el si pe Popovici Biznosanu, sa alcatuiasca un regulament pentru ca - auzindu-1 vorbind cu atita patos - tinerii au decis sa-si alcatuiasca un cerc pentru organizarea excursiilor studentesti in tatra. In regulamentul redactat, cei doi exprimau o opinie extrem de larga referitoare la actiunile membrilor noii organizatii. Nu se recomandau numai actiunile de cautare a trairilor intense in mijlocul peisajului, ci si intelegerea pentru propagarea cunostintelor practice, a,,ideilor frumoase' printre cei intre care studentul petrecea citeva ceasuri. Se incuraja in regulamentul primului (cu siguranta !) cerc de excursii studentesti imbinarea placerii cu obligativitatea culturalizarii anumitor medii sociale, handicapate, din acest punct de vedere, de o istorie vitrega.

Articolele 8 si 9 ale documentului prevedeau, in esenta: asigurarea spiritului de voiosie specific virstei prin cintece, dansuri nationale si petreceri demne, care sa ateste colegialitate intre participanti; contributia studentilor la opera de emancipare culturala a taranilor, in special "prin explicatiuni si povete potrivite ocaziei si subiectului' (conferinte despre agricultura, cresterea vitelor, higiena, alcoolism); necesitatea prezentarii unei dari de seama - dupa fiecare excursie - care sa nu omita numele participantilor, itinerarul, descrierea regiunii strabatute (sub aspect geografic, geologic, biologic, economic, etnografic si istoric), asa incit, dupa citiva ani, cu datele si informatiile consemnate, sa se poata edita o caluza a excursionistilor.

Gheorghe Muateamiu-Murgoci se afla - cu rezultate evidente - in postura de propagandist al miscarii turistice. Regulamentul de functionare a asociatiei studentesti si conferintele tinute in 1901 sint argumente in acest sens. Savantul, insa, era si un teoretician, dincolo de ipostaza lui de practician. A scris, in 1902, o brosura fundamentala in care a pledat - asa cum nu se facuse pina atunci - pentru infiintarea unui club carpatin roman. E drept, Ideea nu-i apartinea. Ea a fost framintata, cum am spus, An cadrul Societatii geografice romane. Aici, faptele s-au petrecut asa

Societatea geografilor luase fiinta in iunie 1875. Cuprindea in rindurile ei somitatile romane ale stiintei geografice, isi elaborase <u/n program de studiu isi cercetare ambitios, edita o revista si patrona marile initiative ale domeniului, intre preocuparile Societatii, un anume loc il ocupa interesul privind organizarea turismului. In acest sens, la 20 martie 1882, in adunarea generala a S.G.R., Dimitrie Sturdza, politician si invatat care a ajuns prim ministru, dar a indeplinit si functia de secretar, apoi pe cea de presedinte al Academiei Romane, a propus crearea unui club carpatin roman; acesta urma sa-si desfasoare activitatea sub auspiciile S.G.R.

Dimitrie Sturdza, in interventia sa din martie 1882, ii fixa organizatiei alpine chiar parametrii programatici:,,Club carpatin, a carui misiune ar fi deocamdata a inlesni escursiunile si ascensiunile in Bucegi si Ceahlau, prin infiintarea de citeva blockhaus pe virfurile acestor munti, asigurarea petecelor in locurile primejdioase si formarea de calauze'.

Geografii au intimpinat propunerea fara nici un fel de rezerva; ba, dimpotriva, in procesul-verbal dresat cu acea ocazie, ei au tinut sa se mentioneze:.,Adunarea generala invita si roaga pe Dl. Dimitrie Sturdza, initiatorul acestei idei, sa binevoiasca a pregati statutele acestui Club Carpatin spre a se supune la aprobarea Societatii in cea mai apropiata a sa adunare generala'.

"Initiatorul ideii' n-a raspuns invitatiei soborului invatatilor geografi. A acordat prioritate altor probleme, probabil celor de ordin politic ori pasiunii lui de colectionar in folosul forumului academic. Propunerea sa n-a fost uitata insa. O dovedeste, doi ani mai tirziu, interventia lui George Lahovari, secretarul general al S.G.R. Acesta, la 21 februarie 1884, se intreba, tot in plenul adunarii generale: "Trebuie oare ca strainii sa cunoasca mai bine decit noi frumusetile muntilor si vailor noastre ? Si nu ar fi timpul ca si noi sa incepem a ne interesa mai mult de tara noastra ? In aceasta oredinita imi voi permite a propune ca mai inainte de a ne desparti sa binevoiti a alege un comitet care sa studieze mijloacele cele mai practice pentru formarea unui Club Carpatin Roman si sa elaboreze statutele necesare, ca astfel sa putem preintimpina initiativa straina'

Din pacate, nici in 1882, nici in 1884 nu stim sa se fi trecut la elaborarea statutelor si la constituirea vreunei asociatii. Abia dupa aproape un deceniu, ca o reflectare a dezbaterilor din sedintele geografilor romani, a fost redactat statutul Cercului escursionistilor (1881) si s-a hotarit infiintarea Societatii carpatine "Sinaia" (1893).

Murgoci, ca teoretician si practician, a incredintat tiparului gindurile sale in lucrarea Necesitatea unui club carpatic roman, publicata mai intii in Revista romana politica si literara nr. 8, mai, 1902 si reculeasa, in acelasi an, la tipografia Institutului de arte grafice Carol Gobl.

Demonstratia autorului se contura prin apel la citeva elemente: 1) critica inertiei individului traitor in mediul urban, 2) invocarea opulentei naturii montane romanesti, 3) relevarea progresului tehnicii subordonate excursiilor alpine din alte tari, 4) indemnul la actiune.

Murgoci foloseste intentionat un ton usor exagerat chiar din clipa cind isi incepe pledoaria:,,Stau si ma gindesc la viata noastra monotona din oras, lipsita de farmec, lipsita de miscare si ma prinde mirarea cind constat ca la noi romanii nu s-a dezvoltat deloc gustul pentru excursiuni, ca nu avem nici o aplecare spre variatiune, nici un indemn launtric si nici o placere de a ne duce in mijlocul naturei. Noi parca nu simtim trebuinta de a ne mai schimba felul de trai, sa ne improspatam trupul si mintea, dupa viata obositoare si zbuciumata de oras, petrecind citeva momente linistite in aer liber. Natura si variatele ei manifestatiuni pare a nu avea nici o actiune si nici o atractiune asupra firei noastre, repetatele ei reinvieri nu ne cheama la viata si pe noi, ca pe tot ce e viu pe pamint, iar faptele marete ale necunoscutelor ei forte, bogatia podoabelor cu care ea ni se arata noua, ne lasa reci'.

Exagerarea savantului nu vine din necunoasterea traditiei drumetiei romanesti, nici din ignorarea pasiunii romanului pentru natura, a convietuirii de veacuri om/codru verde. El foloseste acest timbru al vocii din ratiuni tactice, dar si pentru ca, partial, exprima un adevar: masa majoritara a orasenilor din acea vreme nu cultiva obiceiul calatoriilor. Pentru dinamizarea interesului acesteia, impotriva inertiei, isi formuleaza - voit la acest diapazon ! - opinia eruditul plecat din Macin. Constatarea,,ca la noi romanii nu s-a dezvoltat deloc gustul pentru excursiuni' vizeaza, evident, secventa privind inexistenta unor organizatii turistice puternice care sa-si asume voluntar educarea acestui gust. Mai ales in imprejurarea cind natura romaneasca isi arata comorile la tot pasul, asa cum prea putine zone ale lumii o pot face:,,ea-si schimba fata la fiecare pas si-n fiecare loc are un alt farmec, cu care sa ne incinte ochii si sufletul'. Dar, chiar asa fiind - afirma Murgoci, totusi, cu o unda de tristete in glas - muntii nostri "stau singuratici si tacuti, par lipsiti de orice voiosie, ca unii ce sint dati uitarii. Doar ciobanul, singurul roman cu inima neprihanita si cu cugetul curat, le ramine credincios, el si cu turma lui le mai tine de urit; cit e vara de mare ii strabate de la un capat la altul, umplind vaile si desisurile cu minzari laptoase [] facind sa rasune codrii cu sunetul clopotelor si duiosia fluierului, inaltind pana la cer veselia chiotului lui'.

Era aici rostit un adevar, daca eludam din cimpul nostru de interes - asa cum dealtfel a procedat si Murgoci - practica drumetiei in grupuri restrinse in munti in tot cursul secolului al XIX-lea si inceputul noului veac, despre care am relatat ori urmeaza sa relatam. Dar era un adevar si pentru ca autorul studiului Necesitatea unui club carpatic roman se gindea, atunci cind il striga, ca muntii altor tari erau asaltati..in masa', cum se spune. In Alpi, bunaoara, Berlinerhiitte, situata la 2 054 m, dis-pu»ea de 80 de paturi, plus saltele pentru calauzele excursionistilor; au fost zile cind cabana-hotel a gazduit chiar 200 de vizitatori; spre Jungfrau (4 166 m) incepuse sa se construiasca o cale ferata, ce trebuia sa-i duca pe calatori in zona destinata hotelurilor, restaurantelor, a bibliotecilor. La noi - si realitatea aceasta doar in rare cazuri avea cum sa fie infirmata pina in anul 1902 - "la o palma departe de orasel, de sat, nu mai gasesti nici han,. nici piine, nici drumul nu se mai cunoaste'.

Iata, asadar, unde trebuie cautate cauzele demonstratiei lui Murgoci in favoarea Clubului carpatic roman. Savantul ii definea clar structura si rostul functionarii: "Un club carpatic roman nu ar fi insa numai un club de petreceri, de organizari de excursiuni sau de supraveghere-asupra muntilor nostri; in Romania un club carpatic ar avea, dealtminteri ca si in alte parti, rolul unei institutiuni de cultura, ar fi o scoala pentru orasean si satean, scoala tinuta in mijlocul naturii'.

Se va sesiza in citatul de mai sus relatia, dintotdeauna semnificanta, turism/cultura. Asa concepea profesorul exercitiul turismului organizat si stimulat de cluburi statuar constituite. Aducea, in sprijinul conceptiei sale, un exemplu elementar dar concludent: o pictura infatisind un apus de soare va fi inteleasa mai bine de acela care a avut ocazia sa admire amurgul real. Apoi continua, accentuind ideea: "Dai educatiunea nu numai in materie de arta, ci si in materie de stiinta se capata si se dezvolta in natura. [] Acolo si tinarul student si filozoful batrin va gasi materie de gindit, ocupatiune spiritului lui'.

Concluzia efortului teoretic efectuat de Murgoci trimite gindul cercetatorului la ceea ce indeobste este socotit a fi principiul denumit rousseauism. Privita cu atentie si receptivitate insa, concluzia lui difera net de cea a autorului lui Emile; nu depistam in formularea ei idealizarea naturii si nici nu-si propune sa faca elogiul "starii naturale' initiale a omului; romanul elogiaza natura pentru efectul ei sanitar-curativ, pentru forta revigoranta asupra psihicului si fizicului uman: "Priviti cum vine un excursionist: fata-i e arsa de soare, dar singele e ros in sanatos; corpul e mai slabit, dar e mai viguros, muschii sint mai tari [] De aceea dar, sa ne miscam, si de la munte vom aduce o noua viata la oras'.

Cum e bine si necesar sa fie facuta miscarea orasea-nului la munte ? In primul rind, intr-un cadru organizat, ca acela pe care il poate asigura un club carpatic, cu un program temeinic elaborat

In atmosfera propice evolutiei ideii de turism organizat, a practicarii calatoriilor colective de placere, in Transilvania lua fiinta, in anul 1880, una dintre cele mai puternice societati: Societatea carpatina ardeleana a turistilor ( Siebenburgische Karpathenverein). Nu era prima pe teritoriul Romaniei. O precedase nucleul bucuirestean Trinitatea vremelnica si brasovenii (reuniti in Societatea carpatina ardeleana (Erdelyi Karpat Egye-sulet).

Noua asociatie isi stabilise sediul central la Sibiu, dar avea sectii regionale gazduite de orase aflate pe intreg teritoriul tarii: Bistrita, Orastie, Bucuresti, Brasov, Cernauti, Lupeni, Nasaud, Medias, Reghin, Petrosani, Sighisoara, Timisoara. Membrii S.K.V. erau, in majoritatea lor sasi transilvaneni. Printre ei, numerosi si activi, se gaseau romanii din localitati urbane ca: Brasov, Bistrita. Fagaras, Sibiu, Nasaud. In lista intocmita la 30 mai 1882 si publicata in Jarbuch des Siebenburgischen Karpathen Vereins am descoperit, numai pentru Nasaud, urmatoarea situatie: din 25 membri, citi numara sectia de aici, 19 erau romani. Numele lor: dr. P. A. Alexi, profesor, dr. Emir Filipanu, Ioan Lupoaia, Iosif Mihalasiu, dr. Constantini Moisilu, Florian Moticu, Grigoriu Pletosu, Iacob Popu, Maxim Popu, Iacob Prodanu, Gabriel Scridon, Alexandru Sitrope, Ioan Tanco, Pavel Tanco, Petru Tofanu, Gheorghe Vintila, Nicolae Rus, Ioan Maloiu, Hasgea B. In lista din 31 mai 1883, acestor nasaudeni li se adauga alte doua nume: M. Grigorita si I. Jarda. Activau alaturi de sasi si alti romani din alte orase transilvane: Marinovki Nicolae, negustor din Reghin, George Corbu, D. Daniel., Ilarie Duvlea (avocat in Fagaras), Radu Popa, Laurentiu Negrea (judecator in Fagaras); Valentin Boc, Vasile Pop Harsianu, dr. Ioan Moga, Petre Nedelcovici, Nicolae Petrescu Petre, Popa Ioan, Vasile Preda, Ioan Preda - din Sibiu; Iosif Puscariu, J. R. Pop, Ioan Paraschiv, Vlad Nicolae, Nicolae Garoiu, Penciu Nicolae, Popovici Vitomir - din Brasov

Un amanunt cu o semnificatie deosebita: inca din anul infiintarii, S.K.V. cuprindea membrii cotizanti cu domiciliile in orase ca: Bucuresti, Giurgiu, Viena, Frankfurt am Mein, Londra; semn al unei largi deschideri si al faptului ca initiatorii noii societati turistice intentionau sa faca cunoscute frumusetile Carpatilor in cercuri aflate departe de orasul in care isi stabilise S.K.V. centrul administrativ.

Adunarea de constituire a S.K.V. s-a tinut in ziua de 28 noiembrie 1880. A ales in comitetul de conducere, intre altii, pe Karl Conradt, ca presedinte, pe E. Albert Bielz si Eduard Zaminer, ca vice-presedinti, pe Robert Sigerus, ca secretar, si pe Erns Ludecke, in functia de casier.

In Statutul citit atunci, la articolul l, se scria: "Scopul Societatii carpatine ardelene a turistilor este de a face accesibili Carpatii Transilvaniei si tinuturile invecinate, de a-i cerceta din punct de vedere stiintific, de a-i des-scrie si de a raspindi rezultatele astfel obtinute, de a facilita accesul in diferite locuri interesante de aici, in special de a intensifica si a raspindi interesul pentru acesti munti.

Asociatia trebuie sa evite orice amestec in chestiuni de ordin politic[4].

Pentru infaptuirea acestor teluri, S.K.V. preconiza: tiparirea unor publicatii, conferinte cu caracter stiintific, excursii colective ("gemeinschaftliche Ausfluge'), Beuniuni amicale, imbunatatirea si intretinerea drumurilor si potecilor, construirea adaposturilor de aparare impotriva vremii rele in munti, executarea marcajelor, pregatirea ghizilor.

Una din realizarile cele mai remarcabile ale S.K.V. a fost tiparirea Anuarului (Jahrbuch des Siebenbuvgischen Karpathen Vereins), care a aparut intre 1881 si 1944. A doua mare realizare: construirea caselor de adapost si a cabanelor in Carpati. Dintre cele care se pastreaza inca in memoria "veteranilor' trebuie mentionate cabanele de pe Negoiu, Godeanu si Piatra Craiului (1881), cea din Valea Malaiestilor, in Bucegi (1882), casa de pe Postavaru (1883), Gasa Bulboace, construita de Sectia Bucuresti a S.K.V., casele Bilea, Robert Gutt, casa Virful cu Dor.

Pina in 1934, societatea sibiana construise 45 case de adapost, din care - in acelasi an - functionau inca 15. Rolul acestora pentru incurajarea excursiilor in munti a fost imens. Ca si ai Anuarului, publicatie cu o tinuta severa, in paginile careia informatia se remarca prin rigurozitate.

In cei peste 60 de ani de activitate neintrerupta, S.K.V. si-a inscris cu litere proeminente numele in istoria turismului din Romania. A educat gustul pentru drumetie, a infaptuit constructii in munti, a cultivat dragostea pentru natura tarii. Asupra acestei societati precursoare se cuvine o munca de cercetare indelungata. Ea ar revela, fara doar si poate, inca un domeniu graind raspicat despre munca, bucuriile si aspiratiile comune ale romanilor si ale celorlalte nationalitati care convietuiesc pe frumoasele noastre paminturi de veacuri.

"Trinitatea vremelnica' nu avea un statut, ca S.K.V. Membrii ei nu s-au gindit la oficializarea gruparii. Sentimentele prietenesti prevalau in toate actiunile. Dar, intr-un climat ca acela caruia consideram ca i-am surprins citeva dominante vizavi de sfera turismului, cind la Brasov, Sibiu si Cluj-Napoca existau asociatii inchegate, intirzierea acestei formule organizatorice si dincoace de munti nu putea sa dureze. Societatea romana de geografie sustinea gestul calatoriilor in tara si peste hotare. In sinul ei, cu siguranta, a germinat si ideea infiintarii - la l ianuarie 1891 - a Cercului escursionistilor, prima organizatie turistica din Bucuresti. Constructia nu era rezultatul unei mode, ci exprima o necesitate, poate si prin influentare externa, dar, inainte de orice, era consecinta unei realitati: patrimoniul pitoresc natural si nevoia efectuarii excursiilor.

Scopul actiunilor de acest fel e stipulat limpede si concis in Statute:

"Art. 2. Scopul acestui cerc este de-a intreprinde escursiuni menite sa dezvolte iubirea pentru frumusetile naturei si inmultirea cunostintelor prin vizitarea monumentelor si localitatilor din tara, cari ar putea presenta xm interes din deosebite puncte de vedere'.

Se observa limitele vaste ale zonei ce urma sa fie vizitata si finalitatea actiunilor; nu o orientare exclusivista spre munte, ci spre toate acele locuri care "ar putea prezenta un interes din deosebite puncte de vedere'.

Aici, in acest cerc, in statutul lui, se gaseste, ni se pare, o ampla gama a punctelor de reper la care s-au raportat mai toate asociatiile de mai tirziu.

Momentul trebuie, deci, retinut si marcat cu majuscule - pentru valoarea lui.

Si ca structura organizatorica, Cercul excursionistilor este un model pentru asociatiile similare. Primirea, ca membri, de exemplu, este conditionata "de o buna reputatiune in societate'. Excluderea se petrece conform unor principii democratice, ea urmind sa fie operata cind membrul, prin conduita sa, "ar deveni nedemn sa faca parte din cerc'. Dar chiar asa fiind, actul excluderii se putea infaptui numai daca cel mai putin 3/4 din numarul voturilor comitetului se pronunta pentru excludere.

Democratismul Statutului se manifesta si la nivelul organelor de conducere. Comitetul era compus din presedinte, vicepresedinte, un secretar, contabil, un casier si trei membrii auxiliari. Membrii comitetului nu puteau fi alesi decit pe termen de un an.

Interesanta este clauza din Statute privind timpul consacrat efectuarii excursiilor; ele puteau sa se desfasoare numai duminica si in zilele de sarbatori. Comitetul urma sa anunte din vreme data excursiilor si alte amanunte.

In Statut exista si o formulare extrem de frumoasa: "Ca mijloc de locomotiune se adopta piciorul; numai pentru a strabate distante mari se va recurge la alte mijloace de transport'.

In excursii, toti membrii cercului trebuiau sa poarte un "semn distinctiv'.

Alte elemente demne de retinut sint prevazute in articolele 22 si 23 ale Statutului. Primul e formulat asa:."Cind numarul membrilor va fi redus la 10, cercul se va considera dizolvat'. Celalalt: "Cercul va poseda o casa de economie, unde membrii vor depune oarecari sume, pe cari le va ridica in scopul escursiunii viitoare'.

Intelegind sa-si organizeze astfel activitatea. Cercul escursionistilor urma sa continuie, pe alte coordonate si la alt nivel, o actiune cu veche traditie in Romania: drumetia (,,Ca mijloc de locomotiune se adopta piciorul') menita "sa dezvolte iubirea pentru frumusetile naturei si inmultirea cunostintelor prin vizitarea monumentelor si localitatilor din tara, cari ar putea presenta un interes din deosebite puncte de vedere'.

Sesizam aici - sa recunoastem ! - o conceptie superioara asupra rolului si rostului turismului, precum si in ce priveste zona geografica ce trebuie sa fie obiect al excursiilor. Deci: un turism capabil sa-si promoveze valentele educativ-partriotice, informativ-instructirve, propunind - drept cimp pe manifestare - monumentele si localitatile din intreaga tara; o idee si o premisa la care nu poate sa nu-si arunce ochii - si nu doar in treacat - intregul proces evolutiv al miscarii turistice romanesti; caci, si astazi, dincolo de aspectele economice, acute, care sint, in ansamblu, atributele si finalitatea turismului ?

In calatoria noastra prin vreme am redescoperit fapte care, desi s-au consumat relativ recent, au fost acoperite de colbul uitarii ori au fost prezentate incomplet sau, uneori, chiar inexact. Doua dintre ele au fost semnalate in paginile anterioare: "trinitatea vremelnica' si Cercul escursionistilor. Al treilea este urmatorul: actul de nastere al Societatii carpatine "Sinaia' a fost datat gresit: anul 1895, in loc de 11 martie 1893 l E curios cum s-a perpetuat greseala aceasta, deoarece sinaienii si-au redactat si tiparit Statutul. Or, pe coperta lui, ca si pe pagina de garda, scrisul e clar: Statutele Societatii carpatine "Sinaia' fondata la 11 martie 1893. Brosura a fost editata in 1897 la Bucuresti in tipografia Gutenberg.

Propunem, asadar, datarea corecta a infiintarii Societatii carpatine "Sinaia' si, de asemenea, atragem atentia asupra denumirii exacte: nu Societatea carpatina din Sinaia, cum am stiut pina acum !

Societatea se nascuse intr-un moment de ofensiva a ideilor propice excursiilor de cunoastere a naturii, de bucurare a omului in mijlocul ei, de studiu si observare. In articolul 2 din Statute, intemeietorii si-au explicat gestul lor astfel: "Scopul societatii este de a inlesni si propaga cunoasterea muntilor din imprejurimi, a faunei si florei lor'

Ca imijloace de realizare erau imaginate formule nestatice, actiuni variabile: organizarea de excursii izolate; sau in colective largi, construirea si intretinerea de adaposturi si poteci, intruniri si conferinte periodice, publicarea unor lucrari stiintifice, literare sau artistice, precum si a unei calauze. Se dorea - gindul fiind exprimat intr-o clauza statutara ! - "crearea unei biblioteci si a unui muzeu de colectiuni'; o biblioteca documentara cu carti de geografie si turism, cu harti si tratate despre flora si fauna lumii si a tarii; un muzeu care, in primul rind., sa fie unul cu exponate folositoare turistului. (Ce vis frumos aveau sinaienii! Cita fervoare puneau in lucrul lor, de parca n-ar fi trait, intr-un sfirsit de veac, destul de framintat).

Tot in Statute, circumscrisa cadrului definit de scopul pe care si-l fixase Societatea carpatina "Sinaia', era prevazuta si o indatorire pe care si-o vor revendica in programele lor mai toate gruparile turistice de mai tirziu: protejarea faunei regiunii muntoase, in special cerbii, caprioarele, pasarile pe cale de disparitie, pastravii apelor repezi. Un simt responsabil superior, asadar, etalau intemeietorii gruparii si, totodata, lansau un semnal de alarma repetat, in anii posteriori, extrem de vehement; uneori, insa, in van !

In fine, articolul comentat, in subdiviziunile lui notate grafic cu literele alfabetului, de la a la h, semnala alte doua valente ale scopului urmarit de noua organizatie: sprijinul pe care membrii societatii sint dispusi sa-l acorde-calatorilor straini prin muntii din imprejurimile Sinaiei si - o prevedere cu ecouri interne - intretinerea unor relatii de fraternitate intre membrii colectivitatii constituite. In acest spirit al conlucrarii armonioase, Statutul cuprindea si un articol omis ori disimulat, ca exprimare, in documentele similare ulterioare. El se referea la chestiunea politicului. Exact spus, respingea orice influenta si finalitate politica:,,Tendintele politice de orice natura sint cu totul excluse dintre scopurile societatii". Acesti termeni apartineau articolului 3.

E util sa consemnam si alte aspecte privind structura organizatorica a primei societati turistice romanesti, cu activitate efectiva, cunoscuta. Membrii gruparii erau impartiti in patru categorii: membrii de onoare, donatori, activi si fondatori. Puteau primi calitatea de membrii chiar si femeile sau tinerii avind virsta de 15 ani impliniti.

In momentul constituirii societatii, deci in 1893, se nominalizasera noua "membrii donatori si de onoare'. Erau alesi, din ratiuni tactico-strategice, din rindurile protipendadei politice si economice: L. Basset, P. P. Carp. Emil Costiescu, M. Gherman, N. Ghermanescu, Tache Ionescu, arhitectul Mandrea, M. I. Ramniceanu, inginer, directorul Eforiei spitalelor civile, V. A. Urechia, istoricul. Unii dintre ei fusesera ministri, senatori ori deputati. Altii urmau sa capete insarcinari politice ori sa devina mari actionari pe tarimul economic. Dintre "membrii fondatori si activi', in numar de 124, citam citeva nume alese arbitrar, indicind, totodata, localitatea de domiciliu: Adam Gh. (Busteni), Albulet R. I. (Sinaia), Arhimandritul Nifon (Sinaia), Arhimandritul Dionisie (Predeal), Babes Ion (Azuga), Baboianu Isidor (Cimpina), Brailoiu Al. (Bucuresti). Costache C. (Calarasi), Manoel Ernest (Comarnic), Nadejde C. N. (Bucuresti), Pacuraru I. (seful statiei din Sinaia), Popescu N. D. (publicist, Bucuresti). Predominau, printre membrii fondatori si activi, sinaienii. Veneau la rind, bucurestenii, cei din Predeal, Comarnic, Busteni, Cimpina, Ploiesti, Calarasi, Azuga. Am semnalat chiar prezenta unui pitestean (Pretorian N. B., inginer silvic) si a unui buzoian (maiorul Tetrat). Ca profesie, isi exprimasera dorinta sa activeze in societate ingineri silvici, avocati, ofiteri, preoti, fotografi, ceferisti, profesori, lucratori la posta. Societatea carpatina, "Sinaia', era o organizatie turistica deschisa, nu una cu principii retrograde, care sa permita accesul numai a potentatilor vremii.

Taxele de apartenenta la organizatie erau modice: 3 lei la inscriere si 12 lei cotizatie anuala. Fondurile financiare ale institutiei se constituiau inca din: liste de subscriptie, subventii din partea guvernului, judetelor, comunelor, a stabilimentelor publice si altor societati, donatiuni. Societatea era administrata de un comitet compus din 7 activisti: un presedinte, un vicepresedinte, trei membri, un casier si un secretar. Functiile eligibile urmau sa fie exercitate o perioada relativ scurta: un an. Adunarea generala, convocata de fiecare data la 11 martie, confirma sau realegea pe unul sau pe altul dintre membrii vechiului comitet. In comitet, casierul avea una din responsabilitatile principale: reprezenta Societatea in fata Justitiei si informa trimestrial, intr-un raport detaliat, despre fondurile intrate ori iesite din casa.

Articolul 25, ultimul din documentul comentat, suna asa: ,,Societatea va poseda un sigiliu cu inscriptia Societatea carpatina «Sinaia». Emblema societatii va fi floarea reginei, urmata de o pereche de coarne de cerb, iar cind se va gasi cu cale de societate, se va face un steag cu tricolorul roman, care va purta pe o parte emblema societatii cusuta in fir, iar pe cealalta inscriptia.

Se va infiinta asemenea si cocarda tricolora de marimea unui leu de argint, de care se va atirna o panglica verde, purtind brodat pe ea floarea reginei'.

Insemnele organizatiei vor face obiectul, de acum incolo, mai tuturor gruparilor turistice, mici sau mari. Distinctia intre ele se realizeaza si in acest mod. Or, mai bine spus, mai ales in acest mod. Pentru ca, in ansamblu, toate asociatiile turistice din Romania aveau un program teoretic similar. Cu mici diferente de nuanta, exceptie facind, desigur, cluburile care isi propuneau, inca din start, performanta, recordul.

Cele mai prestigioase realizari ale sinaienilor au fost construirea vechilor case de adapost de la Omul si Caraiman, amenajarea Pesterii Ialomita, marcarea unor poteci in munti. Sub influenta Societatii carpatine "Sinaia' si impulsionata de ea, miscarea turistica organizata din Romania va cunoaste o evolutie progresiva.

Ea isi va crea practicieni statornici si ideologi cu o conceptie fundamentata si orientata pe si spre imperativele novatoare. Nicolae Bogdan, Mihai Haret, Nestor Urechia, Dan Radulescu, Bucura Dumbrava cresc in postura de mari drumeti, teoreticieni ori scriitori de turism, in lumina reverberatorie generata si intretinuta de Societatea carpatina "Sinaia'. Iar numele marilor calauze: Gelepeanu, Butmaloiu, David Turcu, Gheorghe Ion Marin Vasii au fost perpetuate si datorita excursiilor pe care le-au facut in Bucegi la solicitarea organizatiei turistice sinaiene. Cu asemenea nume abia daca se pot lauda alte doua societati turistice de la sfirsitul secolului trecut, chiar daca, sub aspectul realizarilor de alta natura - case de adapost, marcaje, propaganda - contributia lor trebuie apreciata pozitiv: asociatiile injghebate, tot din initiativa particulara, la Brasov si la Cluj-Napoca.

Comunicarea difuzata de ziarele din 11 iunie 1948 nominaliza, in sirul asociatiilor dizolvate, si Societatea de gimnastica, sport si muzica din Iasi. Sucomba, astfel, printr-o hotarire determinata de ratiuni ale momentului istoric, o organizatie care si-a concentrat o parte a muncii sale, de-a lungul a 46 de ani, turismului. Se infiintase, deci, in 1902, pe temelia unei traditii de drumetie moldava, care isi avea exponenti de frunte, glorii in variate cimpuri de manifestare spirituala: Dimitrie Cantemir, mitropolitul Veniamin Costache, principele Sturdza, Costachi Conachi, Gheorghe Asachi, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga. Fiecare dintre acestia a lasat urme in drumetia romaneasca. Dar si ei, ca si contemporanii lor de peste munti, au fost turisti mai mult sau mai putin singulari. Ideea unor excursii colective - pornind din Iasi - s-a intrupat intr-o asociatie abia in 1902. Numele fondatorilor s-a pastrat datorita memoriei scrinurilor si au fost spuse, in ultimii ani de citeva ori, de catre academicianul Neculai Macorovici. Repetarea lor, acum, e o indatorire ceruta de natura acestei carti. Initiativa apartinea profesorilor Paul Bujor (academician dupa 1948), Constantin Messner, Vasile Teodoreanu, fratii Ion si Constantin Prajba, Teodor Berescu, pictorul Emanoil Bardasare. Ei credeau in efectul instructiv-educativ al excursiilor integrate procesului de invatamint al elevilor. Au determinat, de aceea, la nivelul urbei lor natale sau de adoptiune, care era lasul, excursii in jurul orasului - la Repedea si Birnova. Apoi, imediat, si pe muntele lor sfint: Ceahlaul. Aici veneau iesenii, laolalta cu moldovenii de prin alte tirguri ale provinciei si cu taranii asezati in satele de la poalele masivului, mai ales in ziua de 6 august, cind se petrecea pe platou o manifestare pastrata pina azi ca traditie: "ziua muntelui'. Pelerinajul estival in grup din luna lui cuptor era doar un pretext pentru cei care, cunoscindu-i, se vor indragosti, curind, de Ceahlau. Ei doreau un popas mai indelungat la umbra codrului inalt. Asa incit au pus in aplicare o clauza statutara: construirea adaposturilor, refugiilor si cabanelor. Primul dintre cei cu simt practic a fost ziaristul Gheorghe Panu; in 1906, el a cladit o coliba pe Ceahlau, la Fintina Rece. Un adapost din lemn a construit si batrinul Maca-rescu din Piatra Neamt; era situat in apropierea Fintinei Mararescului de azi si a detinut un record de rezistenta: 20 de ani ! Dupa patru ani, in 1910, au construit un adapost friabil iesenii Dimitrie Cadere si Ion V. Prajba. Cabana Dochia - nu cea de azi ! - s-a ridicat printr-o actiune unita a sectiei de turism a Societatii de gimnastica, sport si muzica. Lucrarile au debutat in 1913 si au durat pina in primavara anului 1914, cind a fost inaugurata. In vremea razboiului a fost devastata, batjocorita. Refacerea ei, in 1922, si reinaugurarea din 6 august, acelasi an, a insemnat un succes al membrilor sectiei iesene. Au urmat si alte actiuni, care si-au pus pecetea pe filele istoriei Societatii de gimnastica, sport si muzica: executarea marcajelor pe Ceahlau, amenajarea potecilor, tiparirea unei Calauze a Ceahlaului, intocmirea hartii turistice Ceahlaul si Cheile Bicazului la scara l: 50 000, editata la Brasov in 1936, intr-o vreme cind, de fapt, miscarea de inviorare a turismului moldovean statea sub egida citorva asociatii: Turing Clubul Romaniei, Cercul turistic din Piatra Neamt, Cercul turistic din Cimpulung Moldovenesc Retrospectiv privita, activitatea Societatii de gimnastica, sport si muzica - sectia de turism - ocupa un loc privilegiat in cronologia care, odata si odata, va fi stabilita cu exactitate, pentru alcatuirea "arborelui genealogic⁴ al turismului nostru.

. UN "GALOP' DE TREISPREZECE ANI

CINTECUL LEBEDEI

In pragul noului secol exista o constiinta turistica la majoritatea celor care practicau drumetia prin tara. Ei aveau, dincolo de sentimentul dragostei pentru natura si de nevoia organica de "infratire' cu ea, si constiinta valorii gesturilor - in postura de calatori - ale predecesorilor. Unul dintre acestia, Ion Codru Dragusanu, in 1842, pe cind se afla in insula Elba, nota: "Sa nu fi fost intre carti, poate tot mai o duceam: am dat insa de descrieri turistice, mi le facui lectura de predilectie si, asa, dorul de duca din ce in ce se inrai in mine si mai tare'. Tot el, in 1865, in prefata cartii Peregrinul transilvan tiparita, iarna, la Sibiu facea o constatare: "Natiunea romana e lipsita de literatura turistica'. El, de fapt, nu avea cum sa cunoasca toate lucrarile confratilor inaintemergatcxri, intre care poema intitulata Calatoria mea la munte, scrisa de vornicul Gane prin 1833. cartea lui Asachi dedicata Ceahlaului sau pe cea a lui Alexandru Pelimon

In deceniul al saptelea al veacului trecut, cum am relatat intr-un capitol anterior, se infiripase un nucleu de asociatie turistica: pictorul Nicolae Grigorescu, dupa scoala Caldarusanilor, s-a imprietenit cu botanistul Grecescu si cu Bernath, chimist in laboratorul de la Coitca, ca sa cutreiere Valea Prahovei, Bucegii si alte locuri din tara. Dupa ei, la scurta vreme, si nu in contratimp cu initiativele similare inregistrate pe plan european, au fost constituite primele asociatii turistice statutare. Sub influenta lor, muntii incep sa fie din ce in ce mai vizitati. Sibienii, sinaienii si brasovenii construiesc primele case de adapost, fac primele marcaje si, mai ales, organizeaza excursii. Sibienii "asalteaza' Piatra Craiului. Bucurestenii, sinaienii si brasovenii - Bucegii. Iesenii reiau traditia drumetiilor pe Ceahlau

Cu siguranta, nu doamnele Rimniceanu si Fany Seculici au fost primele excursioniste pe Valea Malinului. Dar cind, in prima decada a secolului, Nicolae Bogdan, Al. Florescu, Paul si Rudi Catargi s-au folosit de fringhie ca sa ajunga sus intr-o vilcea de pe Valea Malinului, chiar daca fringhia nu era necesara in acel loc, prezenta ei pe munte in "arsenalul' drumetilor avea o anumita semnificatie. Tot pe atunci, sfatuiti de calauze iscusite ori de vinatorii de capre: Butmaloiu, Gelepeanu, Oancea, N. Jinga, turisti ca: N. Bogdan, fratii Mihai si Petre Gold, Paul si Rudi Catargi, fratii Gramaticescu, medicul veterinar Eusta-tiu Ionescu, Tita Eftimiu, Fany Bogdanescu, dr. Alceu Ure-chia, ing. Nestor Urechia, fratii Costinescu, Dinu Arion, Petrica Stefanescu, fratii Turnascu, Dan Radulescu, Gogu Ionescu-Sinaia ajungeau in virful Costilei prin Valea Malinului. Pina in 1910, Nicolae Bogdan, cel care umbla prin munti inca de prin 1885, cunoscuse pe rind Caraimanul (drumul de la Poiana de Sus la Poiana Berbecilor si la Portita), Valea Alba, Valea Malinului, Valea Seaca a Costilei, Valea Verde, Omul, Strunga, Zanoaga si Lespezi, Scropoasa. Teodor Rosetti-Solescu il va urma curind, pe trasee mai temerare. El si Bucura Dumbrava si doctorul Vata-manu. Apoi, dupa anii 20, fratii Radu si Serban Titeica

Societatea turistilor din Romania a fost constituita la 24 ianuarie 1903. Cum reiese din documente, Ferdinand nu era deloc strain de pregatirile pentru infiintarea ei. Initiatorii S.T.R. i-au cerut chiar "inalta protectie' si l-au declarat presedinte de onoare. Stiau ca principele mostenitor era un turist amator. Dar mai mizasera ei pe ceva cind s-au gindit sa-l numeasca in fruntea lor; erau convinsi ca, in felul acesta, vor determina actiuni energice si ca miscarea turistica organizata va primi un insemnat sprijin material. Ei vroiau, ca o consecinta mai ales a profesiei lor, sa puna bazele unei asociatii temeinice, care trebuia sa aiba o finalitate precisa: "Cunoasterea frumusetilor tarii romanesti si de a intari astfel iubirea de patrie si de neam'.

Aceasta clauza esentiala din Statute nu era doar un slogan. Grigore Antipa, Simion Mehedinti, Ludovic Mrazec, G. Munteanu-Murgoci, dr. Alceu Urechia si Alexandru Vlahuta - toti membri in comitet - erau intru totul cuprinsi de ideea pentru care militau.

Alaturi de ei, in S.T.R. se inscrisesera si alte personalitati ale epocii: P. P. Carp, generalul G. Manu, I. Ka-linderu, D. D. Sturza, M. C. Sutzu, G. Assan, Bogdan Duica, I. C. Bratianu, dr. I. Cantacuzino, Nerva Hodos, Take Ionescu, Ion Mincu, Ion Pillat, poetul, Barbu Stirbei, Gh. Titeica, Al. Davila, Spiru Haret E necesar, totodata, sa se remarce pozitia socio-profesionala si a altei categorii de inscrisi in Societate: Gh. Tifescu, invatator, Stefan Ionescu, contabil, Gabriel Dimitriu, farmacist in Cimpulung Muscel, Gr. Popescu, student.

Numai tinind seama de componenta sociala a intregii mase a membrilor S.T.R. vor fi intelese resorturile orientative ale organizatiei, succesele si limitele ei. Numai in felul acesta va reusi cercetatorul sa distinga coordonatele exacte ale unei munci de pionierat, dar cu repercusiuni vaste in istoria inca nescrisa a turismului nostru. Pina atunci sa raminem la tentativa de a marca - pe baza darilor de seama ale comitetului si a consultarii Anuarului - citeva aspecte preliminare unui studiu de profunzime. Vom face, la inceput, o afirmatie, credem, absolut necesara: principele mostenitor, patronind societatea, i-a asigurat existenta, dar i-a turburat singele sanatos ce trebuia sa-i curga in vine; i-a saltat pasii incipienti, dar a lasat-o fara sprijin material cind pornise la treaba; el detinea functia de presedinte al S.T.R., iar exemplul conduitei lui, in aceasta functie, a fost urmat de multi dintre fondatorii cu situatii politice si materiale deosebite; asa se explica - socotim noi - intre altele, continua involutie a numarului membrilor: 321 in 1903; 160 in 1915.

Dar, dincolo de acest aspect, cum s-a derulat faptic, in spatiu si timp, activitatea Societatii turistilor din Romania pina in anul 1915, cit am aflat - deocamdata - informatii despre ea ?

In Statute, aprobate in ziua de 24 ianuarie 1903, data sedintei constitutive, s-a precizat scopul tuturor actiunilor pe care Societatea era chemata sa le intreprinda: dezvoltarea excursiilor si inlesnirea cunoasterii frumusetilor tarii !

Dezideratul acesta putea fi realizat prin actiuni care trebuiau sa se desfasoare concomitent si in mai multe directii. Se acorda importanta majora excursiilor in tara si in tinuturile vecine. Pentru buna lor reusita era necesara, insa, o initiativa preliminara, care si ea comporta munca de durata si investitii pecuniare ce nu aveau cum sa vina decit de la particulari: insemnarea drumurilor, intretinerea potecilor, construirea unor cladiri si adaposturi in munti.

Asigurarea ghizilor, buni cunoscatori ai peisajului alpin, si publicarea unor scrieri (brosuri ori articole in presa), care urmau sa prezinte o multitudine de itinerare turistice, constituiau alte preocupari ale S.T.R. Intreaga munca de propaganda a Societatii trebuia sa fie subordonata ideii de dezvoltare a dragostei pentru natura. In acest scop, excursiile ii convingeau cel mai bine pe participanti, dar un rol important aveau conferintele si diferitele materiale publicitare.

Comitetul S.T.R. a anuntat, curind dupa alcatuirea sa, masurile luate deja spre folosul comun: inlesniri in ce priveste diferitele excursii; gratuitati referitoare la participarea la conferinte si expozitii, precum si asigurarea publicatiilor Societatii; decizia Ministerului Finantelor de a acorda inlesniri pentru trecerea granitelor Romaniei tuturor membrilor S.T.R.; folosirea adaposturilor, caselor si cabanelor ce urmau sa fie construite; reduceri insemnate (20%-40%) la diferite hoteluri si pravalii; reduceri - in anumite conditii - de pina la 50% pe C.F.R.

Desigur, asemenea masuri nu puteau fi concretizate decit datorita sistemului de relatii pe care isi permiteau sa-l cultive unii membri de frunte ai S.T.R., intre care se afla si presedintele. Ei au sprijinit, dealtfel, comitetul si in initiativa acestuia de a stabili actiuni de colaborare cu societati similare din strainatate.

In Statute se faceau si alte precizari demne de notat - macar selectiv - pentru a realiza o imagine mai apropiata de adevarul preocuparilor si "profilului' S.T.R. Iata, spre exemplu, un paragraf cuprinzind citeva articole:

Art. l: "Ca membru activ poate face parte orice persoana care, fiind prezentata de catre doi membri ai Societatii, este admisa de Comitet'.

Art. 8: "Fiecare membru plateste o cotizatie anuala de 12 lei. De aceasta cotizatie sint scutiti membrii de onoare si membrii donatori'.

Art. 10: "Sediul central al Societatii este in Bucuresti. Se vor poitea infiinta sectiuni in orice localitate'.

Art. 15: "Comitetul va publica regulamentele speciale pentru infiintarea sectiunilor, pentru organizarea excursiunilor lor, alcatuirea colectiilor'.

Este evident, pentru oricine vrea sa retina ultimele clauze statutare citate mai sus, ca S.T.R. avea ambitii frumoase: isi propunea sa infiinteze sectiuni in localitatile de pe intreg teritoriul tarii; de acum incolo, ideea aceasta va figura in mai toate statutele asociatiilor turistice particulare ce vor lua fiinta.

In sedinta din 13 februarie 1905 s-a introdus o noua clauza in Statute: "Comitetul, cu majoritatea membrilor sai, poate decide excluderea din Societate a unui membru care ar lucra in contra intereselor ei sau s-ar face pasibili de vreo incalcare grava a Regulamentului, a legilor onoarei sau ale buneicuviinte'.

In virtutea acestei clauze, la data mentionata, doctorul Alceu Urechia a fost exclus din rindul membrilor Societatii ! Nu cunoastem motivele acestei decizii a forului de conducere colectiva. Nici nu a fost explicata public in momentul pronuntarii ei. S-a anuntat atunci doar alegerea in comitet a lui V. Popovici Hatzeg

Cit si ce a infaptuit Societatea turistilor din Romania in vremea derulata de la infiintare pina in 1915 ? In ce masura angajamentele asumate au putut fi raportate la capitolul realizari ?

Vom recurge, in rindurile ce urmeaza, la o selectie de date si informatii, propunind un galop printre documentele consultate

Sa consemnam mai intii o zi oarecum de exceptie: 5/18 februarie 1906, cind a avut loc adunarea generala a S.T.R. La ordinea de zi, un singur punct: darea de seama asupra activitatii pe anul 1905, prezentata de Al. Tzigara-Samurcas, secretarul general.

S-a facut atunci - dupa numai trei ani de activitate - o constatare trista: numarul membrilor societatii se redusese la 194 ! De aceea, ingrijorat, comitetul a comunicat adunarii masuri de ultima ora, menite sa infuzeze dinamism: 1) membrii S.T.R. au la dispozitia lor cabanele de la Piscul Negru si Valea Caprei; 2) se acorda gratuitate pe trenurile ce calatoresc de la Curtea de Arges pina la Cheile Argesului, circa 40 km; 3) ca rod al colaborarii cu S.K.V. din Sibiu, aceasta pune la dispozitia S.T.R.-istilor cabanele din Valea Malaesti, din Cristianul Mare, din Piatra Craiului, cea de pe Omul si cabanele Prejbe, Bilea, Negoiu, Bilea-Laic; in schimb, S.T.R.,a obtinut pentru sasii transilvaneni scutire de impozite si de alcatuire a altor formalitati privind bicicletele, aparatele, bagajele ce le vor aduce cu ei, precum si dreptul de a face excursii dincoace de Carpati "fara a li se mai pretinde pasaport sau alt document de calatorie'.

In aceeasi adunare generala, conform articolelor 10 si 15 din Statute, s-a citit Regulamentul sectiunilor. La punctul 2 se scria: "Sectiunile vor avea indatorirea ca prin facerea si intretinerea drumurilor si potecilor si insemnarea lor, prin construirea de adaposturi, prin infiintarea calauzelor sau orice alte imbunatatiri, sa inlesneasca excursiunile in regiunile din raza lor, facindu-le cunoscute prin publicatiuni, conferinte etc.'.

Masura urgentarii infiintarii sectiunilor era o consecinta a spiritului de lincezeala manifestat la unii membri din Centrala. Era, totodata, expresia dorintei nucleului de baza al S.T.R.-istilor de a nu-si vedea compromisa ori chiar anulata ideea pentru care au consumat energie. Era, in fine, si ecoul, necesar a fi receptionat si supravegheat, al neadormitei vocatii turistice din alte locuri ale tarii.

Incotro au fost canalizate eforturile comitetului dupa sedinta din 5/18 februarie 1906 ? Raspunsul nu poate fi inchegat, - macar la dimensiunea la care ne permite cercetarea de pina acum - decit dupa o sumara privire asupra primilor trei ani din virsta S.T.R. O virsta mica, e drept, cu rezultate nici ele uriase, dar nelipsite de importanta, daca sint evaluate mereu din perspectiva circumstantelor cind s-au generat si, mai ales, din aceea a semnificatiei lor in gestul continuitatii traditiei turistice romanesti.

Prima si cea mai mare realizare a celor care au contribuit efectiv la infiintarea Societatii a fost insaisi statuarea ei. Se raspundea, astfel, unui imperativ national: in 1903, in Romania, aparuse - la fel ca in alte tari - o organizatie turistica nepatronata de stat, dar capabila sa implice oameni cu functii politice, economice, stiintifice, militare si culturale dintre cele mai elevate. Chiar daca acestia actionau ca particulari, forta lor de influentare depasea pe aceea a unui activist obisnuit. Aici e locul sa fie observat ca in sprijinul concretizarii programului S.T.R. au fost determinate sa actioneze numai Ministerul de Finante, Ministerul de Interne, C.F.R.

In sirul realizarilor urmeaza, la rind, editarea - incepind cu anul 1904 (ultimul numar a aparut in 1916) - a publicatiei Anuarul S.T.R. O tribuna inedita si singulara, e drept, dar, vai, cit de valoroasa in competitia in care era momentul sa intre si miscarea turistica romaneasca. Apoi, imediat, toate excursiile colective sau individuale, la Slanic Prahova (65 participanti), Curtea de Arges (77 participanti), la manastirea Tiganesti si Snagov, Braila-Macin, Tirgoviste, Paring, Negoiu, Bucegi, Penteleu, Ceahlau. Si, desigur, marcarea drumului inspre Negoiul, schimbul de publicatii cu S.K.V. din Sibiu, cu Ungariseher Karpathen Verein din Budapesta, tiparirea statutelor - in 5 000 exemplare -, organizarea expozitiei prezentind fotografii din tara, inceperea construirii cabanei in Valea Argesului, in locul numit La Cumpana.

Din 1906 incoace, ce ar putea retine - dintre realizari - cercetatorul ?

Excursiile ocupa, mereu, o preocupare de baza in programul S.T.R, Anuarul publica scurte articole cu trasee turistice, dar si adevarate reportaje monografice ori rute de calatorie, din tara si de peste hotare. Simpla enumerare a citorva titluri e suficienta pentru ochiul perspicace, ca sa estimeze sensul lor, aria geografica cuprinsa si, totodata, prestigiul semnaturilor: De la Sibiu la Mehadia prin muntele Cindrelul si masivul Retezatului (Ion Pillat), O excursiune la Rio de Janeiro si Buenos Aires (G. Flaislen), O excursiune in Macedonia (G. Munteanu-Murgoci), Ascensiunea muntelui Costila (N. Bogdan), Drumul si Valea Prahovei acum cincizeci de ani (Nestor Urechia), In octombrie la Piatra Craiului (Mihai Haret), Originea Babelor (Ludovic Mrazec), O excursie de canotagiu de la Galati la Constanta (G. Flaislen), O saptamina in Sierra Nevada (G. Munteanu-Murgoci). In spiritul programului anuntat, au avut loc patru conferinte publice: G. Munteanu-Murgoci: O saptamina in Sierra Nevada (1906),. R. Rosetti: O calatorie in Egipt (1908), Draghiceanu: Curtea de Arges (1913), G. Munteanu-Murgoci: Despre Cadrilater (1915). Ele se adaugau - cam putine! - singurei conferinte din 1905: O excursie in Delta Dunarii, sustinuta de colonelul G. Iannescu, unul din vicepresedinti. In timpul functionarii ei, Societatea turistilor din Romania a construit doar doua cabane: cabana Piatra Craiului, inaugurata la 8 iunie 1908, si cabana Podeanu de la poalele Negoiului, in Arges, inaugurata la 18 august 1908. A contribuit, de asemenea, la inaltarea cabanei Dochia de pe Ceahlau, pentru care costul principal l-au suportat iesenii. Au fost insemnate trei drumuri in munti: drumul spre Negoiu (marcat de G. Bals), cel care ducea spre Omul prin Valea Cerbului (Traian Lalescu) si drumul prin Valea Jepilor spre Omul (insemnat de Winter).

La capitolul Sectiuni ale S.T.R. trebuie notate filialele - cu forta, durata si viabilitate diferentiate - din orasele Iasi, Cimpulung Muscel, Drobeta-Turnu Severin, Ploiesti, Bacau. O sectiune exista, se pare, si la Tirgu Jiu. Alaturi de sectiunile amintite, S.T.R. si-a afiliat in cei 13 ani de functionare neintrerupta urmatoarele societati: Societatea romaneasca de sport din Bucuresti, Wanderclub S.T.R., Societatea Vereinigung der Reichsdeutschen din Cimpina, Societatea studentilor in litere, sectiunile scolare de turism din cadrul liceului "Mihai Viteazul' si sectiunea Seminarului central Bucuresti.

Cercetata din perspectiva imprejurarilor in care a functionat, Societatea turistilor din Romania si-a asumat un rol pozitiv pina in 1916 cind tara a intrat in razboi alaturi de Antanta. De acum incolo, activitatea ei va fi mai linceda. In 1931 se va produce fuziunea dintre S.T.R. si noua organizatie Turing Clubul Romaniei, care-l avea presedinte pe Mihai Haret, fost seterist si membru in comitetul de conducere. Cintecul lebedei incepuse. Memoriul adresat principelui Carol - proclamat presedinte prin asumarea de catre Ferdinand a functiei suverane in stat - era inca un semn adaugat la actele anterioare. Redactat de Traian Lalescu in 1915, memoriul debuta el insusi pe un ton ivit din ingrijorare: "Alteta Regala [] Socot de a mea datorie sa Va prezint un memoriu in care veti gasi un rezumat al activitatii de pina acum a Societatii precum si citeva observatiuni de ordin general relative la activitatea viitoare a Societatii'.

Propunerile pentru viitor ale savantului matematician par a fi o afirmatie nu despre neputinta, cat despre o dorinta fierbinte profesata de intelectualii proeminenti ai tarii, dar inca putin conturata: lansarea Romaniei si din punct de vedere turistic in circuitul relatiilor internationale si, in special, in folos national; dezvoltarea "sportului excursiunilor', "cunoasterea frumusetilor tarii romanesti' si, astfel, intarirea iubirii "de patrie si neam'. In acest sens, credinta secretarului general S.T.R. din 1915 si, odata cu a lui, a confratilor pe care ii reprezenta, era exprimata in formule de o limpiditate desavirsita. Se impunea - mentioneaza documentul - "crearea unui birou special de voiaje si excursiuni'. Functionarea lui ar degreva comitetul de obligatia, intr-adevar dificila, a organizarii excursiilor.

Contributia inestimabila a literaturii la evolutia intensiva si extensiva a constiintei turistice trebuia sa fie o alta clauza in programul de viitor al S.T.R. Convingerea aceasta, rostita raspicat de Lalescu, isi avea punctul de plecare in experienta nationala a domeniului si in cea universala. Cu un deceniu si jumatate aproape in urma se imprima Romania pitoreasca de Al. Vlahuta. Calistrat Hogas tiparea in reviste povestirile despre munti, iar Nicolae Iorga publicase Drumuri si orase din Romania (1904) si Sate si manastiri din Romania (1905). In paralel, vazusera lumina tiparului titluri specioase: Necesitatea unui club carpatic roman (1902, Gh. Munteanu-Murgoci), insemnatatea si efectul excursiilor (f.a., Gabriel Dimitriu), In Muntii Neamtului (1903, C. Calmuschi), Calauza a statiunilor balneare si climaterice din Romania (1906, A. Scurtu), In muntii Sinaei, Rucarului si Branului (1910, Mihai Haret) si cite altele. Asadar, secretarul general de acum al S.T.R. avea motive temeinice sa atraga atentia despre necesitatea infiintarii unei "biblioteci turistice'. Ea era proiectata pe coordonate actuale inca: a) carti de voiaje celebre (traduceri), b) carti cu voiajele facute in tara noastra de calatorii straini, c) descrieri de calatorii care apartin literaturii noastre, cum sint cartile lui Golescu si Iorga.

