Personalitatea cadrului didactic: stilul de predare si de comunicare, aptitudinea pedagogica, atitudini si trasaturi caracteristice acestei profesii. Rolul profesorului de psihologie in orientarea si consilierea elevilor pentru cariera si viata

Personalitatea cadrului didactic: stilul de predare si de comunicare, aptitudinea pedagogica, atitudini si trasaturi caracteristice acestei profesii. Rolul profesorului de psihologie in orientarea si consilierea elevilor pentru cariera si viata

Personalitatea cadrului didactic: stilul de predare si de comunicare, aptitudinea pedagogica, atitudini si trasaturi caracteristice acestei profesii.

Literatura de specialitate acorda un interes deosebit problematicii complexe a rolului profesorului in activitatea didactica si a stilurilor didactice de predare.

Termenul de stil de predare este foarte variat in semnificatii; el reprezinta ansamblul 'manifestarilor comportamentale ale profesorului in situatii didactice determinate (predarea ei, sustinerea cursului sau a seminarului, organizarea si indrumarea activitatilor practice, evaluarea rezultatelor invatarii). (E. Joita)

Tipologia stilului de predare are la baza mai multe criterii de clasificare printre care:

a) particularitatile cognitive ale predarii

- abstract - folosirea abundenta a detaliilor, a exemplelor, a cazurilor, cu accent pe fapte empirice, cu frecvente trimiteri la concepte potentiale si pseudoconcepte;

- concret - folosirea unui limbaj de specialitate riguros care poate creea dificultati in grupurile eterogene cu niveluri diferite sub aspectul cunostintelor si al capacitatilor;

b) modul de adresare in comunicare

direct - preocupare fata de modul de receptare a cunostintelor, atitudinilor de catre elevi, luarea in calcul a opiniilor, parerilor acestora;

indirect - urmarirea logicii proprii fara preocupari fata de modul de receptare a cunostintelor sau atitudinilor de catre elevi, nesolicitarea opiniilor acestora;

c) pozitia partenerilor in instruire-predare

- centrat pe profesor - interes pentru asigurarea invatarii pe grupe si individuale, accent pe organizarea modulara si rezolvarea fiselor de lucru; impunerea modului de organizare a instruirii/evaluarii, minimalizarea rolului elevului;

centrat pe elev, interactiv - favorizarea comunicarii interactive (elev-grup, elev-elev, profesor-elev, grup- profesor;

d) ponderea metodelor de predare

expozitiv - folosirea expresa a metodelor dialogate (problematizarea, conversatia, brainstormingul, sinectica etc);

interogativ - centrare pe metodele expozitive (explicatie, demonstratie, prelegere etc);

e) deontologia profesionala

responsabil - seriozitate, exigenta, autoritate castigata, atasament fata de profesie;

neglijent - neseriozitate in activitatea didactica, mascarea responsabilitatii;

indiferent - respectarea stricta a normelor, indiferenta.

f) notele dominante ale personalitatii in predare

proactiv - initiativa in actiune, stimulare, obiectivare;

reactiv - organizare, redusa vointa de realizare a obiectivelor, flexibilitate;

ultrareactiv - caracterizeaza profesorul extremist, profesorul care exagereaza diferentele dintre elevi si strategiile specifice;

f) modul de concepere a activitatii didactice

centrat pe procesul de acomodare, de trecere de la experienta concreta la experimentarea activa - porneste de la stari initiale diagnosticate si introduce progresiv modificari, adaptari; foloseste variante de schite-proiect si un numar mare de combinari posibile;

centrat asupra procesului de gandire convergenta, situat la limita dintre experienta activa si conceptualizare - este in functie de formarea, maturizarea, perfectionarea competentelor profesorului;

centrat asupra procesului de acomodare, situat la limita dintre conceptualizare si observarea reflexiva - imprima un caracter stiintific modului de concepere, in baza unei documentari adecvate, fundamentari cognitive cuprinzatoare, pentru a evita erorile si rezolvarile empirice;

Valabilitatea unui stil poate fi stabilita contextual, nu exista un singur stil didactic pe care sa-1 consideram a fi cel mai important si ca cei mai eficienti profesori sunt aceia care manifesta flexibilitate, fiind capabili sa foloseasca stiluri diferite.

