Tendinte si orientari metodologice moderne in educatia fizica

TENDINTE SI ORIENTARI METODOLOGICE MODERNE IN EDUCATIA FIZICA

1.Consideratii generale
Aceste tendinte si orientari nu trebuie sa fie confundante cu metodele de instruire, chiar dak unele dintre acestea din urma sunt tot moderne.
Tendintele si orientarile metodologice creaza cadrul general pentru aplicarea metodelor de instruire. Tendintele si orientarile metodologice sunt rezultatul evolutiei teoriei si practicii domeniului, evolutie determinata de cuceririle stiintei si tehnici. Ele sunt necesare avand in vedere prioritatile actuale de perspectiva ale educatiei fizice.
dupamodul in care se raporteaza la imaginatia si creativitatea subiectilor, tendintele si orientarile metodologice se impart in doua mari categorii:
D) tendinte si orientari metodologice de tip euristic ( de la termenul grecesc heurisken – a afla, a descoperi), care solicita foarte mult manifestarea imaginatiei si creativitatii subiectilor cuprinsi in procesul instructiv – educativ.
E) Tendinte si orientari metodologice te tip noneuristic, care solicita putin sau chiar nu solicita imaginatia si creativitatea celor care practica exercitiile fizice sub forma educatiei fizice.
in educatia fizica din toate subsistemele sale, prioritate trebuiesa aiba tendintele si orientarile de tip euristic.
Referirile ulterioare vor viza, doua tendinte metodologice si patru orientari metodologice care sunt prezente in educatie fizica cu grade diferite de raspandire sau folosinta.
Cele doua tendinte se refera la autonomia conducatorului si subiectilor si la tratarea Diferentiata iar cele patru orientari metodologice la problematizare, modelare, instruire programata si algoritmizare.
A.1. Autonomia in educatia fizica
Nefiind generalizata se apreciaza ca face parte din categoria tendintelor metodologice moderne.
Autonomia presupune un anumit grad de libertate si independenta. Ea se constitue si poate fi considerata ca o Diferenta specifica si ca o forma sau un tip de manifestare a libertatii si independentei. Autonomia presupune si capacitati, deprinderi sau tehnici de autoorganizare , autoconducere si autoapreciere.
Autonomia subiectilor nu poate fi acceptata decat in contextul unor activitati concepute si supravegheate permanent de un specialist – conducator, care trebuie sa intervina ori de cate ori constata abateri de la obiectivele propuse.
In legatura cu autonomia subiectilor se mai ridica si alte intrebari, in acre enumeram :
-ce rol are propaganda, mai ales vizuala, in sensul stimularii acestei activitati ;
-prezentarea unor sporturi moderne, a unor idei, a unor programe de pregatire, a unor reguli de practicare a exercitiilor fizice speciale, etc.., poate influenta acesta activitate ;
-ce rol au jocurile de miscare ( dinamice) in stimularea si promovarea autonomiei subiectilor ;
-ce rol si importanta au temele pentru acasa in sensul stimularii activitatii autonome a subiectilor ;
Intrebarile respective, la care se poat adauga multe altele, si mai ales raspunsurile argumentate experimental pot elucida in perspectiva problemele de Esenta ale rolului, importantei, continutului si metodologiei activitatii autonome a subiectilor in educatie fizica.
Specialistul , prin statutul si rolul sau are un accentuat grad de autonomie in a lua decizii, in a stabili obiective, in a prospecta strategia pedagogica a tuturor demersurilor aplicate pentru realizarea obiectivelor propuse. Autonomia specialistului, a conducatorului procesului de practicare a exercitiilor fizice trebuie vazuta si analizata prin modul de raportare fata de urmatoarele trei elemente principale : programa, tehnologie, planificare. Devoltarea creativitatii subiectilor trebuie corelata in permanenta cu programa activitatii respective, in centrul careia sta modelul de educatie fizice pe care specialistul il cunoaste mai bine. in privinta planificarii autonomia specialistului se poate manifesta prin gasirea celor mai potrivite variante pentru toate cinditiile in care isi desfasoara activitatea respectand cadrul general unitar de concepere, elaborare si aplicare a documentelor specifice.