In alta ordine de idei, memoriul releva aspectele stringente: construirea adaposturilor si a drumurilor in munti (,,O retea sistematica de drumuri prevazute cu adaposturile necesare este singurul mijloc real care va putea crea o viata turistica si in muntii nostri'), relatiile cu societatile similare din alte tari, problema sectiunilor din provincie, intreaga gama a problematicii abordate viza imbunatatiri substantiale in viata societatii, si ca rezultat al atitor sperante neonorate in practica. Memoriul constituia, de fapt, in intregimea lui, un strigat de alarma menit sa atraga atentia asupra ipostazei in care se gasea miscarea turistica organizata in acea vreme. Razboiul care incepuse va zadarnici o data in plus intentiile frumoase ale lui Traian Lalescu - trecindu-le in amintire - ca si eforturile si realizarile de pina atunci. Caci ele - realizarile - mici cum erau, devenisera certitudini si dovezi ale unei mobilitati sesizabile in gindirea si fapta membrilor din comitet. Accentul se pusese pe excursii. Si ele au fost destul de variate in cei 13 ani. Apoi, grija principala viza chestiunile organizatorice. Tentative diverse s-au exersat pentru marirea numarului de membri, de exemplu. Dar nu s-au inregistrat succese deosebite nici prin crearea sectiunilor, nici prin afilierea la S.T.R. a unor societati existente deja, nici prin avantajele puse la dispozitia membrilor de rind de catre comitet. Explicatia trebuie cautata, probabil, in componenta sociala a gruparii, in caracterul nelucrativ al ei si, desigur, intr-o insuficienta experienta a muncii de acest gen. Vinovate pot fi facute comitetele, cu toate ca cei trei secretari generalii pe caire i-au avut, pe rind: Tzigara-Samurcas (1903-1908), dr. I. Costinescu (1908- 1913), Traian Lalescu (din 1913) erau firi voluntare. Dealtfel, chiar in comitet, care nu-si avea functiile imobile, activau in 1915 - alaturi de nume ca Vintila Bratianu - turisti de prima marime: Gh. Flaislen, G. Bals, N. Bogdan, Gh. Murgoci, M. Haret. Indiferent de cauze, e un adevar dificultatea miscarii pe orbita pe care se lansase Societatea turistilor din Romania prin programul anuntat in 1903. Traumele sint observate in curba oscilatorie - cu sens aproape permanent regresiv - a numarului de membrii. 321 in 1903; 194 in 1905; 313 in 1906 (centrala = 163, in provincie =-150); 209 in 1907, 160 in 1915. Fenomenul se petrecea chiar in conditiile in care, prin intensificarea relatiilor de colaborare amicala, membrii S.T.R. beneficiau si de alte inlesniri decit cele pe care le putea oferi propria casa: la dispozitia lor se aflau, cum am aratat, cabanele de la Piscul Negru si Valea Caprei; la fel, cele apartinind S.K.V. - Malaesti, Cristianul Mare, Omul, Piatra Craiului, Prejbe, Bilea, Negoiul, Bilea-Lac, Hohe Rinne. Dar fenomenul isi urma traiectoria si atunci cind se cautau cu infrigurare solutii de revigorare si amplificare a activitatii prin crearea sectiunilor ori prin dinamizarea laturii sportive a Societatii (in 1912 - din initiativa S.T.R. - a luat fiinta Federatia societatilor de sport din Romania).

Cu siguranta ca daca n-ar fi intervenit realitatea brutala a razboiului, intentiile fondatorilor Societatii, febra cautarilor lor si experienta pe care o acumulasera s-ar fi soldat cu escaladarea dificultatilor. Tentativa reluarii firului intrerupt de dezechilibrul cauzat de conflictul dintre natiuni a fost facuta, e drept, dupa razboi. Actiunile concreteau ramas, se pare, numai la stadiul declaratiilor celor care s-au angajat, la inceput de secol, sa urneasca din loc o caleasca pe care au impodobit-o frumos. Au reusit sa faca prea putin in deceniul al treilea, in tiparele aceleiasi forme organizatorice. Dintre ei s-au desprins cei tineri inca, neobositi de vitregia vremurilor si neavind de suportat povara anilor. Acestia au gasit formule noi si au fundamentat conceptii novatoare. Tara, intregita acum, impunea o altfel de organizare si a turismului. Treptat-treptat, spiritul in continua efervescenta creatoare al celor formati la scoala S.T.R. a gasit directii in consens cu pulsul epocii. Au fost mai intai Hanul drumetilor, Fratia munteana, Turing Clubul Romaniei, A.D.M.I.R., Clubul alpin, apoi Oficiul National de-Turism.

In paginile ce urmeaza ne vom calatori - si-l invitam pe cititor sa ne insoteasca - prin vremea si universul de ginduri si fapte ale acestor organizatii turistice si ale.altora

. HANUL DRUMETILOR

. NUNTI SI POEZIE LA ALTITUDINE

. PE STRADA STUPINEI DIN BUCURESTI

. O EXCURSIE FARA PRECEDENT

. INTR-O CAMERA DE LA SUBSOL

In registrul Casei Pestera - cine stie pe unde pierdut ori pastrat sub cheie de vreun anonim - s-a facut, la 4 ianuarie 1925, urmatoarea insemnare: "Cinci drumete si-au petrecut sase zile ca in poveste, in Casa Pestera, sarbatorind acolo Anul Nou 1925' Precizarea era complementata de o poezie scrisa sub impulsul emotiei, fara preocupare pentru estetic:

"Anul Vechiu cind s'a sfarsit / In padure am pornit, / Haiduceste sa-i tin calea / Anului cel Nou, in valea / Unde la rascruci se'nalta / Din poieni un han cu vaza, / Si l'am prins printre nameti / Ca sa-l aduc la drumeti, / Cu miini pline, tinerele, / Cu miini pline tot de stele, / Fie careia sa-i dea / Stea gatita pentru ea. / Pentru ea si pentru ei, / La multi ani, drumetii mei !'

Semnau: Bucura Dumbrava, Constanta Georgescu, Natalia Silvici, Frosy Nenitescu, Elena G. Romniceanu.

Intimplarea relatata s-a consumat, asadar, in 1925. Am evocat-o socotind ca, pornind de la ea, poate fi intregita inca imaginea care surprinde pulsul actiunii turistice in primul patrar de veac: excursii de placere, practicate de psihologii sensibile la frumosul natural, de oameni care isi manifestau, astfel, unda protestatara a temperamentului lor fata de contingentul cotidian; excursii de placere exersate si impulsionate, cu precadere dar nu in exclusivitate, de medii sociale bine ancorate in realitate si cu pasiunea neintinata de a-si cunoaste tara, cu scopul evident de a o lansa - si in acest domeniu - in sfera concurentei cu alte tari europene, avansate turistic, poate, numai cu un pas. Astfel, an 1926, tot o femeie, Elena general Vasilescu, de data aceasta in registrul Casei Omul Mihai Haret, care fusese recent inaugurata (7 august 1926), aproape ca infirma, prin insemnarea ei, decalajul existent totusi intre nivelul turismului montan din Romania si cel al altor tari din Occident. Marturia ei are si o valoare documentara privita din perspectiva comparativa:,,5 sept. 1926. Acum 35 ani, ca copila, cu marea mea si oaspeti din Dresda, cu o caravana de 17 cai si 3 calauze, avind plapumi si tot rostul pentru a dormi sub cerul liber 3 nopti. Am vazut splendide rasarituri de soare. Azi 5 sept. 1926 gasesc aci confort occidental. Pe Jungfrau nu am dormit mai bine. Traiasca toti cei care muncesc la T.C.R.'

Urarea din final era adresata institutiei care construise cabana. Initialele T.C.R. comprima, cum se stie, denumirea celei mai puternice organizatii romanesti de turism: Turing Clubul Romaniei - asociatie de turism si pentru protectia naturei. Infiintarea ei era considerata o necesitate fireasca, izvorita din dorinta ca, alaturi de S.K.V., sa contribuie efectiv la revigorarea turismului nostru pe care atitia dintre precursori il vroiau nu doar urnit pe calea cea buna, ci si competitiv.

Numele citorva pionieri au fost mentionate in treacat. Sa facem insa, si aici, din nou apel la memoria scrinurilor, a hirtiei ingalbenite de vreme si sa lasam tiparul sa imprime, inca o data, clipa trecerii lor prin viata.

NICOLAE BOGDAN, "Mos Bogdan', cum il strigau prietenii, s-a stramutat in luturi in februarie 1922, dupa rastimpul pe care i l-au sorocit ursitoarele in ziua nasterii sale la Alexandria, judetul Teleorman. A crescut si a studiat la Bucuresti, unde a urmat cursurile liceale si Facultatea de litere. A fost profesor si, din 1889, secretar al Adunarii Deputatilor. A cutreierat Bucegii inainte si dupa primul razboi mondial. Stia ca nimeni altul muntii si a risipit, in sufletele invataceilor sai, dragostea pentru turismul carpatin, ii placea sa umble prin munti singur ori insotit de prieteni apropiati, ca fratii Haret, fratii Urechia, Bucura Dumbrava si altii de aceeasi virsta ori mai tineri ca el. ii conducea prin locuri nemaiumblate de oraseni, ci numai de munteni incercati, cum a fost Niculae Butmaloiu. Cu acesta a drumetit dealtfel de nenumarate ori, in premiera, pe potecile Bucegilor. Nicolae Bogdan era si un talentat reporter, care - ani de-a rindul - si-a publicat impresiile de calatorie in Anuarul S.T.R. la rubrica, foarte citita pe atunci. Din carnetul unui turist (Ascensiunea muntelui Costila, La muntele Omul, La Valea Alba etc.).

DR. ALCEU URECHIA a avut una din cele mai mari longevitati turistice: a urcat pe creste pina la virsta de 70 de ani ! Era un singuratic ce colinda Bucegii si Muntii Fagarasului. Iubea florile si alte plante alpine. A trait in Sinaia, unde a functionat ca medic cu studii facute in tara si la Paris. Ura pe profanatorii naturii si pe galagiosi; acestora le-a inventat chiar o porecla dispretuitoare: "porcus turisticus'. S-a nascut la 11 octombrie 1860 si a murit in mai 1941. In Cartea muntilor, Bucura Dumbrava i-a facut un portret sugestiv: "Ursul cel mare se retrasese, scarbit, in chiliuita sa, la manastirea veche. Noi cestilalti sedeam la cina, intr-o odaita a schitului nou - hanul nu se putea inca locui - si vorbeam de indoita datorie de a inlesni si de a indrepta drumetia, cind auziram, de pe pridvor, un glas prietenos: Unde esti, Bucure ? Si indata se ivi pe prag o intruchipare simpatica, cu un felinar aprins. Era chiar Marele Urs, care semana acum cu Regele Gnomilor. El zise: "E atit de frumos dincolo la mine, cu luna plina, incit nu pot sa ramin singur. Veniti si voi'.

NESTOR URECHIA (1866-1931) era frate cu Alceu. Ca si acesta, cultiva dragostea pentru munti - sentiment transmis din familie - dar s-a apropiat de ei si mai mult prin profesie; mai ales din 1898, cind a fost numit "inginer dirigent' al soselei nationale Cimpina-Predeal. A fost prieten cu Nicolae Gelepeanu si Niculae Butmaloiu. insotit de cei doi si de fiica sa, a urcat de sute de ori in Bucegi. Nestor Urechia trebuie considerat ca unul din cei mai mari si mai prolifici scriitori de literatura pentru turism. Un clasic al acestui gen de literatura: Zinele din Valea Cerbului (1904), Dans Ies Carpathes Roumaines (1906). In Bucegi (1907), Umbletul pe jos (1916), Dragi sa ne fie muntii (1916), Robinsonii Bucegilor (1916), Fermecatoarea Natura (1924, antologie), Vraja Bucegilor (1926), In imparatia muntilor (1928) si altele. Nestor Urechia era, ca si Alceu, fiul istoricului si saniiitorukii V. A. Urechia. Era prieten cu Delavrancea, Caragiale, Vlahuta. Un bucegist desavirsit despre care, in Cuvint inainte la editia din 1928 a cartii din 1907, N. Serban scria pe buna dreptate:,.Avea o adevarata adoratie pentru acest maret lant al Carpatilor nostri. Cunostea numele fiecarui virf, fiecarei vai, fiecarui briu. Multor le-a fost nas fericit, imi spunea numele florilor carpatine, imi povestea fermecatoarele lor legende. M-a dus pe Diham, pe Costila, pe Caraiman, pe Jepi, pe Omul, ia Pestera Ialomitei, la Cheile Zanoagei. Ne urcam incet pe carari, ne cataram pe virfuri. In locurile cu vederea larga se oprea, pentru a-mi da lamuriri asupra topografiei Bucegilor'.

NICOLAE GELEPEANU (1860-1923) va ramine in istoria turismului ca unul dintre cei mai dotati ghizi pe drumurile tainice ale Bucegilor. Comuna lui natala era Zarnesti, in Transilvania, unde se stabilise - venind din Tohan - tatal sau. La Busteni s-a stabilit in 1889 si dupa ce a umblat, incercindu-si norocul in viata, prin tara: baiat de pravalie la firma "Eremia' din Brasov, aceeasi meserie la Tirgoviste, ucenic la un fabricant de instrumente muzicale la Bucuresti, laptar la Sosea, pe malul lacului Herastrau. "Aici, incercindu-se la vinarea de rate salbatice, lisite, bodirlai, ba si pesti, capata dinsul patima vinatorii pe care o exercita in urma pe Bucegi, la cocosi de munte, gainuse, mistreti si capre negre', scria despre el Nestor Urechia, pe care l-a insotit in munti in peste o suta de excursii la Diham, pe Valea Seaca a Caraimanului si Valea Seaca a Claii Mari, pe Costila, in Moraru si Bucsoiu

Un ghid original si pasionat de munte a fost si VASILE TEODORESCU. Venise pe Valea Prahovei intr-o excursie, dar, fermecat de frumusetea privelistilor intilnite, a hotarit sa-si stabileasca, pentru toata viata, domiciliul in Busteni. Bucuresteanul nascut in mahalaua Tabacilor, a deschis in Busteni un bazar, un atelier fotografic si o tipografie. Facea excursii in tovarasia marilor sai prieteni teceristi si inregistra pe pelicula imagini din natura, care, pina la el, numai de ochii ciobanilor daca au mai fost vazute. Din pacate, nu stkn daca fototeca acestui pionier al imaginii turistice se mai pastreaza in vreun colt al ramasitelor asezarii in care a locuit, pe Valea Cerbului" impreuna cu sotia si copilul lor.

NICULAE BUTMALOIU este, cu siguranta, figura cea mai simpatica din galeria ghizilor montagnarzi si a vinatorilor de capre negre pe care i-a avut drumetia noastra in trecut. Despre el au povestit frumos toti cei care l-au cunoscut ca vinator, ghid ori cabanier. Pentru cinstirea lui, bucegistii au numit traseul Virful cu Dor-Piatra Arsa-Cocora-Pestera - "drumul lui Butmaloiu'. I-au fost inchinate versuri evocind ospitalitatea lui in calitate de cabanier si cuvinte de mare lauda pentru profesionalitatea sa ca ghid.

Nicolae Bogdan il considera ,,cel mai vestit vinator si, cunoscator al tuturor stincilor, coltilor si coltisorilor de prin toate inaltimile si vaile invecinate' (casa ii era situata in Busteni, pe strada Valea Cerbului si avea in fata intreaga culme a Bucegilor). Nestor Urechia (pe care l-a calauzit in Valea Alba, Blidul Uriasilor, Briul Mare al Costilei, Briul din Valea Priponului, Valea Malinului) afirma ca Niculae Butmaloiu rezuma in fiinta lui tipul desavirsit al alpinistului: picioare de otel, minte agera, singe rece, necunostinta a oboselii', iar Bucura Dumbrava in Cartea muntilor scria: "o parte integranta a Hanului si a Bucegilor, caci dragostea de munte l-a adus aici', (in Bucegi, cabanier la Casa Pestera, n.n.).

GEORGE VALSAN (1885-1935) s-a nascut in Bucuresti si a devenit, dupa studii stralucite la Bucuresti, Berlin si Paris, un mare geograf. Ca om de stiinta, a lasat posteritatii lucrari capitale: Cimpia Romana (1915), Asupra trecerii Dunarii prin Portile de Fier (1916), Vaile, originea si evolutia lor (1919). Prin grija bunului sau prieten, Emanoil Bucuta, au fost adunate laolalta, in 1940, o suita de studii publicate raslet. Cartea purta titlul Pamintul romanesc si frumusetile lui. In cuprinsul ei, se pot citi Inca, pe linga altele, adevarate poeme iscate dintr-un suflet sensibil, iubitor sincer al turismului pe care l-a slujit nemijlocit si in calitate de membru fondator al Fratiei muntene si membru in primul consiliu de administratie al Turing Clubului Romaniei.

ION BIANU (1856-1935). Venit in Bucuresti din localitatea Faget, de linga Alba Iulia, s-a remarcat prin calitati de distins filolog. A fost secretar general si apoi presedinte al Academiei Romane. A organizat si a condus Biblioteca Academiei. Ca turist, nu a gasit timp suficient sa se dedice activitatii de teren, dar, ca membru in Consiliul de administratie al Hanului drumetilor, a sprijinit concret si continuu latura culturala a tinerei asociatii.

GHEORGHE TITEICA (1873-1939) ocupa un loc de onoare in galeria de aur a matematicienilor tarii. Localitatea sa natala este Turnu Severin, dar s-a stabilit in Bucuresti, unde a lucrat ca profesor universitar. Era academician si isi petrecea, adesea, verile pe Valea Prahovei. De aici, impreuna cu fiii sai, Serban si Radu, cu alti oameni apropiati, a facut numeroase escapade in Bucegi. Cineva isi aminteste (informatia e comunicata in Enciclopedia turistica, 1946), ca, in 1934, pe cind trecuse de virsta de 60 de ani, Gheorghe Titeica a fost intilnit la Omul "dupa ce facuse o ascensiune pe prapastioasa Vale a Tapului'. In 1938, cu numai un an inaintea mortii sale, ne informeaza altcineva, a urcat Valea Seaca a Caraimanului, pornind in excursia sa, cu siguranta, din fata casei proprii pe care si-a construit-o in Bansteni.

Vin la rind - in enumerarea noastra selectiva - patru mari precursori, practicieni si organizatori, prin scris. si fapte, ai miscarii turismului romanesc. O femeie: Bucura Dumbrava, si trei barbati: Mihai Haret, Emanoil Bucata si Emil Racovita.

Cine erau ei ?

BUCURA DUMBRAVA, la munte, purta, adesea, un costum din postav verde inchis. Pe cap avea - nu intotdeauna - "o palarioara tiroleza', iar in mina "un baston cu cap de barza de argint'. Era insotita de o calauza si de prieteni. Ionita Chioru, una din calauzele a carei amintire nu s-a risipit de tot in uitare ca a altora (David Turcu, Gheorghe Ion Marin Vasii, Gheorghe Ion Calin, Nicolae Voinescu, Moise Moceanu, Gheorghe Carnu, Dumitru), ii punea la dispozitie, pentru excursiile lungi si grele, pe Liza, iapa cea frumoasa, cu saua din piele de caprioara. Fanou, cum era dezmierdata in cercul intimilor care preferau sa-i spuna asa - de la Fany Seculici, numele sau adevarat - era amatoare de vizite in societate. In asemenea imprejurari, seara, relateaza una din amicele ei, mai tinara Frosy Nenitescu-Boerescu, ea insasi membra fondatoare a T.C.R., "intra pe usa cu suris afabil, imbracata de obicei cu o rochie alba de catifea, lunga cu trena, strinsa in talie, in mina purta un evantaliu de dantela alba si pe cap Conciul in forma de bucla mare, tinuta de un pieptene de baga'. Avea prietene si prieteni. Multi. De la regina Elisabeta si Titu Maiorescu, la Ion Otetelesianu, Elena Romniceanu, Natalia Slivici. Printre cei care i-au apreciat cartile se numara I. L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Al. Vlahuta, Ilarie Chendi, Mihail Dragomirescu, Gala Galaction, Ion Bianu. Ii placea sa cinte la pian, studia muzica bisericeasca orientala cu Popescu-Pasare si vadea interes acut pentru teozofie. Avea spirit practic foarte dezvoltat, dinamic si de initiativa: in 1905 a infiintat societatea Chindia, care si-a propus sa cultive gustul pentru jocurile nationale si portul popular; tinea lectii inspirate din filozofia umanitarista in fata copiilor unei societati de binefacere; se ocupa de organizarea unui muzeu de istorie; a escaladat, in 1925, la aproape 60 de ani, muntele Cervin din Alpi (a atins 3 200 metri altitudine, urcind pe ghetarul La Buee din masivul Mont Blanc); a participat la un congres de teozofic la Adyar, linga Madras (India, decembrie 1925 - ianuarie 1926). A scris teatru si proza: Mama lui Stefan cel Mare, Haiducul, Pandurul, Sarea norodului. Opera sa de capetenie ramine insa Cartea muntilor - tiparita in primavara anului 1920 - si, desigur, rolul jucat ca precursoare a turismului din Romania.

Bucura Dumbrava venise in Bucuresti, impreuna cu parintii, la dnei ani de la nasterea intimplata in Bratislava, la 28 decembrie 1868.

Despre ea, aceeasi Frosy Nenitescu-Boerescu scria: "Bucura avea atita dragoste pentru tot ce era curat romanesc, pentru tot ce purta pecetea creatiei artistice a taranului'. Iar Gala Galaction, la stingerea din viata a marei calatoare (20 ianuarie 1926, intr-un spital din Port Said), nota, in Adevarul literar si artistic din 7 februarie 1926, in chip de necrolog: "A murit energia, vesnic tinara si nebiruita. A murit voia buna ! Au murit munca fara preget si dragostea de viata. Bucura Dumbrava a sfidat, la fel ca Elena Ghica odinioara, convenientele rigide ale vremii sale si, implantindu-se solid chiar in miezul protipendadei, de aici, a predicat dragostea pentru natura, pentru munte in special. Sentimentul si credinta ei au facut o bresa inca neevaluata la adevaratele-i dimensiuni in conceptia totusi prea retrograda a unei categorii de oameni privind drumetia, desfatarea nestinjenita in ozonul alpin, libertatea meditatiei in linistea miscatoare, imensa, dintre codru si cer. Bucura Dumbrava era un spirit elevat, care a putut gindi si exprima adevaruri esentiale:

"Ura si varsarea de singe vor fi socotite ca pacatele cele mai rusinoase de omenirea viitoare. Viitorul nu este al fortei brutale, ci al fratiei. Ca sa se dezvolte mai bine fratia, trebuie sa-i pregatim o atmovsfera sanatoasa, atit morala cit si materiala. Aceasta atmosfera se gaseste in forma ei cea mai desavirsita la munte. La munte pier toate desertaciunile si sperieturile, piedicile cele mai de frunte impotriva duhului fratiei. Organizati-va viata astfel, ca sa va ramina vreme de dus la munte: atunci si munca voastra va fi sanatoasa si bine cumpanita.

Cereti pentru toti dreptul la odihna in mijlocul naturii, dreptul la lumina soarelui, la aerul curat, la codrul verde, la virfurile dorului de inaltare. Cereti si infiintati mijloace bune si ieftine pentru drumetie, de care toti sa se poata folosi'

MIHAI HARET trebuie considerat, indubitabil, ctitorul cu profilul cel mai proeminent in galeria precursorilor miscarii turistice moderne din Romania. A murit la 5 aprilie 1940, cind abia implinise 56 de ani, lasind doliu printre marii sai prieteni, turistii, in familie si chiar in sfera slujitorilor stiintei, caci, printre altele, s-a remarcat ca botanist si geograf. In necrologul semnat de Gh. Mortzun (Enciclopedia turistica romaneasca, 1941), acesta exprima un gind care nu era numai al lui: "Turing-Clubul Romaniei aduce cuvenitul omagiu primului sau presedinte pentru bunele infaptuiri, fiind sigur ca pasiunea lui turistica va fi un indreptar pentru toti romanii care doresc sa contribuie la promovarea drumetiei noastre'. Cinci ani mai tirziu (1946), in aceeasi publicatie, I. Colman, membru fondator al asociatiei, incerca un portret mai complet:..Mihai Haret era tipul adevaratului alpinist: hotarit, calculat, practic; daca intervine ceva in timpul executiei, el gaseste solutia; nu se descurajeaza, nu produce panica. Multumirea lui cea mai mare era atunci cind putea arata un lucru infaptuit. E tipul omului constructiv care nu se incurca in planuri si proiecte, cu toate ca nu porneste la lucru fara un program dinainte studiat.[]. Aceeasi activitate rodnica o desfasoara si pe tarimul stiintific. El a cladit si organizat turismul pe temeiuri stiintifice'. Apoi, pana in 1976 cind s-a publicat o selectie binevenita din soneriile lui, despre Mihai Haret n-au mai vorbit decit camarazii de odinioara, cunoscutii. Unii il admira, altii vor sa lase marturii - macar orale - ca se exagereaza in opera de reconsiderare a lucrarii pamintesti a disparutului. "Bustul' lui Mihai Haret e asezat pe un soclu prea mare, lasa acestia din urma sa se inteleaga, argumentind, intre altele, ca interesul, ca proprietar si podgorean, ar fi dinamizat gesturile lui.

Dar sa prezentam, pentru "cartea de vizita' a lui, citeva fapte:

inca din junete, Mihai Haret a cutreierat muntii, adesea alaturi de Nicolae Bogdan, intrezarind, poate chiar de pe atunci, importanta si rolul turismului ca mijloc educativ si informativ;

dupa 1900 a inceput, din convingeri temeinice, sa adune observatii si material documentar pentru cartea ce va inaugura literatura turistica moderna, conceputa pe coordonatele ghidului complet (text, fotografii, harta, informatii auxiliare): In muntii Sinaiei, Rucarului si Branului, publicata la Institutul de arte grafice Carol Gobl, Bucuresti, 1910;

a fost membru activ al Societatii turistilor din Romania, cu mult inainte de primul razboi mondial si a militat, in cadrul S.T.R., pentru impulsionarea miscarii;

a fost fondator, alaturi de altii, al Hanului drumetilor, transformat mai tirziu in Turing Clubul Romaniei; inca de la infiintare, Mihai Haret a devenit presedintele T.C.R.;

a reprezentat Romania, ca delegat, in Alianta internationala de turism si s-a achitat onorabil de obligatiile ce i-au revenit in calitate de membru al Clubului alpin francez, al Turing Clubului din Franta si al Turing Clubului din Italia;

un perseverent si consecvent aparator al naturii, impotriva degradarii ei sub orice forma;

autor a numeroase lucrari de literatura turistica si harti (Harta turistica a regiunii Brasov, 1933; Harta turistica a masivelor Bucegi-Girbova, 1934; Harta turistica a masivului Piatra Craiului, in colaborare cu Radu Titeica, I. Protopopescu, N. Niculescu, 1936; Harta turistica a masivelor Godeanu-Tarcu-Retezat, in colaborare cu I. Protopopescu, 1937).

Mihai Haret, curind dupa infaptuirea statului national unitar, avea o intelegere superioara in ce priveste rostul turismului in conjunctura data. ii atribuia valente plurifunctionale si intuia - pentru vremea numita - sensurile lui in sfera politicului. Ideea aceasta a elaborat-o permanent si meticulos in conferinte publice, in convorbiri de grup restrins, dar a exprimat-o sincer chiar in actul constitutiv al Turing Clubului: "Pe de alta parte, marindu-se considerabil si ca intindere si ca populatie, conditia principala ca legatura sufleteasca sa se injghebe cit mai puternica intre toti fiii acestei tari, este ca acestia sa aiba posibilitatea de a se cunoaste si a se iubi. Turismul la noi va fi astazi mijlocul cel mai eficace prin care se va implini aceasta legatura sufleteasca'.

"Drumetia n-a fost pentru EMANOIL BUCUTA un prilej de divertisment al ochilor. Drumetia i-a inlesnit cunoasterea lumii si vietii si l-a facut chiar sa descopere erori de lectiune sau de interpretare'. Sint cuvintele lui Perpessicius. Exacte, adevarate. In fond, ele definesc o conceptie, o credinta, o conduita a omului.

Bucuta - fiul unui moldovean din comuna Afumati, judetul Iasi, si al unei transilvanence din Daisoara, Brasov - nu si-a petrecut virstele pe munti, ca Bucura Dumbrava sau Mihai Haret. I-a cunoscut, desigur, a vibrat in universul lor, le-a inchinat imnuri lirice. Nu numai lor, ci si cimpiilor, colinelor si apelor tarii. De aceea Bucuta ramine, in primul rind, un precursor al turismului nostru. El s-a aruncat in lupta deschis intre pionierii miscarii, a pus umarul alaturi de ei, i-a sprijinit si, nemijlocit, din pasiune, i-a incurajat. Ca gazetar la Ideea europeana, prin rubrica Din carnetul unui drumet, prin statutul sau de membru fondator al Hanului drumetilor si prin neo-dihna din preajma crearii Oficiului National de Turism din 1936, prin revista Boabe de griu si prin atitea editoriale, risipite cu generozitate in diverse publicatii dar adunate laolalta cu alte tematici in Pietre de vad (1937, 1941, 1943, 1944). Apoi prin calatoriile sale, multe - la Viena Salzburg, Munchen, Paris, Berna, Berlin, Bruxelles, Oslo^ Haga, Budapesta, Dubrovnik, Leipzig, Londra, Florenta, Barcelona, Praga, Sofia, Atena, Ankara - unde, de fiecare data, nu-si uita actiunea la carul careia se inhamase deliberat, cum au facut-o la dimensiuni ceva mai reduse confratii sai intru gloria literara: Gala Galaction, Perpessicius si singularul Mihail Sadoveanu.

In istoria turismului nostru, Emanoil Bucuta (27 iunie 1887 - 7 octombrie 1946) ocupa un loc de precursor aflat pe baricada invingatorilor prin puterea rostirii literare.

EMIL RACOVITA (1868-1947), ca atitia alti oameni de stiinta si cultura romani, s-a remarcat ca o personalitate proeminenta in prima jumatate a secolului. S-a impus prin studii si cercetari in domeniul biologiei. A adus contributii insemnte in stiinta zoologiei si in biologia teoretica. Doua din scrierile lui - Essai sur les problemes biospeologiques (1907) si Evolutia si problemele ei (1929) - continua sa fie studii fundamentale, de referinta permanenta a specialistilor la continutul lor. La fel se intimpla cu observatiile facute de savantul roman intre 1897-1899, pe cind participa la expeditia antarctica a navei "Belgica'. Tot Emil Racovita a pus bazele biospeologiei si a infiintat la Cluj, in 1920, primul institut de speologie din lume, la care s-au format nenumarati cercetatori.

In paralel cu munca stiintifica, profesorul universitar si academicianul din Cluj si-a consacrat o parte din timpul sau problemelor turismului. Preocuparea aceasta, continua dupa ce s-a reintors in tara, avea citeva cauze-motivatii pe care le-a divulgat in convorbirile cu cei mai apropiati colaboratori. Valeriu Puscariu, in a carui amintire figura savantului persista in toata splendoarea ei, afirma intr-un interviu, cu ani in urma, ca actiunea "trebuie explicata, in primul rind prin dorinta lui Racovita si a intelectualilor clujeni de a determina imediat dupa razboi, si in domeniul turismului, o ampla miscare romaneasca'.

Racovita gindea dezvoltarea miscarii turistice si prin raportarea ei la cea europeana, pe care o cunostea nemijlocit ca unul care a trait si a lucrat ani multi in strainatate. Stia bine rostul si importanta turismului in economia unor tari dezvoltate si vroia sa determine si la noi interes pentru acest aspect al problemei. Alaturi de presedintele Societatii de hidrologie medicala (1922), generalul medic Nicolae Vicol, si de altii, Emil Racovita a perseverat si a reusit sa impuna introducerea notiunii de turism in diferitele legi elaborate de organismele oficiale ale vremii. El este considerat, totodata, intemeietorul societatii turistice Fratia munteana din Cluj, in toamna anului 1921.

Numele asociatiei are rezonante poetice. Suna ca o metafora de tip traditionalist. O metafora gasita de cineva, poate, intr-un moment de iluminare. Hanul, in folclor si in dimensiunea realului, de-a lungul istoriei, este locul de popas: pentru odihna, pentru hrana infometatului, pentru sfatul de taina sau pentru bucurarea calatorului; la caldura, la un vin de soi, cu ochii roata dupa boiul hangitei, cind stapinul e moale sau cind nu se aude tropot de cai calariti de haiduci. Locul de han era ales, de obicei, in solitudinea spatiului si era insemnat cu istorie imaginata ori adevarata. Cu intimplari fascinante, uneori singeroase. Asa a intrat si in literatura culta.

Numele asociatiei cuprinde numai un segment din sensurile si implicatiile pe care filologii le dau celor doua vocabule. Hanul drumetilor, in contextul pe care il defineste si incercam sa-l surprindem, este o grupare de oameni alcatuita prin idealuri si pasiuni similare. Pasiunea lor e drumetia prin munti iar idealul - proliferarea rapida, in medii cit mai largi, a acestei pasiuni. De unde, la acesti oameni, asemenea sentimente ? intii, din traditia multiseculara, din vocatia drumetiei la romani. Efervescenta cautarilor lor era fireasca, asadar. Au avut-o mosii si stramosii lor infratiti cu codrul. Si cu drumurile lungi, minindu-si oile din urma, carausind, negustorind - din miazanoapte in miazazi si invers, pina departe, si inspre Soare Rasare si inspre Soare Apune. Apoi, din nevoia trairii plenare in afara chingilor citadine, din motive de refacere fizica, din placere; parte si din aventura, la unii, si din orgoliu nonconformist, la altii; nici intr-un caz, insa, din plictis burghez. La Hanul drumetilor s-au asociat spirite de elita: Bucura Dumbrava, Mihai Haret, Emanoil Bucuta, Ion Bianu, dr. Alceu Urechia, Simion Mehedinti, Andrei Popbvici-Baznosanu, Alexandru Tzigara-Samurcas, Otilia Otetelesanu.

In al treilea rind, din convingerea ca natura poate si trebuie proteguita de om intr-un secol cind degradarea ei incepuse, uneori chiar de dragul noului monstru la moda: turismul. In al patrulea rind, din dorinta - spusa inca discret - unei competitii ce trebuia sa fie initiata intre tezaurul de frumuseti romanesti si straine. Rostit prin cuvintele initiatorilor, programul Hanului drumetilor se prefigura chiar in preajma conturarii formelor organizatorice ale asociatiei. Motivatia actiunii se sustinea prin "greutatile fara numar pe care le intimpina, la noi iubitorii naturii, de a se pune in contact cu ea'. Scopul: "infiltrarea gustului de excursiuni in marea masa a populatiei si pentru infiintarea de parcuri nationale din Romania'. Proiecte: organizarea de excursii colective, construirea de adaposturi in munti, infiintarea unei arhive fotografice, tiparirea scrierilor cu continutul turistic, protectia naturii, cercetarea stiintifica, stimularea activitatii informativ-culturale.

Cine au fost fondatorii asociatiei ? Cind si unde s-a intrupat ea ?

Documentele pastrate pun in lumina, din nou, numele unor drumeti statornici, inriuriti in destinul lor de scoala invatata la Societatea turistilor din Romania. A fost mai intii grupul celor trei: Bucura Dumbrava, Mihai Haret, Emanoil Bucuta. Ideii a subscris, fara ezitare si in totalitate, cercul lor intim compus din Elena Romniceanu.. Suzana Haret, Eufrosina si Mircea Nenitescu. Acestia au convocat o adunare generala preliminara, tinuta in casa Spiru Haret la 14 septembrie 1920, in Bucuresti. Atunci au fost desemnati cei opt membri fondatori: Bucura Dumbrava, Mihai Haret, Emanoil Bucuta, Ion Bianu, Sophia Bragadir, D. Z. Furnica, Aurel Stanescu, Mircea Nenitescu. A doua zi acestia s-au reintrunit, au redactat procesul-verbal de constituire (15 septembrie 1920). Se mentiona aici ca Hanul drumetilor va fi societate pe actiuni, cu un capital initial de 200 000 lei, impartit in 2 000 de actiuni nominative a 100 lei fiecare. S-a ajuns la o asemenea formula dupa discutii contradictorii. Oricum, in actul constitutiv si in statutele intocmite de comisia formata din Ion Bianu, Bucura Dumbrava, Mihai Haret s-a inscris o precizare esentiala, privind structura Hanului drumetilor - "Societate de turism si pentru protectia Naturii, anonima pe actiuni, necomerciala si cu scopuri exclusiv stiintifice-culturale-sportive'. S-a ales un consiliu de administratie si un comitet stiintific. Din primul organ colectiv urmau sa faca parte 19 membri, dar, la inceput, au fost nominalizati numai 12: Albert Baer, Ion Bianu, Aristide Blank, -Sophia Bragadir, Gabriel Dumitriu, D. Z. Furnica, Mihai Haret, Remus Iliescu, Mircea Nenitescu, Scarlat Panai-tescu, dr. Alceu Urechia, Gheorghe Zotta. Dintre ei, Ion Bianu era membru plin iar generalul Scarlat Panaitescu membru corespondent al Academiei Romane. Comitetul stiintific avea in componenta sa sapte membri, responsabili de sectiuni: pentru literatura - Bucura Dumbrava; pentru artele frumoase - Otilia Otetelesanu; pentru propaganda in strainatate - Margareta Miller-Verghy; pentru etnografie - Tzigara-Samurcas; pentru geografie - Simion Mehedinti; pentru stiinte naturale - Andrei Popovici-Baznosanu; pentru turism si legatura cu Consiliul de administratie - Mihai Haret.

Sediul era fixat in strada General Manu nr. 7, unde a functionat inca inainte de 15 martie 1921, data recunoasterii oficiale a tinerei asociatii.

Dintre realizari - nu multe la numar, dar semnificative pentru ambitia protagonistilor, dovedind viziunea lor de ansamblu - cercetatorul e obligat sa retina:

deschiderea, la Sinaia, a doua,,hanuri ale drumetilor';

construirea Casei Pestera, in 1923;

inceperea constructiei Casei Omul;

inaugurarea excursiilor colective conduse de Mihai Haret si Bucura Dumbrava;

repararea potecii Tache Ionescu in portiunea dintre vechiul pichet Diham si cabana Malaesti.

Sub impulsul ideologiei ce guverna intreaga osirdie a inscrisilor la Hanul drumetilor (numarul acestora se ridica, in 1925, la l 325) s-au tiparit si citeva lucrari de oapatii in literatura noastra turistica: Cartea muntilor de Bucura Dumbrava, editia a II-a. in 1924, Castelul Peles - monografie -, Pestera Ialomitei si Casa Pestera - monografie turistica, geografica si calauza practica - ultimele avind ca autor pe Mihai Haret; intre 1924-1925, la Sinaia, Sectia alpina a asociatiei a pregatit primul Anuar al Bucegilor, care a avut ca emul pe institutorul C. I. Ionescu, uitat, din pacate, chiar de multi veterani ai turismului. Editorul si tipograful acestei publicatii a fost Vasile Teodorescu, cel care, asa cum am aratat ceva mai inainte, de dragul muntilor, a parasit Bucurestiul si s-a stabilit pe Valea Prahovei.

12 septembrie 1926. In amurg, tacerea de toamna a codrilor e sparta de larma voioasa a unui alai de nunta. Femei si barbati, imbracati in costume nationale, unii, altii in haine de excursionisti, coboara de la l 610 metri altitudine, spre Schitul Pestera Ialomitei. Aici, ieromonahul Mihail Badila asteapta oaspeti, pentru savirsirea unui ceremonial nemaiintilnit prin acele parti: o cununie. Mireasa,..o distinsa fiica [], licentiata a Facultatii de litere din Bucuresti', se numeste Victorita Cosciug. Mirele, Constantin Popescu, tinar arhitect, "este una din cele mai expresive personalitati ale breslei sale'. Nuntasii intra in schit. Mirii si nunii mari - Mihai Haret si sotia sa - se aliniaza in fata altarului. Calugarul isi incepe, ajutat de confrati, oficiul. Vocea lui e auzita bine de toti cei din preajma. Ecoul razbate departe, purtat de vintul ce da tircoale chiliei. Luminarile de ceara ard virtos. Candela imprastie miros puternic de tamiie. Momentul e solemn. Se destinde abia tirziu, dupa ce ieromonahul rosteste, repetata, formula sacra

La Casa Pestera, nuntasii sint asteptati cu masa pusa. Cincizeci de tacamuri aranjate de Niculae Butmaloiu si de soata sa sint incadrate de crengute de brad si flori proaspete, multicolore

Asa a inceput prima nunta in decorul alpin al Casei Pestera. A doua, la sfirsitul lui aprilie si inceputul lui mai 1928

Casa Pestera - devenita intre timp proprietatea Turing Clubului Romaniei - a fost de multe ori si un lacas al muzelor. Chiar dupa inaugurare - 21 septembrie 1923 - musafirii, romani sau straini, isi spuneau elogiile - unii in proza, altii in versuri.

Din noianul de marturisiri descoperite - in reproducere - in Anuarele Bucegilor sa transcriem citeva

28 mai 1925. - Un alpiniste frangais felicite "Hanul drumetilor' (futur Touring-Club de Roumanie) de son installation a Casa Pestera et de l'effort fait pour donner aux touristes le confort dont ils ont besoin pour se reposer. Le but a ete completement atteint [] (ss) Multrier C.A.F.[5].

4 iulie 1925. Din 1891, de acum 34 ani, de cind ca student in stiintele naturale am facut la Pestera Ialomitei prima mea excursie, in conditii de adapostire primitiva []. Cu intemeierea "Casei Pestera' s-au pus bazele unui serios mijloc de ramas mai mult timp in aceste locuri, gratie energiei intemeietorului acestei asociatii, D-lui Mihai Haret, gratie colaboratorilor sai, si gratie lui Niculae Butmaloiu si a familiei sale neobosite si pricepute intru gazduire a oaspetilor. [] (ss) Sim - St. Radian

18-23 iulie 1925 - Deschiderea Casei Pestera inseamna un nou capitol in istoria explorarei stiintifice a Bucegilor, oferind naturalistilor adapostul si confortul indispensabil pentru cercetari [] (ss) Dr. AL Borsa, prof. univ. Cluj.

12 - august 1925 - [] Exprimind multumirea mea pentru opera desavirsita a D-lui Mihai Haret, presedintele Turing-Clubului Romaniei, nu-i urez altceva decit s-o continue cu perseverenta pentru a infaptui si cealalta casa "La Omul" si ca exemplul dat de d-sa sa gaseasca nu numai admiratori ci si cit mai multi sprijinitori, (ss) Valeriu Puscariu, asistent universitar Inst. de speologie - Cluj.

13 august 1925. Am fost la Casa Pestera, pe o vreme splendida, fiind bine gazduiti si primiti cu toata dragostea.

Drumul l-am facut din Bran, prin Ciobotea, Omul, Babele, Cocora in 12 ore. inapoi prin Strunga, Gutanul, Simon. La revedere la anul. (ss) Victor Puscariu, preot Sohodol, (ss) Sextil Puscariu, prof. univ. Cluj.

Poeziile aduc si ele marturie de suflet, multumirea pentru conditiile de gazduire aflate de drumeti la Casa Pestera. Semnatarii lor n-au atins niciodata notorietatea unora din numele citate deja. Ei adauga, in schimb, pagini stimulatoare de reverie dupa o etapa din istoria turismului romanesc care a cerut mare daruire de sine din partea celor care o faureau.

Iata versurile unor francezi: "Entrez, mes amis. Ah quels delices ! / On est ici mieux que chez soi. / Sentez-vous lodeur des saucisses ? / J'y vals dejeuner sur ma foi. / Commere Butmaloi ! et vite et vite ! / Chnizel, sarmale et ghiveci / Du bon vin de Haret / Un poulet fric ou sec !'

(Maurice Alhoy din T.C.F. Paris)[6]

ODE A CASA PESTERA PAR UN ENTHOUSIASTE "Ce sont les Bucegi, cest ma belle amante / Dont faperqois la- haut, leurs cimes rutilantes. / La voila donc cette chaine cherie / Laquelle derenavant embelira ma vie. / Adieu voluptes de jadis; aujourdhui vos transports / Dans les cites assombries, nenchaineront plus mes pas, / Car je prefere meme au joyeux Paris / La liberte qui regne dans ce gentil abri. / Ah ! quel plaisir lorsque je revoir cette cabane ravissante / Ou mes regards decouvrent les montagnes environnantes; / Ou Butmaloi grogne rudoie trop les gamins. / Et Aurica sert les hotes avec entrain / Ou malgre sa jeunesse je la declare charmante, / Et comme sur les hautes cimes, vraiment elle menchante, / Ou je rajeunis sous des yeux des arolles, des fleurs et du soleil / Ou tout m'est amis, roumain, ciel, etoiles et mervettles. / Enfants sauvages de cette superbe nature / Retournez chaque fois ici, le coeur en joie / Et meme si la fatique vous gagnera / Ne bougonnez jamais car / Le superbe chalet Casa Pestera vous reposera"[7]. Du 16 au 20 septembre 1925, Joseph Fantin, industriel a Paris.

Un roman, inginer din Bucuresti, D. E. Roata, sagetat si el de harurile Galiopei, intr-un moment de euforie, seria, la 8 noiembrie 1927, in acelasi registru-document:

"Frunza verde de bradet, / Domnule Mihai Haret, / Azi in zi de San Mihai, / Zi frumoasa ca in Mai, / iti urez ca sa traesti. / Zile multe ca'n povesti / Pana la adanci batrinete / Tecerist ca'n tinerete',

O urare-oda inchinata primului presedinte al Turing Clubului Romaniei despre care, aici mai jos, l-am inivitat la un dialog pe profesorul VALERIU PUSCARIU, el insusi ctitor incontestabil al turismului nostru. Nu inainte insa de a nota si cugetarea marelui Sextil Puscariu, aflata si ea scrisa in registru:

"Cel mai fericit om ?' - "Omul".

Discutia se desfasoara dupa tipic. Mi-am anuntat in prealabil vizita si scopul ei. Profesorul a fixat ora si locul de intilnire la domnia sa, in strada Stupinei. Ajung acolo spre seara. Zi de duminica. Martie, 1977.

Gazda e usor gripata. In camera e rece. Observ, discrete, urmele seismului trecut. Ma asez la masa stiuta, din mijlocul odaii. Se pregatesc cafelele, imi arunc ochii in jur. Ce retin ? Peretii inalti, foarte inalti, masa la care stau, un pat, televizorul, un raft, dulapuri vechi. Confort modest. Ma intreb si acum: "Numai atit si-a dorit o viata de om ?' imi reprima intrebarea amintirea unei convorbiri de demult: "Am fost la Brasov, unde am donat o parte a bibliotecii mele liceului Saguna'. Carti mai sint foarte multe inca. Rafturi intregi. Dar nu aici in sufrageria-dormitor-camera de lucru. Sint dincolo, la intrare, in incaperea aceea strimta, fara lumina. Carti de tot soiul: de geografie, de stiintele naturii, de literatura sau turism. In romaneste, in nemteste, in frantuzeste, in ungureste. Acolo, in incaperea aceea stramta, ascutita parca, stand pe un fotoliu-pat, linga o masuta, am gustat odata din dulceata pe care mi-a servit-o doamna Puscariu. Si atunci ziua isi trasese de curind storurile si se pregatea de culcare. Era oare tot primavara ? Ori era vara ? Ori era toamna ? Chiar iarna geroasa daca a fost, clipa mi s-a parut mai senina, mult mai senina ca in acest martie indoliat

- Tovarase profesor, incep eu, dupa ce interlocutorul meu vine din bucatarie, vioi si cu zimbetul stiut, de bunavointa, pe buze, mi-ati promis in exclusivitate seara aceasta. Nu e prima, dar eu vreau sa profit de ea ca si cind as fi gazetar. Ma tem ca timpul curge prea repede si, pe deasupra, ca oricind ni se poate intimpla ceva unuia din noi Iata de ce cum v-am anuntat la telefon, am sa va rog sa acceptati sa circumscriem convorbirea unui singur subiect: Turing Clubul Romaniei. Despre el as vrea sa informez cititorii cu cit mai multe date riguros exacte. Asta pentru ca sint prea putini cei care cunosc ceva despre existenta unei mari asociatii turistice care si-a inceput activitatea in pragul celui de-al doilea patrar al veacului. Or, dumneavoastra ati fost, ani indelungati, vicepresedinte al T.C.R. Si prim-redactor al publicatiei atit de prestigioase: Enciclopedia turistica romaneasca. Cui altcuiva m-as fi putut adresa pentru detalierea acestui subiect ?

- Ar mai fi citiva. Cei mai multi insa nu mai traiesc: Bucura Dumbrava, fratii Urechia, Mihai Haret, Emanoil Bucuta, Ion Bianu, Gheorghe Titeica, Gheorghe Repede, Gheorghe Mortzun. Unii au plecat, demult, pe drumul fara intoarcere, altii mai de curind.

- Turing Clubul Romaniei, este, de fapt, o continuare, desigur la alt nivel de organizare, a Hanului drumetilor. Mai bine spus, infiintarea lui, in 1925, s-a datorat faptului ca Hanul drumetilor, "grupare regionala cu un numar restrins de membri', cu denumire "poetica dar putin practica', cum scriati undeva, nu era pe masura nevoilor reale ale momentului. Era o "societate anonima pe actiuni' - ceea ce crea confuzii - si, in acelasi timp, nu putea intretine relatii corespunzatoare cu strainatatea. Aceasta a determinat ca, la 10 iunie 1925, sa se hotarasca transformarea Hanului drumetilor in Turing Clubul Romaniei. Prin sentinta nr. 8/1926 a Tribunalului Ilfov, publicata in Monitorul Oficial nr. 77 din 2 aprilie 1926, T.C.R. a fost recunoscut ca persoana juridica

- Sub noua denumire - Turing Clubul Romaniei - asociatia ducea mai departe opera inceputa de Hanul drumetilor. Prin actul constitutiv si statute erau precizate scopurile institutiei: "de a dezvolta turismul sub toate formele',,,de a face propaganda pentru infiintarea rezervatiilor naturale in Romania', "de a construi poteci si case de adapost', "de a edita ghiduri, harti si orice lucrari cu continut geografic, turistic sau in genere stiintific', "de a dezvolta si in strainatate o vie propaganda in favoarea frumusetilor naturale ale Romaniei, pentru a atrage ca vizitatori ai tarii pe turistii straini', "de a desfasura orice fel de activitate in legatura cu ceea ce se numeste azi industrie turistica'.

- Era acesta, din cite imi dau seama, un program larg si variat, pe care initiatorii erau decisi sa-l puna in practica

-Da, un program ambitios ! Numai ca pe fisa de pe care citati n-ati transcris citeva idei tot asa de importante. Eu, pregatindu-ma pentru aceasta convorbire, mi-am notat ca in articolul 6, aliniatul c, se precizeaza importanta deosebita pe care T.C.R. o acorda dezvoltarii dragostei de natura, dorintei cunoasterii tarii de catre tineretul scolar, precum si de catre tineretul localnic al diverselor centre de excursiuni. In articolul 11 din Regulament se prevedea ca din activitatea T.C.R. sa fie excluse preocuparile pentru performante sportive sau participari la intreceri de acest fel.

- Care era forma de organizare a T.C.R. ?

- Turing Clubul Romaniei era condus de un consiliu de administratie care avea urmatoarele misiuni: administrarea averii si veniturilor asociatiei, elaborarea directivelor, coordonarea si controlul activitatii sectiilor. Pentru indrumarea si coordonarea sectiilor a activat, intre 1936-1940, un secretariat tehnic cu sediul la Cluj. Exista, mai intii, Centrala asociatiei, in Bucuresti. Dar functionau, in diferite localitati din tara, sectii sau sedii secundare si centre turistice.

- Ati putea sa enumerati sectiile T.C.R. existente in deceniul al patrulea, de pilda ?

- As reusi s-o fac din memorie, dar e mai bine sa apelez la un articol mai amplu pe care i-am tiparit in volumul XIII al Enciclopediei turistice romanesti (1946). Vorbeam acolo - si acum voi relua dupa cartea amintita ! - de douasprezece sectii si douazeci de centre ale T.C.R. Iata, asadar - cu citeva detalii despre fiecare - sectiile T.C.R.

Sectia alpina a Bucegilor a fost intemeiata la 24 ianuarie 1924 si avea sediul in Sinaia. Ca teritoriu de activitate ii reveneau Bucegii si masivul Girbova. Din 1936, atributiile sectiei au fost preluate de Consiliul central de administratie, pina in 1946, cind s-a reinfiintat

- Eu stiu ca edita si un anuar. Primul a aparut In 1926 sub forma unei brosuri, fiind imprimat in tipografia Vasile Teodorescu din Busteni. Al doilea si al treilea Anuar al Sectiei alpine a Bucegilor le-am consultat si eu. Semneaza in ele articole Mihai Haret, G. Valsan, Ion Bianu, Radu Titeica, Ioan Colman, C. L Ionescu. Redactorul principal era C. I. Ionescu, institutor in Sinaia. El indeplinea si functia de secretar al sectiei. Dintre realizari, de la infiintare pina in 1928, am retinut: organizarea citorva excursii in Girbova si Bucegi, a unor conferinte cu subiect tu-ristic-pitoresc in Sinaia si Azuga, repararea mai multor poteci pe Valea Jepilor, Piatra Arsa, la Diham si Virful cu Dor, plasarea unor tablite indicatoare, inceperea marcarii potecilor in intregul masiv al Bucegilor

- Cam acestea erau si programele celorlalte sectii. Ba, unele au fost chiar mai harnice. Dar nu e locul, aici, sa vorbim pe larg despre ele. Am sa continui, cum mi-ati cerut, sa amintesc de Sectia alpina Brasov, intemeiata la 10 aprilie 1927, care a inglobat si Sectia Bran si alpina a Pietrei Craiului. Sectia Fratia munteana s-a constituit la l iulie 1927 si a purtat la inceput numele de Sectia Muntilor Apuseni. Avea, ca teritoriu de activitate Muntii Apuseni, Tara Silvaniei, Tibles, muntii Birgaului, ai Rodnei, Calimani si Gurghiu. Pina in 1930 a avut doua sub-sectii: Stina de Vale si Detunata. Celelalte sectii ale T.C.R. au fost urmatoarele: Bucovina, cu sediul la Cimpulung Moldovenesc, infiintata la 10 august 1928; Retezatul, cu sediul la Deva . Propunerea nu venea din partea statului, ci de la oameni cistigat! de idee. Mai precis, de la Emil Racovita, presedintele Fratiei muntene, Mihai Haret, ideologul Hanului drumetilor, generalul doctor Vicol, cel care in 1922 a infiintat Societatea de hidrologie medicala si climatologie, organism cu rol inca departe de a fi estimat pentru contributia lui la dezvoltarea turismului in statiunile balneoclimaterice. Emil Racovita a obtinut de la un ministru liberal - l-am numit pe George Mirzescu - acordul acestuia pentru infiintarea primului serviciu al turismului. Mai tirziu, prin Legea sanitara din 1926, a aparut si denumirea noua: Oficiul National de Turism. Activa in cadrul Ministerului Sanatatii, dar se rezuma la colaborarea cu statiunile balneoclimatice din tara, inregistra potentialul lor, le fisa numele. O munca putina, dar necesara studiilor viitoare. Din pacate - chiar in aceasta forma - Ministerul Sanatatii vroia sa se dispenseze de el. Prilejul s-a ivit curind, in 1930, cind in Ministerul Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale s-a creat Directia educatiei poporului. Aceasta directie avea un serviciu responsabil cu educatia fizica si sportul, care si-a asumat si problemele legate de turism. Pe la jumatatea anului 1931, Directia educatiei poporului a fost transferata la Ministerul Instructiei, asa incit turismul devenea de acum preocuparea altui departament. Aici functiona dealtfel mai de demult un Serviciu de escursiuni, iar din 1925 - Comisiunea pentru sistematizarea excursiilor in strainatate, decizie semnata de I. G. Duca, ministru de externe, si C. Angelescu, ministrul instructiunii si invatamintului. Nu va trece mult si miscarea turistica va avea un nou patron: Directia presei. Apoi, in 1933, se va produce primul si cel mai inseninat pas catre adevaratul Oficiu National de Turism: prin legea din noiembrie 1933 se institutionaliza Consilieratul pentru turism, organism cu activitate de sine statatoare pe linga Presedintia Consiliului de Ministri. Avea la dispozitie noua functionari inghesuiti in trei camere, dar era ambitios, desi lipsit de fondurile corespunzatoare. Obiectivele muncii lui fusesera precizate intr-un interviu acordat de V. V. Tilea, unul dintre initiatorii si sustinatorii noii institutii: dezvoltarea propagandei favorabile turismului intern, popularizarea lui in strainatate si atragerea de vizitatori de peste hotare. Consilieratul pentru turism a sucombat fara sa lase urme perene, chiar daca, la scurt timp dupa infiintarea lui, s-a aciuat intre zidurile Ministerului de Externe declarind ca isi asuma, ca sarcina primordiala, relatia propagandei si legaturilor internationale ale turismului romanesc.

La 29 februarie 1936 a fost promulgata Legea pentru organizarea turismului in Romania. Se crea astfel un cadru legal al desfasurarii miscarii turistice si primul organism de stat: Oficiul National de Turism. Visul precursorilor a devenit intruchipare. Putini dintre ei au avut functii decizionale in noul organism: unii, dimpotriva, au fost acuzati de opozitionism, altii au fost ignorati, iar altora - activi si temerari in idei - li s-a barat gindirea, fiind inlocuiti din posturile pe care le meritau. Oricum, istoria turismului din Romania nu acest aspect de culise va trebui sa-l retina. El avea drept cauze interese individuale si de grupare politica si nu era nici primul, nici ultimul exemplu. Se va retine, de acelea, esentialul: concretizarea ideii in sine si, prin ea, crearea conditiilor favorabile unui impuls major, in concordanta cu spiritul timpului, miscarii noastre turistice. Se va retine apoi un alt element de valoare deosebita: intruparea ideilor - emise inca din primul deceniu al secolului de Gabriel Dimitriu, G. Munteanu-Murgoci, apoi de Mihai Haret, Emanoil Bucuta, Emil Racovita, generalul Vicol si altii - privitoare la o "societate turistica' dirijata de stat, Se va retine, in fine, ca o seama de pasionati economisti puteau spera ca, in curind-curind, teoriile lor fundamentate stiintific vor avea finalitatea pentru care au fost elaborate. Or, din acest punct dewedere, e obligatoriu sa atribuim meritele cuvenite unor pionieri ai literaturii turistice economice, care au faurit postulate si teorii dezvoltate abia in zilele noastre prin osirdia unor autori ca Mihai Paraluta, Iulian Berbecaru, Oscar Snak, Gheorghe Barbu, Eugen Nicolescu si altii - cercetatori sau profesori. Studiile lor actuale sint, in fond, la alte dimensiuni si dintr-o perspectiva stiintifica superioara, continuarea unor preocupari vechi - aproape necunoscute - initiate, prin scris, de V. A. Marinescu, Al. Hallunga, C. Baca, sau, de la catedra Academiei de inalte studii economice, de catre profesorii Gr. L. Trancu-Iasi si Victor Slavescu.

