|
|
|
CARACTERUL Dintre insusirile psihice cele mai complexe, care fac parte fin fizionomia persoanei umane, fara indoiala ca sunt si acelea ce definesc caracterul ei. La originea sa cuvantul "caracter", provenit din limba greaca, inseamna "trasatura", "particularitate", "semn". In acceptie psihologica, prin acesti termeni sunt designate insusirile persoanei, care iti pun amprenta pe modul ei de manifestare, o fac sa fie ea insasi, o deosebesc ca individualitate psihologica de alte persoane.
In sensul larg al cuvantului, prin caracter se intelege ansamblul trasaturilor esentiale si calitativ specifice, care se exprima in activitatea omului in mod stabil si permanent. Intr-un sens ceva mai restrans, caracterul poate fi definit ca o totalitate de trasaturi esentiale si stabile, derivate din orientarea si vointa omului.
Trassturi caracteriale sunt acele particularitati psihice individuale care fac parte integranta din structura caracterului. Fiind insusiri esentiale si durabile ale persoanei, ele determina un mod constant de manifestare. Datorita acestui fapt, cunoscand trasaturile de caracter, noi putem prevedea cu multa probabilitate cum se va comporta un om intr-o imprejurare sau alta. Un exemplu: um om care se caracterizeaza prin harnicie in munca putem anticipa aspra atitudinii lui fata de sarcinile de plan si asupra felului in care isi va aduce la indeplinire aceste sarcini. Este de asteptat de la persoana respectiva exigenta fata de sine insasi, straduinta si eforturi sustinute, in vederea realizarii unor produse de calitate superioara. Toate aceste manifestari constituie criterii ale trasaturi mentionate. Cu totul altul va fi tabloul atitudinilor si al faptelor de conduita la care ne asteptam de la un om caracterizat drept lenes. Tot asa, stim dinainte ca un om curajos va infrunta cu barbatie situatiile periculoase, cata vreme fricosul va da, dupa expresia populara, "bir cu fugitii".
Din exemplele de mai sus rezulta ca trasaturile caracteriale nu sunt o manifestare intamplatoare a persoanei. Este adevarat ca in anumite imprejurari lenesul poate savarsi fapte de harnicie; fricosul poate manifesta acte de mare curaj. Dar asemenea manifestari sporadice nu sunt definitorii pentru o persoana si de aceea nu se pot inscrie in lista trasaturilor caracteriale pozitive: harnicia, curajul.
Pot fi considerate trasaturi de caracter numai acele insusiri care exprima o atitudine stabilizata fata de realitate (pozitiva sau negativa) si care se manifesta constant in faptele de conduita ale omului. Este vorba tocmai de trasaturile derivate din orientarea si vointa omului, asa cum s-a specificat in una din definitiile de mai sus asupra caracterului. In timp ce trasaturile rezultate din orientare dezvaluie atitudinile persoanei fata de realitate, trasaturile volitive confera conduitei omului un caracter activ si de finalitate: energie, fermitate, hotarare in realizarea scopurilor.
Pe de alta parte, in exemplele de mai sus, ca de altfel si in viata de toate zilele, trasaturile de caracter sunt asociate unei aprecieri morale. Astfel, onestitatea, modestia, generozitatea, curajul sunt considerate drept insusiri pozitive ale persoanei umane. Dimpotriva, lenea, necinstea, egoismul, infumurarea, lasitatea sunt supuse unei evaluari morale negative.
In structura caracterului intra variate aspecte ale activitatii psihice: cognitive, afective. Pot deveni inss trasaturi reale de caracter numai acele insusiri care detin un loc dominant in structura persoanei constanta asupra modului de a gandi, simti si actiona a omului. Trebuie sa avem in vedere persoana in totalitatea ei, sinteza specifica a trasaturilor ei caracteriale, aflate intr-o stransa interdependenta. Caracterul nu este ceva ce se suprapune, ca o suprastructura, peste procesele psihice ale omului.
