|
Rescrierea istoriei personale
Una dintre cele mai importante descoperiri ale secolului trecut, pe care atat scolile psihanalitice cat si cele clasic behavioriste au evidentiat-o, s-a dovedit a fi daunatoare pentru multi oameni: ideea ca paternurile de comportament, pe care oamenii le au in prezent sunt influentate, in mod rigid, de experientele lor din trecut. Oamenii au folosit aceasta observatie partial utila pentru a-si crea si sustine ceea ce noi numim Credinta Irationala nr. 8: Ideea ca trecutul dumneavoastra ramane cel mai important si ca, daca odata, ceva, v-a influentat puternic viata, acest lucru trebuie sa va conditioneze, si in ziua de azi, emotiile si comportamentul.
Pe parcursul unei zile obisnuite de lucru, ma intalnesc (A.E.) cu aproximativ cinsprezece persoane pentru terapie individuala si cu inca alti zece pentru terapia de grup; si majoritatea dintre acestia, cred intr-o anumita masura, ca ei trebuie sa se comporte intr-un anumit fel dezadaptativ datorita conditionarilor anterioare sau a influentelor timpurii. De exemplu, o femeie foarte atragatoare, in varsta de patruzeci de ani, divortata, imi spune odata: "Nu as putea, nicidecum, sa fiu mai activa in a ma intalni cu alti barbati, asa cum tot incercati sa ma impingeti sa fac, cand eu nu am mai facut, niciodata, asa ceva." O tanara sotie afirma faptul ca ar prefera ca sotul ei sa piarda cincizeci de mii de dolari intr-o afacere riscanta, decat sa-l mai vada inca o data concediat - pentru ca era sigura ca el nu va mai gasi o alta slujba buna, avand in vedere ca a avut atat de multe slujbe proaste pana in prezent. Un tanar inteligent, de douazeci si doi de ani, cu studii superioare si foarte chipes, marturisea faptul ca el nu ar putea sa isi imagineze, cum ar mai putea avea vreodata o alta partenera de care sa ii placa, in cazul in care cea actuala il paraseste, deoarece "Am fost conditionat inca din copilarie sa constat ca sunt prea lipsit de valoare pentru a reusi sa ma intalnesc si sa fiu impreuna cu cineva cu care, intr-adevar, vreau. Asadar, cum pot sa ma astept, sa reusesc, vreodata, sa fac asa ceva?"
Cam asa ceva aud, aproape in fiecare zi de lucru; o multime de clienti care mentioneaza faptul ca relele multe si nedrepte din trecutul lor nu mai pot fi schimbate in prezent - decat in cazul in care, oarecum, intr-un mod magic ii ajut sa isi distruga aceasta influenta de nesters. Situatie la care raspund, in mod normal:
"Prostii! Doar pentru ca ai fost conditionat sau influentat intr-un anumit fel, cat timp ai fost copil, nu inseamna ca efectele lor mai supravietuiesc si astazi. Daca le resimti si acum, este pentru ca, inca, crezi prostiile si absurditatile pe care le-ai invatat atunci. Cand vei incepe sa iti disputi credintele pe care ti le tot repeti si, prin urmare, sa te de-conditionezi?" Astfel, lupta noastra cu privire la modificarea stilului de gandire, se continua, pana in momentul in care (de obicei) castig. Sau (cateodata, din pacate) clientii mei evita sa mai lucreze pentru a-si schimba conceptiile lor gresite cu privire la "conditionarea" realizata in trecut.
Majoritatea oamenilor din societatea noastra considera ca, daca ceva rau le-a afectat, odata, vietile, acest lucru va ramane neschimbat pentru totdeauna. Astfel, ei cred ca, datorita faptului ca, odata au fost nevoiti sa isi asculte parintii, trebuie, si acum, ca si adulti, sa faca acelasi lucru. Daca, odata, au fost persecutati de altii, inseamna ca si astazi ceilalti trebuie sa se poarte tot asa cu ei. Pentru ca odata au crezut in superstitii, ei trebuie sa continue sa fie amagiti de ele, si in ziua de azi.