V. A. Marinescu trebuie, de pilda, considerat intiiul autor al unor studii ample cu tematica inspirata din problemele economiei turismului: Rolul industriei turistice in economia nationala a Romaniei (1933) si Contributiuni la dezvoltarea turismului in Romania (1938).

Ce probleme ridica V. A. Marinescu in scrierile sale ?

Aborda frontal chestiunea preluarii destinelor turismului din Romania de catre un organism unic, de stat, capabil sa valorifice un potential cu resurse economice inestimabile. Urgentarea fiintarii lui si functionarea ireprosabila trebuia sa duca la exploatarea - intensiva dar rationala - a vastului patrimoniu turistic, incit, in final, el sa se constituie ca o ramura distincta a economiei, sa determine o industrie de sine statatoare, cu efecte imediat sesizabile si in venitul national. Industria turistica trebuia sa actioneze in strinsa interdependenta cu cea hoteliera sau a constructiilor, cu transportul, cu industria articolelor de sport, cu cea tipografica si cinematografica. Propaganda, in conceptia lui V. A. Marinescu, prin toate mijloacele posibile - presa scrisa si cea vorbita, expozitiile, afisele - trebuia sa se subordoneze disciplinat si la unison in serviciul noii industrii care avea cel putin trei directii principale: 1) amplificarea zestrei materiale nationale prin atragerea strainilor in Romania si obtinerea beneficiului financiar corespunzator; 2) intrarea in circuitul valorilor universale a valorilor nationale peisagistice, balneoclimatice, etnografice, arhitectonice etc. si 3) cunoasterea frumusetilor tarii de catre toti romanii si beneficiul spiritual si material obtinut de pe urma practicarii turismului de un mare numar de concetateni.

Cum au fost receptate la inceputu deceniului al patrulea asemenea chestiuni teoretice si cum si-au gasit ele finalizare in decizii si actiuni ferme, cercetatorul afla din documentele vremii. Le-am consultat si noi, fireste, pe cele mai multe. Am optat insa, in cartea aceasta, prezentindu-le, pentru o formula pe care o consideram mai putin arida: nu consemnarea rece a datelor obiective in procesul derularii lor, ci aceea a interviului redactat dupa citeva convorbiri cu unul dintre teoreticienii si sustinatorii cei mai zelosi ai ideilor enuntate mai sus. Numele lui: VASILE A. MARINESCU.

Locuieste in Bucuresti. Are aproape 70 de ani, se urca inca la volanul Trabantului personal si face excursii in tara si peste hotare. Are parul albit, dar judecata ii este limpede ca apa unui riu de munte. Viseaza infiintarea unui muzeu al turismului din Romania pe care sa-l organizeze. Pentru asta pastreaza cu sfintenie si cu ochi de ciclop o arhiva impresionanta. Dar nu e egoist si avar cu ea. Daca doresti, iti pune la dispozitie, in schimbul unei simple semnaturi pe o bucata de hirtie, documente pretioase, pe care altii prefera - din circumspectie - sa le lase uitate prin poduri, prin magazii ori in bibliotecile particulare. Carti rare de turism, reviste, fotografii, afise, legi, dari de seama, acte care se refera in special la activitatea O.N.T. Asta pentru ca Vasile A. Marinescu a fost unul din "sufletistii' noii organizatii si primul sef al serviciului de turism din cadrul ei. De aceea, acum, convorbirile cu domnia sa se incheaga, de fapt, ca niste monolo-guri rostite cu nostalgie, cu entuziasm si, uneori, cu o unda de suparare in glas

Eu am fost atras de excursii - ca atitia altii din generatia mea - inca din copilarie. Mergeam la munte cu parintii, dar imi amintesc cu placere si de excursiile scolare, in frunte cu profesorii I. Costescu, Dumitru Danescu, Stan Ionescu si St. Radian. Adesea, verile le petreceam, in parte, in Sinaia la familia Pascu, venita aici pe la 1884 din Sacele. Prin 1925, intr-o zi din luna lui cuptor, urcind pe Valea Pelesului, l-am vazut intiia oara pe Mihai Haret si pe Nestor Urechia. intilnirea intimplatoare cu ei m-a emotionat fiindca le stiam opera. Tot atunci, la Casa Pestera, am cunoscut pe Niculae Butmaloiu si pe sotia lui - o gospodina desavirsita.

Marturiseati odata pasiunea- dumneavoastra din tinerete pentru electrotehnica

Da, asa e ! La terminarea liceului, in 1928, am dat examen de admitere la Scoala politehnica. Un concurs de imprejurari mi-a schimbat destinul si am devenit student la Academia comerciala din Bucuresti. Urma sa ajung economist. Am si ajuns, fara sa-mi para rau ! Vreau sa precizez ca anii de facultate mi-au orientat dragostea mai veche pentru calatorii si in sensul studiului turismului prin prisma economicului. In ianuarie 1931, la cursul de economie politica al profesorului Victor Slavescu am tinut prima lucrare de seminar intitulata Aportul excursiunilor in circulatia monetara. Ecoul ei printre colegi si profesori, care au remarcat ineditul temei, m-a incurajat. Mi se in-virtejau in minte tot felul de idei, asa incit, in acelasi an 1931, in octombrie, am fondat Asociatia universitara de tu-Ttsm international (A.U.T.I.). Ca presedinte, am initiat cicluri de conferinte, am editat un pliant, Trois jour a Buca-rest, si am purtat tratative cu turisti din Cehoslovacia, determinindu-i sa-si petreaca sejurul in Romania in gazduirea taberei de vara "Prietenii marii', condusa de Valeriu Tebeica. impreuna cu profesorul care ma atragea cel mai mult, Gr. L. Trancu-Iasi, fost membru fondator al T.C.R., am depus, tot in 1931, Ministerului Instructiunii un memoriu prin care solicitam, destul de timid, ca turismul sa devina o problema de interes major pentru stat. imi amintesc ca m-am dus la Nicolae Iorga - pe atunci si prim ministru - ca m-a primit, a citit memoriul si a spus: "Am sa cercetez sa vaz ce se poate face, dar sa stii, mai tinere, ca de partea economica nu ma ocup eu, ci Argetoianu care este ministru de finante'. Al doilea memoriu - cu acelasi subiect - l-am inaintat lui V. V. Tilea, in 1933, pe cand era secretar de stat la Presedintia Consiliului de Ministri in timpul guvernului Vaida Voievod. Tilea a sustinut ideea mea, care mai fusese formulata si de altii - oameni cu greutate, nu ca mine un necunoscut ! - si, ca urmare, in 1933, ia fiinta Consilieratul pentru turism, Dupa doi ani, in 1935, am mai intocmit un memoriu. Solicitam, in termeni mai fermi si mai exacti, infiintarea O.N.T. ca organizatie de stat. Glasul mi se alatura si de asta data altor iubitori ai turismului si, in februarie 1936,. a fost legiferata-nou a institutie.

Din cercetarile de pina acum mi-am dat seama ca au fost numeroase framintari in rindurile sustinatorilor si iubitorilor de turism. Unii vroiau infiintarea organizatiei de stat, altii nu. Printre ei se aflau chiar conducatori de asociatii care nu vedeau cu ochit buni nici macar crearea Federatiei societatilor de turism din Romania, in 1934. Ambitiile si vanitatile unora, interesele lor si mirajul unei glorii efemere le bloca gindirea cind trebuia sa vina in intimpinarea ideii de unitate. Totusi, unirea s-a produs, mai intii prin fuziunea unor societati mai mici intr-una mai mare (vezi T.C.R., S.T.R. si Fratia munteana),, apoi prin crearea F.S.T.R. si, in fine, prin actul oficial din 1936. Aceasta nu impiedica insa o realitate destul de nepotrivita in turismul nostru: existenta,, in 1940, a unui numar de 57 de asociatii. Nu stiu daca in alte parti ale lumii se putea intilni o asemenea stare de lucruri Dar nu despre asta vreau sa vorbiti dumneavoastra, ci despre propria ardere pentru turismul romanesc.

Imi place expresia ,,propria ardere', pentru ca, in ce ma priveste, a fost si continua sa existe o ardere reala, o pasiune cu febra pentru turism. Unii dintre dumneavoastra, cei tineri, primiti, poate, cu reticenta marturisirile noastre. Poate vi se par desuete. E bine insa sa stiti ca daca s-au facut atitea lucruri in turismul romanesc in trecut si azi, acest fapt se datoreste si pasiunii celor care sint daruiti acestui domeniu de activitate.

Stiu asta si va asigur ca, mai ales in zilele noastre, in turism lucreaza mii de oameni cu mare dragoste de munca lor

La A.U.T.I., cum am spus, am initiat un ciclu de conferinte. La. 13 decembrie 1931 a vorbit profesorul Gr. L. Trancu-Iasi. Conferinta lui se intitula: Valorificarea.bogatiilor frumusetilor Romaniei. Cea a lui Alexandru Badauta: Posibilitati turistice romanesti. A mea, tinuta la 13 februarie 1933, aborda o tema care-mi era draga: Despre rolul industriei turistice in economia nationala a Romaniei. Precizez ca in octombrie 1932, ca sa devin doctorand, prezentasem la Academia comerciala subiectul tezei intitu-tate: Turismul - sursa de venit pentru stat si influenta sa asupra vietii economice a unui stat. Cred ca eram printre putinii care, mai inainte de etatizarea turismului, foloseam, in tara noastra, notiuni ca "industria turistica' sau "turism si economia nationala'.

Dupa al doilea memoriu, cel din 1933, odata cu infiintarea Consilieratului pentru turism, am lucrat, alaturi de Mihai Haret, Neagu Boerescu, dr. Kepp si altii, la catalogarea tuturor gruparilor de turism lucrative si nelucrative, precum si la stringerea materialului necesar in vederea legiferarii unui organ statal pentru organizarea si promovarea turismului, intre timp, am acceptat postul de prim-redactor al revistei Voiaj, al carei director financiar era Eugen Eremie. Primul ei numar aparea in septembrie 1933. Publicatia s-a bucurat pina in septembrie 1934, cit, am lucrat eu aici, de semnaturi prestigioase: Tudor Arghezi, Al. Graur, Mihai Tican-Rumano, Al. Badauta, Victor Ion Popa, Tudor Musatescu, Gr. L. Trancu-Iasi, Ioan Timus, ultimul cu note de drum din Japonia. Eu am scris in coloanele ei articole programatice, fiind convins ca participam, impreuna cu altii, la batalia pentru infiintarea O.N.T. Daca doriti, puteti nota titlurile citorva articole scrise de mine in aceasta revista pe care am parasit-o in septembrie 1934, locul meu luindu-i Sarina Casvan, pen-tru o noua orientare a tipariturii care, dealtfel, va disparea murind: Propuneri, sugestii, pareri pentru Consilieratul de turism, Importanta drumului si a mijloacelor de locomotie in dezvoltarea turismului, Diferite manifestari ca factori de dezvoltare ai turismului, Sa ne cunoastem intii tara si pe urma sa vizitam strainatatea. In ce stadiu se gaseste miscarea turismului romanesc. Cind am lucrat la Voiaj, am cunoscut pe Nae Dimitriu. Era prim-redactor la Buletinul alpin si se bucura de multa apreciere din partea colaboratorilor.

In fine, povestindu-va despre "arderea' mea pentru turism, e bine sa va spun ca am fost membru fondator al Federatiei societatilor de turism din Romania - 1934 - reprezentind revista Voiaj, al carei prim-redactor am fost, - am indeplinit functia de sef (primul !) al Serviciului turismului din O.N.T., cea de secretar general al Consiliului superior al turismului si delegat din partea O.N.T. in comitetul F.S.T.R. impreuna cu d-1 Constante, am vegheat aparitia Buletinului O.N.T., cel care a premers revista Romania condusa apoi ani in sir de pictorul-scriitor Radu Boureanu. Desigur, am avut inca alte initiative si participari,.ca aceea de conducator al revistei Turismul

Eu am citit cu atentie Legea pentru organizarea turismului. Am consultat, de asemenea, documente referitoare la activitatea O.N.T. Pe baza acestora am retinut cite ceva despre directiile de concentrare a eforturilor celor care munceau acolo. S-au facut, dupa parerea mea, treburi bune pentru un inceput care avea sa-si afirme implinirea mult mai tirziu, dupa Eliberare, si dupa infiintarea Ministerului Turismului. Am sa incerc sa prezint unele secvente, intr-o interpretare cit mai obiectiva posibil, dar, oricum, ele nu vor fi lipsite de amprenta subiectiva, macar in alegerea lor. Tot la acest mod, va rog si pe dumneavoastra sa-mi vorbiti despre atmosfera de lucru din cadrul primului Oficiu National de Turism

Vedeti, nu ma simt in stare sa promit ca voi pastra intotdeauna masura obiectivitatii. Cred, mai de graba, ca veti acuza de subiectivism exacerbat declaratiile mele. Eu risc, desi nu voi fi de acord cu dumneavoastra in cazul ca veti da un asemenea inteles spuselor mele.

La 11 iunie 1935 aparea Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 971 prin care se anunta infiintarea Oficiului National de Turism care, intr-un anume fel, trebuia sa inlocuiasca fostul Consilierat, desfiintat dupa caderea guvernului Vaida Voievod. Jurnalul facea o mentiune: noul organism va functiona numai cu salariati transferati de la alte unitati de stat. Aflind conditia, am redactat o cerere si am inaintat-o, odata cu al treilea memoriu al meu, lui Sergiu Dimitriu. La l august 1935 am fost detasat sa lucrez unde solicitasem. Presedinte era Sergiu Dimitriu, director delegat - Vasile Florescu, inspector general in Ministerul de Interne. Alaturi de ei si impreuna cu Paul Calinescu, ca specialisti, am purces la schitarea viitorului statut si cadru organizatoric al O.N.T. Mie mi-a revenit sarcina pregatirii anteproiectului de lege. La scurt timp, Parlamentul si Senatul au votat Legea. Fireste, cu destule modificari fata de propunerile mele. Au fost introduse paragrafe si fraze intregi cu substrat politic. Dupa 29 februarie 1936, eu si Paul Calinescu am fost transferati la O.N.T. Am fost incadrat, cum am spus deja, ca sef al Serviciului turismului si, totodata, numit secretar general al Consiliului superior al turismului, organ consultativ pe linga Consiliul de administratie. Functia de director i-a fost incredintata si acum lui Vasile Florescu, ajutat de chestorul Alfred Paximade. Aceasta a fost prima mea mare dezamagire ! Am intrat curind in conflict de idei cu Paximade si cu altii din conducerea O.N.T. In august 1937, am primit detasarea la Ministerul Justitiei, fiind inlocuit, ca persoana fizica, nu si in functiile mele, cu altcineva. Am revenit la O.N.T. mai tirziu, pentru scurta vreme

Cit ati fost salariat la O.N.T., ce initiative au avut la baza si gindirea dumneavoastra ?

Foarte multe, pentru ca eu gindeam cu sinceritate la destinele turismului din Romania, il gindeam din perspectiva economistului, convins fiind ca valorificarea bogatiilor turistice ale tarii poate determina, si la noi, curind-curind, o industrie. Din pacate, a trebuit sa astept mult sa-mi vad ideile concretizate. Asta se intimpla abia in zilele noastre. Dar

De ce taceti ?

..Caut sa-mi ordonez in minte ceea ce vreau sa va spun. Notati ! In timpul muncii mele de la O.N.T. am realizat o unitate de statistica, asa incit sa se poata face referiri la elemente concrete; am creat fise privind activitatea asociatiilor particulare de turism ca si cea a birourilor comerciale organizatoare de excursii; pe baza referatelor mele s-au acordat subventii asociatiilor de turism din tara, ca si statiunilor balneoclimaterice; am initiat si pus la punct concursul pentru cea mai buna gazda turistica la sate; am contribuit la dirijarea diferitelor grupuri ce plecau in strainatate prin birourile de voiaj, determinind aceste birouri sa faca propaganda si sa aduca -excursionisti de peste granita; dirijam si indrumam orientarea profesionala a oficiilor judetene si locale de turism; tineam o permanenta legatura cu presa; am initiat si intocmit lista tuturor statiunilor din tara in vederea editarii unui ghid; scutirile sau reducerile de timbru turistic pe pasapoarte era tot o sarcina a serviciului meu; in sfirsit, au fost si alte actiuni concrete, dar eu voi mai aminti numai de primul chestionar distribuit, ca sondaj, unor turisti straini; a fost tiparit in tipografia transatlanticului "Roma', venit la Constanta cu 300 de excursionisti americani; raspunsurile lor au constituit baza unui studiu avind ca efect sosirea acestui vapor, inca de doua ori, plin de oaspeti dornici sa ne viziteze. Asta se intimpla prin 1936.

Iarna anului 1935-1936 cobora peste Bucuresti ca si alte dati. Zapada troienita impiedica miscarea tramvaielor pe linii. Oamenii asteptau inghetati sosirea lor, iar cind se iveau in departare, tiris-grapis, incepeau sa se precipite. Calatorii urcau in vagoanele si ele bocna. Coborau apoi, in alte statii, si, ca sa se desmorteasca, alergau pe strazi. Dar n-a tinut mult frigul atunci. Curind, de pe cer, soarele isi trimise raze din ce in ce mai calde. Zapada s-a topit repede. In locul ei, tot orasul mustea de noroaie si baltoace. Grabindu-se la treburi, oamenii injurau acum de mama focului municipalitatea. Mai ales cei din mahalale. Se linisteau numai in centru, dar nu-si ascundeau bucuria daca, de pe bocancii lor, ramineau aici bucati de glod. "Prea mare e sfinta nedreptate', isi spuneau ei, calcind apasat pe Calea Victoriei. Ca sa se calmeze, se opreau o secunda in fata Ateneului. Colonadele-cladirii si sculpturile ei ii imbunau parca. Porneau apoi mai departe. In fiecare zi. Pe arsite, prin averse de ploaie, sub ninsori de basm ori prin troiene, isi purtau pasii si^: gindurile pe strazile cetatii lor dragi. Enervati, revoltati, calmi, visatori, bucurosi ori suferind

In ziua aceea, dimineata de tot, pe Calea Victoriei traversau - in momente diferite - indreptindu-se catre sediul activitatii lor citiva functionari ai unei institutii Inca, neoficializata definitiv. Erau cu totii nelinistiti. Ajunsi in birouri - cele citeva camarute situate deasupra cinematografului Forum - domnea aici o tacere neobisnuita. Se-auzea doar fosnetul hirtiilor frunzarite pe masa. Concepte,, dactilograme, manuscrise, dosare

Intr-un tirziu, Vasile Florescu, directorul delegat,, sparse linistea:

Ei, domnule Marinescu, astazi o sa vedem daca credinta noastra va fi sau nu inteleasa de cei mari.

De ce sa nu fie, ca doar noi am fost investiti cu atributiuni de specialisti. S-apoi, la anteproiectul de lege am muncit cu toata dragostea.

Eu ma tem sa nu fie aminata votarea Legii, interveni in discutie Paul Calinescu, cineastul insarcinat provizoriu cu problemele de propaganda.

Nu cred, totusi, isi dadu cu parerea directorul. Cum stiti, Proiectul de lege a fost votat de Senat

Incet-incet, intre cei prezenti se infiripa, ca in atitea-imprejurari, o discutie aprinsa. Fiecare isi expunea punctul de vedere. Nici unul, in afara de Paul Calinescu, nu se indoia ca a sosit, in sfirsit, clipa cind nu vor mai pluti in nesiguranta, cum s-a tot intimplat din 11 iunie anul trecut. Vasile Marinescu era, dintre ei, cel mai optimist in privinta Legii. Pe el il framinta, in schimb, altceva. Nu-facea parte din nici o grupare politica si asta putea sa-l coste, acum sau mai tirziu. Asemenea ginduri se risipira curind dupa ora prinzului cind un telefon venit de la cabinetul ministrului Inculet le potoli tuturor febra capatata in convorbirile anterioare. Le-o potoli o secunda, ca la orice veste-soc, apoi in psihologia lor incepusera noi metamorfoze. Erau fericiti, deoarece Legea pentru organizarea turismului fusese aprobata si de Adunarea Deputatilor. Ce trebuia sa urmeze, era o simpla formalitate: promulgarea ei cu un decret regal si publicarea in Monitorul Oficial In Adunarea Deputatilor, Proiectul de lege pentru crearea O.N.T. a fost prezentat de Remus Nestor, deputat de Buzau. Alegerea a fost inspirata, fiindca acesta - cu simt practic, ca toti buzoienii - se gindea la valorificarea potentialului turistic, extrem de variat si opulent al fiefului sau electoral. Dar el n-a invocat astfel de considerente in Expunerea de motive. A apelat - sfatuit de consilieri personali si de initiatorii Proiectului - la argumente privind un imperativ al vremii, o realitate si un sentiment inteles chiar de demnitarii politici, desi acestia, uneori, il terfeleau: "Tara noastra are frumuseti nebanuite si de aceea nu putem avea decit o atitudine ostila fata de toti aceia care le ignoreaza, petrecindu-si vacantele in strainatate. Problema turismului trebuie neaparat rezolvata urgent. Aici sint doua interese: de ordin economic si de ordin politic'.

Citind argumentatia deputatului buzoian, Vasile A. Marinescu a facut loc in sufletul lui unei raze de speranta "Poate, totusi, daca se acorda atita atentie laturii economice a turismului, asa cum am preconizat impreuna cu alti economisti, poate voi fi ales sa conduc eu Oneteul'. Speranta frumoasa, care neimplinindu-se, l-a dus pe tinarul economist, asa cum mi-a marturisit-o, la un pas de sinucidere. Gindurile negre i le-au alungat doi prieteni buni: H. August, presedintele asociatiei turistice Dor de duca si Emilian Iliescu, conducatorul gruparii Hai la drum de mai tirziu

Inaltul decret regal nr. 322 din 29 februarie 1936 promulga prima lege a turismului din Romania. Monitorul Oficial nr. 50 partea I din aceeasi zi o publica in extenso. Continea sapte capitole: I. Organizare si atribu-tiuni; II. Organe de canducere; III. Bugetul si gestiunea; IV. Organele exterioare; V. Organizarea activitatii particulare; VI. Sanctiuni si penalitati; VII. Dispozitiuni generale si transitorii. In total, 66 de articole. Capitolele IV si V aveau ele insele citeva subdiviziuni: Oficiul judetean de turism, Oficiile locale de cura si de turism; Supravegherea si controlul (cap. IV); Asociatiile particulare de turism, Birourile comerciale de voiaj si de turism, Hotelurile, pensiunile si restaurantele, Sprijinul statului (cap. V).

Anteproiectul propunea sase capitole. O confruntare intre anteproiect si legea propriu-zisa pledeaza in favoarea celor care le-au gindit. Nu se remarca modificari esentiale, de structura, intre cele doua documente. Dar nu acest aspect al chestiunii intereseaza

Articolul l al legii promulgate prezinta urmatorul continut:

"Pentru organizarea, coordonarea, indrumarea si dezvoltarea turismului in Romania se infiinteaza, pe linga Ministerul de Interne, Oficiul National de Turism'.

Cum bine se poate observa, se fixau patru parametri exacti noului organism de stat: organizarea, coordonarea, indrumarea, dezvoltarea. Aceasta nu insemna, desigur, ne-recunoasterea miscarii turistice de pina acum, nici ignorarea asociatiilor particulare sau a birourilor de voiaj, adesea destul de active. Termenii legii erau fermi si necesari, daca se raporteaza la situatia intilnita atunci: zeci de asociatii si birouri de voiaj, interese uneori tulburi ale conducatorilor lor, gesturi de efort singular care - toate - impiedicau cunoasterea bogatiilor turistice in exterior si nu deschideau drum liber intrarii de valuta. Chestiunea era urgenta, asadar, in spiritul propunerilor turistologilor nostri si al ideilor difuzate de o brosura editata de Societatea Natiunilor: Studii relative la turism, considerat ca factor al economiei internationale. Cit de imperios se punea, reiese si din actiunea concretizata in primavara si vara anului 1936, cind, la conferintele de la Praga, Bled si Bucuresti ale Micii intelegeri, s-au stabilit bazele unei serioase apropieri pe temeiuri turistice prin crearea unui comitet permanent de specialitate cu cite o sectiune nationala. Mica intelegere Turistica isi propusese sa publice un buletin, urmind sa apara in limbile romana, sirba, ceha, franceza[10].

Care erau atributiile Oficiului National de Turism, "persoana juridica de drept public' ? Multe si importante. Vom selecta citeva din articolul 2 al Legii:

studierea mijloacelor pentru dezvoltarea turismului si cooperarea, pe multiple planuri, cu diferitele compartimente;

informarea publicului si conducerea propagandei turistice in tara prin editarea unor ghiduri oficiale, brosuri, afise, calauze, harti, filme, reviste turistice, conferinte de radio si publicatii;

arogarea atributiunii de a fi "organul de consultare a tuturor autoritatilor publice si institutiilor particulare, in ceea ce priveste organizarea excursiilor, cu prilejul congreselor, conferintelor sau expozitiilor internationale in Romania;

controlul activitatii asociatiilor de turism, a birourilor comerciale de voiaj, a hotelurilor, pensiunilor si restaurantelor;

infiintarea unor birouri de turism in centrele importante din tara si strainatate;

construirea unor hoteluri, stimularea dezvoltarii mijloacelor de locomotie;

asumarea responsabilitatii masurilor corespunzatoare pentru a asigura buna primire a turistilor straini in Romania;

organizarea expozitiilor de turism in tara, participarea la expozitiile de peste hotare, la congresele internationale.

Una din clauze era formulata astfel:

"m) Vom putea infiinta si supraveghea scoli speciale pentru formarea personalului de hotel si restaurante, precum si de calauze speciale'.

Oficiul National de Turism urma sa fie condus de un presedinte, sprijinit de un comitet de directie compus din cinci persoane, numite prin decret regal, dupa recomandarea ministrului de interne. Primul presedinte al O.N.T. a fost Sergiu Dimitriu, secretarul general al Ministerului de Interne.

Pe linga O.N.T. functiona Consiliul superior al turismului. Din primul consiliu faceau parte peste 20 de membri, delegati ai diferitelor compartimente sau asociatii de turism. Presedinte era tot Sergiu Dimitriu. Secretar - V. A. Marinescu. Alaturi de ei, pe aceeasi lista, figurau - dintre cei cunoscuti: generalul dr. Vicol, Neagu Boerescu, Mihai Haret, Al. Badauta, V. Florescu. Restul - majoritatea ! - oficiali: un inginer de la C.F.R., un doctor de la Ministerul Sanatatii, un maior de la Marele Stat Major, un director de la Campania de asigurari, un locotenent colonel de la Subsecretariatul de Stat al Aerului

Clauze demne de relevat continea capitolul IV al Legii: "In fiecare judet se infiinteaza un oficiu judetean de turism, ca organ exterior si auxiliar al Oficiului National de Turism, care va exercita actiunea de supraveghere si control asupra tuturor oficiilor locale de cura si turism din judet si va executa orice insarcinari ce i s-ar da de Oficiul National de Turism' (art. 23).

Si mai departe: "In localitatile clasate de cura si turism se infiinteaza oficii locale de cura si turism, in competitiile carora intra toate chestiunile ce prezinta un caracter turistic sau climatic, precum si cele ce prezinta un caracter administrativ in statiunile balneare' (art. 26).

Capitolul al V-lea era consacrat raporturilor dintre O.N.T. si "asociatiunile particulare'.

Trebuie remarcat ca, de acum inainte, activitatea tuturor gruparilor particulare de turism urma sa fie supravegheata de O.N.T. Federatia societatilor de turism din Romania, conform legii, "va avea dreptul de control asupra tuturor asociatiilor componente, precum si de a constata abaterile savirsite de organele lor de conducere'.

In fine, un ultim aspect care merita a fi retinut se refera la birourile comerciale de voiaj si turism. Acestea - destul de frecvente in epoca si cu activitate efectiva si dinamica - pentru a putea sa functioneze aveau nevoie de aprobarea O.N.T. Mai mult - ele erau obligate sa prezinte anual o dare de seama si bilantul muncii lor. Cele infiintate sau autorizate de O.N.T. sa functioneze in strainatate, urmau sa accepte controlul Ministerului Afacerilor Straine si al O.N.T. O.N.T. era obligatoriu sa fie anuntat in prealabil de toate sosirile de straini in Romania. Pasapoartele excursionistilor romani in grup si biletele colective de trecere peste frontiera vor fi eliberate numai pe baza autorizatiei scrise de O.N.T.

Asadar, se inregistreaza de pe acum o sensibila tendinta catre unitate si control riguros. Mobilul ei: conturarea ideii de necesitate privind valorificarea tot mai temeinica a patrimoniului turistic national, pentru a orienta veniturile obtinute astfel in directia sporirii balantei economice active. Spiritul vremii - in care economicul se prevala in postura de factor de avangarda - incepuse sa-si imprime ritmul si in domeniul turismului. Era si timpul, pentru ca in alte state europene turismul adauga venituri serioase la bugetele nationale. El favoriza un larg schimb de idei intre oameni, cunoasterea valorilor culturale reciproce, a peisajelor. Romania era capabila sa se inscrie repede acestui "spirit al vremii', infiintarea O.N.T. insemna un eveniment, dar pina la el incercari "de deschidere' au mai fost facute. Romanii si acum, ca intotdeauna,, au calatorit, dornici sa cunoasca spatii geografice noi, culturi si civilizatii create de alte popoare. Ei insisi au primit cu bucurie pe oaspetii straini. O.N.T. era chemat sa dirijeze toata aceasta miscare.

Oficiul National de Turism a pornit la treaba cu un capital de l 000 000 lei. 1-1 pusese la dispozitie Ministerul de Finante. Suma trebuia rambursata din bugetul primilor doi ani. Un termen destul de scurt

Ce s-a realizat in planul activitatii concrete in primii ani, pina la izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial ?

Se poate spune ca startul si cursa O.N.T., atita cit au durat, s-au derulat in ritm vivace. Intentiile mai vechi prindeau contururi. Ideea inaintemergatorilor intrase in actiune. Mergea cu fruntea sus. Au fost gituite, e drept, citeva sperante individuale, s-au urcat pe scena citeva paiate, dar spectacolul, in ansamblul sau, se infatisa colorat, vioi, sugerind privitorului si perspective.

La jubileul de patru ani, O.N.T. s-a simtit obligat sa-si exprime public si retrospectiv actiunile, ca un memento necesar macar pentru o noua escalada. Care, din pacate, n-a mai avut loc din cauza evenimentelor istorice stiute. Din 1941, practic, a incetat orice vis tesut din nesomnul acelor barbati-copii, care-si imaginau tara nimbata de razele albe izvorind din frumusetea peisajului, din nisipul si valurile Marii Negre, din frescele Voronetului si din sufletul amfitrionilor stiutori in a-si intimpina oaspetii cu piine si sare.

Sa spunem, deci, succint, ca preocuparea de capetenie a O.N.T. era crearea bazei materiale, asa incit - in postura de gazda - Romania sa-si poata primi civilizat mu-safirii-turisti. Marea si muntele intrau deopotriva in sfera de interes a lui. Asa, de pilda, din initiativa O.N.T., arhitectii G. M. Cantacuzino si V. S. Arion au inceput la Mamaia, in septembrie 1936, hotelul Rex - "cel mai mare efort facut pina in prezent in tara noastra in industria hoteliera'; in aprilie 1938, Mamaia se imbogatise cu inca 114 camere de cazare si cu linia de cale ferata prelungita pina in fata noii constructii. Hotelul Delta din Vilcov avea ca autori pe arhitectii Octav Doicescu si Sorin Mincu. Planurile lor au fost concretizate intre august 1937 si mai 1939. Edificiul.- modern - dispunea de 28 de camere. El intrecea confortul cabanelor de vinatoare Ilgani si Insula Lupilor. O.N.T. a construit, de asemenea, hoteluri la Predeal, Cota l 400, Turnu Severin. Muntelui, in afara eforturilor asociatiilor particulare, ii adauga citeva cabane si case de adapost, asezate in locuri pitoresti de notorietate: Rinca, Obirsia Lotrului, Clabucet

O colaborare fructuoasa intre O.N.T. si Comisia monumentelor naturii are drept consecinta decretarea, ca rezervatie naturala, a unei zone din Retezat. Tot pe plan intern au loc citeva expozitii de arta fotografica, se turneaza citeva filme turistice. "Intiiele infaptuiri ale Oficiului National de Turism in aceasta noua ramura de activitate a sa', cum citim intr-un pliant de spectacole, se numeau: Generatia de miine (film de propaganda O.E.T.R.), Colturi din Romania si Bucuresti (filme de propaganda turistica). Au fost prezentate la 7 decembrie 1936 la cinematograful "Scala'. Le-au urmat peliculele: Delta, Manastirile din Bucovina, Tara Hategului. Cu propaganda prin filme se ocupau Directia cinematografica si Oficiul cinematografic. Echipa de cineasti - inzestrata cu aparate moderne, de import si un studio corespunzator - avea in fruntea ei pe Paul Calinescu. Acesta si amicii lui au reusit o performanta: supravegherea intregii productii nationale de filme. Bucuria lor simtea nevoia sa fie exprimata pina si in pliantul din care am citat mai sus: "Sub indrumarea Oficiului National de Turism se afla, de curind, intreaga activitate cinematografica nationala. El intelege s-o intrebuinteze, in primul rind, ca mijloc de propaganda si in acest scop va produce treptat un numar de filme documentare asupra tarii, care, impreuna cu jurnalul cinematografic O.N.T. si alte filme culturale, de educatie a tineretului, sa faca cunoscute in tara si peste hotare nu numai bogatiile turistice ale Romaniei dar si posibilitatile ei de afirmare pe toate tarimurile'.

Pentru atragerea clientelei de peste hotare. O.N.T. a desfasurat - in afara cinematografiei - o activitate laborioasa. Cum ? Prin publicarea in presa straina a insertiilor despre Romania, prin organizarea unor expozitii turistice de sine statatoare sau a pavilioanelor speciale in expozitii ample, prin crearea, in orase celebre, a unor oficii de turism.

Iata exemple:

1937, standuri O.N.T. la expozitiile internationale de la Paris si Milano;

1938, standuri O.N.T. la Praga, Milano, Salonic;

1938, Expozitia de arta populara din Londra; in cadrul ei sint prezentate piese din Maramures si Nasaud;

1939, la expozitia internationala din Paris; aici Romania a participat cu un pavilion de o reala valoare arhitectonica; el a stirnit interesul celor care l-au vizitat; vazindu-1, un industrias scria entuziasmat: "Romanii au avut in pavilionul lor tot ceea ce poate interesa pe oameni ca sa vina in tara lor si sa-si lase dolarii'; cu acest prilej, s-a editat o brosura despre Romania, intr-un tiraj de 400 000 exemplare, si un pliant tiparit in 500 000 exemplare;

1939, expozitii de fotografii turistice la Berna, Paris, Berlin si - cea mai importanta manifestare - pavilionul si "Casa romaneasca' la Expozitia internationala de la New York, cind, impresionata de arhitectura noastra, cunoscuta cu acest prilej, actrita americana Miriam Hopkins si-a exprimat dorinta ca Octav Doicescu sa-i ridice si ei o casa in stil romanesc. Unde ? Tocmai la Hollywood !;

1940, standuri O.N.T. la Milano si Lipsea.

Intre realizarile din sfera propagandei ale O.N.T., la capitolul "prestigioase' se cuvine sa fie citata revista Romania care continua, pe un plan superior, opera initiata de Buletinul Oficiului National de Turism. Buletinul s-a tiparit incepind din l octombrie 1935, iar revista de la l aprilie 1936. Pina in februarie 1940 aparusera 49 de numere intr-un tiraj total de 290 500 exemplare !

Revista, condusa de pictorul-poet Radu Boureanu. se infatisa intr-o aleasa tinuta grafica si de continut. Semnau in ca: N. Iorga, Demostene Botez, Gala Galaction, Perpessicius. Emanoil Bucuta, Cezar Petrescu, Dragos Vrinceanu, Vlaicu Barna, Lucia Demetrius si Zaharia Stancu, toti cu articole de elogiu la adresa frumusetilor tarii, cu impresii din propriile drumetii. O alta categorie de semnaturi prestigioase era cea reprezentata de scriitorii-tu-risti. dintre care unii isi facusera platforma buna in epoca: T. Simionescu, Al. Borza, Mihai Haret, Valeriu Puscariu, E adu Titeica, Dem Popescu, Dan Radulescu, Emilian Iliescu, Aurel Pitu.

Revista Romania a continuat sa se tipareasca, o vreme, si dupa razboi, tot ca organ de presa al O.N.T., care incerca sa-si reia activitatea. In noile conditii, exprima orientarea si preocuparile de acum ale O.N.T.: atragerea in miscarea turistica interna a clasei muncitoare, care, oprimata si angajata pe viata si pe moarte in luptele de clasa, beneficiase mai putin decit intelectualitatea de binefacerile excursiilor la munte si la mare, de cura de altitudine si de cea heliomarina.

Din sumarul numarului l, anul VI al revistei, din august 1945 retinem, mai intii, semnatura unui urias: Mihail Sadoveanu, cu insemnarea Popas - evocarea unei intimplari petrecute in Delta Dunarii. Cicerone Teodorescu isi asumase intr-un articol rolul de teoretician si ideolog al miscarii: Turism, turisti si oameni ai muncii. G. G. Radulescu scria articolul Romania, tara de turism, inspirat cu siguranta de textul lucrarii lui Valeriu Puscariu care facuse voga la sfirsitul deceniului trei: O fara de turism - Ardealul. I. Coman semna un material de profesionalitate: Alpinismul, sportul fara spectatori. N. Dimitriu: Marcaje in muntii nostri. Confederatia Generala a Muncii, prin Comisia sportiva, Sectia de turism, publica un editorial de orientare in perspectiva: Turismul si clasa muncitoare. Tonul sau era ferm, concluziv si fara echivoc: "Romania, tara turismului, tara cu vestite statiuni balneoclimatice si cu cele mai pitoresti regiuni, a ramas pina azi prea putin cunoscuta de catre clasa muncitoare.

Acestei clase oprimate nici nu-i trecea prin gind pina la 23 August 1944, ca frumusetile tarii noastre ii sint si ei accesibile. Un muncitor nici nu indraznea sa-si inchipuie ca si el s-ar putea recreea petrecindu-si un concediu la munte sau la mare. Mai mult: nici macar cel bolnav de piamini nu avea posibilitatea sa plece acolo unde il trimitea medicul [] Aceasta a fost pina la 6 Martie situatia clasei muncitoare in legatura cu turismul'.

Editorialul revistei Romania, exprima, desigur, o idee adevarata. Ea permite, totusi, o serie de nuantari determinate de unele aspecte concrete, de o serie de gesturi, e drept, fara o extrem de mare amplitudine, dar care atesta - cel putin ! - orientarea democratica a unora dintre organizatiile turistice pe care scenariul nostru subiectiv si selectiv le propune. Prietenii naturii, de exemplu, era o asociatie muncitoreasca, iar la C.F.R. exista, de asemenea, o societate puternica, avind rolul de a organiza excursii. In acelasi timp, cum am aratat in treacat, nu toate asociatiile si gruparile de drumetie faceau restrictii in ce priveste provenienta membrilor lor. Este adevarat insa ca, dupa 6 Martie 1945, dar, mai ales, dupa 11 iunie 1948, miscarea turistica din Romania va cunoaste un ritm nevisat de precursori. Debutul l-au facut excursiile muncitoresti Pe Valea Prahovei, a Oltului, a Argesului, pe Dunare, m Delta Plecau trenuri intregi, In zilele de sarbatoare. Preturile erau modice. Entuziasmul era mare si firesc. '

Se deschideau orizonturi noi si miscarii turistice Ea va evolua continuu comparativ cu istoria sa de pina acum li vom rasfoi, in cele ce urmeaza, citeva pagini. Dar pina atunci sa mai privim alte secvente din trecut.

. SCRISOARE DIN BEIUS

. IN AMINTIREA MARELUI VOIEVOD MIHAI VITEAZUL

. MASIVUL BULEVARD

. AMICII PREDEALULUI

. CERCUL TURISTIC BANATEAN

. HAI LA DRUM !

Elementul dinamic in devenirea miscarii noastre turistice a fost, mai cu seama pina in 1948, initiativa particulara. Poate ca prea multele asociatii si organizatii n-au avut forta pe care ar fi avut-o o colectivitate puternica. Farimitarea, tendinta centrifuga aveau si o motivatie ce tinea de orgoliu, dar - in substanta ei - rezida in neexistenta conditiilor unei organizari la nivel national. Crearea O.N.T. nu a diminuat sensibil aceasta tendinta. Anihilarea ei va fi marcata abia in 1948, cind de destinele domeniului se vor ocupa, mai intii organizatia Turismul popular, apoi Oficiul National de Turism, si Ministerul Turismului.

Nu va trece mult insa si in intreaga tara va fi observata existenta unei multimi de cercuri de turism, care au la baza, din nou, initiativa particulara: prietenii drumetiei, cicloturistii, speoturistii, amicii muntelui Ele isi desfasoara actiunile in paralel cu activitatea oficiala, nu o impiedica pe aceasta si nici nu sint stinjenite de ea. Pina sa se ajunga la stadiul de acum, evoluat, modern coordonat si cu rezultate evidente in economia nationala, miscarea noastra turistica a consumat atitea energii. Sa recitim acum alte citeva fragmente din istoria ei

Dupa primul razboi mondial oamenii simteau mai acut chemarea naturii. Vroiau sa se bucure de aer curat, de soare, de verdeata si de pacea solilocviilor in spatii nepoluate. Au pornit, de aceea, curind, cit mai multi spre inaltimile muntilor, spre zonele colinare ale tarii, la mare, sau catre padurile ivite in plina cimpie. Societatea turistilor din Romania isi incetase functionarea in anii razboiului. Societatea de sport si muzica din Iasi, de asemenea. Nici* S.K.V. din Sibiu si nici societatile din Brasov sau Cluj nu se puteau lauda cu o liniste neturburata. La incetarea ostilitatilor, insa, incet-incet, asociatiile vechi isi vor regasi pulsul cadentei normale, dar - totodata - se vor manifesta intense preocupari pentru noi injghebari asociative, mai puternice, cu programe mai indelung elaborate. Hanul drumetilor, Fratia munteana din Cluj, apoi Turing Clubul Romaniei vor face inceputul, in imprejurarile cind apetitul pentru invatarea schiului, de exemplu, spulberase atitea inertii

Cea dintii insa, infiintata imediat dupa sfirsitul luptelor, avea sa fie o asociatie muncitoreasca. S-a numit Prietenii naturii si isi stabilise, programatic, un caracter polisportiv. Deci, nu doar drumetie, excursie duminicala colectiva, deplasare in grup la marginea oraselor; in programul ei intrau, cu drept egal de practicare, si diferite discipline sportive. Dincolo de asta, in cadrul asociatiei se facea o munca de educatie politica in vederea viitoarelor grele batalii de clasa.

Actiunile asociatiei se desfasurau sub indrumarea unor cunoscuti militanti progresisti dintre care trebuie retinute nume ca Gheorghe Niculescu-Mizil, Alexandru Dobro-geanu-Gherea, Petre Constantinescu-Iasi, Barbu Zaharescu.

Asociatia avea 15 filiale si 37 grupari provinciale, care activau in cadrul cercurilor muncitoresti din diferite orase ale tarii. Sediul social al Prietenilor naturii se afla m Bucuresti, pe Bulevardul Republicii nr. 17. Aici se tineau sedintele saptaminale in timpul carora se adoptau hotariri, se raporta, despre actiunile turistice si sportive consumate, se elaborau proiecte. In salile publice din capitala (Liedertafel, Turnverein - etc.) aveau loc ample sezatori sau dezbateri in care prezenta membrilor Prietenilor naturii se facea frecvent simtita.

Excursiile colective - ale bucurestenilor ! - preferau locurile dimprejurul orasului, unde se gaseau spatii suficiente si pentru sport si pentru odihna dar, in acelasi timp, exista o mai mare certitudine ca eventualele iscoade ale Sigurantei vor fi usor depistate. Caci - trebuie precizat, asa cum a facut I. Ionescu-Dunareanu intr-un articol publicat in Almanahul turistic 1972 - folosindu-se "prilejul antrenamentelor si intrecerilor sportive, si mai ales organizarea de excursii in mijlocul naturii, s-a creat posibilitatea de a se infatisa participantilor aspecte ale situatiei politice din acea perioada de adinci framintari sociale, probleme privind starea economica a tarii, informari despre starile de lucruri din Uniunea Sovietica, despre procesul istoric al formarii primului stat socialist din lume'.

Prietenii naturii, cum reiese din relatarile publice, risipite in paginile unor ziare ale vremii - mai ales ale celor muncitoresti: Socialismul si Tineretul socialist - nu se limita numai la excursii in apropierea localitatilor urbane in care diferitele filiale sau grupari provinciale isi duceau munca obisnuita. Muntii Bucegi si Piatra Craiului au cunoscut pasii muncitorilor socialisti calcindu-le pamintul in actiuni turistice colective initiate de asociatia lor polisportiva. Dintre virfuri, erau preferate Omul si Cristianul Mare; dintre localitati: Sinaia, Cimpina, Pietrosita, Dealul Mare si intreaga Vale a Prahovei, ca si Valea Ialomitei care au fost vizitate destul de des de excursii organizate de asociatia Prietenii naturii. Ele au constituit exemple in ce priveste comportamentul participantilor, acestia dovedind o intelegere superioara a rolului miscarii in aer liber si dragoste sincera fata de natura patriei.

Din pacate, circumstante istorice deosebite au bruscat, mai intii, mai apoi au strangulat o initiativa ce ar fi putut sa-si dureze o efigie fara precedent in istoria turismului si sportului din Romania. In 1924 - martie - dupa ce s-a afiliat, in 1921, la Federatia societatilor sportive din Romania, ajungind sa aiba peste 4 000 membri - asociatia Prietenii naturii a fost exclusa din F.S.S.R. In luna iulie, acelasi an, printr-o ordonanta oficiala, asociatia a fost dizolvata. Activase legal timp de cinci ani. O perioada scurta in care a scris o fila de glorie in istoria sportului si turismului din tara noastra.

La Beius, octogenar, pe strada Burgundia Mare, nr. 20, traieste avocatul doctor Emil Pop. L-am vizitat in iarna anului 1977 si i-am solicitat informatii despre activitatea Clubului turistic si sportiv "Aurora'. Mi-a spus citeva lucruri atunci, in graba, apoi - chiar a doua zi - mi-a scris

Clubul din Beius a luat fiinta ca o reactie fireasca, resimtita si concretizata in variate moduri de transilvaneni imediat dupa desavirsirea unitatii statului national roman. Ea se manifesta in sfera politicului, culturalului, stiintei, artelor. Turismul si sportul nu vroiau sa ramina in urma. Mai ales ca beiusenii dispuneau de muntii frumosi din apropiere, in special de zona marcata de Stina de Vale. In plus, in localitatea dintotdeauna romaneasca, existau traditii si o intelectualitate de elita: profesori, medici, avocati. Printre ei - un drumet pasionat: Ioan Busitia. Din initiativa lui, in primul rind, s-a constituit Clubul turistic si sportiv "Aurora'. Era organizat pe doua mari compartimente, cum o arata si numele. In cadrul lor, urma sa se faca drumetii, sa se practice, iarna, schiul si, in tot cursul anului, tenis, scrima, gimnastica, box, lupte. Un document emis in ziua de 7 iulie 1921 certifica infiintarea si organizarea echipei de fotbal. Un altul - din 21 iulie 1921 - semnat de Ioan Busitia, presedintele clubului, si Stefan Cosma, secretar, adevereste ca a fost organizata echipa de arbitri. Interlocutorul meu epistolar, dr. Emil Pop, conducea sectia de sport. Ioan Busitia formase un grup de indragostiti ai excursiilor.

In 1921, beiusenii drumeteau in muntii din preajma Stinei de Vale, organizati intr-o asociatie turistica. Cine erau participantii ? Profesori, elevi, avocati, citiva ofiteri, meseriasi. Nu calatoreau in grupuri mari. Nici nu erau - cu totii - multi. Beiusul era si atunci un tirgusor de provincie. Esentialul era existenta organizatiei si spiritul emulativ, dragostea pentru munti si legaturile de urmarire a activitatii altor asociatii turistice din tara.

Ioan Busitia, "cel mai om al drumetiei', cum se exprima, ca motii, avocatul Emil Pop in scrisoarea expediata mie, nu tinea la realizarea performantelor excursionistilor pe care-i indruma. El era adeptul drumetiei fara efort fizic deosebit. Drumetul, in conceptia lui, nu trebuia sa fie obosit, astfel incit, la nevoie, sa poata face - daca neprevazutul ar cere-o - chiar un efort neobisnuit.

Clubul turistic si sportiv "Aurora' a activat - mai intens ori mai lejer - pina prin 1928 cind, practic, a fuzionat cu sectia din Cluj a T.C.R. Aceasta este, dealtfel, si parerea convorbitorului meu epistolar: "Prin anul 1928, marcajele si reinnoirea potecilor si a drumurilor turistice din regiunea Stina de Vale s-au facut in cadrul T.C.R." ceea ce inseamna ca in acel interval de timp a fuzionat "Aurora" cu T.C.R.-Cluj'.

Se cuvine - ca o obligatie a turistologului - continuarea culegerii informatiilor despre C.T.S.A. din Beius. Descoperirea altor documente autentice - despre care amintea Emil Pop, fara sa poata preciza unde se gasesc - ar imbogati argumentele despre inca o pagina onorabila a trecutului nostru turistic.

Ion Udriste-Olt, unul din presedintii A.D.M.I.R., iar in 1941 chiar presedinte al Federatiei romane de turism si alpinism, definea astfel - intr-o conferinta - asociatia: "A.D.M.I.R. este o emanatiune a entuziasmului, din pasta caruia s-a plamadit, scopul infiintarii corespunzind imperativului national de a se da tarii un organism viabil care sa-si consacre toate fortele sale creatoare organizarii turistice din toate punctele de vedere'.

Initial, asociatia a fost conceputa cu gindul marturisit de a se preocupa de mai multe sporturi. Gindul acesta s-a risipit curind, insa. din cauza "carentei materiale'. Activitatea noii colectivitati asociate s-a marginit numai la sfera turistica. Aici - conform statutului - si-a formulat astfel programul: organizarea si dezvoltarea drumetiei in. muntii Romaniei; protectia frumusetilor naturii; propaganda in tara si in strainatate pentru cunoasterea muntilor Romaniei; cultivarea spiritului camaraderiei turistice; sprijinirea manifestarilor sportive; intretinerea relatiilor cu asociatiile similare din tara si strainatate; organizarea de excursii in grup, atit in timpul verii cit si iarna; organizarea de cursuri si concursuri de schi; construirea, amenajarea si intretinerea de case de adapost si refugii alpine; construirea, amenajarea, intretinerea si marcarea de drumuri si poteci in munti; editarea unor publicatii si harti turistice; organizarea unor cicluri de conferinte, muzee si expozitii pentru popularizarea frumusetilor alpine ale tarii; pregatirea unor calauze si salvatori in munti.

In ce masura a fost concretizat acest program, vom vedea - dupa acelasi Ion Udriste-Olt, in brosura Din trecutul turismului romanesc, Bucuresti. 1943 - din citeva realizari

. cinci case de adapost construite sau aflate numai in administrarea A.D.M.I.R.: 1. Casa Babele din Bucegi, a carei zidire a inceput in toamna 1936; zidul inaltat atunci n-a rezistat intemperiilor decit pina in primavara anului urmator, asa incit gospodarii asociatiei - in frunte cu dr. Gh. Dumitrescu, presedintele - au purces repede la o noua constructie; in toamna 1937 au fost puse in functiune doua dormitoare mari si sufragerie; 2. Casa Radu Negru era situata in masivul Piatra Craiului la l 750 m altitudine, sub virful "La Om'; a fost inaltata inca din 1906 de Sectia din Cimpulung Muscel a S.T.R.; cu timpul, constructia s-a deteriorat, dar A.D.M.I.R. a restaurat-o in 1932; in 1937 a fost extinsa, adaugindu-i-se un etaj, un ansamblu de camere pe laturi si o veranda; 3. Casa Vlaicu Voda era doar in administratia asociatiei, ea fiind, de fapt, proprietatea avocatului Negulici; casa - dispunind de doua dormitoare mari, altele doua mici, sufragerie si bucatarie - era situata la piciorul masivului Iezer-Papusa. in punctul Voina (altitudine = 950 m); 4. Casa Vlad Tepes - situata in Fagaras, pe versantul sudic - era un adapost intrat in folosinta A.D.M.I.R.-ului ca urmare a interventiei conducerii sale pe linga Casa autonoma a padurilor statului; functiona cu destinatie turistica, din 1937, in bazinul forestier Cumpana; 5. refugiul Petre Catian de pe marginea lacului Iezer, la 2 130 m altitudine; purta numele uneia din victimele accidentului alpin din 1935;

. marcajele constituiau alte realizari raportate de Ion Udriste-Olt in lucrarea citata; dupa autor, care, se pare, exagera, acestea - in kilometri - depaseau cifra de 330. in zone numite versantul sudic al masivului Fagaras (144 km), versantii din est si vest ai Pietrei Craiului (l 13 km), masivul Iezer-Papusa (75 km);

. Buletinul alpin, revista a carei editare va trece, din 1934, in grija Clubului alpin roman, a fost initial tiparita sub auspiciile A.D.M.I.R. de catre membrii Gruparii alpine.

. hartile tiparite de A.D.M.I.R. (Harta Piatra Craiului, la scara 1/25 000, Harta turistica a Bucegilor, scara 1/25 000, Schita marcajelor de pe versantul sudic al masivului Fagaras, scara 1/70 000, Schita marcajelor din masivul Iezer-Papusa, Ia scara 1/70 000) au avut o oarecare utilitate practica in epoca; din pacate, unele din ele contineau erori grave.

Dincolo de asemenea clauze ale programului sau, A.D.M.I.R. - care, dupa spusa lui Ion Ionescu-Dunareanu, "se deosebea oarecum de celelalte asociatii de turism considerate mari: T.C.R., S.K.V' - s-a confruntat cu o alta gama variata de probleme. Unele din ele au fost rezolvate cu brio: organizarea unor mari excursii colective in munti, instituirea filialelor asociatiei, doua expozitii de fotografii alpine. Activitatea ei a fost mai putin dinamica in ce priveste popularizarea turismului in presa vorbita si scrisa. Ghizii pe care vroia asociatia sa-i califice nu i-am intilnit, numiti in publicatiile vremii; daca au existat, acestia nu s-au impus ca personalitati deosebite. Nici concursurile si cursurile de schi n-au facut decit cu titlu de exceptie obiectul preocuparilor asociatiei. Sarcina aceasta - ca si altele vizind alpinismul, ca sport al performantei - si-a asumat-o Clubul alpin roman. A.D.M.I.R. nu a perseverat nici in sfera intretinerii relatiilor de colaborare cu alte asociatii similare din tari straine. In ce priveste unul din dezideratele din Statut ("cultivarea camaraderiei turistice'), se pare ca - din cauza unora dintre membri - obiectivul propus n-a putut fi niciodata conturat.

Oricum, A.D.M.I.R. - asociatia care si-a semnat actul de nastere in ziua de 14 iulie 1929 si a capatat personalitate juridica prin sentinta nr. 14/1930 - a adaugat in deceniul al patrulea un accent aparte miscarii turistice romanesti. A produs, totodata, o galerie de pasionati practicieni ai turismului: dr. Gh. Dumitrescu, Ion Udriste-Olt, Emilian Iliescu, Ion Ionescu-Dunareanu. Ultimul a indeplinit functia de secretar general al A.D.M.I.R., intr-o vreme cind conducerea asociatiei se ambitiona sa mai viseze frumos, desi razboiul isi infipsese adinc gheara in trupul tarii.

Pentru frumusetea visului, merita transcrise - la final al acestei fise - intentiile enuntate in 1943: definitivarea lucrului la casele Babele, Radu Negru si Petre Catian; construirea unor adaposturi turistice la Cumpana-Arges, la Piscul Negru, pe versantul sudic al muntilor Fagaras, in caldarea Pietroasa a Negoiului, in Plaiul-Foii, sub peretii vestici ai Pietrei Craiului; intocmirea unei harti generale turistice a versantului sudic al masivului Fagaras; executarea marcajelor necesare in regiunile nou cercetate

Liceul "Mihai Viteazu' din Bucuresti are o veche traditie in organizarea excursiilor scolare. Pasiunea aceasta se mentine si astazi, dar - cu aproape cinci decenii in urma - existau initiative pe care cercetatorul contemporan e necesar sa le aminteasca, ca un moment de prestigiu in miscarea turistica initiata de particulari. Iar cind constata ca actiunea a pornit dintr-un sentiment frumos, din dragoste de tara, nu poate sa nu releve maturitatea gestului initiatorilor, chiar daca ei erau pe atunci niste adolescenti.

