Violenta in mediul scolar: definire, cauze, prevenirea si inlaturarea comportamentelor violente in context scolar

Violenta in mediul scolar: definire, cauze, prevenirea si inlaturarea comportamentelor violente in context scolar

Violenta, o problema actuala semnificativa a scolilor, atat in tara noastra cat si in strainatate, suscita interesul specialistilor in domeniu, acestia subliniind constant pericolul pe care il reprezinta pentru bunastarea fizica si emotionala a copiilor din societatea noastra (Chisholm, 1998).

Teoriile si cercetarile pe aceasta tema au incercat sa exploreze si sa inteleaga acest fenomen din diferite perspective plecand de la interesul asupra individului si pana la concentrarea asupra rolului pe care il are intreaga societate in dezvoltarea acestui fenomen. Complexitatea acestui subiect nu ne permite o abordare limitata la o perspectiva sau alta, ci este necesara o analiza multidimensionala, astfel incat sa intelegem acest fenomen si sa avem posibilitatea sa luam masurile eficiente de prevenire si combatere (Chisholm, 1998).

Definire

Delimitari intre violenta si agresivitate:

a)     Notiunea de agresivitate - etimologic, agresivitatea se refera la o potentialitate individuala, la capacitatea de a infrunta un obstacol si a nu da inapoi in caz de dificultate; se observa de aici caracterul necesar si chiar util pentru desfasurarea si finalizarea unei activitati al agresivitatii; treptat, termenul a dobandit un nou inteles, punandu-se accent pe caracterul distructiv al agresivitatii, aceasta fiind definita drept "tendinta sau ansamblu de tendinte ce se actualizeaza in conduite reale sau fantasmatice care tintesc sa faca rau altuia, sa-l distruga, sa-l constranga, sa-l umileasca, etc." (Dictionar de psihanaliza, Laplanche, Pontalis, 1994). Alti autori pun accent pe intentie atunci cand definesc agresivitatea. R. A. Baron (1977) o defineste drept orice act ce are ca intentie producerea unui prejudiciu tintei vizate.

O ampla dezbatere se desfasoara pe tema caracterului innascut sau dobandit al agresivitatii. Partizanii teoriei caracterului innascut (psihanalistii si etologii) vorbesc de un "instinct al agresiunii". Desi teoriile cu privire la natura instinctuala a agresivitatii au fost criticate si respinse, este recunoscuta influenta structurilor neuronale, a hormonilor si a altor parametri de natura biologica in producerea agresivitatii.

Partizanii caracterului dobandit al agresivitatii sustin ca aceasta survine in functie de context si este un raspuns al individului la conditiile de mediu. John Dollard afirma ca agresivitatea este o consecinta a frustrarii, intensitatea raspunsului agresiv fiind proportionala cu cea a frustrarii. Alti autori (A. Bandura) sustin ca agresivitatea este dobandita fie prin invatare directa (recompensarea sau pedepsirea unor comportamente), fie prin observarea si imitarea unor modele de conduita ale altora.

b)     Notiunea de violenta - Eric Debarbieux (1996) ofera urmatoarea definitie: "Violenta este dezorganizarea brutala sau continua a unui sistem personal, colectiv sau social, si care se traduce printr-o pierdere a integritatii, ce poate fi fizica, psihica sau materiala. Aceasta dezorganizare poate sa se opereze prin agresiune, prin folosirea fortei, constient sau inconstient, insa poate exista si violenta doar din punctul de vedere al victimei, fara ca agresorul sa aiba intentia de a face rau".

Michel Floro (1996) face distinctie intre agresivitate si violenta in baza a trei criterii:

a)               un criteriu de ordin topologic: agresivitatea ar fi mai ales interna, in timp ce violenta este mai ales externa;

b)              un criteriu functional: agresivitatea este o potentialitate ce permite dirijarea actiunii; ea tine mai mult de gandire, de proiect, de analiza, in timp ce violenta este de ordinul actiunii noastre, o actiune adaptata obiectivului ce trebuie atins;

c)               un criteriu etic: in timp ce agresivitatea, ca potentialitate ce ii permite individului sa infrunte problemele, poate fi considerata acceptabila, violenta, in calitatea ei de actiune ce produce durere, suferinta, este inacceptabila.

Violenta in mediul scolar

Jacques Pain (2000) identifica doua tipuri de violenta in mediul scolar:

a)     violentele "obiective" care sunt de ordinul penalului;

b)     violentele subiective: sunt mai subtile, tin de atitudine si afecteaza climatul scolar: atitudinile ostile, dispretul, umilirea, jignirea, sfidarea, lipsa de politete, absentele de la ore, refuzul de a raspunde la ore si de a participa la activitati, etc.;

Englezii folosesc termenul bullying pentru a desemna atat atacurile verbale, cat si intimidarile exercitate prin amenintari, injurii, umilinte. 