A crede cu tarie ca influentele trecutului sunt de neschimbat, este irational din mai multe motive:
1. Daca, si acum, va lasati influentati, in mod nejustificat, de experientele dumneavoastra din trecut, inseamna ca suprageneralizati. Faptul ca ceva s-a intamplat in anumite circumstante nu dovedeste ca acest lucru trebuie sa se mentina in toate circumstantele. Faptul ca tatal dumneavoastra v-a persecutat cat timp ati fost copii, nu inseamna ca toate persoanele autoritare sunt la fel de tiranice si ca trebuie sa va aparati de ele. Faptul ca odata ati fost prea vulnerabili pentru a va infrunta mama care va domina, nu inseamna ca trebuie sa ramaneti pentru totdeauna la fel de vulnerabili.
2. Prin faptul ca va ingaduiti sa ramaneti puternic influentati de evenimentele din trecut, incetati sa mai cautati solutii alternative pentru o anumita problema. In foarte rare cazuri exista, pentru o problema, doar o singura solutie posibila. Daca va mentineti gandirea flexibila, veti cauta pana cand veti gasi rezolvarea cea mai potrivita. Dar daca, credeti ca trebuie sa ramaneti influentati, in mod nemeritat, de experientele avute in trecut, veti gasi, frecvent, "solutii", mai putin adecvate.
3. Multe comportamente care sunt adaptative intr-un anumit moment, sunt dezadaptative in altul. In special, copiii, nascocesc, frecvent, diferite metode de a-si "rezolva" problemele cu parintii lor, prin faptul ca plang, se impotrivesc, sau avand o criza de furie. Aceste manifestari sunt, ulterior, nerecompensate, pentru ca adultii nu vor raspunde la ele. Prin urmare, daca aderati la metodele de rezolvare de probleme, care v-au fost utile in trecut, veti descoperi, ca in ziua de azi, ele sunt, de multe ori, insuficiente .
4. Daca acceptati sa ramaneti puternic influentati de trecutul dumneavoastra, veti intretine ceea ce psihanalistii au denumit ca fiind efecte transferentiale - insemnand faptul ca va veti transfera, in mod daunator, atitudinile avute fata de oamenii din trecut asupra celor care, in prezent, va sunt apropiati. Astfel, va puteti revolta, astazi, ca ati primit ordine de la seful dumneavoastra pentru ca el sau ea va aminteste de ordinele stricte pe care parintii dumneavoastra vi le dadeau, in urma cu douazeci de ani. Astfel de atitudini sunt, de cele mai multe ori, nerealiste si daunatoare.
5. Daca va manifestati, in continuare, intr-un anumit fel, doar pentru ca asa ati facut si in trecut, nu veti reusi sa invatati si sa castigati de pe urma experientelor noi. Asadar, daca va dedicati doar sportului, pentru ca acesta este cel care v-a placut inca din adolescenta, si evitati sa incercati alte activitati, cum ar fi cele artistice, nu veti descoperi niciodata daca acestea v-ar putea aduce mai multa satisfactie decat sportul. Daca refuzati sa aplicati pentru postul de contabil pentru ca odata ati pierdut o slujba asemanatoare, s-ar putea sa nu ajungeti niciodata suficient de competenti pentru a va pastra si a va bucura de un alt post de contabil.
6. Faptul ca acceptati in mod rigid, influentele trecutului va face sa fiti nerealisti, deoarece prezentul difera, in mod semnificativ, de ziua de ieri. A calatori cu o masina foarte veche pe autostrazile din ziua de azi, poate fi un lucru periculos, pentru ca vechiul drum si conditiile de trafic ce erau mai demult, nu mai exista acum. A va comporta cu sotia dumneavoastra in acelasi mod in care va comportati si cu mama dumneavoastra, cand, in mod evident, aceasta nu este mama dumneavoastra, va poate cauza serioase probleme.
