|
|
|
RISCURI ALE PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL
definitii ale fenomenului de "epuizare";
factori favorizanti ai fenomenului de epuizare;
strategii individuale, organizationale si societale de prevenire a fenomenului;
Iata-ne ajunsi la sfarsitul cursului. De fapt, puteti considera ca va aflati la inceputul unui lung drum al devenirii ca specialisti in domeniul asistentei sociale. Acest domeniu este unul al invatarii continue: cel sau cea care doresc sa devina asistent(a) social(a) trebuie sa intruneasca o serie de calitati, despre care am vorbit deja. Ar fi de insistat asupra necesitatii unei straduinte continue de a invata, asupra eforturilor de cautare si descoperire de solutii ale problemelor, luand in considerare complexitatea si interdependenta relatiilor umane si proceselor sociale. Asistentii sociali trebuie sa manifeste o grija profunda fata de problemele celorlalti (atitudini si comportamente prosociale), forta si curajul de a lupta alaturi de cei asistati pentru rezolvarea problemelor, respect si sa constientizeze ca in permanenta se poate invata despre procesul dezvoltarii umane. De asemenea, trebuie sa creada in capacitatea fiintelor umane de a-si influenta cursul propriilor vieti, recunoscand totodata rolul critic pe care il au factorii de mediu.
Profesiunea de asistent social are propriile satisfactii, gratificatii, generate in primul rand de acordarea de ajutor celor care au probleme personale sau sociale. Ar fi inoportun sa insistam asupra acestor aspecte pozitive, pentru ca ar rezulta o imagine idilica asupra profesiei. Desigur, ar fi de dorit ca satisfactiile profesionale sa apara cat mai devreme si cat mai des. Mai degraba, ar trebui sa examinam anumite frustrari care apar, din pacate, destul de frecvent in activitatile in care se implica asistentii sociali. Este vorba de numeroase situatii de stres.
Fiecare munca, fiecare profesie are propriile aspecte negative, propriile surse de conflict. Asistenta sociala nu face exceptie, si, din acest motiv, asistentii sociali trebuie sa ajunga la o buna cunoastere de sine, sa constientizeze ceea ce pot face si accepta, ca si ceea ce nu pot face si nici accepta. Ei trebuie sa-si cunoasca propriile calitati, ca si propriile limite (puncte vulnerabile). Raspunsurile pe care ei incearca sa le ofere celor asistati nu apar din neant, ci se dezvolta prin intermediul interactiunilor cu acestia.
De la bun inceput, orice asistent social trebuie sa procedeze atat la examinarea propriilor asteptari, cat si ale celor asistati cu privire la rezultate. In plus, este necesara acceptarea faptului ca nimeni nu poate rezolva pe moment sau in cateva zile , probleme care au aparut cu mult timp in urma, a caror durata poate, este echivalenta cu cea a vietii persoanei solicitante de ajutor.
In mod evident, asistentii sociali asteapta sa obtina satisfactii din munca lor cu cei asistati. Ei (ele) vor sa li se recunoasca propria competenta din punct de vedere profesional, iar sansa acestei recunoasteri este asociata cu aprecierea utilitatii lor de catre cei asistati. Insa, din pacate, cei cu care se lucreaza, cei care au nevoie de ajutor, in mod frecvent sunt persoane cu responsabilitate redusa fata de ele insele, cu disponibilitate redusa in ce priveste interactiunile cu ceilalti. Mai mult, este probabil ca ele sa respinga oferta care le este facuta in procesul de rezolvare a problemelor. Aceste raspunsuri negative ale lor nu trebuie privite personal, ci interpretate ca raspunsuri generate de anumite contexte sociale. Altfel spus, asistentii sociali trebuie sa separeu nevoile lor personale de cele profesionale.