Despre un asemenea gest am convorbit indelung, in citeva rinduri, cu DUMITRU GHERASI. L-am ascultat si mi-am notat esentialul spuselor sale, intr-o cofetarie, seara, ori in fata unei cafele aburinde in apartamentul sau de pe strada Transilvaniei

- In toamna anului 1929, atunci cind elevii s-au regasit, intorsi fiecare din vacanta, plini de energie, cu imaginile si impresiile locurilor pe care le-au vazut, in care au petrecut si unde s-au desfasurat, in clasa a V-a a liceului Mihai Viteazu din Bucuresti, ia fiinta Grupul alpin brav. Cei sase membri fondatori, plini de entuziasmul virstei, doritori de a merge si a cunoaste muntii nostri, pun temelia acestui grup, in primul rind pentru a organiza impreuna cu colegii lor cit mai multe si mai indraznete excursii. Si fiindca o asociatie trebuia sa aiba un comitet, cu presedinte, secretar si casier, dupa ce s-au alaturat si alti colegi, au facut alegeri cu vot secret si personal. Si asa, fara sa se desprinda dintr-o asociatie de drumetie existenta, fara veleitati de titulaturi si demnitati si, mai ales, fara sa gindeasca la teluri indepartate si prestigioase, cei sase colegi si prieteni: Anibal Stefanescu, Leova Stolear, Teodor Lascarov Moldovanu, Victor Pfeiller, Nicolae Gaman si Dumitru Gherasi au pornit la un drum ce s-a dovedit a fi lung, frumos si plin de satisfactiile infaptuirilor.

Ce program ati stabilit la inceput ?

Duminica se organizau excursii, pe jos, in jurul Bucurestiului. Asa. am cunoscut bine Cernica, Pasarea, Ciorogirla. In fiecare saptamina, banii economisiti de la cornuri sau dulciuri ii depuneam la casierul grupului pentru excursia din vacanta de iarna. Dupa ce am luat o recomandare din partea liceului nostru catre liceul din Sinaia, prima expeditie de iarna, cu sediul in dormitorul, fara lemne, al internatului din Sinaia si supravegheata de prof. Nicolae Ioan, a insemnat si primul contact cu muntele, iarna. A fost o apropiere timida si plina de emotiile dar si de bucuriile unui inceput, in care muntii emiteau semnale, numai simtite, de chemari entuziaste si pline de minunate promisiuni. De atunci, din iarna anului 1929, cei ce erau si cei ce au devenit membri ai Grupului alpin brav si apoi ai Clubului carpatin roman nu s-au mai desprins din acea dragastoasa imbratisare cu muntele si nu au mai abandonat niciodata dogoritoarea lor iubire. In fiecare an, cu regularitate, in vacantele mici, se organizau excursii in Bucegi, care devenisera muntii cei mai iubiti.

Profesorii va sprijineau ?

Da ! De existenta activitatii de pasionati drumeti au luat cunostinta si citiva dintre profesori. Asa au devenit membri ai clubului dirigintele clasei, prof. N. Stanescu, ajuns, dupa moartea profesorului I. Roman, director al liceului, prof. Mihai Iacob, prof. Constantin Niculescu, care a fost, pina la desfiintare, casierul clubului si prof. Marin Popescu-Spineni.

Activitatea inceputa in anii liceului ati continuat-o, cu rezultate de prestigiu, si mai tirziu. Unii dintre membrii grupului de initiatori sau dintre cei carora li s-au alaturat imediat lor au devenit sportivi, buni turisti sau alpinisti. Citiva, ca Alexandru Beldie, de exemplu, indragostindu-se de munti, au inceput sa-i priveasca atent si cu ochiul cercetatorului. As vrea sa va ascult vorbind despre istoria asociatiei din faza postliceala !

Dupa terminarea liceului, cind elevii au devenit studenti, cind si orizontul si optica s-au schimbat, s-a hotarit si schimbarea titulaturii in Clubul carpatin roman. Grupul restrins de elevi a devenit club. Aceasta noua titulatura, mai larga, mai cuprinzatoare obliga mai mult. Asa ca am avut un sediu - pe strada Sabinelor - pe care l-am mobilat cu birouri, dulapuri pentru arhiva si scaune. Din banii pe care ii stringeam din cotizatii si donatii, am cumparat si echipament: bocanci, rachete de zapada si schiuri. Acest echipament era la dispozi;a membrilor care nu aveau si care doreau sa participe la colectivele organizate duminical de catre club. La sediu, se tineau, in fiecare marti, sedinte. Atunci, marti seara, se pregateau excursiile din duminica urmatoare, se fixau rutele si se delegau conducatorii. De asemenea, se faceau, cu minutie, recomandarile cu privire la echipamentul obligator, se facea o descriere sumara a traseului si se acceptau inscrierile.

Dintre acei ce au avut o mai temeinica activitate in organizarea si conducerea colectivelor amintesc pe arh. Ste-lian Ganescu, dr. Radu Voiculescu, ing. Denu Lascarov, ing. Dumitru Orasanu, ing. Al. Beldie, Walter Vogi, Vaso Costovici, Giulio Goretti, Adolf Winter, Mircea Sterescu, dr. Leova Stolear, Ion Klughe, Aramo Udenio, Nicki Petit, Dumitru Gherasi si altii. Subliniez ca in colectivele conduse de Clubul carpatin roman au participat mai bine de 4 500 de iubitori ai muntelui. Dintre ei, circa 60 la suta erau incepatori, care au devenit, in buna parte, pasionati. Mai remarc, tot ca un fapt deosebit, ca in toate excursiile organizate vara nu s-a inregistrat nici un accident.

Sint informat ca Clubul carpatin roman a intretinut si relatii de colaborare cu organizatii similare din alte tari, tot asa cum au procedat Turing Clubul Romaniei si, ceva mai tirziu, Clubul alpin roman. C.A.R. de pilda, stiu ca intretinea relatii de colaborare cu cluburile din Franta, Germania, Italia, Iugoslavia

Pentru a completa ideea aceasta a dumneavoastra, pentru a o ilustra, de fapt, e bine sa va mai spun citeva cuvinte pe care sa le retineti ca un "prolog' la raspunsul propriu-zis.

In vara anului 1931 Leova Stolear, membru fondator, care facea studii de medicina umana in Franta, a venit in vacanta in tara si a adus coarda din fir de matase (nu existau, pe atunci, fibre sintetice), carabiniere, pitoane, coltari si multa literatura de tehnica catararii.

In 1937, noi am primit vizita unui grup de alpinisti si turisti din rindurile Clubului alpin francez. A fost o importanta actiune de cunoastere a Romaniei din partea unui club cu o asa de mare si prestigioasa activitate. Intrucit se aflau printre ei si membri din Groupe de Haute Montagne s-au fixat mai multe itinerare: de catarare, in Bucegi, Fagaras si Piatra Craiului, si turistice - in Bucegi. Dupa trei saptamini de cercetare a muntilor nostri, s-au intors acasa si au publicat in La Montagne o dare de seama a excursiei facuta de cei 11 membri ai C.A.F., dare de seama cu aprecieri elogioase cu privire la frumusetile Carpatilor si cu multumire pentru buna si calda ospitalitate romaneasca.

Aceasta actiune a adus dupa sine afilierea noastra la Federatia Internationala de Alpinism cu sediul la Geneva. Din cite stiu, noi am fost singurul club romanesc care facea parte din aceasta organizatie internationala.

In toamna anului 1938, am fost si noi, cei de la Clubul alpin roman, gazdele Grupului universitar din Milano. Fiindca erau numai tineri si vroiau sa faca catarare, au fost condusi in Bucegi de catre devotatul si admirabilul nostru om de munte Gioilio Goretti.

In 1938, impreuna cu Mircea Marosin, ne-am deplasat in Cehoslovacia, ca sa participam - la Praga - la Congresul Federatiei Internationale de Alpinism. Aici am facut si o comunicare in care am prezentat miscarea turistica romaneasca si frumusetile muntilor nostri.

Excursiile organizate de clubul nostru, in acea perioada dinainte de 1940, se desfasurau in Piatra Craiului, Fagaras si Bucegi. Cele mai multe si cele mai variate itinerare ne conduceau, desigur, prin Bucegi. In vremea aceea insa pe platou nu existau decit trei cabane: Virful cu Dor, proprietatea prestigioasei asociatii transilvanene S.K.V., Piatra Arsa, construita pentru antrenamentele de schi de catre batalionul de garda din Sinaia, si cabana de la Omul, a puternicei asociatii Turing Clubul Romaniei. Se simtea nevoia unor noi cabane.

Va apropiati, banuiesc, de raspunsul la intrebarile pe care inca nu le-am rostit: "Care era baza materiala a Clubului carpatin roman ? Cum s-a construit cabana Brav ?

Fara sa avem sprijinul material al unei institutii bancare sau al unei societati bogate, am luat hotarirea de a ne construi o cabana. Cu perseverenta, cu putin si foarte putin, din cotizatii, din donatii, din liste de subscriere si, apoi, din organizari de ceaiuri dansante (asa era moda atunci) si din baluri, am inceput sa Stringem. Cind am inceput constructia, in 1936, nu aveam nici 10% din costul ei, dar aveam un lucru esential: hotarita dorinta de a da turismului romanesc, pe platoul Bucegilor, cel mai solicitat, in tot timpul anului, un adapost in plus, o cabana in care sa se poata dormi si sta mai multe zile.

Locul unde trebuia sa fie construita cabana, dupa multe cautari, a fost ales, de catre Teodor Lascarov Moldovanu si subsemnatul, in capul Vaii Jepilor.

Au inceput tratativele cu proprietarul terenului si, ajutati de doctorul Vasile Voiculescu, scriitor si poet consacrat si pretuit, unul dintre foarte putinii oameni maturi care ne protejau si ne ajutau prin sfaturi, am capatat, prin bunavointa aratata de generalul Baliff, concesiunea terenului pe 90 de ani.

Se deschidea a doua problema: cine va executa lucrarea ? Ne-am dus la Petre Pascu, binecunoscut iubitor de munte, antreprenor la Sinaia. Dupa tratative, devize, estimari de materiale am cazut de acord la un pret, la care nici nu ne gindisem ca poate fi antamat, insa cabana trebuia construita. Ca sa se asigure de plata manoperei si a materialelor, Petre Pascu a venit in Bucuresti, la sediul asociatiei si ne-a vizitat pe citiva din comitet pentru a se convinge de solvabilitatea noastra. Atunci au intervenit ceilalti doi sprijinitori ai clubului: prestigiosul scriitor Lascarov Al. Moldovanu si Sterie Gherasi, tatal meu.

Proiectul cabanei a fost facut de arhitect Stelian Ganescu, un pasionat si credincios membru al clubului, si de arhitecta Gaby Storck, o foarte placuta camarada de munte. In vara anului 1936, s-a pus temelia cabanei dupa ce, cu exploziv, a trebuit sa dislocam parte din stinca pe care era asezata, aceasta pentru temelii si pentru pivnita. Zidaria in piatra putin fasonata a parterului mergea destul de repede. In acelasi ritm noi, la club, trebuia sa stringem bani pentru platile care se faceau in fiecare simbata. Asa ca, pe de o parte, ne bucuram, pe de alta, ne ingrijoram si traiam intr-o panica din ce in ce mai mare, ca nu vom putea face fata sumelor de bani necesare saptamina de saptamina. A fost o cursa contra cronometru, in care insa au invins tineretea, entuziasmul, pasiunea de munte, si dorinta de a aduce o contributie insemnata prin constructia unei noi si foarte cochete case de adapost.

Articolele de deviz prevedeau sume insemnate pentru transportul materialelor. Prin bunavointa fabricii de hirtie Schiel, din Busteni si pina sus pe platou, materialele erau transportate cu funicularul fabricii contra unor taxe care urmau sa fie achitate mai tirziu, adica pe credit. De la statia de descarcare si pina in capul Vaii Jepilor, la santier, drumul era lung si se facea cu carausi de pe valea Ialomitei, insa cu plata imediata si destul de costisitoare. Atunci s-au organizat colective duminicale pentru caratul materialului lemnos. Asa ca, multe duminici la rind, cei ce erau in excursii pe platou, au vazut caravane de tineri care purtau birne, dulapi si pachete de scinduri de la statia de descarcare spre cabana in constructie. Si asa s-au economisit, din banii pe care nu-i aveam, multe mii de lei carind noi, membrii clubului, materialele necesare construirii cabanei ce avea sa fie, din toate punctele de vedere, a noastra.

Cind cabana a fost ridicata, a fost acoperita, au fost asezate usile si ferestrele, au fost batute dusumelele si am inceput adunarea celor necesare pentru interioare. Am carat in rucsacuri de la Bucuresti, tot in colective duminicale, sobele de teracota. Toti membrii au fost mobilizati pentru cele necesare la bucatarie si sufragerie. Datori la celor doi vrednici si daruiti vicepresedinti ai clubului, Vaso Costovici si Victor Pfeiller, am obtinut, prin donatiune, sa se monteze un spalator cu toate instalatiile necesare. A fost o mare si sustinuta batalie, din care am iesit biruitori, fiindca vacanta de iarna 1936 am petrecut-o in cabana noastra, calda, primitoare si prietenoasa. Inaugurarea oficiala a cabanei Brav va avea loc insa mult mai tirziu - duminica 3 octombrie 1943.

Primul cabanier, Constantin Boboc, a fost adus din Bran si instalat ca sa asigure o permanenta gazduire, o atenta si buna servire. Mai mult, in fiecare duminica, ani multi in sir, un membru din comitet, incepind cu presedintele, facea de serviciu la cabana, asigurind ordinea la dormit si ajutind la servirea in cele mai bune conditiuni a mesei. In aceasta organizare s-a distins in mod deosebit Petre Mateescu, care avea ca sarcina bunul mers organizatoric al cabanei.

Dintre celelalte realizari ale noastre doresc sa mentionez: refacerea si ingrijirea marcajului de pe poteca din Busteni, prin Valea Jepilor, pina la cabana; inchirierea unui autobuz pentru transportul in excursii spre masive ca: Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras, Iezer-Papusa, Ciucas, Piatra Mare; infiintarea sectiilor in tara, la Cimpina, Sinaia, Brasov, Tirgoviste, Pucioasa, Cluj-Napoca; popularizarea prin presa a excursiilor si cabanei noastre; prezentarea unor filme dedicate muntelui (filme franceze, de obicei); cumpararea unui teren, la Predeal, in 1946, pe care intentionam sa ridicam o noua constructie; organizarea unor scoli si cursuri de schi, conduse de Adolf Winter; repararea si amenajarea - in 1945 - a caselor de adapost din Bucegi - Malaiesti si Bolboci.

Ca toate asociatiile turistice create din initiativa particulara, Clubul carpatin roman si-a incetat activitatea odata cu organizarea, pe noi coordonate, a turismului din Romania. El a functionat - ca asociatie de sine statatoare - timp de 17 ani. Dumneavoastra ati amintit o serie de realizari. Nu mi-ati vorbit insa - nici eu nu v-am solicitat pina acum --despre atmosfera ce domnea in cadrul clubului, despre relatiile dintre oameni. V-as ruga s-o faceti, pentru ca n-as vrea sa omit din cartea pe care o port in minte si inima de citiva ani tocmai o fila elocventa privind o atitudine, o conceptie caracteristica iubitorilor de drumetie prin muntii Romaniei

Permiteti-mi sa va corectez putin. Cred ca e bine sa reformulez ultima fraza, spunind asa: "o atitudine, o conceptie caracteristica majoritatii iubitorilor de drumetie prin muntii Romaniei'. Asa e exact, pentru ca exista intr-adevar drumeti care nu se comporta intotdeauna civilizat in timpul excursiilor. Au existat si inainte, exista si acum. Nemaivorbind de profanatorii pasiunii de drumet In ce priveste rugamintea dumneavoastra, ce v-as putea spune ? Intre noi, cei de la Clubul carpatin roman, nu existau ambitii. Nu existau invidii fata de succesele colegilor. Cind era vorba sa punem umarul ca sa facem ceva, apoi era suficient un singur apel. Asa s-a intimplat in toata perioada de constructie a cabanei. Asa s-a intimplat la oricare actiune in vremea celor 17 ani de activitate a clubului. As vrea, totusi, sa spun si acum, ca, printre noi, au fost citiva care s-au daruit total si entuziast activitatii administrativ-turistice a clubului: Mircea Marosin, Radu Voiculescu, Serban Orasanu, Dumitru Orasanu, Manole Filoti, Al. Danielopol, Paul Manu, Zaharia Lupovici, Ioan Vitez, Victor Dimitriu, Elena Haberman, dr. Constantin V. Teodoru

Si dumneavoastra, Dumitru Gherasi, presedintele clubului, desigur

"Bulevardul capitalei' era o expresie uzitata des, intr-o vreme, cu privire la Bucegi. Asta pentru ca muntii acestia sint cei mai apropiati de metropola si - la fel ca Ceahlaul - umblati din vechime, incit in epoca moderna anumite zone ale lor au devenit loc de promenada a bucurestenilor. Si asta pentru ca sint cei mai aglomerati si bine dotati, sub aspectul inzestrarii lor cu marcaje, adaposturi, aprovizionare cu alimentele necesare drumetului.

Masivul Ciucas, aflat pe o vale oarecum paralela cu cea a Prahovei, era si el numit, prin anii 30, "masivul bulevard'. Inca nu era cunoscut decit de foarte putini, dar - prin analogie, poate, si stirnit de cercetarile lui C. Zagoritz - oamenii, comparindu-l si cu Retezatul ori Fagarasul, i-au spus asa. Dealtfel, insusi Gh. Becescu Silvan, unul din marii indragostiti ai Ciucasului, apoi D. Ionescu-Cranguri si Ovidiu Manitiu, iar - recent - Rodica Maria Niculescu - cu totii cercetatori pasionati ai masivului, nu contrazic metafora care circula printre vechii drumeti. Si bine fac, deoarece masivul Ciucas este, in general, usor abordabil, neavind inaltimi care sa atinga nici macar 2 000 m altitudine. Are, in schimb, alte frumuseti, pe care Rodica Maria Niculescu le-a surprins exact in prefata ultimei sale lucrari dedicate acestui munte: "Creatie fantastica a naturii, pe care o indragesti pe masura ce te apropii de el si ii patrunzi tainele, Ciucasul iti dezvaluie maretia purpurie primavara, o coplesitoare simfonie cromatica vara, toamna incredibilele nuante ale tablourilor lui Renoir, ca iarna sa-si poarte cu multa demnitate hlamida-i alba. Ciucasul nu are bogatia oglinzilor limpezi de lac din Fagaras sau Retezat, dar are, in schimb, bogatia crestelor armonios daltuite, cu forme rotunjite, dulci, incadrate de pajisti multicolore sau paduri de molizi si fag datatoare de echilibru si seninatate. Ciucasul nu are intinderea Fagarasului in a carui masivitate te pierzi El are gingasia unui obiect frumos care te recheama pentru a-1 cunoaste si a te infrati cu el'.

Masivul Ciucas, descoperit si calcat inca din secolul trecut de turisti singulari, are - si el - o istorie veche a "relatiilor' sale cu omul. Valea Teleajenului constituie, din vremi imemoriale, o zona puternic populata. Romanii, dupa cucerirea Daciei, au construit prin aceste locuri o sosea pavata cu lespezi, care facea legatura intre Dacia rasariteana si Moesia Superioara. Aceasta "via strata', afirma D. Ionescu-Cranguri, "servea numai scopurilor militare. Pentru celelalte nevoi, romanii se foloseau si ei de drumul mare de pe plaiu. Acest drum pornea din Transilvania tot pe valea Buzaului superior, razbind insa trecatoarea Tatarului (l 379 m alt.); de aici drumul mergea pe coama dealurilor, tinea adica virful lui Craiu (l 460 m) si Plaiul Butilor pina la punctul numit La Cruce, de unde calea cobora in V. Drajnei; trecea prin satele Sion, Cerasu.. Drajna de Sus si dadea in Valea Teleajenului cam in dreptul Teisanilor'.

Acelasi D. Ionescu-Cranguri, in lucrarea Valea Teleajenului si Masivul Ciucas, Bucuresti, 1941, furnizeaza si alte informatii din istoria zonei; in 1241, o ceata de tatari condusi de Bugek trecea in Tara Romaneasca din Tara Birsei pe la Tabla Butii si Virful lui Crai; drumul Teleajenului era pretuit in evul mediu pentru transportul marfurilor grele din Transilvania spre sud si din sud spre Transilvania; in 1599, octombrie, Mihai Viteazul a trecut in Ardeal cu ostile sale tot traversind muntii de pe Valea Teleajenului; in 1802, domnul Tarii Romanesti cu marii boieri s-a refugiat - tot pe aici - in Transilvania; in 1916-1918, detasamentele romane de la Predelus, Bratocea, Tabla Butii si Gura Siriului au rezistat eroic atacurilor armatei germane

Citeva secvente din istoria turismului modern pe Valea Teleajenului si in masivul Ciucas s-au conturat in convorbirea cu OVIDIU MANITIU. Domnia sa - un statornic cercetator si cunoscator al muntilor tarii - mi-a vorbit despre aceasta zona indragita, despre D. Ionescu-Cranguri si despre activitatea asociatiei Romania pitoreasca, cea careia i se poate atribui, pe drept cuvint, rolul de redescoperire si popularizare turistica a intregii zone. Transcriu un rezumat al convorbirii noastre

Asociatia Romania pitoreasca, infiintata in anul 1930, la numai un an dupa A.D.M.I.R., si-a stabilit ca sfera de cercetare si popularizare Valea Teleajenului si, in special, masivul Ciucas, cuprins intre 45°25 si 45°35 latitudine nordica si 25°55 longitudine estica si ocupind o arie relativ restrinsa fata de alte unitati montane - circa 20 km-. Se intinde, practic, intre Pasul Bratocea (l 272 m) si trecatoarea de la Tabla Butii (l 379 m), avind in centru chiar Virful Ciucas (l 954 m). Este delimitat de imprejurimi prin vai sau culoare depresionare, il inconjura Telejenelul. Buzaul, Dalghiul, Tesla si Ramura Mica, la care se adauga depresiunea Cheia.

Ovidiu Manitiu a ajuns sa cunoasca Ciucasul intr-o vreme cind atentia si activitatea turistica ii erau indreptate cu deosebire spre Fagaras. Asta se intimpla intre 1930-1939. Atunci, datorita prieteniei cu D. Ionescu-Cran-guri, membru fondator al asociatiei -Romania pitoreasca, a cutreierat masivul in lung si in lat, ajungind sa-i stie toate tainitele si cotloanele. Adesea au pornit "in doi' prin munte, facind insemnari, intocmind fise, documentindu-se. Peste ani, aceasta colaborare va rodi intr-o lucrare semnata impreuna: Masivul Ciucas, 1959.

Romania pitoreasca - imi marturiseste convorbitorul meu - s-a remarcat, intre altele, prin aceea ca a reusit sa editeze o revista-buletin. Aparea lunar si isi propusese sa raspindeasca in sufletul cititorilor ei sentimentul privind binefacerile turismului, cunoasterii naturii montane din Ciucas si, in general, a intregului lant carpatic. Buletinul A.T.R.P. a fost condus de un comitet. Avea insa, ca activisti principali, doi administratori: Ionescu-Cranguri si Iosif Salter. Cranguri era si girant responsabil pina in anul 1941. Redactia si administratia revistei isi avea sediul in Bucuresti, strada Salvator nr. 38. Dintre colaboratorii permanenti trebuie amintiti: profesorul Nicolae Ioan, Mihai Haret, doctorul A. B. Szalay care a publicat in revista o parte din lucrarea sa dedicata muntilor Fagaras, generalul doctor N. Vicol, N. Dimitriu, avocat si montagnard notoriu in acea vreme, doctorul Gh. Mares, doctorul Paul Cretzoiu, membru fondator al A.T.R.P., dr. Gheorghe Lucian, membru in Comitet, avocatul Iosif Salter - un visator, pe munte -, profesorul Gh. M. Rascu, cercetator al lacurilor si caldarilor glaciare din Carpati.

In afara revistei, A.T.R.P. s-a remarcat prin construirea cabanei "Alexandru Vlahuta', prin amenajarea si marcarea unor poteci.

D. Ionescu-Cranguri in scrierea amintita deja arata ca aceasta cabana a fost ridicata in 1937. S-a preferat plasarea ei chiar in inima masivului Ciucas, pe Piciorul Chiruscai - l 550 m altitudine. Asezarea ei aici a fost aleasa pentru a sta la indemina celor ce inn dinspre Cheia, Tabla Butii, Valea Stinei, cit si a celor ce drumetesc dinspre Vama Buzaului, Zizin sau Babarunca. Cabana - pe care a vizitat-o insusi Nicolae Iorga, mare amator de excursii prin imprejurimile Valenilor de Munte - se compunea dintr-o sufragerie, un antreu, un dormitor comun, cu priciuri, cil o capacitate de 36 persoane, o bucatarie, o incapere pentru ingrijitor. In pod era amenajat un pat comun pentru inca 15 persoane. Cabana era inzestrata cu saltele, perne, cearsafuri, biblioteca, farmacie. Costul unei innoptari la acest adapost era de 50 lei. Membrii societatilor turistice afiliate la Directoratul sporturilor de munte plateau numai 35 lei, elevii de liceu, copiii pina la 12 ani si membrii A.T.R.P. numai 20 lei pentru cazarea de o singura noapte.

Da, sinteti bine informat in legatura cu aceasta constructie a A.T.R.P. E bine sa mentionam, insa, ca adapostul "Alexandru Vlahuta' nu era singurul in Ciucas. Mai exista aici cabana de la Babarunca, ridicata de oficiul de turism Brasov in 1939; in Poiana Teslei, acelasi oficiu amenajase un refugiu.

E o completare foarte bine venita, chiar daca nu se refera direct la activitatea asociatiei "Romania pitoreasca". Sint convins insa ca si membrii acesteia s-au adapostit in ele. Eu as vrea sa va intreb, insa, acum, despre oamenii pe care i-ati cunoscut nemijlocit in timpul cind drumeteati si dumneavoastra pe Valea Teleajenului si in Ciucas.

Am cunoscut pe multi din cei 600-700 turisti care mergeau in mod obisnuit, prin anii 1938 si 1939, prin Ciucas. Ei urmau - in cea mai mare parte - potecile si drumurile marcate de asociatie. Acestea erau urmatoarele: Cheia-Casa "Al. Vlahuta', peste Muntele Rosu; Cheia- Vf. Ciucas-casa "Al. Vlahuta', peste Muntele Bratocea; Cheia-Zagan-Gropsoara-Casa "Al. Vlahuta'; Cheia- Casa "Al. Vlahuta', prin Valea Berei. Alte citeva marcaje porneau de la cabana: Casa "Al. Vlahuta'-Poiana Stinei-Manastirea Cheia; Casa "Al. Vlahuta'-Tesla-Brasov; Casa "Al Vlahuta'-Vf. Ciucas-Zizin; Casa "Al. Vlahuta'-Vama Buzaului. Am cunoscut bine pe D. Ionescu-Cranguri, care a indeplinit rind pe rind sarcinile de casier, cenzor, secretar general, vice-presedinte si presedinte al asociatiei. Avea un temperament potolit, blind si retinut si era un mare admirator al localnicilor din zona Teleajenului, al folclorului si a tot ceea ce reprezinta aceasta frumoasa regiune montana. Mai mu t, el mi s-a relevat si ca un indragostit al condeiului. Calauza turistica Valea Teleajenului si masivul Ciucas isi pastreaza si astazi o mare valoare documentara. Ea a fost precedata de calauza Prin Plaiurile Buzaului si de alta intitulata In Muntii Muscelului. D. Ionescu-Cranguri, asa cum afirma in prefata unei lucrari, a calatorit intiia oara prin Ciucas in mai 1927, a fost insotit de Olariu si Petrus, originari, se pare, din partea locului. El trebuie sa fie considerat ca unul dintre pionierii turismului nostru, pentru munca depusa la revista A.T.R.P. si pentru statornicia sa in cercetarea Ciucasului si imprejurimilor intre anii 1927-1947. Eu nu voi uita niciodata "ratacirile' noastre,,in doi' in anotimpul zapezilor, dupa abundente caderi de omat pe care le asteptam in prealabil sa se produca. Porneam apoi pe urme de jivine si uneori de ursi in preajma Vilcelului lui Mihai, unde namilele paroase isi au si acum salase. Admiram amindoi podoabele iernii nicaieri mai frumoase ca-n codrii ce marginesc Valea Berii sau in zona cu piramide si statui ale Tigailor Mari si Mici. Ani drumetit, de asemenea, in Ciucas cu Iosif Salter, primavara. El manifesta o adevarata adoratie pentru poienile smaltate sau acoperite cu veritabile covoare de flori, cum sint cele din Poiana de jos (Valea Cheitei), Poiana Stinei si, mai cu deosebire, din fermecatoarea Vale a Dalghiului.

Un entuziast al Ciucasului a fost si profesorul Nicolae Ioan, care a indeplinit functia de presedinte al A.T.R.P. timp indelungat. L-ati cunoscut bine ?

N-am avut cu el relatiile pe care le-am intretinut cu D. Ionescu-Cranguri. Am dialogat insa in diferite imprejurari si, mai ales, ne-am citit reciproc scrierile. Am invatat chiur pe de rost un fragment dintr-un articol de-al sau: "in orice anotimp ai cerceta-o, cu dragostea ta, na-tura-ti daruieste un suflet nou, o frumusete mai mult si te apropie cu inca un pas de eternitate'. Nicolae Ioan a iubit Ciucasul cu o duioasa daruire de sine, a scris si a cintat, ca un poet, in paginile buletinului A.T.R.P., tinuturile deosebit de odihnitoare ale muntilor Teleajenului, a ratacit pe vaile si drumeagurile lor asemenea unui oier care-si doineste dorurile, gindurile si fericirea. Dupa parasirea conducerii asociatiei, in anul 1941, a fost proclamat presedinte de onoare. Tot ca semn al pretuirii deosebite din partea fostilor sai elevi si a numerosilor drumeti pe care i-a condus pe cararile Ciucasului si ale altor munti, acestia i-au permanentizat memoria ridicind intr-un pitoresc loc de pe Valea Berii, chiar pe cursul apei, o "fintina' zidita din beton si piatra, prevazuta cu trei cismele. I-au spus "Fintina Nicolae Ioan', dar semnul de amintire e cunoscut si cu denumirea de "Izvorul Nicolae Ioan'.

Convorbirea cu Ovidiu Manitiu nu s-a terminat, desigur, aici. N-am putut insa consemna continutul sau in extenso. Am notat - cum am avertizat deja - un rezumat al ei.

Ca incheiere, am ales un fragment semnificativ, menit sa releve vechimea activitatii convorbitorului meu. Or, din acest punct de vedere, Ovidiu Manitiu - scriitor inzestrat si pionier al beletristicii inspirate din turism - are merite incontestabile. Cercetarile sale, privind iarna alpina in Carpati, cauzele producerii avalanselor de zapada, reactiile animalelor din munti, au caracter de primordialitate. La fel si proiectul infiintarii Institutului roman de studii carpatice, care, desi a fost legalizat de tribunal dupa al doilea razboi, n-a putut sa se concretizeze sub aceasta denumire.

- Cea mai veche amintire din muntii Teleajenului ma transpune in vara anului 1929 cind, intr-o dupa-amiaza tirzie de august, am plecat sa brazdez de la Azuga masivul Girbova si intregul relief montan pina dincolo de Pasul Bratocea. M-am intilnit atunci, pe neasteptate, in apropierea satului Cheia, cu impetuosul si vechiul meu dascal de mare eruditie Ion Tohaneanu, director al liceului din Galati. -Revederea cu profesorul care-mi calauzise ani indelungati pasii spre chibzuite invataturi, emotionanta, a avut loc sub cetini, linga un izvor. Citiva ani mai tirziu, in acelasi masiv, am admirat, pe aleea impadurita ce ducea spre Poiana Muntele Rosu, pe cel care a fost neuitatul meu profesor de limba romana - acelasi care, din dragoste si parintesc interes, mi-a "profetizat' ca aptitudinile mele spre compunerile libere vor rodi mai tirziu. Nu stiu daca "profetia lui' s-a putut adeveri. Dar il vad parca aievea pe profesorul Grigore Fortu pe aleea singuratica din padurea ciucasana, mergind drept, aproape statuar, cu tinuta si atitudinea lui ferma de totdeauna, cu fruntea si glasul pe care le-am asemuit cu cele ale lui Delavrancea, privind tinta inainte. Oracolul codrului din Ciucas il fascina

Aceasta era denumirea unei asociatii de drumetie si sporturi pe apa. Se infiintase in primavara anului 1932 si avea ca initiatori "un grup de intelectuali romani doritori a-si cunoaste tara pe caile apelor si potecilor muntilor'. Constituia numai partial o experienta noua, deoarece asociatii sportive pentru competitii pe apa existau mai de demult. Prima cunoscuta e Regata din Timisoara (1864), apoi Mures, Regata si Hallas din Arad etc. La 18 aprilie 1931 s-a infiripat Federatia romana de canotaj din Arad. Activa destul de dinamic Asociatia sportiva Metropola din Bucuresti, iar in 1936, potrivit noii legi, s-au centralizat cluburile de specialitate sub conducerea unui organ central: Federatia romana de sporturi nautice.

Spre deosebire de celelalte, Dor de duca si-a propus in programul sau sa imbine excursia turistica cu indeminarea sportiva. Membrii sai participau insa si la concursurile nationale ori internationale, cu scopul marturisit de a obtine rezultate bune. Asadar, Dor de duca poate fi considerata o asociatie a carei activitate era bivalenta: orientata spre agrementul turistic si spre performante sportive. Nimic rau in asta. Dimpotriva !

Dintre realizarile turistice ale asociatiei bucurestene. al carei presedinte a fost Henry August, merita mentionate urmatoarele:

a) turism nautic in 1934, doua caiace conduse de Gh. Ignatescu, D. Motas si V. Iliescu au plecat de la podul Senatului si, pe Arges, au ajuns pina la Oltenita; in acelasi an, caiacul condus de Alfons Mohr si Pick Nedelcu a parcurs aproximativ 640 de kilometri, in luna august, ajungind la Constanta, dupa ce a navigat pe Dimbovita, Arges, Dunare, lacul Razelm si Marea Neagra;

Victor Iliescu si Tiberiu Statescu au navigat - in 1935 - de la Galati la Constanta, iar Emil Diaconescu si Nicolae Steflea, pornind la l august de la podul Serban Voda - pe Dimbovita, Arges, Dunare, Marea Neagra - au sosit la 15 august 1935 la Eforie Sud;

In iulie 1935, un caiac cu doi echipieri a coborit Oltul de la Turnu Rosu, a navigat pe Dunare pina la Oltenita; la 20 iunie 1938, un echipaj compus din Mircea Gheorghiu si N. Iosif a pornit, pe Dunare, de la Oltenita pina la Galati pe o barca demontabila din cauciuc; excursia a durat sapte zile;

Intre 15 iulie-10 august 1938, echipajele asociatiei (Coca Radulescu si Ileana Sterian, Ion Vaida, Radu Spathy, Paul Davidescu, Al. Giurgiuveanu, Nelu Popescu si Cristian Teodorescu) au participat la cruciera nautica organizata de F.R.S.N.;

Ion Vaida si Mircea Gheorghiu au facut in zilele de 27-28 august 1938 o excursie de studiu pe Dimbovita si Arges.

b) turism alpin organizarea taberei de schi in masivul Piatra Craiului - in iarna 1932-1933 si a taberei similare de la Abrud - Intre 22-29 decembrie 1934; excursii colective in munti in 1937; a fost organizata, in doua serii (23-31 decembrie 1937; l-9 ianuarie 1938), o noua tabara de schi; excursii cu incepatorii la cabana asociatiei; excursii de agrement, excursii de stinca si excursii de lunga durata in vara si toamna anului 1939.

Ca toate asociatiile nelucrative, Dor de duca si-a incropit o zestre materiala si a efectuat actiuni de marcare si construire de poteci. In plus, si-a procurat barcile necesare turismului si sportului nautic. Fondurile au fost realizate din cotizatii sau prin alocarea unor sume importante de catre diferite compartimente economice.

Dintre realizarile asociatiei pot fi retinute: casa de barci de pe malul lacului Daneasa; achizitionarea (in vara anului 1936) cabanei de la Plaiul Mircii in muntii Dimbovitei; cabana avea 11 camere, sala - dormitor comun cu 26 paturi, sufragerie, bucatarie; ea era proprietatea familiei Grigorescu din Pietrosita; reamenajarea potecii de picior si cea pe Valea Ialomitei, intre gara Pietrosita-uzina Dobresti-Scropoasa-Bolboci-Pestera si Omul; construita a trei poduri - doua peste Ialomita, unul peste piriul Riciu.

In Statutul asociatiei de drumetie si sporturi pe apa Dor de duca, la punctul 6, se formuleaza o clauza originala menita sa limiteze oarecum accesul in asociatie: a) "Membrii activi trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditiuni: sa fie majori, sa posede cel putin diplome de bacalaureat sau un titlu echivalent'

Asa se explica, desigur, componenta listei membrilor de onoare ai asociatiei: general Paul Teodorescu, ministru] Aerului si Marinei, presedinte; Silviu Dragomir, ministrul Minoritatilor; Mihail Ghelmegeanu, ministrul Comunicatiilor; Nicolae Minovici, profesor universitar; Rosetti-Balanescu, director general, si altii.

Avea precizata in Statut ratiunea infiintarii ei: "Scopul asociatiei este propagarea, dezvoltarea si practicarea turismului si a sporturilor de iarna, concretizat in urmatoarele puncte initiale:

a) Punerea in valoare a statiunii climaterice Predeal din punct de vedere turistic si a sporturilor de iarna, spre a o ridica la un nivel corespunzator statiunilor similare straine;

b) Marcarea si intemeierea drumurilor pentru excursii, construirea de colibe de adapost, inlesnirea cunoasterii muntilor din apropierea Predealului;

c) Amenajarea pistelor de schi si facerea oricaror pregatiri pentru practicarea sporturilor de iarna;

d) Creerea unui serviciu permanent in Predeal pentru informarea si tinerea la curent a membrilor asociatiei asupra tuturor chestiunilor care i-ar putea interesa din punct de vedere turistic si sportiv, cu sectii speciale de cantonament, echipare si calauze;

e) injghebarea excursiilor turistice;

f) Organizarea cursurilor practice si teoretice de schi si altor sporturi de iarna, cum si a excursiilor in comun'.

Amicii Predealului era o asociatie care punea in egala masura accentul pe turism si sport. Dintre disciplinele sportive, schiul era pasiunea organizatorilor. Se viza, in aceasta privinta, realizarea performantelor, dar si initierea incepatorilor, chiar a copiilor.

Mobilurile care au condus la crearea asociatiei au fost astfel explicate in actele constitutive si in convorbirile membrilor ei: dezinteresul oficialitatilor pentru popularizarea din punct de vedere turistic si sportiv a statiunii. cu toate ca localitatea oferea conditii privilegiate. S-a recurs, in consecinta, la initiativa particulara generata de pasiunea unui manunchi de oameni. Membrii fondatori - la adunarea de constituire din 20 decembrie 1934 - au inceput activitatea cu un capital de 70 000 lei, proveniti din donatii. Dupa trei ani, la prezentarea darii de seama in conclavul tinut in 1938, se raportau ca realizari: amenajarea si functionarea biroului de informatii din gara Predeal; marcarea unui numar de noua trasee intre 1934-1937: 1. Predeal-Casa Malaesti (triunghi rosu, alb in margini), 2. Predeal-Omul (banda rosie verticala, doua benzi albe in margine), 3. banda rosie orizontala, 4. Predeal-Piatra Mare (banda verde verticala), 5. Predeal- Piatra Mare, alt traseu (banda galbena orizontala), 6. Predeal-Timisul de Sus (dreptunghi cu albastru in centru). 7. Predeal-Clabucetul Taurului (banda rosie verticala), 8. Predeal-Diham (dreptunghi cu rosu in centru), 9. Predeal-Postavaru (banda albastra verticala).

Cheltuieli 1935-1937 = 6 400 lei pentru marcaje; organizarea excursiilor de propaganda in toate directiile si in toate masivele, pe drumurile marcate (excursii tip, intre 15 Iulie-15 septembrie, duminica si in alte sarbatori, pentru incepatori si avansati); scoala nationala de schi, initiativa devenita traditionala in Predeal.

Amicii Predealului - asociatie de turism si sporturi de iarna - devenise, indata dupa infiintare, persoana juridica. Avea sediul central in Bucuresti, strada Nerva Traian nr. 108. Biroul de informatii din gara Predeal dispunea de trei incaperi inchiriate de la C.F.R. Aici se ofereau turistilor informatii zilnice privitoare la starea drumurilor si a zapezii, harti, schiuri, li se puneau la dispozitie ghizii necesari pentru excursii. Biroul din Predeal a fost inzestrat, intre 1935-1936, cu un post meteorologic. In 1937 sarcina transmiterii buletinului zapezii si-a asumat-o O.N.T.

In confruntarile internationale, schiorii nostri au participat alaturi de somitatile sportului alb. De rezonanta deosebita, dintre ei, s-a bucurat numele lui Mihai Bira. Scoala din Predeal a lansat, insa, de-a lungul anilor si alti schiori de elita, femei si barbati. Despre ei s-a vorbit si continua sa se vorbeasca mai ales iarna cind au loc concursuri, cind e sezonul de virf al acestui sport cu performante si recorduri. Poate ca odata cineva va inchina un poem schiorilor predeleni si celor din alte centre. Un poem in care va fi cintata maiestria lor ca sportivi

Cind si cine a fost primul care s-a avintat cu schiurile pe covorul de zapada, insemnindu-si trecerea prin doua dire paralele, nimeni nu stie. Se presupune numai ca acest om ar fi trait cu 4 000 de ani in urma in Asia, prin tinuturile Altai. Europa detine documente neindoielnice despre practicarea schiului prin anul 1550, in muzeele suedez si norvegian - de la Stockholm si Holmenkollen. Descrieri ale schiurilor primitive - asa cum aratau prin secolul IV-V era noastra - se refera la Finlanda si La-ponia. In evul mediu chiar tacerile Alpilor incepusera sa fie spintecate de silueta alunecind pe pantele muntilor. Schiurile se infatisau inegale si se foloseau ca mijloc de transport rapid. Prin secolul al XII-lea, pe timpul lui Frederic Barbarossa (1152-1190), imparat si rege al Germaniei si rege al Italiei intre 1155-1190, existau formatiuni militare care intrebuintau, pentru deplasarea rapida, schiurile. Scandinavii, trei secole mai tirziu, transportau corespondenta cu ajutorul schiurilor. Curind, a venit vremea unor scrieri dedicate acestei indeletniciri: in 1804 germanul Guths Muths intr-un volum intitulat Gimnastica consacra schiului un capitol; in 1890 Fridjof Nansen a publicat in Norvegia o alta lucrare: Prin tinutul Groenlandei pe schi. Cam in aceeasi epoca au luat fiinta, in regiunea Alpilor, in Tirol si Alpii Bavarezi, primele cluburi. Apoi, din an in an, schiul a cistigat tot mai multi adepti, devenind o disciplina sportiva care urmareste, in primul rind, obtinerea performantei.

La noi, elogiul schiorilor isi cauta puncte de referinta la sfirsitul veacului al XIX-lea. Pe atunci, brasovenii faceau curse de placere prin muntii dintre Predeal si Azuga, urcau in Poiana, sub poalele Postavarului si, prin 1903, chiar in Piatra Mare. In 1905 s-a infiintat, tot in Brasov, prima societate de schi (Kronstadter Skivereinigung, 3 noiembrie 1905). In 1910, orasul Rimnicu Vilcea lansa moda - abandonata de mult - skikjoringului in Romania. Se efectuau, astfel, agreabile excursii hibernale pe Valea Oltului, la Ocnele Mari, Govora, Olanesti, Calimanesti, la Cozia si Budesti-Arges. Schiorul "calatorea' pe sosea, tras de un cal condus cu ajutorul haturilor, chiar de el, ori de un calaret. Skikjoringul era practicat si pe Valea Prahovei de catrei cei care fondasera asociatia Saniuta.

Nu constituia o surpriza, de aceea, daca, uneori, calatorulratacit la inceput de secol in peisaj alpin intilnea chiar si femei schiind astfel. Nici in asemenea ipostaza ele nu renuntau la imbracamintea traditionala a protipendadei feminine. Pantalonii nu incercasera sa detroneze obiceiul purtarii rochiei lungi

Schiul in Romania, spre deosebire de alte zone geografice ale lumii, a aparut mai intii ca modalitate de efectuare a excursiilor turistice si ca sport. Nu aspectul lucrativ i-a determinat aparitia. Repede, insa, importanta schiului au sesizat-o granicerii si vinatorii de munte din Sinaia. Dar in 1912, tinerii care se avintasera pe pantele de la poalele Bucegilor nu erau soldati. Primele lectii in armata pentru invatarea practicarii schiului modern s-au tinut la Sinaia, in 1915. Apoi la Tirgu Neamt, in Moldova, in 1917. In anii 1918-1919-1920, T. Rosetti-Solescu si capitanul Palangeanu indeplinesc functii de instructori pe linga scolile din Postavar si Tihuta, localitate asezata intre Dorna si Nasaud. Tot acum s-a publicat Manualul schiorului, carte de pledoarie si indrumare pentru si Inspre noua activitate utila si recreativa totodata. Comisia centrala de schi a luat fiinta in 1924. Avea in frunte, ca presedinte, tot pe neobositul T. Rosetti-Solescu, care era un bonom, dupa cum il infatiseaza o fotografie reprodusa intr-un Almanah, publicat in 1940, de unde extrag o parte din datele acestui subcapitol al cartii. In acelasi an (1924), in luna lui Brumar, a fost aprobata Legea schiului. Pe baza ei a fost intocmit Regulamentul concursurilor de schi si a fost initiata cea dintii intrecere nationala din istoria acestui sport la noi. Federatia romana de schi s-a constituit mai tirziu, abia in 1931. Pina la aceasta data, schiorii sportivi se confruntasera in doua competitii internationale - una in 1925 in Cehoslovacia, alta in 1929 in Polonia si organizasera ei insisi o invidiata festivitate de intreceri pe zapada, cu participarea strainilor sositi din Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia (1929). In 1932, la insistenta Federatiei, a inceput sa functioneze prima scoala romaneasca de instructori de schi. Roadele ei s-au concretizat cinci ani mai tirziu, in 1937, prin crearea Sectiei nationale de schi din Predeal. Asociatia Amicii Predealului a jucat un rol principal pentru buna ei functionare. I-a asigurat, sprijinita de personalitati competente si de publicatia lunara (din timpul iernii) Schiul nostru, popularitatea si i-a intretinut baza materiala. Sub auspiciile clubului turistic predelean, la scoala de sub Clabucet si Cioplea au invatat schiul zeci de generatii. Traditia inaugurata atunci in 1937 se continua si astazi in aceeasi localitate.

- Acum, imi spunea intr-o convorbire recenta SORIN TULEA, un "veteran' al schiului si alpinismului romanesc, practicarea schiului de catre civili se impune ca o activitate sportiva prin excelenta. Pe vremea tineretii mele, schiul turistic ocupa locul prim in preocuparile noastre. Azi, in Piatra Craiului, la Omul sau la Babele, in Fagaras, numai echipele Salvamont urca in exercitiul functiunii. Si militarii in misiune. Eu imi amintesc, de exemplu, de o expeditie turistica pe schiuri extrem de indrazneata, din 1939, in Muntii Fagaras: drumul din Valea Simbetei, peste virfurile Slaninei, Galesescului Mic si Mare, Hirtopului Ursului, Coltului Galbinelelor si Coltului Vistei Mari, cu doua bivuacuri in caldarea Vaii Rele a Moldovanului si in valea Vistei Mari. Autorii acestei excursii alpinistice erau Dan Popescu, G. Covaci si Ion Cojocaru, membri ai Clubului alpin roman

Banatul, care i-a dat pe Brediceni, pe Vuia si pe Aurel Vlaicu, nu putea ramine in afara rindurilor miscarii turistice care cuprinsese tara. Si aici exista o emulatie favorabila "promenadelor' in natura, o convingere privind valentele de sanitate pe care le cuprinde turismul in general. Dar nu fiinta, pina in deceniul al IV-lea, o asociatie romaneasca, o grupare, un club menit sa-si asume in mod organizat responsabilitatea acestei pasiuni. Ceea ce nu inseamna ca banatenii ar fi refuzat sa se inscrie ca membri in asociatii cu traditie: S.K.V., Turing Clubul Romaniei, Fratia munteana. Erau inscrisi in ele localnicii sau "dezradacinatii', adica intelectualii nascuti in Banat dar stabiliti in alte parti. Se impunea, insa, o organizatie turistica a provinciei, cu statut, cu activitate proprie, cu zona delimitata de desfasurare a acesteia, cu organe de conducere alese dintre banateni. De aceea, dupa o perioada de "gestatie', al carei debut poate fi banuit ca se plaseaza intre anii 1933-1934, la 16 martie 1935, actiunea initiatorilor a devenit publica. Se hotaraste, intr-un sobor larg, infiintarea Clubului turistic banatean. Foarte curind dupa aceasta data, prin sentinta tribunalului nr. 1091/1935, Clubul, stabilindu-si sediul in Caransebes, a capatat personalitate juridica. La adunarea generala din 8 aprilie 1935 se raporta ca C.T.B. avea 220 membri "toti devotati gindului de a dezvolta turismul in Banat'.

In Statut (art.1) se marca evenimentul: "Se constituie o asociatie romana turistica-sportiva, educativa, sub denumirea Clubul turistic banatean, pe scurt C.T.B'. In articolul 5 al aceluiasi document a fost definit si scopul noii institutii: "a) Protectia naturii si dezvoltarea turismului si alpinismului sub toate formele lor; b) imbunatatirea conditiilor de ascensiuni alpine; c) Promovarea cercetarilor stiintifice a regiunilor noastre din punct de vedere geografic, istoric, etnografic, geologic, precum si a tuturor ramurilor din stiintele naturale; d) Apararea monumentelor naturii sau istorice'.

Incepindu-si activitatea, C.T.B. si-a concentrat eforturile in citeva directii, cu rezultate imediate.

Propaganda asociatiei, de exemplu, cultiva sentimenlui dragostei si admiratiei fata de frumusetile neintrecute ale provinciei. Prin ce cai si metode ? Mai intii prin intermediul presei, publicindu-se articole pro domo in ziarele din capitala, in cele din Timisoara sau in cele locale. Apoi prin proiectii de diapozitive la cinematograful urbei Caransebes. Prin panoul de afisaj de la gara si prin chioscul din piata centrala, care era, practic, birou de informatii turistice, librarie (se vindeau carti, harti, fotografii), punct de furnizare a datelor meteorologice. Se initiase, de asemenea, un concurs de fotografii artistice cu tema. Urma sa apara o harta infatisind sudul Banatului si a aparut, la 12 aprilie 1936, publicatia Clubul turistic banatean, ca organ de informare a asociatiei. Au fost organizate serbari pentru stringerea unor fonduri destinate casieriei C.T.B.

Propaganda desfasurata de comitetul de conducere al Clubului turistic banatean, in. frunte cu I. Radulescu (presedinte) si V. Giurca (secretar), a avut drept consecinte citeva actiuni importante: amenajarea cabanei Cuntu Tarcu; executarea marcajului pe itinerarul Birlova-Muntele Mic-Tarcu (intre 1935-1936); excursii in regiunile muntoase (Poiana Marului, Muntele Nedeia, Bloju, Corciova, Muntele Mic, Tarcu); excursii cu autobuzul la Sarmizegetusa, Calan, Hunedoara, Petrosani, Tirgu Jiu, Tismana, Herculane. O preocupare cu reale consecinte nu numai pentru turism a fost transmiterea buletinului zapezii in iarna 1935-1936.

Din activitatea de mai tirziu a C.T.B., - asociatie care nu si-a tradat elanurile inceputurilor tot timpul functionarii sale, pina la 11 iunie 1948 - merita retinute, aici, inca doua-trei actiuni: prima excursie internationala, organizata in Iugoslavia (6-10 august 1937), concursurile de schi de pe Muntele Mic si dezvelirea monumentului turismului. Gestul mentionat aici in ultimul rind, inedit si simbolic, e inca o dovada ca banatenii nu vroiau sa-si desminta faima, ca vroiau sa fie - si in acest domeniu -,.tat. fruncea' ! Monumentul turismului, gindit de ei, a fost dezvelit pe locul numit Sapte Izvoare, la altitudinea de 800 m, in zona Ruschitei. Executarea lui s-a facut dupa planurile intocmite de serviciul tehnic al exploatarii de marmura Ruschita. Un gest frumos care nu stim sa se fi repetat de atunci. Asa cum n-a fost repetata nici initiativa de la inceput de secol a sibienilor, care amenajasera un muzeu turistic. Ideea aceasta nu s-a pierdut insa. Este vehiculata si sustinuta cu ardoare de Vasile Marinescu. El a elaborat un proiect si un regulament al muzeului turismului din Romania. Ar fi oportuna concretizarea ideii lui Vasile Marinescu. I-am adauga-o pe cea a deschiderii bibliotecii turistice, ca institutie ce ar urma sa-si desfasoare munca dupa regulile bibliotecanoniei moderne.

Pe soseaua Iancului functiona in deceniul al IV-lea o berarie. Pe firma ei scria: "La Fierea', iar dincolo de firma, in incaperile modeste, patronul se straduia sa pastreze curatenia. Stia ca numai asa va intra in localul lui o clientela respectabila. Se consumau mici, fripturi, friganele, brinzeturi si bere. Berea era bautura casei si rar se intimpla sa nu se gaseasca in localul lui Fierea. Fabricile de atunci - cele mari si cunoscute, "Luther' si "Bragadiru' - nu-si puteau permite sa produca mai putin decit se consuma in Bucuresti, nici sa-si vinda productia pe litoral sau in alte parti. Lumea venea aici, nu sa chefu-iasca, ci sa manince in graba ceva ori, insetata, sa dea pe git o bere, doua. Uneori se mai intirzia linga halba sau tapul rece si linga farfuriuta cu alune turcesti sau americane.

Aici, la beraria din soseaua Iancului, s-au intilnit intr-o zi de vara un grup de prieteni. Fusesera convocati de Emilian Iliescu, un inginer inalt si uscativ, dar cu privirea bonoma si cu vorba domoala. Era suparat pentru ca - intr-un fel - desfiintarea sectiei din Bucuresti a asociatiei A.D.M.I.R. era rezultatul unei decizii cu motivatia in. gelozie: sectia aceasta, avindu-l in frunte pe Emilian Iliescu, se remarca prin dinamism si punea intr-o lumina mai putin favorabila activitatea centralei.

Fratilor, li s-a adresat inginerul comesenilor, cu totii sintem intr-un fel sau altul in conflict cu centrala A.D.M.I.R. Dar, in acelasi timp, stim cu totii ca mersul pe jos nu-si va pierde niciodata farmecul. Vrem sa drumetim prin muntii tarii, pe alte meleaguri ale ei, dar nu ca membri ai unei asociatii care nu are un ritm, macar constant, al respiratiei sale. Propun sa ne organizam intr-o noua asociatie turistica. Gindurile exprimate ale lui Emilian Iliescu se formulasera si in mintea celorlalti, prezenti atunci in beraria "La Fierea'.

Dar cum sa-i spunem noii noastre asociatii ? intreba careva.

S-au auzit, deodata, citeva propuneri.

Sa-i spunem Rindunica, zise unul.

Mai corect ar fi daca i-am spune Prin munti.

Dar ce, noi vom calatori numai prin munti ? Exista atitea locuri inca nevazute, necalcate de noi: Maramuresul, Delta, nordul Moldovei

Eu propun sa o numim Hai la drum, intra in vorba Georgeta Bucur, care nici nu-si muiase buzele in paharul cu bere.

Frumos ! Frumos, nu ? ii intreba inginerul inalt si uscativ pe ceilalti prieteni. Tu ce spui, Ana ? iti place ? dori sa afle si parerea tinerei lui sotii, mai veche turista decit el.

Imi place. Sa-i spunem asa ! Georgeta e mai inspirata decit noi

Asociatia turistica Hai la drum a fost fondata in 1939. Functia de presedinte activ a indeplinit-o, la inceput, Emilian Iliescu. Ulterior, acesta a fost ales presedinte de onoare. Asociatia numara, inca de la primii ei pasi, 133 de membri. Predominau intelectualii. Dar si muncitori ca Emilian Cristea, maestrul sportului de mai tirziu, activau in noua asociatie. Conditia principala era pasiunea pentru drumetie. Se urmarea propagarea ideii turismului activ in toate mediile sociale, cunoasterea unor zone geografice variate, intre 1939-1947, conducerea asociatiei a organizat excursii colective la Snagov, Predeal, Iezer-Papusa, manastirile vilcene, Ciucas, Diham, Busteni. Din cauza razboiului, proiectele unor mari excursii colective in Fagaras, Apuseni, Carpatii Meridionali, Maramures, Delta, Litoral. Bucovina n-au putut fi concretizate.