Sumarizand: Chiar daca trecutul, asa cum psihanalistii si behavioristii clasici il percep, exista, iar in anumite situatii ii influenteaza pe oameni sa repete aceleasi tipare vechi de comportament, acesta nu trebuie sa reprezinte o influenta uimitoare. Puteti, intr-o anumita masura, sa va schimbati stilul de-a va comporta, in ciuda obiceiurilor invatate. Daca nu am putea face acest lucru, am trai inca, asemeni stramosilor nostrii, in pesteri.
Mai mult decat atat, obiceiurile neadecvate, pe care le aveti datorita experientele trecute, nu au fost atat de puternic inradacinate incat sa aveti nevoie de o analiza "profunda" de lunga durata pentru a le schimba. Daca lucrati din greu cu ajutorul metodelor emotive si comportamentale REBT, precum si daca va disputati, in mod activ, credintele irationale dezadaptative, puteti, adesea, sa obtineti rezultate spectaculoase, in doar cateva luni. Dar, desigur, nu intotdeauna!
Este adevarat, multi oameni au o rezistenta mai mare sau mai mica, in fata schimbarii. Pentru ca, in mare parte, asa cum am aratat pe parcursul acestei carti, ei isi intaresc, in permanenta, credintele vechi - spunandu-si, in repetate randuri, ca sunt fara nici o valoare, ca nereusitele la locul de munca sunt groaznice, sau ca lumea nu trebuie sa ii forteze sa faca lucrurile pe care nu le vor, atata timp ei nu sunt pregatiti pentru ele. Dar, faptul ca va intariti aceste convingeri, in loc sa incercati sa vedeti daca "natura umana" poate sau nu poate fi schimbata, sugereaza, de fapt, opusul. Tocmai pentru ca repetati, ca si consecinte ale credintelor dumneavoastra, sa faceti aceleasi greseli din trecut, puteti sa va schimbati erorile din prezent, modificandu-va aceste credinte. Comportamentul dumneavoastra actual, porneste, in mare masura, din gandirea pe care o aveti. Astfel ca, prin regandire si prin practica seriosa, va puteti regla si controla activitatile din ziua de azi - si va puteti pregati pentru un viitor mai bun.
Harold S., a venit la terapie pentru o problema, pe care, el sutinea inca de la inceput, ca trebuie sa o reduca daca vrea sa se casatoreasca cu femeia visurilor lui, si anume pentru ca se infuria foarte repede si foarte puternic. "Trebuie sa ma ajutati, domnule Harper," a inceput el, "pentru ca Kelly mi-a spus ca daca mai am inca o data vreo izbucnire, ma va parasi. Mi-a spus ca dumneavoastra ati ajutat-o foarte mult, in urma cu cativa ani, cand ea era mereu nervoasa pe seful ei. Si daca nu va las sa ma ajutati, ea nu va mai sta cu mine."
"Pai, tot ce pot sa fac este sa imi dau silinta," am spus eu, "sau, mai degraba, sa te ajut pe tine sa iti dai silinta. Dar, inainte de toate, spune-mi cum ai inceput sa ai aceste stari de furie."
Harold mi-a povestit atunci, cum, inca de mic copil, el facea un scandal monstru cand ceva, pana si cel mai mic lucru, mergea gresit - fiind incurajat, intr-o oarecare masura si de catre parintii lui; isi amintea cum mama lui le povestea, cu mandrie, oaspetilor, despre modul in care el urla cu furie, inca de pe timpul cat era bebelus, ori de cate ori ea incerca sa il convinga sa faca ceva ce el nu vroia. "Harold a avut propria lui vointa inca de la nastere," isi amintea ea cu drag. Mamei lui i se parea ca, incapatanarea lui Harold de a insista sa se faca, intotdeauna, asa cum vroia el, era ceva deosebit.