Stilul didactic are un caracter personal, este unic pentru fiecare profesor si reprezinta felul in care acesta organizeaza si conduce procesul de invatamant. Desi fiecare cadru didactic, prin structura sa proprie de personalitate, manifesta un anume stil didactic, nu se poate vorbi despre o puritate a stilului. Mai degraba, ca si in cazul temperamentelor, se poate vorbi de o dominanta a unuia dintre stiluri. Mai mult, neputandu-se spune cu exactitate care dintre stiluri este foarte bun, se sustine ideea necesitatii ajustarii stilului la situatia didactica concreta. (E. Joita)

Care sunt stilurile didactice care vor fi promovate in invatamant?

Educatia, ca proces de derulare temporala extinsa, implica in diacronia sa schimbarea, necesitatea adaptabilitatii sale la cerintele societatii in care actioneaza si careia i se adreseaza prin produsele sale. Acesta este motivul pentru care istoria omenirii inregistreaza existenta unor tipuri diferite de educatie, adaptate momentului si contextului istoric in care au actionat in mod concret.

Prin raportare la optimizarea procesului de invatamant, stilurile didactice care vor fi promovate trebuie sa aiba se caracterizeze prin:

- accent pe stimularea participarii;

- echilibru intre exigenta si indulgenta;

- centrare pe invatare in raport cu predarea;

- asigurarea unui climat stimulativ;

- interes pentru cooperare;

- accentuarea dominantei afective;

- promovarea unor relatii democratice.

Tipologia stilului de comunicare

Stilul directiv

Folosirea stilului directiv este utila si eficace in urmatoarele situatii:

. Atunci cand cel care comunica are cunostinte si competente superioare in domeniul aflat in discutie si interlocutorul ii recunoaste aceasta superioritate;

. Cu noii angajati, aici putand fi asimilati si elevii, carora, lipsindu-le experienta, sunt gata sa accepte instructiunile liderului;

. Pentru conducerea persoanelor carora le lipseste motivatia sau care au un grad redus de autonomie, acestea preferand sa accepte un rol pasiv in comunicare si sa obtina de la un lider dominator si bine informat siguranta si stimulii pe care nu le au din interior;

. Atunci cand apare o situatie de criza in care este preferabila o actiune hotarata si asumarea deciziei de catre o persoana cu incredere in sine;

. In comunicarea cu grupuri mai mari de 20 persoane (clasa de elevi), deoarece in acest caz scopul intalnirilor este acela de a prezenta informatii sau de a convinge, mai curand decat de a schimba idei;

. Atunci cand sunt posibile doar interactiuni scurte intre interlocutori, ca in situatiile de criza.

Stilul egalitarist

Este eficace in urmatoarele cazuri:

. Atunci cand liderul urmareste sa construiasca spiritul de echipa si sa intareasca intelegerea si apropierea dintre membri echipei;

. Cand se comunica in grupuri mici, mai ales atunci cand se elaboreaza decizii complexe care necesita schimburi si generare de idei, precum si discutii prelungite pentru obtinerea consensului;

. In demersul de depasire a rezistentei la schimbarile organizationale.

Stilul structurativ

Este foarte util in medii complexe. Daca sarcinile sunt foarte flexibile, pot apare dificultati in identificarea si rezolvarea problemelor. Stilul structurativ ajuta la sistematizarea si ordonarea acestor situatii complexe. Chiar si dupa elaborarea strategiilor, politicilor, planurilor, procedurilor care stabilesc structura necesara desfasurarii activitatii, utilizarea stilului structurativ este necesara pentru clarificarea, interpretarea si transmiterea acestei structuri.

Utilizarea stilului structurativ in situatii simple si medii stabile constituie o pierdere de timp si energie si blocheaza creativitatea. O alta utilizare gresita a acestui stil o constituie ascunderea in spatele regulilor si regulamentelor in locul infruntarii deschise a problemelor. Aceasta produce frustrare si nemultumire in randul interlocutorilor celui care foloseste un astfel de comportament.

Aptitudinea pedagogica, atitudini si trasaturi caracteristice acestei profesii.

Aptitudinea pedagogica este considerata unul dintre principalii factori de succes in procesul instructiv-educativ.

