|
|
|
Valea Seaca a Caraimanului
Intr'una din zilele dela finele lunei septemvrie 1927, ma aflam in Busteni, inapoiat cu mai multi prieteni dintr'o excursie pe Valea Alba. Dispunand de inca cateva zile libere, m'am hotarit sa pornesc singur a doua zi pentru a escalada Valea Seaca a Caraimanului. :
Renumele de vale grea si putin umblata, precum si faptul ca aveam s'o urc pentru prima oara, nu faceau decat sa-mi mareasca curiozitatea si pofta de catarat care in totdeauna m'a entusiasmat caci sunt un mare iubitor al stancilor (warappeur).
Privita din Busteni, Valea Seaca apare ca o crapatura ce spinteca abruptul Caraimanului in linie dreapta cu o usoara inclinare dela stanga la dreapta, pornind chiar de sus de sub "Crucea Eroilor' la altitudinea de 2290 m si sfarsind cu partea inferioara in Valea Alba la 1210 m alt. Pe toata aceasta diferenta de nivel de peste 1000 m, valea se proecteaza in plan orizontal, pe o distanta abia de 1300 m ceeace inseamna ca are o panta generala aproximativa de 40°.
De dimineata, probabil in urma cursei din ajun, cat si a patului confortabil ce avusesem in Busteni, am reusit sa pornesc cu chiu cu vai la ora 9.
Luand drumul pe la "Farmacie' in sus, am intrat in padurea Munticelului. Vremea era admirabila si fagaduia a se mentine astfel toata ziua; una din acele zile faimoase de toamna cu cer de azur, fara pic de nor, cum in timpul verei sunt ceva mai rare. Dupa trei sferturi de ora dela plecare, am ajuns in fundul Vaii Seci, la 1260 m alt. si la 200 m in amonte de confluenta ei cu Valea Alba. Aci am facut un mic popas pentru a privi valea. Cat puteam cuprinde cu ochiul in sus, nu se vedeau decat bolovani uriasi ingramaditi unii peste altii si se ghiceau sarituri ademenitoare; malurile foarte apropiate si extrem de inclinate, imi aratau dela intaia privire ca partea mai accesibila tot pe fundul vaei este. Strimtoarea ei, care impiedica vederea atat in sus cat si in jos, face ca peisagiul sa fie impunator prin salbaticia lui, iar ascensiunea foarte atragatoare prin problemele ce se ivesc in drum la fiece pas, si cari dau uneori impresionante "emotii alpine'.
La ora 10 am plecat din locul in care poposisem si incepui sa urc pe fundul vaei, cautandu-mi drumul printre bolovani. Dupa vre-o 20 de minute de mers, intalnii asezat de-a curmezisul vaei un perete stancos; era prima saritoare, inalta numai de vre-o 5 metri si destul de usor accesibila pe partea dreapta. Desi de o inclinare maricica, stanca prezenta reliefuri foarte comode ajutand catararea asa fel, incat fara nici o greutate am ajuns deasupra, urmandu-mi apoi urcusul ca mai inainte inca un sfert de ora, cand o noua saritoare, ceva mai mare decat prima (cam de 6 m) mi-a taiat drumul (alt. 1400), pentru a doua oara, fara sa fie insa o piedica prea mare.
Pe la orele 11,30 dupa ce mersesem tot pe fundul vaei vreo trei sferturi de ora dela saritoarea a doua, o prima piedica serioasa (cel putin la prima vedere) m'a silit la un mic popas, cu prilejul caruia mi-am garnisit bocancii cu coltari sau crampoane, ce m'au ajutat mult, aproape in tot restul drumului. In fata mea, o saritoare de vre-o 8 pana la 10 m inaltime, cu o panta de aproximativ 70°, parea putin atragatoare din cauza lipsei a ceeace se numeste in termeni technici alpini "prize bune'. Lipsiau adica acele asperitati mari ori mici, cari sunt auxiliarul indispensabil al cataratorului in asemenea cazuri, ele folosindu-se laolalta si de maini si de picioare. Am auzit pe un vanator din Busteni, numind acest soi de stanci inclinate si linse, cu sugestivul cuvant: "spalatura', care cred ca trebue adoptat in terminologia alpina romaneasca, fiind foarte caracteristic. Cu mijloacele ce-mi stateau la indemana, caci nu aveam fringhie, de care nici nu m'asi fi putut folosi de altfel, fiindca eram singur, trebuia sa caut o cale /de acces mai potrivita, servindu-ma de coltari si de piolet. Pe stanga, valea era marginita de un perete absolut vertical de peste 40 m inaltime, fara posibilitati de escalada. Ramanea prin urmare, sa urc pe dreapta, o panta de 55-60°, acoperita cu humus numai pe jumatate format si deci foarte fulgator. Zece metri mai sus, panta era impadurita, ceeace-mi putea fi de mare ajutor.
