|
|
|
Prin Malin in varful Costilei
Bucegistul, sau mai bine zis cel ce tinde a deveni in adevar bucegist, ajunge, dupa ce cunoaste toate potecile si locurile de pe pante, din padure ori dela goliste, sa doreasca ceva mai greu, sau, mai exact, ceva mai aspru.
Dar partea pe care cu totii o traversam prin locurile accesibile, in graba noastra de a ajunge sus, parte minunata si nici o data in deajuns de cunoscuta, nu e alta decat faimosul abrupt prahovean, a carui harta a inceput a se publica in: "Al doilea Anuar' continuandu-se in acesta.
Acest abrupt cuprinde o adevarata bogatie de vai, valcele, brane, colti, braneaguri, hornuri, saritori, cascade, ferestre, portite si chiar poenite agatate.
Vizitarea si cunoasterea lor cere timp si oboseala, dar ea formeaza o admirabila scoala de energie, ale carei lectii - escaladele grele - sunt compuse din performantele fizice si morale, pe cari bucegistul pasionat le incearca din ce in ce mai mult. Si cat idealism nu e in lupta ce excursionistul o duce, strans parca intre doi pereti de stanca, sarind si catarandu-se de pe un bolovan pe altul, spre a ajunge sus, la larg si a domina vremelnica, dar de-acum draga stransoare
Discutand acestea cu Titu Chivulescu, unul din putinii buste-nari indragostiti de nepretuitii Bucegi si de data asta tovarasul meu de excursii, am hotarit pentru prima zi frumoasa din septemvrie 1927, vizitarea vaii Malinului, dela varsare pana la izvor, spre a ne da seama de intregul ei aspect, de privelistele ei ca si de greutatile ce le prezinta.
Dupa cateva zile de timp indoelnic, in cari mai ales un vanticel rece ne vestea toamna, bogata in Bucegi in zile frumoase, intr'o seara s'a inseninat brusc, rasarind chiar si luna.
A doua zi 6 septemvrie, n'am mai pierdut nici un moment si la orele 7 dim. am pornit-o din Poiana-Tapului pe jos spre Busteni sa-mi trezesc camaradul, care, tot asa de. entuziast ca si mine, s'a sculat repede si impreuna ne-am garnisit sacii de munte cu ceva merinde si la 9 h. 10' o luaram in sus din dreptul restaurantului Oancea, pe Str. Valea Alba, stransa la inceput intre case marunte cu garduri inestetice si apoi curand pasind in falnica padure de brad care se sileste parca sa ascunda urcusul din ce in ce mai repede.
Vremea frumoasa ne dedea aripi, iar caldura dulce ne inmuia parca oscioarele, dupa racoarea strasnica a diminetii.
Ajunsi la marginea padurii, si judecand ca timpul e destul de cald, ne-am bagat camasile in sacii de munte si asa, pe jumatate goi, am pornit-o veseli la urcus, lasand razele ferbinti ale soarelui sa ne arda in voe.
Prin padurea asta, am urmat chiar drumul de care, marcat p bucata de vreme de verdele vertical al T.-C. R., care insemneaza drumul Vaii Albe pana sus la Crucea Eroilor.
Am urcat astfel intovarasiti de veselele flueraturi ale pasarelelor padurii, pana pe o colina, unde am lasat la stanga poteca insemnata, luand-o la dreapta spre Poiana Costilei.
Poteca foarte buna traverseaza cam de-a coasta padurea si trecand prin numeroase pocnite, permite excursionistului indragostit de privelisti indepartate, sa zareasca din cand in cand: Piatra-Mare si Postovarul spre dreapta, Caraimanul la spate si Valea Alba cu peretele abrupt al Costilei, in stanga.
Dupa ce-am traversat o vale cu apa buna de baut, - V. Costilei, - mai departe inca una, - V. Galbenelelor, - apoi cateva valcele si pocnite, am ajuns in Poiana Costilei la 10 h. 15'.
Treizeci si cinci de minute ne-au trecut cu o gustare si o fotografie in spre Dinamul si Piatra-Mare, asa ca la 10 h. 50' am pornit-o iar.
Acum am inceput urcusul pe Malin. Suntem emotionati, caci abia acum incepem sa ne dam seama de ceeace vom avea de invins.
La inceput padurea e in panta maricica, circa 50° inclinatie si brazii desi, cu cracile groase si trunchiuri cazute pe jos. Pe langa astea mai sunt si miile de urzici de pe malul drept al vaii, cari ne fac urcusul si mai anevoios, mai ales dupa ce ocolisem coltii unei creste ascutite paralele cu valea.
La 11 h. 35 am ajuns la Hornul cel mic dela scara, pe care-l urcaram pana sus pe creasta, unde am gasit zmeura; de aci ne-am coborit din nou in firul vaii unde ne-am dat un moment repaos, spre a ne umple ochii si sufletul de frumusetea neintrecuta a privelistei ce ne-o oferea confluenta V. Coltilor cu V. Malinului, dar mai ales fantastica pravalire de colti in dreapta si stanga cu o alta pravalire de bolovani la mijloc.
Eram la 1700 m altitudine. La 11 h. 45' mai entuziasti ca oricand, si lasand la stanga V. Coltilor, am luat-o in sus pe Malin, al carui aspect de aci incolo te striveste parca prin grozava ei maretie!
Dupa ce-am urcat vre-o 60-70 m pana la punctul reperat 1770, intalnim prima saritoare la 11 h. 57' si la 12 h. 5' (1830) intalniram o a doua.