In aceste conditii, Harold a adoptat viziunea mamei lui cu privire la aceste crize de furie, considerandu-le normale, inevitabile si dragute. Si-a folosit furia ca pe-un mijloc eficient de-a obtine ceea ce vroia de la altii, in special de la femei, pe care, descoperise, ca le putea, astfel, intimida. Cand Kelly nu a acceptat sa se lase intimidata si i-a spus deschis lui Harold ca poate sa plece daca nu se opreste din acest comportament de copil rasfatat, si-a dat seama ca ajunsese la capatul de linie al acceselor lui de furie, si ca ar fi bine sa descopere alte modalitati mai potrivite de a se relationa. Si-a descoperit imediat cateva din originile acceselor lui, si s-a hotarat ca ar fi mai bine sa nu se acuze, avand in vedere ca mama lui il invatase, in parte, sa le aiba. De altfel, faptul ca s-ar fi culpabilizat nu l-ar fi ajutat mai deloc.
"Dar ce sa fac?", a intrebat Harold. "Cum sa scap de prostiile astea, acum ca stiu cum au aparut? Nu va fi, practic, imposibil sa elimin un astfel de comportament, care exista inca de cand eram mic copil, si care a ramas sa fie o parte atat de importanta din mine, pentru asa o lunga perioada de timp?"
"Nu," i-am raspuns. "Luand in considerare, perioada lunga in care ai avut aceste accese de furie - sau, mai bine spus, perioada lunga in care ai considerat ca este foarte bine si adecvat sa le ai - este normal sa ne gandim ca vei intampina dificultati in incercarea de a le reduce. Prin urmare va fi dificil. Dar, nici jumatate din cat de dificil iti va fi daca nu iti reduci aceste reactii distructive."
"Dar cum? Cum sa le fac sa iasa din sistemul meu?"
"Practic, in acelasi mod in care ti le-ai introdus in sistemul tau."
"Dar, nu am lamurit, mai adineaori, de comun acord, ca mama mea mi le-a fixat in sistemul meu, recompensandu-ma pentru faptul ca le am, si conditionandu-ma, prin urmare, in a persista sa le am?"
"Nu, nu chiar asa - cu toate ca ar parea sa fie asa. Intr-adevar, mama ta te-a recompensat, nu gluma, pentru faptul ca aveai accesele de furie. Dar, pe langa asta, si mult mai important, tu ai acceptat si ai continuat sa primesti si mai multe recompense. Nu ti-ai spus doar: `Ah, iar incepe mama sa ma incurajeze sa am crizele de furie; de ce sa nu continui sa le am, atunci?` Ti-ai mai spus si: `Ah, mama este intimidata de crizele mele. Si tata imi ia partea, la fel, ca sa nu zica ca sta degeaba. Si Florence, menajera noastra, ma lasa sa scap usor cu orice daca ma comport la fel. Acum stai sa ma gandesc: Ori de cate ori, voi vrea ceva si nu mi se va da de la inceput, voi cauta sa fiu in preajma oamenilor precum mama si tata si Florence, si ma voi criza pana ce voi obtine ceea ce vreau. Stiu ca daca ma comport asa voi supara cateva persoane din jurul meu, dar ce-mi pasa, daca, de fiecare data, voi obtine tot ceea ce doresc? Este foarte groaznic si oribil sa fii lipsit de anumite lucruri. Si prefer sa mi se faca mereu pe plac, chiar daca trebuie sa necajesc oamenii din cauza asta. Daca unii oameni nu imi vor acorda ceea ce vreau, atunci cand urlu si zbier, atunci la naiba cu ei. Voi gasi, pur si simplu alti oameni care imi vor oferi tot ceea ce am nevoie.` Nu ti-ai tot spus tu ceva de genul acesta?