De la nastere, individul invata sa se integreze treptat intr-un sistem de relatii sociale, tot mai complexe, pe masura ce trece din familie in scoalpa Aceste relatii se impun in mod obiectiv, fiind controlate printr-o serie de cerinte, reguli, norme si principii social-morale. Astfel relatiile individului cu alti oameni sunt reglate de cerinte si norme morale ale convietuirii in comun, animati de aceleasi aspiratii si idealuri.
Toate aceste sisteme de relatii externe, pe masura ce se interiorizeaza, sunt traite sub forma de atitudini mai mult sau mai putin consolidate si generalizate, fata de oameni, de activitate, de propria persoana. Odata formate atitudinile respective se obiectiveaza, ori de cate ori situatiile o cer, in fapte de conduita corespunzatoare.
Pe aceasta cale se formeaza trasaturile de caracter, care la inceput sunt determinate de conditii sociale externe, pentru ca o data consolidate sa exprime conditiile interne ale persoanei. Relatiile interiorizate sub forma de atitudini devin motive ale activitatii pe care omul o realizeaza printr-un foarte bogat sortiment de moduri de comportare, achizitionate ca efect al inflentelor instructiv-educative. Conceput in acest fel, caracterul ne apare ca o expresie a esentei sociale a omului.
Componentele structurale ale caracterului Componentele caracterului pot fi impartite in doua grupe mari:
a) trasaturi derivate din orientare
b) trasaturi derivate din vointa omului.
Trasaturile derivate din orientarea persoanei- in structura caracterului apare in primul plan orientarea care detine un rol conducator in conduita omului. Reflectand complexul de influente sociale, continutul caracterului confera persoanei umane o anumita orientare in viata. Prin orientare se intelege o atitudine a omului fata de realitate, capabila, in faza de motiv, sa exercite o inflenta determinanta asupra activitatii lui.
In plan psihologic, continutul orientarii omului se exprima prin atitudinea lui fata de altii, fata de munca si fata de sine insuti. La baza acestor grupe de atitudini stau diferite trasaturi pozitive si negative de caracter. Aceste trasaturi se manifesta prin atitudiniile respective si de aceea ele pot fi cunoscute numai pe cale deductiva. Ele nu pot fi separate riguros, intrucat se influenteaza reciproc. De exemplu, atitudinea fata de altii exercita influenta asupra atitudinii fata de munca si invers. Cine este animat de spirit de echipa nu poate ramane indiferent cand observa ca unii oameni manifesta delasare in munca. La fel, atitudinea fata de persoana proprie depinde in mare masura de aprecierile altora.
Dintre trasaturile pozitive de caracter care exprima atitudinea fata de oameni fac parte: colectivismul, sociabilitatea, sinceritatea, corectitudinea, tactul, delicatetea. In lista trasaturilor negative se inscriu: individualismul, indiferenta, nesinceritatea, "inchiderea in sine".
Aceste trasaturi se formeaza si se manifesta sub forma de atitudini in procesul relatiilor complexe dintre oameni. In structura caracterului ele pot avea o ierarhizare diferita si un grad variabil de generalizare. In functie de situatiile concrete, aceeasi persoana poate sa manifeste atitudini chiar contradictorii, fara ca prin aceasta sa fie tulburata unitatea relativa a caracterului ei.
De exemplu, la locul de munca un om poate sa manifeste spirit de echipa, iar in alte situatii sa fie invidualist. Aceasta denota o corelare nedorita a elementelor colectiviste cu cele individualiste. Un alt exemplu este acela al parintilor care pot fi extrem de exigenti, dar in acelasi timp sunt duiosi fata de copiii lor.
Reversul negativ al colectivismului este individualismul. Individualistul se caracterizeaza prin interese meschine, cum ar fi grija exclusiva fata de profitul si prosperitatea personala. Din aceasta cauza individualistul cauta sa se eschiveze de la indeplinirea sarcinilor colective. In numeroase cazuri individualismul se formeaza inca din copilarie, datorita atitudinii gresite a parintilor fata de copiii lor (rasfatarea, satisfacerea tuturor capriciilor).