Uneori, se poate intampla ca propriile asteptari ale asistentului social sa fie strans legate de nevoia sa de control. Aceasta nevoie de control este foarte subtila si riscanta atat pentru asistent, cat si pentru cel asistat. De fapt, este o problema comuna tuturor profesiilor din serviciile umane. Situatia de a ajuta este vazuta adesea ca una de control. Faptul ca cineva doreste ajutor si ca este nevoit sa il ceara unui asistent social (care, asigura accesul la resursele comunitatii, avand puterea de a media intre nevoi si resurse) presupune controlul. Acordarea ajutorului pare conditionata de conformarea celui asistat la tot ceea ce este stabilit de catre asistent, altfel risca sa nu obtina nimic.
Uneori, asistentul se poate simti descurajat, coplesit, infrant pentru ca nu poate ajuta toti oamenii care se confrunta cu dificultati. Trebuie avut in minte ca niciodata nu a promis sa ofere tuturor celor in nevoie maximum de ajutor.
O problema frecventa tine de faptul ca de cele mai multe ori, serviciile se concentreaza asupra deficitelor si patologiei celor asistati. De aici, necesitate de a se acorda atentie progreselor realizate, aspectelor pozitive. In plus, este necesar sa se acorde atentie suportului de grup, reuniunilor profesionale, in care sa fie abordate problemele dificile specifice activitatilor cu cei asistati..
De asemenea, asistentii trebuie sa acorde atentie relatiilor extraprofesionale si altor lucruri care le-ar putea aduce satisfactii, altfel spus, sa nu permita ca vietile lor sa fie coplesite de profesie.
In ultima perioada se discuta mult despre un risc profesional: epuizare ("burnout").`
Adesea, asistentii sociali s-au orientat spre aceasta profesie cu un simt idealizat al misiunii de a ajuta oamenii, insa de multe ori ei se confrunta cu o serie de constrangeri birocratice. De aici, rezulta o anumita vulnerabilitate. Ce ar fi de facut? Poate cineva s-ar gandi la anumiti "asistenti" care sa-i ajute pe asistentii sociali. Dar si acestia ar putea deveni vulnerabili, de unde necesitatea unor "asistenti" pentru "asistentii asistentilor", s.a.m.d.
Astfel de riscuri au o probabilitate sporita de aparitie in primii an de activitate. Iata cum se exprima o asistenta sociala afectata de epuizare: "Am 31 de ani si simt ca munca pe care o fac mi-a coplesit viata, mi-a afectat abilitatile. Sper sa gasesc alt loc de munca, unde sa-mi regasesc "vechiul eu", sa pot sa gandesc independent, sa planific, sa-mi pot folosi creierul din nou. Este dificil sa scapi din aceasta stramtoare, dar planific sa o fac. Aici, asistentii sociali nu sunt apreciati deloc. Conducerea nu are grija de oameni. Sunt retinute doar esecurile, iar moralul este la pamant. Obiectivul pe care il impune conducerea de reusita 100% este imposibil de atins. Din acest motiv, unii incearca sa se opreasca, sa plece, iar altii fac ulcer." Din aceasta scurta descriere a unei situatii de epuizare, se desprind anumite costuri pentru practicieni, pentru organizatii si pentru cei asistati:
practicienii, sunt caracterizati de: stari de epuizare fizica si emotionala; depresie; sentimente de lipsa de ajutor si lipsa de speranta; potentiale probleme fizice (dureri de cap, ulcer, HTA, oboseala); posibile probleme personale, cum ar fi conflictul marital, abuzul de alcool, de tutun;
agentia: salariati ineficienti, moral redus, absenteism medical si nemedical;
persoanele asistate: beneficii din partea unor servicii impersonale, dezumanizate, de slaba calitate.
Cum poate fi definita epuizarea?
Din punctul de vedere al psihanalizei, este vorba de o epuizare emotionala si fizica determinata de conditiile de munca.
Din perspectiva psihologiei, se considera ca ar exista trei tipuri de personalitate predispuse:
a) personalitatile care iau munca mult prea in serios, efectuand-o cu un exces de intensitate;
b) personalitatile supraangajate, pentru care viata extraprofesionala este nesatisfacatoare;
c) personalitatile autoritare, care au nevoia exercitarii unui control extensiv in munca.
