|
|
|
Istoria psihologiei
Inainte de a deveni o stiinta autonoma, psihologia a facut parte integranta din filosofie, activitatea psihica fiind obiect al acesteia. Constituirea psihologiei ca stiinta independenta, cu caracter experimental, a fost pregatita, pe de o parte, de filosofia empirista iar pe de alta parte, de succesele obtinute de stiintele naturii - indeosebi de fizica si fiziologie, prin utilizarea experimentului ca metoda de cercetare, fapt care a influentat introducerea experimentului si in cercetarea fenomenelor psihice.
In Romania psihologia incepe sa se constituie ca disciplina independenta , cu caracter experimental, la putin timp dupa ce ea incepe sa se dezvolte ca stiinta experimentala pe plan mondial. Pionierii psihologiei experimentale din Romania ( E. Gruber, C. Radulescu-Motru, F. Stefanescu-Goanga) isi fac ucenicia in primul laborator de psihologie experimentala , al lui W. Wundt, infiintat in 1879 la Leipzig. Din pacate, Eduard Gruber, fondatorul primului laborator de psihologie experimentala din tara noastra (la Iasi,1893), se stinge din viata in 1896, la numai 35 de ani, regretat, printre multi altii, si de Dimitrie Anghel si St. O. Iosif. Ca sa devina stiintifica, psihologia s-a dezvoltat initial ca o '' stiinta naturala'', pe modelul biologiei sau fiziologiei, devenind experimentala, apoi si-a largit campul de activitate spre cele mai variate aplicatii, devenind, pe langa o stiinta teoretica, si o stiinta aplicata, chiar o psihotehnica. La noi etapa aceasta n-a fost atinsa plenar decat intre cele doua razboaie mondiale, deci dupa Unirea din 1918.
Dupa primul razboi mondial, in pofida conditiilor grele create ca urmare a acestuia si apoi ale crizei economice prin care a trecut tara noastra, activitatea stiintifica este reluata in cele doua universitati din Bucuresti si Iasi, la care se adauga noul si puternicul centru universitar de la Cluj. Psihologia romaneasca cunoaste acum un avant deosebit, datorita dezvoltarii celor trei centre de cercetare de pe langa catedrele de psihologie ale celor trei universitati. La Bucuresti, C. Radulescu-Motru infiinteaza Laboratorul de psihologie experimentala (la 1906), cu conditii vitrege de dezvoltare, in timpul razboiului, mare parte din aparatura cu care a fost inzestrat fiind distrusa. Imediat dupa razboi, C. Radulescu-Motru intervine in repetate randuri pentru obtinerea fondurilor necesare pentru refacerea laboratorului; interventiile sale se soldeaza cu promisiuni care nu sunt respectate decat in parte si cu mare intarziere. Laboratorul nu devine unitate de cercetari stiintifice originale, decat dupa 1929, cand au intrat in serviciul lui oameni ca I.M. Nestor, G. Zapan, G. C.Bontila, C. Georgiade, C. Zahirnic, care au fost intradevar experimentalisti, adica psihologi de laborator, axati predominant pe genul acesta de cercetari. Cartea lui C. Radulescu-Motru, 'Curs de psihologie' (aparuta in 1923, editia a II-a 1929), este- dupa marturisirea autorului- 'rezumatul cursului de psihologie' tinut in anii precedenti la Universitatea din Bucuresti; cartea isi propune sa fie o carte cu caracter strict stiintific, care nu este scrisa 'in sprijinul unui sistem filozofic, sau al vreunei conceptii sociale', o carte care vrea 'sa lase celui ce citeste, libertatea sa-si formeze singur o parere in problemele discutabile', o carte care, chiar atunci cand nu da 'raspuns la anumite intrebari', il pregateste pe cititor 'sa aiba o intelegere matura pentru a judeca si primi din alta parte raspunsurile pe care le cauta'. 'Cursul de psihologie' duce mai departe, dezvolta si precizeaza unele idei din 'Problemele psihologiei' (carte aparuta in 1898), confrutandu-le in permanenta cu ultimele date ale stiintei si completandu-le cu altele noi, care nu intrasera in preocuparile cartii.'Cursul' contine capitole ample referitoare la corelatiile biologice ale fenomenelor psihice, la rolul sistemului nervos in viata de relatie (organism-mediu), la fiziologia sistemului nervos central si a organelor de simt, la localizarile cerebrale, la chimismul intern dar si capitole in legatura cu conditionarea sociala a psihicului. C. Radulescu-Motru considera ca psihicul in toata complexitatea sa nu poate fi explicat numai prin notiuni biologice; in explicarea faptelor de constiinta trebuie sa tinem seama in plus de