|
|
|
CRITERII DE EVALUARE ALE CUTIILOR DE BOMBOANE
Ambalajul se defineste ca un mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat sa cuprinda sau sa inveleasca un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protectia temporara din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic, in scopul mentinerii calitatii si integritatii acestora in stare de livrare, in decursul manipularii, transportului, depozitarii si desfacerii pana la consumator sau pana la expirareatermenului de garantie.
FORMA
Forma ambalajului se refera la figura spatiala care are o anumita semnificatie. Se constata ca forma a evoluat in timp, in stransa legatura cu dezvoltarea tehnicii; astfel, s-a trecut de la forme greoaie, incarcate, la forme simple, elegante si rationale. In cadrul tendintei actuale de simplificare a formelor ambalajelor seurmareste:
Conceperea unor forme usor perceptibile
Conceperea unor forme logice, inteligibile
Conceperea unor forme cu o maxima valoare informationala
Forma este un element esential in productia bunurilor de larg consum, fiind generata, in primul rand, de structura materialului (compozitie), de functionalitate si utilitate.
Forma ambalajelor a devenit astazi un element de innoire si diversificare, decrestere a competitivitatii marfurilor alimentare pe piata, in conditiile unor diferente mici in ceea ce priveste celelalte caracteristici tehnico-economice. Se remarca, de exemplu, preocuparea moderna de a adapta forma ambalajelor la intrebuintari suplimentare:
ambalajele unor produse alimentare pentru copii (zaharoase, bauturiracoritoare) se pot folosi si ca jucarii;
unele ambalaje din carton sau plastic imbraca forma unor genti care servesc la transportul sticlelor sau cutiilor metalice;
ambalajele din material plastic pentru lapte pot fi ulterior folosite drept cani.
Forma apare ca o caracteristica distincta a obiectelor, reflectand valoarea lor sociala, iar valoarea care isi gaseste expresia in forma devine o valoare estetica. Pentru ca forma unui obiect util sa fie frumoasa, ea trebuie sa fie armonioasa, sa fie corelata cu compozitia, iar compozitia sa corespunda obiectului, constructiei, materialului, tehnologiei de fabricatie.
Conform studiilor psihologilor, principalul element ce determina atractivitatea vizuala fata de forma unui obiect nu este reprezentat de complexitatea intrinseca a acestuia, ci de complexitatea perceptiei observatorului. Astfel, un produs care este de fapt complex poate fi perceput ca fiind mai simplu pentru cei care sunt obisnuiti cu el. De asemenea, expunerea repetata a unui obiect complex il poate face atractiv pe masura ce devine familiar.
DESENUL
Desenul (grafica) ambalajului este un element estetic important pentru ambalaje, care, alaturi de culoare, determina in mod semnificativ aspectul final. Grafica este esentiala in formarea imaginii estetice a ambalajului. Grafica cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor, sloganelor si simbolurilor ce contribuie la impactul initial pe care un produs prin ambalajul sau il are asupra consumatorilor si joaca un rol important in comunicarea de informatii si impresii despre produs.
Desenul este un concept estetic autonom, o consecinta a schitarii liniilor si formarii conturului, care dau imaginea unei idei, a unui obiect sau chiar a unei persoane. El este operatia de baza care construieste, verifica, elimina sau adauga.
Conceptul "desen', ca activitate complexa, trebuie sa tina seama de temperamentul uman, de spiritul, ratiunea, dispozitia omului. Pentru realizarea desenului se acorda aceeasi consideratie ca si pentru pictura. El se realizeaza fie cu instrumente de precizie, fie cu mana libera, utilizand creionul, carbunele, penita, creta, tusul etc.
Desenul s-a orientat in doua directii:
. desenul tehnic (cu scopuri practice, utilitare);
. desenul artistic.
Desenul tehnic cuprinde si desenul liniar, cu variate forme de manifestare si este folosit si de artisti pentru stabilirea unor raporturi echilibrate intre planurile tabloului, pentru plasarea unui obiect in perspectiva etc. esenul tehnic poate fi de doua feluri: simpla schita sumara si desen cerand cunostinte speciale de geometrie descriptiva pentru a obtine relieful obiectelor.
Desenul artistic (dupa natura, din memorie, din imaginatie, fantastic) este prima expresie a artelor grafice si baza tuturor artelor vizuale. Exista mai multe categorii de desen artistic: desenul ca o arta de sine statatoare, schita sau studio care inregistreaza imaginile pregatitoare ale unei opere sau determina in studii aparte detaliile si desenul de exercitiu, obligatoriu pentru mentinerea abilitatii.