Dintre definitiile date acesteia amintim: Stroe Marcus o considera "o particularitate individuala care surprinde si transpune in practica modalitatea optima, conform particularitatilor elevilor, de transmitere a cunostintelor si de formare a intereselor de cunoastere, a intregii personalitati a elevului'. Pentru A. Chircev ea este "un ansamblu de insusiri ale personalitatii educatorului, care-i permit sa obtina maximum de rezultate in orice imprejurare, in orice clasa'.

Studiul aptitudinii pedagogice a fost orientat, spre analiza struc­turii specifice a acestei aptitudini, precum si a posibilitatilor de a identifica prezenta ei. N. Mitrofan stabileste, pe baza unor cercetari experimentale, drept componente ale aptitudinii pedagogice: competenta stiintifica, competenta psihopedagogica si competenta psihosociala. Cele trei tipuri de competenta nu actioneaza izolat, ci sunt integrate in structura personalitatii profesorului.

Daca in privinta competentei stiintifice lucrurile sunt destul de clare, in sensul ca ea presupune o solida pregatire de specialitate, cand este vorba de competenta psihopedagogica si de cea psihosociala, Mitrofan face detalieri ale factorilor ce le compun. Competenta psihopedagogica este asigurata de ansamblul capacitatilor necesare pentru "construirea' diferitelor componente ale personalitatii elevilor si cuprinde: capacitatea de a determina gradul de dificultate al materialului de invatare pentru elevi, capacitatea de a face materialul de invatare accesibil prin gasirea celor mai adecvate metode si mijloace, capacitatea de a intelege elevul, de a patrunde in lumea sa interioara, creativitatea in munca psihopedagogica si capacitatea de a crea noi modele de influentare instructiv-educativa, in functie de cerintele fiecarei situatii educationale. Competenta psihosociala cuprinde ansamblul de capacitati necesare optimizarii relatiilor interumane cum ar fi: capacitatea de a adopta un rol diferit, capacitatea de a stabili usor si adecvat relatii cu ceilalti, capacitatea de a influenta grupul de elevi, precum si indivizii izolati, capacitatea de a comunica usor si eficient cu elevii, capacitatea de a utiliza adecvat puterea si autoritatea, capacitatea de a adopta diferite stiluri de conducere.

P. Golu considera ca aptitudinea pedagogica inseamna: eruditie si cunostinte de specialitate, dar si cunoasterea practica a psihologiei individuale a elevilor; priceperea de a transmite cunostinte, dar si capacitatea de a relationa afectiv cu elevul si cu microgrupul de elevi, inteligenta spontana si inspiratie de moment in luarea unei decizii, precum si manuirea constienta a mecanismelor capabile sa optimizeze actul educational. Aptitudinea pedagogica este o sinteza de factori innascuti si dobanditi. Ea confera o mare flexibilitate comportamentului didactic, favorizand o adaptare rapida si usoara la cerintele unei situatii educative.

Atitudini si trasaturi caracteristice acestei profesii

Intrucat meseria de profesor presupune raportarea si confruntarea continua cu altii, anumite calitati atitudinale sunt indispensabile acelora care isi aleg si presteaza aceasta profesiunesi in mod deosebit profesorilor de psihologie. Ne vom opri asupra celor mai semnificative:

Umanismul, in general, si dragostea de copii, in special. Aflandu-se fata unor fiinte umane, adulte sau in devenire, profesorul trebuie sa dea dovada de multa sensibilitate, atasament si respect fata de ele, transformandu-se in cele din urma intr-un coparticipant la propriile lor confruntari. O expresie concreta a umanismului este dragostea pentru copii. Dragostea educatorului este altceva decat dragostea materna. Ea presupune, in primul rand, respect incredere fata de posibilitatile latente pe care le poseda oricare copil, dorinte sincera ca aceste posibilitati sa se dezvolte, increderea deplina in viitorul sau. Ea nu are nimic comun cu sentimentalismul si compatimirea, cu diversele simpatii manifeste sau ascunse fata de unii copii, cu toleranta exagerata. Ea trebuie sa-i cuprinda pe toti copiii, fara nici o descriminare

Calitatile atitudinale de natura caracterial-morala. Din aceasta categorie face parte corectitudinea, modestia, fermitatea, rabdarea, optimismul, stapanirea de sine.