Cauzele violentei in mediul scolar

Atunci cand se discuta problematica factorilor care conduc la violenta este necesara o abordare multidimensionala, astfel incat sa se ia in considerare atat diversitatea si complexitatea acestora, cat si interrelatiile dintre ei (Kelly, 2006).

Mediul familial: familii dezorganizate, somajul parintilor, violenta intrafamiliala, consumul de alcool, abuzarea copiilor, neglijenta, lipsa de dialog, de afectiune, permisivitate exagerata, absenta constrangerilor, etc.

Studiile (Sheldon, Glueck, 1950) arata ca exista diferente intre baietii delincventi si cei nondelincventi in ceea ce priveste calitatea mediului familial (dupa Chisholm, 1998). Cercetarile asupra violentei in familie au determinat o relatie directa intre severitatea abuzului suportat de copil si viitoarea agresiune asupra altora (dupa Chisholm, 1998).

Mediul social: situatia economica, slabiciunea mecanismelor de control social, inegalitatile sociale, criza valorilor morale, mass-media, lipsa de cooperare a institutiilor implicate in educatie.

Trasaturile de personalitate ale elevului: trasaturi de natura egocentrica, diminuarea sentimentului de responsabilitate si culpabilitate, instabilitatea emotionala, slabiciunea mecanismelor voluntare, de autocontrol, la care se adauga problemele specifice adolescentei.

Scoala ca sursa a violentei: managementul defectuos al clasei, stilul autoritar de conducere al profesorului, comunicare deficitara, ignorarea dispretuitoare a elevilor, evaluarea elevilor in termeni constant negativi si depreciativi, tratamentul diferentiat aplicat elevilor in functie de performantele lor, abuzul de masuri disciplinare, etc.

G. Weil vorbeste despre sindromul esecului scolar ca factor de risc important in privinta cresterii violentei scolare; sentimentul de esec interiorizat antreneaza sechele psihologice profunde si durabile, ce se exprima adesea prin comportamente violente.

Prevenirea si stapanirea violentei in mediul scolar

A gandi strategii, proiecte de prevenire a violentei scolare inseamna a lua in consideratie toti factorii (sociali, familiali, scolari, de personalitate) ce pot determina comportamentul violent al elevilor. In prevenirea si combaterea fenomenului violentei scolare, specialistii din domeniu accentueaza tot mai mult importanta colaborarii si coeziunii diferitelor sisteme: familie, scoala, comunitate, serviciile medicale, sistemul juridic, agentiile guvernamentale, ONG-urile. Este necesar sa se aiba in vedere contextul desfasurarii fenomenului (Kelly, 2006).

Pierre-Andre Doudin si Miriam Erkohen-Markus (2000) vorbesc de trei tipuri de preventie a violentei in scoala:

a)               preventia primara: dezvoltarea unei atitudini pozitive fata de fiecare elev, exprimarea increderii in capacitatea lui de a reusi, valorizarea efortului elevului;

b)               preventie secundara: profesorul are posibilitatea, prin observarea atenta a elevilor, sa identifice efectele unor violente la care elevul a fost supus in afara mediului scolar si sa semnaleze aceste cazuri profesionistilor si autoritatilor competente;

c)                preventia tertiara: sprijinul direct adus elevilor care manifesta comportamente violente; presupune prevenirea recidivei, adoptarea unor masuri dupa producerea comportamentului violent.

Printre directiile de prevenire si stapanire a violentei in scoala se numara:

stabilirea unei comunicari eficiente cu elevii si dezvoltarea aptitudinii de a comunica la acestia;

stabilirea unei relatii de ajutorare indeosebi cu elevii aflati in dificultate;

cunoasterea motivelor reale ale violentei elevilor;

atitudine pozitiva, de incurajare, de stimulare a elevilor ce manifesta comportamente agresive;

adoptarea unor stiluri educationale adecvate;

cultivarea increderii in sine a acestor elevi;

asigurarea unui climat scolar favorabil stabilirii unor relatii pozitive;

stabilirea, de comun acord, a unor reguli clare, masuri luate in vederea respectarii regulilor;

activarea, la elevi, a mecanismelor motivationale pozitive de rezistenta la manipularile emotional-afective;

evaluarea personalitatii si interactiunilor copilului din perspectiva asigurarii securitatii emotionale;

acordarea de responsabilitati clare elevului in cadrul familial;

colaborarea dintre profesor si profesorul-diriginte, parinti, medicul scolar, psihologi, pedagogi, etc.;

sustinerea si valorizarea activitatii personalului specializat in domeniul consilierii psihopedagogice;

infiintarea unor clase/grupe de adaptare, pregatire si protectie a copiilor care se confrunta cu violenta familiala.