intervetia unei noi serii de conditionari si determinari ale mediului social:'psihogeneza isi are radacinile in biogeneza, dupa ale carei legi se explica diferentierea sensibilitatii, iar varful si-l are in viata sociala, pentru intretinerea careia concura toate manifestarile constiintei individuale'. In conceptia lui, personalitatea umana este rezultatul 'convergentei conditiilor materiale prin care a trecut intregul univers. Ea este produsa de corelatiunile organice, iar corelatiunile organice de convergenta conditiilor materiale ale mediului extern'. In problema metodelor de cercetare, necesare pentru constituirea psihologiei ca stiinta care trebuie sa descrie, sa explice si sa prevada desfasurarea fenomenelor psihice, pledeaza pentru utilizarea concertata a mai multor metode: observatie interna/externa, metoda experimentala, comparativa, patologica etc. Ideile psihologice promovate in decursul intregii sale activitati didactice si stiintifice, mai ales prin cartile sale 'Probleme de psihologie'-1898, 'Curs de psihologie'-1923 si prin multe dintre studiile si articolele de psihologie publicate in revistele pe care le-a infiintat 'Studii filozofice'- 1897-1919, 'Revista de filozofie'- 1923-1943; 'Revista de psihologie experimentala si practica'-1931; 'Analele de psihologie'- 1934-1943; 'Jurnalul de psihotehnica'- 1937-1941 reprezinta una dintre cele mai importante contributii la constituirea psihologiei ca stiinta experimentala in Romania. Activitatea lui C. Radulescu-Motru in domeniul psihologiei a fost precumpanitor pozitiva. Concepand psihologia ca stiinta exacta, el a relevat legatura de dependenta a proceselor psihice de cele fiziologice, a incurajat dezvoltarea cercetarilor experimentale si a luat in consideratie actiunea factorilor sociali asupra vietii psihice. El a inteles importanta cercetarilor experimentale pentru dezvoltarea psihologiei si le-a sprijinit, organizand un laborator de psihologie in cadrul catedrei sale si contribuind la pregatirea unora dintre elevii sai in aceasta directie. A incurajat si sprijinit aplicarea psihologiei in diverse domenii de activitate (scoala, industrie, armata etc.). Aportul lui principal in istoria psihologiei romanesti consta in ocuparea si organizarea celei dintai catedre de psihologie specializata din tara noastra, in formarea unor psihologi de profesie prin mijloace didactice nationale si asigurarea unor cadre organizatorice, institutionale (laborator, biblioteca, asociatii, reviste etc.) pentru desfasurarea unor activitati permanente si adancite. De numele lui C. Radulescu-Motru se leaga primele eforturi de la noi de a asigura psihologiei conditiile obiective ale trecerii de la speculatia filozofica spre stiinta, de la compilatie spre cercetari originale.
Adevaratul intemeietor al psihologiei experimentale din Romania, deci nu numai precursor ca Gruber si Vaschide, nici ctitor in toata puterea cuvantului, ca Radulescu-Motru, a fost Fl. Stefanescu-Goanga (1881-1958), doctor in filozofie tot de la Leipzig cu teza 'Cercetari experimentale cu privire la tonalitatea afectiva a culorilor', sustinuta in 1911 la W.Wundt (unde lucrase cinci ani). Goanga a ocupat apoi catedra de psihologie de la Universitatea din Cluj in 1919, pe langa care a infiintat, in 1921, un laborator, transformat, in 1922, in celebrul 'Institut de psihologie experimentala, comparata si aplicata'. Abia de la aceasta data incepe in chip neindoielnic o noua perioada, cea experimentalista, in psihologia romaneasca. La 1 noiembrie 1921 Institutul obtine un local. Problema cea mai dificila a fost cea a selectionarii si pregatirii personalului. Munca de pregatire a primelor cadre, alese dintre studentii capabili si pasionati de stiinta a durat pana la sfarsitul anului 1925. In 1926 incepe primele cercetari experimentale, 'concepute insa mai mult in sensul unor cercetari de proba, care dureaza pana in preajma anului 1927, data la care a procedat la primele cercetari largi si intense, primele lucrari aparand dupa doi ani'. Incepand din 1928, colaboratorii institutului sunt trimisi pentru specializare, in strainatate, pentru studii aprofundate. Sub conducerea lui Stefanescu-Goanga, in decurs de un deceniu, ca rezultat al neobositei sale activitati, apar peste douazeci de volume in colectia 'Studii si cercetari psihologice'. Data