Constiinta responsabilitatii si a misiunii sale. Dupa opinia lui Hubert, aceasta responsabilitate si-o asuma fata de copii, fata de patria sa si fata de intreaga umanitate. In mainile sale se afla, intr-un fel, nu numai viitorul copilului, ci si al patriei si natiunii al carei membru este. A fi constient de aceasta misiune si a te darui total si dezinteresat pentru infaptuirea ei inseamna, implicit, a fi un adevarat patriot. Constiinta responsabilitatii si a misiunii nu pot fi concepute in afara adeziunii si atasamentului fata de valorile culturale, nationale si universale, create de-a lungul veacurilor.

Competenta didactica nu reprezinta o dimensiune intrapersonala, ci una interpersonala, cu multiple fatete relationale. (Salavastru D)

Intr-un program de formare a profesorilor desfasurat in S.U.A., competenta didactica este operationalizata intr-un numar de cinci competente specifice:

competenta cognitiva, care cuprinde abilitatile intelectuale si cunostintele astep­tate din partea unui profesor;

competenta afectiva, definita prin atitudinile asteptate din partea profesorului si considerata a fi specifica profesiunii didactice, fiind si cel mai greu de obtinut;

competenta exploratorie, care vizeaza nivelul practicii pedagogice si ofera ocazia viitorilor profesori de a-si exersa abilitatile didactice;

competenta legata de performanta, prin care profesorii dovedesc nu numai ca stiu, dar si ca pot utiliza ceea ce stiu;

competenta de a produce modificari observabile ale elevilor in urma relatiei pedagogice.

Rolul profesorului de psihologie in orientarea si consilierea elevilor pentru cariera si viata

Profesorul are un rol deosebit de important in orientarea si consilierea elevilor in vederea alegerii viitoarei lor cariere.

Orientarea si consilierea elevilor este un proces complex de pregatire si indrumare a elevilor, in functie de aptitudinile si interesele lor, spre acele forme de activitate scolara sau academice, care sa le permita sa opteze spre anumite domenii profesionale. Este necesar sa se cunoasca personalitatea elevului, sa se realizeze educarea sa in vederea alegerii carierei, sa fie informat cu privire la reteaua scolara, la profesiile existente, sa se consolideze si sa se indrume efectiv.

Educarea elevilor in vederea alegerii carierei, astfel incat acesta sa efectueze optiuni scolare si profesionale realiste, presupune transmiterea si insusirea unor informatii despre diferitele domenii ale realitatii, formare de priceperi si deprinderi, dezvoltarea intereselor, a aptitudinilor generale si speciale, formarea unor trasaturi de caracter, volitive pozitive solicitate in profesia pentru care opteaza elevul. Aceasta activitate are un caracter permanent si vizeaza echilibrul intre ceea ce vrea, ceea ce poate si ceea ce trebuie sa faca elevul.

Continutul obiectelor de studiu, stabilirea unei legaturi permanente intre procesul de invatamant si activitatea social-productiva, activitatea individuala cu elevii, influenta personalitatii profesorului constituie modalitati ce mijlocesc educarea elevului.

Consilierea si indrumarea efectiva a elevului presupune acordarea unui sfat de orientare cu caracter facultativ. Elaborarea sfatului de orientare are in vedere trecutul elevului perspectivele de evolutie ale lui.

Cunoasterea, informarea si educarea elevilor constituie un sistem a carui rezultanta este consilierea si indrumarea.

Directiile de evolutie vizeaza orientarea educativa, legatura dintre orientarea scolara si cea orientarea profesionala si integrarea lor in invatamant, caracterul permanent al orientarii conditionat de conturarea orientarii scolare si profesionale, mobilitatea profesiunilor pe verticala - cronologic si pe orizontala - in continut, de posibilitate a aparitiei unor modificari in structura persoanei, de erorile posibile in procesul orientarii, de extinderea actiunilor de orientare la nivelul intregului sistem de invatamant, de urmarirea subiectilor orientati, de reorientarea scolara si profesionala.

Activitatea de orientare a carierei elevilor include o serie de metode specifice de cunoastere a personalitatii elevilor. Privita dintr-o perspectiva mai ampla, actiunea de consiliere si orientare a carierei cuprinde pentru activitati de baza, si anume: cunoasterea personalitatii elevilor, educarea elevului spre alegerea carierei din punct de vedere al aptitudinilor, o buna cunoastere a retelei scolare si a tuturor profesiilor din cadrul pietei muncii, actul propriu zis de consiliere si indrumare a elevilor spre scopul propus.

