|
|
|
De ce am asociat doua plante atat de deosebite in acelasi articol? Pentru ca
ele alcatuiesc un tandem imbatabil in tratarea unor boli carora medicina
clasica nu le-a prea gasit leacul. Intre ele, pe un nedorit loc de frunte, se
afla adenomul de prostata, care afecteaza in prezent aproape doua milioane de
barbati, numai la noi in tara. Afectiunile renale si urinare, bolile de piele
cronice, intoxicatiile de tot felul, dar mai ales bolile de ficat bat si ele in
retragere, fata-n fata cu pufulita si ghimpele.
Sub acest nume sunt cunoscute mai multe specii inrudite: Epilobium
hirsutum, cu flori rosii-purpurii si ceva mai mari, Epilobium montana, cu flori
delicate, alb-roz, care creste spre munte, Epilobium parviflorum, cu florile
foarte mici si care prefera malurile apelor si zavoaiele de salcie, Epilobium
angustifolium, care seamana cu specia precedenta, numai ca are frunzele foarte
inguste. Toate aceste specii de pufulita au, in linii mari, aceleasi
proprietati terapeutice - fapt demonstrat prin compozitia lor chimica foarte
asemanatoare si prin studiile de laborator care au pus in evidenta eficienta
lor in aceleasi boli. Insa inainte de a vedea cum se administreaza si la ce
boli este buna, sa vedem cum se culege si cum se usuca aceasta planta.
De la toate speciile de pufulita se foloseste partea aeriana, care se culege
acum, in luna august, cand este inflorita. Recoltarea se face pe timp uscat,
prin taierea tulpinii plantei deasupra radacinii (pentru ca din radacina vor
mai iesi pana la toamna o serie de lastari, asigurand continuitatea speciei).
Uscarea se face in strat de grosime mijlocie, in locuri umbrite si bine
aerisite, asa incat plantele sa nu se incinga si sa nu mucegaiasca.
Tinctura - cu exceptia
bolilor hepatice foarte grave si a celor tumorale, maligne, este forma ideala
de administrare a acestei plante, intrucat pe de o parte, extrage foarte bine
principiile active, iar pe de alta parte, este rapid asimilata de organism,
avand efecte imediate. Se obtine din pulberea plantei uscate (prin macinarea cu
rasnita electrica de cafea), cu care se umple pe jumatate un borcan, restul
fiind completat cu alcool de 70 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se
lasa la macerat vreme de 10 zile, dupa care se filtreaza prin tifon si se trage
in sticlute mici, inchise la culoare. Administrarea se face pe stomacul gol: de
patru ori pe zi se ia cate o lingurita diluata in jumatate de pahar cu apa.
Pulberea - se foloseste mai
ales in bolile de ficat in forma avansata, cand nu este permis alcoolul. Se
obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea sau in piua si se
administreaza cate o lingurita rasa de 3-4 ori pe zi. Planta se tine sub limba vreme
de 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa.
Infuzia - este utilizata mai ales in tratarea afectiunilor tumorale, in special cele cu localizare in zona rinichilor, pe traiectul urinar sau la prostata. Cea mai eficienta este cea obtinuta prin punerea la macerat a patru lingurite de pulbere in jumatate de litru de apa, de seara pana dimineata, cand se filtreaza, iar maceratul obtinut se pune deoparte. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca jumatate de litru de apa clocotita, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se combina cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se administreaza pe parcursul unei zile, in doua-trei reprize.
Adenom de prostata - se foloseste tinctura, care este forma de
administrare cu cele mai rapide rezultate. Se ia o lingurita in jumatate de
pahar cu apa, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul este de lunga
durata: minimum trei luni.
Adjuvant in cancerul de prostata, scrotal, genital, renal - infuzia de
pufulita (preparata prin metoda descrisa mai sus, adica prin macerare combinata
cu infuzare) are efecte imunostimulente si antitumorale, manifestate mai ales
asupra aparatului genital si urinar. Se administreaza infuzie de pufulita, in
cure de lunga durata (minimum jumatate de an), cate trei cani pe zi, pe
stomacul gol.
Hepatita virala de tip A, B, C, hepatita cronica evolutiva, ciroza -
daca extraordinarele efecte ale pufulitei in bolile de prostata mai sunt
cunoscute, despre actiunea sa miraculoasa asupra ficatului foarte putini dintre
fitoterapeuti (chiar experimentati) stiu. In excelenta sa carte "Universul
plantelor", profesorul Constantin Parvu povesteste cum s-a vindecat el insusi de
hepatita cronica persistenta cu ajutorul acestei plante si cu regim alimentar
naturist. Interesant este ca dupa 18 ani de tratament cu aceasta planta, in
conditiile unui regim de munca cu suprasolicitare si al varstei inaintate,
boala nu a revenit. De asemenea, terapeutul naturist Ioan Groza din Arad
povesteste ca a cautat in satul Varciorog din judetul Bihor, renumit pentru
stiinta localnicilor de a trata formele avansate de ciroza, planta-minune cu
care se realizau vindecarile. Ei bine, localnicii i-au indicat pufulita pe
care, folosind-o ulterior, a avut cazuri spectaculoase de vindecare. In bolile
hepatice, pufulita este foarte eficienta in combinatie cu plantele amare,
care-i potenteaza foarte mult actiunea favorabila asupra ficatului. In hepatita
de toate tipurile se foloseste o combinatie in proportii egale de tinctura de
pufulita si rostopasca (se obtine in acelasi mod ca si cea de pufulita), din
care se ia o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, inainte de fiecare
masa. In fazele precirotice si in ciroza se administreaza pulberea de pufulita,
combinata in proportii egale cu anghinare (Cinara scolymus) si pelin (Artemisia
absinthium) - cate o lingurita de patru ori pe zi, pe stomacul gol.