Asociatia nu avea sediu, nici cabane. Si-a procurat, pentru calatorii, un autocar: mai intii sasiul, apoi caroseria, motorul, scaunele. Asamblate, toate acestea au format "Rindunica', autocarul condus de soferul Fanica Popescu. Acesta lucra la Uzinele Comunale, dar, in timpul liber si de dragul excursiilor, se tocmise sofer pe "Rindunica'. In schimbul unei retributii minime.

Hai la drum, asociatia turistica fondata in 1939, a fost desfiintata in 1948. Pina atunci insa, desi in conditii deosebite, nu si-a incetat deloc activitatea. Chiar daca, in 1941, "Rindunica' a fost rechizitionata pentru razboi. Ion Ionescu-Dunareanu, presedintele activ din clipa mobilizarii lui Emilian Iliescu, Scarlat Antonescu si Ion Tamasescu, vicepresedintii, impreuna cu Octav Tuhai au initiat, atit cit s-a putut, noi excursii turistice colective. Buletinul Hai la drum, publicatia asociatiei, tiparea informatii, rapoarte, descrieri de trasee. In numarul din octorabrie-decembrie 1939 a difuzat si un imn al asociatiei: "Cind pleaca Hai la drum pe creste'. Avea ca autor un poet neconfirmat: Virgil Costescu. Tot in buletinul trimestrial s-a tiparit si cintecul frumos intitulat Casuta alba. Era inspirat de casuta din Bran pusa la dispozitia drumetilor de timplarul Gheorghe Aldea, pentru excursii in Bucegi si Piatra Craiului. Aici se discutau, dealtfel, uneori, si chestiuni privitoare la viata asociatiei. La Bucuresti, neavind un sediu propriu, sedintele de marti seara se consumau la restaurantul Helvetia, la inceput, ulterior la parterul hotelului Excelsior, unde isi avea sediul Asociatia fotografilor amatori romani, creatie - ca si Biblioteca turistica - tot a regretatului Emilian Iliescu si a prietenilor sai apropiati[11].

. SCURTA ESCAPADA IN ISTORIA MAMAIEI

. POST-SCRIPTUM LA MAMAIA

. MARINARII DE LA MUNTE

. DE LA TIMISOARA LA BUCURESTI INTR-UN BUTOI

. SALVAMAR

Marea e o femeie voluptuoasa cu mii de brate ademenitoare. Are sclipiri in priviri de sirena si trupul lipicios, ametitor. Miroase frumos, de parca baia matinala si-ar face-o in lapte de bivolita. Boiul ei asteapta, intotdeauna, imperecherea cu Soarele-Barbat si miscarile unduitoare din minutele placerii supreme. E flaminda dupa iubirea oamenilor. Si e buna ca o mama cu milioane de copii, ii cheama la ea, ii alinta si ii alapteaza cu valuri si cu nisip fierbinte. Cind le vorbeste, vocea ii tremura soptit. Cind ii cearta - o clipa numai. un capriciu ! - isi ridica apele albe si le izbeste de tarmuri. Dar nu-si alunga nici atunci prietenii de pe maluri.

Marea e o obsesie si un vis. E o viata fara marginire. E un poem cu metafore rostite de geniul lui Hyperion. E un cocor sau o lebada alba intr-un pustiu. E ca un roi de fluturi multicolori zburind in singuratatile mintii si ale sufletului nostru.

Marea e cer si pamint. E viata si mormint. E certitudine si dor. E speranta si lacrima. E ura si ambitie. E barbatie. E melancolie si nostalgie. E glorie, infringere sau victorie. Marea e geologie si istorie.

Marea e bogatie sau ruina materiala. Pentru poeti e ca o piine spirituala. E un covor plutitor, un divan persian sau o Seherezada. E un balaur, si un Fat-Frumos si o Cenusareasa. E Mire si e Mireasa.

Marea e respiratia noastra si respiratia pestilor. Ea are un trecut, un prezent si va avea un viitor ca viitorul metalului nobil pe care noi il numim platina. Cine n-a vazut marea nu stie ce-i dragostea de femeie.

Asemenea ginduri, cine nu a gindit ? Asemenea vorbe, cine nu a rostit ?

Numai aceia care, printr-o nefericita intimplare, n-au simtit pe trupul lor o farima de mare

In planul concret, marea - in ansamblu sau Marea Neagra ca element al interesului nostru - are o istorie straveche, imemoriala. Nu acest aspect al existentei ei ne va retine atentia. Vom naviga, doar, intre malurile ce marcheaza, in ani, spatiul concentrat intr-un secol. Si vom selecta din opulenta evenimentelor numai pe cele semnificative vizind miscarea turismului. Geografic, vom limita investigatia la Pontul Euxin.

Vom ocoli metafora care-l numeste pe Publius Ovi-dus Naso. poetul latin, drept "primul turist pe malurile romanesti ale imperiului neptunian si-i vom aminti, numai in treacat, pe barbatii celebri ai antichitatii, ridicati sub soarele ponteuxinian: Demetrios din Callatis (sec. III i.e.n.), Heraclid, filozof care a trait (170-146 i.e.n.) la curtea egiptianului rege luminat Ptolemeu si a scris, in sase carti, Succesiunea si Rationamentul terapeutic, Istros Callatianul, critic al tragediei, Chreteus din Callatis, capitan viteaz in oastea lui Alexandru cel Mare. Satyros (sec. III e.n.), si el traitor in Egipt si scriitor, din opera caruia s-a pastrat Viata lui Euripide.

Noi vom incepe evocarea cu o secventa incarcata de semnificatii. E asta o optiune personala, In spiritul unor coordonate de ansamblu insa care guverneaza, credem noi, intreaga scriere de fata. Secventa are ca personaj principal pe insusi Mihai Eminescu: un calator pasionat si nelinistit, un iscoditor al psihologiilor intilnite in peregrinarile lui, observator discret si, in acelasi timp, penetrant al peisajului, calator pe atitea meleaguri ale tarii, dar si un precursor al drumului catre Marea cea Mare

Evenimentul se petrecea in anul 1881

Biografii lui din trecut au eludat fundamentarea ipotezei ca Eminescu ar fi vazut Marea Neagra. Ei nu vroiau sa accepte ideea ca poetului i s-ar fi putut ivi prilejul sa viziteze tarmul romanesc chiar inainte de a redacta doua din capodoperele sale: Scrisoarea I si poema testamentara Mai am un singur dor. Realitatea insa acuza lipsa documentarii lor, care ar fi putut grabi, poate, afirmatii certe intr-o chestiune privitoare la cel mai mare bard national. Din fericire, a fost descoperita o scrisoare inedita care elucideaza odata pentru totdeauna o secventa plina de interes pentru cercetatorul literar, dar si pentru exegetul lucrarilor calatorilor romani.

Scrisoarea, adresata Veronica Micle este datata asa: Constanta, 16 iunie 1881.

Debuteaza cu scuzele autorului ei pentru negrabirea expedierii: "larta-ma ca nu ti-am scris de atita timp, dar am intirziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scapat odata vaporul, care nu pleaca decit de trei ori pe saptamina si am venit aci unde posta nu pleaca in toate zilele'.

Poetul sosise la Constanta pentru zece zile ca sa faca bai de mare. Vremea era racoroasa inca, iar el era printre cei dintii sositi in anul acela la Pontus Euxinus: "Am venit ieri si am facut deja bai de mare, care-mi promit a-mi face mult bine, desi pe aici e frig inca si apa marii nu e destul de calda pentru bai. De aceea sint unul din cei dintii, sositi aici pentru bai, si nimeni nu se scalda anca afara de mine'.

Dincolo de divulgarea motivelor aflarii poetului la Constanta si a informatiilor privind perioada de inceput a sezonului estival in acel an - atit cit se poate imagina ca a existat atunci - este interesanta afirmatia lui Eminescu despre mare:,.O sa ma-ntrebi ce efect mi-a facut anarea pe care-o vaz pentru intaia oara ? Efectul unei nemarginiri pururea miscate.

Profesorul Augustin Z. N. Pop, descoperitorul acestei scrisori, gaseste in ultima propozitie a citatului "marturisiri ce sprijina procesul genetic al imaginilor marine din Scrisoarea I'. Dar - continua Eminescu sa scrie - ' abia de doua zile aici, n-am vazut-o in toate fetele - caci ea e schimbacioasa la culoare si in miscari; de unde unii autori o si compara cu femeea'.

Sint strecurate un ghimpe si o durere in spusa de mai sus a poetului. Si o aluzie pe care singuratatea tomitana in loc sa i-o domoleasca l-a facut sa si-o strige. Scrisoarea trimisa de Eminescu din Constanta are si o anumita valoare pentru istoria devenirii, in timp, sub aspect arhitectonic a orasului. Poetul face remarca efortului cetatenesc pentru amplificarea aspectului de civilitate si infrumusetare in perioada imediat urmatoare? Razboiului de Independenta. El spune: "Constanta sau Chiustenge este un mic orasel, dar indestul de frumos. Nu are a face de loc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganta in cladirea lor, caci piatra e ieftina aci si cladirile sint din piatra patrata, iar primaria, de cind stapanesc Romanii si exista un consiliu comunal, a facut foarte mult pentru orinduiala si infrumusetarea orasului'.

Sa retinem de aici inca un element - necunoscut pina acum din biografia calatorului Eminescu: vizita la Rusciuc - localitate pe care a privit-o critic, fiind nemultumit de aspectul ei, cu siguranta prea balcanic, prea oriental. Si la Constanta - noteaza autorul -,,viata e cam scumpa dar nu atat de exagerat de scumpa precum i se descria, mai ales de cind s-au deschis citeva oteluri'. La care hoteluri anume se refera, Eminescu nu ne spune in scrisoarea sa. Se stie insa ca a fost gazduit la,,Hotel d'Angleterre' locuind o mansarda cu o perspectiva luminoasa spre orizontul nesfirsit al valurilor. De aici a privit marea, ziua si noaptea. Calmul ei de atunci i-a sugerat fara indoiala metafore pentru Scrisoarea I si Mai am un singur dor. Iar Veronicai Micle - insingurat fiind poetul in acele zile ale lui iunie 1881 - ii comunica dorul de ea si speranta ca la anul viitor vor fi impreuna in acelasi loc: "La anul sa stii ca venim amindoi, aci, caci baile de mare intaresc si grabesc bataile inimei'. Si mai departe ii scria:,,Sed intr-o mansarda si privirea mi-e deschisa din doua parti asupra marii, pe care as vrea sa plutesc cu tine'. Era aceasta o dorinta numai a poetului, caci el n-a mai apucat sa revada marea cea fara de sfirsit. Munca extenuanta la Timpul si apoi, in 1883, intrarea in perioada nebuloasa a vietii sale i-au zadarnicit si acest proiect.

Eminescu nu era singurul turist pe litoralul inca neamenajat. Mirajul soarelui si al marii a atras excursionisti din intreaga tara imediat dupa cucerirea independentei. Industria navala si comertul facilitat de calea maritima mai putin costisitoare, existenta unei cai ferate in Dobrogea au marit si ele interesul pentru zona literala. Asa se explica de ce o statistica din 1893, pe o perioada mica de numai sapte zile (25-31 iulie), inregistra, la Constanta 119 vilegiaturisti. Erau cazati la hotelurile Metropol. Orient, Central, Transilvania, National, Panaitopol, Gambeta, Bulevard, Victoria. Celor 119 li se adaugau alte 57 persoane cazate la particulari !

In ziarul l'Independence roumaine din Bucuresti, in numarul din 13 august 1881, corespondentul din Constanta scria ingrijorat: "Stiti din ultima mea corespondenta ca este multa lume aici: trebuie sa marturisesc ca vine din ce in ce mai multa si, daca se va continua asa, sezonistii nu vor mai avea unde sa fie gazduiti, deoarece hotelurile sint deja pline'.

Un transilvanean, V. Grozescu, relata in Familia, in 1886: "Da, baile de mare sint escelente. Serile venetiene, soarele, balurile, musicile militare [], trenul Pui ce zilnic ne duce la baile de la portul genoves, gondolele fantastice ce sburau printre valurile agitate ale marii, menagiul delicat de peste de mare [] ce se consuma intre risete si prieteni [], admirarea vapoarelor, miscarea comerciului, administratia furtunilor, toate acestea ma otelira'.

Petru Vulcan, publicist constantean, lasa sa fie turnate in plumb tipografic urmatoarele rinduri: "[] e minunat lucru sa traiasca cineva citeva zile din viata sub cerul senin, pe malul marii. [] Turistii gasesc multa placere in a face de doua ori pe zi plimbare cu trenul pina la vii, unde sint baile'.

Un prospect din 1912 anunta programul estival din actuala statiune Eforie Sud: "sezonul se imparte in trei serii si anume: seria I-a de la 20 mai la 20 iunie; seria a II-a de la 21 iunie la 21 iulie; si seria a III-a de la 22 iulie la 22 august, iara de la 22 august pina in septembrie odaile se inchiriaza cu ziua'.

Gala Galaction, intr-un articol din Dimineata (nr 7 057, 22 iulie 1926) se entuziasma la "tarmul singuratic': "Mangalia nu mai este, pe timpul verii, tirgusorul de pravaliasi si de pescari pe care l-am apucat eu. Vestea tarmului lui nisipos s-a raspindit pretutindeni si vizitatorii sporesc an de an. Pe portiunea cuprinsa intre dig si biserica greceasca stau, azi, la ceasul bailor de soare,, sute de oameni si de copii. Dincolo de dig, la limba de apa care leaga marea cu lacul, este acelasi lucru'.

Cum arata litoralul zilelor noastre ?

Aspectul lui contemporan nu poate fi comparat cu cel surprins in filele de cronica inserate mai sus, Sa transcriem, totusi, citeva marturii, ca un preludiu lat "promenada' pe care o vom efectua mai incolo prin statiunile sale.

George Calinescu isi imagina o convorbire cu Ovidiu pe plaja din Mamaia:

" -Priveste in jurul tau ! Ce vezi ?

- Case frumoase de piatra, vile maritime, unele adevarate palate. Desigur, sint ale patricienilor vostri.

- Noi n-avem patricieni. Sint muncitori si tarani.

- Sclavi, vrei sa spui.

- Nu sint sclavi de vreme ce nu mai au stapini. Ea insisi sint stapinii.

- Si toata aceasta puzderie de oameni tologita la soare pe nisip, care par oameni liberi si fara gri juri, cu pielea de coloarea bronzului, ce sint ? Atleti ?

- Sint muncitori intelectuali. Din ateliere si din mine, din scoli si tipografii'.

Harry Morgan, industrias american:

"Olimpul este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am intilnit, iar hotelul Belvedere unul dintre cele mai minunate hoteluri din lume'.

Emily Wilkens, ziarista din S.U.A.:

"Am vizitat statiunile litoralului romanesc si am fost pur si simplu uluita. Ati realizat aici un lucru extraordinar si voi recomanda tuturor celor pe care-i cunosc-sa vina aici in vacanta ! Se spune ca, privit de sus, Rio de Janeiro este cel mai frumos spectacol din lume. Ei bine, cred ca la dumneavoastra e si mai frumos'.

Sa fie, oare, declaratiile extrase din sutele, de aceeasi natura, risipite prin ziare, simple cuvinte de complezenta ?

Pentru a demonstra substanta lor, sa rememoram, din nou, citeva secvente si sa invitam cititorul sa le priveasca cu ochiul statisticianului sau al sociologului:

- in 1879, distractiile excursionistilor pe litoral, ca si ale potentatilor locului, se derulau la "casinoul comunal' aflat pe "bulevard'; era, de fapt, o baraca de lemn cuprinzind o sala de dans, doua sali de lectura, doua sali de jocuri si o terasa la malul marii;

- in 1890 o furtuna iscata pe neasteptate a distrus o parte din cladirea "cazinoului';

- in 1892 s-a petrecut constructia altui cazinou, in locul celui vechi - tot din lemn;

- in 1894, Constanta avea 10 000 locuitori; transportul spre port, mai ales al cerealelor, era asigurat de 400 carutasi; in acelasi an, au fost inregistrate, numai in judetul Constanta, 216 mori de vint;

- Matei Millo, octogenar, juca teatru la Constanta in 1895;

- in 1900 la "Cazinou' a fost angajata o orchestra compusa din pianist, doi violonisti primi, o violina secunda, un violoncel, un flaut si un bas;

- cladirea actuala a Cazionului a inceput sa fie construita in 1904; a fost inaugurata in 1910;

- la sfirsitul secolului trecut, Mamaia arata ca o imparatie a nisipurilor, a pescarusilor si a virtejurilor de maracini; abia de prin 1906 s-au inaltat aici primele vile izolate;

- constantenii si oaspetii lor faceau plaja - la sfirsit si la inceput de secol - pe locul numit "la vii', aflat cam prin dreptul farului nou; aici se ajungea cu trenul;

- primarul Ion Banescu, un sufletist, a hotarit, prin 1905-1906, sa fie amenajata plaja din Mamaia, situata la circa sase kilometri de resedinta judetului; pe actualul teritoriu al cazinoului din Mamaia s-au ridicat, din lemn, primele pavilioane pentru bai;

- in 1906 a fost construita linia ferata Constanta- Mamaia; traseul ei urma actualul Bulevard Lenin;

- majoritatea oamenilor aflati pe plaja erau pudici; stateau imbracati, in picioare sau tolaniti pe sezlonguri, ca si cind nisipul de la malul marii n-ar fi avut nici un efect sanitar asupra organismului lor;

- despre plaja din Mamaia, ziarul bucurestean La Roumanie seria: "Constanta dispune astazi de o plaja care o va pune in rindul marilor statiuni balneare din Orient';

- Ioan Adam, in 1908, tiparea, in editura Minerva din Bucuresti, o carte intitulata Constanta pitoreasca; o calauza descriptiva, cu ilustratii; in ea se vorbeste despre Cazino, despre geamii, despre efectele curei helio-marine, despre plaja din Mamaia si baile de la "vii', despre lacul Techirghiol si monumentul de la Adamclisi; despre tramcar, trasura ce transporta pe calatorii cu o conditie materiala mai modesta pina la Techirghiol. Ioan Adam scria: "Trasura aceasta monstruoasa abia isi tiraste povara prin zaduf si tarina, fringindu-se la hopuri greoaie. Talancile de la cai, cu sunetul lor spart, imprastie un trancanit sinistru prin paraginile uscate din cale. Pe sub perdelele ridicate ale tramcarului, se vad pasagerii prafuiti si asudati, ingramaditi ca intr-o duba de temnita';

- un alt autor, doctorul N. Cernat, intr-o brosura - Tratamentul marin, Constanta 1909 - aprecia ca, vara, in Constanta se stabileau cam 730 familii, adica 2 500 de oameni; in plus, pe timp scurt, veneau la mare inca vreo 5 000; tot el, in aceeasi scriere, face consideratii privind costumul de baie:,,Cel mai bun costum de baie este de a nu avea nimic pe corp; totusi nu trebuie sa se neglijeze asa-zisele conveniente; asa ca ingrijindu-ne sanatatea, trebuie sa ne resemnam adoptind costumul obisnuit al plajilor.

Costumul de baie se compune dintr-un pantalon scurt si o mica bluza decoltata sau dintr-un pantalon cu corsagiu. facut dintr-o singura bucata. Haina aceasta trebuie facuta dintr-o lina usoara, de culoare mai mult deschisa, astfel ca sa se poata imbraca si desbraca lesne, sa nu jeneze miscarile si sa nu impiedice contactul direct al apei cu corpul'.

- prin 1910, Eforia spitalelor a construit la Eforie Nord stabilimentul de bai cu sapte camere; primele vile au aparut aici prin 1913, mai tirziu ca la Eforie Sud unde, cam in aceeasi vreme, baile calde, cu vreo suta de cabine si camere de locuit, la fel ca hotelul Movila, aveau deja o traditie recunoscuta;

- o statistica difuzata in 1977 consemna: "in sezonul 1977 litoralul poate gazdui 138 774 turisti in fiecare serie in hoteluri, vile, bungalowuri, popasuri turistice. La dispozitia tuturor se afla - printre altele - 138 de restaurante, 141 baruri de zi, 18 restaurante cu autoservire,. 5 baruri de noapte si 13 discoteci, 10 baze nautice, o instalatie de teleschi pe apa, 46 piscine, 50 terenuri de tenis, volei si baschet, 30 terenuri de minigolf, 15 sali cu jocuri mecanice, 86 bowlinguri, 8 parcuri de distractii; in fiecare zi "stomacul' litoralului consuma: 3 950 tone de carne, 600 tone de peste, 100 tone fructe, 9 900 tone legume, 17 milioane sticle cu bere, 13 milioane sticle cu bauturi racoritoare !'.

Cum s-a ajuns aici ?

Un filolog de reputatie mondiala - l-am numit pe Alexandru Rosetti - vizitind litoralul romanesc al ultimilor ani facea o confesiune cu valoare documentara pentru turistolog: "Pe malul Marii Negre, calatorul poate evoca peisajul de ieri al Eforiei, in comparatie cu actualul. Vegetatia abundenta si prisosul de flori au transformat radical pustiurile de nisip, cu cimpii de ciulini si de scaeti. In locul stepei, gradini rizatoare. Totul datorita zacamintelor de ape, aflate la mari adincimi. Mina omului a faurit aici o alta stihie'.

Prima "stihie' faurita pe litoral de demiurgii contemporani a fost Mamaia. O capodopera arhitectonica si florala, rodul exclusiv al constructorilor romani. Pina sa-si poata infatisa lumii chipul de astazi, Mamaia a fost o jungla a nisipurilor gata sa porneasca in virtejuri, o Sahara toropitoare, cind nu adia vintul, un cotlon al pescarusilor intristati si obositi de zbaterea valurilor, un cimp ravasit de maracini, scaieti si tintari. Ovidiu numai asa a vrut sa o stie cind si-a compus Tristele si Ponticele si cind implora mila augustului sau suveran, insensibil la tinguirea de moarte a ostracizatului si exilatului printre sarmati. Jupan Dimitrie, cel pomenit in inscriptia din 943, nu putea sa o cunoasca altfel. Nici ostile lui Mircea cel Batrin, stapine de drept si de fapt peste intinderile de la "Marea cea Mare'. Nici Ion Ionescu de la Brad, agronomul devotat al lui Cuza. In Excursion agricole dans la plaine de Dobroudja nu-i scapa din condei nici o imagine luminoasa cu privire la Mamaia.

Interesul turistic pentru Mamaia -asa incipient cum se manifesta atunci - se plaseaza in timp abia la inceputul secolului al XX-lea. Rolul de emul, in acest sens, si l-a asumat primarul Ion Banescu. Datorita lui putea sa se entuziasmeze reporterul ziarului La Roumanie: "Constanta (e vorba de plaja din Mamaia, n.n.) dispune astazi de o plaja care o va pune in rindul marilor statiuni balneare din Orient'. S-au construit primele vile prin 1906. Cam tot pe atunci, linia ferata Constanta-Mamaia si gara aflata pe locul berariei Tic Tac de azi. Hotelurile Rex, Albatros, Cazinoul, casa-vapor si inca vreo 35 de vile insumind, in total, l 067 de locuri constituiau, practic, baza materiala turistica a Mamaiei pina foarte aproape de zilele noastre. Hotelul Rex, a carui piatra de fundatie a fost pusa in septembrie 1936, era terminat in aprilie 1938. Arhitectii G. M. Cantacuzino si V. S. Arion l-au conceput ca un ansamblu modern, cu 114 camere si auxiliarele corespunzatoare.

Hotelul Rex a constituit semnalul singular al unui efort constructiv nestavilit, pe care doar contemporaneitatea noastra l-a dus pe culmi de desavirsire si care l-a determinat pe un strain sa formuleze un elogiu in termeni superlativi: "Nu sint omul care se entuziasmeaza copilareste de orice. Si totusi Mamaia m-a entuziasmat. Este minunata. Desi meseria nu-mi ingaduie niciodata sa fiu pe de-a-ntregul turist, pot sustine ca in comparatie cu Monte Carlo, Napoli, Palma de Majorca, Los Palmas, Copacabana, pe care le-am vazut in calatoriile mele in jurul lumii, Mamaia este mai fermecatoare'. Declaratia apartine lui Elephterias Kavanos, comandant al cargoului liberian "Blue Sea'.

Din 1938 incoace, citeva decenii, investitiile de stat au luat alte directii. Mai intii, in anii razboiului, s-au consumat banii in armament. Dupa razboi, tara - in plina prefacere revolutionara - trebuie sa-si oblojeasca ranile dureroase. Am traversat seceta din 1946-1947. Imediat, odata cu Nationalizarea, industria solicita miliarde de lei si forta de munca. Cooperativizarea agriculturii si campania de ridicare culturala a intregii patrii erau si ele nevoi de prima urgenta. Turismul nu era neglijat, totusi. Nici cel de munte, nici cel de mare. Dar investitii serioase pe litoral s-au facut destul de tirziu. La Mamaia s-a declansat spiritul constructiv abia prin 1960-1961. In doi ani s-a ridicat, atunci, un mare ansamblu hotelier cu o capacitate de 10 000 locuri. Lucrarea, distinsa in final cu Premiul de Stat, isi arata inca stralucirea pe o distanta de circa doi kilometri, la intrarea in Mamaia, de-alungul coridorului litoral marcat de mare si Siutghiol. Prin 1967, statiunea se indrepta, din perspectiva capacitatii constructive, catre definitivare. Au aparut, intre timp, in sudul Cazinoului, hotelurile cit trei-patru nivele si cele doua "turnuri': hotel Parc si hotel Perla. Pe faleza se insirau: Aurora, Doina, Sirena, Flora, Victoria, intre ele, "plombele' hotelurilor mai modeste ca infatisare: Ovidiu, Delfin, Delta. Tot pe pamintul statiunii au aparut, atunci ori ceva-ceva mai tarziu, hotelurile Midia, Histria, Tomis, Complexul Bucuresti, hoteluri-restaurante ca: Modern, Central, Palas, Pelican si Hanul piratilor, si Miorita, si Riviera, si Majestic, si Astoria si Metropol

La inceputul deceniului al VIII-lea, Mamaiei i s-a alipit satul de vacanta de pe malul lacului Tabacariei - un veritabil muzeu etnografic in aer liber si o mare unitate gastronomica diversificata pe specific zonal - traditional: Casa argeseana, Casa vilceana, Casa mehedinteana, Casa bihoreana, Casa vrinceana, Casa ialomiteana, casele cu obiceiuri transilvane

Intr-o scriere publicata recent (Gh. Graur Florescu, Octavian lordachescu: Aici Radio Vacanta, Bucuresti, 1977) - pe care o folosesc ca sursa documentara - se formuleaza un paragraf cu caracter concluziv despre Mamaia. Momentul fixat de cei doi autori este, desigur, depasit. "In 1975 au sosit primii oaspeti la hotelurile Condor si Caraiman II. In 1976, in zona de nord, au inceput lucrarile la inca un ansamblu hotelier. Dispus in amfiteatru, cu larga deschidere spre plaja, intregul edificiu se roteste in jurul unui cerc de apa: piscina.

Capacitatea statiunii Mamaia a ajuns la peste 33 000 de locuri pe serie'.

Este semnificativa devenirea turistica a Mamaiei pentru intregul litoral romanesc al Marii Negre. Statiunile de aici au - toate - o glorie similara. Ba, unele, intrec notorietatea mondiala - sub aspect arhitectonic cel putin - a primadonei ponteuxiniene; Neptun, Jupiter, Venus - triumvirat mitologic -, Olimp -r asezare luata de pe plansetele proiectantilor si inaltata in semn de amintire a locului unde zeii isi aveau lacasul, Cap Aurora, Mangalia, Eforie Nord si Sud, Costinesti, Navodari, Techirghiol, nu au, oare, o istorie contemporana similara cu a Mamaiei ?

Nuantele sint imperceptibile.

Statistic - in datele esentiale numai ! - poate fi recompusa imaginea citorva statiuni. Doar ca pretext al raportarii pentru curiosi. Detaliile - se presupune logic - sint cu desavirsire neimportante pentru tabloul infatisat aici. Valoarea lor capata temei numai in competitie cu timpul istoric si cu aportul valutar in bugetul national. Si, de asemenea, prin prisma cistigului spiritual si sanitar al turistilor.

Asadar, intr-un epilog al unui excurs dedicat Marii Negre, alte citeva insemnari din sfera economicului:

spre sfirsitul deceniului sase, la Eforie Nord - alaturi de vatra si zestrea veche a statiunii - s-au dat in folosinta zeci de hoteluri, restaurante cu gradini, parcuri, cluburi, baze sportive si nautice;

in 1967. in statiunea Neptun, Vilegiaturistii erau cazati la hotelurile purtind nume de fete frumoase, toponimii din Carpati, eroi, regiuni geografice sau zei: Doina, Miorita, Bilea, Caraiman, Decebal, Delta, Sulina, Dobrogea, Neptun;

satul de vacanta Zodiac, vestind ca Jupiter va deveni, curind-curind, o noua perla in nordul Mangaliei, isi primea primii oaspeti in 1968; Zodiacul a fost conceput ca o asezare de vacanta divizata in 12 sectoare, cite constelatii are astrul in spatiul infinit; cuprindea 130 de vile-bungalow cu un total de l 480 locuri;

in aceeasi perioada, la Venus, alaturi de hotelul Veronica, se ridica rapid altele: Raluca, Ileana, Sanda, Dana, Rodica, Zamfira, Mara, Mioara, Adriana, Corina, Caltun, Papusa, Cocorul, Pajura;

la Saturn si-au ridicat profilul in razele dense ale soarelui mai intii edificiile hoteliere a caror denumire este inspirata din mitologie: Diana, Atena, Narcis, Cupi-don, Mercur; apoi: Cerna, Prahova, Siret, Dunarea, Balada, Hora si cite altele; evenimentul edilitar are, si el, o data de nastere: anul 1970;

in 1972, statiunea Olimp se adauga suratelor sale: hoteluri cu 13 etaje si purtind numele provinciilor istorice romanesti, confort, arhitectura de exceptie si - peste toate - piramide de cuburi bizare, iesind parca din pamint si mtare: Amfiteatru, Belvedere, Panoramic !;

dupa un an numai, in 1973, o alta explozie de nume fascinante date unor noi hoteluri: Topaz, Agat, Onix, Opal, Safir, Rubin - toate in statiunea Aurora

Citi calatori, romani sau cei veniti din departari de lume, nu se opresc, din mai pina-n octombrie cit tine oficial sezonul estival, pe plajele fierbinti ale Marii Negre ? Dar dincolo de aceste limite calendaristice, citi vin oare pe litoralul nostru la tratament medical ? Cita dragoste nu s-a infiripat, a ars, ori a ramas statornica, vibrind ca o rana, aici sub soare ponteuxinian ? Cine sa stie?

Edilii, amfitrionii-economisti stiu insa, cu siguranta, care este ponderea acestui "paradis terestru' in ansamblul economiei turistice romanesti. Ei stiu ca ea trebuie sporita din an in an. E un imperativ al vremii de acum sporirea valorii economice a litoralului, dar si a valorii lui ca baza de confort, agrement si de sanatate. Centrala de turism "Litoral' si Ministerul Turismului sint, astazi, gospodarii priceputi ai zestrei tarmului intins la nord si la sud de Constanta.

Cu gindul la un timp fara nori, fara ploi si frig si ceata, sa recitim - indemn pe care l-am mai repetat - si alte pagini din istoria marii si a litoralului romanesc

In anul 1926, un profesor bucurestean, pe nume Valeriu Tebeica, indragostit de mare, nisip si soare, dar iubind mai ales, cu fervoare, copiii, cu sprijinul parintilor si al O.N.E.F., a strins in jurul lui 30 de elevi si a plecat cu ei la Eforie-Techirghiol. Tabara pustilor si a adolescentilor a fost organizata in corturi, direct pe plaja. Conducatorul lor le-a indreptat eforturile catre un program de activitate si disciplina spartane: sport, inot, autogospodarire. E drept, se facea si o exceptie la rigorile traiului in stil antic: somnul de la amiaza, obligatoriu, si promenadele post-meridian pe faleza.

Prima experienta, de acest fel, din vara anului 1926, pornita din initiativa lui Valeriu Tebeica, a reusit! Motiv temeinic, pentru un temperament dinamic ca al lui, sa emita noi planuri: s-a gindit sa organizeze incepind cu anul viitor, in acelasi loc, o tabara,,moderna si sistematizata' in cadrul unei asociatii care sa-si gaseasca un nume si sa-si faureasca o personalitate. Numele n-a fost greu de gasit, profesorul nu cauta metafore incifrate, de aceea si-a numit asociatia simplu si convingator: Prietenii marii. Prestigiul ei urma sa fie forjat

Prima actiune in favoarea initiatorului: prin adresa nr. 6 145, O.N.E.F. accepta sa-si ofere auspiciile noii intreprinderi; asa incit, in vara anului 1927, la Eforie-Techirghiol, in cadrul asociatiei Prietenii marii, au primit adapost, asistenta medicala si sportiva, timp de 75 de zile, 342 de persoane. Virsta lor nu mai era, ca in vara experimentului unic, numai a copilariei; ea varia intre 9-60 de ani. Deci, inca un pas, din start temerar, catre ceea ce inseamna turism la mare. Si un amanunt demn de relevat, caruia i se pot atribui proportii simbolice: printre vilegiaturisti se numarau 40 de elevi si studenti saraci, care au beneficiat de asistenta gratuita - cite 25 de zile ! in plus, colonia Ministerului Muncii platea un pret redus !

In 1928, Valeriu Tebeica, organizator pasionat, dar si cu spirit de antreprenor, solicita recunoasterea asociatiei ca persoana juridica, multumeste O.N.E.F.-ului pentru sprijinul de pina atunci, elaboreaza un Statut si un Regulament (autentificate de tribunalul Ilfov cu nr. 095/1928) si decide sa actioneze pe principii lucrative..Altfel nici nu se putea. Dar beneficii materiale mari de pe urma intreprinderii sale, Valeriu Tebeica nu a stiut si nici n-a vrut sa aiba. Actiunea lui, tot timpul cit a durat, a fost impulsionata, an de an, inainte de orice, de vis, de ideal, de dragoste pentru semeni. Si de orgoliul neexacerbat pe care il avea profesorul de a se sti in centrul atentiei publice, ca director al Oficiului de camping si turism "Prietenii marii', ca director de ziare (Turismul, intre altele), ca membru in citeva "comitete si comitii'. Orgoliu pe care Valeriu Tebeica l-a afisat si l-a subordonat intotdeauna ideilor constructive.

Tabara Prietenii marii s-a asezat, inca din 1927, pe o suprafata de 4 500 mp., in apropierea marii, la Eforie. Pe acest teren exista loc suficient pentru cele 60 de corturi. Corturile erau largi, incapatoare, cele mai multe de doua persoane, de tip canadian. Aveau in interior lumina electrica si spatiu suficient pentru miscarea necesara. In preajma lor, terenul pentru sport si cel destinat odihnei vilegiaturistilor ce preferau sa-si ia baia de seara tolaniti in sezlongurile intinse in iarba. Plaja rezervata "prietenilor marii' se intindea de la Agigea pina Ia Castelul de nisip, cu puncte de virf la Grand, Belona si Buveta. Programul zilnic, acelasi: intre 8-12 se facea sport, baie si plaja; intre 12-17, masa de prinz si odihna; dupa 17, plimbari pe faleza pentru aerosoli, dar si plaja.

Succesul intreprinderii lui Valeriu Tebeica poate fi urmarit pe baza unei simple statistici; intre 1927-1936, in zece ani, asadar, numarul participantilor la activitatea asociatiei Prietenii marii a cunoscut urmatoarea variabila: 342 in 1927; 542 in 1929; 592 in 1929; 475 In 1930; 415 in 1931; 470 in 1932; 659 in 1933; 804 in 1934; 957 in 1935; in 1936, asociatia Prietenii marii numara 2 300 membri adulti. A cunoscut in aceasta perioada mutatii privind structura organizatorica, prea putin importante pentru a fi consemnate aici. Retinem doar, din aceasta zona a activitatii, citeva aspecte, unele mentionate deja: elaborarea statutului si regulamentului de functionare, cumpararea corturilor noi si a materialului sportiv, precum si ospitalitatea acordata vizitatorilor cehoslovaci si americani (in 1928); angajarea profesorilor licentiati, pentru supravegherea programelor sportive in tabara (1929); prezenta la Marea Neagra a coloniei de turisti formata din studentii Academiei comerciale din Praga (1932); organizarea, in tabara de la Eforie, a coloniilor de profesori sau elevi si a celor formate din excursionisti veniti din Turcia, Polonia, Cehoslovacia, Germania, Siria, Liberia, Egipt, Ungaria (1933); impulsionarea activitatii de propaganda externa a Oficiului de capiping si turism "Prietenii marii', asa incit, in 1936, se putea vorbi chiar de o tabara internationala a vilegiaturistilor la. Eforie. Desigur, in privinta bazei materiale, organizatia turistica dirijata de N. Tebeica, in calitate de presedinte al O.C.T. "Prietenii marii', si de V. Tebeica ca vicepresedinte si director general, a inregistrat de la an la ara noi imbunatatiri: corturi de tip canadian, barci pentru plimbari de agrement pe mare, instalarea dusurilor pe plaja, solarii, dotarea cu materiale de calitate superioara. a bazelor sportive, amenajarea vilei "Floricica'. Sprijinita de asemenea dotari, de entuziasmul conducatorilor ei, si favorizata de conditiile naturale specifice de la Pontua Euxinus, tabara "Prietenii marii' isi poate aroga primordialitatea (alaturi de O.N.E.F.) asupra ideii de organizare, incurajare si concretizare a practicii turismului modern pe litoralul romanesc. "Prietenii marii' au statuat o traditie nationala, dar au si deschis o pirtie larga, internationala, spre orizontul albastru al turismului nostru marini contemporan.

In 1898, bricul "Mircea' si crucisatorul "Elisabeta' se aflau ancorate in fata Euxinogradului. Comandantul lor, amiralul Balescu, a fost intrebat:

De unde va recrutati marinarii ?

De la munte, a venit prompt raspunsul: intimplarea, dincolo de anecdotica ei, infatisa aproape o realitate. Nu nega o anume predispozitie a locuitorilor din zona literala romaneasca pentru un loc pe podiumul de sub auspiciile lui Neptun, dar nici nu putea sa-l evidentieze distinct. Traditie marinareasca exista si la Pontus Euxinus inca din vremea colonizarilor grecesti din secolele VII-VI i.e.n. si chiar mai dinainte.

Ar fi fost pe aici, mai intii, egiptenii, apoi fenicienii. Mitologia imaginase un motiv celebru: expeditia Argonautilor. Acestia erau marinarii porniti din Elada in jurul anului 1250 i.e.n. Si-au parasit, se spune, plaiurile meridionale ca sa caute "lina de aur' a berbecului nazdravan pazit de un balaur in regatul lui Aertes din Colhida (Crimeea). Aveau inAfruntea lor pe lason, cel stirnit de stapinul cetatii IlcosX cu gindul rau, de pierzanie. "Argo', corabia pe care s-a imbarcat lason si vitejii sai - dintre care nu lipseau Hercule, Castor, Polux si Orfeu - a trecut printre Scila si Caribda.

In insula Lemnos navigatorii au fost surprinsi de furtuna. Spre norocul lor, intr-un fel, caci li s-a oferit dragostea frumoaselor femei de aici. Numai gelozia zeitei Minerva i-a putut urni la drum, dupa doi ani ! Si tot o femeie, de data asta insasi fiica regelui Aertes si a Circei, Medeea, l-a ajutat pe Iason sa ajunga in posesia linii de aur. Grecul, cu prada in brate si, pe deasupra, cu Medeea indragostita lulea de el, spera - zadarnic - sa devina suveranul Ticosului. Nu stie nimeni exact calea de intoarcere in patrie a elinilor. Se relateaza, in schimb, ca in loc sa fie prinsa fugara Medeea de fratele ei, Absyrte, lucrurile s-au petrecut tocmai invers: flacaul a fost facut prizonier de sora lui; iar aceasta, roaba lui Eros, l-a taiat in bucati si l-a aruncat. Locul unde carnea trupului nefericitului colhidian a fost azvirlita grabit se numeste de atunci Tomis, spune legenda (tomy=taiere, sectionare - in greceste).

Dacii au facut schimburi comerciale cu negustorii greci stabiliti la Histria, Callatis si Tomis. Nu i-a prezentat insa nimeni pina acum pe daci in postura de navigatori siguri nici macar pe riurile interioare. Dar nu-i exclusa deloc posibilitatea unor calatorii ale acestora pe apa, chiar daca n-au avut indeminarea construirii ambarcatiunilor plutitoare. Mai ales ca, - plasata tot in sfera legendei- se mentioneaza flota pelasgilor, care ar fi brazdat valurile Dunarii intr-o epoca anterioara naufragiului Argonautilor in Dobrogea! Oricum, e sigur ca egiptenii (circa 5 000 i.e.n.) si Hesiod fac referinte la fluviu. Herodot a meditat chiar, se pare, pe malurile lui, iar Caesar in De bello galico il reboteaza, preferind sa-i spuna nu Istros, ci Danubius. Tot romanii, prin 75 i.e.n., dupa ce au cucerit Moesia si Panonia, au organizat pe Dunare doua flote. Traian, in 104, a coborit din Panonia, cu vase, pina la Drobeta-Turnu Severin. Dupa infringerea bastinasilor, flota imperialilor pazea - in Marea Neagra - hotarele din Rasarit. Dar cite evenimente ulterioara nu au innegrit sau luminat filele istoriei scrise cu cerneala Marii Negre sau a Dunarii ! Nu e locul, aici, s-o rememoram. Mentionam doar - ca un preambul la ceea ce vom spune mai jos, pastrindu-ne in sfera cercetarii noastre - ca primele vase romanesti alcatuiau flota lui Vladislav Basarab, pe Dunare. Ludovic I al Ungariei a atacat Severinul cu sprijinul corabiilor romanesti. Mircea cel Batrin dispunea si el de o flota bine pusa la punct. In Moldova, in veacul al XV-lea, Alexandru cel Bun a incurajat, cum n-a facut nimeni pina la el, comertul pe apa. A intrat in legatura cu navele genoveze ancorate in rada porturilor Chilia si Cetatea Alba. In aceste porturi si-au facut ucenicia primii marinari romani veniti de lamunte. Numele lor sint Radu, Stoica, Stancu, Dimitrie ori Ion din Suceava. Tot asa se vor numi si marinarii din flota lui Stefan cel Mare pina in iulie-august 1494, cind Chilia si Cetatea Alba vor cadea sub turci. De acum incolo, Marii Negre nu i se va mai spune "lac moldovenesc'.

Pasiunea pentru apa germinata pina la aceasta data nu mai putea, totusi, sucomba. In 1694 flota romaneasca era atit de dezvoltata, incit trebuia sa plateasca o dare - birul seicilor. Un moment greu pentru ea l-a constituit pacea de la Kuciuc Cainargi din 1774, cind numai Rusia se bucura de privilegiul de a naviga pe Dunare si Marea Neagra. Hrisovul pentru corabiile tarii ce sint a umbla pre Dunare, dat de Alexandru Moruzi in 1793, reaprindea speranta, dar, practic, de o renastere nu se poate vorbi decit din 1834; din acest valeat, corabiile Moldovei au inceput sa navigheze pe Dunare sub pavilion national,, iar peste numai doi ani, si pe mare. Debuta, acum, epoca progresului rapid. Un progres pe care il ilustreaza efortul dinamic, multilateral al marinei comerciale si militare romanesti contemporane.

Eugeniu P. Botez, cel care scria literatura sub pseudonimul imprumutat de la marinarul francez Jean Bart, s-a nascut tot intr-un perimetru alpin: la Burdujani, linga Suceava, in 1874. Confratele sau, Victor Vlad Delamarina, era banatean get-beget. Amindoi - si ca ei atitia altii ! - s-au mistuit sentimental si faptic sub soare pontic. Ce au facut ei in literatura, istoria domeniului a stiut sa releve si nu omite, din cind in cind, sa rememoreze. Pentru noi, aici, intr-o suita de secvente despre istoria turismului national, e necesar sa gasim un loc in care sa asezam concretizarea unei idei sustinuta aprig de autorul cunoscutului Europolis. E vorba de Liga Navala Romana si de revista Marea noastra, pe coperta careia, numar de numar, ochii intilneau - reprodusa - celebra pictura semnata de Stiubei.

Liga Navala Romana si mensualul ei de propaganda au indeplinit, incontestabil, un rol urias in ceea ce priveste incitarea gustului pentru turismul nautic, au indemnat mereu la odihna pe nisipul plajelor marine, au determinat decizii temerare intru slujirea si augmentarea pasiunii pentru utilizarea, cu finalitati turistico-sportive, a hidrosferei Romaniei. Scopul infiintarii Ligii - in 1932 - era unul mai larg: "studierea, indrumarea si incurajarea oricarei activitati marinaresti, avind ca tinta dezvoltarea puterii maritime romane'. Fondatorul organizatiei, Jean Bart, in acest cadru de ansamblu, acorda insa spatiu amplu actiunilor cu caracter turistic si sportiv. Dupa moartea sa, survenita in 1933, urmasii i-au respectat credinta si nu s-au abatut de la statutul gindit de intemeietor. Asa incit chiar si o privire retrospectiva efemera poate sesizatraiectul stimulat de ideea pe care incercam s-o conturam in cartea de fata. Ea se defineste prin citeva

repere:

atragerea unei categorii largi de oameni catre pasiunea posibil sa fie iscata de calatoria - indiferent de mijloacele de deplasare - pe mare;

practicarea actiunilor sportiv-turistice pe riurile interioare;

cultivarea ideii de dragoste pentru natura tarii s* cunoasterea ei prin asemenea actiuni;

fortificarea fizica si morala a tuturor membrilor L.N.R. 

Propaganda Ligii Navale Romane s-a derulat in sprijinul acestor idei principiale. Mai ales tineretul atfas de visele cu subiect marin le-a putut des cunoaste. A avut prilejul sa se bucure de efectul lor. Revists Marea noastra, si ea initiativa a marinarului din Burdujenii Sucevei, stabilit la Galati si Sulina, o vreme, si-a asumat rol de tribuna a difuzarii, sustinerii si impunerii lor. Cum ? In primul rind, prin "redescoperirea' statutului cohabitarii multimilenare om/apa. Apoi prin incitarea sentimentului de traditie nationala vizavi de raporturile omului plasat.geografic la Dunare si Marea Neagra cu lumea hidrosferei. In sfirsit, prin imaginarea unei perspective viitorologice, care trebuie sa fie implicata in chiar destinul natiunii, al carei progres pe spirala devenirii este conditionat de insasi, "dezvoltarea puterii maritime romane'. S-au vehiculat in revista, intre coordonatele definite mai sus, titluri de rubrici si articole semnificative: Cercetari asupra Oceanului si originii lui, Marea, Dramele marii, "Flota' romaneasca pe Dunare pomenita de cronicarii straini, Ispravi romanesti pe mare in veacul al XV-lea, Consideratiuni asupra unui nou port la Marea.Neagra. Argumentele unor astfel de materiale publicistice, intregul continut al revistei si scopul declarat al Ligii Navale Romane erau subordonate filozofiei pe care o exprimase, de la inaltimea sa de istoric si politician, cu un secol in urma, Mihail Kogalniceanu: "Cheia mintuirii noastre este drumul Dunarii spre marea larga'. Liga Navala Romana era o organizatie statutara, recunoscuta oficial si chiar sprijinita de somitati. Avea in fruntea ei marinari de profesie, dar si citiva amatori. Sediul central se afla in Bucuresti (strada Eugeniu Carada nr. 7). In 1935, numara sectii in orasele: Constanta, Braila, Cetatea Alba, Galati, Giurgiu, Otelec Pustinis, Sulina, Silistra, Tulcea, Turnu Magurele. Tot atunci functiona, slab, sectia Natatie si fusesera dizolvate, din motive similare, alte doua: cea din Isaccea si sectia Comandor Eugen Botez. Membrii L.N.R. aveau statut de cotizanti. Cu sprijinul lor, organele de conducere initiau diverse actiuni in sensul realizarii scopului functionarii organizatiei: "pentru propaganda, orientarea si apararea intereselor pe apa'. Dintre ele, trebuie consemnate citeva, chiar, fara detalii de comentariu: editarea revistei Marea noastra, sprijinirea publicarii unor volume (Viata Romaniei pe Mare si Dunare, antologie datorata lui Mihail Negru; Marea, studiul oceanografie de Radu Ciocardel; Libertatea marilor si prizele maritime, avind ca autor pe comandorul Fundateanu si ca prefatator pe N. Titulescu); organizarea serbarilor "ziua apelor' si "ziua marii'. Liga Navala Romana a sprijinit si a popularizat, prin conferinte si concursuri, ideea careia i se consacrase. Marea noastra, revista, a rezervat, ani la rind, pagini intregi istoricului marinei nationale si internationale, realizarilor din domeniu, a scris despre viata porturilor si a marinarilor, despre hidroaviatie si pescarie, despre turismul si sportul nautic. Iata o selectie a evenimentelor din aceasta ultima categorie: cu barca de la Bucuresti la Techirghiol, de la izvoarele Oltului cu barca pina la Braila, de Ist Sulina la Regensburg, de la Timisoara la Budapesta si, in. sfirsit, dar nu ultima actiune, excursia insolita a unui soldat artilerist, care, intr-un butoi, a ajuns, pe apa, la Bucuresti !

Se putea afirma, in 1933, ca plajele si apele Marii Negre primesc, in sezonul estival, oaspeti din intreaga tara. Ei - ca si strainii, citi vor fi fost - veneau, cu deosebire minati de ratiuni medicale. Se abandonase insa costumul pe care il purtau Vilegiaturistii in anii de la inceputul secolului. Tinerii sportmeni, fete si baieti, isi etalau gratia corpurilor bronzate si refuzau sa mai asculte sfaturile bunicilor sclerozate. Emanciparea era momentul sa se produca si in acest domeniu. Concomitent, se constata inmultirea actelor de bravura ale inotatorilor. Intimplarile cu victime ale valurilor aveau chiar o anume traditie. In fiecare vara, marea astepta ofrandele vietilor omenesti. Care i se aduceau, din imprudenta.

In asemenea circumstante, cine in afara de Liga Navala Romana putea sa determine infiintarea unei organizatii capabila sa-si asume responsabilitatea supravegherii imprudentilor si salvarea lor ? Membrii influenti ai Ligii, dar si nemembrii sau intrunit in conclav hotarind statuarea Societatii de salvare a naufragiatilor in apele teritoriale romanesti. Actul constitutiv mentioneaza infiintarea Salvamarului in luna iunie 1933.

Scopul actiunilor Salvamarului era precizat in articolul IV din Statute: organizarea, in regiunea apelor teritoriale romanesti, a tuturor mijloacelor necesare pentru salvarea celor ce s-ar afla in pericol de moarte prin inec, ca urmare a unui naufragiu sau altor accidente de apa. Asadar, nu o organizatie subordonata, in exclusivitate turismului, dar cu o mare pondere a activitatii ei orientata in acest sens.

Primul comitet Salvamar: Carol II, presedinte; Gr. Dumitrescu, prim vicepresedinte; C. Angelescu si Ion Var-dala, vicepresedinti; plus opt membri: I. Balanescu (amiral), Gh. Crisan (fost ministru), Rudolf Brandsh (fost ministru), N. Pais (comandor adjunct), G. Dumitrescu (comandor), C. Cerna (comandor), C. Stefaneseu (comandor), O. Nedelcu (comandor), s-a preocupat, inainte de orice, de organizarea statiunilor de salvare a naufragiatilor. S-a stabilit ca, la inceput, pe coasta Marii Negre sint necesare patru asemenea statiuni, la Constanta, Mamaia, Eforie si Mangalia. Prima dintre ele urma sa fie Constanta, care trebuia sa asigure, intre altele, aprovizionarea si reparatiile necesare. Ea va fi prevazuta - afirmau initiatorii - cu: l barca de 18 m cu 2 motoare si carucior de lansare; l barca de 10 m cu un motor si carucior de lansare; l tractor cu carucior special pentru transportul si lansarea pe plaja a barcii de 10 m; l autocamion cu echipamentul de salvare prin du-te-vino; l autocamion ambulanta cu tot ce este necesar pentru primul ajutor; 2 proiectoare; cala de lansare cu carucior si guri speciale; echipament de transmisiuni si semnalizare: semafoare, legaturi telefonice si telegrafice fara fir.

Cu asemenea baza materiala constituita, Societatea de salvare a naufragiatilor in apele teritoriale romanesti deschidea o pagina de istorie. Secventa destinata turistului s-a imbogatit de la un an la altul. O stagnare - explicabila - a fost semnalata in anii celui de-al doilea razboi mondial si imediat dupa. Din deceniul al saselea incepind, Salvamarul privegheaza, de dimineata pina seara, dincolo de spatiul marcat de balize, pacea valurilor Marii Negre. Datorita interventiilor oportune ale bronzatilor de pe barcile Salvamar, au fost ferite de moarte mii si mii de vieti omenesti. Mai cu seama in ultimele decenii, de cind litoralul romanesc a devenit loc preferat multor plaje celebre din Europa si din lume.

. ZBORURI PE ALTE CULMI

. ALPINISM IN CARPATI

. CLUBUL ALPIN ROMAN

. REMEMBER

. ALTE SECVENTE IN CALEIDOSCOP

. PRIMUL CAMPIONAT DE ALPINISM PE ECHIPE

. O DORINTA FIERBINTE

Din Petersburg sosea in Elvetia o contesa trista, hotarita sa nu se mai intoarca niciodata in locurile de unde plecase. Parasea, fara nici o urma de regret, pe sotul ei - printul Alexandru Koltzoff Massalski - coboritor din nobila spita a lui Rurik intemeietorul, isi parasea barbatul si toata protipendada curtii imperiale a tarului Nicolae I in anturajul careia traise clipe de euforie, dar si de amaraciune densa, de spaime. Odata, politia a invitat-o chiar sa-i faca o vizita, la ea acasa. A fost primita cu amabilitate, dar - la un semn al unuia dintre convorbitorii din incapere - scaunul pe care sedea s-a prabusit, inghitit parca de o gura de balaur. In beciurile politiei, atunci, contesa a simtit, pe pielea catifelata mirosind a romanita si a sapunuri scumpe orientale, mingiierile cnuturilor. Apoi, scaunul care a coborit-o in intuneric a urcat-o, din nou, la lumina. Politistii au condus-o pina la usa, cu scuzele prefacute

In Elvetia venea acum, intr-un sfirsit de primavara, sa se bucure de visul visat din pruncie, atunci cind il privea fascinata pe Ion Eliade Radulescu recitindu-si poemele, ori auzea, in palatul parintilor sai din Bucuresti, vorbindu-se neoficial, atit de elogios, despre Ion Cimpineanu si despre Nicolae Balcescu. Idealurile acestora, ale mamei sale, si ale savantului umanist, grecul Pappadopulos, perceptorul sau, au rascolit-o pina intr-un noiembrie crepuscular cind, dupa cea din urma respiratie a trupului ei de statuie antica, prietenii au incinerat-o si i-au depus urna cu cenusa in cimitirul Trespiano din Florenta, in 1888

Romanca Elena Ghica, cunoscuta in epoca si in postumitate cu numele Dora d'Istria, venea in Elvetia sa-si profeseze credinta, prin scris si actiune practica, in umanismul oamenilor, semenii ei. incepuse sa publice, inca pe cind se afla in Rusia, articole incendiare. Acum, isi definitiva pentru tipar una din primele lucrari ample: La vie monastique dans l'eglise orientale.

Dar pina atunci, Elena Ghica simtea an fiinta ei suvoiul trairii unei experiente noi. Vedea, zilnic, cupola de gheata a Alpilor. Nu stia numele tuturor virfurilor cu inaltimi de peste 4 000 m, dar o atragea, ca un magnet, din auzite si din carti, batrinul Mont Blanc ridicat maiestuos peste cununa Acelor. La Dent du Geant ii alunga noptile, somnul. Grandes Jorasses ii strecurau in suflet chemari ametitoare, iar Matterhornul ii amplifica regretele ca n-a urcat piscurile Negoiul si Moldoveanul din tara sa. Ghetarii cu seracs-uri si crevase albastre, tara de sus a Bernei cu ucigatorul Eiger si culmile dimprejur: Jungfrau, Wetterhorn, Schreckhorn, Finsterarhorn o nauceau cind si-i imagina. Monchul-Calugarul, mai aproape de ea decit toti ceilalti, trebuia ingenuncheat ! Cu orice pret !

Isi spuse proiectul, mai intii, prietenilor buni. Pierre era unul din ei. Toti o descurajau insa, din ingrijorare, din dragoste, ii povesteau intimplari terminate catastrofal. ii vorbeau de avalanse. De prapastii fara fund, acolo sus. Pe masa din odaia hotelului din Interlaken, cartile despre capcanele desertului alb nu mai incapeau.

Odata, Pierre, intr-o ultima incercare de a o determina sa renunte la tentativa insolita, a intrebat-o:

- Contesa, va asumati singura responsabilitatea aventurii in care va aruncati ?

Elena Ghica i-a raspuns, scurt:

- Bineinteles !

Cunoscindu-i vointa, Pierre n-a mai insistat. A inceput deindata preparativele necesare escaladei. Cu inima cit un purice, a comandat costumul si restul imbracamintii: pantaloni reiati din lina alba si neagra, haina groasa, incheiata cu nasturi, coborind pina in dreptul genunchilor, o palarie rotunda, de fetru, ca cele purtate de munteni, cizme largi, solide.