Cunoasterea personalitatii elevilor se efectueaza prin intermediul unei conlucrari cu profesorii diriginti, cu familia si chiar cu colectivul clasei din care face parte elevul. Activitatca necesita un anumit timp si se apeleaza la metodele asa-zis clasice de cunoastere, cum sunt: observatia, analiza rezultatelor activitatii elevilor, convorbirea, teste psihologice, esantionatul, analiza datelor biografice, autocaracterizarea si alte metode in functie de fiecare caz in parte.

Faza de incepere a sedintei de consiliere a carierei este un prim pas in colaborarea dintre elev si profesorul psiholog, punandu-se bazele de incredere, sprijin, confidentialitate si totul se insereaza pas cu pas. Pentru inceput, profesorul psiholog trebuie sa-i ofere elevului multa sustinere in amplul proces de autocunoastere a propriei personalitati, care este intr-o profunda etapa a transformarilor. Este indicat sa-si defineasca intr-un mod evident, clar, adevaratele obiective pe care vrea sa le atinga din punct de vedere profesional. Psihologul scolar identifica si ghideaza caile optime, structureaza mijloacele si coreleaza metodele si tehnicile potrivite in vederea atingerii telurilor fiecarui elev in parte.

Sedinta de consiliere si orientare scolara are un prim obiectiv, o ampla vizualizare a personalitatii elevului cu diverse contexte de viata, relatii cu colegii, cu prietenii, cu profesorii cu parintii in diverse contexte de viata, respectiv timp liber - aici se includ unele pasiuni extrascolare, se cauta existenta unor obstacole sau dificultari care obstructioneaza dezvoltarea armonioasa a personalitatii elevului. Toate aceste aspecte sunt cuprinse intr-un interviu structurat metodic si desfasurat in timp, care se completeaza ulterior cu aplicarea de teste pentru interese sau cu cele de evaluare a aptitudinilor ori a deprinderilor specifice fiecarui caz in parte. De asemenea, se folosesc chestionare de interese, de motivatie precum si chestionare de evidentiere a valorilor personale.

Concomitent se pot utiliza si testele de inteligenta, cele de personalitate, care evidentiaza un anumit profil concret al fiecarui elev in parte, luat singular, ca personalitate distincta pentru varsta lui.

Paralel cu metodele expuse anterior psihologul scolar uzeaza si de analiza rezultatelor activitatii respectiv o amanuntita evaluare a produselor lor care sunt amprentate de individualitatea Eului propriu fiecarui scolar in parte.

Aceste produse specifice pot fi : compuneri, eseuri, compozitii artistice de tip plastic respectiv picturi, desene, sculpturi, machete ori lucrari de tip artizanal, de tip muzical compozitii etc. Toate acestea incununeaza un anumit stil de personalitate care este unica in felul ei si poseda calitati care-l individualizeaza pe fiecare elev in parte.

Metoda convorbirii este foarte des folosita, oferindu-ne date referitoare la anumite cunostinte ale elevilor in diverse sfere ; se face ulterior o aprofundare a stilului de personalitate, a caracteristicilor temperamentale si a stilului caracterial precum si evidentierea unor complexe, diferite opinii, aprecieri chiar unele fobii sau alte probleme strict personale sau de context cu mediul.

Sedinta de consiliere se aprofundeaza prin intrebuintarea unor chestionare de interese prin intermediul carora se obtin date privind aspiratiile, optiunile pentru viitor, unele atitudini si idealuri care il motiveaza pe un elev in momentul respectiv si il conduc spre unele scopuri de viitor si il angreneaza in alegerea carierei.

Analiza datelor biografice este metoda care ofera nenumarate informatii referitoare la situatia elevului in cadrul familiei, referitoare la dezvoltarea personala, date ce includ unele probleme de sanatate sau diverse atitudini in raport cu activitarile scolare si extrascolare pe diverse paliere.

Autocaracterizarea este o alta metoda de investigatie psihologica foarte apropiata de analiza datelor biografice si totusi distincta. Ea consta intr-o introspectie profunda, greu accesibila psihologului, este practic o sursa de informatii proprii asupra atitudinii elevului fata de el insusi, o autoanaliza profunda corelata de o sinceritate specifica varstei.