"Acum ca ma gandesc la asta, ati nimerit foarte pe aproape. Pentru ca, intr-adevar, imi amintesc, acum ca mentionati acest lucru, ca odata am avut destul de multi prieteni. Ca si copil mic, am devenit unul dintre cei mai simpatizati baieti din cartierul meu. Dar, cand am descoperit ca unora nu le placea faptul ca aveam accesele de furie, si nu lasau dupa voia mea chiar daca faceam o criza, m-am separat de ei si m-am trezit in mijlocul unui grup de prieteni slabi, care continuau sa imi faca toate poftele. Trebuie sa recunosc, acum ca ma gandesc la toate astea, ca acesti prieteni nu erau printre cei mai isteti sau dotati copii din cartier. Dar, cu toate acestea, am ramas printre ei, doar pentru ca puteam face asa cum vroiam eu."
"Ti-ai pierdut, de buna voie, unii dintre cei mai isteti si dotati prieteni doar pentru a-ti satisface `nevoile` de moment. Dar, oare, nu ai si acum acelasi tipar de comportament - prin faptul ca refuzi sa fi inconjurat de prieteni competenti? Prin faptul ca ii inlocuiesti cu cei care iti fac, imediat pe plac, asa cum iti faceau toate poftele si parintii si menajera ta, ori de cate ori tipai?
"Ba da, cred ca asa am facut. Dar tot nu vad cum pot scapa de acest tipar de comportament."
"Asa cum am mai spus inainte - in acelasi mod in care l-ai achizitionat. Daca, utilizarea acestor crize, vine, in mare parte, asa cum am putut observa, nu din faptul ca altii te-au instruit asa, ci din faptul ca tu te-ai instruit pentru a castiga recompensele imediate, ceea ce poti face acum este sa te instruiesti sa nu mai ai accese de furie, si sa iti stabilesti scopuri, pe termen lung."
"Vreti sa spuneti ca initial, eu mi-am spus, `Ei, da-I drumul Harold, fa-ti crizele si santajeaza-I pe ceilalti ca sa iti indeplineasca poruncile`, dar ca acum ma pot instrui, `Opreste-te cu prostiile astea, Harold, si du-te si obtine ceea ce iti doresti, cu adevarat de la viata - obiective stabilite pe termen mai lung si profund satisfacatoare, cum ar fi sa o castigi pe Kelly. Poti sa faci asta, daca te comporti ca un adult si daca iti stapanesti crizele.` Pot sa ma schimb in acest fel?"
"Da. Tu iti spui, acum:`Cum pot sa am speranta ca ma voi schimba vreodata, ca imi voi pierde obiceiul de a mai avea crize, cand acest lucru se mentine de ani buni de zile si este o parte reprezentativa a personalitatii mele?` Dar, iti poti spune, in schimb: `Indiferent de cat timp am avut acest comportament copilaresc, si indiferent cati oameni am constrans sa fie de acord cu el, imi voi infrange, acum, aceasta deprindere. Asa ca pentru a-mi fi mie mai bine, ar fi cazul sa muncesc pentru a ma dezobisnui de acest comportament si pentru a invata un altul diferit.`
"Ar fi bine sa nu mai consider ca faptul de a pierde o placere proxima este un lucru groaznic, si sa incerc sa ma conving ca pot sa rezist in fata unei restrictii. Pentru un bine mai mare, ar fi de dorit sa imi schimb modul de a ma comporta."
"Da, ar fi bine sa faci atat o schimbare filosofica cat si de comportament. Sunt convins ca daca accepti o filosofie de viata adulta, poti sa te comporti mult mai matur de acum incolo."
"Dar, sa presupunem ca incerc sa fac ceea ce dumneavoastra spuneti, si totul merge bine pentru o vreme, dar dupa aceea nu ma mai pot abtine, si am din nou o criza de furie?"
"Sa presupunem ca ai avea. Atata timp cat nu te folosesti de aceasta greseala de a fi avut o criza, pentru a-ti `demonstra` ca trebuie sa o ai, si ca este evident ca tu nu te poti schimba, va fi doar atat - o mica greseala. Si, in curand, te vei putea lipsi, din nou, de accesele tale, pana cand recaderile vor deveni din ce in ce mai putine.
"Atata timp cat ma concentrez asupra prezentului si lucrez in permanenta pentru un viitor diferit, pot sa refuz sa tin seama de conditionarile pe care le-am dobandit in trecut?"