Stiluri de grafica:
Grafica moderna - urmareste crearea unei exprimari simbolice, schematizate, simplu de inteles si de retinut;
Grafica comerciala - sugereaza, prin fotografii, desene si diferite alte mijloace, caracteristicile produsului, utilitatea, destinatia;
Grafica umoristica - la care in solutia estetica se includ caricaturi sau alte elemente similare ce apropie produsul de consumator.
Grafica ambalajului ajuta la realizarea functiei de informare si promovare aprodusului prin corelarea imaginii cu textul publicitar si cu coloristica. Unii autori considera ca textul publicitar trebuie redus la minimum, functia comunicarii informatiilor trebuind sa fie preluata de coloristica, de simboluri si de formaambalajelor.
Aceste desene poseda o gradatie diferita a mijloacelor de exprimare. Desi, in intelesul curent, desenul este un element estetic autonom, functia lui a fost si ramane in multe cazuri subordonata, avand rolul de a precede si pregati executia lucrarilor.
MATERIALUL
Materialul valoreaza de la un produs la altul prin el insusi, deoarece are la baza o serie de valorificari anterioare prelucrarii artistice. El prezinta diferite proprietati care se pot evalua din punct de vedere estetic: structura, textura, culoare, destinatie, stralucire, finete etc.
Materialele pentru modelarea produselor industriale se pot grupa astfel:
. materiale metalice: feroase si neferoase;
. materiale de sticla: sticla comuna, sticla speciala, sticla cristal;
. materiale ceramice: ceramica comuna, refractara, faianta, semiportelan, portelan;
. materiale de constructii: ipsos, ciment;
. materiale lemnoase: lemn masiv, furnir, placaj, panel, PAL, PFL;
. materiale din industrializarea chimica a lemnului: celuloza, hartie, carton, mucava;
. materiale textile: naturale (vegetale, animale, minerale) si chimice (din polimeri naturali si sintetici);
. materiale de piele si blanuri;
. materiale decorative pe baza de produse chimice, coloranti, pigmenti, pelicule de acoperire etc.
Specialistii sunt de parere ca examinarea si rezolvarea, in conditii optime, a unitatii organice dintre forma, structura si functie este, poate, punctul cheie al esteticii industriale, mecanismul prin care se poate atinge acea "perfectiune evidenta si emotionala numita frumos industrial".
Calitatea materialului utilizat la modelarea formei joaca un rol principal in zilele noastre, mai ales in cazul materialelor decorative, care poseda ele insele proprietati estetice. Mult timp, estetica nu a luat in considerare problema materialului, existand convingerea ca materialul ar apartine tehnologiei si nu a esteticii propriu-zise.
STILUL
Categoria stilului are o semnificatie deosebit de cuprinzatoare si cunoaste interpretari din cele mai variate. Sensurile stilului se diferentiaza tipologic in functie de o serie de criterii:
a) Din punct de vedere al apartenentei se vorbeste despre un stil individual, national sau al epocii.
Stilul individual deriva din temperamentul si viziunea artistica a creatorului, ceea ce da nastere la mii de stiluri. Dar viata stilurilor individuale este scurta. Stilul individual este inteles, intr-o acceptiune mai restransa, ca particularizarea individuala a anumitor mijloace de expresie. Cu toata unicitatea lui, derivata din anumite structuri fiziologice si psihice ale creatorului, intre stilurile individuale exista si numeroase elemente comune, rezultat al ambiantei si interferentelor, al preluarii aceleiasi mosteniri estetice si al raportarii la acelasi univers spiritual.
Din aceste elemente comune, uneori intemeiate si pe folosirea aceluiasi instrument material - limba nationala - se naste, ca o rezultanta a sintezei individualitatilor, un stil national. Stilurile nationale sunt uneori greu de delimitat. De altfel, elemente estetice comune pot fi intalnite in timp si spatiu la diferite culturi. Exemplificam aici: vocatia formei la amfore si flacoane de sticla, din antichitate pana azi; motivele tesaturilor din lana din cultura spatiului andin (nordul Columbiei si Peru ) care sunt aproape identice cu motivele din lana din spatiul danubiano-pontic (din antichitate pana in zilele noastre); fenomenul Brancusi-esentializarea formei si transcendenta formei - coloana infinitului, ca forma fundamentala, aparand la culturile din bazinul Tigru-Eufrat, dar si in ornamentele sculpturale ale locuitorilor din spatiul carpatodanubian, precum si la bijuterii din cultura Hinova etc.
Specific national sau universalizare in definirea stilului produsului contemporan? Doua contradictii aparente. Epoca contemporana, prin intense circulatie a valorilor pe care a declansat-o, a accentuat procesul de interinfluentare si chiar de universalizare a stilurilor, dar acest fenomen nu a sters insemnatatea specificului national, ca prima conditie a universalizarii ulterioare a valorilor. In plan temporal, apartenenta stilurilor la diferite epoci, indeosebi artistice,
determina o mare varietare de scoli (clasica, romantica) sau de orientari (gotic, renascentist, rococo, baroc etc.).