Elena Ghica se bucura ca il cistigase, in sfirsit, de partea ei pe Pierre. Dar nu putea fi inca linistita. Nu banuia raspunsul ghizilor, care intirziau sa soseasca. De ce oare ? Sa fi renuntat s-o mai insoteasca ? Se temeau, cumva, pentru propria lor viata, ori se gindeau ca, acceptind, vor pune in pericol viata celei care ii angajase ? Ziua aceea, la hotel, parca nu se mai sfirsea. Cind, deodata, sub fereastra, contesa a deslusit zvon de glasuri. Venisera, primii, ghizii din Grindelwald: Pierre Bohren si Jean Aliner. Si unul si celalalt erau vinatori de capre, renumiti pentru intrepiditatea lor. Ei au marturisit deschis ca experienta lor nu putea sa fie de vreun folos unei actiuni atit de temerare. Cu toate ca, zilnic, se expuneau pericolelor din munti si cunosteau capcanele acestora, nici unul n-a participat la expeditii asemenea celei proiectate de Dora d'Istria. Dintre ei, singur Bohren abia daca a atins o data locul marcat de pestera Eiger. Mai sus nu se avintase. Asteptau, de aceea, pentru decizia definitiva, pe John Jaun de Meyringen. Acesta il insotise, cu citva timp in urma, pe M. Agassiz in ascensiunea pe Jungfrau. Pe Monch nu urcase nici el.

Dimineata veni, in sfirsit, John Jaun, impreuna cu Ulrich Lauener de Lauterbrunnen. Acesta din urma, nerefacut complet dupa un accident, era tot asa de inalt ca si Almer, numai ca nu avea vioiciunea grindelwaldezului. In ce-l priveste pe John Jaun, era mai virstnic decit toti, cel mai putin viguros; avea parul carunt iar pleoapele ochilor pareau desenate cu o dunga rosie. Totusi, el a prezidat soborul din camera hotelului din Interlaken. Dupa deliberarile de rigoare, batrinul s-a adresat, in germana, celorlalti:

- Cred ca, bizuindu-ne pe curajul acestei doamne, ascensiunea poate fi intreprinsa. Cum sezonul este inca putin avansat, zapada trebuie sa fie mai dura si ghetarii mai practicabili ca in alt moment.

Apoi, privind-o in ochi pe femeia din fata lui, i-a facut si el o marturisire. Ca un fel de avertisment:

- Aflati, doamna, ca, desi am urcat pe Jungfrau, nu cunosc deloc caracteristicile traseului pe care doriti sa-l urmam. Dealtfel, chiar daca le-as cunoaste, precizez ca, pe munti, zapada si ghetarii, crevasele si trecatorile iti pot juca oricind festa. Asa incit va previn ca pericolele ne vor pindi la tot pasul. Va mai spun ca in escalada efectuata de domnul Agassiz noi am plecat, pentru o singura zi, din Valais. Ascensiunea pe versantul grindelwaldez - cum stiti prea bine - va avea o durata mai lunga si va fi, pentru toti, mult mai grea. Pe aceasta parte a masivului Monch, nici o expeditie n-a reusit pina acum !

Vorbele incercatului montagnard, sunind reci ca sloiurile de gheata rostogolite, n-au reusit sa-i clatine hotarirea.

Au fixat, cu totii, data plecarii: 9 iunie 1855 si locul de intilnire: localitatea Grindelwald, in fata hotelului Aigle. Dar nu s-a putut pleca atunci. Furtuna din ajun razvratise natura, aratindu-le oamenilor numai chipul sumbru al ei: norii miscindu-se ca o cireada de bivoli infometati in preajma coapselor Wetterhornului, ale Eigerului, ale Scheideekului, ale Faulhornului. O zi intreaga de nelinisti, de intrebari au coplesit-o, la Grindelwald, pe Dora d'Istria. S-a inseninat numai catre seara, cind ghizii, pastorii si taranii adunati in piateta hotelului, au prezis vreme buna.

A doua zi, caravana s-a pus in miscare. Era duminica, 10 iunie.

Insotita de cei patru ghizi si de inca patru "purtatori de bagaje', la ceasurile opt dimineata, Elena Ghica pornea sa ingenuncheze, pentru prima oara dinspre versantul grindelwaidez, masivul Monch-Calugarul ! Pornea sa-si inscrie numele pe frontispiciul de glorie al marilor alpinisti ai lumii.

Dupa citeva ore, soarele incepuse sa dogoreasca. Caravana mergea pe cararea serpuind pe Mettenborg, de-a lungul marii de gheata. De jur imprejur, deasupra capetelor drumetilor, aproape, parca aproape de tot, stincarii golase si culmi: Martinsdruck, Sehveckhorn, din nou Eiger, Vieschhorn, Mittelegi. Au traversat, in fine, "marea de gheata' intilnita in cale. Acum se trudeau sa se catere pe pantele abrupte ale Zagenbergului. Auzeau, de mii de ori repetate, avalansele rasunind cind de-o parte, cind de alta a ghetarului. In rastimpuri rare, se asternea - pentru o clipa numai - o pace desavirsita.

Apoi, muntii se porneau iar sa vorbeasca in graiul lor aspru, amenintator. In acest timp, alpinistii se luptau sa ajunga tot mai sus. Greu, sub cer, ca intr-un desert nesfirsit, urcusul lor solicita o vointa neobisnuita. Se catarau, adesea, in patru labe, ori erau siliti sa alunece ca veveritele. Uneori, urcind, nu gaseau fisuri in stinca, sa se sprijine, si atunci se prindeau, cu speranta ca nu se vor pravali, de firele de iarba razlete care, din loc in loc, ieseau printre pietre. Din inaltimile dimprejur cobora un vint rece ca gheata, dar care abia le racorea fruntea scaldata, de efort, in sudoare.

Noaptea au petrecut-o intr-o grota. Auzeau, in adincurile ei, izvoare susurind inabusit. Si picaturi de apa cazind monoton undeva in golul subteran. Cineva a aprins focul din plante de ienupar. In bataia flacarilor,, gheata de pe peretii si plafonul pesterii stralucea diamantin. Era frig. Un frig fara noima, parca. Nimeni n-a pus geana peste geana. La trei noaptea au hotarit sa plece mai departe. Ca sa nu se pravaleasca in hauri foloseau scara cea lunga. La a treia traversare cu scara, romanca n-a mai ascultat sfatul ghizilor; tentatia de-a privi in strafunduri era mai puternica decit teama de ameteala.

Curind, caravana se desparti in doua: John Jaun, Almer si Lauener au luat-o inainte sa taie scari de urcus. Pierre Jaun, fiul, si Bohrenii au ramas linga Dora d'Istria. Pentru a evita reflexele orbitoare ale covorului alb sclipitor, purtau ochelari cu lentile albastre.

Caldura devenise excesiva. Sufereau din cauza eforturilor si a soarelui. Sufereau cumplit de sete. Ca sa si-o astimpere, inghiteau, unul dupa altul, cocoloase de zapada. Zadarnic. Setea nu putea fi potolita decit cu apa adevarata. De unde, de vreme ce depasisera de mult zona izvoarelor si a torentelor ?

Catre ceasurile zece din zi, printr-o ceata deasa deasa,, insotita de zgomotul infricosator al avalanselor nemaicontenind, Elena Ghica si tovarasii ei au ajuns pe platoul de la picioarele virfului Monch. In graba, ghizii au taiat o grota in ghetar. A intrat mai intii femeia, invelita in paturi. Era aproape sfirsita. Aerul, din ce in ce mai rarefiat, ii ingreuia respiratia. Inima ii batea gituita. Din gura ei, uscata ca pamintul de seceta, se prelinsera citiva stropi de singe

Ghizii erau ei insisi epuizati. Au cautat ienupar, au aprins focul si au topit zapada: Au baut, atita cit le-a ajuns, fiecare.

In grota de gheata oamenii se simteau mai bine. Erau protejati de rafalele vintului. Oboseala insa ii cuprinse pe toti. Trupurile lor simteau o nevoie acuta sa se odihneasca. Ochii - sa se inchida, pentru citeva ceasuri macar, ca apoi sa poata cuprinde, din nou, pintenul de munte urias. Dar nu era chip sa doarma nimeni. O a doua noapte, aici pe ghetar, ghizii nu-si imaginau ca se poate petrece. Nici continuarea drumului nu mai era posibila, dupa credinta lor. I-au si spus-o conducatoarei expeditiei:

- Doamna, ne aflam intr-o situatie cind vom decide impotriva dorintelor dumneavoastra. Trebuie sa renuntam la escaladarea virfului Monch ! Sintem frinti de oboseala. Muntii talazuiesc lugubru, incit, spre seara, se va abate asupra lor furtuna. In zapada nu putem ramine peste noapte, fiindca riscam sa inghetam cu totii

Elena Ghica banuia ca, odata, insotitorii o vor anunta despre imposibilitatea continuarii urcusului. Nu-si inchipuia insa ca vor invoca, drept pretext, propria lor infringere.

Cum statea acoperita cu blanuri, acolo in grota de gheata, cintari o clipa realitatea si isi dadu seama de adevaratul motiv al hotaririi ghizilor. Tocmai vroia sa spulbere indecizia lor printr-un gest, cind il auzi pe Almer:

- Eu va las in voia soartei, daca vreti sa mergeti mai departe, inainte, insa, va conjur sa renuntati. Constiinta mea ma indeamna sa strig ca va expuneti unui pericol inevitabil !

- Dificultatile sa fie oare insurmontabile ? isi intreba contesa tovarasii, cu o voce abia auzita. Iata muntele ! Iata Monchul ! E la citiva pasi de noi, si nu e acoperit de ceata

- Acesti citiva pasi inseamna distanta, nu gluma, i-o intoarse unul din ghizi. Si-apoi, v-am prevenit, acest munte n-a fost niciodata escaladat !

- Nu-i nimic, il voi escalada eu ! Singura

Zicind acestea, Elena Ghica era deja in picioare, gata de drum. Iesi din adapost si o porni spre virful infipt parca in cer, la 4 104 m.

Privind-o, Pietre Jaun si Pierre Bohren, doi din cei patru insotitori, i-o luara inainte. Dupa ei, romanca si ceilalti. Toti

Panta era extrem de dura. Urcau in sir indian si inv zigzag prin locuri prin care nu mai calcase picior de om. Dupa cinci ore de mers neintrerupt, Dora d'Istria si cei opt insotitori au ajuns la apogeu. Acolo sus, pe o stinca, a fost infipt tricolorul. Pe el, brodat cu litere mari, romanca scrisese numele drag al tarii sale - VALACHIA.

Elena Ghica, cea cunoscuta in epoca si in postumitate cu numele Dora d'Istria, invinsese.

Monchul fusese ingenuncheat.

Dora d'Istria a zburat pe culmile Alpilor si a ramas in pantheonul "cuceritorilor inutilului'. Lionel Terray va inventa metafora, insa, abia cu o suta de ani mai tirziu ! Romanca era a treia recordmana mondiala, ca alpinista, din sexul frumos. Primele doua se numeau: Maria Paradis si Henriette d'Angeville.

Maria Paradis a escaladat Mont Blancul, in 1808, prin hazard. Iat-o marturisindu-se: "Eram o simpla femeie de serviciu. Ghizii imi spusesera intr-o zi: «Mergem sus, vino cu noi; strainii te vor vedea si vei primi bani». Aceasta ma hotari si plecai cu ei. Pe Marele Platou nu mai puteam sa merg, mi se facuse rau si ma culcai pe zapada. Suflam ca gainusele care nu mai pot de caldura. Ma sprijinira, ma trasera dupa ei, dar inainte de a ajunge la Stincile Rosii, le spusei: «Aruncati-ma intr-o prapastie si duceti-va unde vreti»- -«Trebuie sa mergi pina la capat», imi spusera ghizii. Ma luara din nou, tragindu-ma, ma impinsera, ma purtara si iata-ne, in sfirsit, sositi'. Henriette d'Angeville provenea dintr-o familie de nobili francezi. Nu intimplarea a urcat-o pe munti. Ci visul ei obsedant implinit abia la virsta de 45 de ani, impotriva opozitiei acerbe a parintilor. Ba, chiar cind domnisoara invinsese obstacolele familiale, printr-o decizie irevocabila, pe drum, in tirgusorul Sallanches si la Chamonix, se ivira noi incurcaturi: hangiul refuza inhamarea cailor, motivind ca drumurile sint proaste, ghizii o parasesc, unii oameni ii submineaza prestigiul izvodind vorbe ca ar fi nebuna Totusi, femeia cistiga partida. Plateste mai mult si gaseste alte calauze. Ajunsa pe ghetar, se dezleaga din fringhie si paseste singura, ferm. intiia noapte petrecuta la mare altitudine a fost inimaginabil de aspra: frigul a patruns pina la os ! Frantuzoaica n-a inchis ochii. A doua zi, consecinta: lipsa poftei de mincare, somnul mistuitor, setea arzinda, nevoia perpetua de odihna.

- Daca voi muri inainte de a ajunge pe virf, se ruga ea de insotitori, promiteti-mi ca veti duce corpul meu pe culmea cea mai inalta, unde eu, fiinta slaba, n-am reusit sa pun piciorul. Duceti-mi-1 acolo si ingropati-mi-l !

- Nu fiti ingrijorata, domnisoara, i-a replicat o calauza. Veti ajunge, vie sau moarta !

Henriette d'Angeville, la 4 septembrie 1838, a putut privi o panorama fara egal, asternuta din inaltimea aceea de aproape 5 000 de metri ! Se spune chiar ca ghizii, ei insisi bucurosi de victorie, au ridicat-o pe brate mai sus decit ultimul pisc al Mont Blancului ! Este o certitudine ca, de atunci, inchinindu-si viata muntelui, Henriette d'Angeville a facut numeroase ascensiuni. La 70 de ani, putea fi intilnita pe crestele si platourile Oldenhornului.

Dar barbatii ?

Ei cum si cind s-au strecurat printre stincile sure ori au ingenuncheat ghetarii ?

Istoria glorioasa a cuceririi muntelui e de data relativ recenta, inainte de a-l stapini total, oamenii s-au temut de el. il credeau populat de animale fioroase si de duhuri malefice. Era considerat un tarim al spaimelor. De aceea, in munti nu puteau vietui decit zeii cei puternici sau spiritele revoltate, in chinuri si sihastrie, dupa ce erau ostracizate cu oprobiul comunitatii. In Olimp.,, zeii Eladei hotarau destinele lumii si isi ascundeau de ochii muritorilor propriile lor micimi: intrigile, actele adulterine, incestul, ura, invidia. Zeus, bolnav de invidie,, incetosat la minte si cu orgoliul zburlit din malitie si prostie, l-a inlantuit pe Prometeu de stincile Caucazului si i-a poruncit unui vultur sa-i scormoneasca ficatii ?

In mitologie, muntele a constituit si o zona cu alte semnificatii. Adam, spune legenda, ar fi fost izgonit de pe muntele Paradisului. Arca lui Noe, cu animale, cu pasari, cu seminte de plante si flori, cu exemplare hidoase de tiritoare, cu insecte, cu fluturi colorati si cu lebede albe, si cu pinguini, unde in alta parte ar fi putut acosta decit pe Ararat ? Nicaieri, fiindca puhoaiele aco-perisera restul pamintului ! Strabon, invatatul grec, aminteste de muntele sfint al getilor, Kogaion, identificat prezumtiv cu incinta sacra din apropierea cetatii de la gradistea Muncelului. Aici, conform traditiei, marele preot, viceregele si apoi rege al dacilor, Deceneu, s-ar fi adresat supusilor. I-a indemnat la cumpatare, vitejie, unitate si ura fata de dusmani.

Barbatii au infruntat muntele, mai intii ca razboinici, cu jertfe incredibil de mari. Minati de orgolii, macinati de setea de a stapini si subjuga alte popoare, dinamizati de idealurile gloriei obtinute cu spada si cu pretul vietii miilor de supusi. Citiva conducatori de osti, a caror viata si fapte de arme inca ne incita curiozitatea, au luat in piept inaltimi aparent inexpugnabile. Alexandru Macedoneanul e unul dintre ei. A traversat muntii din Asia Mica si podisul Iranului, ca sa-l poata umili pe regele Porus si India. Iar pe malurile fluviului Sir Daria, unde stapin era Spitamenes, s-a strecurat in toiul iernii, dupa ce a escaladat masivul Hindukus la 3 548 metri ! Hanibal, generalul cartaginez aflat in anul 218 i.e.n. in Spania, a pornit in campania de cucerire a Galiei si invadare a Italiei de-a dreptul peste Pirinei. Apoi in Alpi, frigul.insuportabil, culmile de gheata, capcanele haurilor si avalansele i-au nimicit nici mai mult nici mai putin decit 60 000 de pedestrasi, precum si 6 000 de calareti ! Asa incit, dupa acest mars demential si demonic, spaima.romanilor exprimata in formula "Hanibal ante portas' nu putem sa nu o intelegem. In De Bello Galico, Caius Iulius Caesar (100-44 i.e.n.) povesteste intimplari din anii cind, ca sa-l invinga pe Vercingetorix, a calcat pe cusma de zapada a Alpilor ! Un alt general, devenit ulte-Tior imparat, corsicanul Napoleon Bonaparte, a traversat Alpii de doua ori: timp de cinci zile de-a lungul Alpilor Maritimi si sub canonada navelor engleze, in campania din Italia (1796-1797), si, in 1800, cind, in luna mai, a fortat trecatoarea Grand Saint-Bernard, urcata la 2 472 metri ! Cam tot pe atunci si tot un general, rus de asta-data, depasea cu armata lui trecatoarea Saint-Gothard. Faptele se intimplau in 1799 si sint povestite frumos de Virgil Ludu, autorul Cartii muntilor: "Asaltul trecatorii St. Gothard a fost singeros si dirz. Luptele s-au  dat pe Monte Rosa si francezii, invinsi, au azvirlit tunurile in prapastii si s-au retras. Noaptea victoriei este petrecuta de Suvorov la 2 100 m inaltime, pe un frig de decembrie, desi e doar septembrie, si pe o ninsoare care nu mai conteneste, in aceleasi uniforme necalduroase si fara provizii. Se doarme pe zapada, sub cerul liber, cu gindul acasa'.

Dupa generali, muntii au fost cercetati din nevoie, din pasiune, pentru faima personala ori ca rasplata pentru implinirea unui gind, de ofiteri si soldati: chinezuL Cian Tian (prin 128 i.e.n., a calatorit prin Valea Fergana si Valea Alai), japonezul En-No-Shokaku (vulcanul Fudjiama, 3 780 m, in anul 633), cavalerul cruciat Bonifacio Rotari (urca virful Rocciamelone cu statuia Madonei drept gratitudine ca a scapat din prizonieratul turcesc), corsarul-capitan Antoine de Ville (in 1492, pentru gloria regelui sau, Carol al VIII-lea, se avinta pe Mont Aiguille 2 097 m) Apoi, incet-incet, muntele devine o pasiune.. Un loc spre care oamenii se indreapta decisi sa-i defriseze cararile, mai intii, sa-i umileasca orgoliul crestelor pierdute in cer, mai tirziu. Francesco Petrarca, in 1336, dupa ascensiunea pe Ventoux, scrie fericit: "Pe cel mai inalt pisc al tinutului nostru, care nu degeaba se numeste muntele vintos (Mont Ventoux) am urcat ieri, numai din dorinta de a sta pe aceasta inaltime dominanta.

De multi ani imi pusesem in gind ascensiunea. A fost o mare osteneala; muntele este abrupt, cu fete stincoase abia accesibile. In vagaunile sale am intilnit un cioban batrin, care prin multe cuvinte a incercat sa ne abata de la urcus. In vreme ce pastorul vorbea, intrucit pornirea tineretii este neincrezatoare fata de avertismente, dorinta crestea in noi tocmai din greutatile aratate. Am lasat in urma tot ce ne impovara cu haine si lucruri, urcind impetuosi. Dar dupa un efort puternic urma oboseala ! Ne-am oprit pe o stinca, apoi am pornit.mai incet si curind mergeam cu pasi modesti

Pe culme se afla un mic platou. Obositi, am poposit acolo.

Eram uimit, coplesit de aerul neobisnuit si de privelistea mareata. Norii erau la picioarele mele !

Omul urca admirind maretia muntilor pentru a uita de sine insusi ! In ziua aceea, coborind si privind in urma. am zarit deseori virful muntelui meu. Dar crestetul sau nu intrece inaltimea unei odai, comparindu-1 cu inaltarea interioara, care depaseste aburul pamintesc al fiintei noastre !'.

Un confrate din alt secol al italianului - l-am numit pe ginditorul iluminist Jean-Jacques Rousseau - se exprima si el entuziast la adresa muntelui, in Julie ou la nouvelle Heloise:,,Cu adevarat, este o impresie generala care naste in orice om, desi multi nu o observa, ca pe muntii inalti, unde aerul este pur si subtil, simtim mai multa usurinta in trup, mai multa siguranta in spirit; placerile sint mai putin arzatoare, pasiunile mai moderate. Meditarile capata un caracter mare si sublim, proportional formelor care ne impresioneaza, o voluptate linistita, fara nimic iritant sau senzual'.

Marii cuceritori, insa, temerarii care au fortat limitele imposibilului - cu exceptia citorva - nu au gasit ragazul cuvenit sa-si povesteasca in scris, ei insisi, impresiile. Le-au povestit altii, poate chiar scriitorii de meserie. Personajele lor, in acest caz, s-au numit Jaques Balmat si medicul de tara Paccard care in 1786 ating virful Mont Blanc (4 810 m), Zurbrigen, ghidul elvetian care invinge semetia celei mai mari inaltimi de pe continentul american (Aconcagua) (6 960 m), englezul Longstaff, cuceritorul Trisului din Himalaya (7120 m, in 1907), Hillary si Tensing - doi barbati fara seaman, care - in 1953 - au atins cel mai ridicat punct de pe glob: Everestul (8 848 m).

Dictionarele definesc alpinismul ca "ramura sportiva care cuprinde ascensiunile in munti, in special escaladarea partilor greu accesibile ale acestora'.

Profesorii si teoreticienii de la noi, ca si de aiurea, accepta aceasta definitie. Se multumesc sa preia exprimarea clasica si, in spiritul ei, sa incurajeze ascensiunile dificile vizind, in ansamblu, performanta. Nimic rau in asta. Numai ca alpinismul, adica "escaladarea partilor greu accesibile' ale muntilor, e bine sa fie inteles, intotdeauna, ca o actiune derivind dintr-un efort anterior continuu si tenace, care "s-a exersat' si "s-a consumat' in gesturi de mai mica densitate. Exercitiul drumetiei, de pilda, ca si acela al studiului preliminar sint etape obligatorii in traiectul care il duce sigur pe cel pasionat la posedarea tehnicii necesare unui bun catarator pe abrupturi. Altfel spus, alpinismul trebuie vazut ca o activitate ce isi gaseste punctele de pornire in turism si, mai precis, in drumetia montana; el reprezinta treapta cea mai evoluata a unei rigle asezate cu scara gradelor pe verticala i Dupa parerea noastra, numai in faza superioara a actiunii alpinismul poate fi numit sport. Iar in ce priveste practica lui la noi in tara, in muntii nostri, ale caror inaltimi nu ating 2 600 metri altitudine, ar fi utila, poate, o reconsiderare a propriilor noastre performante, prin compararea lor cu cele realizate pe alti munti ai lumii chiar de romanii care au fost in Alpi si in Pamir, dar n-au ajuns inca sa-si vada implinit cel mai fascinant vis al lor: o escalada in Himalaya !

Revenind la definitia alpinismului, sa notam alte doua opinii ce nu se opun, in fond, nici definitiei extrase din dictionare, nici gindurilor pe care le-am exprimat noi aici. Ele apartin unor practicieni bine cunoscuti ai alpinismului: IONEL COMAN, inginerul brasovean care a trecut limita celor 7000 de metri intr-o "excursie' in Pamir, si NICOLAE BATICU, catarator deosebit de priceput, pe inaltimi mai mici, e drept, in deceniile patru si cinci.

Ionel Coman: "Eu nu tin sa contrazic pe nimeni daca afirm, din capul locului, ca alpinismul nu trebuie privit ca sport, in sensul strict, si mai ales oficial al termenului'.   

Nicolae Baticu: "Premiera, ascensiune noua, inseamna urcarea unui traseu de la baza pina in punctul final, creasta sau virf, intr-un singur efort continuu, care poate dura o zi sau mai multe cu bivuac in traseu'.

Cele doua opinii completeaza si sustin, credem, ideea-cadru in care vom plasa selectia secventelor evocatoare din alpinismul nostru: nu o viziune lineara sau incorsetata calificind alpinismul drept sport de performanta, dar nici turism de masa, dar nici succes in premiera a la longue

Carpatii, ca si Alpii dealtfel, de unde isi trage notiunea numele, au avut cel putin trei etape de cucerire a lor. Prima etapa e marcata de prezenta ciobanilor si a vinatorilor de capre pe creste, a pustnicilor in vaile singuratice, a "bajenitilor' si a haiducilor in grotele muntilor. Etapa a doua isi are debutul inainte de secolul al XIX-lea., cind muntii sint cercetati stiintific, din ratiuni militar-strategice si ca mediu natural de agrement. A treia etapa este cea marcata de cuceririle din secolul nostru.

Alpinismul, in acceptiunea moderna a termenului, a inceput sa se practice in Carpati abia in deceniul al doilea al secolului nostru. Foarte tirziu, in timp, comparativ cu isprava lui Balmat si Paccard din 1786, pentru ca, orice s-ar spune, primele escalade efectuate de membrii S.K.V dupa 1880 cu greu ar putea fi numite performante alpinistice, in acceptiunea moderna a termenului; erau, mai degraba, excursii alpine in timpul carora nu se foloseau neaparat materiale tehnice necesare escaladarii pe stinci. Trebuie precizat ca atit Theodor Rosetti-Solescu si Bucura Dumbrava, cit si sibienii si brasovenii - membrii ai S.K.V - care pot fi considerati primii cataratori, au folosit o tehnica azi cu mult depasita. Noi, romanii, avem cel putin doi precursori remarcati pe plan european in secolul trecut. Am amintit-o pe Dora d'Istria. Alaturi de ea s-a impus si tinarul Porumbaru, care a urcat pe Mont Blanc. Pe Mont Blanc si-a incercat puterile si doctorul V. Steopoe, in 1928, iar in 1929 pe Matterhorn. In tara, seria ascensiunilor colective, nu pe abrupturi, dar in locuri de mare dificultate si sihastrie, a inaugurat-o, dupa brasoveni si sibieni, Societatea carpatina "Sinaia', Pina atunci, insa, alpinism, in sensul de premiera montana, au facut si altii in Carpati. Numele unora l-am evocat deja: mitropolitul Veniamin Costache, principele Sturdza, Gheorghe Asachi, Carol Gold, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, slugerul Angelescu si Vaillant, englezul John Paget, germanul Schur, Johann Michael Salzer din Medias, Ioan Turcu, britanicii Leslie Stephen si Bryce, pictorul Nicolae Grigorescu. In 1875, la Muzeul Tarii Birsei, un pasionat calator prin munti - Mihely Layos, un transilvanean - dupa ce a cutreierat ani la rind peretele apusean din Piatra Craiului, a depus o descriere a locului pe care l-a numit "Moara Dracului, care nu este unul si acelasi loc denumit astazi Moara Dracului si cunoscut de populatie inainte de 1843. Tot inainte de anul 1900 prin Piatra Craiului umblau, scormonind zone nemaiumblate, Friederich Deubel si Bomches. Deubel a descoperit drumuri ce-i mai perpetueaza inca amintirea, in Piatra Craiului si in Bucsoiu. Bomches, vinator si armurier, era pasionat de abruptul vestic al Pietrei Craiului. Cam in acelasi timp, Bucegii se lasau si ei desceperiti in zone secrete. Si nu numai calugarilor, haiducilor sau vinatorilor. Pentru ca alaturi de Raducu, Butmaloiu, Gelepeanu, Tunaru, aici veneau des Nicolae Bogdan, dr. Alecu Urechia, ing. Nestor Urechia, Bucura Dumbrava, Mihai Haret. Theodor Rosetti-Solescu si Bucura Dumbrava au urcat, prin 1918, Acele Morarului. Solescu avea experienta escaladelor dinainte de 1914, cind, impreuna cu Hans Dulfer, se catarase in Wilde Kaiser. Toti acestia, cu dragostea lor pentru munte, cu talentul si perseverenta lor, au precedat si au pregatit primul moment de glorie din istoria alpinismului nostru: deceniul 1920- 1930, cind, in Bucegi, fratii Titeica si prietenii lor, iar in Piatra Craiului sau in alti munti - Carol Lehman, E. Csallner, Andreas Streitfert, toti brasoveni, au preluat stafeta.

O trecere in revista, macar grabita, fara comentariile specialistului, deci lipsita de observatia capabila sa surprinda nuantarea exacta a semnificatiilor escaladarilor in sirul celor cace s-au remarcat drept veritabile momente in evolutia alpinismului, se impune ca o obligatie a cronicarului: in 1924, echipa E. Csallner si Andreas Streitfert, a urcat iarna, in februarie. Padina Hotarului; doi ani mai tirziu, in 1926, fratii Titeica, Radu si Serban, au efectuat prima ascensiune a vaii Ripa Zapezii din Moraru; peste alti doi, adica in 1928, aceiasi doi frati au urcat direct de la Claia Jepilor pe platou prin hornul numit uneori "hornul cu florile'; in 1929, fratii Titeica si I. Cantuniari au atins - in premiera - Creasta Picaturii, iesind de la ,,Verdeata' pe un clin cu lespezi si cu putina iarba pina la un briu care, urmat pe stinga, i-a scos pe mica creasta de sub hornuri, la cota 2014 m, adica la nivelul briului Portitei; intre anii 1927-1928- 1929-1930 -E. Csallner si Otto Wilk au traversat Vestwandul Pietrei Craiului, au urcat, iarna, drumul la.,Lanturi' (Deubelweg) si Calinetul, Padina Popii, Padina inchisa si Padina Sindileriei; in 928-1929 - Karl Lehmann si E. Csallner au parcurs creasta Fagarasului, iarna, de la Bilea la Plaiul Foii, dupa ce, acelasi cuplu, in 1926/27, iarna, au urcat de la Plaiul Foii la Simbata, iar cu numai un an mai devreme, adica in 1927/1928 - de la Simbata la Podragu, coborind prin, Valea Arpasului intre 1923-1930, brasoveanul Dresnandt a umblat, vara si iarna, mai mult singur, prin Piatra Craiului si Moraru.

Ripa Zapezii a urcat-o Dresnandt iarna, inainte de 1930, cind - tot in anotimpul alb si tot pe munte - firul vietii lui s-a curmat. Obsedatul de pacea codrilor a fost oare inghitit de vreo avalansa ? S-a pravalit intr-un abis ? A inghetat si l-au devorat lupii ? Or, mai intii, animalele l-au rapus intr-o lupta inegala ? Dresnandt ar fi fost capabil, intr-o clipa de euforie, de tristete stm de revolta intima, sa-si astearna rucsacul drept perna, sa se lungeasca pe plapuma zapezii si, cu ochii larg deschisi de-vorind cerul, sa astepte somnul etern. Acolo sus, pe munte, singur

Dar citi altii ca el n-au mai putut scapa vreodata de patima zborului spre inaltimi ? Unii facind premiere, stiute ori nestiute de posteritate. Altii neabatindu-se de pe drumurile cunoscute, dar putind sa-si depene amintirile asa cum a facut-o Mihai Haret intr-un articol tiparit in Buletinul alpin: "incepind din 1903 si pina in 1934, in afara de anii razboiului 1915-1918, am suit Piatra Crai de multe ori, in fiecare an, escaladindu-i toate versantele, ceicetindu-i toate vaile si studiind-o sub toate fetele si aspectele ei'.

Despre Clubul alpin roman am convorbit in nenumarate rinduri cu unii din "veteranii' turismului nostru, toti oameni purtindu-si virsta si amintirile cu fala, care fac excursii lungi, pe jos sau cu bicicleta, si urca curajosi inca pe munti, chiar daca nu se incumeta sa "atace' toate traseele lor - premiere alpinistice odinioara. Despre faptele personale vorbesc cu modestie atunci cind interlocutorul, ceva mai tinar, vrea sa afle amanunte, sa distinga semnificatia lor in contextul faptelor similare. Despre realizarile altora, in schimb, ale colegilor de club, povestesc cu placere, poate uneori chiar exagerind usor importanta unuia sau altuia dintre traseele facute de acestia. In spusa lor, formulata intotdeauna fara eforturi de memorie, cel care asculta va remarca mindria pentru o perioada din istoria alpinismului romanesc la conturarea careia ei insisi au fost martori si fauritori. Niciodata, insa, acesti oameni cu parul carunt dar trupul verde inca - dintre care amintim acum pe Radu Titeica, Nicolae Baticu, Alexandru Beldie, Barbu Nestorescu, Sorin Tulea - nu vor eluda, in dialogul cu ei, o idee pe care autorul cartii s-a straduit sa o releve mereu: continuitatea.

Nicolae Baticu, unul dintre interlocutorii nostri pentru alcatuirea capitolului consacrat alpinismului, parerilor caruia i-am adaugat pe cele ale altor cunoscatori si mari indragostiti de practica urcusului pe creste, declara textual: "As vrea sa nu omiteti din consemnarea pe care o veti face o idee la care tin: alpinismul, la noi, a avut o traditie, o evolutie fireasca, nu s-a nascut pe loc gol'. Un adevar asupra caruia nimeni nu comenteaza. E o axioma, dar are inca destule unghiuri insuficient luminate din cauza lipsei cercetarii sistematice si in adincime a trecutului. Investigatia noastra de biblioteca si prin convorbiri va retine, alaturi de ceea ce s-a mentionat pina aici, numai citeva secvente, si acelea poate nu intotdeauna cel mai bine alese

Pina in deceniul al IV-lea, odata cu desprinderea din A.D.M.I.R. a Gruparii alpine si a transformarii ei in Clubul alpin roman, multe din vaile si urcusurile periculoase din Carpati au fost cutreierate nu numai de vinatorii de capre negre sau de ciobani. Sibienii constituiti in puternica lor organizatie turistica (S.K.V., 1880) au calcat in lung si-n lat muntii romanesti si au scris despre frumusetea lor. Brasovenii, clujenii, bucurestenii, iesenii, tirgu-muresenii, bistritenii, sasii si romanii din Reghin, cei din Resita si Hunedoara, cimpulungenii, oradanii urcau si ei pe vaile si virfurile muntilor din imprejurimi.

Si pina in deceniul al IV-lea, prima epoca de aur din istoria alpinismului nostru, s-au facut lucruri frumoase, eroice chiar. Fratii Titeica, de pilda, au cercetat metodic abruptul prahovean al Bucegilor, au stabilit cote si curbe de nivel si au facut inseninari utile pentru intocmirea - ceva mai tirziu - a celor trei harti ale intregului abrupt si a schitelor tuturor vailor din abrupt, publicate sub semnatura lui Radu Titeica. Alpinism modern insa, ajutat de tehnica cea mai inaintata a vremii, s-a facut, practic, abia dupa 1937. E necesar, totusi, sa fie notate, macar pentru aducerea aminte, alte citeva "excursii' montane mai deosebite pentru vremea aceea, efectuate - poate ca nu toate in premiera - in Bucegi. O parte din ele au fost mentionate intr-un articol publicat in 1927, semnat de C. I. Ionescu, secretarul Sectiei alpine T.C.R. din Sinaia: Gheorghe Titeica (Valea Seaca a Jepilor, Valea Seaca a Caraimanului, Vilcelul Mortului si Valea Caprelor), Mihai Haret (Briul Mare al Costilei intre Valea Priponului si Valea Malinului, plus Valea Gaurei), Mircea Chernbach (Valea Seaca a Caraimanului, Briul Portitei, Valea Alba), D. Danescu (Valea Alba, Valea Morarului, Portita Caraimanului), Adrian si Aurel Ghinescu (Valea Seaca, Portita, Valea Verde, Valea Alba, Piatra Arsa, pe Briul Mare pina la Claia Jepilor), Petre luster (Valea Alba, Valea Malinului, Valea Seaca a Caraimanului. Valea Morarului, Valea Galbinelelor). In articol sint citati si alti alpinisti pe Valea Alba: N. Alexandrescu, Ioan Coi-man, Adolf Dermer, Stefan Dumitrescu, Arnold Flachs, Gogu Georgescu, Olga si Mutzi Geresch, Virgil Iliescu, Florian Ionescu, Grete, Gyra si Sorrel Klein, G. Niculescu, Petre Nistor, Dumitru si Const. Stoenescu, Eugen Stoian, C-tin si Horia Taflan. Anuarul Bucegilor comunica 47 asemenea nume, care trebuie rememorate intr-un moment de evocare a inceputurilor.

Acestora le adaugam lista actiunilor intreprinse intre aprilie 1931 si aprilie 1933 in cadrul Gruparii, alpine: 1931: 11-12 mai, Busteni, Valea Costila. Omul, Creasta Morarului, Busteni; 28 iunie, Busteni, Valea Galbinele, Strunga Galbinele. Valea Scorusilor, Omul; 12 iulie, Plaiul Foii, Zidul vestic al Pietrei Craiului - Crapatura -Zarnesti; 7 august, Busteni-Hornul Scara - Valea Seaca din Costila - Valea Tapului - Brina Mare peste Malin - Scorus - Galbinele - Hornul Mare - Pestera; 12 august, Pestera - Hornul Mare - Briul Mare - Valea Malin - Poiana - Valea Seaca - Valea Tapului - Briul Mare - Valea Scorusilor - Pestera; 19 august, Pestera - Babele - Briul Mare al Costilei din Blidul Uriasilor - pe deasupra vailor: Costila - Scorusi - Malin - Tapului - Urzicii - Caprelor - Pripon - apoi peste platou - Pestera; 21 august, Busteni - Valea Coltilor - Hornul Coamei - Valea Costilei - Pestera; 23-24 august, Valea Porumbacu - Negoiu - Laita - Bilea - Arpasul; 22 septembrie, Busteni - Valea Seaca - Cruce Caraiman; 22 decembrie, Busteni - Valea Seaca - Cruce Caraiman - Pestera; 27 decembrie, Busteni - Valea Costilei - Briul Mare - Pestera; 1932: 27 martie, Busteni - Valea Coltilor - Strunga Coltilor - Valea Galbinele - Busteni; 30 aprilie, Busteni - Pichetul Rosu - Poiana Bucsoiului - Valea Bucsoiului - Omul; 29 aprilie, Casa Schiel - Briul Jepilor - Claia Mare - Busteni; 2 mai, Omul - Valea Cerbului - Valea Urzicii - Briul Mare al Costilei - Valea Malinului - Busteni; 29 iunie, Plaiul Foii, Piatra Craiului - Vladusca; 2 iulie, Pestera - Briul Jepilor - Claia Mare - Valea Seaca a Claii - Busteni; 3 iulie, Busteni - Valea Seaca - Cruce Caraiman - Valea Alba - Busteni; 18 iulie, Busteni - Valea Coltilor - Strunga Galbinele - Valea Scorusi - Briul Mare - Valea Alba - Busteni; 14 august, Busteni - Valea Seaca - Brina Vaii Seci - Pestera; 25 septembrie, Turnul Seciului; 4 octombrie, Busteni - Spalatura Vaii Seci - Cruce Caraiman; 7 octombrie, Briul Jepilor - Claia Mare - Brina Portitei; 9 octombrie, Busteni - Valea Urzicii - Briul Mare al Costilei - Valea Priponului, Casa Schiel -, 10 octombrie, Busteni - Hornul Coamei - Pestera; 28-29 decembrie, Busteni - Valea Tapului - Briul Mare al Costilei - Valea Malin - Pestera - Omul - Creasta Morarului; 1933: 20 februarie, Busteni - Valea Seaca - Brina Vaii Seci; 11 aprilie, Busteni - Valea Seaca - Cruce Caraiman; 15 aprilie, Busteni - Dosul Morarului, - Valea Adinca - Omul; 30 aprilie, Busteni - Valea Coltilor - Strunga Galbinele - Valea Scorusi - Omul.

Multe, chiar foarte multe ascensiuni a efectuat Clubul alpin roman dupa constituirea sa. Aici la C.A.R. s-au remarcat, intre anii 1933-1939, unii din cei mai talentati cataratori romani ai acelei vremi, care pot fi considerati pe drept cuvint, alaturi de altii, precursori: Al. Beldie, N. Dimitriu, N. Comanescu, N. Baticu, C. Ionescu-Titi, Dan Popescu, Sorin Tulea Dintre ascensiunile lor facute din octombrie 1933 pina in septembrie 1935 notam, pentru valoarea ei documentara, o lista selectiva: 1933: Coltul Galbinelelor - din Strunga Coltilor (Al. Beldie si I. Tipei); Coltul Galbinelelor - Coama (N. Comanescu si I. Sincan); Coltul Malinului, pe Fata Seaca - Malin (N. Comanescu, G. Frim, Dimitriu N. si I. Sincan; s-a urcat muchea dinspre Malin si s-a coborit pe Hornul Ascuns); Fata estica a Claii Mari (Al. Beldie); 1934: Valea Poenei, din Moraru (dr. Al. Steopoe); Valea Hornului (Al. Beldie, I. Tipei); Tancul Uriasului (N. Dimitriu, I. Sincan); Hornul Ascuns (N. Dimitriu, P. Balaceanu, Al. Steopoe, Lupescu); Hornul Central (N. Comanescu, I. Sincan); Coltul Strungii Galbinele, fata dinspre Valea Hornului (Al. Beldie, I. Manoff); 1935: traversarea Crestei Picatura (N. Dimitriu, I. Sincan, C. Ticu); Creasta Picaturii (N. Dimitriu, P. Balaceanu, Leova Sto-lear); Coltul Galbinelelor - fata nordica (Al. Beldie, Leova Stolear); Fisura din Umarul Galbinelelor (N. Baticu, I. Trandafir, Dan Popescu, Sorin Tulea); Furcile (in peretele Galbinelelor) (N. Baticu, I. Trandafir, Dan Popescu); Peretele nordic al Acului Mare Moraru (N. Dimitriu, C. Ticu s.a.).

Avem pe masa de lucru colectia buletinului editat de Clubul alpin. Alaturi, fise. Plicuri intregi cu date si evenimente din viata alpinistilor nostri. Pe baza lor s-ar putea intocmi chiar o miniistorie despre acest "sport al curajului fara spectatori'. Din zecile de plicuri, extragem citeva fise. Intentia noastra, cum repede si usor se va intelege, este - si aici - una documentara. Dar nu numai !

I. Clubul alpin roman s-a constituit la 18 martie 1934. A devenit persoana juridica in septembrie 1936. Fondatorii lui au fost membrii Gruparii alpine: Al. Beldie, Tr. Belitoreanu, ing. N. Comanescu, avocat N. Dimitriu, ing. G. Frim, ing. V. Nicolau, I. Sincan. Gruparea alpina a activat din 1931, cind s-a infiintat, pina in 1933, in aprilie, in cadrul T.C.R. In 1933, paraseste T.C.R. si actioneaza un an sub auspiciile A.DM.LR.

In statutul votat la adunarea generala de constituire se formuleaza programul clubului; efectuarea unui cit mai mare numar de excursii noi, pentru punerea in valoare a locurilor necunoscute din muntii nostri; punerea in valoare a regiunilor cercetate, prin ascensiuni colective si pe cale publicistica; editarea unei reviste avind caracterul unei calauze-sinteza a activitatii clubului; organizarea unui ciclu de conferinte -urmate de proiec-tiuni si filme; marcarea itinerarelor grele dupa un plan bine stabilit si cu deosebire in masivele Bucegi si Piatra Craiului, in acord cu asociatiile similare; dotarea punctelor grele cu cabluri, scari etc.; construirea de refugii.

Primul comitet de conducere al Clubului alpin roman era alcatuit din: ing. G. Frim (presedinte), Ion Udriste-Olt (secretar general), dr. Al. Steopoe si Petre Balaceanu (cenzori). Membri de onoare: N. Caranfil, G. Cesianu, dr. G. Dumitrescu, dr. Alceu Urechia.

Au aderat la C.A.R. si la statut urmatorii: Gill Antonescu, P. Balaceanu, Mircea Badea, Al. Beldie, Tr. Belitoreanu, N. Comanescu, N. Dimitriu, G. Frim, Al. Frim, P. Juster, Al. Maidlinger, G. Murgeanu, V. Nicolau, M. Simionescu, Radu Sturdza, I. Sincan, Al. Steopoe, Al. Tipeiu, V. L Teodoru, Ion Udriste-Olt, St. Vasiliu, G. Velescu.

II. Despre publicatiile Clubului alpin roman. La punctul c din programul C.A.R. figureaza, ca una din clauzele esentiale editarea unei reviste avind caracterul unei calauze-sinteza a activitatii clubului si a societatilor similare. Publicatia a aparut in 1933, inca pe cind Gruparea alpina nu se dezlipise de A.DM.LR. In trei fascicole, doar patru numere: l-2, 3, 4. Director fusese numit dr. G. Dumitrescu. In 1934, Buletinul alpin devine publicatia Clubului alpin roman.

In numarul l, an II, 1934, se poate citi: "incepind cu numarul de fata, Buletinul alpin apare sub egida Clubului alpin roman. Comitetul de redactie aduce pe aceasta cale viile sale multumiri A.DM.I.R.-ului [] pentru pretiosul concurs dat revistei in cursul anului 1933'.

La adunarea de constituire a C.A.R. (1934) s-a precizat: "Adunarea insarcineaza pe dl. N. Dimitriu de a continua dirijarea publicarii Buletinului alpin sub egida noului club.' Sedii ale redactiei si administratiei: strada Cimpi-neanu nr. 42; Aleea Aslan nr. 10; bulevardul Dinicu Golescu nr. 45; strada Biserica Amzei nr. 8; strada Al. Odobescu nr. 17.

In momentul trecerii Buletinului alpin la C.A.R. nu s-a incheiat nici un act de preluare a publicatiei de la A.D.M.I.R. Dupa patru ani, adica in 1938, C.A.R. a primit din partea A.D.M.I.R. o somatie prin care, in termeni fermi, i se interzice de a mai edita revista. Se introduce chiar o cerere de sechestru si A.D.M.I.R. ajunge in posesia unei ordonante prezidentiale de sechestrare a cliseelor copertei si a tuturor exemplarelor buletinului, in toti anii de la aparitie la zi. C.A.R., in fata unei asemenea actiuni, se vede nevoit sa apeleze la justitie. Prin sentinta Tribunalului Ilfov din 9 iunie 1938, C.A.R. obtine cistig de cauza. Dosarul actiunii judecatoresti poarta numarul l 032.

III. Colaboratori si articole in Buletinul alpin. In revista publica, in general, elita alpinismului nostru. Articolele sint de o buna tinuta profesionala. Titlul lor e lapidar, la obiect. Se descriu trasee in premiera. Se redacteaza, numar de numar, Cronica Clubului alpin roman. Fotografiile in alb-negru sint executate ireprosabil. Iata, intr-o selectie arbitrara, zece nume de autori si titlul reportajelor lor: 1. N. Baticu - I. Sincan, La Coltul Malinului, iarna; 2. Radu Titeica, Itinerare in Fagaras; 3. N. Dimitriu, Itinerar de iarna in Costila; 4. Victor Knapp, Estetica alpinismului; 5. Dr. Al. Rudeanu, Ascensiuni grele in Muntii Fagarasului; 6. Dr. V. Steopoe, Prima traversare a Picaturii; 8. Dan Popescu, De la Simbata la Vistea, iarna; 9. Sorin Tulea, Peretele Galbinelelor; 10. Ion Coman, Umarul Galbinelelor.

Dintre autorii prestigiosi mai pot fi mentionati: Al. Bedie, N. Comanescu, G. Frim, Barbu Nestorescu, Leova Stolear, dr. O. Scoboesch, T. Boerescu, M. Haret si Ovidiu Manitiu, unul dintre cei mai sensibili poeti in descrierile dedicate muntilor tarii care semneaza: Calea Serbotei si a Negoiului. Capitanul Ion Dumitrescu, autorul primului manual de tehnica alpina publicat in Romania, lasa sa i se reproduca capitolul Avalanse din cartea intitulata Viata In munti. Ion Ionescu-Dunareanu, alt autor de literatura turistica, e prezent in Buletinul alpin cu un singur articol: Impresii din masivul Pietrei Craiului.

IV. Un necrolog. Sub genericul Morti eroice, Buletinul alpin nr. l-2, anul IV, 1936, publica un necrolog. Il reproducem in intregime. El inregistreaza un moment dramatic din istoria alpinismului nostru. Orice comentariu, aici, pe marginea lui, ar fi superfluu

"In imprejurari tragice, patru elemente de elita ale alpinismului nostru - ing. N. Comanescu, V. Botez, I. Iliescu si elevul arhitect Catian - si-au gasit sfirsitul in groaznicul accident de munte intimplat in ziua de 15 martie cor. echipei apartinind sectiunii alpine a clubului C.F.R.

Nenorocirea, fara precedent in analele alpinismului nostru, s-a intimplat pe Valea Costilei, in urma desprinderii unei mase uriase de zapada, pe care nefericitii alpinisti, care urcau catre platou, se aflau tocmai in acel moment.

Grupul, format din opt persoane, a fost tirit la vale, pravalit vertiginos pe o diferenta de nivel de aproape 750 m, fata de fetele muntelui, si proiectat finalmente in peretele stincos pe care Tancul Ascutit il trimite catre Valea Costilei, unde victimele fura ingropate sub imensa masa de zapada stirnita in cadere.

Ca prin minune, patru dintre echipieri, si anume: I. Marinescu, Costache Vintila, Virgil Georgescu si d-ra Condruta Mihai, scapa cu viata. Cel dintii reuseste, dupa o lupta titanica, sa scoata de sub zapada pe supravietuitori; Intre acestia si pe Costache Vintila care, desi grav ranit, face efortul extraordinar de a parcurge prin zapada distanta pina la Busteni.

Datorita acestui fapt, echipele de salvare organizate in graba reusesc sa scape de la moarte sigura pe ranitii ramasi fara putinta de a se misca la fata locului. Tragica intimplare a produs, dupa cum era si firesc, o impresie dintre cele mai dureroase in lumea turistica, unde regretatii Comanescu, Catian, Botez si Iliescu se bucurau de unanime simpatii.

Cu N. Comanescu dispare cea mai proeminenta figura a alpinismului romanesc, pentru care luptase trudnic ani de-a rindul, spre a-1 situa pe un plan superior de manifestare.

In fata tragicului destin care a costat viata valorosilor alpinisti, membrii Clubului alpin roman se inchina cu tristete, exprimindu-si pe aceasta cale simtamintul adincului lor regret'. Semna N. D. (N. Dimitriu).

V. Materiale si metode noi. Practica alpinismului si stimularea ei prin explorarea tinuturilor grele si necunoscute ale muntilor cu echipe restrinse, formate din membrii clubului, precum si organizarea celor dintii excursii colective in regiunile de stinca ale Carpatilor comporta utilizarea unor materiale si metode noi. C.A.R. isi revendica sarcina de onoare privind noile tendinte imprimate activitatii alpinistice. Astfel, se introduc: pitonul, de variate forme pentru fisuri orizontale si verticale, carabiniera, bucla de rapel si ciocanul de stinca. Simultan, se introduc si noile metode de escalada: cu ajutorul pitonului (ramonajului), traversarile si coboririle in rapel.

VI. Constructii ale C.A.R. In cei aproximativ 15 ani de activitate neintrerupta, C.A.R. a realizat doua constructii importante: refugiul metalic Costila si Caminul alpin din Busteni.

Refugiul metalic Costila a fost ridicat in vara anului 1938. S-a hotarit amplasarea lui la baza Tancului Ascutit, pe Valea Costilei, la l 760 m altitudine. Principala contributie la edificarea lui au avut-o membrii Sectiei C.F.R. Grivita. Caminul alpin Busteni a fost inaltat intre iulie 1938-iulie 1939. S-a depus o munca asidua. N. Dimitriu si-a asumat un rol principal in realizarea acestei constructii. Pe atunci era vicepresedinte al C.A.R. Functia de presedinte activ o indeplinea dr. V. Steopoe.

VII. Scoala de alpinism. Simtindu-se nevoia predarii unor cursuri teoretice si practice, C.A.R. infiinteaza prima scoala de alpinism in 1938 in Bucegi, la refugiul metalic Costila. Durata cursurilor: 21 august-11 septembrie, in doua serii de cite sapte zile. A doua scoala a functionat a 1939. tot in doua serii: 1) intre 6--12 august, cu un cantonament in Piatra Craiului; 2) intre 27 august-3 septembrie, la refugiul metalic Costila. Instructorii delegati de club cu predarea cursurilor au fost: N. Baticu, Dan Popescu, ing. Radu Titeica si C. Toboc.

In darea de seama asupra activitatii comitetului Clubului alpin roman dintre 19 martie 1938-29 martie 1940, dr. V. Steopoe declara: "Pentru viitor si odata ce clubul.are inapoi experienta celor doi ani de functionare a scoa-lei de alpinism, vom pasi mai departe si credem ca, avind ajutorul si patronajul Oficiului National de Turism, vom fi in masura sa cream, asemanatoare cu scoala nationala de sky, o scoala nationala de alpinism'.

Dorinta presedintelui nu s-a putut realiza in 1940 din cauza evenimentelor politice, a razboiului. Abia dupa Eliberare vor fi initiate noi cursuri de tehnica catararii alpine. Totusi, in 1941, a functionat in tara noastra o scoala de alpinism. E vorba de cea din cadrul corpului vinatorilor de munte. Comandantul nu era altul decit maiorul Ion Dumitrescu. Locotenentul in. rezerva Theodor Rosetti-Solescu era adjunctul lui. Instructori: N. Baticu si Sorin Tulea. Sediul scolii era la Predeal. Antrenamentele se desfasurau pe stincile din Cheile Risnoavei. Participanti: 50 ofiteri si subofiteri, intr-un raport egal.

De invatatura cistigata la cursurile de alpinism au beneficiat toti elevii. Citiva s-au remarcat imediat sau mai tirziu:

1. Ervant Serafian a creat sub egida E.F.A. (Educatie fizica armeana) o adevarata scoala in cadrul careia s-au ridicat cataratori cu palmaresuri deosebite;

2. Ionel Coman, ca student, a initiat, sub auspiciile C.A.R., gruparea denumita G.A.U. - Grupul alpin universitar;

3. Toma Boerescu a desfasurat o munca dinamica pina acum citiva ani, in munti si la Sibiu;

4. Emilian Cristea, ca antrenor la C. S. Armata-Brasov, a devenit unul dintre cei mai dinamici animatori ai

alpinismului din zilele noastre si un foarte bun cunoscator al Carpatilor Romaniei, pe care i-a strabatut, iarna sau vara, de nenumarate ori.

VIII. Alte performante. Consemnam citeva din succesele principale obtinute din 1940 pina in 1947.

Ion Coman si dr. Schoboesch au urcat Umarul Galbinelelor la 11 august 1940; aceiasi au cucerit Fisurile Centrale in 6-7 octombrie 1940;

la 12 septembrie 1942, echipa Ion Coman si Mircea Ismail a reusit un nou traseu in peretele Galbinele, la vest de Furci;

la 21 iulie 1946, echipa Nicolae Baticu, Sorin Tulea, Emilian Cristea si Gicu Nicolescu a escaladat atit de rivnitul Traseu al celor trei surplombe;

la 22 iulie 1946, L Coman, C. Contes si Dorin Grigorescu au urcat lungimea de coarda din Creasta Vulturilor, paralela cu Hornul Negru;

toata Creasta Vulturilor, de jos din Vilcelul Policandrului, pina in Briul Mare, a fost urcata la 23 iulie 1946 de Nicolae Baticu si Dan Popescu;

4 august 1946: Nicolae Baticu si Emilian Cristea au urcat fisura din Pintenul Vaii Albe;

creasta sud-estica a Caraimanului a fost escaladata, tot in 1946, de Gh. Rosculet si Sergiu Cunescu;

in 1947 se produc o serie de premiere in Piatra Craiului, avind ca protagonist pe Ionel Coman: Creasta Frumoasa (7 iulie), Hornul Adinc, fir secundar (8 august), Hornul Adinc, fir principal (15 septembrie), Muchea lui Ivan si Valea lui Ivan, urcate in septembrie.

Cine stie cite premiere alpine s-au petrecut dupa 1947 ? Nu credem ca exista pe undeva, ratacita, o lista care sa le consemneze pe toate. De aceea am abandonat ideea cautarii ei. Am renuntat chiar - dupa tatonari si insistente - sa apelam la un convorbitor, cu ajutorul caruia sa evocam, cum am fi dorit, cea mai glorioasa epoca a alpinismului romanesc. Am recurs din nou la memoria cuvintului imprimat. Doua publicatii ne-au furnizat, in principal, cea mai mare parte a informatiilor pe care le repetam aici:. Turismul popular si Sportul popular. Am folosit, desigur, si alte surse documentare, in special cartea lui Walter Kargel, Trasee alpine in Carpati, o valoroasa scriere care, dincolo de unele notatii grabite, rememoreaza principalele momente din istoria, destul de scurta, dealtfel, a alpinismului in Carpati.

