EDUCATIE FIZICA SI SPORT - Studiu privind lovitura de atac a jucatorului tragator principal la echipele de volei cadeti

 

Studiu privind lovitura de atac a jucatorului tragator principal la echipele de volei cadeti

Capitolul I Abordarea stiintifica a temei

1.1. Necesitatea abordarii stiintifice a studiilor metodice

1.2. Motivarea alegerii temei

1.3. Scopul si ipotezele cercetarii

1.3.1. Scopul cercetarii

1..3.2. Ipotezele de lucru

Capitolul II Fundamentarea teoretica

2.1. Consideratii generale

2.1.1. Caracteristicile jocului actual si tendinte de dezvoltare

2.1.2. Implicatiile jocului in abordarea pregatirii atacului

2.2. Modele de joc, de pregatire si comportamentale

2.2.1. Optimizarea aspectelor specifice performantei

2.2.2. Continutul actiunii

2.2.3. Locul si rolul atacului in tactica de joc si implicatiile psihologice in

pregatire si concurs

2.3. Analiza tehnicii de atac

2.4. Tactica loviturii de atac

2.4.1. Tactica in atac

2.4.2. Tactica individuala in atac

2.4.3. Aspecte generale ale strategiei si tacticii jocului de volei

2.4.4. Particularitatile activitatii tactice

2.4.5. Sisteme tactice in atac

2.4.6. Sisteme tactice in aparare

2.5. Modelul actiunilor de joc

Capitolul III Rezultatele cercetarii si interpretarea datelor

3.1. Date despre subiecti

3.2. Rezultatele obtinute in competitii si interpretarea datelor

Capitolul IV Concluzii

Bibliografie

CAPITOLUL I

Abordarea stiintifica a temei

1.1. NECESITATEA ABORDARII STIINTIFICE

A STUDIILOR METODICE

Jocul de volei este caracterizat de derularea actiunilor in mare viteza, pe fondul unor eforturi intense de scurta durata intrerupte de pauze scurte. In toate cazurile, interventia la minge este precedata de deplasari rapide efectuate pe distante scurte, iar, ca o particularitate a acestui joc sportiv, subliniez predominanta miscarilor explozive, de detenta mai ales in ceea ce priveste jocul jucatorilor liniei I atat in faza de atac (desfasurarea atacului pe fondul simularii celorlalti jucatori din linia I) cat si in cea de aparare (fectuarea blocajului individual sau colectiv); la acestea se adauga actiunile de atac efectuate de catre tragatorii aflati in linia a II-a, cat si actiunile inselatoare, efectuate din saritura de catre ridicatori.

Voleiul de astazi se deosebeste de cel din trecut prin viteza superioara de derulare a actiunilor pe fondul cresterii vitezei de zbor a mingii mai ales pe traseul ridicator - tragator, si prin forta deosebita a atacului datorita organizarii combinative a atacului si a includerii in aceste combinatii si a jucatorilor liniei a II-a. Aceste caractertstici esentiale ale jocului actual, determina o pregatire superioara a apararii si in mod deosebit a blocajului, care reprezinta cea mai importanta actiune de aparare.

Dezvoltarea continua a acestui joc impune descoperirea a noi solutii de imbunatatire a acestuia, pornind de la depistarea elementelor dotate cu calitati necesare practicarii voleiului prin atragerea maselor cat mai mari de practicanti si continuand cu elaborarea unor noi conceptii de pregatire si concurs.

In ceea ce priveste actiunea de blocaj, mentionez ca in anul 1962 s-a precizat ca la blocaj mingea poate fi lovita in continuare de catre cei ce l-au efectuat, iar din anul 1964, la Congresul F.I.V.T.S., desfasurat la Tokio, blocajul devine ofensiv si chiar agresiv, fiind permisa trecerea manilor peste plasa, in terenul advers, in momentul efectuarii lui.

Aceste modificari au determinat rnodificari in orientarea jocului si a jucatorilor si au urmarit in primul rand, realizarea unui echiilibru intre atac si aparare.

Datorita imbunatatirii in continuare a atacului, in 1967 a fost adoptata inca o modificare ce favorizeaza apararea. Astfel, in situatia in care mingea revine in terenul echipei care a efectuat blocajul, a fost permisa realizarea unei lovituri suplimentare (in total patru).

Din anul 1983 regularnentul perrnitea utilizarea blocajului la serviciu razant, fapt ce a deterrninat adoptarea unor dispozitive speciale in cadrul asezarii la primirea din serviciu. Ulterior s-a renuntat la blocarea directa a serviciului datorita deselor intreruperi ale jocului si implicit a diminuarii spectaculozitatii lui.

In aceasta situatie, in conditiile sporirii permanente a fortei de atac, creste foarte rnult importanta apararii care este avantajata si de modificarile succesive survenite in regulamentul jocului. In sprijinul acestei idei vin si ultimele modificari care perimit interventia la minge cu orice parte a corpului (inclusiv cu piciorul), fapt ce da posibilitatea continuarii fazei de joc in situatii incerte, iar efectuarea serviciului din orice punct al liniei de found a terenului perrnite jucatorului de la serviciu intrarea rapida in dispozitivul de aparare direct pe zona spcializarii, renuntandu-se la acele deplasari pe distante lungi in linia a II-a (spre exemplu de la nivelul zonei 1 pana la zona 5, pentru tragatorii secunzi).

De asemenea, scaderea exigentelor arbitrajului in aprecierea prinei lovituri da cursivitate mai mare jocului si in acelasi timp incurajeaza jucatorii sa actioneze de sus la prima lovitura transformand astfel preluarea din serviciu sau din atac in ridicare directa pentru atac din a doua lovitura.

La inceput, in jocul de volei existau jucatori specializati in linia I si a II-a, fapt ce presupunea si specializarea in atac a unui numar relativ restrans de jucatori.

Ulterior, aparatia rotatiei a determinat specializarea in atac unui numar mai mare de jucatori, care trebuiau sa fie insa eficienti si in faza de aparare in linia aII-a. A devenit astfel vitala imbogatirea bagajului tehnico-tactic al tuturor jucatorilor, fapt ce a generat o evolutie continua a jocului si o sporire a spectaculozitatii lui.

De asemenea toate modificarile de regulament ce au venit in sprijinul apararii, mentionate anterior, determina o cautare permanenta de imbogatire a atacului prin organizarea combinativa a acestuia, pe fondul unei viteze crescute de zbor a mingii, pentru a putea invinge sistemele de aparare tot mai bine organizate.

In volei, obtinerea unor performante deosebite este detrminata, de cele mai multe ori, de o buna organizare a apararii, bazata pe un blocaj eficient care sa dea jucatoriior aflati in aparare posibilitatea recuperarii mingiilor atacate de adversar si valorificarea acestora printr-un atac combinativ care sa surprinda si sa dezorganizeze apararea adversa. O aparare bine organizata permite organizarea atacului la un nivel optim si creaza asupra echipei adverse un ascendent psihologic care este, de multe ori, hotarator in obtinerea victoriei.

1.2. MoTIVAREA ALEGERII TEMEI

Mi-am ales aceasta tema de cercetare din motive subiective.

Intreaga perioada a junioratului am activat ca jucator tragator principal, dar finalizarea draga mie a fost aceea de pe zonele laterale ale fileului acolo unde blocajul ajunge mai grau.

Am dorit sa fac analiza atacului tocmai prin faptul ca am inteles prin propria specializare ca atacul este principalul element tehnic de finalizare a actiunilor unei echipe in scopul obtinerii unui punct si implicit a victoriei.

1.3. SCOPUL SI IPOTEZELE CERCEARII

A.     SCOPUL CERCETARII

Prin lucrarea de fata urmaresc sa constat in ce masura lovitura de atac a principalului este hotaratoare in eficienta jocului, privita comparativ cu finalizarea realizata de atacantii de pe zonele laterale fileului.

B.     IPOTEZELE CERCETARII

Zonele predominante ale atacului sunt cele laterale sau centru.

Eficienta atacului este mai mare la atacul din linia I sau a II-a

Frecventa si preferinta atacului depinde de adversar, dar si de atacant.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICA

2.1. ConsideraTii generaLe

Voleiul face parte din categoria jocurilor inventate, fiind creat in 1885 de William Morgan (S.U.A.) si a avut la baza modelul jocu1ui de tenis.

Initial, acest joc s-a numit 'mintonette', iar dupa un an, timp in care au fost precizate si primele regului, o comisie de specialisti l-a propus spre a fi practicat schimbandu-i in acelasi timp si denumirea, devenind astfel 'vollei-ball'.

Avand la inceput un caracter recreativ, si-a schimbat in scurt timp scopul devenind un joc competitional, care a atras un numar tot mai mare de sportivi, a intrat in atentia a numerosi specialisti si a devenit cunoscut in intreaga lume.

In Europa voleiul estei adus de militarii din SUA si incepe sa fie practicat in Anglia si Franta in jurul anului 1914.

In Romania, acest joc patrunde intre anii 1920-1921 si incepe foarte repede sa fie practicat de catre elevi si studenti din cateva orate, precum: Bucuresti, Ploiesti, Constanta, Brasov, Timisoara.

Pentru a sublinia implicarea tarii noastre in dezvoltarea valeiului, trebuie mentionat faptul ca Romania a facut parte din cele 6 tari care, in 1946 la Praga, au avut initiativa infiintarii Federatiei Internationaie de Volley-Ball, initiativa ce a devenit realitate in aprilie 1947 la Paris.

De la aparatia lui si pana in prezent, jocul de volei s-a aflat intr-o continua evolutie din punct de vedere al regulilor de joc, al continutului de actiuni si al terminologiei.

Intre aceste trei componente ce definesc jocul de volei exista o relatie de interdependenta si de interconditionare. Spre exemplu, aplicarea unei modificari de regulament, si anume interdictia efectuarii blocajului la serviciu, a determinat aparitia unor procedee noi de efectuare a serviciului si a preluarii din serviciu, care au trebuit sa fie definite din punct de vedere terminologic. Astel, a aparut o modalitate de efectuare a serviciului razant, in forta, cu un timp extrem de redus de zbor al mingii, denumita 'serviciu din saritura' sau 'atacul de la 9 m', care a determinat amortizarea preluarii serviciului printr-o lovire tangenta - 'preluare cu coborarea centrului de greutate' sau 'preluare cu amortizare activa'.

Evolutia impetuoasa a atacului a condus la crearea unui dezechilibru intre atac si aparare, soldat cu nenumarate intreruperi ale jocului pe parcursul derularii unei partide, deci o scadere a continuitatii acestuia. Acest fapt a determinat adoptarea unor modificari de regulament care sa vina in sprijinul apararii si care au fost deja amintite.

2.1.1. Caracteristicile jocului actual si tendinte de dezvoltare

Facand referiri la voleiul actual, putem spune ca acesta si-a modificat, in mare masura, aspectul. Modificarile din regulamentul jocului au fost realizate intotdeauna in avantajul apararii si au condus la sporirea continuitatii jocului.

Actiunile de atac si aparare se deruleaza foarte rapid, determinand aparitia unor momente de inalta solicitare functionala si psihica.

De asemenea, a crescut foarte mult spectaculozitatea jocului datorita sporirii continuitatii jocului, cat si imbogatirii acestuia, sub aspectul continutului tehnico-tactic.

Ca urmare a modificarilor regulametului, apararea devine tot mai bine organizata si mai agresiva, inregistrand o pondere crescuta in cadrul ansamblului de joc, astfel, actiunile defensive reprezentand circa 43% din ACTIUNILE DE JOC.

In cazul atacului combinativ cu finalizarea pe timpul I, apararea se organizeaza cu blocaj individual la corespondent, dublarea blocajului fiind asigurata de cel mai apropiat jucator din linia I.

In cazul finalizarii atacului pe timpul II sau din ridicare cu traiectorie semi-inalta, apararea se opune prin blocaj colectiv de doi jucatori, aparand deseori situatia efectuarii blocajului de doua ori in aceeasi faza, cand atacatorul a efectuat blocaj la simularea atacului pe timpul I, are timp sa grupeze blocajul.

La atacul din ridicare inalta nu din linia a II-a, blocajul se organizeaza cu doi sau chiar trei jucatori.

Jocul in atac din voleiul actual, putem aprecia ca a devenit un adevarat spectacol sportiv.

Datorita generalizarii formulei de echipa 5 T + 1 R, care presupune intrarea permanenta a ridicatorului din linia a II-a la fileu pentru organizarea atacului si in tirnpul derularii fazei de joc, situatie ce permite folosirea in atac a unui numar mai mare de jucatori; la aceasta contribuie si folosirea in atac cu tot mai multe faze, a jucatorilor din linia a II-a. Au aparut actiuni noi care au imbogatit continutul atacului, precum: atac cu dubla bataie (in fata si in spatele ridicatorulua), atac cu evitarea blocajului ('iesire din blocaj'), atac cu bataie pe un picior si care au fost incadrate in combinatii precis stabilite. Aceste combinatii includ variante pe cei trei timpi de finalizare, fiind folosita predominant finalizarea pe timpul I - ridicare in urcare sau intinsa, sau pe timpul II - ridicare scurta (pe fondul simularii atacului pe timpul I), iar varianta de siguranta, finalizare pe timpul III din ridicare inalta, este folosita in general, in cazul unor preluari imprecise.