Cand se face analiza trasaturilor care exprima atitudinea fata de alti oameni, trebuie avut in vedere si faptul ca prin continutul lor, ele pot fi de natura diferita. Acesta este cazul, de exemplu al sociabilitatii, al "inchiderii in sine. Persoanele sociabile se manifesta foarte larg si neselectiv; ei leaga prietenii foarte usor, cu multe persoane, dar fara ca aceste relatii sa fie de adancime si durabilitate. La alti oameni, dimpotriva, sociabiliatea are o sfera mai restransa, prieteniile se leaga greu, dar selectiv si drept urmare ele sunt mai profunde si mai durabile.
Acelasi lucru se poate spune si in ceea ce priveste "inchiderea in sine". In unele cazuri, ea este expresia unei atitudini de evitare intentionata a societatii. In alte cazuri, "concentrarea in sine" are o profunda motivare launtrica, iar izolarea oamenilor respectivi este neesentiala sub aspect
Relatiile cu oamenii, cu colectivul si cu societatea sunt legate organic de atitudinea fata de munca. Trasaturile pozitive de caracter care se manifesta in acesta atitudine sunt: harnicia, punctualitatea, spiritul de initiativa. Din trasaturile negative fac parte lenea, neglijenta, dezorganizarea.
In cadrul societatii noastre munca nu ocupa numai un loc central ci este un mijloc de existenta, izvorul cresterii necontenite a bunei stari materiale.
Analiza continutului psihologic al atitudinii fata de munca ne conduce la stabilirea urmatoarelor componente:
a)salariul & harnicia- factorii principali, care mobilizeaza toate resursele fizice, intelectuale si morale ale omului, animat de dorinta de a se realiza in plan financiar.
b)exigenta- fata de persoana proprie si dorinta de a fi cat mai eficient posibil.
c)atitudinea exigenta fata de membrii colectivului.
d) spirit de initiativa-inventivitate si creativitate in activitatea desfasurata.
De asemenea, nivelul de dezvoltare a acestor componente prezinta variatii diverse. Aceasta depinde si de gradul influentelor pe care le-a receptionat omul din partea mediului in care traieste.
Modestia, rationamentul sunt cateva din trasaturile pozitive de caracter care se exprima prin atitudinea omului fata de sine insusi. Reversul negativ al acestor trasaturi il constituie ingamfarea, aroganta.
Daca trasaturile pozitive s-au format pe baza unor juste relatii reciproce dintre oameni(in familie, scoala, servici) , nu este mai putin adevarat ca trasaturile negative sunt efectul educatiei gresite de cele mai multe ori in familie. Prezenta lor creeaza reale probleme in adaptarea persoanei, duce la incordarea relatiilor ei cu alti oameni, incat apare evidenta necesitatea reeducarii omului.
Toate trasaturile de caracter examinate pana acum constituie o premisa si totodata un rezultat al activitatii omului integrat intr-un anumit sistem de relatii. Trasaturile de caracter nu numai ca se manifesta in faptele si actiunile omului, dar se si formeaza prin aceste fapte si actiuni. Un om se comporta mereu in acord cu ideile si convingerile sale; un om harnic totdeauna da dovada de sarguinta in munca. Insa principalul lucru este ca prin faptele sale sa nu vina in contradictie cu propriile idei si convingeri, dupa cum harnic poate sa devina numai acela care munceste cu sarguinta. Acelasi lucru se poate spune si in ceea ce priveste celelalte trasaturi analizate de caracter: ele se formeaza si se dezvolta in procesul desfasurarii unei activitati care solicita trasaturile respective. Calea pentru inlaturarea trasaturilor negative constituite de caracter este aceeasi. Astfel, lenea nu poate fi combatuta decat prin eforturi depuse in munca(invatatura); timiditatea poate fi inlaturata numai prin fapte care cer curaj.
Trasaturile de caracter derivate din vointa omului
In afara de orientare, caracterul omului se manifesta si prin eforturile constiente pe care le depune in vederea realizarii scopurilor fixate. Daca stabilirea scopurilor este dependenta de conceptia despre lume, in schimb realizarea lor solicita eforturi voluntare sustinute din partea omului. De aceea, in structura caracterului intra si diferite trasaturi de natura volitiva. Aceste trasaturi se exteriorizeaza prin atitudinea activa a omului fata de obstacolele ce se ivesc in calea scopurilor propuse.