In acest sens pot fi deprinse urmatoarele principale posibilitati :
• la nivelul planului tematic anual :
-stabilirea numarului de lectii din ciclurile tematice, specifice fiecarei componente sau subcomponente a modelului de educatie fizica
-amplasarea cicluluitematic sau ciclurilor tematice in structura anului de pregatire ;
-stabilirea duratei de abordare a fiecarei teme, etc..
b) la nivelul palnului calendaristic :
-selectionarea sistemelor de actionare pentru rezolvarea fiecarei componente tematicea modului de educatie fizica;
-slabilirea succesiunii sistemelor de actionare a sistemelor si a dozarii acestora;
-programarea probelor de control in perioada respective;
-alegerea formei de elaborare ( descriptive sau grafica)
c) la nivelul proiectului didactic :
-stabilirea duratei, in minute, pentru fiecare veriga netematica ;
-stabilirea ordinei de abordare a temelor ;
-precizarea obiectivelor operationale specifice fiecarei teme;
-stabilirea continutului si a structurii verigilor netematice;
-dozarea mijloacelor ( sistemelor de actionare) sau a procedeelor melodice folosite in verigile netematice;
-stabilirea formatilor de lucru si a modalitatilor concrete de exersare folosite pe parcursul verigilor netematice;
-stabilirea continutului si amplasamentului indicatiilor metodice ;
-etc.
A.2. Tratarea Diferentiata in educatia fizica

Tratarea Diferentiata presupune respectarea particularitatilor subiectilor, deci ea este strans legata de principiul accesabilitati instruirii si la anumite niveluri chiar de individualizarea acestei instruiri. in activitatea cu grupuri de subiecti este imposibil de respectat principiul individualizarii ca treapta superioara a accesabilitati. De aceea, este raspandita practica lucrului pe grupe de nivel valoric (motric sau biomotric), grupe cu caracter deschis sau inchis. Cel mai corectm in sens de eficienta, este ca aceste grupe sa fie deschise, dinamice in fiecare lectie sau alta forma organizatorica.
Tratarea Diferentiata presupune la grupurile de subiecti cu varsta postpubertara si respectarea optiunilor acestora pentru practicarea unor categorii de exercitii fizice.
B. 1. Problematizarea in educatie fizica
Este considerata de majoritatea specialistilor ca fiind cea mai importanta orientare metodologica a didacticii moderne.
Se constitue in una din modalitatile de aplicare a teoriei invatarii prin descoperire, a invatarii active.
Aceasta orientare metodologica se poate aplica in toate subsistemele educatie fizice inDiferent de varsta subiectilor.
Problematizarea dezvlta gandirea creatoare, imaginatia, interesul, curiozitatea si alte capacitati solicitate in activitatea subiectilor, mai ales in cea independenta. Prin problematizare este provocata de cel care conduce activitatea, o solutie conflictuala intre nivelul de cunostinte si posibilitatile de care dispune subiectul.
Problemele puse de conducatorul procesului se mai numesc si situatii problema. Ele oricand si oriunde trebuie sa depaseasca posibilitatile subiectilor, dar nu cu mult. Subiectul depune, prin problematizarea instruirii o intensa activitate intelectuala. El observa, analizeaza situatiile, le compara, selecteaza solutii, le apreciaza critic valoarea, etc.
in folosirea problematizarii se recomanda urmatoarele etape :
12. conducatorul procesului instructiv-Educativ ajuta subiectul la rezolvarea problemei ;
13. subiectul colaboreaza cu alti colegi de grup pentru rezolvarea problemei ;
14. subiectul rezolva singur problema ;
Se cunosc in principal, doua directii de aplicare a problematizarii in educatia fizica :
• Selectionarea, restructurarea si organizarea cunostintelor pe care le poseda subiectii. Cele mai fregvente cai de concretizare a acestei directii sunt : intrecerile bilaterale, incluzis sub forma de joc sportiv ; traseele sau parcursurile aplicate, elaborarea de catre subiect, a liniei de elemente si procedee de gimnastica acrobatica sau ritmica, patinaj artistic, etc.
• Formularea unei situatii problematice care poate fi rezolvata pe mai multe cai, folosindu-se doua variante :
2.a)conducatorul procesului instructiv-Educativ prezinta solutiile de rezolvare a problemei iar subiectii aleg pe cea considerata, de fiecare ami eficienta.