Combinatiile in atac se realizeaza pe fondul unei circulati a jucatorilor (incrucisari, aparitie), care are scopul de a surprinde si a dezorganiza blocajul advers.

De asemenea, prin aparitia serviciului din saritura, putem spune ca si aceasta actiune se apropie de structura de atac, fiind denumita de altfel si 'atac de la 9 m'.

Un rol deosebit in cadrul organizarii atacului il are ridicatorul (coordonatorul de joc), care prin actiunile sale urmareste sa trimita mingea tragatorului care se afla in situatia optima de finalizare.. Astfel, toate actiunile lui sunt insotite de miscari inselatoare (fenta de pasare, fenta de atac, ridicare din saritura), prin care se urmareste fixarea unui jucator la blocaj; in acelasi timp, nu putine sunt situatiile cand ridicatorul finalizeaza prin atac sau mingi plasate, profitand de nesincronizarile din apararea adversa.

Nu in ultimul rand trebuie amintita sporirea tendintei de finalizare din a II-a lovitura, actiune ce surprinde de multe ori. Frecventa acestei actiuni poate spori ca urmare a tolerantei arbitrajului in privinta primei lovituri care da posibilitatea utilizarii lovirii de sus in aceasta situatie fiind astfel posibila transformarea preluarii din serviciu si uneori a celei din atac in ridicare directa pentru atac.

2.1.2. Implicatiile jocului in abordarea pregatirii atacului

In cadrul ansamblului de mijloace folosite in pregatirea voleibalistilor, jocul ocupa un loc deosebit, datorita faptului ca jocul reprezinta, pe langa mijloc de pregatire si un important factor in selectia si promovarea jucatorilor la toate nivelele de pregatire.

Folosirea jocului in pregatirea jucatorilor este deosebit de utila, deoarece la incepatori face posibila manifestarea personalitatii acestora si stabilirea liderului, fenomen toarte important pentru selectionarea ridicatorului si in acealasi timp pe masura ce se invata actiuni noi, incepatorii au posibilitatea sa le aplice direct in joc in conditii de adversitate; pe acest fond copiii indemanateci pot fi rapid promovati in esaloane superioare accelerand astfel pregatirea lor.

La avansati, pregatirea prin intermediul jocului permite aplicarea actiunilor invatate in cadrul unor situatii tactice concrete. De asemenea, aplicarea mai des a unor actiuni colective in conditii de adversitate da posibilitatea adaptarii unora din actiunile componente la modificarile pe care le poate lua jocul in anumite momente.

Prin pregatirea unor combinatii, spre exemplu, in conditii care impun o permanenta adaptare la joc, jucatorii vor fi mai bine antrenati si vor putea face fata cu mai multa usurinta unor situatii care in mod normal pot sa surprinda si sa dezorganizeze echipa.

In utilizarea jocului ca mijloc de pregatire a actiunilor de atac, trebuie sa avem in vedere anumite particularitati de ordin metodic, pentru a preveni formarea unor deprinderi gresite (in special la nivelul aspectelor dominante ale componentei

tehnice) si a obtine rezultatul dorit:

- in primul rand, este util ca pregatirea atacului in cadrul unor combinatii sa se realizeze dupa ce jucatorii au invatat bine atacul pe timpi si din traiectoriile de ridicare impuse de combinatie;

- exersarea atacului in conditii apropiate de joc si sa fie efectuate dupa ce s-a consolidat aspectul dominant din componenta tehnica, respectiv ultimul pas de elan sa fie lung si punct inalt de lovire;

- pentru a 'forta' consolidarea punctului inalt de lovire imediat dupa fixarea aspectelor dominante, se poate trece la exersarea atacului in conditii de blocaj pasiv sau semiactiv pentru a stimula executantul sa intinda bratul pentru a urca punctul de lovire, pentru a depati obstacolul aparut;

- in pregatirea atacului trebuie facuta a diferentiere foarte precisa intre organizarea atacului dupa preluarea serviciului si organizarea lui dupa preluarea atacului, in acest sens precizam ca este indicat in pregatire sa fie create conditiile specifice organizarii atacului in cadrul fiecarei structuri de joc pentru a nu forma deprinderi 'rupte' de joc.

In pregatirea atacului pot fi utilizate diferite forme de joc cu efective reduse sau inegale, organizate pe teren redus, dar si jocuri cu tema in care tema va fi reprezentata de o anumita actiune de atac sau de o combinatie. Pentru a stimula jucatorii sa aplice tema, aceste teme de joc vor fi astfel organizate incat finalizarea prin alte actiuni sa nu fie punctate, sau finalizarea prin tema fixata sa fie apreciata cu doua puncte.

2.2. MODELE DE JOC, DE PREGATIRE SI COMPORTAMENT

Precizarea clara a modelului de joc reprezinta o cerinta de baza pentru obtinerea perforrnantei in volei, putem spune chiar ca stabilirea modelului de joc este o necesitate obiectiva pentru atingerea unor rezultate deosebite.

Modelul reprezinta o sinteza sub aspectul structurii si al continutului de actiuni, in diferite momente ale jocului. Astfel, prin acesta sunt stabilite reguli precise in privinta dispozitivelor la primirea si efectuare a serviciului si in ceea ce priveste organizarea jocului in atac si aparare.

Stabilirea corecta a modelului de joc creaza, in acelasi tirnp, posibilitati de adaptare permanenta a jocului in functtie de situatiile aparute pe parcursul derularii fazelor, si sporeste eficienta pregatirii si a comportamentului in concurs.

Utilizarea unui model ambiguu, neadecvat, genereaza un joc intamplator, de multe ori haotic, cu aparitia, nu de putine ori, a unor nesincronizari intre jucatori. Avand in vedere aceste aspecte, putem aprecia ca un model de joc imprecis stabilit devine factor limitativ in obtinerea performantei.

Un model de joc trebuie sa cuprinda actiunile de baza si cele secundare, pe cupluri, pe linii, pe zona, atat in atac cat si in aparare, astfel incat fiecare jucator sa-si cunoasca precis atributiile in fiecare moment al jocului. De asemenea, modelul de joc trebuie sa precizeze clar locul si rolul fiecarui jucator in cadrul dispozitivelor de primire si efectuare a serviciului in fiecare moment al rotatiei.

In vederea stabilirii modelului final trebuie cunoscut jocul celor mai bune echipe pe plan mondial; in acelati timp, o deosebita importanta o are introducerea unor noutati aparute in continutul si structura jocului.

Pentru a facilita insusirea ansamblului de joc in cadrul modelului final, acesta a fost simplificat in mai multe modele interrnediare.

Deci, pentru conturarea modelelor intermediare, trebuie sa se porneasca de la continutul rnodelului final, operatie care se bazeaza pe asa numita viziune concentrica, conform carora modelele intermediare trebuie sa prezinte caracteris-tici asemanatoare cu modelul final in ceea ce priveste modul de actionare a jucatorilor in cadrul principalelor dispozitive. Spre exemplu: in jocul de mare performanta, marile echipe organizeaza un atac combinativ cu dese finalizari pe timpul 1 (din ridicare in urcare sau intinsa), care surprind apararea dezorganizata, sau pe timpul 2 (din ridicare scurta), pe fondul simularii atacului pe timpul 2.

De asemenea, apar numeroase situatii cand se finalizeaza prin atac din linia a II-a (in special la baieti) sau din a doua lovitura (preluare - ridicare directa).

Aceste aspecte referitoare la specificul atacului in marea performanta ar trebui sa fie abordate cu mai mult interes pe parcursul instruirii copiilor si juniorilor, si, deci, ar trebui sa se regaseasca in continutul modelelor intermediare la diferite nivele de pregatire (pana la seniori).

In scopul utilizarii unui model final cat mai apropiat de cel existent in marea performanta o serie de specialisti din domeniu, in colaborare cu F.R.V., au prezentat schematic continutul de actiuni, in ceea ce priveste organizarea atacului pentru fiecare din modelele intermediare folosite in instruire pe nivele de varsta.

GRAFICUL REPARTIZARII ACTIUNILOR DE ATAC

PE MODELE DE INSTRUIRE

In acest grafic, desi au fost enumerate acttiunile de baza (notate cu B) si secundare (notate cu S) cu care se opereaza in organizarea atacului in jocul de volei.

In functie de nivelul de pregatire si de rnodelu1 de joc, organizarea atacului prezinta anurnite particularitati, importanta actiunilor fiind apreciata cu cifre (1,3,5), avand astfel notate cu:

1- actiuni cu irnportanta mai mica;

3 - actiuni cu importanta rnedie;

5 - actiuni cu importanta mare.

Profilul jucatoarului de volei (model ideal)

Antropometric

- tip constitutional longilin;

- conformatie atletica;

- musculatura armonioasa si bine dezvoltata;

- grad foarte bun de rnobilitare articulara si suplete musculara si ligamentara;

- statura foarte inalta;

- anvergura mare, care sa depaseasca statura cu 8-10 cm.

2.2.1. Optimizarea aspectelor specifice performantei

Dat fiind faptul ca atacul reprezinta o actiune ce are ca scop punerea in dificultate a adversarului si, prin aceasta, castigarea fazei de joc, putem spune ca este necesar ca el sa reprezinte un obiectiv permanent al instruirii voleibalistilor la toate nivelele de pregatire.

Datorita conditiilor in care se deruleaza, a fortei si vitezei de zbor a mingii, atacul este cotat cu cele mai mari sanse de depasire a adversarului, rezultand importanta deosebita a acestei actiuni.

De asemenea, daca luam in calcul modificarile de regulament care vin permanent in sprijinul apararii si sistemele de aparare tot mai bine organizate, motivatia pentru imbunatatire formelor de atac, a organizarii acestuia, trebuie sa sporeasca pentru a putea depasi aceste obstacole.

In jocul de performanta, antrenorul cunoaste posibilitatile, eficienta, cat si limitele fiecarui jucator de atac. El va urmari ca prin procesul de pregatire sa depaseasca aceste limite, iar apoi sa realizeze perfectionarea in atac a jucatorilor si imbogatirea blocajului tehnic al acestora, pentru sporirea posibilitatilor de valorificare a lor in cadrul jocului.

Aceasta perfectionare se realizeaza prin exercitii specifice atacului, in care jucatorii de centru (tragatarii principali) vor fi mai mult solicitati, deoarece in timpul jocului, de cele mai multe ori, finalizarea se realizeaza pe fondul simularii atacului pe timpul l (pentru 'blocarea' la fileu a unui jucator de blocaj). Deci, datorita faptului ca jucatorul de centru este folosit la finalizare, de obicei, pe timpul 1 (in celelalte cazuri simuland atacul pe acest timp pentru dezorganizarea blocajului), iar in faza de aparare se deplaseaza permanent de la o extrema la alta pentru ruparea blocajului, el face o mare risipa de energie, fiind foarte solicitat din punct de vedere fizic si psihic.

Pentru a putea face fata acestui gen de efort si pentru a fi eficient in atac si aparare in aceste conditii, jucatorul de centru trebuie sa posede, printre altele, o buna rezistenta specifica, perfectibila printr-o pregatire continua, cu mijloace atent selectionate.

Mijloacele de pregatire a atacului, pentru a avea eficienta trebuie organizate in conditii apropiate de joc, deci, in conditii de blocaj advers. Acest gen de mijloace creaza tragatorilor orientarea in spatiu in functie de reperele principale (locul preluarii, traiectoria ridicarii, locul unde ajunge mingea pe fileu, pozitia blocajului individual sau colectiv in raport cu mingea) si ajuta la formarea unor deprinderi specific de a adapta varianta optima de finalizare in raport de conditiile concrete ale fiecarei faze de joc.

De asemenea, pregatirea atacului trebuie structurata in functie de conditiile de organizare a lui la primire din serviciu si dupa preluarea atacului pentru formarea deprinderilor specifice fiecarei structuri de joc; in acelasi timp, combinatiile vor fi precis stabilite in functie de particularitatile jocului, in cadrul celor doua structuri se vor include variante de finalizare pe toti cei trei timpi ai atacului, ridicatorul alegand varianta in functie de conditiile existente in teren.

Perfectionarea atacului mai poate fi realizata si prin intermediul unor jocuri de verificare sau jocuri cu tema, mai ales daca echipa adversa are un nivel valoric mai ridicat, marind gradul de solicitare.

2.2.2.Continutul actiunii

Din arsenalul actiunilor de atac, atacul propriu-zis reprezinta actiunea cu cele mai mari sanse de reusita in a pune apararea adversa in dificultate. Scopul atacului este de a finaliza actiunea de joc si a obtine astfel un avantaj materializat prin castigarea punctului sau a dreptului de a servi.

Avand in vedere finalitatea acestei actiuni, rezulta importanta deosebita pe care o detine in cadrul ansamblului de joc. De asemenea, pentru o mai buna cunoastere si, implicit, pentru o abordare eficienta in cadrul metodicii de invatare a atacului, trebuie precizate foarte clar modalitatile (procedeele) de finalizare cat si criteriile de sistematizare a acestei actiuni.

a) Dupa timpii de finalizare a atacului, avem:

- atac pe timpul 1 (foarte rapid);

- atac pe timpul 2 (rapid);

- atac pe timpul 3 (varianta de siguranta).

