|
|
|
Temperamentul si caracterul la deficientii de intelect
Particularitati ale acestora. Consecinte in activitatea de educatie speciala si recuperare.
Structura personalitatii include:
-Subsistemul de orientare al personalitatii: motive, interese, aspiratii, inclinatii, convingeri, idealul de viata;
-Subsistemul bioenergetic al personalitatii: temperamentul;
-Subsistemul instrumental al personalitatii: deprinderi, priceperi, obisnuinte, aptitudini si capacitati, creativitatea si potentialul creativ;
-Subsistemul relational valoric si de autoreglare: caracterul.
Componentele personalitatii interactioneaza, se organizeaza si se relationeaza reciproc, se ierarhizeaza dand nastere unei structuri ce dispune de o arhitectonica specifica. In existenta concreta a individului ceeea ce conteaza este nu atat prezenta uneia dintre aceste laturi, nu atat gradul lor de dezvoltare cat modul in care se structureaza. De aceea, psihologia se centreaza pe evidentierea structurii personalitatii, a relatiilor reciproce existente intre laturile si componentele sale care conduc, in plan psihocomportamental, la efecte diverse.
Temperamentul
Constituind latura dinamico-energetica a personalitatii, temperamentul ne furnizeaza informatii cu privire la cat de iute sau lenta, mobila sau rigida, accelerata sau domoala, uniforma sau neuniforma este conduita individului; pe de alta parte exprima care este cantitatea de energie de care dispune un individ si, mai ales, modul cum este consumata aceasta.
Temperamentul se exprima cel mai pregnant in conduita si comportament, existand o serie de indicatori psihocomportamentali care ne pot ajuta sa identificam temperamentul:-ritmul si viteza desfasurarii trairilor si starilor psihice; -vivacitatea sau intensitatea vietii psihice; -durabilitatea manifestarilor psihocomportamentale; -intrarea, persistenta si iesirea din actiune; -impresionabilitatea si impulsivitatea; -egalitatea sau inegalitatea manifestarilor psihice; -capacitatea de adaptare la situatii noi; -modul de folosire, de consumare a energiei disponibile.
Prin el insusi temperamentul nu genereaza nici continuturi psihice, nici performanta, el reprezentand modul de a fi, de a se comporta al cuiva, tinand, mai ales, de stilul comportamental al omului. Cercetarile au evidentiat faptul ca temperamentul este nespecific sub raport valoric, pentru personalitate; nu el este cel care acorda valoare omului, nu coreleaza semnificativ cu trasaturile aptitudinale, orientative, caracteriale ale acestuia. Pe unul si acelasi temperament pot fi formate caractere diverse iar acelasi caracter poate fi format pe temperamente diferite.
Temperamentul suporta toate influientele dezvotarii celorlalte componente superioare ale personalitatii.
Caracterul
Ca latura relationala a personalitatii, responsabila de modul in care oamenii interactioneaza in cadrul societatii, caracterul a fost interpretat ca o pecete sau amprenta ce se imprima in comportament, ca un mod de a fi al omului, ca o structura psihica complexa prin intermediul careia se filtreaza cerintele externe si in functie de care se elaboreaza reactiile de raspuns. Deoarece caracterul exprima valoarea morala, personala a omului, a mai fost denumit si profilul psiho-moral al acestuia, evaluat, in principal, dupa criterii de unitate, consistenta si stabilitate.
Caracterul reprezinta configuratia sau structura psihica individuala, relativ stabila si definitorie pentru om, cu mare valoare adaptativa, deoarece pune in contact individul cu realitatea, facilitandu-i stabilirea relatiilor, orientarea si comportarea, potrivit specificului individual.
Considerata componenta fundamentala a caracterului, atitudinea este o constructie psihica sintetica ce reuneste elemente intelectuale, afective si volitive. Atitudinea este o modalitate interna de raportare la diferitele laturi ale vietii sociale, la altii, la sine, la activitate si de manifestare in comportament. Atitudinea este invariantul pe baza caruia individul se orienteaza selectiv, se autoregleaza preferential, se adapteaza evoluand.
Atitudinile se exprima, cel mai adesea, in comportament prin intermediul trasaturilor caracteriale: modestia, demnitatea, siguranta de sine etc.
Sunt considerate trasaturi caracteriale numai cele care satisfac o serie de cerinte: -sunt esentiale, definitorii pentru om; -sunt stabilizate, durabile, determinand un mod constant de manifestare a individului si permitand anticiparea reactiilor acestuia; -sunt coerente cu toate celelalte, caracterul presupunand nu trasaturi izolate juxtapuse, ci sinteza, structurarea bine definita a trasaturilor in virtutea carora oamenii se diferentiaza intre ei.