Cu toate ca vointa si caracterul au o stransa legatura si se intrepatrund, ele nu sunt realitati identice. Vointa imprima caracterului asemenea trasaturi cum ar fi energia, fermitatea, gradul de organizare. Caracterul insa are si o serie de trasaturi care rezulta din orientare si astfel ii dau continut.
Ca trasatura volitiva de caracter, energia se exprima in hotararea, curajul si spiritul de initiativa cu care actioneaza omul in realizarea scopurilor ce-i stau in fata. De hotarare este nevoie atat in alegerea mijloacelor cat si in trecerea prompta la executia lor. Dar a actiona hotarat nu inseamna a actiona nechibzuit, sub presiunea impulsurilor momentane. Omul cu un caracter format ia hotarari chibzuite, tinand seama de situatie si chibzuind asupra efectelor actiunii ce urmeaza s-o savarseasca.
In acelasi timp, indeplinirea scopurilor propuse presupune curaj si initiativa. Curajul poate avea forme diferite de manifestare, fiind insotit de satisfactia pe care o resimte omul cand invinge obstacolele, cand merge in intampinarea situatiilor primejdioase. Este insa necesar sa se faca deosebirea intre curajul adevarat si indrazneala "oarba", impulsiva, nesabuita, care, fireste, este daunatoare. Din datele unor sondaje de opinie a rezultat faptul ca elevii sunt cei care confunda curajul cu indrazneala "oarba", ceea ce poate avea efect negativ asupra conduitei lor.
Ca trasatura de caracter, spiritul de initiativa se exprima in atitudinea creatoare a omului fata de munca. In aceasta atitudine se manifesta, pe de o parte, cunostintele si aptitudinile, iar, pe de alta parte, initiativa, care consta in orientarea rapida in situatii pentru a fi gasita noua cale de urmat.
Cand ne referim la fermitatea caracterului, avem in vedere taria vointei si perseverenta cu care omul lupta pentru realizarea scopurilor, fara a se abate si a ceda in fata greutatilor. Dificultatea consta nu in a incepe o actiune ci in a o termina. Un om cu caracter ferm da dovada intotdeauna de perseverenta, rabdare si rezistenta in activitatea desfasurata. Pus in fata unor situatii complexe, a unor probleme de perspectiva, el urmareste obiectivele principale, nu se pierde in chestiuni de amanunt, desi nu le scapa din vedere. In conditii neobisnuit de grele, omul cu caracter ferm manifesta multa rabdare si exigenta fata de propria persoana.
O ultima trasatura volitiva de caracter este gradul de organizare, exprimat prin 3 insusiri: stapanirea de sine si increderea in sine.
Stapanirea de sine este un rezultat al organizarii interioare a vietii psihice, al controlului permanent pe care omul il exercita asupra gandurilor, sentimentelor si faptelor sale de conduita. Stapan pe sine este numai acela care nu se lasa prada afectelor, care este capabil sa-si inhibe reactiile, sa-si regleze mimica vocala, expresia fetei si gesturile. El nu se lasa dominat de dispozitii oscilante: bucurie-tristete, adesea contradictorii prin insasi natura influentelor externe.
Nu poate fi conceput un om de caracter care sa nu aiba incredere in sine. Omul cu caracter nu se descurajeaza in fata esecurilor, nu-si pierde prezenta de spirit, nu este cuprins de panica. Dimpotriva, el isi mobilizeaza toate fortele fizice, intelectuale si morale pentru a invinge obstacolele ivite.
Toate trasaturile de caracter analizate nu sunt izolate unele fata de altele in structura persoanei umane. Ele se organizeaza si se ierarhizeaza intr-un tot mai mult sau mai putin unitar, formand trasaturi individuale de caracter, specifice fiecarei persoane in parte.
Bibliografie:
Psihologia Generala
de Corneliu Stoican