Acesti timpi de finalizare sunt determinati de traiectoria ridicarii din care este realizat atacul.

b) In functie de traiectoria ridicarii intalnim:

- atac din ridicare in urcare;

- atac din ridicare cu traiectorie intinsa;

- atac din ridicare scurta;

- atac din ridicare semiinalta;

- atac din ridicare inalta;

- atac din linia a II a.

b) Raportat la directia elanului:

- atac pe directia elanului: - pe diagonala

- pe culoar (pe drept)

- atac pe alta directie (intors):

- prin actiunea bratului

- cu intoarcerea corpului pe noua directie dupa elan-bataie.

c) - atac cu bataie pe doua picioare:

- alternativa;

- simultana;

- atac cu bataie pe un picior;

- atac cu dubla bataie;

- atac cu dubla bataie, in fata si spatele ridicatorului.

d) Dupa modul de actionare asupra mingii:

- atac in forta;

- atac plasat;

- atac liftat.

e) Raportat la blocajul advers:

- atac cu evitarea blocajului;

- atac din blocaj afara.

In ceea ce priveste conditiile de organizare ale atacului, este necesara stabilirea precisa a deosebirilor ce exista intre structurile I si II de joc, respectiv intre jocul pentru castigarea punctului si cel pentru castigarea serviciului. Astfel, organizarea atacului dupa preluarea din atac este dependenta de calitatea preluarii, mult depreciata de forta atacului sau de traiectoria mingii ricosate din blocajul propriu; acest fapt, corelat cu asezarea jucatorilor pe zonele specializarii, care limiteaza oarecum posibilitatile de circulatie a acestora la fileu, determina o ingreunare a conditiilor de organizare a atacului in aceasta structura de joc.

Pe de alta parte, dupa preluarea serviciului, care se realizeaza in conditii mai usoare, controlul mingii este mai bun si sporesc si posibilitatile echipei de a organiza un atac combinativ eficient; aceasta se datoreaza in mare parte faptului ca de multe ori la primire din serviciu, ridicatorul din linia a II-a efectueaza intrare, avand in acest fel la fileu trei jucatori care pot fi angrenati intr-o serie de combinatii, la acestia adaugandu-se si tragatori din linia a II-a, tot mai des folositi in voleiul de performanta.

Cele mai folosite combinatii, sunt cele:

- cu atac simultan;

- cu schimb de locuri (cu incrucisare)

Actiunea de atac din punct de vedere tehnic, are mai multe elemente componente:

- elanul, care poate fi de 1-2 pasi, ultimul pas fiind lung, efectuat in viteza cat mai aproape de sol;

- bataia, care poate fi alternativa sau simultana, se efectueaza printr-o blocare pe calcaie a elanului, urmata de o rulare de la calcai srpe varf a picioarelor si o extensie energica in articulatia genunchiului; actiunea membrelor inferioare este corelata cu miscarea activa (exploziva) a bratelor, din inapoi prin inainte sus, care contribuie substantial la inaltare si echilibreaza statura;

- lovirea mingii, se efectueaza deasupra plasei, in punctul maximal al sariturii, cu toata palma, pe calota superioara a mingii, cu bratul intins (pentru a obtine un punct inalt de lovire), finalizand printr-o miscare de acoperire a mingii din articulatia pumnului;

- aterizarea, se realizeaza luand contact cu solul in sens invers (rulare varf-calcai), iar socul este amortizat prin indoirea genunchilor dupa contactul cu solul.

Ca aspecte dominante ale atacului, mentionam punctul inalt de lovire si ultimul pas de elan sa fie lung.

Pe tot parcursul perioadei de instruire trebuie avuta o grija permanenta pentru a evita instalarea unor deprinderi gresite la nivelul acestor aspecte.

Referitor la structurile si fazele de joc, putem spune ca atacul este o actiune specifica structurii I de joc (joc de castigare de serviciu) care are un caracter de atac si, de asemenea, se regaseste in faza 1 de joc, care este compusa din preluare din serviciu, ridicare si atac (dupa preluarea serviciului), dar si in fazele de joc prelungite, incepand cu faza 2, compusa din blocaj, preluare din atac, ridicare, atac (dupa preluare din atac).

O situatie deosebita este reprezentata de structura III de joc care prezinta o particularitate prin faptul ca orice greseala este penalizata, adversarul castigand un punct. In aceste conditii, in care jocul este caracterizat de eficienta actiunilor individuale in contextul celor colective, putem spune ca eficienta atacului este hotaratoare, dat fiind faptul ca orice atac gresit, reprezinta punct pentru adversar.

2.2.3. Locul si rolul atacului in tactica de joc si

implicatii psihologice in pregatire si concurs

Atacul este o actiune care se regaseste in toate cele trei structuri de joc, avand anumite particularitati specifice fiecaruia, dar are o importanta deosebita in structura III (setul V). In acest caz, fiind cea mai importanta actiune de finalizare (cu cele mai mari posibilitati de reusita), orice atac gresit va reprezenta punct pentru adversar, iar orice atac care nu este decisiv, creaza adversarului conditii de organizare a atacului.

Deci, rolul atacului in cadrul jocului de volei, este de a finaliza faza de joc de a obtine astfel un avantaj materializat prin obtinerea punctului sau a serviciului, sau de a crea adversarului conditii cat mai grele de a desfasura in continuare faza de joc.

In structura de joc pentru castigarea serviciului, conditiile de preluare a mingii fiind mai putin dificile genereaza posibilitati variate de organizare a atacului combinativ.

In primul rand, combinatiile in atac in aceasta structura de joc, trebuie sa includa variante de finalizare pe toti timpii atacului, pentru ca aceasta sa se desfasoare in bune conditii, asezarea in dispozitivul de preluare a serviciului, trebuie sa 'scoata' din preluare pe jucatorii care finalizeaza pe timpul 1 si, de asemenea, pe ridicatorul care face intrarea (cand rotatia il pastreaza in linia a II-a).

De asernenea, combinatiile, este bine sa fie astfel concepute, incat jucatorii sa parcurga trasee care sa-i aduca in rnomentul finalizarii, pe zonele pe care actioneaza, astfel incat sa fie redus la minimum timpu1 de trecere din atac in aparare.

In structura de joc pentru castigarea punctului, atacul fiind realizat dupa preluare din atac, putem spune ca se ingreuneaza mult conditiile, iar posibilitatile de a combina sunt limitate. In acest caz, jucatorii sunt asezati pe zonele specializarii, iar ridicatoru1 din linia a II-a, efectueaza intrare in linia l, iar cand posibilitatile o permit, sa foloseasca si jucatori din linia a II-a.

In toate situatiile, organizarea atacului este adaptata in functie de calitatea preluarii din serviciu sau din atac, asezarea in teren a jucatori1or proprii si nu in ultirnul rand tendintele de grupare a blocajului advers.

In tactica organizarii atacului, exista rnai rnulte tendinte in functie de posibilitatile jucatorilor care intra in combinatie. Astfel, exista o tendinta de finalizare pe timpul 1 si 2 (atac rapid) atunci cand preluarea mingii venite de la adversar permite acest lucru, sau finalizare printr-o varianta de siguranta, dar in fondul simularii atacului pe timpul 1, in scopul blocarii la fileu a jucatorilor de blocaj.

Exista, de asemenea, tendinta de a desface mult atacul spre extremele fileului, pentru a nu permite o grupare eficienta a blocajului, dar apar si situatii de aglomerare a unei zone pe fileu printr-o circulatie activa a jucatorilor si finalizare in urma unei aparitii, incrucisari sau prin 'atac dublat', actiuni care au rolul de a surprinde apararea adversa.

Trebuie mentionat faptul ca o finalizare repetata prin atac cornbinativ care nu permite o organizare optima a blocajului creaza un ascendent psihologic echipei aflate in atac sporind increderea in faptele proprii si curaju1 in joc, fapt ce stimuleaza jucatorii in a realiza un joc combinativ, spectaculos si eficient. Pentru echipa adversa, efectul psihologic este invers.

Surprinderea dezorganizata a apararii in mod repetat, scad increderea echipei determinand o 'cadere psihica' a acesteia, fenomen ce genereaza un joc de siguranta, simplu, previzibil. Aceasta rezulta din faptul ca, depasirea repetata a blocajului, scade eficienta preluarii din atac prin modificarea scopului acesteia; astfel neincrederea apararii in blocaj, provoaca o nesiguranta a jucatorilor din preluare care sunt orientati spre a se feri de forta atacului si nu spre efectuarea unei preluari eficiente.

De asemenea, este urmarita (mai ales in final de set si meci) valorificarea celui rnai bun tragator prin aparitii si finalizare din toate zonele terenului, astfel incat blocajul sa nu-i poata anticipa jocul si sa nu il poata contracara.

2.3. ANALIZA TEHNICII LOVITURII DE ATAC

Lovitura de atac se imparte in patru faze: elanul, saritura, lovitura de atac propriu-zisa si aterizarea. La randul lor aceste faze se compun din micro-faze care se deosebesc prin forma particulara externa a miscarii si particularitatile de manifestare neuromusculare. Aceasta impartire a loviturii de atac in faze si micro-faze corespunde structurii de gandire a acestei actiuni si permite o descriere mai precisa a particularitatilor miscarii pe portiuni.

In timpul efectuarii elanului si sariturii efortul voleibalistului este indreptat spre rezolvarea a doua sarcini de baza - atingerea unei sarituri cat mai inalte si precizia maxima a acesteia fata de traiectoria de zbor a mingii. insemnatatea acestor sarcini se schimba pe parcursul actiunii motrice determinata de variabilitatea si stabilitatea structurii de faza.

Elanul, dupa configuratia sa ritmica, se imparte in trei micro-faze: de start, de pregatire si de saritura. in prima micro-faza, de start, voleibalistul fara a determina inca traiectoria mingii (la mingea a doua), executa unul sau doi pasi, de inaintare, intr-un ritm lent, intr-un mers caracteristic, cu doua puncte de sprijin. in cea de a doua micro-faza, de pregatire, jucatorul apreciaza traiectoria de zbor a mingii, isi corecteaza viteza de deplasare. Daca pasa-ridicarea este joasa, atunci viteza de deplasare creste brusc si mersul se transforma in alergare. Daca mingea este trimisa cu o traiectorie inalta atunci viteza de deplasare creste usor, iar uneori se reduce.

In a treia micro-faza, de saritura, jucatorul executa rapid un pas lung, care in final se exprima prin miscari succesive. In acest moment, legatura dintre efortul depus si viteza de executie determina eficienta folosirii fortei de inertie creata de viteza pe orizontala si de elanul pentru saritura pe verticala. in micro-faza sariturii, talpa piciorului, dusa spre inainte, ia contact cu solul pe calcai, celalalt picior se duce langa primul, mainile intinse se duc in spate pentru pregatirea urmatoarelor miscari de zbor.

Cu toate ca desprinderea de pe sol se efectueaza intr-un timp scurt, aceasta faza de saritura se descompune in trei micro-faze.

Prima incepe cu asezarea calcaiului pe suprafata solului.

Presiunea pe punctul de sprijin nu este insotita de o forta de reactie brusca (in diagrama fortei apare in limitele 300-500 kg.). Aceasta forta se formeaza ca rezultat al miscarii de franare a talpii si depinde de greutatea corporala a voleibalistului.

Structura anatomica a acestei micro-faze se compune din urmatoarele: calcaneul se misca in jurul axei frontale, in articulatia transversala a metatarsului, astfel incat tuberculul calcaneului se apropie sau se indeparteaza, dispunandu-se mai mult vertical. Muschii posteriori ai coapselor (extensori) si tricepsul se contracta, iar cvadricepsul femural este intr-un tonus foarte crescut. Acest mod de actiune al muschilor este necesar pentru asigurarea pozitiei de impingere si de sustinere a talpilor din momentul franarii dinaintea sariturii.

In a doua micro-faza, de impuls, talpa se sprijina in totalitate pe suprafata solului. Are loc flexarea piciorului din articulatiile genunchiului si soldului ca rezultat, scade simtitor presiunea in punctul de sprijin, in cazuri speciale pana la zero. Ca urmare, tonusul muscular scade mult. Mainile voleibalistului in aceasta micro-faza incep miscarea volanta (de rotatie - din spate, jos si inainte - sus). Flexarea picioarelor din articulatiile genunchilor si a soldurilor, combinate cu miscarea bratelor, constituie o premisa hotaratoare pentru desprinderea voleibalistului de pe sol.

In a treia micro-faza - desprinderea de pe sol - ca rezultat al intinderii (extensia) picioarelor din articulatiile genunchilor si coapselor, presiunea pe sol se mareste din nou.

Intinderea din genunchi are loc pe seama unei contractii brusce a cvadricepsului femural si a tricepsului care actioneaza, distal, in sprijin.

Primul muschi fixat cu un capat la genunchi actioneaza coapsele in fata; cel de al doilea, fixat de tuberculul calcaneului, deplaseaza gamba si terminalul distal al coapsei in spate. in acelasi timp marii fesieri si muschii posteriori ai coapsei(semitendinosul, semimembranosul, bicepsul) ridica trunchiul. Ca rezultat al efectului muschilor aratati, corpul voleibalistului se indreapta, actiunea fortei este indreptata in sus si putin in fata. Amplificarea desprinderii este determinata de fortele de reactie ale miscarii volante (de rotatie) a mainilor.