Stilul epocii este astfel o expresie artistica indirecta a unui univers sociocultural complex, cu particularizari, in functie de fantezia si personalitatea artistilor sau de tendintele dominante ale grupurilor si institutiilor sociale, care-si cauta forme specifice de expresie.
CULOAREA
Culoarea apare ca unul din cele mai importante elemente ale esteticii. Din cele mai vechi timpuri, omul s-a folosit de culoare, i-a atribuit cele mai interesante semnificatii si chiar puteri magice, dar cercetarea stiintifica a culorilor incepe abia in secolul al XVII-lea si va lua o amploare deosebita in secolele urmatoare, o data cu dezvoltarea industriei colorantiilor, industriei textile si pielariei, constructiilor etc.
In 1666, Isaac Newton constata ca o raza de lumina care trece printr-o prisma se descompune in culorile spectrului si stabileste astfel sapte culori primare. Ulterior, se sustine existenta in spectrul cromatic a patru culori "pure' (rosu, galben, verde si albastru) si apoi, a trei culori primare (rosu, galben si albastru), in adaos cu alb si negru.
Din aceasta perioada incep sa se dezvolte cercetarile asupra mecanismelor vederii cromatice. Astazi, cercetarea culorii are un caracter interdisciplinar (psihologie, medicina, chimie, fizica, design, inginerie etc.) si o mare valoare aplicativa, in cele mai variate domenii de activitate: industrie, arhitectura, arta, cosmetica, comert, reclama si publicitate, invatamant, sanatate etc.
Rosu . creste presiunea sanguina; ridica tonusul muscular; activeaza respiratia; este calorific; culoare foarte calda; stimulent general; senzatie de apropiere in spatiu.
Portocaliu . accelereaza pulsatiile inimii; mentine presiunea sanguina; favorizeaza secretia gastrica; culoare calda; stimulent emotiv; senzatie de apropiere foarte mare in spatiu; culoare sociabila; impresie de sanatate si optimism
Galben . influenteaza functionarea normala a sistemului cardio - vascular; stimuleaza nervul optic. culoare calda si vesela; stimuleaza vederea; calmant al psihonevrozelor; senzatie de apropiere in spatiu; predispune la comunicativitate.
Verde . scade presiunea sanguina; dilata vasele capilare; culoare rece; culoare linistitoare; impresie de prospetime; favorizeaza deconectarea nervoasa; senzatie de departare in spatiu.
Albastru . scade presiunea sanguina; scade tonusul muscular; calmeaza respiratia si frecventa pulsului; culoare foarte rece; culoare linistitoare; in exces, conduce la depresii; senzatia de departare in spatiu; predispune la concentrare si liniste interioara.
Violet . creste rezistenta cardiovasculara; creste rezistenta plamanilor; culoare rece; culoare nelinistitoare; culoare distanta, grava, solemna; efect contradictoriu, in acelasi timp atractie si indepartare, optimism si nostalgie.
Negru . retinere, neliniste, depresie, induiosare; impresie de adancime, plinatate si greutate.
Alb . expansivitate, usurinta, suavitate, robustete, puritate, raceala; este obositor prin stralucirea ce o prezinta datorita capacitatii de reflexive totala.
Folosirea culorii se face din considerente practice si estetice in scopul de a contribui la accelerarea desfacerilor, de a crea imaginea firmei si nota de individualitate a produsului, de a contribui intr-o anumita masura la utilitatea marfurilor.
Etapa actuala de dezvoltare a productiei industriale afecteaza in mod direct elevarea valorii estetice a produsului industrial, acordand atentie majora si problemelor conceptiei cromatice. Este necesara, deci, rigoare, precizie, corectitudine in folosirea culorilor, raspunzand prin aceasta multiplelor functii indeplinite de obiect.
Culoarea sau compozitia cromatica trebuie sa corespunda cat mai complet necesitatilor tehnico-functionale, trebuie sa intareasca conturul formelor, sa permit o perceptie vizuala optima, precum si o anumita perceptie emotionala. In plus, limbajul culorilor permite comunicarea unui anumit tip de informatie, poate semnaliza sau simboliza un anumit lucru.
Alegerea gamei cromatice, stabilirea culorilor dominante si complementate, a gradului de intensitate, de saturatie a culorilor depinde de caracterul obiectului, de materia prima si structura materialelor, de sistemul de iluminare.
Astfel, culoarea poate constitui un factor important in reliefarea volumelor prin contrast, in a discerne elementele statice de cele dinamice, mobile, in realizarea contrastului (la o masina-unealta) intre fondul de lucru si materia prima supusa prelucrarii.