2.b) nu se prezinta nici o solutie, iar subiectii decid asupra modului de rezolvare a situatiei problematice in functie de cunostinte, posibilitati si intentii proprii.
B.2.Modelarea in educatia fizica
Modelarea, pentru a fi inteleasa, face trimitere la un alt termen si anume la cel de model. Modelul este un sistem simplificat al unui fenomen din realitateanaturala sau sociala,sistem care cuprinde elementele definitorii, semnificative sub aspectele continutului, structurii si functionalitatii fenomenului respectiv. Cele mai importante caracteristici ale modelului sunt urmatoarele :
- pentru a fi eficient trebuie sa indeplineasca conditii : sa fie simplu, fidel originalului, relevant, reprezentativ pentru un original categorial si nu pentru un original individual.
- el respecta realitatea obiectiva, dar numai rezumativ si chiar limitat. El nu epuizeaza originalul, este mai omogen si mai abstract decat acesta. Este un sistem inchis, iar originalul este mereu un sistem deschis.
- orice model ( mai ales de tip ireal ) trebuie sa poate fi contificat precis sa aiba parametrii de ordin calitativ si cantitativ.
Tipologia generala a modelelor este urmatoarea :
c) Dupa natura lor, modelele sunt:
a.1. ideale, care reprezinta cerintele maximale ale societatii in raport cu fenomenul ireal;
a.2.materiale, adica machete, prototipuri, etc; aceste modelemateriale sunt de doua feluri, similare cu originalul ( care prezinta o functionare structurala asemanatoare cu originalul, cum sunt modelele tehnice, modelele cibernetice.
b) dupacalitatea lor, modelele pot fi:
b.1. logice, adica cele verificate total sau partial prin determinari;
b.2. matematice, adica cele exprimate cifric in procente si proportii;
b.3.empirice, adica cele stabilite pe baza de rutina, prin aprecieri subiective;
c) dupatermenul pentru care sunt elaborate, modelele pot fi :
c.1. finale, valabile pentru sfarsitul ciclurilor de invatamant sau stadiilor de pregatire;
c.2. intermediare, valabile pentru fiecare clasa dintr-un ciclu sau pentru fiecare an de pregatire ;
c.3. operationale, care sunt sistemele de actionare folosite pentru realizarea modelelor intermediare si finale.
Idealul educatiei fizice este tipul de model theoretic cu cel mai inalt grad de generalizare. Modelele finale si intermediare sunt trepte pentru realizarea idealului educatiei fizice. Orice model theoretic, final sau intermediar, la educatie fizica trebuie sa se structureze pe urmatoarele componete:
• cunostinte teoretice de specialitate;
• capacitatea de organizare, adica capacitatea de a raspunde individual sau in grup la unele comenzi necesare pentru manevrare, disciplinare, pregatire
• dezvoltatea fizica armonioasa a organismului
• calitatile motrice
• deprinderile si priceperile motrice de baza, utilitar-aplicative si specifice probelor sau ramurilor sportive
• capacitatea de practicare independenta a exercitiilor fizice
B.3. Instruirea programata in educatia fizica
Instruirea programata face apel la raportul intre cantitatea informatiei transmise si cat insusesc subiectii. Ea viseaza ,in Esenta abordarea continutului instruirii si controlul eficientei acesteia, consta in impartirea sau fragmentarea continutului informational in elemente, de regula scurte, accesibile subiectilor si esalonarea acestora intr-o ordine de dificultati unica pentru toti subiectii. Variaza, de la individ la individ, sau de la grup la grup, timpul de asimilarea fiecarui element. Exista totusi si factori limitativi : terminarea trimestrelor sau semestrelor din invatamant, etape, concursuri, etc. Elemente in care se fragmenteaza materia de invatat, deci informatia, aceste elemente se mai numesc : pasi metodici, secvente, doze, quante, microstructuri, etc.
Exista doua tipuri de programare a instruirii :
- programare liniara. La acest tip de programare avem : unitati mici de informatie (pasi metodici mici) asezate intr-o succesiune identica pentru toti subiectii din grupul respectiv, ritm individual, in anumite limite, de parcurgere a fiecarei unitati sau al fiecarui ps metodic ; trecerea la unitatea urmatoare sau la pasul urmator nu se face decat duap insusirea corecta a fiecarui element informational.