In momentul final al impulsului are loc impingerea pe sol, pe varful picioarelor si constituie desprinderea nemijlocita de suprafata terenului. Simultan cu fortele volante ale mainilor, aceasta miscare contribuie la desavarsirea desprinderii si este insotita de o presiune suplimentara in punctul de sprijin (din muschii care actioneaza pe final fac parte: tricepsul, posteriorii tibiali, flexorul lung al degetului mare).

Inaltimea sariturii depinde, intr-un grad mare de caracterul exploziv al contractiei musculare, de cresterea maxima a vitezei volante a bratelor, la inceputul desprinderii si reducerea ei la sfarsitul. Cel mai avantajos este cand viteza mainilor se incetineste la nivelul capului, cand marimea fortei de reactie (componenta tangentiala) este maxima.

O mare importanta pentru inaltimea sariturii o are pozitia talpilor la desprindere. Cercetarile au aratat ca cea mai rationala pozitie este cea fireasca cu talpile paralele sau putin rotite cu varfurile lateral. O rotire nesemnificativa a varfurilor spre interior, nu indica o influenta importanta asupra inaltimii sariturii sportivilor cu experienta, acest lucru se datoreaza marii stabilitati a tehnicii lor la miscari parazitare. Totusi, la voleibalistii cu o valoare mai scazuta, aceasta pozitie a talpilor pe sol micsoreaza inaltimea sariturii cu aproximativ 2-3 cm.

Inaltimea sariturii depinde, in mare, de unghiul de indoire al picioarelor din articulatiile genunchilor. O mare indoire a picioarelor (in jur de 120) contribuie la cresterea trasului de " lansare " al centrului de greutate al corpului, dar prin aceasta se micsoreaza posibilitatile de desprindere. in acelasi timp, o indoire redusa a genunchilor (120-130) mareste forta de desprindere, dar micsoreaza traseul centrului de greutate. De aceea, la o mare forta musculara apare ca avantajoasa pozitia in care picioarele sunt indoite din articulatiile genunchilor pana la 100-115.

Pentru o forta musculara a picioarelor relativ scazuta, indoirea acestora se face pana la 120-130, iar saritura se realizeaza pe componentele de viteza ale miscarii, acest procedeu de saritura se poate recomanda tinerilor sportivi (in special fete), la care forta musculara a picioarelor este inca insuficient dezvoltata.

Daca un sportiv de performanta executa o saritura de pe loc, atunci acesta va indoi picioarele din articulatiile genunchilor pana la un unghi de 80-90 . Aceasta se explica prin faptul ca in regimul respectiv de miscare (daca micro-faza sariturii nu se foloseste energia cinetica a musculaturii inferioare care nu poate imprima o forta maxima), pentru a mari inaltimea sariturii urmeaza sa lungim traseul de " lansare" a centrului de greutate al corpului.

Ritmul elanului este determinat de particularitatile de viteza si traiectoria de zbor a mingii, directionate de pasa a doua. Pentru studiul dependentei caracteristicilor ritmice ale elanului si sariturii, fata de conditiile exterioare, s-au interpretat legaturile de corelatie dintre parametrii de timp ai pasei a doua (executata de jucatorul coordonator din zona a treia care trimite pasa spre zona a patra ) si actiunea atacului in sub-faza elanului.

Cercetarile au permis sa se scoata in evidenta particularitatile specifice ale structurii ritmice ale miscarii voleibalistului .Voleibalistii de performanta, in miscarile de elan (pana in momentul sariturii), au permanente adaptari in succesiunea fazei, iar sportivii cu un grad scazut al pregatirii executa elanul in asa-zisul ritm "rupt". incepatorii au actiuni separate, schimbatoare, fara inter-determinari intre sub-fazele elanului in concordanta cu traiectoria de zbor a mingii.

Astfel, in primul caz, timpul de la inceputul elanului pana la pasarea mingii se afla intr-o stransa legatura cu timpul de zbor al mingii dupa pasa a doua (V=-0,8), ceea ce confirma abilitatea sportivilor care anticipeaza caracteristicile de zbor ale mingii.

In al doilea caz, aceasta legatura este nesemnificativa (V=- 0,34), in afara de aceasta, la voleibalistii de performanta nu a fost descoperita o legatura semnificativa intre timpul de la inceputul elanului pana la executarea pasei a doua (pana in momentul contactului mainilor jucatorului coordonator cu mingea)

Indicii de timp ai sub-fazelor de start si de pregatire a elanului subliniaza existenta unor schimbari, determinate de adaptarea actiunii. La jucatorii incepatori aceste legaturi sunt mai nesemnificative. Aceasta deosebire in elan caracterizeaza nivelul de dirijare a miscarii la sportivii cu pregatire diferita.

Jucatorii incepatori executa deseori saritura de pe loc, calculand insuficient de precis viteza elanului si inaltimea traiectoriei mingii. Cu alte cuvinte la acesti voleibalisti, lipsa corectiilor in viteza elanului nu contribuie la eficacitatea desprinderii de pe sol. Aceasta se ilustreaza prin indicatorii relatiei de corectie care apar intre parametrii de timp ai traiectoriei mingii si caracteristicile cinematice ale diferitelor sub-faze ale elanului.

Se poate presupune ca la incepatori adaptarea elanului pentru atac, in procesul de instruire este legat de o gresita perfectionare a componentelor lui, in care toate fazele se invata cu ajutorul exercitiilor de imitare, precum si printr-o folosire neadecvata a unor instalatii care au parametrii programati dinainte. Din pacate aceasta tendinta se intalneste atat in practica cat si in teorie.

Lovirea mingii constituie cea de-a doua faza a loviturii de atac. Aici miscarea se descompune in doua sub-faze: saritura cu ridicarea bratului pentru lovire si executia propriu-zisa a loviturii de atac. Ridicarea mainii drepte pentru lovirea mingii, se efectueaza in momentul terminarii desprinderii de pe sol. in acest timp mana stanga care este usor indoita din articulatia cotului se lasa in jos, iar dreapta continua miscarea initiala.

La ridicarea centrului de greutate al corpului jucatorului, bratul si umarul drept sunt duse in spate, picioarele se indoaie din articulatiile genunchilor, iar trunchiul trece in extensie. Toate aceste miscari creeaza conditii necesare pentru intinderea majoritatii grupelor musculare ale toracelui si abdomenului a caror contractie puternica participa la o esentiala concentrare a fortei in momentul lovirii mingii. Atitudinea jucatorului inainte de lovitura se numeste uneori "pozitia atacului intins".

Comparatia este in intregime reusita; analog arcului intins, muschii trunchiului voleibalistului (din acest moment al fazei, fara punct de sprijin), duc la mari posibilitati potentiale pentru o contractie energica la lovirea mingii. Aceasta se realizeaza printr-o brusca si succesiva contractie a muschilor abdomenului, toracelui si mainii. Miscarea de lovire cea mai eficace ca forta, este aceea in care viteza miscarii bratului este cea mai mare la inceputul fazei si se micsoreaza la contactul mainii cu mingea. Aceasta contribuie la aparitia fortelor de reactie care maresc viteza miscarii antebratului si palmei.

Cercetarile electromiografice ale biopotentialelor muschilor principali care participa la lovitura de atac confirma caracterul reactiv, de inalt impuls al activitatii electrice a acestora, care poate sa fie intalnita in cazul contractiei de tip exploziv a muschilor.

Singura lucrare consacrata miscarilor ruperilor musculare distale ale mainii in faza de lovire, este cea a lui O.P.Topisev cu coautorii (1976). Folosind metodele moderne de cercetare (goniografia si electromiografia), autorii au dat o noua interpretare a analizei miscarii de lovire in forta a mingii in cazul loviturii de atac din fata. A fost determinata, separat, in detaliu, durata sub-fazelor miscarii de lovire si de asemenea au fost analizate deplasarile unghiulare de rotatie in jurul axelor (vertical, frontal si sagital).

Autorii subimpart miscarea de lovire in trei sub-faze. in prima (faza indoirii active a bratului care se duce inapoi) unghiul intre brat si antebrat este de 90 grade; aceasta dureaza 0,18 sec. Cea de a doua incepe in momentul intinderii maxime a bratului si se termina cu franare spontana in axul vertical de rotatie (durata 0,08 sec.). Miscarea bratului in jurul axului frontal il duce in pozitia in care se realizeaza intinderea antebratului, preliminara loviturii. Cea de a treia sub-faza este legata de o activa intindere a antebratului, o franare a miscarii bratului in jurul axului vertical de rotatie si o anulare a miscarii bratului in jurul axului frontal si sagital de rotatie (durata 0,04 sec.).

In tehnica loviturii de atac in forta autorii disting doua sub-faze. Prima incepe cu momentul intinderii bratului (unghiul dintre brat si antebrat este de 90 grade) si dureaza pana la intinderea maxima a acestuia. Deosebirea acestei sub-faze, in primul si in al doilea caz, consta in urmatoarele: in primul - miscarea bratului se realizeaza in jurul axului vertical de rotatie; in al doilea - are loc in jurul axului frontal de rotatie. Cea de a doua sub-faza - indoirea si intinderea antebratului se deosebeste fata de al doilea caz prin lipsa franarii bratului in jurul axului vertical de rotatie, de la intinderea maxima pana la actiunea pe minge.

In acest mod, tehnica loviturii de atac din lateral se realizeaza indeosebi pe seama miscarii active finale a antebratului si a unei lovituri in forta din mers, printr-o miscare de rotatie in planul vertical pe directia de orientare al viitorului zbor al mingii.

Este necesar sa subliniem ca datele prezentate se refera numai la loviturile de atac pe drept. Loviturile de atac pe alte directii se realizeaza (nu numai ca rezultat al miscarii mainii), pe momentul de rotatie al trunchiului inca din faza desprinderii de pe sol.

2.4. TACTICA LA LOVITURA DE ATAC

Definitie Tactica reprezinta un sistem coerent de actiuni selectionate, planificate si pregatite anticipat spre a fi utilizate in jocul echipei in functie de adversari si conditiile de concurs, pe o perioada mai scurta sau mai lunga de timp in scopul indeplinirii obiectivelor de performanta stabilite.

Acest sistem trebuie sa cuprinda toate solutiile optime de actionare tactica astfel incat, atat jucatorii (in teren), cat si antrenorul (de pe margine) sa poata opera cu ajutorul deciziilor alternative, demers care conduce la evitarea surprizelor neplacute sau a capcanelor pregatite de adversari.

Momentele fundamentale de operationalizare a solutiilor tactice sunt: stabilirea formatiei de joc (structura de baza a echipei), plasamentul jucatorilor in teren, repartizarea sarcinilor pe posturi si a sarcinilor speciale de joc, stabilirea actiunilor individuale si de colaborare prioritare, a principiilor de actionare in sistem, momentele de schimbare a tempoului de joc si de aplicare a stratagemelor (surprizelor), schimbarile de jucatori, minutele de intrerupere, modificari in plasamentul si sarcinile jucatorilor in timpul desfasurarii jocului, acceptarea temporara a dezavantajelor (jucatori de sacrificiu, aparari extinse si foarte active, acceptarea temporala a dominarii) pentru "macinarea fortelor" si obtinerea succesului final, mascarea carentelor, etc.

Tactica de joc a echipei trebuie sa se bazeze mai intai pe forte proprii ale echipei care sa se impuna in orice conditie sau situatie de joc. Un rol insemnat in aplicarea eficienta a tacticii de joc o are gandirea tactica care trebuie cultivata si educata de antrenor. in jocurile sportive colective, gandirea tactica apartine mai intai jucatorului care actioneaza cu ajutorul deciziilor alternative pe baza unui plan mental sau a unei scheme operationale bine gandite. in al doilea rand deciziile proprii (individuale) trebuie neaparat conexate cu cele ale partenerilor de joc, dand astfel amprenta actiunilor tactice de colaborare cu ceilalti sportivi. in al treilea rand gandirea tactica devine o trasatura a personalitatii echipei din momentul in care toti jucatorii actioneaza in conformitate cu principiile tactice de desfasurare a fazelor de joc, al sistemelor si formelor de atac si aparare.

Continut

actiunile tactice individuale;

actiunile tactice de colaborare intre doi sau mai multi jucatori;

actiunile tactice colective de echipa.

Cele trei subdiviziuni ale continutului tacticii de joc sunt armonios orchestrate in asa numita conceptie tactica de joc a echipei.

Sistematizarea tacticii

Cel mai important criteriu de sistematizare a tacticii de joc este cel care-i desemneaza structura si functionalitatea in joc, pregatind-o pentru a fi preluata de procesul de instruire.

In acest sens, elementele importante care trebuiesc "surprinse" in orice "schema de sistematizare" sunt:

- compartimentele de joc: atac-aparare;

- caracterul actiunilor: individuale, colective, de echipa;

- grupele de actiuni: fara minge, cu minge, intre 2-3 sau mai multi jucatori si cu intreaga echipa;

- varianta de actionare si regim de solicitare: mai multe solutii pentru aceeasi situatie de joc; solutii valabile in functie de comportamentul adversarului.

Aceasta schema are o mare valoare utilitara pentru toate jocurile sportive.