Metoda testelor este un instrument des intrebuintat de psihologul scolar in cadrul evaluarii cat mai obiective si standardizate a unor abilitati, stiluri comportamentale sau aptitudini ale elevilor, ce se cer evidentiate in cadrul sedintelor de consiliere a carierei. Aceste teste trebuie aplicate in functie de anumite etape si in functie de scopul vizat. Testele cele mai intrebuintate in cadrul sedintelor de consiliere a carierei sunt cele de aptitudini (aptitudini verbale, matematice, tehnice, artistice sportive).

Finalitatea urmarita prin aceste metode trebuie sa fie in acord cu o anumita atmosfera de calm, liniste in cadrul cabinetului psihologic dublata de o atitudine empatica, de echilibru a psihologului, acesta putand sa creeze elevului acel nivel de confidentialitate si incredere absolut necesara in procesul de orientare spre cariera.

Aplicarea unui model de Orientare si Consiliere cu privire la dezvoltarea carierei, presupune aducerea individului in centrul preocuparilor directe ale activitatii consilierului simultan cu focalizarea atentiei pe urmatoarele directii:

dezvoltarea personala si sociala a individului:

- autocunoasterea generala,

- autoevaluarea potentialului intelectual,

- intelegerea identitatii sinelui, ca parte si intreg,

dezvoltarea in planul educatiei si formarii profesionale:

- intelegerea lumii educatiei, a rolului si finalitatii acesteia,

- identificarea motivelor care dinamizeaza activitatea de invatare si dezvoltare intelectuala,

dezvoltarea in planul carierei:

- intelegerea proceselor economice si sociale care ii sunt accesibile: familie, economie, profesie, salariu, proprietate, bani, bunuri materiale si culturale etc.,

- intelegerea ambiantei sociale si economice in care traieste,

- constientizarea valorii personale pe piata fortei de munca,

- diversitatea continutului muncii,

- timp liber, activitati comunitare, viata personala, familie etc.

Informarea despre posibilele rutele scolare care pot fi urmate de orice elev care a absolvit un anumit nivel de invatamant, trebuie sa cuprinda: denumirea scolii, adresa, numarul de telefon si fax, eventual adresa E-mail; persoanele de contact; tipurile de scoli existente in diferite zone sau medii; profilurile de pregatire; conditiile de admitere; conditiile de scolarizare; dotari speciale ale scolii; calitatea pregatirii; modalitatile de a ajunge la sediul scolii.

Aceste informatii trebuie oferite intr-o forma sistematizata, dupa anumite criterii si, la cerere, in mod neutru, cu avantajele si dezavantajele fiecarei unitati (de exemplu: este situata la mare distanta de casa, dar are dotari deosebite: camin, ateliere etc.; este situata in mediul rural, dar cu conditii foarte bune de invatare si rate inalte de plasare / integrare a fortei de munca tinere etc).

Principalele mijloace utilizate in orientarea scolara si profesionala, modernizate, actualizate si integrate in noile continuturi ale invatamantului sunt:

vizitarea altor scoli, universitati, intreprinderi si institutii in scopul cunoasterii, informarii, orientarii,

efectuarea de exercitii de autocunoastere si interevaluare desfasurate in clasa,

discutarea preocuparilor de timp liber, a hobby-urilor, pasiunilor personale,

prezentarea profesiilor parintilor,

invitarea in scoala de personalitati, oameni de diferite profesii si prezentarea activitatii lor,

analizarea diferitelor lucrari, carti, articole, emisiuni de radio si televiziune, filme documentare, ziare specializate in reportaje economice si despre munca, a ziarelor de reclama si a rubricilor de anunturi etc. care au continuturi ajutatoare Consilierii si Orientarii,

incurajarea participarii elevilor la cercurile de specialitate organizate in scoala si/sau in afara acesteia,

invitarea de directori de sc. profesionale, de licee, rectori din institutiile de invatamant superior,

organizarea de intalniri cu fosti elevi ai scolii si care au realizari profesionale remarcabile,

simularea in clasa a diferitelor contexte de viata si profesionale,

organizarea de intalniri comune elevi, parinti, profesori pe teme de Consiliere si Orientare.