Pornind, am luat-o la dreapta si am intrat in padure, suind pana ce am ajuns la o inaltime mai mare decat aceea a saritoarei: m'am intors apoi spre stanga pentru a inainta paralel cu valea si a cauta in acelasi timp prima posibilitate de a cobori iarasi in fundul ei. Aceasta posibilitate n'a intarziat sa se arate asa ca la orele 12 ma gaseam in fundul scobiturei la vre-o 50 m deasupra saritoarei. De aci inainte asi fi putut urma drumul de-a coasta, pe partea dreapta, trecand pe sub varful "Picatura' si evitand toate saritorile, sa ies in partea superioara a vaei. Intentia mea era insa sa pastrez cat mai mult firul crapaturei, si de aceea mi-am cautat drumul cum l'am descris mai sus.
Am continuat deci sa urc pe vale in sus, facandu-mi loc printre bolovani si lemnarie prabusita dela constructia Crucei Eroilor, cam 700 m d'asupra capului meu.
O jumatate de ora mai tarziu, dupa ce trecusem fara greutate inca doua saritori mai mici, o piedica serioasa parea ca-mi va opri complet drumul; o saritoare de peste 30 m inaltime, asezata deacurmezisul vaei ca un stavilar stancos. Erau orele 12½, adica 3l/2 ore dela plecarea mea din Busteni. Mi-am lasat sacul jos si am inceput a face cercetari pentru a gasi locul cel mai potrivit pentru urcat. Mijlocul saritoarei, era brazdat de o strunga inclinata de vre-o 70°, foarte ingusta. La inceput, stanca era buna de urcat, insa, cam la 20 m deasupra, un bolovan urias in surplomba (esit in afara) oprea orice posibilitate de inaintare. Intorcandu-ma mi-am luat din nou sacul, si am inceput a urca pe dreapta, o panta ierboasa foarte alunecoasa si inclinata. Totul a mers bine vreo 15 m cand ma pomenesc deodata in fata unei "spalaturi', inclinata de 70°, inalta de 3-4 m pe care am inceput sa ma catar. La un moment dat insa, lipsa oricarui relief, cat de mic pentru a sprijini piciorul sau a ma prinde cu mana, m'au pus intr'o pozitie mai mult decat critica, deoarece aveam un singur picior sprijinit numai cu unul din varfurile coltarului intr'o mica gaura din stanca iar celalalt era in gol, neputand nici inainta nici da inapoi. In cele din urma a trebuit sa ma decid asupra ceeace-mi ramanea de facut. Apasandu-ma cu tot corpul si apropiindu-mi fata de stanca, in asa fel ca si cand asi fi voit s'o acoper cu trupul meu, m'am intins considerabil lasand piciorul fara sprijin, din ce in ce mai jos in cautarea unei prize de care sa-l pot propti. In zadar insa, deoarece peste tot am intalnit numai gol. Ridicandu-ma atunci din nou, mi-am intors incet capul spre a nu-mi pierde echilibrul, in cautarea altui obstacol si avui norocul sa zaresc cam la 1,50 m mai jos, o mica brazda de iarba ce-mi putea fi de folos. Am inceput atunci din nou aceiasi operatie cu intinderea piciorului liber atat cat imi permitea pozitia mai mult decat instalabila in care ma aflam, si lasandu-ma sa alunec cu totul mi-am dat drumul, pana la brazda de iarba. De aci, desi in panta mare, coborasul a fost destul de usor, ajungand din nou la baza saritoarei. Cautand cu ochii, o trecere mai accesibila in partea stanga, am gasit o sistoaca foarte inclinata si ingusta ce se sfarsia d'asupra la vre-o 20 m inaltime intr'un mic platou ierbos.
Hotarai sa incerc urcarea prin aceasta parte.
Desi panta era foarte pronuntata si trecerea ingusta, urcarea a fost relativ usoara, in orice caz mult mai usoara decat putusem spera din ceia ce vazusem de jos, si aceasta gratie numai bunelor prize (spriijine) ce le oferea stanca. Am ajuns astfel fara alt incident pe platoul erbos sus pomenit. Dar cu aceasta problema nu era inca rezolvata; in stanga si in fata, platoul era marginit de pereti verticali, iar in dreapta se continua sub forma unui brau ingust de 20-30 cm si inclinat d'asupra unui perete vertical care incepea de sub el se sfarsea cam 20 m mai jos, in vale. In lipsa altei posibilitati, am fost deci nevoit sa ma angajez pe acest brau subtire, care dupa vre-o 5-6 m este intrerupt pe circa 1½-2 m de o sistoaca absolut verticala. Am incercat cu varful pioletului malul opus spre a ma asigura ca este destul de rezistent si am sarit, continuand apoi braul pana ce am dat de un al doilea platou, ceva mai mare ca cel dintaiu, unde se sfarsea braul.