La 12 h. 10' am dat de o parte a vaii ceva mai putin inclinata pe unde cu siguranta ca zapada dainueste vreme mai indelungata. Am mai urcat apoi vre-o 25 m de unde am luat o fotografie in care se vede partea superioara a vaii, mult largita.
La 1920 m (ora 12 h., 50') am dat de confluenta Malinului cu valcelul ce izvoraste de sub Strunga Galbenelelor[1]. Punctul acesta este numit "la Lespezi" din cauza configuratiei in lespezi a stancilor roase de ape.
Dupa ce ne-am potolit setea si dupa ce am privit bine in toate partile am pornit-o iar in sus, catand mereu catre Strunga Galbenelelor cu a ei creasta ascutita.
Odata am intors privirea si inapoi ramanand uimiti de aspectul Poenii Costilei, asvarlita parca in-tr'o rama de colti, semanati in neregula unul peste altul, de-o parte si alta, iar sus de albastrul nemarginit si imaculat al cerului.
La 2000 m ne gasim de-odata la piciorul unui zid puternic, prin care doar doua ape au putut sa-si sape vaile in sistoaca sau chiar in crapatura.
Cea din stanga e V. Scorusilor iar cea din dreapta e V. Malinului sau Malinilor in care se varsa prima. La stanga noastra, avem un perete intrerupt doar de un mic braneag, iar la dreapta, peretii abrupti ai vaii sunt acoperiti de iarba si jnepeni.
Valea are aci o infatisare cu totul deosebita, parca ar trece printr'un gang, asa ca imediat imi trecura prin minte gangul Ialomitei dela Orzea si al Brusturetului din sus de Dambovicioara; al Malinului insa, are dimensiuni mult mai reduse, fiind in schimb in panta considerabila.
Am cautat sa-l fotografiez, dar n'am putut din cauza lipsei de recul; m'am multumit atunci cu o fotografie a Vaii Scorusilor.
Ceasul arata 13 h. 25' si foamea incepea sa se simta strasnic, astfel ca dupa ce ne-am mai catarat pe cate o saritoare, dupa ce-am incalecat vre-o cateva stanci si sarit din gros la bolovani cu grohot, lasand in dreapta un braneag si apoi un brau ce duce in V. Priponului, mai trecuram o limba de zapada scobita pe dedesubt, unde am luat o fotografie, si ne opriram la 14 h. pe un tapsan de iarba.
Din acest moment ne-a inconjurat negura, asa ca am stat linistiti de-am mancat si odihnit o ora intreaga, caci ne apropiam acum de capatul excursiei.
Pe aci am gasit cateva frumoase exemplare de Floarea Reginei. La orele 15 am pornit-o din nou pe o valcea inierbita si dupa un urcus de 20' am rasbit tot pe negura in Vf. Costilei Mari la 2497 m alt. Cum negura se mentine hotararam s'o luam la drum si dupa ce mai aruncaram cate o privire de ramas bun vajnicei vai am inceput sa urmam chiar limita abruptului, pe langa Nasul lui Traian sau stanca lui Jilipeanu, pe deasupra Blidului Uriasilor, am ocolit apoi V. Iadul Vaii Albe, am suit in Vf. Caraimanului si. am coborit la Crucea Eroilor de pe Seaua Mare a Caraimanului unde eram la 16 h. 30'. Ne-am interesant de gigantica lucrare a acestui monument public situat la o altitudine atat de considerabila (2291), nefiind intrecut in Romania decat de refugiul alpin al T.-C R. minunata Casa Omul "Mihai Haret' (2509 m) - si pe urma pe Braul Mare al Caraimanului ne-am coborit la fosta Casa Caraiman.
In timpul acesta negura s'a risipit si vremea s'a racorit mult, asa ca am fost nevoiti sa punem, tot ce aveam ca haine, pe noi.
Aci mancaram din nou, privind cu ne-satiu spre Zamura scaldata in ultimele raze ale soarelui; deasupra noastra atarnau inca zdrentuiri de nori suflati de vant. Abia la 18 h. 30' am pornit-o de vale pe V. jepilor. S'a inserat de-a binelea; in padure e chiar intuneric cum se cade. Cand am ajuns in Busteni era noapte neagra.
Linistiti, dar plini de un dulce sentiment pentru cele ce vazu-seram, si incercaseram, ne-am promis sa pornim cai de curand pe alte drumuri grele ca V. Galbenelelor, Branele Caraimanului, ale Costilei, etc..
Mergand apoi singur, spre casa, nici nu stiu cand am ajuns la Poiana Tapului, intr'atat imi furase gandurile amintirea minunatei escalde, pe care revazand-o aevea in toate amanuntele ei, am refacut-o si am trait-o pentru a doua oara.
Scriind acestea sunt adus sa recunosc ca gratie reusitei catorva excursii grele, printre cari se numara si aceasta descrisa aci, ma simt parca altul; sunt mai increzator in fortele mele, in indemanarea mea si in spiritul meu de observatie, elemente importante in viata, al caror castig il datorez exclusiv muntelui. Profit deci de ocazia spre a indemna tot tineretul si mai ales cel intelectual sa urmeze exemplul nostru al acestor cativa teceristi pasionati de alpinism-in acelas timp technica, cultura, scoala de energie si sport de munte - aspru dar admirabil indrumator, caci el e singurul care ne da odata cu adevarata vigoare fizica si o considerabila cantitate de cultura, inchei deci cu proverbul:
De stii sa te porti ca muntele
El stie sa te rasplateasca.