Trasaturile individuale sunt de trei tipuri: cardinale, dominante, penetrante, cu semnificatie majora pentru viata oamenilor, oferind mari posibilitati in cunoasterea si afirmarea individului; centrale, generalizate, constante, controland un numar mare de situatii obisnuite, comune; secundare, periferice, mai putin active exprimand aspecte neesentiale de manifestare a individului si avand o existenta minora si latenta. Trasaturile caracteriale autentice sunt doar primele doua care dispun de constanta si au ecouri semnificative asupra comportamentului individului. Trasaturile aflate in cele trei cercuri concentrice nu sunt imuabile, nu au un loc predestinat, dimpotriva ele sunt mobile, flexibile, putand trece, in functie de cerinte si situatii, dintr-un cerc in altul.
Intre laturile mentionate ale personalitatii sunt statornicite relatii specifice de:
-ierarhizare, cu dominanta neta a caracterului asupra celorlalte si cu capacitatea acestuia de a le regla si valorifica maximal;
-interinfluientare, cu efecte pozitive sau negative, de avantajare sau de periclitare, rigidizare si chiar anulare reciproca;
-compensare, astfel incat unitatea globala a personalitatii sa nu fie afectata;
-feed-back, efectele produsele de o latura repercutandu-se chiar asupra laturii care le-a generat.
Analizand multiplele teorii ale personalitatii, Montmolin, arata ca ideile care apar cel mai frecvent in cadrul diverselor teorii asupra personalitatii sunt:
ideea de totalitate, personalitatea fiind privita de majoritatea autorilor ca un ansamblu de trasaturi, ca un agregat, ca un sistem de procese si functii psihice;
-ideea de individualitate, care se refera la caracterul unic, original al personalitatii, pe baza caruia putem diferentia un individ de altul;
-ideea de concret, in sensul ca o cunoastere a personalitatii ne permite o predictie cu privire la ceea ce va face in mod concret un individ intr-o anumita situatie;
-ideea de unitate, personalitatea presupunand organizare, caracter sistemic;
-ideea de stabilitate, trasaturile de personalitate reprezantand constante ale comportamentului.
In conturarea personalitatii deficientului mintal se remarca structurile emotional-afective, care de cele mai multe ori contureaza un tablou specific psihopatologiei marginale. Sunt usor de surprins fenomene de emotivitate crescuta, puerilism si infantilism afectiv, sentimente de inferioritate si anxietate accentuate, caracterul exploziv s.a.
Sinteza principalelor caracteristici ale personalitatii copiilor cu deficiente mintale, in opinia a numerosi specialisti printre care si D.V.Popovici in lucrarea Dezvoltarea comunicarii la copilul cu deficiente mintale, cuprinde urmatoarele elemente:
-imposibilitatea de a se orienta in actiuni care cuprind mai multe operatii succesive;
-deficiente de orientare in activitatile intreprinse;
-deficiente de intelegere a obiectelor si fenomenelor situate in afara spatiului apropiat;
-tulburari in transferarea cunostintelor dintrun context in altul nou (dificultati de generalizare);
-dificultati in gasirea asemanarilor si deosebirilor dintre obiecte, fenomene, evenimente etc.;
-dezvolaterea lenta si inegala a structurilor si functiilor psihice, fata de majoritatea copiilor;
-dificultati in invatarea unor materiale fara sprijin concretizat in instructiuni.
Aceste fenomene genereaza genereaza imaturitatea personalitatii cu predominarea formelor de dizarmonie ce determina manifestari comportamentale instabile cum ar fi: frica nejustificata, antipatie sau simpatie nemotivata, nervozitate, iritabilitate sau inhibitie, pasivitate exacerbata, crize de furie sau reactii agresive fara control, labilitate exagerata in trecerea de la o stare la alta (ras/plans , veselie/tristete s.a.) etc.
Desi aceste caracteristici isi pun amprenta asupra desfasurarii activitatii intr-un mediu de viata stimulativ, prin folosirea unei metodologii corectiv-recuprativa adecvata, la copilul cu deficienta de intelect, in functie de gradul si nivelul de deteliorare al intelectului, se pot elabora motivatii gradate pentru activitate si abilitati care sa faciliteze procesul instructiv-terapeutic-compensator.