Tendinte de dezvoltare a tacticii de joc

Tactica (inclusiv strategia de joc) pastreaza in permanenta disponibilitati sau rezerve serioase de dezvoltare pentru fiecare joc sportiv in parte. Principalele surse de diagnoza si de prognoza a tendintelor de dezvoltare a tacticii sunt competitiile sportive. in practica curenta nu mai exista meci fara ca adversarii sa nu se studieze reciproc, cu mare minutiozitate din punct de vedere tactic. Chiar si in ciclurile precompetitionale de pregatire si, mai ales, in jocurile de pregatire ( inclusiv verificare ) a unui meci se incearca, cu succes, asa numita "modelare a adversarului si a conditiilor de joc pana la cele mai mici detalii" ( sistemele de joc, terenul de joc, ostilitatea publicului).

Planurile tactice de joc sunt cu minutiozitate pregatite, aplicate si serios analizate. Sunt antrenori care intocmesc fise de observatie-referinta pentru fiecare echipa intalnita in competitie, consemnand solutiile tactice aplicate, eficienta lor si comportamentul tactic al adversarilor. Pe baza acestor fise se alcatuiesc planurile tactice pentru ulterioarele confruntari cu acelasi adversar.

Studiile reciproce si minutioase dintre cele mai puternice echipe (jucatori) din lume vor sta in continuare la baza dezvoltarii tacticii de joc.

In mod concret, ele permit unele adaptari, restructurari si inovatii (chiar inventii) tactice adaptate la particularitatile jucatorilor care alcatuiesc echipa proprie, in stare sa aduca adversarul in situatia de inferioritate numerica.

Principalul autor al progresului tactic este antrenorul. in aceasta postura antrenorul nu numai ca trebuie sa intocmeasca planul tematic, ci trebuie sa-l aplice in practica, neaparat in colaborare cu echipa (jucatorii). Problema cea mai importanta (care trebuie luata ca tendinta de dezvoltare a tacticii), este formarea capacitatii de gandire tactica in cadrul procesului instructiv-educativ. Aceasta capacitate de nuanta formativa este strict necesara, deoarece antrenorul are doar sansa de a gandi, iar jucatorul trebuie sa actioneze gandit.

In jocurile sportive colective (care presupun contactul direct si permanent cu adversarul), tactica de joc devine mult mai ampla si mai complexa. Astfel, suntem nevoiti sa facem o distinctie intre tactica individuala, tactica colectiva de doi sau mai multi jucatori si tactica de echipa care le imbina armonios pe cele anterior amintite, dar are si o amprenta de sine statatoare (personalitate colectiva), oferita de principiile de actionare pe care le respecta toti jucatorii.

Principalele tendinte de dezvoltare a tacticii jocurilor colective de echipa sunt:

1. Actiuni tactice individuale;

2. Actiuni tactice colective de doi sau mai multi jucatori .

Actiuni tactice individuale

- cresterea capacitatii executantului de a "masca" adevaratele intentii de actionare prin fente si alte actiuni inselatoare in stare sa surprinda adversarul. Aici o mare importanta o are reactia oponentului le fente (sau miscari inselatoare), alegerea celei mai eficiente solutii de actionare si valorificare oportuna a momentului creat;

- inteligenta operationala sau capacitatea universala a fiecarui jucator in parte de a rezolva cu usurinta si eficienta orice situatie de joc pe orice post s-ar afla. Aceasta tendinta capata o importanta deosebita, avand in vedere ca intreaga tactica de joc a echipei este pana la urma finalizata de un singur jucator. Accesul la actiunea decisiva il au toti jucatorii din teren. in acelasi timp, in jocurile sportive nu poti obtine performante deosebite fara inteligenta operationala si capacitatea de creatie (deci nu cu jucatori "robotizati");

- o noua calitate si eficienta vor capata actiunile tactice individuale fundamentate pe suportul inaltei maiestrii tehnice, aptitudinilor motrice (calitati fizice), somatice si capacitati psihice. Sinergismul acestor insusiri a fost de mult "anuntat" prin aparitia unor sportivi de exceptie care au aparut in decursul timpului.

Actiunile tactice colective

- calitatea si eficienta acestor actiuni vor creste pe seama valorii individuale a sportivilor care intra in combinatie si, mai ales, pe baza abilitatii acestora de a armoniza permanent deciziile personale cu cele ale partenerului, in vederea rezolvarii, cu succes a unor sarcini de atac bine precizate. Scopul acestor colaborari este simplificarea situatiilor de joc sau a jocului de ansamblu si nicidecum complicarea lui.

- simplificarea jocului (situatiilor de joc) in atac consta din cunoasterea principiului fundamental de colaborare a partenerilor, care are in vedere asigurarea caracterului decisiv al actiunilor ofensive.

2.4.1. Tactica in atac

Actiunile intreprinse de jucatorii unei echipe din momentul intrarii in posesia mingii si pana la trecerea ei peste fileu in terenul advers se desfasoara dupa un anumit plan tactic, avand ca scop obtinerea punctului. Aceste actiuni se numesc combinatii. in general atacul se concretizeaza prin combinatii tactice, determinate de posibilitatile jucatorilor si alcatuirea formatiei. S-ar crede ca la echipele cu un numar mai mare de tragatori, posibilitatile de finalizare a atacului sunt mai numeroase. in mod teoretic acest lucru este valabil, dar practic, tinand seama de sarcinile si calitatile cerute jucatorilor, precum si de specificul jocului in care nu se pot organiza combinatii in atac fara ca mingea sa fie ridicata in anumite conditii, nu este posibil. Nu se pot gasi sase jucatori care sa indeplineasca in acelasi timp si la acelasi nivel de maiestrie cerintele fiecarui post dintr-o echipa. Parerile referitoare la formula de echipa, sunt inca impartite. Idealul este ca o echipa sa aiba in componenta sa jucatori cat mai completi.

Formule de atac. Dupa cum am aratat mai inainte, orice echipa trebuie sa aiba o anumita conceptie de joc, in functie de posibilitatile tehnico-tactice, individuale si colective, ale jucatorilor proprii si cele ale adversarului.

Tactica jocului de atac se fixeaza in functie de numarul de tragatori cuprinsi intr-o echipa. Pentru echipele de incepatori, se recomanda folosirea sistemului de 4 tragatori cu 2 ridicatori ( 4 cu 2 ).

Realizarea atacului depinde de o serie de actiuni, dupa cum urmeaza:

trecerea rapida din fazele de atac in fazele de aparare si invers;

pasarea mingii in cel mai scurt timp si in bune conditii la tragatori, pentru a nu da posibilitate echipei adverse sa-si organizeze apararea.

Actiunile celor trei jucatori din linia I-a trebuie sa duca la concretizarea atacului, cei din linia a II-a avand rolul de a prelua orice minge trecuta de blocaj, trimitand-o cat mai precis la ridicatori sau la jucatorul situat in pozitia cea mai favorabila pentru ridicarea mingii sau executarea unei lovituri de atac din prima pasa. in ultima perioada de timp, un rol deosebit in realizarea fazelor de finalizare, in cadrul unor actiuni tactice de atac, revine unor jucatori din linia a doua, cu calitati fizice deosebite si cu pregatire tehnico-tactica superioara.

O alta formula de echipa care se foloseste in general de catre juniorii I si de catre seniori este cea cu cinci tragatori si un ridicator (5 cu 1).

Combinatiile tactice in atac se alcatuiesc in momentul primirii serviciului sau in timpul jocului, cand se trece dintr-o faza de aparare intr-una de atac. Si intr-un caz si in celalalt, echipa dispune de trei lovituri regulamentare (lovirea mingii de catre blocajul propriu nu anuleaza numarul celor trei lovituri). Prima conditie ceruta organizarii unei combinatii in atac, indiferent de formula de echipa, este ca mingea trimisa din linia a II-a la fileu, sa ajunga in zona ocupata de ridicator. Cu cat mingea va fi trimisa mai precis, cu atat ridicatorul o va putea folosi mai bine, determinanta fiind numai pregatirea lui individuala tehnico-tactica.

Menite sa rezolve organizarea jocului in atac, combinatiile tactice presupun o pregatire specializata a jucatorilor in ridicatori si tragatori, necesara unui randament maxim al tuturor jucatorilor unei echipe.

O combinatie tactica in atac trebuie pregatita cu toata echipa, cu toti jucatorii, inclusiv cu jucatorii de schimb.

Invatarea unei combinatii tactice va continua cu pregatirea ei pentru joc, spre a fi folosita in cat mai multe situatii.

In volei nu se recomanda la inceput invatarea prea multor combinatii tactice, dar acelea care se invata sa fie perfectionate sub aspectul insusirii unui numar cat mai mare de posibilitati si variante de finalizare in conditii diferite.

Numarul mare al posibilitatilor si variantelor trebuie sa asigure combinatiei tactice respective o eficacitate maxima si o constanta ridicata a reusitelor, indiferent de conditiile jocului respectiv.

Din acest punct de vedere, aria de aplicabilitate si siguranta a fiecarei combinatii tactice poate fi substantial marita prin perfectionarea continua, sub toate aspectele (fizic, tehnic, tactic), a celor trei lovituri care o compun: preluarea, pasa-ridicarea si lovitura de atac.

In practica, aceasta va conduce la invatarea mai intai a variantelor de executie a combinatiei tactice de baza.

De exemplu, perfectionarea combinatiilor cu pase scurte si lungi presupune posibilitatea finalizarii tuturor mingiilor ridicate deasupra fileului, chiar daca acestea sunt uneori ridicate mai jos sau mai departe de fileu.

Pentru a putea finaliza toate aceste pase in jocul bilateral, jucatorii trebuie pregatiti sa rezolve atacul in toate conditiile. Perfectionand lovitura de atac din pase diferite, se va perfectiona combinatia in atac care se bazeaza pe aceste pase.

Invatarea unei combinatii tactice in atac trebuie sa se bazeze pe posibilitatile in perspectiva ale jucatorilor si sa tina seama de particularitatile fiecarui jucator in parte (talie, viteza, brat indemanatic, detenta).

La invatarea unei combinatii tactice trebuie sa se mai tina seama de sistemul defensiv folosit de echipa respectiva, pentru a permite legarea eficienta a fazelor defensive cu cele ofensive.

Avand de rezolvat probleme numeroase si dificile, invatarea unei combinatii tactice solicita in afara de timp si o folosire rationala a mijloacelor si metodelor cat mai adecvate particularitatilor fiecarui colectiv.

Pentru acest motiv, se considera ca invatarea si perfectionarea combinatiilor tactice in atac trebuie sa fie prezenta in mai multe etape, dupa cum urmeaza:

a)     pregatirea separata a procedeelor si variantelor tehnice care concura la combinatia tactica respectiva;

b)     asamblarea procedeelor si variantelor in cadrul combinatiei tactice si pregatirea ei in conditii apropiate de joc;

c)     repetarea si perfectionarea combinatiei tactice in conditii de joc.

Sistematizarea invatarii combinatiilor tactice in cele trei etape nu presupune obligativitatea folosirii lor integrale la toate combinatiile, indiferent de colectiv. Exista combinatii a caror invatare la echipele avansate poate fi rezolvata direct cu mijloacele si metodele indicate in etapa a II-a si a III-a sau chiar numai cu cele din etapa a III-a.

a)     Etapa pregatirii separate a procedeelor si variantelor

In general, orice combinatie tactica la volei este alcatuita din trei lovituri: o preluare din atac sau din serviciu care uneori poate sa tina locul si de pasa, o pasa sau o ridicare a mingii si o lovitura de atac.

Desigur atunci cand se pune problema invatarii unei combinatii tactice procedeele respective (preluare-ridicare-lovitura de atac), trebuie sa fi fost bine insusite intrucat combinatiile tactice nu se vor invata cu incepatorii.

Invatarea oricarei combinatii tactice in atac va incepe cu explicarea si demonstrarea ei, folosindu-se un bogat si adecvat material didactic.

Pentru pregatirea separata a procedeelor se va stabili fiecarui jucator, in functie de sarcinile ce-i revin in cadrul combinatiei si in functie de formatie si rotatie, modul de rezolvare a procedeelor din cadrul combinatiei (preluare, ridicare, lovitura de atac).

In aceasta situatie, fiecare jucator va avea de pregatit anumite preluari din atac sau din serviciu, anumite pase si anumite lovituri de atac.

Repetarea tuturor procedeelor va fi asigurata pentru fiecare zona in parte si va fi rezolvata in conditii apropiate de joc.

Pentru preluarea din atac sau serviciu, conditiile apropiate de joc se refera la: suprafata de acoperit la fiecare rotatie, forta si traiectoria mingiilor ce vin de la adversar, corelata cu directia precisa a traiectoriei mingii, precum si cu incadrarea in fazele de joc.

Pentru pase-ridicari, conditiile apropiate de joc se refera la pregatirea anumitor combinatii cu ridicatorii in concordanta cu tragatorii, efectuate in diferite zone, in conditii variate de primire a mingilor din preluare precum si la incadrarea acestora in fazele de joc.

Repetarea procedeelor in aceste conditii presupune insusirea unor noi aspecte tactice legate de fiecare executie in parte .

Exercitiile vor fi executate in principal sub forma de complexe, structuri, cu localizarea stricta la zone si executarea in conditii specifice de primire, lovire si transmiterea mingii.