"Exact. Atata timp cat, de fiecare data cand aluneci inapoi spre o criza de furie, iti spui: `Ei, iata ca vine din nou. Precis, mi-am spus cateva credinte irationale si iata ca alunec din nou. Sa vedem la ce m-am gandit si cum pot sa folosesc aceasta recadere pentru a evita alte izbucniri de furie in viitor.` Daca iti monitorizezi, in mod activ, aceste recaderi, si credintele care, in mare masura, le cauzeaza, conditionarile tale negative din trecut se vor transforma in auto-conditionari pozitive ale prezentului, reusind, astfel, sa rezolvi problema.
Si asa s-a si dovedit. Sase saptamani mai tarziu, Harold m-a informat urmatoarele: "Va vine sa credeti? Kelly si cu mine chiar ne-am logodit. Veti primi un anunt formal, in clipa in care sunt gata printate. Si ea a fost cea care a insitat in legatura cu asta. `Uite ce este draga mea,` i-am spus, in noaptea in care ea a sugerat acest lucru, `Stiu ca nu am mai avut nici o izbucnire de furie in ultimele sase saptamani, si sunt bucuros atat de dragul tau cat si al meu. Dar de unde stii ca nu voi avea din nou, una, maine?``Nu am de unde sa stiu daca vei mai avea sau nu o alta criza - cu toate ca ma indoiesc ca vei avea,` mi-a raspuns Kelly. `Dar, ceea ce m-a deranjat cel mai mult nu au fost neaparat izbucnirile tale cat atitudinea aceea de copil mic - trebuie-sa-mi-dai-ceea-ce-vreau - care era cauza izbucnirilor tale. Si acea atitudine s-a schimbat in mod spectaculos de cand ai mers sa il vezi pe domnul Harper. Si sunt convinsa ca acea atitudine nu se va schimba inapoi la cea veche, prea des. Daca acest lucru se va intampla totusi` si a zambit intr-un mod pe care nu il pot imita in acest moment, si dumneavoastra stiti cum zambeste ea, `ei bine, pot oricand sa divortez de tine.`
Intr-adevar, Kelly si Harold s-au casatorit. Noile sale atitudini de om matur nu au revenit la cele vechi, de mic copil, iar cei doi reusesc, in continuare, sa stea departe de tribunal. Si se pare ca exista suficiente motive pentru care sa cred ca asa vor sta lucrurile si in continuare.
Dumneavoastra, asemeni oricarei alte persoane sarguincioase, puteti sa invingeti influentele trecutului, incercand cateva din urmatoarele metode:
1. Acceptati faptul ca trecutul dumneavoastra va influenteaza, in mod semnificativ, in anumite privinte. Dar, acceptati, de asemenea, faptul ca prezentul pe care il aveti va fi trecutul dumneavoastra de maine. Nu puteti face, astazi, o intoarcere de o suta optzeci de grade pentru a deveni o cu totul alta persoana. Dar, puteti incepe de astazi, sa va schimbati, atat de mult, incat in cele din urma sa va comportati, in mod diferit. Printr-o noua gandire si o noua rutina si prin acceptarea trecutului dumneavoastra ca fiind un dezavantaj si nu un blocaj total, va veti putea schimba, in mod vizibil, comportamentul de maine.
2. Recunoscand, in mod sincer, greselile pe care le-ati facut in trecut, dar neculpabilizandu-va vreodata pentru ele, puteti invata sa va folositi trecutul pentru a obtine beneficii in viitor. In loc de a repeta, in mod necugetat, diferite greseli, doar pentru ca le-ati mai facut odata, le puteti observa si le puteti pune sub semnul intrebarii.. Puteti sa va revizuiti, in mod activ, obiceiurile si deprinderile, puteti separa graul de pleava, si (daca este de dorit) sa va schimbati viata, in conformitate cu acestea.