fiind inclinarea sa spre actiune, spre practica, a fost preocupat de problemele 'aplicarii psihologiei la viata economica si sociala', militind neobosit pentru organizarea unor servicii de psihologie aplicata intr-o serie intreaga de domenii ale vietii publice: la Calea Ferata, la Posta si telegraf, in armata, la Ministerul Justitiei, la Ministerul Sanatatii si Asistentei Sociale si Ministerul Muncii. Publica in 1929 'Selectionarea capacitatilor si orientarea profesionala' iar in 1940 'Masurarea inteligentei'. Problema aptitudinilor si a diagnozei acestora l-a preocupat in cel mai inalt grad tocmai datorita implicatiilor ei practice. In unitatile didactice si stiintifice conduse de el, dar mai ales prin trimiteri sistematice in strainatate, s-au format o serie intreaga de psihologi romani: N. Margineanu, Al. Rosca, A.Chircev, M. Beniuc, M. Peteanu si altii. Institutul de psihologie din Cluj a avut un periodic propriu, 'Revista de psihologie', precum si o colectie intitulata 'Studii si cercetari psihologice' si alta 'Teste, chestionare, fise'. Fl.Stefanescu-Goanga si-a consacrat o mare parte din activitatea sa adaptarii si crearii instrumentelor de lucru, a mijloacelor de investigatie: teste, chestionare, fise de observatie necesare pentru cunoasterea personalitatii, pentru masurarea aptitudinilor. Desi elev al lui W. Wundt, el nu s-a situat pe pozitiile filozofice ale acestuia. In cursurile sale el sustinea unitatea fiziologicului si a psihicului precum si unitatea dintre organism si mediu, dar interactiunea dintre acestea era prezentata cu un accent insuficient pe conditiile sociale ale existentei omului. Meritul deosebit al lui Stefanescu-Goanga este de a se fi dedicat, pe plan stiintific, exclusiv psihologiei, pe care o concepea ca pe o stiinta de sine statatoare, de a fi promovat mai ales ramura ei experimentala, care este cea mai sigura si cea mai capabila de a duce la rezultate originale si de a contribui la dezvoltarea psihologiei aplicate in Romania.
Desi nu a utilizat niciodata metoda experimentala in activitatea sa din perioada 1923-1938, timp in care a fost profesor la Universitatea din Iasi, Mihai Ralea a adus o contributie importanta la constituirea psihologiei stiintifice in Romania, in special prin pertinentele analize critice ale unor curente din psihologia vremii (behaviorism, structuralism) si prin orientarea psihosociologica a unora din lucrarile publicate. Dupa ce a obtinut licenta in filozofie si litere si licenta in drept la Universitatea din Iasi (1918), Mihai Ralea a plecat pentru desavirsirea studiilor in strainatate, la Paris unde a obtinut titlul de doctor in stiinte economice si politice. La revenirea in tara in anul 1923 este numit conferentiar de pedagogie sociala si legislatie scolara, nationala si comparata, la Facultatea de filozofie si litere a Univesitatii din Iasi. In 1926 este numit profesor de psihologie la aceeasi facultate iar in 1938 este transferat la Universitatea din Bucuresti. Dintre studiile publicate la Iasi mai importante sunt 'Formarea ideii de personalitate- studiu de psihologie genetica' (1924), 'Problema inconstientului' (1925) 'Asupra expresiei sociale a emotiilor'. In conceptia psihologica a lui Mihai Ralea, problema individualitatii si a personalitatii ocupa o pozitie centrala. Pornind de la unele idei ale lui Pierre Janet, Mihai Ralea defineste inconstientul ca o regresiune, 'ca o deprimare, o cadere dintr-o faza sufleteasca superioara si recenta [constiinta], intr-o stare primitiva si veche, cadere datorita oboselii centrilor nervosi'. In studiul 'Pragmatism si psihologie', Mihai Ralea analizeaza critic psihologia pragmatista, comportamentista americana (behaviorismul watsonian) si psihologia conduitelor a lui P. Janet. In 'Ipoteze si precizari in stiinta sufletului'(1926), 'Psihologia si viata'(1938), se ocupa cu aplicatiile practice ale psihologiei in diverse domenii: organizarea stiintifica a muncii, orientare si selectie profesionala, organizarea reclamei comerciale, pedagogie, medicina si justitie. "Psihologia- scrie Mihai Ralea in incheierea studiului ' Pragmatism si psihologie'- aduce o contributie fecunda la adaptarea cat mai perfecta a omului modern la complexul sau mediu". Aceasta 'adaptare' la care se refera, nu are numai un caracter pasiv, ci si activ. Ideea studierii