Anul 1948 reprezinta un moment de perpetua raportare si in istoria alpinismului. Prin H.C.M. Nr. 837 din.11 iunie toate asociatiile si cluburile de turism-alpinism au fost obligate sa-si inceteze activitatea. A luat fiinta, in schimb, Asociatia Turismul popular (A.T.P.), avind ca ramuri: turism, camping, alpinism. Se implinea, astfel, abia acum, in tara noastra condusa de un guvern democratic, visul multor inaintemergatori: unirea tuturor asociatiilor de turism-alpinism, vis care - daca n-ar fi fost razboiul brutal - s-ar fi realizat, poate, in 1940 prin fuziunea Turing Clubului Romaniei, Societatii carpatine ardelene (S.K.V.) si a Clubului alpin roman.

Turismul popular, in articolul 4 din statut isi preciza menirea: "Scopul asociatiei este de a organiza si dezvolta turismul sub toate formele: turism general-camping, turism de munte si alpinism tehnic'. Dorintele responsabililor miscarii vizau ambitia: atragerea maselor populare catre practicarea excursiilor colective, a drumetiei de munte si chiar a alpinismului. In acest din urma domeniu, au fost solicitati unii practicieni cu mai multa sau mai putina experienta si indemnati sa sprijine actiunea cu toate resursele lor. Pincu Weintraub, Ionel Coman si Emilian Cristea se numarau printre acestia. Li s-au incredintat chiar functii oficiale: Emilian Cristea era secretarul A.T.P. filiala Bucuresti, iar Ionel Coman secretarul filialei A.T.P.. Brasov; Pincu Weintraub era membru al comitetului central A.T.P.

Ce s-a facut, in turism-alpinism, in anii functionarii A.T.P. ? Cine au jucat, alaturi de cei mentionati deja, rolul de protagonisti ? li vom numi, pe ei si ispravile lor, folosind sursele documentare enuntate. Am optat pentru notarea lor cronologica. Vom retine ascensiunile, in primul rind, dar si alte initiative.

19 august 1948: Ervant Serafian, impreuna cu alti trei coechipieri, a facut premiera peretelui din Canionul Cioringa Mare (ascensiunea s-a desfasurat in cadrul cursurilor de initiere in alpinismul tehnic, care s-au tinut in Piatra Craiului intre 14-22 august; 28-29 august 1948: (ascensiuni colective) Valea Galbinelelor (fir principal) - Coltul Galbinele, cu intoarcerea pe firul secundar. Conducator Emilian Cristea. Valea Galbinelelor (secundar)- Coltul Galbinele - Scorusi - Valea Jepilor. Conducator: Pincu Weintraub; 18-19 septembrie 1948: Diham - Malaesti - Valea Cerbului. Conducatori: S. Vi-zante si Elena Calista. Valea Alba-Caraiman-Valea Jepilor. Conducator: Pincu Weintraub. La cele doua ascensiuni colective s-au inregistrat 88 de participanti; 16-17 octombrie 1948: Piatra Arsa-Babele, Caraiman-Valea Jepilor. Conducator: Eugenia Vasile. 11 participanti; Circurile Vaii Albe. Conducator: Emilian Cristea. 10 participanti. Valea Galbinelelor (secundar) - Coltul Galbinele-Valea Galbinelelor (principal). Conducator: Pincu Weintraub. 10 participanti. Valea Jepilor-Babele-Valea Urlatorilor. Conducator: G. Petrescu. 7 participanti; 21 octombrie 1948: o echipa alpina din Asoc. Turismul popular incearca iesirea la creasta din peretele Vaii Albe, pe traseul numit Fisura Albastra (vezi articolul incercari de escaladare a Fisurii Albastre de Emilian Cristea in Turismul popular Nr. 6 din 1948). Pina la aceasta data, Fisura Albastra a fost incercata de alpinisti la 8 septembrie 1945 si 15-16 iulie 1947. Abia in 1952, alpinistii de la Casa Centrala Armata: Aurel Irimia, Emilian Cristea si Radu Constantin au reusit o varianta a Fisurii Albastre. La 5 martie 1949 presa a difuzat Decretul nr. 88 anuntind preluarea atributiilor O.N.T. de catre Confederatia Generala a Muncii. Sectia turism din C.GM., infiintata cu acel prilej, urma sa joace un rol determinant si in privinta dezvoltarii alpinismului. Un rol similar ii revenea Comitetului pentru Cultura Fizica si Sport de pe linga Consiliul de Ministri, creat la 26 iunie 1949 pe baza unei Hotariri a Biroului Politic al C.C. al P.M.R.

Anul 1949 e mai sarac in actiuni de anvergura. Totusi, se inregistreaza ascensiuni in creasta nordica a Coltului Galbinele.

Anul 1950 debuteaza cu o tura alpina efectuata, iarna, pe traseul Valea Galbinelelor-Scorusi-Babele. Trei tineri - Valentin Atanasiu, Pompiliu Moise si Mircea Bogdan - realizeaza o premiera alpina de iarna extrem de-valoroasa: Creasta Costila-Galbinele. O echipa de 16 muncitori brasoveni urca Hornul Rachitii, fiind condusa de inginerul I. Coman, autorul Micului manual de alpinism publicat - in acelasi an - de editura C.G.M. E. Cristea, M. Craciunescu si Dan Popescu, pornind din. circurile Vaii Albe, fac o noua tentativa de escaladare a Fisurii Albastre. In ziua de l august 1950 se deschide o scoala de alpinism, din initiativa C.G.M., la cabana Curmatura in masivul Piatra Craiului. Cursurile dureaza pina la l octombrie, beneficiind de ele patru serii de elevi, care invata dupa metodici de predare alcatuite pe baza experientei cataratorilor sovietici. Scoala aceasta, ca si cea organizata la Bilea, a pregatit elemente de valoare: Aurel Irimia, Radu Constantin, Gh. Atanasiu si multi altii. E cucerita stinca Manusa Crapaturii, escalada care numara printre protagonisti pe Marin Moscu, muncitor I.T.B., Ion Birsan din Brasov, Florin Sbircea, lacatus din Sibiu. Echipa C.C.A. compusa din Moise Pompiliu, Emilian Cristea, Vlad Costinescu urca Hornul Vulturului.. In decembrie 1950 ia fiinta Comisia centrala de alpinism.. Crearea Comisiei centrale de alpinism a impulsionat initiativele. Activau acum, in 1951, mai multe grupari,, unele sub egida C.G.M., altele studentesti, altele in cadrul C.C.A. sau la clubul sportiv Dinamo.

Turismul popular din 4 aprilie 1951 anunta deschiderea scolii de alpinism de iarna a C.G.M.: "Cursurile acestei scoli au inceput in aceasta luna si se desfasoara, in minunatele vai din jurul Bilei din masivul Fagarasilor. Elevii acestei scoli au fost recrutati dintre acei care s-au evidentiat la scoala de alpinism de vara. Scoala functioneaza la cabana Bilea Lac. Se vor preda lectii despre zapezi, avalanse, pericole in munti, materiale, orientare,, prim ajutor. Se va preda si un curs de schi. Elevilor li se vor pune la dispozitie toate materialele si intregul echipament de care au nevoie'. Duminica 25 martie 1951 " doua echipe, una condusa de Emilian Cristea si cealalta de Mircea Gheorghiu, au urcat Valea Urzicii - Briul Mare al Costilei - Valea Cerbului. In cinstea zilei de l Mai isi a aniversarii partidului, o echipa C.C.A. (Emilian Cristea si Valentin Atanasiu) a urcat Pintenul Vaii Albe; echipa alpina de la Dinamo a intreprins un tur de deschidere a sezonului in masivul Bucegi, urcind creasta Vaii Albe (traseu gradul 3B). La 2 iunie 1951, la Bilea Lac s-a deschis o noua scoala de alpinism, cu aproape 60 de elevi. Aurel Irimia, Emilian Cristea si Radu Constantin au urcat in premiera Virful Santinela (l 730 m altitudine). Data debutului ascensiunii: 22 iunie 1951. In septembrie, echipa Dinamo a efectuat o premiera in Piatra Craiului. Pina atunci insa Sportul popular din 15. iulie 1951, in locul ascensiunilor programate pentru milele de 23-24 iunie, anunta o initiativa: tura de popularizare a alpinismului, in zone ca: Hornul din peretele Costilei, Valea Galbinelelor, Umarul Galbinelelor, Hornul Coamei, Hornul Ascuns, Valea Seaca a Caraimanului, Fisura estica din Malin, Briul Suspendat si Albisoara Hornurilor.

Isi comunicau, in aceasta vara 1951, ispravile de pe munti echipe ale alpinistilor studenti, ale asociatiilor sportive Progresul, Dinamo, Locomotiva, Avintul din Bucegi, Stiinta - Brasov, Constructorul - Bucuresti. Se citeaza numele unor noi performeri: Gheorghe Petrescu, Ion Zainescu, Miron Malusel, Constantin Nemes, Rica Enache, Gh. Cristoloveanu (Avintul - Busteni). La 9 decembrie 1951, echipa E. Fomino si Atanasiu a urcat in premiera de iarna traseul Furcilor.

Cum s-a derulat activitatea in alpinism in 1952 ? Care au fost actiunile - premiere sau escaladari obisnuite ? Ce "eroi' s-au impus ?

Intre alte actiuni - care i-au scapat celui ce scrie aceste rinduri, fie ca nu au fost notate in sursele din care s-a documentat, fie ca ele nu i-au retinut, pur si simplu, atentia - s-au remarcat tabara de iarna de la Plaiul Foii, a dinamovistilor, si escalada pe traseul cunoscut sub numele de "Moara Dracului' (ianuarie). Romeo Findrihan, St. Cojoc, Valeriu Ardeleanu de la Stiinta au traversat masivul Ceahlau. Echipele C.C.A. si Vointa au realizat doua premiere alpine de iarna: Valea superioara a Urzicii si, respectiv, Creasta Uriasului din Bucegi. Emilian Cristea, Radu Constantin si Aurel Irimia (C.C.A.) au parcurs creasta Fagarasului pe distanta Porcesti-_:Rudarita_y. dormind in corturi izoterme si in saci speciali, folosind.coltari si schiuri (memento: Karl Lehman si Erwin Csallnor au parcurs Creasta Fagarasilor de la Bilea la Plaiul Foii !). In cinstea zilei de l Mai, echipa de la Stiinta: Escaladeaza Picatura si Creasta, iar Vointa, Pintenul din peretele Vaii Albe. La sfirsitul sezonului de iarna, trei alpinisti de la Dinamo au escaladat Marea Surplomba.

In ziarul Sportul popular din 19 iunie 1952 se difuza planul ascensiunilor in Bucegi, pentru ziua de 22 iunie: Trei surplombe (5B), Marea surplomba (5A), Furcile (4B)., Rosculet (4A), Creasta Costila - Galbinele (3B), Coltul. Galbinele, traseu estic (2B) si traseu clasic (2A). Umarul Galbinelelor, traseu comun (3A). Hornul Coamei (1B)_ Echipe de alpinisti din Bucuresti, Brasov, Sibiu, Fagaras,. Cimpina, Tirgu Mures, Baia Mare fac ascensiuni, mai grele sau mai usoare, in Muntii Carpati. Cu prilejul aniversarii unui an de la infiintarea asociatiei Progresul Nicu Pandrea, Ion Barbu si Gh. Coman au realizat, la 10 iunie 1952, traseul "Grotelor' din peretele Galbinelelor; au folosit 75 pitoane, 26 carabiniere, 5 tevi, 2 corzi de cite 40 m fiecare si o cordeliera de 30 m. La 27 iulie_r la actiunea numita "escalada pacii', au participat indeobste absolventi ai scolilor de alpinism organizate de Confederatia Generala a Muncii: Walter Gutt, Al. Floricioiu, Petre Toc, Walter Davids, Emil Fomino, Erwin Mestrovici. Sportul popular din 9 august 1952 consemna unul dintre momentele istoriei alpinismului din Romania: "In cinstea proiectului de constitutie si a zilei de-23 August, alpinistii de la C.C.A. au obtinut cea mai buna performanta care s-a realizat vreodata in domeniul alpinismului djn tara noastra, escaladarea Fisurii Albastre. La aceasta Fisura se lucreaza de 7 ani, timp in care au fost efectuate 44 de intrari in traseu. Traseul a fost terminat miercuri 6 august, ora 14. Alpinistii au stat in perete 5 zile fara intrerupere, pentru ca in cele din urma, sa parcurga ultimii 80 metri care ramasesera de la ultima intrare. Echipa compusa din Radu Constantin, Aurel Irimia, Emil Cristea, avind pe ultimul cap de coarda, ridica valoarea alpinismului nostru si-i mareste serios prestigiul pe plan international'.[12]

Reforma din 1948 avea ca punct de plecare o idee extrem de valoroasa: impulsionarea miscarii de masa, atragerea catre practicarea turismului a celor rmai largi categorii de muncitori, intelectuali, functionari, chiar tarani. Asa se explica, intre altele, responsabilitatea sindicatelor asupra destinelor turismului din Romania, toate masurile organizatorice - destul de dese - luate in epoca.

Alpinismul - ca ramura a miscarii turistice de ansamblu - trebuie sa se supuna nevoii invatarii si practicarii lui de grupuri tot mai largi, adica sa raspunda dezideratelor de a nu constitui apanajul numai al unor "alesi', infiintarea sectiilor de alpinism pe linga asociatii ca Locomotiva, Progresul, Vointa, Spartac, Stiinta s.a. se facuse in spiritul unor asemenea intentii. Au fost elaborate curind acte oficiale care sa sprijine tendinta realizarii tot mai multor performante competitionale in alpinism. Unul dintre ele: Decizia Comitetului pentru Cultura Fizica si Sport de pe linga Consiliul de Ministri, din mai 1953, prin care se aproba Regulamentul privind clasificarea sportiva. Un capitol al documentului cuprindea conditiile de clasificare in alpinism. Nu erau dificile, chiar deloc dificile intr-o vreme cind, pe plan mondial, se escaladase Everestul, iar in Alpi fusesera ingenuncheati rnasivii Eiger, Matterhorn, Grandes Jorasses.

Regulamentul acesta consfintea, de fapt, o realitate: intrecerea alpinistilor din cadrul diferitelor cluburi (C.C.A. si Dinamo, mai ales), inceputa cu ani in urma, pentru obtinerea performantelor sportive si nega opinia »ca alpinismul poate fi practicat de masele largi. In consecinta, ziarul Sportul popular din 23 iunie 1953 anunta primul campionat de alpinism pe echipe din Republica Populara Romana. Era prevazut sa se desfasoare intre 20-31 august in Costila, pe traseul: Marea Surplomba, cu iesirea in Hornul Coamei, Furcile, Trei Surplombe.

Concursul va fi ,,contra cronometru', in Turnul Seciului. Campionatul a inceput luni 24 august. Dupa trei ture, clasamentul arata astfel: 1. Vointa (10837'3/5) Andrei Moldoveanu, Kerekes Adalbert, Schenn Matei, Fenyes Gheorghe, Pali Gheorghe; 2. Progresul (10913'l/5) Ion Mihai, Csallner Erwin, Petre Bogoiu, Serban Severin, Mircea Vladoianu; 3. C.C.A. (12039'3/5). Aurel Irimia, Emilian Cristea, Mircea Enache si doi gimnasti: Strumpp Iosif si Denes Elmer; 4. Avintul (12637'l/5). 5. Locomotiva (13841'4/5); 6. Dinamo (14825'4/5); 7. Flamura Rosie (13550'); 8. Stiinta (l6532'4/5); 9. Constructorul (18812'2/5), Metalul si Spartac au fost scoase din concurs.

Asadar, in 1953, istoria alpinismului din tara noastra inregistreaza un moment aparte: primul campionat national si regulamentul acordarii gradelor sportive si pentru activitatea alpinistica. Domeniul incepe sa devina, oficial, o ramura sportiva distincta. Destinele lui vor fi judecate, de acum incolo, nu de Sindicate, ci de C.C.F.S. Toate realizarile, sau aproape toate, vor sta sub semnul performantei.

Cercetatorii istoriei sportului din Romania se vor opri, cu siguranta, indelung asupra lor. Noi, aici, vom incerca - in continuare - numai marcarea, intr-o selectie din nou pronuntat subiectiva - a altor citeva momente. Vom supune atentiei doar performantele iesite din comun, vom semnala - telegrafic si caleidoscopic - doar deciziile vizind aspecte organizatorice sau pe cele colaterale activitatii alpinistice. Am ales, iarasi, modalitatea infatisarii cronologice a evenimentelor

1954: campionatul republican individual masculin si feminin; campionatul republican pe echipe intre asociatii (masculin si feminin); concurs de iarna cu alpinisti din asociatiile sportive; decizia din mai a Comitetului pentru Cultura Fizica si Sport privitoare la asimilarea turelor alpine cu competitiile sportive; prima tabara de unificare a metodelor de antrenament organizata de C.C.F.S. in masivul Piatra Craiului la cabana Curmatura, intre l-10 iulie, fiind condusa de un colectiv de antrenori; echipa asociatiei Stiinta a cistigat prima intrecere feminina pe un traseu din peretele Horoabei (Nicoleta Saragea, Ni n a Vasiliu, Olga Badina); Gheorghe Epuran, in Sportul popular din 31 august, anunta echipa Dinamo drept cistigatoare a campionatului national de alpinism; aceeasi publicatie (23 octombrie, 1954, semnind Marilena Rozen) anunta primul concurs international de alpinism: o intilnire intre reprezentantii Republicii Socialiste Cehoslovace si ai Republicii Populare Romane (alpinistii romani: Aurel Irimia, Teodor Hurbean, Paul Fozokos, Naghy Andrei, Dan Lubenescu, Petre Bogoiu, Gheorghe Petrescu, Gheorghe Udrea, Traian Flucus, Emilian Cristea); 1955: biroul Comisiei centrale de alpinism a stabilit clasamentul pentru turele si premierele de iarna si de vara efectuate in anul anterior (locul I, tura de iarna: traversarea muntilor dintre Jiu si Olt, traseu 4A, executat de Emilian Cristea si Aurel Irimia; locul I, tura de vara, femei: Surplomba Mare din Peretele Galbinele, traseu 4A, echipa Stiinta, compusa din: V. Stoica, L. Mi-hailovici); echipa Vointa (Al. Floricioiu, A. Moldovan, N. Lorinez, P. Fozokos, L Dragomir) a pornit intr-o cursa alpina de mare dificultate: traversarea Carpatilor Meridionali; acelasi traseu va fi realizat si de echipa C.C.A" formata din Emilian Cristea, Aurel Irimia si Ladislau Caracsony; Emilian Cristea si Aurel Irimia au primit titlul de maestri ai sportului, in luna martie; in aceeasi luna a inceput o actiune ampla de traversare a crestei Fagarasilor, cu participarea echipelor C.C.A., Vointa Dinamo, Flamura Rosie, Stiinta, Metalul, Locomotiva, Progresul, Constructorul; s-a petrecut, acum, in iulie 1955, un alt mare eveniment din istoria alpinismului romanesc: Alexandru Floricioiu, Norbert Hiemesch si Roland Welkens au escaladat Fisura Albastra; un succes nemaiinregistrat pina atunci !

Cu anul 1955, alpinismul romanesc - al carui moment initial se considera a fi excursia din 1903 (grad IA, indice Cristea 37 I), avind ca protagonisti pe Ieronim, Nicolae Bogdan si Mihai Haret - intra in etapa cuceririi traseelor de gradul VI B[13]. Isprava echipei lui A. Floricioiu in Fisura Albastra, precedata, in aceeasi zona, de cea a lui E. Cristea si A. Irimia, constituie aproape apogeul in practica escaladarii abrupturilor la noi. Bucegii, cu exceptia Sperantei, nu prezinta trasee de mai mare dificultate. Traseul Sperantei a fost realizat in premiera de echipa lui M. Opris in 1967.

De la excursia din 1903 de pe Valea Horoabei au fost, insa, atitea trasee-premiere. Walter Kargel a facut chiar o statistica: 34 in 1937; 129 in 1955; 625 in 1970. Asadar, amplificarea lor, ca numar si grad de dificultate, se produce dupa 1948. Cind alpinismul cunoaste un progres evident in raport cu cel din trecut. Cind intra in competitie cluburi puternice Cind obiectivele escaladarilor de iarna si de vara incep sa fie realizate efectiv.

Rezultatele din aceste ultime trei decenii, care au prilejuit afirmarea unor personalitati de cataratori (A. Irimia, E. Cristea, I. Coman, A. Floricioiu, M. Schenn, P. Cristina, G. Enache, D. Chivu, R. Welkens, L. Caracsiony etc.) nu pot si nu trebuie privite ca realizari rupte din contextul eforturilor continui, mai vechi. A fost mai intii, cum am relatat in alta parte, miscarea de drumetie pe vechile poteci ciobanesti. Au urmat excursiile mai grele, pe vai salbatice si pe creste, prin ocolisuri, cu eforturi neobisnuite. Apoi, in final, au venit bataliile pieptise cu stinca. Rosetti-Solescu, dintre romani, se pare ca e primul temerar. Apoi fratii Titeica, I. Cantuniari, Nicolae Dimitriu, Nicolae Comanescu, Nicolae Baticu, Titi Ionescu, marele si modestul Carl Lehmann, si Erwin Csallner, amindoi crescuti de S.K.V. Dupa ei au urmat,,profesionistii'. Acestia, singuri ori secondati de amatori, au reusit performantele mentionate ceva mai sus. Dintre ei nu trebuie uitati nici Valentin Garner, cel care a creat scoala la Zarnesti. Nici Toma Boerescu, mort acum citiva ani la Sibiu. Nici "parintele traseelor din Retezat', cum il numeste Walter Kargel pe Dan Pichiu din Hunedoara. Nici Iosif Ghetie,,,indrumatorul studentilor bucuresteni si deschizator al zonei Buila-Vinturita'. Dar cum ar putea fi uitati, oare, "eroii' care in 1963 au facut premiera de iarna a traseului direct al Fisurii Albastre, Igor Popovici si Robert Domnesteanu ? Sau Taina Dutescu, prima femeie care, in 1967, parcurgea acelasi traseu, fiind ea insasi cap de coarda ? Sau Emil Coliban, care - tot cu Taina Dutescu - a facut traseul Speranta in timpul iernii ?

O istorie a alpinismului va inregistra riguros si extensiv numele oamenilor si, semnificatia faptelor lor. Pe cele savirsite in Carpati sau in alti munti ai lumii. Fiindca romanii si-au lasat urmele, ca alpinisti, si in afara hotarelor Romaniei. Nu in Himalaya, e drept, dar in Alpi si in Pamir tot au fost. Numele si fapta Dorei d'Istria le-am evocat. Am amintit, de asemenea, de Porumbaru si de Rosetti-Solescu. Si de doctorul Steopoe. Cu siguranta insa ca inaintea Bucurei Dumbrava si a prietenei sale Frossi Nenitescu, care in 1925 au urcat ghetarul La Buee din masivul Mont Blanc, la 3 200 metri altitudine, si, tot atunci, muntele Cervin, Alpii au mai tentat si pe alti romani sa-i escaladeze. Din pacate, nu sintem in posesia datelor care sa ne confirme prezumtia. Stim, in schimb, ca in deceniul IV si Leova Stolear a fost impresionat de inaltimile Alpilor si de peisajele lor cunoscute de visu. Si Ovidiu Manitiu, prin 1929. Stim, de asemenea, ca N. Baticu si C. Contes, in august 1937, au urcat munti din Italia: Ago di Vilago, Peretele de nord din Grand Nabois, Cima Picola (Dolomiti). Acelasi N. Baticu, impreuna cu Dan Popescu, a facut excursii si in Austria cu un an mai tirziu: Kopftorlgrat, Krafftkamin in Tofcenkirche, Nordkante in Predigtsthul, Predigtstuhl, Westwand. Ne lipsesc, pentru o perioada mai apropiata, o multime de date certe.

Se pare ca prima participare romaneasca la o escalada in strainatate, dupa 1948, s-a petrecut in 1954, cind Sindicatele au trimis o echipa in Franta. Anul 1956 e marcat de prezenta alpinistilor nostri in Bulgaria si Cehoslovacia (A. Floricioiu, E. Cristea). In 1968, Mircea Mihailescu, secretarul Federatiei de turism-alpinism, insotea in Italia o echipa de cataratori, alcatuita din D. Chivu, Mircea Opris si Schenn Matei. Matei Schenn si altii urca, In 1971, pe muntii Poloniei, iar in 1973, D. Chivu si Matei Schenn fac cele mai multe trasee dintre toti participantii la o confruntare internationala ce-si stabilise tabara de baza la Chamonix in Franta, intorsi de aici, Matei Schenn si D. Chivu, carora li se alatura Nicolae Cojan, Cezar Manea si Nagy Nicolae pleaca, ceva mai tirziu, in U.R.S.S., cuceresc un virf de peste 4 000 metri si-i dau numele "Armata R. S. Romania'. In 1975 are loc, in Bulgaria, prima balcaniada alpina, in 1976 a doua, in Iugoslavia, in 1977, a treia, in Grecia. Toate trei au fost dominate de romani, prin Matei Schenn, D. Chivu, Nagy Nicolae (1975), Nagy Nicolae, D. Chivu, FI. Mihaescu (1976), N. Cojan, L Vasluianu, Viorica Mihailovici, Livia Cotor, Matei Schenn, D. Chivu (1977).

Dintre muntii cei mai inalti ai lumii, Pamirul e singurul ale carui inaltimi au fost ingenuncheate de cinci ori de romani.

Cunoscuta bine este experienta cu participare internationala (14 tari) din 1969, cind alpinistii nostri, Ionel Coman si Mircea Mihailescu, au infipt tricolorul la 7 134 m, dupa ce au urcat virful Lenin. Trei ani mai tirziu, adica in 1972, o echipa de la Dinamo, avind printre componenti pe Adrian Tanase, Alexandru Floricioiu, Mircea Opris, Nicolae Bulmezi, Paul Fozokos, a stabilit, tot in Pamir, recordul de altitudine: Pik Kommunizma (7 495 m). Romanii dovedeau astfel si acum, inca o data, inalta lor clasa de cataratori pe abrupturi si pe ghetari. Dovedeau ca din inclestarea pe viata si pe moarte cu avalansele si furtunile de zapada, cu vinturile si gerurile naprasnice, stiu sa iasa invingatori. Chiar in conditiile cind echipamentul lor, cum povestesc expeditionarii, nu a fost intotdeauna cel pe care si l-ar fi dorit. Ei spera insa, cu toate acestea, sa-si vada, curind-curind, indeplinita dorinta lor fierbinte: o expeditie romaneasca intr-unul din optamiarii Himalayei

. FORMULE NOI

. DECRET PREZIDENTIAL

. MARGINALII LA TURISMUL POPULAR

In anii razboiului, activitatea turistica din intreaga lume s-a restrins pina aproape de limita inexistentei ei. E vorba de cea sustinuta anterior de asociatiile particulare sau de institutiile de stat. Au fost, totusi, privilegiati care au practicat calatoria montana, au petrecut la tarmul marii ori au voiajat in chip de excursionisti. In viata lor razboiul nu ocupa un loc mare pentru calcule sumbre. Ei evitau zonele dispozitivelor militare si cimpurile de bataie, cautind oazele - atitea cite se aflau - in pustiul fara hotar al conflagratiei mondiale. Dar nu erau multi dintr-o asemenea categorie umana. Poate ca ei nici nu faceau turism, ci doar fugeau, speriati, in afara ariei de actiune a tunurilor, a bombelor, a mitralierelor, undeva in spatii indepartate, linistite si ele o clipa doar, sau numai aparent linistite. La noi in tara excursiile erau extrem de rare. Miscarea turistica inregistreaza chiar un moment de evident declin, perfect explicabil. Nu se poate spune, totusi, ca, in acesti ani, se inregistreaza o stagnare totala, un punct de discontinuitate fara precedent. Marii indragostiti de munte, cei care nu erau mobilizati, desigur, cautau, din cind in cind, pe munti clipe de pace sufleteasca, atita cit puteau sa si-o doreasca atunci.

Oficiul National de Turism a functionat pina in 1949. Dupa razboi, a preluat - firav, e drept - sarcinile menite sa revitalizeze si sa redimensioneze miscarea turistica. Si asociatiile particulare au facut tentative de reorganizare. Practic, insa, pentru acestea consecintele au fost minime. Tragedia abia consumata lasase in fiecare casa cite un gol iremediabil si pe fiecare inima cite o rana. A lasat o economie saracita, care trebuia sa renasca la fel ca pasarea Phoenix. Timpul lor - chiar si cel liber - oamenii si-l daruiau refacerii. Si luptelor pina la cucerirea puterii depline de catre clasa muncitoare. Or, cum se stie, ele au fost multe, diverse si deloc usoare. Pina cind s-a aureolat cu raze de soare intregul chip al tarii, brazii au mai plins in munti, holdele au mai gemut in cimpie. Si totusi, chiar in asemenea circumstante s-a decis o masura majora pentru destinele miscarii turistice. Ziarele din 11 iunie 1948 publicau o nota: "Au fost dizolvate pentru interese superioare de stat urmatoarele asociatii turistice, persoane juridice: Asociatia drumetilor din Muntii Romaniei (A.D.M.I.R.), Amicii Predealului, Clubul alpin roman, Clubul carpatin roman, Dor de duca, Hai la drum, Piatra Craiului, Romania pitoreasca, Turing Clubul Romaniei, Plaiuri romanesti, toate cu sediul in Bucuresti, Bradetul, cu sediul la Sibiu, Muntii nostri, cu sediul in Poiana Sibiului, Banatul, cu sediul in Oravita-Caras, Resita, cu sediul la Resita-Caras, Clubul turistic banatean, cu sediul in Caransebes Severin, Drumetia, cu sediul in Ploiesti, Societatea carpatina populara ardeleana (E.H.K.E.) cu sediul in Cluj, Societatea de gimnastica, sport si muzica, cu sediul in Iasi, Vulturul Carpatilor si Encian cu sediul in Brasov.

Tot in luna iunie din 1948, organul de presa al Asociatiei Turismul popular seria in primul sau editorial: "Turismul in slujba poporului, iata lozinca sub semnul careia cei cari vor semna in aceste pagini nu vor inceta sa lupte si sa munceasca pentru patrunderea din ce in ce mai adinca a drumetiei in masele largi populare.

Si mai departe: "Oficiul National de Turism urmareste sa faca din turism o arma in mina poporului, pentru intarirea fortelor poporului, spre a mentine nestirbite energiile cu care clasa muncitoare - si impreuna cu ea intregul popor - se avinta in lupta de reconstructie, pentru intarirea si inflorirea Republicii Populare Ptomane'.

In numarul 2 al aceleiasi reviste, un gazetar, pe nume Radu Gheorghita, exprima, grabit, o opinie ciudata: ,,inca de la inceputurile lor, asociatiile particulare de turism nu au fost altceva decit expresia, pe tarim turistic, a pozitiei de clasa a burgheziei din Romania, care facuse din turism un privilegiu al citorva imbogatiti de pe urma exploatarii singeroase a clasei muncitoare'.

Evident, semnatarul acestor rinduri nu cunostea istoria adevarata a turismului din Romania si nici nu intelegea ca dizolvarea asociatiilor create din initiativa particulara se circumscria si implica in sfera de decizii concretizate prin actul nationalizarii.

Se contura, pe deasupra, o idee revolutionar-romantica, in coordonatele careia turismul trebuia, era necesar sa devina altceva decit a fost pina atunci, sa atinga cotele unei noi calitati. In conceptia ideologilor acelor ani, nevoia ca turismul sa capete statut de,,bun al intregului popor' nu constituia o fantosa, un slogan. Apoi, dincolo de dimensiunea colectiv-angajanta a actiunii oficiale indreptata catre miscarea turistica, ei ii estimau, prospectiv, valentele economice.

Un spirit nou, revolutionar, dar valorificind creator un fond de idei vehiculat, mai mult sau mai putin cu insistenta, de cel putin doua decenii, se manifesta acum, in noile conditii istorice, cu putere. El va insemna momentul de pornire, dar si de referinta pentru anii scursi pina la el si pentru cei care ii vor urma

Orele destinate excursiilor erau limitate, totusi. Oamenii aveau mai putina vreme de calatorii, odihna si contemplatie. Nu era epoca - in primii ani dupa razboi - propice unor asemenea indeletniciri. Decit in parametri foarte rigurosi pe care Cronos ii permitea, cu parcimonie. Era si normal sa fie asa, pentru ca tarii noastre razboiul i-a cauzat pierderi incalculabile. Ele trebuiau recuperate prin efort si daruire. Cu toate acestea, formulele noi in turism au fost cautate inca din 1945. O.N.T. incepuse sa reia publicarea revistei Romania. Primul numar din noua serie s-a tiparit in august, la numai un an dupa insurectia nationala antifascista armata. In editorialul sau, revista, exprimindu-si propriul program, definea in fapt statutul general al O.N.T.: "Romania nu intelege sa ramina asadar numai un organ de specialitate, o enciclopedie si un instrument de cautare-a unei doctrine turistice. Ea devine un mijloc activ de lupta pentru popularizarea drumetiei, pentru punerea ei la indemina tuturor, pentru obtinerea intregei eficiente a turismului, acest admirabil factor de educatie populara si in acelasi timp insemnat compartiment social si economic. Gustul drumetiei trebuieste trezit printre cei multi: muncitori, functionari, scolari. Pentru toti acestia iesirea in mijlocul naturii trebuie sa devina o deprindere temeinica aducind cu ea toate binefacerile sufletesti si trupesti pe care le putem astepta de la turism. In aceasta directie isi indreapta Romania activitatea sa de acum, inainte: sa prezinte posibilitatile Romaniei ca tara de turism, nevoile ce trebuiesc implinite pentru o cit mai buna folosire a lor, mijloacele de folosit pentru ca valorile turistice, terapeutice si recreative romanesti sa poata fi puse la indemina celor care au mai multa nevoie de ele'.

Oficiul National de Turism isi propunea, in anii aceia, inainte de toate, organizarea de excursii pentru toate categoriile de oameni ai muncii si valorificarea potentialului turistic natural in folosul acestora. Aria de cuprindere si de preocupari a institutiei se exercita preponderent asupra spatiului geografic national si a consumatorilor de turism intern. Relatiile O.N.T. cu piata externa au fost minime pina tirziu dupa 1950.

Pina la 11 iunie 1948 putea fi remarcat un dualism in activitatea turistica: O.N.T., ca organizatie de stat, si asociatiile create inainte de razboi din initiativa particulara. La 11 iunie 1948, toate bunurile asociatiilor de turism particulare au trecut in proprietatea statului, care urma sa le administreze prin O.N.T.

In 1948 a luat fiinta o noua si puternica asociatie de turism, unica in tara: Turismul popular. Despre ea, Ion Vinte, presedintele ei si ministrul de atunci al Silviculturii, spunea: "infiintarea asociatiei Turismul popular inseamna pentru viata noastra turistica o cotitura importanta pe drumul nou care, odata cu proclamarea Republicii Populare Romane, a deschis intregului popor muncitor posibilitatea exercitarii dreptului de a se bucura din plin de toate comorile turistice ale tarii.'

Concret, ce program isi anunta turismul popular ?

Articolul 4 din Statut stipula: "Scopul asociatiei este de a organiza si dezvolta turismul sub toate formele: turism general - camping, turism de munte si alpinism tehnic, prin raspindirea lui in masele largi populare'.

Alte intentii exprimate de initiatori:

educarea si pregatirea oamenilor care paseau prima oara pe munte;

deprinderea gustului drumetiei si invatarea foioaselor ei;.

dragostea pentru frumusetile tarii;

spiritul de raspundere pentru intreg patrimoniul turistic al tarii;

construirea si amenajarea adaposturilor si cabanelor in munti;

construirea drumurilor si a potecilor;

executarea marcajelor.

Realizarile asociatiei, chiar cele din primele momente ale constituirii ei, e dificil sa fie toate nominalizate. Citeva directii ale activitatii se desprind, totusi, din cronicul acelor ani:

organizarea unor excursii cu mari multimi de oameni din rindurile muncitorilor, studentilor, elevilor, a

taranimii;

refacerea si repunerea in circuit turistic a citorva cabane;

sprijinirea miscarii alpiniste in Romania;

pregatirea cadrelor necesare muncii in domeniul turistic;

initierea unui ciclu de conferinte - indrumari turistice.

Dintre conferinte, iata unele titluri semnificative pentru dimensiunile miscarii turistice de atunci: Turismul de mase in Republica Populara Romana, Turismul in Uniunea Sovietica, Lacuri, pesteri si cascade in R.P.R., Sarcinile conducatorului de excursie in munte.

Sint dimensiuni - cum se poate observa - inca programatice, dar s-au derulat efectiv si suficiente actiuni concrete. Alaturi de ciclul de conferinte, la Arad s-a deschis un curs seral pentru conducatorii de excursii, la Timisoara a functionat o "scoala' de initiere turistica, s-au intreprins multe si mari excursii.

Din perspectiva organizatorica, asociatia, ale carei statute au fost autentificate de Tribunalul Ilfov Ia-31 iulie 1948, prezenta o structura solida, pe tipicul sistemului institutional al vremii. Avea un comitet central condus de un presedinte si foarte multi membri delegati din partea O.N.T., l din partea C.G.M., l de la O.S.P.,. l delegat al Armatei si altii reprezentind U.F.D.R. U.N.S.R., U.A.E.R., precum si personalitati din viata publica. Un organism colectiv numeros, asadar, care a reusit - prin actiuni si dispozitii emise de la centru - sa puna pe picioare o ampla miscare. Ca urmare, in august 1948, existau filiale A.T.P. in multe localitati urbane:. Bucuresti, Oradea, Cluj, Sibiu, Brasov, Ploiesti, Piatra Neamt, Arad, Craiova, Resita, Iasi, Constanta, Satu Mare, Deva, Timisoara, Tirgoviste, Miercurea Ciuc, Sighet, Cimpulung, Pitesti, Lugoj, Tirgu Mures, Sinaia,, Predeal, Braila, Cimpulung Moldovenesc.

De la 11 iunie 1948 la 9 martie 1949 au trecut aproape zece luni. Mai putin de un an, deci. Asociatia Turismul popular isi facea simtita prezenta in domeniul de lucru care i se fixase, in colaborare cu O.N.T. In martie 1949, insa, in seria hotaririlor de atunci, si-a facut loc si una vizind turismul. Anuntarea ei in presa folosea termenii urmatori, chiar in revista asociatiei: "Prin Decret Prezidential Nr. 88, publicat in Buletinul Oficial Nr. 5 din martie 1949, toate atributiile Oficiului: National de Turism au trecut asupra Confederatiei Generale a Muncii din R.P.R. De asemeni, au trecut asupra C.G.M. si toate bunurile O.N.T., impreuna cu toate drepturile si obligatiile'.

Decizia era fara echivoc: O.N.T., infiintat in 1936, isi inceta activitatea. Dupa nici 13 ani de existenta, din care practic, a functionat operativ numai citiva !

In ce consta formula propusa in loc ?

Anton Moisescu, unul din responsabilii din acea perioada, considera ca a raspuns intrebarii cind prezenta gestul "ca piatra de hotar in dezvoltarea miscarii turistice din Republica noastra, caci preluarea rosturilor drumetiei de catre Confederatia Generala a Muncii din R.P.R. reprezinta o cotitura din cele mai importante in dezvoltarea turismului si transformarea sa intr-o larga miscare de masa'.

O cotitura se inregistra, desigur. Era a doua dupa cea anuntata anterior.

Sindicatele preluau activitatea turistica sub propria lor egida. S-a constituit, in cadrul C.G.M., o sectie de turism, isi spunea chiar asa: Sectia Turism C.G.M. In paralel, functiona Turismul popular. Asociatia avea statut de independenta, dar in realitate, era intr-un raport de subordonare directa fata de sectia turism din C.G.M. Nici nu putea fi altcumva. Fondurile financiare si patrimoniul turistic erau la dispozitia Sindicatelor. A.T.P. dispunea, in schimb, de cadre pasionate, de buni cunoscatori ai plaiurilor tarii, de alpinisti consacrati, de numeroase nuclee de initiativa, isi propunea - firesc - atragerea in miscarea turistica, in postura de organizatori, de lucratori profesionisti si a unor noi categorii de oameni. Mai ales tineri, pe care trebuia sa-i califice.

Dealtfel, relatiile dintre zona oficiala si cea obsteasca in turism trebuiau explicate chiar in epoca. A si facut-o cineva. Citez din revista Turismul popular, nr. I, mai, seria II, an 1949: "A.T.P. va da sectiei Turism C.G.M. cadrele tehnice necesare pentru excursii, pentru conducerea scolilor de turism, pentru marcarea potecilor de munte etc. Sectia de turism C.G.M. va da A.T.P. posibilitatea de a-si recruta noi si noi cadre dintre tinerii muncitori si muncitoare, care se vor simti atrasi de frumusetile muntilor si de satisfactia de nepretuit pe care ti-o da privelistea minunata care se vede dupa un colt de stinca, semet si izolat, dupa riscanta sa cucerire in urma unui efort extenuant'.

Munca Sectiei de turism din C.G.M. s-a configurat mai intii intr-un raport de constatari, construit pe urmatoarele repere: avalansa de drumeti pe munte, necesitatea maririi unor cabane, imprimarea unui caracter instructiv-educativ miscarii turistice, necesitatea efectuarii excursiilor nu numai la munte, ci si la mare, pe Dunare si in imprejurimile oraselor (,,in aceste excursii accentul trebuie pus pe infratirea muncitorilor cu taranimea muncitoare', rev. Turismul popular nr. I, seria II, mai 1949').

A urmat un plan de munca: 100 000 oameni ai muncii sa-si poata petrece, saptaminal, timpul liber in natura; conventii speciale cu C.F.R. si RATA; reduceri exceptionale la tarifele de calatorie; editarea unor afise, brosuri, ghiduri; calificarea noilor cadre, intransigenta revolutionara pentru "zadarnicirea oricarei incercari de strecurare a dusmanului in rindurile noastre'.

O selectie a realizarilor sectiei de specialitate din C.G.M., obtinute in colaborare sau prin intermediul A.T.P., va trebui sa consemneze pe cele mai importante:

zeci, chiar sute de mii de oameni porniti, dumi-ifcuca, in excursii extraurbane, cu mijloace de transport rapide si ieftine;

controlul statiunilor balneoclimatice si al altor locuri turistice din intreaga tara;

propaganda privind rolul, rostul si finalitatea actiunilor de turism in noile conditii;

insistenta pe practicarea unor formule variate in actiunile de turism: vara si iarna, la munte; vara la mare si in Delta; turism in cetate, turism nautic, turism scolar, alpinism.

In directia profesionalizarii turismului s-au resimtit, in doi-trei ani, citeva initiative. In 1949 a fost deschisa la Virful cu Dor o scoala de organizatori turistici. Participau 37 muncitori si 9 functionari, in total 46 elevi recrutati din rindurile sindicatelor din Capitala si din alte orase. Cursurile au inceput la l septembrie si au durat 22 de zile. S-au predat noua lectii cu subiecte ideologice si sapte cu subiecte inspirate din turism, practice. Directorul scolii se numea Toma Rabsan. O scoala de initiere turistica functiona, tot la sugestia Sindicatelor, la intreprinderea,,Optica romana'. La Arad, la 30 noiembrie 1949, se desfasura un concurs de orientare, iar in ianuarie 1950 un altul, la Oradea. La 9 aprilie 1951, sub egida C.G.M., s-a deschis, la Bilea, o scoala de alpinism de iama. Cursurile ei au fost urmate de 34 de elevi.

Realizari au fost inregistrate si in sfera propagandei. In afara revistei Turismul popular, in editura C.G.M. s-au tiparit citeva carti: Primele sfaturi, pentru turisti, Ghidul cabanelor, Drumuri in Retezat, Turismul de iarna, Mic manual de alpinism. Dintre traduceri, trebuie notata lucrarea Turismul si alpinismul sovietic.

Ceea ce ramine insa ca o tentativa insolita printre tipariturile cu continut inspirat din turism este, fara indoiala, piesa dramatica intitulata La cabana. Anonimul (sau anonimii) care a scris-o nu poate fi invinuit decit de naivitate

Asociatia avea un statut care-i definea scopul si structura organizatorica. Tot in statut erau precizate criteriile de selectare a membrilor: a) persoanele de ambele sexe, cetateni romani, fara deosebire de nationalitate, rasa si religie; b) cetateni straini, aflati in tara sau in strainatate; ei erau numiti "membri externi'; c) nu puteau fi primite in asociatie persoanele lipsite de drepturi civile si politice.

Cei care doreau sa activeze la A.T.P. aveau obligativitatea sa aduca recomandarea din partea comitetelor sindicale ale intreprinderilor unde lucrau, din partea colegiilor unor institutii si institute sau din partea asociatiilor studentesti si scolare. Particularii erau recomandati, in scris, de cel putin trei membri ai A.T.P. Aprobarea ori respingerea candidaturii constituiau prerogative exclusive ale comitetelor filialelor.

Dupa obtinerea carnetului de membru al A.T.P., drepturile pe care le avea cotizantul gravitau in limitele unor inlesniri general valabile si cuprindeau: reduceri financiare la cumpararea biletului de transport, asigurarea conditiilor pentru innoptare la cabane, sau in alte locuri de cazare, acces la toate manifestarile cu amprenta turistica, la publicatiile asociatiei, dreptul de a alege si de a fi ales, incepind cu virsta de 18 ani.

Masa membrilor A.T.P. o formau sindicalistii, elevii si studentii. Existau insa, in unele filiale, liste intregi cu nume de oameni care n-au participat niciodata la vreo actiune organizata. Practica aceasta era - si in turism - un obicei. Exista insa o alta practica pe care avem obligatia sa o punem in evidenta: alaturi de elementele noi atrase catre activitatea turistica se manifesta - prin scris ori prin actiune directa - si grupul mai vechilor drumeti. Din el nu lipseau Valeriu Puscariu, Emilian Iliescu, Ionel Coman, Liviu Rusu (Cluj), Francisc Nistor (Maramures), Carol Lehman (Brasov), Iosif Fischer (Sibiu), Neculai Macarovici (Iasi), Davidhazy (Timisoara), Caius Lepa (Arad), Aurelian Pitu si citi altii pe care insemnarile de acum nu-i cuprind, dar despre care, cindva, se va scrie gasindu-li-se locul binemeritat intre cei care au stiut sa se daruiasca iubirii pentru turism.

E drept, putini dintre cei notati mai sus au detinut functii oficiale in cadrul Asociatiei Turismul popular. S-a intimplat chiar ca locul lor a fost ocupat de persoane fara chemare pentru indeletnicirea calatoriei, a excursiei facute de placere, pentru destindere si cunoastere pe drumurile cele multe ale tarii. Oricum, alaturi de activistii noi, care s-au devotat curind turismului, netradindu-l nici pina astazi, cei cu o experienta anterioara mai indelungata au pus umarul si au lucrat cu credinta si speranta. Roadele gindirii si actiunii lor de atunci n-au intirziat sa poata fi observate, intr-un fel sau altul, in anumite secvente ale miscarii noastre turistice din anii urmatori. Unii s-au manifestat public, ca initiatori si organizatori, altii s-au exprimat prin scris, ca indrumatori, povatuitori sau dascali pentru generatia pregatita sa le recunoasca meritele si sa le duca munca mai departe.

. MINISTERUL TURISMULUI

. DESPRE STRUCTURA ORGANIZATORICA

. POEZIA CIFRELOR

. UN EVENIMENT: EDITURA PENTRU TURISM

. JURNAL

Ceea ce au visat inaintemergatorii a prins contur in ultimele decenii. O uriasa munca de arhitect de geniu si-a imprimat insemnele si in sfera turismului, care a devenit o ramura a economiei nationale.

Romania a intrat, de citiva ani buni,si in acest domeniu, intr-o competitie ampla, cu parteneri experimentati si puternici. Atuurile ei se sprijina pe un complex de factori: o natura rar intilnita aiurea, cu munte si mare riuri si dealuri si cimpii, cu Delta Dunarii cea neasemuita, cu pasari si flori viu colorate, cu pesti argintati si cu ciute nostalgice, dar si cu ciopoara de capre negre; o istorie straveche si frumoasa, cu tristetile si bucuriile ei; o civilizatie si o cultura pe masuracestei istorii; cu tablitele de la Tartaria si muzee adaposlind relicvele neoliticului, cu cetatile dacice din muntii Orastie cu Miorita si Balada Mesterului Manole, cu hidrocentralele de la Bicaz, Arges sau Lotru.

Nicicind plaiurile romanesti n-au acordat adapost atitor calatori ca in acesti ani din urma. Baza materiala a turismului nicicind n-a putut cunoaste o dezvoltare mai mare. Firesc, ea a evoluat in consens cu programul celorlalte ramuri economice si a fost propulsata de o politica dinamica, specifica perioadei de construire a societatii socialiste multilateral dezvoltate.

Expertii si specialistii au analizat cu diverse prilejuri-in sesiuni stiintifice, la consfatuiri operative de lucru, de la catedrele invatamintului superior, In publicatii periodice sau in volume de studii specioase - varietatea de aspecte privind stadiul actual al miscarii turistice din Romania; au explicat dinamica fenomenului si implicatiile lui in viata economica a tarii. Cercetarilor de pina acum li se vor adauga alte si alte investigatii. Ele vor evidentia, fara indoiala, metamorfozele continui in marea ramura a economiei nationale si vor preciza, cu siguranta, coordonatele de ansamblu ale dezvoltarii ei viitoare.

In acest capitol, ne-am propus - in spiritul formulei pe care am adoptat-o cind am pornit la scrierea cartii - sa prezentam numai citeva secvente care, probabil - chiar daca releva o mare doza de subiectivism in selectarea lor - vor putea retine atentia celui interesat de istoria turismului romanesc

Din 1948, dupa hotarirea din iunie, miscarea turistica din tara noastra a cunoscut momente decisive pentru "fizionomia' ei actuala. Mai intii a fost asociatia Turismul popular si - pina in martie 1949 - Oficiul National de Turism. Confederatia Generala a Muncii a preluat functiile O.N.T., apoi, Sectia Turism C.GM. activa in paralel cu Turismul popular. Era, de fapt, numai o dualitate formala. Indiferent de ea, se inregistrau succese certe mai ales in privinta excursiilor. E drept, nu intotdeauna perfect organizate, cu unele defectiuni pe parcursul lor, datorita - uneori - itinerarelor preferate, comportamentului participantilor, echipamentului neadecvat folosit. Ireprosabile, in schimb, sub raportul numarului de participanti, al intentiilor si chiar al cistigurilor efective: reconfortarea fizica si acumularile cultural-informationale.

Succese au. fost inregistrate, in acesti ani, si in alte directii: in 1950 a intrat in exploatare Hotelul Alpin de la Cota l 400 din Sinaia, a carui constructie a inceput in 1934, si s-a asezat piatra de temelie la santierul Complexului sportiv-turistic din Poiana Brasov; in 1951 a putut sa fie folosit complexul de la Borsa (Gura Fintinii); intre 1952-1955 au continuat lucrarile la Poiana Brasov, au fost reamenajate cabane in munti si hoteluri in orase, s-au alocat investitii pentru litoral, au fost consumate fonduri mari pentru odihna si tratamentul oamenilor muncii, pentru organizarea vacantelor elevilor si studentilor. Se concretizau acum previziunile unor indragostiti de natura romaneasca, ei insisi calatori neobositi, intre care Gala Galaction, care isi imagina un viitor cind toti truditorii oraselor se vor putea bucura de binefacerile marii si ale muntelui

Oricum, deceniul al saselea nu poate fi considerat decit ca o perioada de debut; revolutia in zona constructiilor destinate turismului va izbucni abia in deceniul urmator, odata cu reproiectarea arhitectonica, sanitara si de loisir a tarmului litoral. Pina atunci, din perspectiva organizatorica, se petrec doua evenimente majore. Cel dintii e marcat de Hotarirea Consiliului de Ministri din 1955 prin care s-a consfintit infiintarea O.N.T. "Carpati*'. Masura venea in intimpinarea necesitatii lansarii potentialului nostru turistic in circuit european si, in acelasi timp, ratifica o realitate: nevoia unei bune organizari interne a domeniului, prin crearea unor compartimente capabile sa exploateze rational patrimoniul existent, sa-i orienteze si sa-i stimuleze dezvoltarea si in viitor. Oficialitatile previzionau, inca de pe acum, rolul economic pe care urma sa-l joace, intre celelalte ramuri, industria turismului. Asa se explica, desigur, si cartea de vizita a noii institutii: O.N.T. "Carpati', intreprindere de stat pe linga Ministerul Comertului Exterior.

Dupa doi ani, in 1957, in cadrul unui proces organizatoric mai amplu, cuprinzind miscarea de cultura fizica si sport, a luat fiinta Asociatia turistilor din R.P.R. Activa in subordinea U.C.F.S., care preluase intre timp toate atributiile directiei de turism si excursii din Consiliul Central Sindical.

In 1959, o alta Hotarire a Consiliului de Ministri (nr. 86/1959) preciza ca O.N.T. "Carpati' urmeaza sa preia, in paralel cu problemele turistice internationale, si pe cele interne; era o decizie menita sa asigure exploatarea unitara a bazei materiale si sa duca la cresterea calitativa a activitatii turistice de ansamblu. Apoi, odata cu scurgerea anilor, O.N.T. "Carpati' si-a largit atributiile, cele economice prevalind in sistemul de sarcini pe care conducerea de stat i le-a acordat, incit, treptat (prin H.C.M. nr. 162/1962 si H.C.M. nr. 908/1964), s-a putut trece la organizarea complexa a activitatii turistice interne si internationale in tara noastra, asa cum se infatiseaza astazi.

E necesar insa sa spunem ca mai inainte chiar de 1959, in 1956, a fost inregistrat un eveniment deloc lipsit de importanta: constituirea redactiei de cultura fizica si sport din cadrul Editurii tineretului. De acum incolo, vor aparea tot mai des titluri de ghiduri, indrumare, scrieri de evocare turistica. Din 1960, odata cu infiintarea Editurii Meridiane, tipariturile cu tematica inspirata din turism capata o si mai mare pondere intre celelalte titluri; a fost acceptata ideea de a se realiza albume si carti postale ilustrate, popularizind obiective turistice. Dealtfel, in 1960 a fost publicat, sub egida O.N.T. si un almanah turistic. Tot acum, O.N.T. a inaugurat seria de harti si ghiduri intitulata "Muntii nostri'. Numele autorilor erau pastrate anonim, dar nu era important, in fond, cine anume recomanda itinerare in Muntii Fagaras, de pilda, ci daca aceste itinerare puteau fi strabatute de sutele si miile de drumeti, in excursii colective sau individuale.

Cu anul 1961 se produce o alta suita de masuri si initiative al caror sens tindea sa conduca spre cadrul organizatoric actual, considerat ca fiind cel mai adecvat si capabil sa faca fata ritmului de acum al industriei turistice din Romania. O enumerare va retine numai pe cele mai importante: Decretul privitor la aderarea Romaniei la Conventia asupra facilitatilor vamale in favoarea turismului si infiintarea - in cadrul C.N.E.F.S. - a Comisiei centrale de turism sportiv (1961); Dispozitia Consiliului de Ministri referitoare la infiintarea de agentii TAROM si ONT in strainatate (1962); Decretul nr. 32 stabilind organizarea si functionarea Oficiului National de Turism al Republicii Socialiste Romania, ca organ central al administratiei de stat, care infaptuieste politica statului in domeniul turismului (1967); infiintarea Automobil Clubului Roman (A.C.R.) si reglementarea problemei privind inchirierea pentru turisti a spatiilor suplimentare detinute de particulari in locuintele lor, proprietate de stat ori particulara (1967); semnarea unor conventii intre guvernul R.S.R. si guvernele altor state privind colaborarea in domeniul turismului: cu Republica Populara Bulgaria si Republica Populara Ungara in 1967; cu Austria, Turcia, Norvegia, Islanda in 1969; cu Belgia in 1970; cu Grecia si Polonia in 1971; in 1971 a fost ratificat acordul dintre guvernele Bulgariei, Greciei, Iugoslaviei, Romaniei si Turciei privind cooperarea reciproca in domeniul turismului in Balcani; semnarea acordului de cooperare turistica intre Republica Socialista Romania si Maroc in 1972 etc.

Dar cite asemenea acorduri n-au fost incheiate - dovezi ale unei traiectorii noi in destinul turismului romanesc - in acesti ani ? Numai datorita lor si a altor masuri operative au putut fi consemnate in studii de specialitate si in statisticile Ministerului Turismului cifre de-a dreptul impresionante.

In 1973, bilantul activitatii turistice interne a inregistrat sapte milioane de turisti; peste numai un an, unitatile de specialitate raportau ca au oferit servicii organizate unui numar de aproximativ 8,5 milioane de turisti romani; tot in 1974, tara noastra, ca amfitrion, s-a bucurat de vizita a aproape patru milioane de vizitatori straini (exact: 3 825 252).

Statisticienii au ajuns la concluzia ca ritmurile medii anuale de crestere au fost de 13-14%, superioare ritmurilor medii anuale de dezvoltare a turismului pe plan mondial. Tot ei, statisticienii, au afirmat: durata medie a sejurului turistilor straini in Romania in anii 1973 si 1974 s-a mentinut constanta la 4,1 zile

Anul 1971 incepuse abia de doua luni si jumatate, cind - in dimineata de 17 martie - s-a aflat public de continutul Decretului prezidential nr. 78 - din ziua precedenta. Aparitia lui era asteptata de mult de lucratorii Oficiului National de Turism, dar si de miile de drumeti care erau la curent cu demersurile facute pentru infiintarea noului departament economic.