Pentru fiecare complex formatiile de lucru vor fi alcatuite pe baza cerintelor formatiei de joc (tragatori cu ridicatori corespunzatori). Se vor folosi numai procedeele specifice combinatiei tactice respective. Preluarile din atac si serviciu se vor executa din mingi a caror forta si traiectorie este asemanatoare cu cea din joc.

b) Asamblarea combinatiilor tactice

Aceasta etapa are drept scop repetarea integrala a combinatiei in formatie completa de joc si in conditii variate de realizare .

Repetarea integrala a combinatiei tactice va mai urmari coordonarea intre jucatorii apropiati in diferite actiuni si va pregati, de asemenea, unele variante de rezolvare a diferitelor situatii.

Exercitiile ce se vor folosi in aceasta etapa vor consta din repetari cu intreaga formatie, cu jucatorii de schimb si libero a combinatiei tactice respective. Repetarile vor crea treptat situatiile de joc specifice, incepand cu preluarile din serviciu si continuand cu cele din atac, trecand formatia prin toate zonele si situatiile posibile .

Combinatia tactica va fi repetata in prezenta blocajului ce poate fi pasiv, semi-activ sau agresiv.

Pentru asigurarea tempoului, a densitatii, cat si pentru legarea mai multor faze de atac-aparare-atac, se vor folosi mai multe mingi ce vor fi puse succesiv in joc.

Si in aceasta etapa vor fi aduse precizari in legatura cu rezolvarea diferitelor situatii si se vor cizela diferite procedee tehnice .

c) Repetarea combinatiilor in conditii de joc

Pentru a fi folosite cu succes, combinatiile vor trebui perfectionate prin jocurile pregatitoare.

Adversarii cu pregatire diferita, ridica multiple probleme oricarei combinatii tactice pentru rezolvarea careia pot fi folosite mijloace si metode adecvate.

Incadrarea combinatiei tactice poate incepe chiar din primele ore ale invatarii ei, cu precizarea ca aceste jocuri vor reprezenta forme specifice, corespunzatoare posibilitatilor colectivului respectiv.

In general primele jocuri vor fi organizate cu membrii aceluiasi colectiv, inclusiv jucatorii de schimb formatiei de baza care avand o valoare mai scazuta, vor asigura conditiile necesare invatarii si aplicarii in joc a respectivei combinatii tactice .

In jocurile urmatoare se vor folosi si adversarii din afara cu conditia ca si acestia sa fie alesi dupa posibilitatile propriei echipe, cu valoare treptat superioara.

Combinatia tactica mai poate fi repetata cu membrii aceluiasi colectiv, avand formatia de baza impartita in doua echipe. In fiecare echipa va fi trecuta cate o linie a formatiei de baza.

Invatarea si perfectionarea combinatiilor tactice continua in cadrul unor forme superioare de jocuri de antrenament sau verificare. Aceste jocuri sunt organizate cu echipe din afara colectivului respectiv echipe de aceeasi categorie sau de categorie diferita. Repetarea combinatiilor tactice in cadrul acestor jocuri presupune rezolvarea a doua probleme importante:

- alegerea adversarului;

- pregatirea jocului de verificare sau antrenament.

Alegerea adversarului, preocupare indispensabila pentru repetarea metodica a combinatiilor tactice in atac, va trebui sa asigure mereu adversari corespunzatori necesitatilor instruirii.

In general, in prima etapa a invatarii si aplicarii unei noi combinatii tactice, adversarii vor trebui sa fie valoare redusa care sa permita repetarea multipla si in conditiile jocului bilateral a respectivelor combinatii.

Treptat, valoarea adversarilor trebuie sa creasca, ajungand in final pana la adversari de aceeasi categorie sau de categorie superioara.

Alegerea adversarilor va tine seama si de sistemul defensiv pe care-l foloseste de regula echipa respectiva, spre a crea conditii de repetare a combinatiei in atac in prezenta diferitelor sisteme defensive.

Pregatirea jocurilor de verificare-antrenament presupune organizarea unei sedinte, care poate avea caracter teoretic sau teoretic si practic, in care se vor pune la punct urmatoarele probleme:

- organizarea jocului, scopul jocului;

- adversarul intalnit; (caracteristici, particularitati raportate la echipa proprie si scopul jocului);

- sarcinile privind organizarea generala a jocului si sarcini individuale pentru a permite construirea atacului mai ales in cadrul combinatiilor tactice respective.

Sarcinile vor trebui sa tina seama de particularitatile adversarului si vor trasa modalitatile de rezolvare; sarcinile vor viza si jucatorii de schimb (rezervele).

In timpul jocului, vom urmari in mod deosebit organizarea combinatiei respective, notand aspectele pozitive dar si pe cele negative , si mai ales cauzele nereusitelor. In lectiile urmatoare cauzele nereusitelor vor deveni sarcinile colective si individuale ale acestor lectii .

Perfectionarea unei combinatii tactice in atac poate fi realizata uneori si in conditiile unor jocuri oficiale.

2.4.2. Tactica individuala in atac

Aceasta constituie actiunea cea mai agreata din jocul de volei si pe buna dreptate, deoarece creeaza satisfactia depasirii adversarului prin actiuni multe ori spectaculoase si de efect. Dar acest lucru nu trebuie sa duca la urmarirea cu orice pret a atacului, care nu se poate executa fara ca celelalte actiuni sa nu fie duse la maximum de eficienta. Atacul din fata se executa pe drept, pe diagonala, pe intors, in forta, plasat si pus. El se utilizeaza de catre toti jucatorii, fara deosebire de postul in echipa, in functie de valoarea fiecaruia si de tactica de joc folosita.     

2.4.3. Aspecte generale ale strategiei si tacticii jocului de volei

Voleiul este un joc de echipa in care cooperarea dintre jucatori are ca obiect obtinerea victoriei. Pentru a realiza acest obiectiv este necesara o anumita orientare in selectie, in pregatire si in competitia propriu-zisa.

O echipa de valoare se obtine intr-un timp indelungat, iar pe parcursul acestuia este necesar sa se ia o serie de masuri cu caracter strategic si tactic.

Strategia presupune cunostinte cat mai complete despre jocul de volei, in vederea elaborarii unui plan de actiune care sa duca la abordarea corecta a selectiei jucatorilor, la formarea grupelor de lucru, la pregatirea individuala si colectiva a echipei, la alcatuirea acesteia si la conducerea ei spre victorie.

Tactica presupune folosirea celor mai adecvate metode pentru indeplinirea planului strategic propus. Acestea se refera in principal la modul de actiune al unui jucator si cooperarea dintre jucatori in vederea obtinerii unui randament cat mai crescut in concurs.

in esenta, strategia este conceptia creatoare, iar tactica este modul de finalizare a acesteia.

Strategia are ca fundament o gandire creatoare, bazata pe cunostinte multidimensionale de specialitate, pe posibilitatea de a sesiza esentialul dintr-o multitudine de informatii care, prin prelucrare, sa duca la alcatuirea unui plan, iar acesta sa asigure eficienta echipei, prin obtinerea victoriei.

Pregatirea tactica, conforma planului strategic, presupune in primul rand imprimarea unui stil propriei echipe, care sa ii poata impune ritmul in competitii, cu o viteza de executie optima a propriilor actiuni din joc, conforme necesitatilor tehnico-tactice ale jucatorilor si in corelatie cu actiunile adversarilor. Un ritm si o viteza improprii echipei duc la esec, deoarece nu se coreleaza cu resursele disponibile ale acesteia si cu potentialul adversarilor.

Daca o echipa are resurse disponibile limitate fata de cele ale adversarului, vom cauta sa imprimam jocului un ritm mai scazut, bazat pe actiuni de aparare, pentru a determina in final obosirea adversarului, pentru ca acesta sa nu-si mai poata valorifica potentialul optim. Resursele disponibile optime duc la abordarea unor actiuni de depasire a adversarului prin atac, pentru a putea pastra capacitatea de decizie a propriei echipe cu un ritm si cu o viteza de executie optime.

Elementele surpriza sunt necesare fiecarei echipe pentru obtinerea victoriei. Acestea se insusesc printr-o pregatire temeinica in functie de valoarea reala a componentei echipei.

Toate aceste aspecte de interactiune dintre strategie si tactica sunt extrem de sensibile si presupun o pregatire competenta, facuta cu seriozitate profesionala.

2.4.4. Particularitatile activitatii tactice

Cunostinte de baza :

Materialul care dezvaluie activitatea tactica a voleibalistului se analizeaza prin prisma pozitiei moderne a psihofiziologiei si a datelor stiintifice ale cercetarii intreprinse de autor.

Strategia in sport se analizeaza ca o arta a pregatirii si participarii la concursuri deosebite. A pune din timp cercetarea in scopul explicarii principiilor de formare a marilor echipe, a selectionarii jucatorilor, a stabilirii potentialului fizic, a pregatirii tehnico-tactice si a participarii la competitii de mare valoare, denota existenta unui mare profesionalism.

La baza acestor date sta planul strategic al pregatirii unei echipe, in care se prevad masurile necesare pentru crearea unui ansamblu tehnico-tactic adecvat, necesar participarii cu succes la concursuri in care participa echipe renumite.

Tactica este o parte a strategiei.

In sport, "prin tactica intelegem folosirea unor forme rationale ale metodelor si mijloacelor de conducere a concursurilor cu scopul de a obtine victoria".

Procedeele tactice cuprind sisteme de joc care se subimpart in combinatii si variante practice. Mijloacele tactice cuprind tot arsenalul actiunilor motrice ale voleibalistului: deplasarea in teren, pasa, lovitura de atac, blocajul, serviciul.

Formele tacticii presupun executarea actiunilor tehnico-tactice individual (tactica individuala), pe grupe de jucatori sau pe ansamblul echipei (tactica colectiva). Aceasta diferentiere permite o mai clara intelegere a executarii sarcinilor tactice, individual sau pe grupe de jucatori. in principiu, toate actiunile din cadrul unui joc colectiv, cum este voleiul, se desfasoara in cadrul sarcinilor tactice generale ale echipei

Actiunile tactice trebuie sa se construiasca in concordanta cu cunostintele tactice, nivelul maiestriei tehnice, particularitatile fizice si manifestarile volitive.

"Actiunea tactica, de pe pozitia ciberneticii, este un sistem auto-condus, auto-reglabil, care cu ajutorul selectarii alege solutia cea mai rationala, care corespunde actiunii sale motrice".

Ca aspect psihologic, actiunea tactica este determinata de procesele asociate, complexe, legate de perceptia unei informatii specifice, precum si pastrarea si prelucrarea acesteia.

In manifestarea eficienta a actiunii tactice un rol important ii revine "activitatii de anticipare a creierului". Anticiparea in competitii a unor situatii este un indice important al activitatii tactice a voleibalistului. Eficacitatea utilizarii preluarilor tehnico-tactice din timpul jocului, cand ambianta se schimba in permanenta, este legata nu numai de formarea unor deprinderi si priceperi adecvate, cat si de capacitatea de anticipare din timp a actiunilor preliminare de alegere a locului de executie, la baza acestor actiuni sta capacitatea omului de a anticipa evenimentele si capacitatea creierului de a dirija miscarea. Din punct de vedere al psihofiziologiei, manifestarea actiunilor preliminare este legata nu numai de actul senzomotor care se dezvolta din momentul aparitiei excitantului, dar si de activitatea creierului dupa aparitia informatiei.

Creierul constituie sistemul central de conducere care primeste neincetat informatii de la organele de perceptie periferica si avertizeaza despre schimbarile care au loc in mediul inconjurator prelucreaza aceste informatii si trimite impulsuri corespunzatoare spre organele de executie care efectueaza actiunea motrica.

De aceea se poate considera ca actiunile voleibalistului sant acte de anticipare la aparitia excitantului, printre altele plasamentul preliminar la minge sau alegerea precisa a locului din teren sant actiuni posibile ca rezultat al perceperii si prelucrarii rapide a informatiilor care sosesc fie de la excitanti externi fie de la memorie care acumuleaza date din activitatea tactica anterioara.

In practica sant multe situatii cand cele mai rapide actiuni de raspuns ale sportivului sant insuficiente pentru deplasarile preliminare necesare cand viteza de zbor a mingii depaseste de cateva ori viteza de deplasare a omului. in aceasta situatie in ajutorul sportivului vine aptitudinea de anticipare a actiunilor adversarului si ocuparea din timp a pozitiei optime de actiune. Aceasta anticipare neobisnuita a situatiilor complexe din joc este determinata de insusirile fiziologice.

In conditiile perceperii continue a informatiilor si aprecierii fenomenelor observate apare posibilitatea (in functie de particularitatile deplasarii partenerilor si adversarilor) sa se determine modul de gandire tactica si de anticipare a actiunilor viitoare.

In final anticiparea se realizeaza ca rezultat al memorarii diferitelor situatii, care se asociaza cu anumiti excitanti si astfel se obtin situatii tactice concrete. in acest mod daca vorbim despre posibilitatea dezvoltarii calitatilor motrice in procesul de antrenament, atunci este evident si faptul ca se poate educa la sportiv si capacitatea de anticipare a situatiilor din concurs precum si cele ale adversarului.

Procesele senzomotrice ale actiunii tactice se desfasoara in trei faze importante:

perceperea si analiza situatiilor din concurs;

analiza mentala a sarcinii tactice speciale;

decizia de miscare conforma sarcinii tactice.