- Programarea ramificata. in cazul acestui tip de programare remarcam urmatoarele caracteristici de continut si metodoligie ; se elaboreaza de catre conducatorul procesului instructiv-Educativ mai multe raspunsuri ( pasi metodici , variante, etc) de regula trei-patru, iar subiectii aleg pe cel considerat corect pentru fiecare, deci cel mai eficient ; pot fi elaborate intentionat si raspunsuri gresite ; daca subiectii aleg raspunsuri gresite, atunci intervine un program secundar, cu explicatii suplimentare, care ii aduce pe subiectii la programul principal adica la alegerea unui rspuns corect.
La educatie fizica, aest tip de intruire se aplica mai ales in situatii de tactica, trasee sau parcursuri aplicative, etc.
Pentru instruirea programata sunt vaabile toate principiile clasice de intruire. Xista totusi, si unele principii speciale pe care literatura de specialitate le nominalizeaza dupacum urmeaza :
• principiul pasilor mici
• principiul procesului gradat
• principiul ritmului indivudual de lucru
• principiul verificarii imediate a raspunsului
• principiul repetitiei

B.4. Algoritmizaea si algoritmii in educatia fizica

Este, tot dupaopinia noastra, o ultima etapa sau faza a orientarilor metodologice de tip noneurit=stic. Algoritmizarea este de fapt o prelungire a instruirii programate, o adancire a acesteia.
Algoritmizarea este o activitate, o operatie de elaborare a unor solutii speciale de rezolvare a unor situatii standardizate sau tipice destul de frecvente si in educatia fizica. Aceste situatii speciale, deci rezultatul algoritmizarii, se numesc algoritmi, care sunt de mai multe tipuri si categorii :
d) algoritmi specifici activitatii conducatorului procesului instructiv-Educativ
e) algoritmi specifici subiectilor surprinsi in procesul respectiv
f) algoritmi specifici continutului procesului instructiv-Educativ respectiv.
Metodica educatiei fizice face referiri la prima categorie de algoritmi si detaliaza algoritmii din categoria a treia, adica cei specifici continutului procesului instructiv-Educativ.
Pentru elaborarea algoritmilor specifici procesului instruirii la educatie fizica si pentru aplicarea lor sunt necesare urmatoarele cerinte :
• este necesara o analiza logica a structurii materiei si materialului de invatat ;
• algoritmii trebuie sa fie in concordanta cu legile dezvoltarii fizice a organismului, la diferite varste, cu legile de dezvoltare-educare a calitatilor motrice sau ale formarii deprinderilor sau priceperilor motrice si cu legile de educare a comportamentului necesar activitatii autonome sau independente, individual sau in grup ;
• algoritmii trebuie sa fie optimali si din punct de vedere al numarului operatiilor pe care le include (cat mai putine dar mai eficiente) ;
• algoritmii sa fie riguros dozati, cantificati ;
• algoritmii trebuie sa fie insotiti si de aspectele care vizeaza metodologia aplicarii lor ;
• algoritmii trebuie sa fie codificati prin litere si cifre (literele nu trebuie sa se repete la doua saumai multe componente ale modelului de educatie fizica, cifrele se repeta, adica se reiau de la 1 pana al n, in cazul fiecarei componente ale modelului de educatie fizica).
Exista si limite ale algoritmizarii instruirii la educatia fizica ca si in alte activitati. Dintre aceste limite trebuiesc mentionate urmatoarele trei :
• in lectie sau alta forma de organizare a practicarii exercitiilor fizice apar situatii neprevazute, pentru care nu se pot aplica algoritmi, deoarece acestia trebuie anterior elaborati ;
• in lectie sau alta forma organizatorica apar situatii cand nu se indica aplicarea unor operatii de tip algoritmic sau nu se pot aplica, algoritmi conceputi (de ex. in jocurile sportive bilaterale, parcursurile aplicative sau stafetele nedemonstrate de conducatorul procesului instructiv-Educatic sau de un subiect, linile de elementedin gimnastica acrobatica sau ritmica pe care trebuie sa le elaboreze subiectii, etc.)
• algoritmizarea, fiind o orientare metodologica in totalitate de tip neneuristic, nu ofera posibilitatea alegeri, a optiunii subiectilor, deci nu contribuie la dezvoltarea creativitatii imaginatiei acestora.