psihologice a omului total, a omului concret, actionand in contextul social caruia ii apartine, ideea dublei determinari, biologice si sociale, a personalitatii, ideea conditionarii sociale a psihicului uman, a proceselor psihice superioare si a rolului activ al individului in societate sunt cateva din contextele activitatii psihologice a lui Mihai Ralea, activitate care a constituit o contributie deosebit de importanta in procesul de scientifizare a psihologie romanesti. Alaturi de preocuparile de psihologie sociala, un loc la fel de important insa, in opera lui Mihai Ralea, il ocupa preocuparile de psihologia artei. In Romania, psihologia artei are vechi traditii. Preocupari sporadice pentru unele probleme de psihologia artei gasim in opera filozofica a lui Vasile Conta, ca si in studiile de estetica si critica literara a lui Titu Maiorescu si C. Dobrogeanu-Gherea. In perioada dintre cele doua razboaie, o contributie dintre cele mai importante o va aduce insa, in domeniu, Mihai Ralea. Psiholog, sociolog, estetician si critic literar, Mihai Ralea ocupa in istoria acestor preocupari una dintre pozitiile cele mai interesante, el abordand atat problemele psihologie creatiei cat si pe cele ale receptarii operei de arta. El pledeaza pentru o explicare stiintifica a procesului de creatie, a unor fenomene mai misterioase in aparenta ca de pilda cele cunoscute sub numele de inspiratie. A contribuit la crearea Institutului de psihologie al Academiei, a 'Revistei de psihologie', la infiintarea Asociatiei psihologilor din Romania, la afirmarea psihologiei romanesti pe plan international.
Intre cele doua razboaie se dezvolta simtitor activitatea si in laboratoarele de psihologie aplicata infiintate pe langa diferite institutii, laboratoare conduse de reputati psihologi: conf. dr. P.Tomescu, dr.V.Atanasiu, C.Radulescu-Motru, Vl. Ghidionescu, G.G. Antonescu, G.Zapan, G. Bontila, I.M. Nestor, si altii. Lucrarile de psihologie al caror numar creste simtitor in special in deceniul al patrulea, vor fi cu precadere lucrari de psihologie aplicata .Nu vor fi neglijate insa nici problemele teoretice fundamentale. Vor aparea lucrari care pun ipoteze, emit teze si se straduiesc sa generalizeze si sa sistematizeze rezultatele obtinute in tara noastra si in alte tari, sub forma unor studii mai vaste sau a unor lucrari cu caracter monografic. Dintre acestea amintim lucrari de informare asupra dezvoltarii psihologice contemporane semnate de L.Rusu, L.Bologa, N.Margineanu, Al.Rosca, D. Todoranu, I.M. Nestor, A. Manoil, C.Georgiade, V.Pavelcu, M.Peteanu.
In aceasta perioada este realizata prima scara romaneasca de inteligenta (Fl. Stefanescu-Goanga 'Masurarea inteligentei'-1940) si sunt publicate lucrari privind : alcatuirea si utilizarea testelor (G. Bontila-1935, G. Bontila, A. Chiappella, G .Zapan- 1939); masurarea temperamentului si caracterului (M. Peteanu, N. Margineanu, D. Todoranu); folosirea metodei evaluarii (N. Parvu) si autoevaluarii (Al. Rosca); studiul emotivitatii (G. Marinescu, L. Copelman). Opera interesanta a lui C.Radulescu-Motru si Fl. Stefanescu-Goanga, sinteza originala a diferitelor orientari din psihologia contemporana, a fost continuata, dezvoltata si diversificata de elevii lor. Psihologii romani au realizat in operele lor sinteze originale ale diverselor orientari din psihologia moderna. O serie de idei psihologice au fost formulate concomitent si uneori chiar inainte de a fi fost formulate in alte tari cu mai vechi traditii culturale. O buna parte din aceste idei isi pastreaza interesul si astazi. Valorificarea critica a activitatii psihologice desfasurate in aceasta perioada, activitate care are multe aspecte pozitive, valoroase in general nu numai din punct de vedere istoric, utilizarea experientei acumulate, in special in anii 30-40, se impune cu necesitate, caci din experienta trecutului, cu umbrele si luminile lui, putem deopotriva sa invatam.
Bibliografie
1. Bejat, M., Geneza psihologiei ca stiinta experimentala in Romania, Editura
didactica si pedagogica , 1972.
2.Ralea, M., Botez, C.,Istoria psihologiei, Editura Academiei ,Bucuresti, 1958
3.Rosca, Al.,Bejat, M., Istoria stiintelor in Romania.Psihologia, Editura
Academiei, Bucuresti, 1976.
4.Rosca, Al.(coordonator), Psihologie generala, editia a II-a, Editura didactica si
pedagogica, 1976.