MEMORIA

ACCEPTORUL  ACTIUNII

PERCEPEREA SI ANALIZA SITU-

ATIILOR DE JOC

ANALIZA MENTALA A SARCINII TACTICE

REZULTATUL

REZOLVAREA MOTRICA A SARCINII TACTICE

Fig. 1Schema functionala a rezolvarii sarcinii tactice

Aceste faze reprezinta in sine un sir succesiv al traiectului de luare a deciziilor tactice si se gasesc intr-o stransa interactiune. Perceperea situatiilor de joc si analiza lor, ca prima faza a actiunii tactice, constituie baza fazelor urmatoare. Nerealizarea precisa si la timp a acestei faze se reflecta negativ asupra celei de a doua si a treia faze a actiunii tactice.

Calitatea perceptiei depinde de stabilitatea si concentrarea atentiei, precum si de campul vizual.

Calitatea analizei si aprecierii situatiei de joc depinde de experienta tactica si rapiditatea proceselor asociate de gandire.

Decizia in gandirea tactica se realizeaza cu ajutorul asa-zisei " iradiatii elective "care se finalizeaza prin alegerea unei hotarari rationale pe baza compararii noilor date cu cele deja stocate in memorie, precum si compararea lor cu procesele asociative corticale. La aceasta, pentru succesul deciziei motrice este necesar ca in cel mai scurt timp, pe baza perceptiei si analizei situatiei de joc, sa gasim cel mai scurt drum de aplicare a acesteia.

Intotdeauna voleibalistul trebuie sa tinda spre alegerea celei mai adecvate decizii privind situatia tactica, care poate fi indeplinita cu ajutorul bagajului de procedee tactice pe care il poseda. Cea mai grea si complexa adaptare la luarea unei decizii adecvate intr-un interval scurt de timp. Dupa cum arata cercetarile, timpul latent al reactiei complexe este de o data si jumatate - de doua ori mai mare decat la miscarile de reactie optice, simple. De aceea, la decizii, sportivul pierde mai mult timp decat la o perceptie simpla urmata de o actiune motrica de raspuns. Totusi, odata cu dobandirea unei experiente adecvate, timpul reactiei motrice necesar deciziei practice se reduce semnificativ.

Decizia mentala tactica este cu atat mai rapida cu cat este mai mare experienta practica a voleibalistului. Daca sportivul se intalneste in concurs cu o noua situatie tactica, necunoscuta, decizia tactica se realizeaza intr-un timp mai lung.

Gandirea tactica se educa si se dezvolta cu ajutorul materialelor abstracte si concrete, intuitive, acumulate in procesul de antrenament prin exercitii practice.

Actiunea tactica se manifesta de fapt in rezolvarea motrica a sarcinii tactice. Rezolvarea motrica reprezinta in sine o activitate complexa care cere voleibalistului o adecvata manifestare a capacitatii psihice si fizice. Aceasta presupune o activitate mentala productiva, creatoare, legata de o optima folosire a capacitatilor fizice si deprinderilor tehnice. Percepand si analizand situatia din concurs, sportivul decide actiunea tactica care trebuie luata (la inceput mental apoi executoriu), in afara de acest lucru un mare rol il are memoria. Cum doar judecatorul a apreciat situatia de joc si a analizat sarcina tactica, acesta tinde sa ia o decizie in conformitate cu sistemul care i se pare cel mai potrivit dintr-o multitudine de posibilitati.

La rezolvarea unei sarcini motrice determinate, independent de rezultatul care ar fi fost 8 pozitiv sau negativ, sistemul se perfectioneaza (in limbaj cibernetic merge spre un sistem care se auto-instruieste si autoregleaza). Un mare rol il joaca informatia proprie externa si aferentatia inversa.

Rezultatul rezolvarii motrice se transmite memoriei prin acceptorul actiunii cu ajutorul aferentatiei inverse. Daca sarcina este rezolvata pozitiv, atunci in situatiile viitoare, identice, voleibalistul alege acelasi mod de rezolvare al actiunii tactice.

La un rezultat negativ, actiunea este supusa unei analize si ulterior acesteia i se va aduce corectii.

Actiunile tactice colective sant strans legate de cele individuale desi au particularitatile lor, in acest plan sant interesante cercetarile de "coordonare si conducere a grupului". Analizand coordonarea si conducerea grupului de pe pozitia teoriei reglarii, s-a solutionat in experimente speciale, continutul unei sarcini motrice, la inceput cu un om, iar pe urma cu mai multi oameni. Experimentul a aratat ca la o sarcina complexa determinata, mai multi oameni pot sa solutioneze cu mai mare randament coordonarea unui grup de experienta. Totodata coordonarea si conducerea grupului se realizeaza fie pe calea "adaptarii la un lider "fie pe cea "a corectiilor reciproce succesive".

In volei, daca vorbim de coordonarea actiunilor tactice colective, se poate presupune ca reglarea lor se realizeaza pe principiul adaptarii la lider sau pe calea corectiilor reciproce succesive. Totusi aici problema se complica mai mult prin aceea ca rezolvarile sarcinilor tactice au loc prin multe ajustari de coordonare - necoordonare, alternate (probabile si intamplatoare), care apar in primul rand ca rezultat al contractiunii adversarului.

Vorbind despre corectiile reciproce (grup-individ), vom intelege perfectionarea colaborarii in cadrul grupului in actiunile de atac si aparare care se exprima prin construirea combinatiilor de atac si ale variantelor sistemelor de aparare. Mai departe ne oprim asupra sistemelor tactice de baza din atac si combinatiilor lor, folosite in voleiul modern, precum si asupra diferitelor variante ale sistemelor de aparare.

2.4.5. Sisteme tactice de baza in atac

Sisteme de combinatii cu ridiasre intrare din linia a II-a.

"Lovitura de atac din pasa peste cap", dupa o prealabila simulare a unui partener. Aceasta combinatie impune o pasa precisa si o actiune rapida a jucatorului care abate atentia adversarilor si care simuleaza atacul.

Jucatorul care paseaza, facand intrare din linia a doua, se gaseste langa plasa intre zonele doi si trei. Jucatorul din zona trei efectueaza elanul pentru o lovitura de atac din pasa scurta sau "in urcare". Toate actiunile sale sant indreptate pentru a crea impresia adversarilor ca el va realiza lovitura de atac. Jucatorul care paseaza arata prin toate actiunile sale ca va dirija pasa spre cel din zona treiapoi, in ultimul moment, prin dirijarea pasei din palme, transmite mingea peste cap . Jucatorul din zona doi finalizeaza combinatia fara blocaj sau avand impotriva sa un singur jucator la blocaj.

"Atac in cruce" Jucatorul din zona trei pleaca la atac la o pasa scurta spre jucatorul care face intrarea, simuland lovitura "in urcare" .

Atacantul din zona doi se deplaseaza in zona trei finalizand combinatia

Succesul depinde de actiunile surprinzatoare ale jucatorului care paseaza, care in functie de pozitia adversarilor de la blocaj, apreciaza carui atacant ii trimite mingea pentru lovitura de atac.

"Cruce, in atac succesiv". in combinatie participa doi atacanti din zonele trei si patru. Jucatorul din zona patru se deplaseaza rapid spre zona voleibalistului care face intrarea si simuleaza lovitura de pasa "in urcare".

Atacantul din zona trei, trece in zona patru prin spatele partenerului sau si se executa lovitura

"Atacul succesiv"Aceasta combinatie impune organizare, pricepere in a simula bine prima actiune de atac si de a o finaliza pe cea de a doua, din pasa jucatorului care face intrarea. in combinatie participa trei voleibalisti - cel care face intrarea si atacantii din zonele trei si patru. Jucatorul din zona trei merge la lovitura de atac din pasa scurta, obligand pe adversar sa-si organizeze blocajul. Jucatorul de la intrare dirijeaza pasa peste jucatorul din zona trei pentru cel din zona patru care executa lovitura fara contra-actiune la blocaj, deoarece jucatorul din zona trei care a simulat atacul a atras blocajul impotriva sa

"Cruce cu atac din pasa pe spate' Combinatia se realizeaza intr-un tempo rapid. Primul care actioneaza este jucatorul din zona doi care simuleaza atacul din zona trei (pentru o pasa scurta sau "in urcare"), in fata jucatorului de la intrare, la1-1,5 m. Jucatorul din zona trei se deplaseaza in zona doi si primind mingea peste cap de la cel care face intrarea, finalizeaza actiunea. Finalizarea combinatiei, in acest caz ca si altele, se poate concretiza si de alti jucatori din linia intai.

In toate combinatiile prezentate participa doi atacanti. in acelasi mod poate sa participe la combinatiile tactice si cel de-al treilea jucator din linia intai, executand lovitura de atac dintr-o pasa cu traiectorie joasa "fuge" sau la semiinaltime, din zonele doi sau patru.

2.4.6.Sisteme de joc in aparare

Sistemele tactice de joc in aparare se caracterizeaza prin plasamentul si cooperarea jucatorilor din linia I si a II-a la actiunile de atac ale adversarilor, in prezent se folosesc doua sisteme tactice in aparare: cu doi si cu trei aparatori in linia a II-a.

Diferenta dintre aceste sisteme apare in linia a II-a si consta in cine efectueaza dublajul. La cel cu doi aparatori dublajul in fata (spatele blocajului) se realizeaza cu jucatorul din zona 6, iar la cel cu trei aparatori dublajul este efectuat de unul din jucatorii de pe extremele liniei a II-a sau de cel care nu executa blocajul si este din linia intai.

Scopul de baza al sistemului cu trei aparatori este intarirea liniei de aparare. Prin marirea numarului aparatorilor din linia a II-a, portiunea asigurata de fiecare se micsoreaza si ca rezultat se mareste capacitatea de aparare a echipei.

In voleiul modern a crescut mult forta loviturilor de atac si de aceea majoritatea echipelor utilizeaza sistemul de aparare cu trei jucatori. Acest sistem de aparare a marit in special capacitatea de asigurare a sectorului din zona 6. in afara de aceasta la efectuarea loviturilor de atac de la distante mari, jucatorii dispusi in acest sistem pot prelua cu succes mingiile deoarece suprafata de teren controlata de fiecare scade.

Slabiciunea sistemelor cu trei aparatori consta in lipsa unui dublaj de nadejde spre fata si complicarea coordonarii actiunilor jucatorilor in aparare. Aceasta coordonare este legata de faptul ca jucatorul din zona 1 sau zona 5, trebuie sa se plaseze in apropierea zonei de unde adversarul efectueaza atacul si sa anticipeze daca acesta va actiona in forta sau prin mingi inselatoare. Daca se ataca printr-o actiune inselatoare din zona 4, atunci jucatorul din zona 1 trebuie sa se plaseze la dublaj, in fata, dupa care sa revina la pozitia de baza.

2.5. MODELUL ACTIUNILOR DE JOC - LOVITURA DE ATAC

Lovitura de atac este actiunea care in jocul competitional evidentiaza forta echipelor in finalizarea atacului. Executia loviturii de atac se bazeaza pe aceasta componenta de continut, respectiv pregatirea fizica care pe fond de forta-viteza trebuie sa domine executia ei.

Realizarea acestei cerinte cere jucatori puternici, cu talie si calitati motrice corespunzatoare, care sa posede si o gama mai larga de procedee privind lovirea mingii cu o mana de sus, din pase diferite, pe directii si cu intensitati diferite.

Modelul de joc la lovitura de atac ne arata faptul ca aceasta se deruleaza in timpul jocului pe fondul prezentei blocajului advers. in aceasta situatie instruirea copiilor si juniorilor va introduce o data cu invatarea trecerii mingii peste plasa in prezenta si pe langa blocajul advers de care trebuie sa tina seama mai mult decat de prezenta plasei, pentru ca blocajul se poate muta mereu pe directia probabila de atac.

Urmarirea mingii ridicate, a plasei, a blocajului si a jucatorilor adversi constituie tot atatea repere pe care jucatorul aflat in atac trebuie invatat sa le vada, ca apoi sa fie invatat sa tina seama de ele in executia fiecarui atac in parte.

Cuprinderea acestor repere pe baza carora se executa fiecare lovitura de atac in jocul competitional nu este fara o capacitate vizuala (vedere periferica si acuitate vizuala), educata specific. Aceasta preocupare trebuie sa inceapa o data cu primele lectii de instruire a loviturii de atac si sa continue permanent in fiecare antrenament al acesteia.

Cresterea eficientei atacului in jocul competitional este determinata de inlaturarea adversarilor de la blocaj, ceea ce presupune ca lovitura de atac sa fie variata si mai ales executata rapid pentru a nu permite adversarului sarituri succesive la blocaj. Se impune in acest sens mutarea frecventei atacului din pase rapide , in urcare si la intalnire, executate de pe toata lungimea fileului, pe toate directiile si cu punct maxim in lovirea mingii de sus. De asemenea, in situatiile in care blocajul individual sau in grup este prezent si nu poate fi ocolit, se cere folosirea lui in functie si de mingea ridicata prin: executia atacului din blocaj afara, cu varf de blocaj sau intre blocaj si plasa.

