|
SOSURI PENTRU DULCIURI
753. SOS DE ROM
3 galbenusuri, 100 g zahar, 1 lingurita fecula, 2 cesti lapte, 2 linguri rom.
Se freaca intr-un castron galbenusurile cu zaharul si cu o lingurita de fecula muiata in putina apa rece, bine de tot, pana se albesc si se fac ca o crema. Se adauga laptele fierbinte, cate putin, amestecand mereu pe marginea masinii, pana se mai leaga. Dupa ce s-a dat la o parte, se adauga romul.
754. SOS DE VIN
4 galbenusuri, 100 g zahar, 1 lingurita fecula, ½ l vin alb.
Se freaca galbenusurile cu zaharul si cu fecula muiata cu putina apa rece. Se toarna incet 1/2 l vin cald, se pune cu totul pe masina la foc potrivit, amestecand, fara a lasa totusi sa fiarba. Cand incepe sa se ingroase, se da la o parte si se amesteca pana se racoreste.
755. SOS DE VANILIE
1/2 l lapte, 4 galbenusuri, 100 g zahar, 1 lingurita fecula sau faina, vanilie.
Se fierbe laptele, cand clocoteste se adauga vanilia, se acopera si se lasa sa stea un sfert de ora. Se freaca galbenusurile cu zaharul si cu o lingurita de fecula, sau in lipsa, faina. Cand crema a crescut, se toarna incet laptele cald, amestecandu-se contmuu. Se pune totul la foc, fara sa mai fiarba, tinandu-se pana se mai ingroasa. Se serveste cald sau rece.
756. SOS DE CACAO FARA OU
150 g zahar, 1/2 pahar apa, 2 linguri cacao, 1 lingurita fecula.
Se face un sirop potrivit de legat din zahar si apa. Se freaca doua linguri de cacao si o lingurita de fecula cu putina apa rece pana se desfac toti cocolosii. Se toarna cate puttn sirop, amestecand continuu si se pune pe masina sa dea cateva clocote, pana incepe sosul sa se ingroase.
757. SOS DE ZAHAR ARS
150 g zahar, 1/2 ceasca apa, 1 lingurita fecula, 1 dl lapte.
Se arde intr-o cratita zaharul, nu insa prea inchis, si se stinge cu 1/2 ceasca de apa fierbinte. Se moaie o lingurita de fecula cu putina apa rece, se amesteca cu siropul de zahar ars si se mai toarna 1l2 ceasca de lapte. Se pune cu totul pe foc, amestecand pana incepe sa se ingroase. Se da la o parte, amestecand din cand in cand, pana se racoreste.