Articolul 2 al Decretului nr. 78 din 16 martie 1971 continea urmatoarea formulare: "Ministerul Turismului infaptuieste politica partidului si statului in domeniul turismului si indeplineste, in acest domeniu, functia de minister coordonator pentru activitatea care se desfasoara prin unitatile din subordinea altor organe centrale sau locale ale administratiei de stat'.

Hotarirea Consiliului de Ministri nr. 330 din 30 martie 1971 aducea detalii specificind ca Ministerul Turismului, ca organ central al administratiei de stat, preia si dezvolta in continuare sarcinile care, pina atunci, reveneau Oficiului National de Turism.

De ce era nevoie de crearea unui minister coordonator al intregii miscari turistice din Romania s-a raspuns si s-a explicat la timpul acela. In primul rind, el era consecinta dezvoltarii firesti a intregii economii nationale extrem de dinamice si a insasi amplitudinii miscarii turistice.

Oscar Sank intr-o carte a sa (Economia si organizarea turismului, Editura Sport-Turism, 1976), referindu-se la momentul infiintarii Ministerului Turismului, arata ca la originea noii forme organizatorice au stat o serie de cerinte obiective, dintre care citeva cu rol prioritar; "necesitatea [] unui organ central specializat, care sa coordoneze si sa raspunda de desfasurarea intregii activitati turistice'; "aplicarea unei conceptii unitare in ceea ce priveste sistematizarea zonelor turistice, determinarea profilului si amplasamentelor capacitatilor de cazare si alimentatie publica ce deservesc turismul'; "necesitatea eliminarii paralelismelor existente, ca urmare a separarii administrarii principalelor unitati de cazare si alimentatie publica (care apartin Ministerului Comertului Interior) de organul economic care se ocupa de contractarea aducerii de turisti'.

In atributiile noului minister intra o gama vasta de indatoriri si obligatii ! Nominalizarea lor, aici, neinsotita de comentariul necesar, de clasificari si ordonari pe criteriul importantei, ar insemna un simplu efort de transcriere a unui document oficial.

Ni se pare, totusi, util sa observam ca Ministerul Turismului isi duce munca integrata intr-un complex siste-mic al relatiilor determinate de legile care guverneaza intreaga politica economica a Romaniei. Ca departament investit cu atributii speciale, el intretine, totodata, o colaborare permanenta cu alte compartimente care ii asigura sprijinul, cum ar fi industria mijloacelor de transport, industria alimentara, industria bunurilor de larg consum etc. Numai in acest fel Ministerul Turismului, in calitatea sa de organ coordonator, poate raspunde, alaturi de ceilalti titulari de plan, la elaborarea proiectului de plan pentru. activitatea de turism, poate asigura dezvoltarea echilibrata a acestuia, contribuind la valorificarea corespunzatoare a potentialului uman si material, se poate preocupa de atragerea in circuitul economic a unor noi obiective si zone turistice. Concomitent cu asemenea aspecte, ministerul creat in 1971, pentru a-si indeplini functia esentiala stabilita prin lege, exercita in toate unitatile in care se produce activitate de turism un control riguros si sistematic. O face indiferent de natura raportului de subordonare in care se afla unitatea respectiva. Controlul este canalizat catre urmatoarele directii: modul cum sint serviti turistii romani si straini, aspectele legate de diversificarea serviciilor turistice, dotarea si mentinerea unitatilor la nivelul clasificarii aprobate si a sortimentelor stabilite, modul cum sint respectate tarifele si preturile marfurilor din retea si a serviciilor turistice.

Sa mai spunem, in sfirsit, ca Ministerul Turismului sprijina Biroul de turism pentru tineret si indruma organizatia Automobil Clubul Roman. Sprijina, de asemenea, printr-o paleta larga de modalitati, toate actiunile turistice care ii solicita ajutorul, indiferent de institutia care le initiaza.

Pentru turistolog, o fisa cu insemnari despre structura organizatorica a Ministerului Turismului poate avea, acum ca si in viitor, o mare valoare documentara. Ea ii foloseste la evaluarea eforturilor de preocupari ale compartimentului economic numit si il ajuta sa inteleaga mai bine complexitatea fenomenului pe care il studiaza. In acest spirit, am redactat rindurile care urmeaza

In anul infiintarii, indata dupa aparitia Decretului 78 si a H.C.M. 330, s-a trecut la organizarea interna a ministerului. Si-a stabilit sediul central in Bucuresti. Avea mai multe directii generale si directii, care se ocupau de diferite aspecte ale muncii: turism intern, turism international, propaganda, hoteluri, restaurante, prestatii, statiuni balneoclimatice etc. In subordinea sa intrau: O.N.T. "Carpati'-Bucuresti, Centrala O.N.T. "Litoral'-Constanta, O.N.T. "Carpati'-Brasov, I.T.H.R-Bucuresti.

Conducerea ministerului era asigurata de un colegiu" care isi asumase o larga competenta diriguitoare. In componenta lui intrau oameni ai muncii din interior si din afara, acestia din urma fiind reprezentantii unor organe si organizatii de stat sau obstesti, implicate, ele insele, in activitatea de turism. Colegiul se intrunea in sesiuni. Functia de presedinte o indeplinea ministrul, intre sedintele colegiului avea puteri depline biroul executiv.

Principiul muncii colective guverneaza si azi, ca irt toate sferele de activitate din tara noastra, deciziile de importanta majora luate de consiliul de conducere al ministerului.

In 1973, dupa aparitia Decretului nr. 142, Ministerul Turismului prezinta urmatoarea structura organizatorica: Directia turism international; Directia turism intern si personal-invatamint; Directia de organizare a retelei; Directia plan-finante; Directia de investitii; Inspectia pentru turism; Serviciul secretariat-administrativ.

In 1978, din punct de vedere organizatoric, tot directiei: este unitatea prin care conducerea isi exercita functiile: Directia turism international, Directia turism intern,. Directia organizare-control si personal-invatamint, Directia tehnica-investitii-constructii si mecano-energetica, Directia plan-finante In subordinea Ministerului Turismului au ramas in continuare marile intreprinderi, amintite deja, din Bucuresti, Brasov, Constanta

E necesar sa mentionam pe aceasta fisa informativ-documentara inea citeva date - marturii pentru cercetatorul din viitor. Consideram ca intr-o vreme cind structurile organizatorice sint supuse potential unor metamorfoze rapide, din motive determinate de insasi evolutia societatii, nominalizarea acestor structuri, asa cum se infatiseaza intr-un anumit moment, inseamna, in fond, un efort menit sa ofere repere si termeni de comparatie pentru a demonstra, cind va fi cazul, progresul intr-un domeniu sau altul.

In structura organizatorica actuala a Ministerului Turismului exista, in toate resedintele judetene, cu exceptia Bucurestilor si Constantei, oficii judetene de turism; ele au o dubla subordonare, fata de consiliile populare judetene si fata de minister. In subordinea, controlul si indrumarea Ministerului Turismului intra si alte unitati, mai mari sau mai mici: intreprinderi care ii sprijina activitatea cu baza materiala si actiuni, agentii de turism, filiale si birouri, centrul de calcul, centrul de formarea si perfectionarea pregatirii profesionale a cadrelor din turism etc. Dupa densitatea lor teritoriala, cele mai multe si-au plasat sediile in Bucuresti. Aici se gasesc, de pilda, hotelurile Intercontinental si Parc, desfasurind o activitate specifica, intreprinderea de agrement si productie industriala pentru turism (I.A.P.I.T.), intreprinderea de stat pentru comert exterior "Publiturism' (desfasoara activitatea de propaganda si productie publicitara), intreprinderea de transport turistic auto (asigura baza materiala de transport auto pentru unitatile Ministerului Turismului si oficiile judetene de turism).

In Bucuresti isi are sediul Centrul de formare si perfectionare a cadrelor din industria hoteliera si turism. Geneza acestei institutii s-a petrecut in 1974, fiind autorizata sa functioneze prin Legea 57. Munca ei este o experienta singulara in sud-estul Europei: pregateste cadre pentru alimentatie si industria hoteliera, ghizi si interpreti, agenti de turism etc.

Centrul de calcul are sarcina de a studia, proiecta si realiza, cu cele mai moderne mijloace de investigatie, intregul sistem informativ al Ministerului Turismului. Rolul sau este imens. In incheierea acestei fise mentionam alte trei unitati care au fost incluse, o perioada, in structura Ministerului Turismului: Agentia "Comturist" (vinde marfuri pe valuta liber convertibila turistilor straini in Romania), Centrul de cercetari economice pentru promovarea turismului international (cu atributii referitoare la studierea tendintelor pe plan international in turism, elaborarea studiilor de prognoza si marketing, sondarea opiniei publice, studiul politicii comerciale si tarifar valutare etc.) si Editura pentru turism. In ultima vreme, atributiile acestor unitati au fost absorbite in structuri organizatorice care isi pastreaza doar relatii de colaborare amiabila cu Ministerul Turismului

Cum s-ar putea rosti cifrele in metafora ?

De fapt,cifrele, ele insele, nu sint metafore? Ce reprezinta oare ele pentru nespecialisti ?

A incercat cineva, odata, cu ani in urma, sa transpuna in versuri parametrii unui plan economic. A iesit; un poem lung, o proza rimata acoperind, mi se pare, doua din paginile de mijloc ale unui ziar. O curiozitate ! Un gest singular care, de atunci, nu s-a mai repetat. Poezia n-a continuat sa se exprime conform propriilor rigori; Si totusi, cifrele au poezia lor. Fiecare numar este un simbol. Dar ce simbol, cu cita semnificatie cuprinsa in sine, reprezinta o grupare de trei-patru sau zece cifre ? Dar procentele ?

Iata, in acest domeniu al turismului ! Economisti, agenti do turism, ghizi, agenti de publicitate, profesori spun si calculeaza zilnic, minut cu minut, cifre, numere care, adunate, dau sume a caror semnificatie scapa adesea neinitiatilor. In Ministerul Turismului, in unitatile sale, se face o contabilitate moderna. Exista apoi Centrul de calcul, despre care am amintit. Si liceul economic de turism din Calimanesti. Si Facultatea de turism din cadrul Academiei de Studii Economice. Ele au importanta Lor necontestata de nimeni in istoria turismului nostru contemporan. Si, la fel - chiar daca aici nu li se rezerva un comentariu mai amplu - cele 16 birouri de turism romanesti aflate in 1976, de pilda, in trei continente,.avindu-si sediile in metropole ca: Amsterdam, Londra, Viena, Paris, Roma, Madrid, Praga, Berlin, New York, Tel Aviv, Frankfurt, Bruxelles

Sa raminem insa in lumea cifrelor.

Din multitudinea lor, am facut o selectie operind/ ou doua-trei notiuni: circulatia turistica, capacitati de cazare, investitii.

Dinamica sosirilor de turisti straini in R. S. Romania, raportata la cea inregistrata pe plan mondial, european si a unor tari, exprimata in procente, are urmatoarea infatisare, daca e obligata sa se inscrie in cadrele un vi tabel sinoptic:

Citind tabelul de mai sus, sa ne amintim statisticile complet defavorabile Romaniei, comparativ cu alte tari din Europa, dintre anii 1930-1940. Si sa remarcam un fapt de evidenta: in timp ce ritmul anual al circulatiei turistice internationale in Romania in 1975 se ridica la 7%, tari cu o mai veche traditie turistica - Italia si Elvetia - au inregistrat, la acelasi indicator economic, scaderi sesizabile.

Un semn al curbei ascendente in intreaga activitate turistica din Romania este cel indicat de capacitatile de cazare:

Totalul locurilor de cazare existente in 1975 era repartizat, pe zone turistice, astfel: 144 816 in statiunile de pe litoral; 15 115 in statiunile de munte, 31 609 in statiunile balneare, 87865 in alte localitati. Pastrind aceeasi repartizare, statistica pe anul 1970 se prezenta astfel:98 957; 14 634; 25 230; 70 375.

Cresterea cea mai insemnata s-a petrecut pe litoral; cea mai mica - la munte. O traiectorie cu sorgintea - motivata, temeinic, dealtfel - in insasi politica de investitii, al treilea indicator utilizat in demonstratie.

Orientarea investitiilor in cincinalul 1971-1975, in procente, se prezinta astfel: litoral = 49,8%; statiuni montane =9,7%; statiuni balneoclimatice = 11,3%, municipiul Bucuresti = 17,3%; alte localitati = 12,9%.

Valoarea investitiilor in turism in cincinalul 1976-1980 este, evident, sporita. In 1978, de exemplu, baza materiala, de cazare e prevazuta sa creasca; de asemenea, baza materiala a alimentatiei publice. In acelasi an vor incepe sa functioneze o serie de obiective de importanta ca hoteluri in statiuni balneoclimatice, teleferice, instalatii de teleschi etc. Pe litoral se va continua actiunea initiata inca din 1971 de imbunatatire a nivelului tehnic de echipare si control, dotari, distractii, agrement. Principalele statiuni balneoclimatice si de tratament din tara, precum si principalele statiuni montane (Poiana Brasov, Sinaia, Predeal, Semenic, Baile Felix, Baile Herculane, Calimanesti-Caciulata, Sovata si altele) vor beneficia de atentia edililor. Orasele si alte localitati aflate pe principalele trasee turistice vor fi dotate cu noi spatii de alimentatie publica si agrement.

O neostoita munca, de zi si noapte, aduce pe altarul acestui "monstru frumos' - turismul - zeci, poate sute de mii de oameni. In statiunile balneoclimatice, in cele de agrement, in localitati in care pina mai ieri nu se intimpla nimic, vin si pleaca, mereu, mereu, cohorte intregi de tineri si virstnici, romani sau straini. Multor localitati anonime, turismul le-a scris destin nou, proiectindu-le in cercul de foc al atentiei generale, ryftle-vindu-le acel genius loci de care se indoiau pe vrepuri pina si cei mai temerari sociologi. Sigur, comoara c^i nestemate din nordul Moldovei era cunoscuta si dincolo de hotarele tarii Inca mai de demult; ea marturisea o /storie politica, sociala, economica, arhitecturala si de arta. Si Vodita si Tismana si Hurezii si manastirea Curtea) de Arges si Cozia, ctitoria lui Mircea cel Batrin, isi trimisesera veste despre faima lor din hotare in hotare. La Marea Neagra, inca de prin anii 25 ai secolului, incepusera sa vina ba cehii, ba polonezii, ba americanii. In Carpatii purtind in pintec felurite zacaminte mineralogice, iar pe epiderma paduri pletoase si ademenitor fosnitoare, umblau calatorii turisti dinaintea mijlocului de veac revolut. Dar nume ca Sapinta si Ion Stan Patras, Ogrezeanu, Constantin Bodi, Marginea, Neptun, Saturn, Aurora, Cos-tinesti, Ibanesti, Hodac, Sirnea nu au devenit notorii si (daca nu numai) datorita turismului ? Apoi, unor localitati si zone geografice oare nu turismul din zilele noastre le-a intregit faima: Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara, Oradea, Tirgu Mures, Piatra Neamt, Tulcea, Tirgu Jiu, Sibiu, Valea Prahovei, Valea Oltului, Valea Argesului, Valea Muresului, Bihorul, Vrancea, Orastia, Apusenii, Dobrogea, Delta ? Cintecele noastre, cele vechi si cele noi, in care ne spunem sufletul, iile noastre inflorite multicolor, in care ne coasem gindurile, sperantele, calusarii nostri prin care ne exprimam barbatia, obiceiurile traditionale prin care ne povestim vechimea de vatra si cerul senin si ploile si mirosul cimpiei Transilvaniei si a Baraganului si a Moldovei, si zapezile dalbe, si soarele torid din miez de iulie si cimitirele - Eternitatea si Bellu, si cele de piatra din zona Buzaului - si florile noastre si pasarile si fluturii, acestea toate si cite inca altele nu-si spun povestea lor in lume si datorita acestui curcubeu aflat in frumoasa ascensiune, care este turismul ?

Sa apelam din nou la cifre

Citi turisti romani s-au adresat, intr-un singur an - l-am preferat pe 1976 - unitatilor de cazare apartinind Ministerului Turismului ?

Raspuns: 8 365 000 (opt milioane trei sute saizeci si cinci de mii).

Cite nopti au dormit acestia, in aceeasi unitate de timp, in unitatile de cazare ale Ministerului Turismului ? Raspuns: 31 581 000 (treizeci si unul de milioane cinci sute ototzeci si una de mii).

Citi turisti romani au beneficiat de tratament in statiunile balneoclimatice ? Raspuns: 785,7 mii.

O alta statistica - numarul participantilor la actiunile organizate prin agentiile si filialele Ministerului Turismului - se infatiseaza astfel:

1) Odihna si tratament                           - 1976== 951 mii

- 1977 = 1 103 mii

- prevederi pentru 1978 = 1 310 mii

2) Excursii interne                     - 1976 = 2 800 mii

- 1977 - 3 192 mii

- prevederi pentru 1978 3 603 mii

3) Excursii externe                     - 1976= 294 mii

- 1977= 296 mii

- prevederi pentru 1978 336 mii

In 1978 numarul turistilor straini care vor sosi in Romania - conform estimarilor planificate - va depasi cifra realizata pina acum. Zecile de mii de turisti romani care se vor incinta in fata podoabelor artistice risipite prin lume, in anul 1978, vor face sau reface itinerare prin Europa si Asia. Tari in care prezenta romanilor in postura de calatori a fost semnalata inca din vechime vor fi strabatute in lung si-n. lat de excursionistii sprijiniti de Ministerul Turismului: U.R.S.S., R. P. Bulgaria, R. S. Cehoslovaca, R. D. Germana, R. P. Ungara, R. S. F. Iugoslavia, Austria, R. F. Germania, Finlanda, Grecia, Turcia, Elvetia, R. P. Polona, R. P. Chineza si R. P. D. Coreeana. Drumuri si popasuri variate, asadar. Drumuri cu avionul, cu trenul, cu autocarul

In 1971, la infiintarea ministerului, schema organizatorica prevedea si o editura. Functionarea ei asigura, alaturi de Publiturism si Serviciul de presa, o propaganda pe masura nevoilor reale, de moment si de viitor, ale turismului. Exista convingerea, atunci ca si acum, ca produsul turistic romanesc are sanse mari sa cucereasca din ce in ce mai mult gustul oaspetilor straini si ca urmare a unei actiuni convinctive exercitate continuu si cu tact. Se impunea apoi o alta nevoie stringenta: educatia turistica, care in conditiile amplei desfasurari a sectoarelor domeniului - trebuia exercitata si ea neintrerupt. In fine (dar cu asta nu sint epuizate motivatiile !), se simtea lipsa unor tiparituri tehnice si de economia turismului la care sa aiba acces rapid lucratorii operativi ai ministerului.

Initial, editura si redactia revistelor de turism (Romania pitoreasca si versiunile ei: Holydays in Romania, Vacances en Roumanie, Ferien in Rumanien, Tуpucu b Pymъlиua) formau o singura structura, cu toate ca, practic, ele se prezentau ca publicatii cu modalitati de exprimare oarecum diferite. La jumatatea anului 1974 s-a produs separarea intre cele doua institutii, iar din ianuarie 1975, Ministerul Turismului si-a pastrat numai redactia de pliante a editurii, restul sectoarelor - beletristica, ghiduri, versiuni - contopindu-se cu redactiile editurii Stadion.

Prin unirea lor s-a nascut o noua institutie de cultura: Editura Sport-Turism, aflata in subordinea Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste.

Sa incredintam insa memoriei hirtiei citeva ginduri despre o institutie pe care Ministerul Turismului a coordonat-o vreme de patru ani: 30 martie 1971-l ianuarie 1975 !

Mai intii o precizare: Editura pentru turism, ca si Romania pitoreasca, avea predecesori si traditie. Pina in 1971 aparusera si expiasera citeva bune publicatii de turism: buletinul Clubului alpin roman, buletinul Hai la drum, revista Voiaj, revista Romania, oficiosul O.N.T.-ului, Turismul popular. Marile asociatii, S.K.V., Societatea turistilor din Romania, Turing Clubul Romaniei, dupa 1948, chiar Turismul popular isi afirmasera personalitatea si pe plan editorial. Nu numai prin tiparirea anuarelor, ci si prin publicarea unor carti de sine statatoare - volume de beletristica pentru turism, ghiduri, calauze, traduceri. Uneori, asociatiile girau edituri proprii. In editura Turing Clubului Romaniei, de exemplu, si-a tiparit Nestor Urechia ultimele scrieri, intre 1926-1928, iar in Biblioteca turistica, initiata de Emilian Iliescu, au fost publicate urmatoarele titluri: Bucegii si Piatra Craiului (19,36 autor I. Ionescu-Dunareanu), Opt zile in Retezat (1944, autor Emilian Iliescu), Piatra Craiului (1946, autor I. Ionescu-Dunareanu), Pe Valea Cernei (1947, autor Emilian Iliescu). Dupa reorganizarea Oficiului National de Turism, a fost lansata editarea unor brosuri si harti in colectia "Muntii nostri': Ceahlaul, Muntii dintre Olt si Jiu, Rarau si Giumalau, Muntii Rodnei

Care era programul Editurii pentru turism ? Sa-l comentam pornind de la un anunt publicitar difuzat in 1971 sub titlul: Ce vom citi in 1972 ?: "Infiintata recent, Editura pentru turism, care isi desfasoara activitatea sub egida Ministerului Turismului, si-a propus pentru primul an de activitate un plan editorial prestigios, subordonat in intregime rolului si sarcinilor sale: publicarea tuturor genurilor de lucrari care se circumscriu - direct sau indirect - interesului turistic.

Editura pentru turism popularizeaza, asadar, valorile turistice din tara si din strainatate, venind astfel in ajutorul celor ce vor sa le cunoasca. Gama tipariturilor ce se realizeaza la noua institutie de cultura este deosebit de bogata. Vor vedea lumina tiparului ghiduri, volume de reportaj, note de calatorie, literatura memorialistica, eseuri, contributii stiintifice de specialitate, harti, albume, pliante, afise, prospecte, carti postale ilustrate etc.'

Programul anuntat a debutat sub bune auspicii. Cel putin din perspectiva limpezirii lui teoretice. Primul plan editorial cuprindea citeva sectiuni menite sa slujeasca masiv propaganda turistica. Doua erau sectiunile principale ale primului plan editorial: 1) pliante, afise, prospecte, carti postale ilustrate si 2) ghiduri, literatura de beletristica cu subiectul inspirat din turism.

Se anuntau, de asemenea, inca din primul an, alte subcapitole de baza, necesare: a) literatura turistica dedicata prin excelenta tineretului (pionieri, scolari, muncitori, studenti) si gindita prin raportare la programele de invatamant si b) literatura stiintifica de specialitate cu domeniul de cuprindere si investigare in practica, economia si teoria turismului.

Pliantele, afisele, prospectele si cartile postale ilustrate retineau atentia, in primul rind, forului in subor-dinea caruia se afla editura - Ministerului Turismului. Pliantele se tipareau in zeci de mii de exemplare, in limba romana si in limbi straine. Erau difuzate gratuit, ca un mijloc de convinctiune imediata si operativa. Se punea un mare pret pe continutul si infatisarea lor grafica. De aceea, unele titluri se lucrau in colaborare cu diferite case editoriale din strainatate. Dupa fuzionarea Editurii pentru turism cu Editura Stadion, redactia Pliante a inceput sa activeze in cadrul Publiturismului. Ghidurile - in programul editurii - detineau, de asemenea, un spatiu important. Ca tehnica si continut, n-am sesizat inovatii in structura lor. Un fapt pozitiv era insa acela ca redactia de specialitate avea ambitia sa realizeze cit mai multe versiuni in romana, maghiara, germana, franceza, engleza, rusa, italiana etc. incolo, ele se incadrau colectiilor si seriilor obisnuite: ghiduri generale, judetene, mici indreptare turistice. O observatie cu totul speciala, pe care nu putem sa nu o consemnam, se refera la colectia,,Muntii nostri': aici, in redactia de ghiduri a Editurii pentru turism, au fost ginditi parametrii prestigioasei colectii si au fost elaborate primele volume. Nu era insa nici aceasta suita de carti o inovatie: cu mai bine de un deceniu mai devreme, cum am spus, O.N.T. lansase seria cu acelasi titlu. Desigur, calitativ, s-a inregistrat un sensibil progres, tot asa cum - astazi - volumele din colectia "Muntii nostri' tiparite la Editura Sport-Turism au personalitatea lor inconfundabila in galeria tipariturilor de turism.

Beletristica pentru turism era reprezentata in planurile editurii prin citeva colectii si serii: "Cintarea Romaniei', "Mapamond', "Locuri si legende', "Mari calatori'. In conceptia redactiei, cartile acestea aveau menirea sa invite la turism, sa converteasca cititorii in favoarea practicarii drumetiei, a calatoriei in general, sa le releve patrimoniile de cultura, arta, peisaj si istorie ale diferitelor zone geografice din Romania si din lume. Ele se adresau, deopotriva, tuturor generatiilor, dar - citin-du-le - tineretul, mai ales, se confrunta cu o agreabila modalitate de instruire.

Literatura stiintifica de specialitate era un subcapitol reclamat in planul editorial de multitudinea valentelor turismului, intre care procesul transformarii lui intr-o ramura dinamica a economiei nationale ocupa loc primordial. S-au tiparit ori numai s-a inceput colaborarea cu autorii pentru titluri care - in tara noastra - abordau, in premiera, tematica respectiva: Conducerea moderna in turism, Marketingul in turism, Economia si organizarea turismului. Prima carte, cea care a initiat tipologia scrierilor de acest fel, continuata, desigur, si la Editura Sport-Turism s-a numit Turismul - ramura a economiei nationale. Era o culegere elaborata de cercetatorii Centrului de studii pentru promovarea turismului international, institutie care nu mai functioneaza cu aceasta denumire, ea transformindu-se intr-o sectie de cercetare a Institutului de Economia Comertului Interior si a Turismului.

E necesar, la capatul acestor succinte insemnari despre o institutie de cultura care a insemnat un eveniment in istoria turismului din Romania, sa aducem un elogiu initiatorilor ei, ca si celor care - astazi - ca muncitori ai Editurii Sport-Turism duc mai departe o idee cu traditie in insasi istoria, cultura si civilizatia romanilor.

Numar de numar, Romania pitoreasca, revista editata de Ministerul Turismului, isi informeaza cititorii cu atitea evenimente care au loc, de la o luna la alta, in miscarea turistica.

Din ultimele numere, cronicarul - mai cu seama daca nu vrea sa-si noteze toate faptele - va sesiza macar doua: constituirea cenaclului "Romania pitoreasca' si infiintarea Consiliului de propaganda turistica. Primul eveniment s-a produs in ziua de 12 decembrie 1977, la sedinta inaugurala. Initiativa venea ca un ecou la hotarirea Plenarei C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie 1977 privind activitatea editoriala si creatia literar-artistica. Dar, dincolo de asta, infiintarea cenaclului e un semn ai existentei unei productii literare abundente inspirate din sfera turismului. Se simte nevoia unor confruntari de opinie avizata in legatura cu acest tip de literatura care, la noi, are o traditie cu mult trecuta de un secol, dar care este inca uneori ignorata sau subapreciata aprioric si pe nedrept, nu de cititori, ci de critica. Pe de alta parte, e necesara o incurajare, o indrumare si chiar convertirea pentru scrierea lucrarilor cu tematica turistica a unor scriitori de prima marime. Cenaclul, asa cum i-au gindit munca initiatorii, poate sa-si distribuie eforturile si intr-un sens si-n altul.

In sedintele lui sint luate in discutie o variata gama de lucrari care, prin continut si expresie, cad sub incidenta rigorilor pe care le presupune noul concept: insemnari si reportaje de calatorie, eseuri, versuri despre tara, studii abordind probleme privind teoria si metodologia turismului, scenarii literare pentru filme turistice, texte de cintece de drumetie. Unele din tipurile de lucrari mentionate vor fi citite, in premiera, chiar in fata publicului, cu prilejul intilnirilor cu acesta, actiune de mare efect si rezonanta gindita de scriitorul Pop Simion mai de demult sub genericul CULTURA-EDUCATIE-TURISM[15].

Cenaclul "Romania pitoreasca', realitate inedita pina acum in istoria turismului nostru, se manifesta, asadar, pe doua planuri aflate in relatie de interdependenta: ca atelier de creatie si spectacol propagandistic.

Consiliul de propaganda turistica e tot rezultanta masurilor conducerii superioare de partid privitoare la cresterea rolului si raspunderii organizatiilor de partid si de stat, de masa si obstesti, a uniunilor de creatie, a conducerilor colective ale redactiilor, Radioteleviziunii, caselor de filme, editurilor, institutiilor de spectacole in munca lor de a contribui la informarea si educarea oamenilor muncii. Ministerul Turismului, care alaturi de functia economica are obligatia sa asigure, printr-o propaganda situata la cota superioara a necesitatilor, informarea si educarea milioanelor de turisti, a raspuns unui imperativ politic. Consiliul constituit la 6 martie 1978 se defineste ca un "organism de specialitate care va functiona pe linga Ministerul Turismului'. Atributiile ii rezida in insasi ratiunea infiriparii lui. Ele au fost numite intr-o exprimare concentrata in aceeasi revista citata citeva rinduri mai sus. Retranscrierea lor aici e facuta, se intelege, in spiritul intentiilor acestui subcapitol pe care l-am intitulat: Jurnal; un jurnal-cronica pentru cercetatorul de miine

Dar iata cum enumera Romania pitoreasca atributiile Consiliului de propaganda turistica: "orienteaza desfasurarea propagandei turistice pentru a determina ca intreaga activitate de turism intern sa contribuie direct si nemijlocit la educarea patriotica si cetateneasca a oamenilor muncii din tara noastra; asigura ca, prin activitatea turistica internationala, sa se aduca o cit mai mare contributie la cauza pacii si intelegerii intre popoare; analizeaza si refera asupra politicii de propaganda si publicitate, anuala si de perspectiva pentru turism; analizeaza si avizeaza programele de propaganda-publicitate, pe tari si pe unitati de turism, precum si planurile anuale de productie a materialelor de propaganda-publicitate turistica; analizeaza periodic activitatea in domeniul propa-gandei-publicitatii pentru turism efectuate de unitatile ministerului si de alte institutii si organizatii interesate in promovarea turismului; face recomandari si propune masuri pentru imbunatatirea activitatii de propaganda-publicitate turistica si cresterea eficacitatii acesteia; organizeaza, ori de cite ori este necesar, consfatuiri si consultari cu privire la diferite activitati si mijloace de propaganda-publicitate pentru turism; orienteaza continutul materialelor de propaganda-publicitate pentru turism, in concordanta cu politica partidului, analizeaza periodic continutul si modul de prezentare a materialelor propunind masuri pentru continua imbunatatire a acestora'.

Un evantai larg de atributii isi asuma, cum oricine poate remarca, recent infiintata structura institutionala cu raza de actiune asupra activitatii de propaganda turistica interna si externa si cu decizia de a imbogati calitatea intregii munci de propaganda in domeniu. Decizie pe care au reconfirmat-o, in ultima vreme, nu numai masurile organizatorice, ci, inainte de orice, multimea rezultatelor palpabile, cifrele statistice, satisfactiile beneficiarilor de calitatea serviciilor oferite de miscarea turistica de la noi.[16]

Scriam undeva, in cuprinsul acestui capitol, ca cifrele si datele pe care le-am consemnat, asa partiale cum sint, se refera numai la Ministerul Turismului. Eludam, din motive determinate de economia .spatiului grafic al cartii, dar si din lipsa unei documentari ample, miscarea turistica initiata de Sindicate, de Consiliul National al Pionierilor sau de Uniunea Tineretului Comunist, intimplator, am avut prilejul sa cunoastem un segment din preocuparile Biroului de Turism pentru Tineret. Ne-am convins de frumusetea muncii de sub egida lui, de finalitatea activitatii sale, de baza materiala pe care o administreaza, de daruirea celor care o coordoneaza, o indruma si ii viseaza destinul prezent si viitor. In consecinta, intregim paginile cartii cu inca o secventa - ultima - dar cu semnificatii vizind o conceptie, o atitudine, o optiune

Biroul de Turism pentru Tineret a fost infiintat in 1968. Crearea lui aparea atunci, la fel ca astazi, o noua dovada a grijii conducerii superioare de partid si de stat fata de generatia tinara - muncitori, tarani cooperatori, intelectuali aflati in procesul formarii sau desavirsirii pregatirii lor pentru viata. S-a gasit astfel o formula nemaiintilnita in istoria turismului nostru, capabila sa indrume si sa vegheze odihna tineretului in statiuni proprii, cu o baza materiala din an in an mai puternica. Totodata, tinerilor de toate profesiile li s-a oferit prilejul sa calatoreasca in tara si in strainatate prin locuri si pe itinerare variate. Actiunea in sine, avind contururi bine precizate chiar de la debut, isi propunea parametri tot atit de bine precizati: petrecerea agreabila a timpului liber, refacerea fortelor fizice si intelectuale in concedii, vacante sau la sfirsit de saptamina, cunoasterea tarii si a lumii. Ca un corolar al acestora, se urmareste, programatic, intregirea instructiei, a educatiei comuniste si patriotice a tinerilor, intr-un cuvint, turism de masa, coordonat de o organizatie centrala care isi refuza, ca interes primordial, realizarea beneficiilor economice. Asa se explica, intre altele, realitatea ca intreaga munca a B.T.T., fie ca se produce in bazele turistice centrale, fie in cele judetene, se subordoneaza principiilor enuntate in Programul cadru de activitati politico-educative, Instructive, cultural-distractive si recreative, turistice si de agrement. Prin continutul lor, indelung si matur elaborat, clauzele inscrise in program se adreseaza tuturor tinerilor antrenati in activitatea B.T.T. Concretizarea Pro-gramului cadru in taberele din statiunile montane, in cele de pe litoral, in cele din Delta sau din alte locuri, urmareste, cu perseverenta, dar cu metode ingenioase, sa dezvolte in continuare sentimentul patriotismului, interesul, cultivat permanent, pentru traditiile de lupta din trecut, dragostea fata de natura patriei si fata de valorile de cultura si civilizatie ale poporului roman. Nici un moment nu scapa din atentia organizatorilor nevoia cunoasterii si vizitarii marilor intreprinderi ale economiei socialiste. De asemenea, in preocuparile lor, mai ales cit tine sejurul in tabere, un spatiu corespunzator este consacrat aprofundarii documentelor si hotaririlor de partid. a politicii interne si externe a statului nostru. In acest scop, a fost adoptata, ca o modalitate cu eficienta neindoielnica, formula expunerilor, intilnirilor si convorbirilor cu personalitati ale vietii social politice, gazetari si comentatori politici. Frecvente sint astfel de intilniri si cu oamenii de stiinta sau cu cei care s-au impus in sfera artelor si culturii. Dincolo de asemenea manifestari, gin-dite si initiate nu in dauna odihnei, a recrearii si refacerii fizice, cit, dimpotriva, pentru finalizarea ideii de odihna activa, in taberele B.T.T. tinerii insisi - prin comandamentele constituite la fiecare inceput de serie - solicita si propun numeroase actiuni cultural-educative, distractive si recreative. Ei se vor, astfel, autorii unor seri de poezie patriotica si revolutionara, interpreti in brigazile artistice de agitatie, in concursurile de muzica populara sau usoara, vor sa traiasca emotiile pricinuite, firesc, de intrecerile gen "Cine stie cistiga'. Drumetiile si excursiile, serile de dans, jocurile mecanice, cele de club si cabana sau intrecerile sportive (cros, volei, fotbal, handbal, baschet, tenis de masa. tenis de cimp, inot, schi) intregesc un spectacol opulent si fascinant, cu sute si mii de participanti, ce are loc zilnic in bazele turistice pentru tineret. E aici, vara sau iarna, primavara sau toamna, un neintrerupt carusel al initiativelor specifice virstelor cuprinse intre 14 si 30 de ani. E aici un loc de intilnire al tinerilor romani din toata tara, dar si al celor veniti din departari de lume - subscriind, de obicei, legilor reciprocitatii - sa ne citeasca meleagurile, sa cinte sub cerul din Carpati, sa-si oteleasca trupurile cu razele soarelui de la Marea Neagra, sa ne afle bucuriile si dorurile.

Ratiunea infiintarii Biroului de Turism pentru Tineret are la origine, asadar, motivatii temeinice. Ele descind, toate, din Hotarirea Plenarei C.C. al P.C.R. din 29 noiembrie-l decembrie 1967 privind imbunatatirea muncii educative a tineretului. In ansamblul de sarcini si obligatii trasate atunci, Uniunii Tineretului Comunist i-au revenit si organizarea si coordonarea turismului pentru tineret. O sarcina deloc usoara, care - asa cum am lasat sa se inteleaga din cele spuse pina acum - are menirea sa stimuleze si sa faciliteze dezvoltarea turismului de masa in rindul tuturor categoriilor de tineri din tara noastra'.[17]

La zece ani de la crearea lui, Biroul de Turism pentru Tineret poate raporta realizari elocvente. Mai intii in ce priveste numarul de participanti la actiunile sale: 22 de milioane. Apoi, un alt indicator: calitatea si varietatea serviciilor. Al treilea element convingator pentru ochiul observatorului: bazele turistice. In fine, pe locul al patrulea am retine cele peste 4 000 cercuri de turism din cadrul organizatiilor U.T.C. din uzine, intreprinderi, scoli, facultati, comune.

Un grafic transcris aidoma de pe un panou din expozitia jubiliara deschisa in holul hotelului din Costinesti ne-a informat ca numai la actiunile de turism tematic au participat in 1977 un numar de 739 364 elevi, 421 406 muncitori, 91 770 tineri de la sate, 40 191 studenti. Cifrele, graitoare prin ele insele, atesta o preocupare sustinuta a B.T.T. si, totodata, o mutatie in conceptia care ii guverneaza intreaga munca: atragerea catre turism a muncitorilor si tinerilor de la sate. Despre acest aspect al problemei, in interviul amintit, se relata:,,Ne propunem sa cuprindem un numar mai mare de tineri muncitori si tineri de la sate. In acest sens, am si luat o serie de masuri organizatorice, care vor asigura ca in actualul cincinal 70-80% din tinerii care apeleaza la serviciile B.T.T. sa fie dintre cei ce muncesc direct in productia industriala si agricola'.

Masurile organizatorice la care se refera presedintele B.T.T. sint impuse, cu siguranta, intre altele, si de Hotarirea conducerii partidului privind reducerea saptaminii de lucru si cresterea retributiei oamenilor muncii. Tineretul nu ramine in afara lor. In consecinta, gindirea dinamica - si in activitatea de turism - trebuie sa functioneze mereu si eficient.

Pentru a ilustra cum anume este concretizata ea in sfera de preocupari ale B.T.T. vom consemna citeva date despre bazele turistice.

In brosura pe care o folosim pentru documentarea noastra[18], citim: "Biroul de Turism pentru Tineret, organ specializat al Comitetului Central al U.T.C., dispune de baze turistice in majoritatea judetelor tarii. Bazele turistice pentru tineret sint direct coordonate de la nivelul central, denumite baze turistice centrale, sau sint coordonate prin intermediul agentiilor judetene ale B.T.T. si sint denumite baze turistice judetene.

In bazele turistice centrale si judetene se organizeaza odihna, instruiri, tabere pentru elevi si studenti, convocari si cantonamente pentru sportivi, actiuni internationale precum si cazarea grupurilor in tranzit. La toate aceste actiuni pot participa tineri intre 14 si 30 de ani - muncitori, tarani, elevi, studenti, intelectuali si alte categorii de tineri. Alaturi de tinerii din tara noastra, prezenta in bazele turistice ale B.T.T. a tinerilor turisti de peste hotare asigura realizarea pozitiilor U.T.C. si U.A.S.C.R. in miscarea internationala de tineret si studenti, promovind consecvent schimburile largi de idei si opinii, intr-un cadru optim pentru cunoastere, apropiere, intelegere si cooperare intre tineri. In functie de tipul constructiilor si de dotarile existente, bazele turistice pentru tineret au caracter permanent sau sezonier'.

Nominalizarea bazelor de odihna, agrement si instruire presupune, asa cum reiese din textul citat, departajarea lor in doua categorii: centrale (Costinesti, Busteni, Piriul Rece, Izvorul Muresului) si judetene (spatiul de cazare de la Clubul tineretului din Alba Iulia, baza turistica pentru tineret Cimpulung Muscel, baza turistica de la Padis, judetul Bihor, spatiul de cazare din Casa stiintei si tehnicii - Botosani, bazele turistice de la Codlea, Sacele, Corotisca - Braila, Siriu - Bai, Eforie Sud, Sugas - Bai, judetul Covasna, Geoagiu - Bai, Soimusi - Deva, Amara, Birnova - Iasi, Buftea, Suior-Maramures, Gura Vaii, Oglinzi, judetul Neamt, Scornicesti, Cimpulung Moldovenesc, lacobesti - Suceava, Stipoc - Tulcea, Baneasa, Straulesti - Municipiul Bucuresti, baza sportiva si de agrement Pantelimon, spatiul de cazare din Casa stiintei si tehnicii Tulcea, spatiul de cazare de la Casa tineretului din Timisoara, hotelul tineretului din municipiul Suceava, spatiile de cazare din Casa tehnicii Tg. Jiu si de la Casa stiintei si tehnicii din Tirgoviste, campingul "Meduza' din Eforie Nord, campingul "Olimp' din Neptun). Totalitatea spatiilor de cazare aflate in custodia B.T.T. si a agentiilor sale judetene se ridica, in sezon, la peste 9 000 de locuri zilnic. E drept, iarna, primavara devreme si toamna tirziu nu functioneaza toate aceste oaze ale odihnei, refacerii fizice, ale destinderii si intilnirilor cautate de cei ce le populeaza. Unele, cum sint Corotisca, Stipoc si Rosu isi primesc oaspetii numai in perioada iunie-septembrie. Altele - cele de pe litoral - este firesc sa-si inchida portile odata cu venirea frigului, la fel ca cele de pe Dunare sau din Delta. La Costinesti, hotelul functioneaza totusi in tot cursul anului, iar la Busteni, Piriul Rece si Izvorul Muresului - dar nu numai aici ! - amfitrionii isi primesc oaspetii in serii si grupuri ce nu tin seama de anotimpurile calendaristice. Se poate spune, de aceea, ca B.T.T se confrunta fara ragaz cu o munca de indrumare, organizare si supraveghere a unei baze turistice, cu bune perspective de dezvoltare. Tot B.T.T. se ocupa, indeaproape si competent, de reusita manifestarilor turistice ale celor care isi petrec vacantele aici ori participa la actiunile pe care - macar in parte - le-am numit: drumetii, excursii la sfirsit de saptamina, excursii in circuit, concursuri de orientare, excursii peste hotare sau specializate. O statistica indica o cifra depasind trei milioane de tineri care participa, anual, ia actiunile B.T.T. Ceea ce presupune responsabilitate, efort, fervoare din partea organizatorilor, fie ca sint presedinti de agentii judetene, fie ca sint instructori, ghizi, bucatari, soferi ori responsabili ai bazelor si punctelor turistice raspindite in tara. Acelasi spirit responsabil il manifesta lucratorii din B.T.T. si cind organizeaza excursiile externe. Cooperarea realizata cu 37 organizatii de tineret din tari aflate in Europa, Asia, Africa si America le solicita initiativa, pricepere si daruire. Nici nu se poate altfel, de vreme ce, iubindu-si locul muncii lor, ei au invatat ca se daruiesc unei cauze nobile: turismul pentru tineret, caruia ii gindesc un viitor mereu mai frumos. Un viitor cind, prin turism, oamenii vor indragi tot mai mult natura; cind se vor bate mai tare pentru conservarea ei; cind vor frecventa - tineri si virstnici deopotriva - tot mai mult muntii, apele si cimpiile; cind, iubindu-le mai adinc, vor invata sa simta, cu si mai multa ardoare, duhul si trupul patriei.

Cum s-ar putea incheia o carte ca aceasta, pe care autorul ar vrea-o citita, asa cum citim o ie, cu sufletul si cu mintea ? Chiar crede el, autorul, ca printre multimea cititorilor se vor gasi citiva care sa o fi asteptat, care sa se bucure de truda asezata in paginile ei. Dar e convins, totodata, ca pentru cel strain de preocuparile din ea interesul este mai greu de angajat. Pentru ca el, acest privitor, are probabil un alt sistem de nevoi, de curiozitati legate intim de iubirile sale. Si atunci se va-ntreba: mai exista loc, intre atitea istorii si istorisiri, pentru inca o marturie dintr-un domeniu cum este turismul ?

Ce i-am putea spune oare acestui spectator neinteresat de munca noastra ? Ce i-am putea spune, cu gind neascuns, ca sa-i prelungim clipa ochilor fixati pe paginile cartii si osteneala miinilor lui, rasfoind-o ? Sa-i amintim ca turismul se practica inca din copilaria omenirii si ca este o componenta permanenta a civilizatiei; ca, prin turism, istoria si cultura umana s-au imbogatit mereu de-a lungul mileniilor si secolelor. Calatoria a adus tezaurelor de cunostinte ale oamenilor informatii, ginduri si experiente noi. Cite exemple ilustre nu confirma axioma ? Hecateu, istoric si geograf grec, din Milet, cel care, prin secolul al VI-lea inaintea erei noastre, a strabatut paminturile Asiei si Europei ca sa-si scrie cartea intitulata Periodos si sa-i intilneasca pe traci; Samuila Damian, transilvaneanul ajuns in 1748 in America; englezul Thomas Cok, care, in 1841, a inchiriat un tren cu noua vagoane descoperite si a transportat cu el 570 de pasageri, intr-o singura zi dus si intors pe distanta dintre localitatile Leichester-Longboroug; Dora d'Istria (Elena Ghica), care a escaladat Monchul (iunie 1855); Henri Coanda, care a plecat, in 1906. prin desert de la Haifa la Pekin. Dar altii ? Sute, mii, milioane s-au bucurat vazind. Apoi, daca aveau har, au mingiiat auzul semenilor cu istorisiri despre oamenii si lumile strabatute, despre senzatiile traite pe cind se aflau in calatorii, despre locuri, valori, traditii, despre dialogul continuu al lumii in lume. Sa le mai scriem numele inca o data ? Numai citeva. Si sa nu le alegem pe cele aie eroilor mitologiei: Pytheas, Cian Tian, Herodot, Marco Polo. Ibn Battuta, Francesco Petrarca, Nicolae Olahus, Cristofor Columb, Mageilan. Maximilian Transilvanus, Petru Cercel, James Cook, Montaigne, Chateaubriand, Vasile Alecsandri, Constantin Brancusi, George Enescu, Mircea Eliade

Daca istoria omenirii are capitole distincte: descoperirea focului, roata olarului, poezia, pictura, stiintele matematice, biologia, epoca cruciadelor, calatoriile Renasterii, de ce sa nu aseze la locul ce i se cuvine si capitolul despre turism ?

In unele tari, acest capitol intregeste deja istoriile cu un spatiu grafic amplu. La noi, preocuparea cercetatorilor pentru scrierea lui s-a consumat numai periodic si arar. Inca nimeni nu a gasit ragazul sa-l redacteze, dindu-i infatisarea pe care ar putea-o avea astazi. O invitatie la cercetare aprofundata - pentru definitivarea acestui capitol - credem ca am facut in cartea de fata. Este aceasta una din ratiunile care ne-a stimulat munca. Totusi, cartea noastra nu surprinde decit o suita de secvente din istoria turismului din Romania, si aceea intr-o proiectie subiectiva si, ca urmare, discutabila. Vor trebui puse, inca, atitea lucruri chiar despre aspectele carora, mult prea grabit, le-am facut loc intre copertile volumului nostru. Si se vor adauga informatii si interpretari noi, si desigur, acele secvente eludate acum: despre alte asociatii, societati si grupari turistice, despre implicatiile A.C.R.-ului in destinele turismului, despre structurile organizatorice in activitatea turistica pe care o fac Biroul de Turism pentru Tineret, Consiliul National al Pionierilor, Ministerul Educatiei si invatamintului, Cooperatia, Sindicatele

Cei ce vor completa documentatia noastra vor face precizarile pe care, aici, nu le-am facut. Una din ele se refera chiar la etimologia notiunii turism. Termenul, cum se stie, provine de la englezescul to tour (a calatori, a colinda), un galicism derivat - cum usor se poate banui - din frantuzescul le tour (plimbare, raita, = faire un tour en ville; faire un petit tour). Cuvintul tour a fost intilnit in documente in preajma anului 1700 in verbul "TO MAKE A TOUR'. Luis Fernandez Puster in Teoria y technica del turismo, Madrid, 1967, afirma ca, anterior anului 1700, a fost consemnata urmatoarea formulare: "TO TAKE A TURN'. Specialistii au explicat provenienta termenului frantuzesc le tour din grecescul tour-nos si latinescul turnus. Arthur Haulot, francez daruit prin scris si fapte turismului, emite ipoteza ca, in ebraica veche, cuvintul tur desemna o actiune de calatorie, recunoastere, descoperire, explorare. Prima mare opera literara pe copertile careia s-a imprimat notiunea discutata aici se numeste Memoriile unui turist (Memoires dun touriste) si a aparut in 1838, fiind semnata de Stendhal (1783-1842). In romaneste a fost tradusa integral de poetul Modest Morariu si tiparita la Editura Sport-Turism in 1977/1978.

Dar cite completari nu mai pot fi aduse lucrarii noastre de acum ? Iata, spre exemplu, seducatorul aspect al urmaririi dezvoltarii miscarii turistice organizate din Romania comparativ cu evolutia ei din alte state europene. In doua-trei locuri, am semnalat aspecte privind dinamica ritmurilor in trecut si astazi. N-am aprofundat insa problematica, desi studiul ei poate duce la concluzii relevante pentru cercetatori si, deopotriva, pentru practicieni.

Din punct de vedere organizatoric, se stie ca in Franta a fost creat primul Oficiu National de Turism in anul 1910, in timp ce in Italia abia in 1919 a luat fiinta, pe baza unei legi adoptate de guvern, intreprinderea nationala pentru industria turistica. (E.N.I.T.); era o organizatie semioficiala; in Italia numai in 1931 a fost statuat organul central de coordonare - Comisariatul pentru turism, intr-o alta tara - Germania - a activat, incepind din anul 1920, tot o organizatie neoficiala - Asociatia intereselor nationale ale turismului; tirziu, s-a hotarit aici etatizarea preocuparilor pentru economia turismului, ca si in Anglia, unde Asociatia turistica a Marii Britanii si Irlandei de Nord s-a constituit in 1929

Cind la noi aparea, la Sibiu, in 1880, prima mare societate turistica - S.K.V. - in Franta, Austria, Elvetia si Italia se emiteau opinii incercind sa considere turismul ca fenomen social si economic. Prima definitie a dat-o E. Guyer-Freuler in Handbuch der Schweizerischen Volkswirtschaft, in 1910. "Turismul, in sensul modern al cuvintului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe cresterea necesitatii de refacere a sanatatii si schimbarea mediului inconjurator, pe nasterea si dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusetile naturii'. Tot atunci se tiparea si studiul economistului austriac Jean von Schullern zu Schrattenhofen, care acorda un spatiu larg functiilor economice ale turismului. Cu opt ani mai inainte - cum am semnalat in alta parte - Gh. Mun-teanu-Murgoci, in Necesitatea unui club carpatic roman teoretiza - si din perspectiva economica - rolul si rostul drumetiilor in Carpati.

S-au infiintat, apoi, In Europa, catedre de turism in centre de mvalamint prestigioase, s-au redactat carti de teoria turismului si dictionare. S-a constituit U.I.O.O.T. - Uniunea Internationala a Organismelor Oficiale de Turism -, Academia Internationala de Turism, Federatia Internationala a Jurnalistilor si Scriitorilor din Turism. In mai toate tarile lumii functioneaza organisme de stat, ori societati particulare care incurajeaza, prin toate mijloacele si pe toate caile, turismul. Lui i s-a acordat si i se acorda - pina la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite - cea mai mare atentie. Turismul, azi, este un fenomen social in continua expansiune. Catre ce directii, catre ce culmi se indreapta inca ? Cum se integreaza turismul romanesc in complexul factorilor care ii determina miscarea pe plan european si mondial ? Cartea noastra nu si-a propus sa raspunda unor astfel de intrebari, iar raspunsurile date pina acum vor trebui sa li se alature inca altele

Noi vom incheia cartea reiterind citeva lucruri poate spuse deja. Oricum, spuse de altii de atitea ori. Relecturarea lor ar dori autorul sa fie un nou indemn de a privi turismul cu ochii larg deschisi, iar preocuparea pentru istoria lui, cu intelegerea necesara

In Romania, traiectoria evolutiei turismului este, firesc, una extrem de dinamica. Zonele devenite deja "clasice' - litoralul, Delta Dunarii, Valea Prahovei, Moldova de Nord - vor fi impodobite cu noi dotari privind confortul, agrementul. Asupra acestora va actiona principiul valorificarii potentelor lor turistice intr-un grad superior. La fel se va intimpla cu statiunile balneoclimatice si de tratament stiute din vechime ori ajunse notorii in ultimele decenii: Baile Felix, Baile Herculane, Sovata, Calimanesti-Caciulata, Govora, Slanic-Moldova, Techirghiol, Tusnad, Borsec Muntele, cu zonele lui pitoresti, va atrage interesul celor care raspund de destinele turismului nostru intr-o masura mai.mare. Un semn, in acest sens, s-a manifestat inca in 1972, cind au fost formulate indicatii precise privind reorientarea investitiilor clin turism. Drept consecinta,, au fost redistribuite unele investitii de pe litoral altor zone ale tarii, asa incit ponderea litoralului in totalul capacitatilor de cazare a scazut intrucitva, prevazindu-se. in continuare, un ritm al cresterii capacitatilor de cazare in regiunile extralitorale. Muntele va fi traversat de o retea densa de teleferice si telescaune. Cabane noi si hoteluri vor fi inaltate pretutindeni. Marcajele, drumurile si potecile vor fi intretinute si ingrijite conform unui plan unitar. In acelasi timp, vor fi pastrate rezervatii naturale in Retezat, Apuseni, Muntii Codru Moma.

Pe plan mondial, dinamica dezvoltarii miscarii turistice se prefigureaza a fi in ofensiva neintrerupta. Industria turismului - afirma specialistii - va avea ritmul cel mai accelerat in raport cu alte ramuri economice. Fenomenul apare in relatie nemijlocita cu anumiti factori cum sint: accelerata crestere a populatiei si, totodata, a virstei medii, care va atinge curind-curind 80 de ani; perfectionarea si amplitudinea mijloacelor de transport, incit antinomia distanta-timp, existenta inca, va disparea practic; mutatiile importante ce vor interveni in sfera veniturilor realizate de indivizi, in concordanta cu cresterea bunastarii materiale pe ansamblul societatii; cresterea bugetului de timp liber al oamenilor; intensificarea - indiferent de masurile care se iau - a poluarii, a nocivitatii relative a mediului ambiant, ceea ce va determina o si mai accentuata miscare turistica, pentru odihna si refacere, in spatii geografice nepoluate; recunosc, in fine, si economistii futurologi ca impulsul firesc, specific omului, inspre acumularea de cunostinte noi, nevoia de "vizionare' a peisajelor naturale inedite, a tezaurelor de cultura depozitate in spatii geografice straine - si cite si mai cite alte cauze - vor influenta pozitiv traiectul acestui fenomen, al acestui "monstru frumos', caruia ii spunem turism.

Statisticile Natiunilor Unite prevad ca populatia se va dubla chiar mai inainte de sfirsitul secolului in care traim. Vor fi, asadar, in preajma anului 2000, peste sase miliarde de locuitori. Care nu vor putea fi impiedicati sa repete gesturile bunilor si strabunilor lor calatorind. Ba, ei vor calatori chiar mai mult, mai repede, si in zone care ieri - si inca azi - sint accesibile numai temerarilor. Cum ar putea fi, de pilda, continentele de gheata de la cei doi poli sau junglele populate de animale feroce. Poate ca in anul 2000, daca nu mai repede, o parte din cei 6 389 milioane de oameni, cit se presupune ca vor fi atunci, vor fi incercat deja emotiile unor excursii de agrement chiar in Cosmos !

Or, intr-un asemenea context marcat de evolutii rapide, in conditiile in care un etalon - ritmul mediu anual de crestere a sosirilor de turisti straini in Romania - atinge cifra 7; cind un alt etalon - numarul celor care s-au adresat, in 1977, unitatilor de cazare ale Ministerului Turismului - urca la zece milioane; in asemenea context, deci, ce altfel de previziuni decit optimiste pot fi conturate cu privire la domeniul pe care l-am abordat in filele acestei carti ?

Este evident pentru oricine ca acumul - si in turismul nostru -nu gaseste, intotdeauna, termen de comparatie cu trecutul. Balanta, ca in toate sectoarele economiei nationale romanesti, se inclina vizibil In favoarea prezentului Efortul, realitatea si visul am constatat insa ca au un numitor comun: continuitatea. In spiritul si litera acestei idei am "calatorit prin vreme' In paginile cartii de fata. Bucuresti, decembrie 1976-februarie 1978.