O alta cerinta privind cresterea eficientei loviturii de atac mai ales in faza I a jocului la castigarea serviciului este insusirea si perfectionarea procedeelor de atac din toate zonele de la fileu (2-3-4) si introducerea la grupa de performanta a loviturii de atac din linia a II-a (departe de fileu).

Pe masura insusirii atacului in forta la fiecare procedeu se cere si insusirea variantelor de atac liftat si mingea pusa pe locurile ramase libere in terenul advers peste sau pe langa blocaj, odata si cu introducerea auto-dublarii.

Executarea loviturii de atac in jocul competitional se deruleaza in cadrul unor combinatii tactice in atac, organizate tocmai cu intentia de a deregla apararea adversa (blocajul si apararea din linia a II-a). Combinatiile in atac trebuie intelese ca actiuni colective cu participarea a 3-6 jucatori, pe fondul coordonarii actiunilor tuturor jucatorilor implicati in combinatii. Desigur, rolul de coordonare il are ridicatorul, dar tragatorii participanti la combinatie trebuie invatati cum sa-si subordoneze propriile executii cerintelor fiecarei combinatii in parte .Participarea convingatoare , expresiva, hotarata, determina eficienta combinatiei. Incepand cu o combinatie la ultimul an al grupului de incepatori, numarul lor va creste treptat la grupele de avansati si performanta, ajungandu-se in final la 6-7 combinatii si variantele lor.

La grupele de performanta, pe masura cristalizarii conceptiei de joc si a modelului de joc al echipei, tragatorii vor putea fi in continuare pregatiti si specializati pe posturile de tragator principal si tragator secund. Aceasta specializare mai ingusta nu trebuie sa constituie un scop in sine sau un obiectiv al instruirii. Specializarea aceasta va trebui rezolvata doar atunci cand apare necesitatea pregatirii formatiei de joc pentru anume competitie si nu sa se porneasca de la inceputul anului cu pregatirea separata a tragatorilor principali si separata a tragatorilor secunzi.

Acest obiectiv, propriu grupelor de performanta, va trebui sa se realizeze paralel sau pe fondul pregatirii tehnice multilaterale de baza la ambele categorii de tragatori, in tot timpul junioratului si pe toata perioada anului competitional.

Avand in vedere ca lovitura de atac se gaseste in mijlocul structurilor de joc atat la castigarea punctului, cat si la cea a serviciului este necesar ca perfectionarea ei sa se realizeze in exercitii complexe si jocuri scoala care sa asigure repetarea multipla a loviturii de atac in contextul structurilor respective dupa modelul de joc al echipei (grupei).

O alta caracteristica a atacului actual este eficienta lui mai mare cand este executat "intors" sau dirijat pe diagonala. Aceasta apreciere este valabila pentru toate procedeele de atac: din pasa joasa, in urcare, etc. Motiv pentru care atacul intors trebuie introdus in instruire imediat sau simultan cu cel pe diagonala.De altfel prezenta blocajului in instruirea timpurie a atacului va determina aceasta atitudine.

CAPITOLUL 3

REZULTATELE CERCETARII SI

INTERPRETAREA DATELOR

3.1. DATE DESPRE SUBIECTI

In cercetarea noastra au fost cuprinsi sportivii componenti ai echipei de volei baieti - cadeti, al C.S.S.Colegiul National "Nicolae Titulescu" Craiova.

Nr.

Crt.

Nume si prenume

Anul nasterii

Talie

Postul

1

Nanu-Mic Alin Cosmin

1990

192

Principal

2

Artagea Cristian

1990

190

Fals

3

Stoian Alexandru

1990

188

Secund

4

Triculescu Dragos

1991

190

Secund

5

Vucea Sebastian

1991

186

Ridicator

6

Smarandache Costinel

1992

190

Principal 

7

Georgescu Andrei

1991

188

Ridicator

8

Dinulescu Petre

1991

188

Fals

9

Dumitrascu Gheorghe

1991

198

Secund

10

Giuca Bogdan

1991

184

Libero 

11

Steflea Iani Daniel

1991

188

Principal

12

Bontea Gabriel

1993

188

Secund

13

Ivanus Cristian

1994

186

Secund

Am inregistrat date despre lovitura de atac in cadrul competitiilor desfasurate pentru a putea urmari eficienta pregatirii specifice din antrenament.

Am urmarit eficienta loviturii de atac ca loc de traversare a fileului si zona de dirijare a lui.

In principal am inregistrat lovitura de atac a tragatorilor principali - jocul in zona 3 dar si pe restul terenului.

3.2. REZULTATE OBTINUTE IN COMPETITII

SI INTERPRETAREA DATELOR

Ca cercetare se urmaresc 3 meciuri. Se inregistreaza numai 3 seturi pe meci, indiferent de rezultatul final al jocului, in cadrul carora trebuie inregistrate:

numarul de atacuri din zona 3 cu dispersie pe zonele liniei a II-a;

directia si calitatea atacului ( + = atac reusit, - = atac nereusit ).

Meciurile inregistrate sunt urmatoarele

C.N.N.T.CRAIOVA - C.S.S.Sc. gen. 1 OTELUL ROSU 3 : 2 , 3 : 0

C.N.N.T.CRAIOVA - C.N.N.B. Rm. VALCEA1 : 3, 0 : 3

C.N.N.T.CRAIOVA - C.S.S. C.F.R. BUCURESTI 3 : 0, 3 : 1

NANU-MIC ALIN COSMIN NR. 8 ( Tragator principal

CRAIOVA - OTELUL ROSU

SPRE ZONA 1

SPRE ZONA 6

SPRE ZONA 5

DIN LINIA II/a

SET I

1

0

0

0

1

0

0

0

SET II

1

1

1

0

0

0

1

0

SET III

0

0

1

0

2

0

1

0

TOTAL

2

1

2

0

3

0

2

0

Se observa o predispozitie pentru atac intors si diagonala lunga. Din inregistrare se poate observa ca la atacul intors tehnica de executie este usor de detectat de blocajul advers, lucru vizibil prin numarul mare de atacuri gresite.

CRAIOVA - Rm.Valcea

SPRE ZONA 1

SPRE ZONA 6

SPRE ZONA 5

DIN LINIA II/a

SET I

1

1

0

0

0

1

0

0

SET II

0

1

1

0

1

0

0

1

SET III

1

0

0

1

1

0

1

0

TOTAL

2

2

1

1

2

1

1

1

Rezultatul jocului este reflectat si in prestatia atacului jucatorului principal, atacurile bune fiind in proportie aproximativ egala cu cele gresite.

CRAIOVA - CFR BUCURESTI

SPRE ZONA 1

SPRE ZONA 6

SPRE ZONA 5

DIN LINIA II/a

SET I

0

1

1

1

1

0

1

0

SET II

1

1

0

0

1

0

0

1

SET III

1

0

0

1

0

1

1

0

TOTAL

2

2

1

2

2

1

2

1

Din inregistrare se poate observa clar predispozitia pentru atacul pe directia elanului zona 1si zona 5, zona 6 fiind necorespunzator acoperita de atacul principalului.

Credem ca ar fi nevoie de mai multa pregatire fizica cat mai ales tehnica.

Se confirma predispozitia atacului pe directia elenului in zona 5, celelalte zone fiind insuficient acoperite cu atacuri eficiente.

Blocajul advers este cel care schimba directia de atac din zona 5 in zona 1.

Prestatia tragatorului principal Guta Adalcisa este relativ ineficienta in competitia urmarita de noi. Pregatirea pentru joc si desfasurarea jocului nu a fost facuta corespunzator, pentru nivelul competitiei.

SMARANDACHE COSTINEL NR. 7 ( Tragator principal )

1. CRAIOVA - OTELUL ROSU

SPRE ZONA 1

SPRE ZONA 6

SPRE ZONA 5

DIN LINIA II/a

SET I

2

0

0

0

1

1

0

1

SET II

1

1

1

0

1

1

0

0

SET III

1

0

0

0

1

0

0

1

TOTAL

4

1

1

0

3

2

0

2

Se observa si la cel de-al doilea jucator principal o predispozitie pentru atacurile pe diagonalele terenului, predispozitie normala tinand cont ca zona 6 a terenului advers este aproape in totalitate acoperita de blocajul advers.

CRAIOVA - RM.VALCEA               

SPRE ZONA 1

SPRE ZONA 6

SPRE ZONA 5

DIN LINIA II/a

SET I

1

0

0

0

1

1

0

0

SET II

0

1

0

0

1

0

0

0

SET III

2

0

0

1

0

1

1

0

TOTAL

3

1

0

1

2

2

1

0

Rata mare a greselii din al doilea joc apare nu atat din jocul slab al echipe ci din buna pregatire a blocajului advers.

3.  CRAIOVA - CFR BUCURESTI

SPRE ZONA 1

SPRE ZONA 6

SPRE ZONA 5

DIN LINIA II/a

SET I

1

1

0

1

1

0

0

0

SET II

0

1

1

0

0

0

0

0

SET III

1

0

0

0

1

0

0

0

TOTAL

2

2

1

1

2

0

0

0

Numarul de greseli aparute este mult prea mare fata de eficienta, indiferent de zona de trimitere a mingii.

Prestatia principalului este cu putin mai eficienta decat in celelalte jocuri dar totusi insuficienta, pentru a aduce victoria echipei.

Prestatia principalului este cu putin mai eficienta decat in celelalte jocuri dar totusi insuficienta, pentru a aduce victoria echipei.

COMPARATIE INTRE PRESTATIA CELOR

DOI TRAGATORI PRINCIPALI

JOCUL

Nanu-Mic Alin Cosmin

Smarandache Costinel

1.

9

1

8

5

2.

6

5

6

4

3.

7

6

5

3

TOTAL

22

12

21

12

Comparand prestatia celor doi tragatori principali de-a lungul competitiei urmarite de noi, constatam ca exista o asemanare in ceea ce priveste dispersia atacurilor si rata greselii.

Participarea jucatorului tragator principal la eficientizarea loviturii de atac, rezultata din modelul de joc, se situeaza undeva la 35 - 45 % din totalurile atacurilor unui meci.

Principalii urmariti de noi, au o rata a greselii in preajma cifrei de 40 % din totalul atacurilor, iar acest 40 % raportat la procentul ce revine tragatorului principal, duce implicit la o micsorare a sanselor echipei de valorificare a pregatirii dintr-un an intreg.

Analizand evolutia celor doi sportivi putem constata ca rata greselilor este agala, in cele trei meciuri urmarite de noi, iar evolutia atacurilor reusite este aproximativ egala.

Putem concluziona faptul ca in cele trei jocuri tragatorii principali de pe ambele linii au fost aproximativ la fel solicitati in finalizarea atacului.

CONCLUZII

In urma inregistrarilor efectuate, putem concluziona urmatoarele:

Tragatorii principali, prin pregatirea tehnico-tactica efectuata, prefera atacul catre zonele laterale ale terenului, decat atacurile din centrul in centrul advers. Preferinta pentru atacul spre zonele laterale ale terenului, rezulta din pregatirea tehnica, dar si din pregatirea fizica insuficienta si talia destul de coborata.

Eficienta atacurilor din competitia urmarita este mai mare la atacurile pe directia elanului (din zona 3 spre zona 5), decat atacul pe alte directii (zona 3 spre zona 6, zona 3 spre zona 1).

Cea mai mica eficienta a celor doi tragatori in jocurile dezbatute de noi este eficienta atacului catre centrul terenului advers, lucru ce ne da dreptul sa spunem ca finalitatea atacului depinde in proportie de 80 - 100 % de blocajul advers.

Atacul din linia a II-a este mai putin vizibil la acest nivel deoarece este preferat jocul cu libero in centrul II, in locul principalului, adica se prefera apararea avansata, atacul din linia a II-a fiind efectuat mai des de catre trsatorul secund si de tragatorul fals.

BIBLIOGRAFIE

1.  Balais F., Pacuraru A. - Volei de la selectie la performanta, Ed. Academica, Galati, 1997.

2.  Colibaba-Evulet, D., Bota I. - Jocuri sportive, teorie si metodica, Ed. Aldin, Bucuresti, 1998.

3.  Daian, G. - Volei, note de curs, Ed. Universitaria, Craiova, 2005.

4.  Daian G., Daian I. - Volei, elemente de tactica, Ed. MJM, Craiova, 2003.

5.  Dragnea A - Antrenamentul sportiv, Ed. Didactica si pedagogica R.A., Bucuresti, 1996.

6.  Dragnea, A.C., - Elemente de psihosociologie a grupurilor sportive,

Ed. CDPress, Bucuresti, 2006.

7.  Ghenadi V. si colaboratorii - Volei, obiectivizarea instruirii, Ed. Plumb, Bacau, 1995.

8.  Niculescu,M., Vladu, L., - Volei de la A la Z, Ed. Universitatii, Pitesti, 2005

9.  Shaao M., Daian G. - Volei, metodica predarii, Ed. Universitaria, Craiova, 2004.

10.          Stroe St. si colaboartorii - Indrumar metodic volei, Ed. Omnia Grup S.R.L., Bucuresti, 1996.

11.          Serban M.H. - Pierre de Hillerin - Volei, strategie si tactica,

Ed. Sport -Turism, Bucuresti, 1984.

12.          Serban M.H. - Gandirea, factor de optimizare a modelarii, Ed. Printech, Bucuresti, 1999.