3. Cand considerati ca sunteti puternic influentati de experientele din trecut, si ca acestea va saboteaza scopurile curente, constrangeti-va sa va abtineti de la reactiile din trecut. Astfel, daca va comportati mereu cu mama dumneavoastra ca si cum ati fi un copil mic si nu reusiti sa faceti ceea ce vreti cu adevarat, va puteti convinge astfel: "Nu trebuie sa ma mai comport in acest fel. Nu mai sunt copil. Pot sa vorbesc ca un om matur cu mama mea si sa ii spun ceea ce vreau sa fac cu adevarat. Nu mai are nici o putere asupra mea si nu ma poate jigni sau impiedica sa fac ceea ce vreau, decat daca o las eu. Nu o voi contrazice. Dar, nici nu ma voi lasa privat de anumite lucruri. Odata, eram convins ca daca as infrunta-o, ar fi dezastruos. Aiurea - nu va fi." Puteti, in acest mod, sa va atacati orice influenta irationala care vine din trecut. Demonstrati-va cat de ridicole sunt - cat de mult va dauneaza, in loc sa va ajute; si cat de multe beneficii ati obtine daca le-ati schimba.
4. Pentru a va modifica deprinderile distructive, ar fi bine sa ganditi si sa actionati. Sa lucrati anume, pentru a va invinge influentele din trecut: fortati-va, de exemplu, sa va comportati cu tatal dumneavoastra, intr-o maniera mult mai matura, sa riscati sa fiti dezaprobat de el, sa spuneti si sa faceti lucruri, fata de care, in prealabil, v-ati fi panicat. Daca niciodata in viata dumneavoastra nu ati vorbit cu un strain in autobus, nu ati mers la o petrecere de unul singur, nu v-ati sarutat partenerul la prima intalnire, sau nu ati facut alte lucruri similare pe care v-ar place sa le faceti, fortati-va, pana cand reusiti sa incercati aceste actiuni "teribil" de groaznice. Lasati prostiile! Nu doar ganditi: actionati! Puteti sa va invingeti anii de suferinta si de inertie din trecut, in doar cateva zile sau saptamani de practica zilnica fortata.
5. Va puteti ajuta sa faceti lucruri "periculoase" folosind programul de auto-management. De exemplu, de fiecare data cand vorbiti cu un strain intr-un autobus, recompensati-va, prin faptul ca va ingaduiti anumite placeri, cum ar fi cititul sau uitatul la televizor. Ori de cate ori esuati sa profitati de o asemenea oportunitate, refuzati sa va oferiti vreo recompensa. Oferiti-va intariri, pentru faptul ca v-ati infruntat trecutul de care va era teama si aplicati-va o pedeapsa rapida, in cazul in care va mai este inca frica de el.
6. Folositi imageria rational emotiva. In fiecare zi, timp de cateva minute, imaginati-va, cu insufletire, ca faceti ceva "ingrozitor", cum ar fi sa vorbiti cu niste straini si acestia sa va respinga. Lasati-va sa va simtiti anxiosi si rusinati. Apoi schimbati-va emotia intr-una negativa adaptativa, cum ar fi dezamagirea sau regretul - dar nu panica - modificandu-va ideile despre cat de "groaznic" este sa fii respins. In timp ce va imaginati, cu intensitate, aceasta situatie "periculoasa", practicati, in mod constant, emotiile de dezamagire si nu cele de anxietate.
7. Tineti minte, mai presus de toate, ca trecutul a trecut. Nu are nici un efect magic sau automat asupra prezentului sau viitorului. In cel mai rau caz, ceea ce pot deprinderile dumneavoastra din trecut sa faca, este sa va ingreuneze posibilitatea de a va schimba. Va ingreuneaza situatia, dar nu o fac imposibila. Munca si ragaz; practica si, mai multa practica; gandire, imaginatie, si actiune - toate acestea pot fi folosite ca niste chei potrivite pentru a deschide aproape orice cufar al infrangerilor trecute, pentru a fi completat cu victorii si placeri actuale.