Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Hraneste-ti pielea: 9 alimente nutritive

Hraneste-ti pielea: 9 alimente nutritive


Nu te poti astepta la un ten perfect daca nu tii cont de ceea ce mananci. Fast food-ul si multe alte alegeri nesanatoase nu vor face decat sa iti cauzeze mai multe probleme. Nu numai sanatatea interioara va avea de suferit, ci si aspectul pielii. De ce sa nu tii cont de aceste 9 alimente minunate pentru pielea ta?


1. Avocado
Expertii sunt de parere ca nu se poate discuta despre aspectul pielii, fara a aduce in discutie proprietatile benefice ale fructului de avocado. Acesta abunda in uleiuri esentiale si complexul vitaminic B care hranesc pielea pana in profunzime.
Vitamina B3 (niacina) este esentiala pentru sanatatea epidermei, calmand pielea iritata. Un avocado contine 3,8 mg de niacina, adica 27% din necesarul tau zilnic.
O reteta hranitoare: pune intr-un blender un avocado, iaurt si fructe de padure (congelate) pentru a prepara o bautura potrivita la micul dejun. De asemenea, o masca faciala care contine avocado iti va rezolva problema tenului uscat: se piseaza un avocado (curatat de coaja) si se amesteca cu 1 lingura de ulei de masline; se aplica aceasta compozitie pe fata si se acopera ochii cu 2 felii de castravete. Se lasa sa actioneze timp de 10 minute, dupa care se indeparteaza cu apa calduta.

2. Mango
Contine peste 80% din necesarul zilnic de vitamina A, care actioneaza asupra regenerarii celulare si evita deshidratarea tenului. De asemenea, vitamina A impiedica actiunea radicalilor liberi care imbatranesc prematur pielea.

3. Migdalele
Asigura o cantitate semnificativa de vitamina E, ceea ce inseamna ca nu mai trebuie sa-ti faci griji pentru tenul uscat si nici pentru imbatranirea prematura a tesuturilor faciale.

4. Branza de casa
Pe langa beneficiile aduse asupra sanatatii oaselor, produsele lactate fac minuni si pentru tenul tau. Sunt o sursa importanta de seleniu, un mineral care face 'echipa' cu vitamina E si lupta impotriva radicalilor liberi, te protejeaza de cancerul de piele si impiedica aparitia matretii.

5. Stridiile
Afrodiziace sau nu, stridiile sunt cu siguranta indragostite de pielea ta. Ele constituie o sursa bogata de zinc si lupta impotriva acneei. Zincul joaca un rol important in productia de sebum, iar lipsa acestuia din organism determina probleme acneice.
Acest mineral esential te va ajuta nu numai sa scapi de acnee, ci stimuleaza si productia de elastina cu ajutorul vitaminei C.

 6. Cartofii copti
Spre deosebire de cei prajiti care nu au cum sa te ajute, cartofii copti fac bine la piele. Un cartof copt asigura 75% din necesarul zilnic de cupru. Acest mineral merge mana in mana cu vitamina C si zincul pentru a stimula productia de elastina care asigura fermitatea pielii.


7. Ciupercile
Sunt bogate in riboflavina sau vitamina B2 care este esentiala pentru piele, deoarece este implicata in mentinerea si repararea tesuturilor. De asemenea, te ajuta sa scapi de petele cauzate de rozacee.




8. Uleiul de seminte de in
Nu mai este un secret faptul ca acizii grasi omega 3 sunt buni pentru piele, insa stiai ca uleiul de seminte de in este una dintre sursele de baza pentru furnizarea acestor acizi? Iata o veste buna pentru persoanele care nu suporta pestele.
O lingurita de ulei de seminte de in contine 2,5 g de omega 3, cu actiune hidratanta asupra pielii. Acizii grasi esentiali reduc productia de sebum si previn acneea.

9. Germenii de grau
Reprezinta o sursa bogata de biotina, o vitamina din complexul B care impedica aparitia dermatitei (o afectiune caracterizata prin simptome precum piele uscata, prurit, cruste si alte leziuni exfoliative). Adauga germeni de grau in iaurt pentru a beneficia de efectele biotinei!

Aceste alimente te vor ajuta sa ai o piele perfect hidratata, insa nu uita ca unele dintre ele pot fi folosite in mastile hidratante.

Ai grija de pielea ta! Mananca sanatos, bea multa apa si fa miscare in fiecare zi!


Lacul de unghii: chimicale care ataca unghia?

Daca optezi pentru un lac natural de unghii sau pentru unul artificial, produselele aplicate pentru a obtine imaginea pe care ti-o doresti poate duce la iritarea pielii sau poate cauza chiar o reactie alergica.



Cu toate ca organizatiile sfatuiesc producatorii sa nu mai foloseasca anumite ingrediente, inca, poti avea surprize neplacute, iar mainile tale vor avea de suferit.

Iata cateva dintre ingredientele periculoase:

1. Rasina de formaldehida
Aceasta se gaseste in lacul de unghii si poate cauza reactii alergice sau iritatii, mai ales daca vin in contact cu pielea. Evita produsele care contin acest ingredient daca esti alergica la rasina de formaldehida.

2. Polimeri acrilici
Acestia sunt substante primare in lacurilor de unghii artificiale. Acest ingredient primar poate provoca roseala, inflamare si durere la baza unghiei. Evita daca ai o asemenea sensibilitate.

3. Acid metacrilic
Este folosit la prepararea lacurilor de unghii pentru a ajuta polimerii acrilici sa se prinda de suprafata unghiei. Acesta arde pielea din jurul unghiei. Ai grija cand il folosesti, mai ales acasa, unde sunt copii cu varste fragede.

4. Toluen
Un solvent care se gaseste intr-o mare varietate de produse pentru ingrijirea unghiilor, cum sunt: lacul de unghii, intaritorii sau acetona. Acesta nu prezinta niciun risc daca este intr-o concentratie mai mica de 50%.