Era ora 13. Dupa atata acrobatie, foamea ma razbise sdravan si cum locul destul de comod, oferea posibilitatea unui om singur de a sta jos si intinde masa, ma hotarai sa-mi dau putina odihna si in acelas timp sa dejunez, mai ales ca din acest punct o priveliste impunatoare se desfasura de odata in trei parti, caci ma aflam oarecum d'asupra vaei stramte si intortochiate, care inchidea orice vedere. Acum din contra: in sus, cam 500 m d'asupra capului meu "Crucea Eroilor' de pe Seaua mare a Caraimanului, se profila ca o aparitie din basme pe albastrul imaculat al cerului, iar sub ea valea, cand largindu-se, cand strimtandu-se, se rostogolea impresionanta in fantastice cascade de piatra pana la mine. Ici si colea, cativa "pini' sa le zicem, de toata frumusetea, ca si portiuni de maluri inerbite inveseleau ochii, parca obositi de albul imaculat al stincariei, care timp de patru ore neintrerupte fusese singurul obstacol intalnit de ei.
La orele 14 parasii locul unde pranzisem si dupa ce am trecut o noua spalatura inalta de 3 m, am intrat intr'un desis de jnepeni, ajungand in cele din urma intr'o dragalasa poiana ce zarisem cu 1/2 de ora mai inainte. De aci vederea era si mai mareata, deoarece acum toata partea stancoasa a vaei, pe care o urcasem, se desfasura ametitoare chiar sub picioarele mele, iar mai departe ceva, minunea vaei Prahovei se arata in toata stralucitoarea ei splendoare.
Cu toate ca la plecare avusesem intentia sa urc valea pana sus la "Crucea Eroilor', aci la popas mi-am schimbat complet planul, incepand dela vre-o 200 m sub creasta, panta pe vale este foarte mare, iar observatiile ce facusem in ajun, privind valea de sus, imi dadusera convingerea ca aceasta portiune ascundea oarecari surprize, ceeace nu putea desigur decat sa ma atraga. Ora inaintata insa, era deja 15, ziua mica, si dorinta ce aveam de a petrece noaptea la "Casa Pestera' m'au hotarit sa parasesc valea si sa iau braul Portitei spre a rasbi in Valea Jepilor.
Am parasit deci poiana si urmand valea pe partea stanga pe o coasta ierboasa, am ajuns dupa 20 minute in braul Portitei la 2000 m alt. Cotind la stanga, am luat braul, urmandu-i serpuiturile ca pe o poteca bunicica, pana ce deodata o surpatura ce-l rupe in doua, imi dadu din nou zdravan de lucru. Dupa vre-o 20 m am scapat insa si de aceasta dificultate, astfel ca la orele 16 am ajuns la Portita Caraimanului de unde excursia mea era virtual terminata, caci portiunea de brau dela Portita in Valea Jepilor, imi era foarte cunoscuta. Am urmat deci acest brau, am trecut pe deasupra "Tarlei berbecilor din Caraiman', pana aproape de "Valea Caraimanului' unde din nou pofta de escalada m'a apucat, asa ca am parasit braul si am luat-o in sus, urcand pantele exagerate ale crestei cuprinse intre Valcelul intepenit si Sistoaca Dracilor, cand numai cu picioarele, cand mai ales cu ajutorul mainilor. Vederea d'alungul "braului Portitei' este admirabila; de o parte se inalta neintrerupt formidabilul perete stancos al Caraimanului, iar de cealalta se intind prapastii adanci cu fundurile intunecate de verdele inchis al padurilor de brad, cari se intind dela baza peretelui pana jos in Valea Prahovei, stralucitoare de viata si lumina. Braul, desi nu prea comod, mai ales pe portiunea foarte putin cercetata dintre valea Seaca si Portita, nu este totusi prea periculos; merita in orice caz osteneala si riscul unei curse pentru privelistele neuitate ce ofera turistului la fiece pas.
La ora 17 fara un sfert eram sus la "Crucea Eroilor' unde nu m'am oprit de loc, iar la 18 "Casa Pestera', imi aparea de pe "Piciorul Babelor' ca un ademenitor castel din povesti dupa greutatea zilei ce traisem si asprimea neintrecuta a privelistelor ce avusesem.
Desi eram catre finele lui septemvrie, Casa Pestera am gasit-o complet plina de turisti, printre cari mai multi cunoscuti, cari cu dragoste mi-au facut loc in camera lor, caci altfel asi fi fost silit sa petrec noaptea pe veranda. Pranzul de seara, care s'a prelungit pana la 22, ora reglementara a retragerii, a fost un prilej de frumoasa petrecere, iar mancarea gustoasa a ingrijitoarei casei udata de cea mai minunata Pacura din Pestera, (vin de bordeaux Haret), nu le-asi fi schimbat cu menu-ul si sampania celui mai bogat banchet.