Una din criticile adresate acestei perspective se refera la neglijarea interactiunilor dintre oameni si mediu.
Din perspectiva psihologiei sociale, epuizarea este cel mai bine inteleasa in termenii de situatie sociala si surse legate de stresul in munca. Este vorba de un sindrom de afectare emotionala, depersonalizare ori realizare personala redusa care apare in randul specialistilor incadrati in profesiuni umaniste. Epuizarea apare ca un efect, ca un raspuns la surmenajul emotional cronic specific activitatilor extensive cu alte fiinte umane, indeosebi cand acestea au probleme.
La nivel societal, epuizarea este similara alienarii industriale descrise de Marx. Dupa Marx, alienarea reprezinta un rezultat logic al sistemului capitalist, in care muncitorii devin instrainati de munca lor. Fragmentarea muncii, competitia de la locul de munca genereaza insatisfactii, ducand la pierderea autonomiei muncitorului.
Intr-un registru asemanator, filosoful Marcuze facea referiri la "omul unidimensional".
Nu exista un consens privind acceptiunile termenului de "epuizare". Printre simptomele retinute cel mai adesea vizeaza componente atitudinale, fizice si emotionale. In esenta este vorba de un surmenaj legat de munca, rezultat al stresurilor traite, care genereaza emotii si comportamente deviate de la ceea ce se considera raspunsuri "normale".
Exista mai multi factori care pot fi incriminati in raport cu aparitia fenomenului de epuizare: 1.individul; 2.relatia de acordare a ajutorului; 3.mediul de munca; 4.societatea.
1. Individul. La acest nivel apar solicitari emotionale excesive in situatia de munca. Vulnerabilitatea este accentuata de subestimarea de sine, de lipsa de incredere in fortele proprii, ca si de lipsa de intelegere a fortelor, limitelor si slabiciunilor proprii.
Adesea, acesti specialisti incadrati in serviciile umane se simt pe deplin responsabili daca persoana cu care lucreaza are succes sau esec, daca traieste sau moare, ceea ce semnifica lipsa de realism. Lipsa de claritate cu privire la responsabilitate se asociaza strans cu sentimentul de omnipotenta, care sugereaza ca acel specialist ar putea obtine rezultate pozitive maxime in activitatile cu orice tip de caz si de problema abordate. Isi mai pot face aparitia discrepantele dintre aspiratii si realizari, care pot genera si accentua sentimentele de esec.
In mod frecvent, studiile care vizeaza motivatia alegerii acestor profesiuni umaniste (printre care se regaseste si asistenta sociala) retin "dorinta de a-i ajuta pe ceilalti", "dorinta de a contribui la imbunatatirea situatiei celor aflati in dificultate" sau chiar "dorinta de a contribui la crearea unei lumi mai bune". Pornind de la astfel de motivatii, se trece la asteptari si obiective nerealiste (precum ca problemele presupun solutii simple, ca pot fi rezolvate rapid, ca este posibil sa se lucreze eficient cu oricine), de unde anumite deziluzii cu privire la propria persoana si la ceilalti.
Alte motive ale alegerii profesiei circumscriu nevoile de recunoastere, de aprobare, de afectiune, de putere si control. Riscul aparitiei epuizarii creste atunci cand practicienii se asteapta ca asemenea nevoi personale ale lor sa le fie satisfacute de cei cu care lucreaza.
Desigur, la acest nivel individual apar mari variatii ale probabilitatii de aparitie a epuizarii in functie de gen, varsta, nivel de educatie, relatiile cu prietenii si cu membrii de familie etc.