Ulcerul gastro-duodenal, enteritele - se beau 2-3 cani de infuzie de
pufulita pe parcursul unei zile.
In cistita, nefrita, pielo-nefrita si litiaza urinara pufulita este foarte
eficienta in asociere cu ghimpele, modul de administrare urmand a fi descris in
cele ce urmeaza.
Denumirea sa stiintifica este Xanthium spinosum. Este o planta ierboasa, inalta
de pana la un metru, cu tulpina bogat ramificata si plina de ghimpi, ceea ce
explica si denumirea sa populara. Creste in zonele de campie, dar mai ales in
cele de deal, putand fi intalnita insa si in regiunile muntoase joase. Se
distinge prin extraordinara sa rezistenta la seceta, la intemperii, la poluare
si la orice factor de mediu agresiv, ceea ce explica arealul sau gigantic,
incluzand sudul si nordul Africii, centrul si sudul Europei, o mare parte din
Asia, precum si America de Sud. Este o planta cu adevarat enigmatica, a carei
compozitie chimica nu a fost nici pana in prezent elucidata, dar care in
terapie s-a dovedit extrem de activa, in boli din cele mai diverse, de la cele
infectioase la cancer si afectiuni degenerative.
De la ghimpe se foloseste iarba, adica tulpina inflorita, care se recolteaza de la sfarsitul lui iunie si pana in septembrie-octombrie. Pentru recoltarea si manipularea ulterioara a plantei, manusile de protectie sunt absolut necesare, altfel riscati ca zeci de ghimpi sa va intre adanc in piele, de unde sunt destul de greu de scos. Tulpina se taie la cativa centrimetri deasupra solului, dupa care se toaca putin, pentru a putea fi pusa in sac. Uscarea se face la umbra, in strat de grosime medie, dintr-un kilogram de planta proaspata obtinandu-se doua-trei sute de grame de produs uscat.
Tinctura - se obtine
intocmai ca si cea de pufulita, cu precizarea ca timpul de macerare este ceva
mai lung: 14-15 zile, fata de 10 zile la pufulita.
Pulberea si infuzia - se prepara si se administreaza la fel ca la pufulita.
Adenom de prostata - tinctura de ghimpe este un remediu care rareori da gres in
aceasta afectiune. Se ia cate o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa,
de patru ori pe zi. Rezultate cu adevarat miraculoase se obtin insa atunci cand
tinctura de ghimpe se combina cu cea de pufulita, in proportii egale. Se ia din
combinatia de tincturi cate o lingurita de patru ori pe zi, pe stomacul gol. De
regula, primele rezultate apar in primele zece zile, iar dupa o luna de tratament,
senzatia de jena la urinare, mictiunile nocturne si celelalte probleme
specifice acestei afectiuni dispar. Prima etapa de tratament este bine sa fie
de trei luni, in care se administreaza neintrerupt aceasta combinatie de
tincturi. Apoi, se vor face cate zece zile de tratament pe luna, pentru a
mentine rezultatele. Efectele cele mai bune si stabile se obtin daca se tine si
un regim echilibrat - fara bauturi alcoolice, cu carne cat mai putina, fara
mancaruri foarte iuti sau sarate, fara hrana conservata.
Adjuvant in cancerul de prostata - se face o infuzie (dupa reteta
prezentata la pufulita) din ghimpe si pufulita in proportii egale, din care se
va bea cate un litru pe zi. Combinat cu un regim vegetarian bazat in special pe
cruditati, acest remediu poate face minuni, fiind recomandat si barbatilor care
sufera de cancer al organelor genitale (inclusiv al testiculelor), al
rinichilor si al cailor urinare.
Litiaza renala - se combina tinctura de pufulita cu tinctura de ghimpe,
in proportii egale, si se iau 2 lingurite din acest amestec diluate intr-un
pahar de apa, de doua ori pe zi. Tratamentul este foarte eficient, mai ales in
microlitiaze, putand fi aplicat si in cazul calculilor de dimensiuni mai mari,
pe care ii maruntesc si a caror eliminare o favorizeaza. Acelasi tratament este
eficient si in cistita, cisto-pielita, nefrita, pielo-nefrita, pentru a se
obtine rezultate stabile, fiind necesare minimum sase saptamani de tratament.
Microlitiaza biliara - se prepara un litru de infuzie de ghimpe dupa
reteta precizata anterior, la care se adauga doua lingurite de iarba de
anghinare (Cinara scolymus). Se bea, pe nemancate, intreaga cantitate de
preparat pe parcursul unei zile, administrandu-se 10 zile la rand.
Hipertiroidie - se iau
trei lingurite de pulbere de ghimpe pe zi, in cure de cate trei saptamani, cu
10 zile de pauza. Iarba de ghimpe este un reglator natural al activitatii
tiroidiene, fiind folosit in mod traditional in medicina popoarelor din sudul
Europei si pentru tratarea nodulilor si a cancerului la tiroida.