La acest nivel individual pot fi luati in considerare anumiti indicatori comportamentali ai starii de epuizare, grupati in trei dimensiuni, interactionala, psihologica si fizica:
a) dimensiunea interactionala. Primele semne apar in relatia cu cel asistat; asistentul social manifesta lipsa de interes, de atentie, uitare, tendinta de reducere a explorarii si a duratei intrevederilor. El incepe sa nu mai aiba rabdare si devine manios atunci cand cel cu care lucreaza nu se conformeaza asteptarilor sale. Alte elemente apar in interactiunile cu colegii si cu superiorii. In mod frecvent, cel afectat de epuizare devine retras, nu mai raspunde la mesaje, sau, dintr-o persoana linistita, calma, devine conflictuala. Astfel de probleme apar si in afara locului de munca, in relatiile cu membrii de familie, cu alte rude si cu prietenii;
b) dimensiunea psihologica, circumscrie la randul sau mai multe manifestari, dintre care cele mai frecvente sunt depresia si furia. Desigur, este dificil sa fie distinse de cele generate de problemele personale. In plus, apar atitudini negative fata de administratie, suspiciunea, sentimentele de izolare, insotite de pierderea simtului umorului. Apar regrete ca a fost aleasa profesiunea respectiva; apare tendinta de pierdere a interesului fata de ceilalti; se manifesta lipsa de speranta si lipsa de incredere in utilitatea agentiei in care lucreaza;
c) dimensiunea fizica inglobeaza indicatori cat se poate de diferiti. Este vorba de simptome fizice, care trebuie interpretate cu precautie in raport cu locul de munca. Fiecare individ trebuie sa identifice modurile in care reactioneaza la stres; reactiile exagerate, care afecteaza functionarea, pot fi tratate.
2. Relatia de acordare a ajutorului are un rol esential in aparitia si declansarea fenomenului. Relatia exista in avantajul celui asistat, este una asimetrica, avand sensul de la practician la cel care primeste ajutorul. Adesea, atunci cand solicitantul de ajutor ajunge la practician, este total coplesit de problema, cu sentimente de esec, de lipsa de speranta. De aici apare riscul concentrarii asupra deficitelor, asupra lipsurilor sale, neglijandu-i-se calitatile. Relatia presupune o constanta daruire emotionala, de sentimente. Unele probleme prezinta o mare incarcatura emotionala: incestul, abuzul asupra copiilor, violul, violenta intrafamiliala etc.
Experienta si cunostintele practicianului ii pot asigura obiectivitatea.
3. Mediul de munca apare ca un alt factor generator al epuizarii. Aici pot fi retinuti mai multi indicatori: incarcarea muncii (numar total de cazuri care revin unui practician, numarul de cazuri considerate dificile"), ambiguitatea privind rolul (lipsa de claritate referitoare la drepturi, responsabilitati, obiective), conflictul pe linie de rol (solicitari inconsistente, incompatibile, nepotrivite unei aceleiasi persoane).
Pot aparea relatii tensionate cu colegii, favorizate de insuficienta resurselor, de lipsa fondurilor.
4. Factorii societali. Aici pot fi incluse prevederile politicilor de protectie sociala, discriminarea in functie de gen, asteptarile sociale privind profesia. Uneori programele sociale prezinta obiective destul de vagi, iar legislatia prezinta ambiguitati. Printre indicatorii recunoasterii sociale a profesiei pot fi mentionati: nivelul salariilor, posibilitatile de promovare, influenta organizationala, puterea. Atunci cand acesti indicatori inregistreaza valori reduse, apar frustrari si conditii de declansare a epuizarii.
Ce se poate intreprinde pentru prevenirea si tratarea starii de epuizare? Exista o bogata literatura de specialitate care abordeaza aceste aspecte. Unii autori fac referiri la tehnicile de relaxare, la exercitiile fizice, la respectarea conditiilor de odihna si alimentatie, la necesitatea reducerii consumului de cafea, tutun, alcool etc. Multe dintre asemenea recomandari se adreseaza simptomelor, nu cauzelor fenomenului.
Pot fi identificate doua categorii mari de strategii de prevenire a epuizarii: cele individuale si cele organizationale-societale.
Strategiile individuale, cuprind demersurile care pot fi intreprinse la nivelul practicianului, cum ar fi:
Strategiile organizationale-societale vizeaza:
