Introducere

Aceasta prelegere asigura o incursiune in problematica raportului dintre normalitate și anormalitate, dintre sanatatea psihica și boala psihica.

Obiective

La sfarsitul acestei prelegeri, studentul va putea :

sa aiba o viziune de ansamblu privind manifestarile simptomatice ale comportamentului deviant;

sa dobandeasca abilitatea de a folosi din punct de vedere teoretic conceptele de sanatate mintala versus boala mintala;

sa evidențieze reperele care fac distincția intre personalitatea normala versus personalitatea anormala, disfuncționala.

1. Preocupari si abordari in domeniul normalitatii si anormalitatii.

Conditia umana defineste interconexiunea existenta intre structura psihica, infrastructura biologica si suprastructura sociala.

Conditia umana poate avea o evolutie onesta si sanatoasa, deci normala, precum si una patologica sau criminala, deci anormala.

Normalitatea si anormalitatea sunt defapt doua ipostaze, doua concepte operationale cu ajutorul carora ne orientam in labirintul echilibrului sau dezechilibrului. Atat viata psihica normala cat si cea anormala este o procesualitate cu un caracter dinamic.

F.Cloutier interpreteaza normalitate si boala psihica in raport cu gradul de maturizare a personalitatii. Incompleta maturizare se exprima printr-o stare de boala.

Deseori notiunea de anormalitate se identifica cu adaptarea deficitara a individului deviant la exigentele vietii familiale si sociale.

Problema raportului dintre normalitate-anormalitate, dintre sanatate psihica si boala a preocupat multi specialisti (M.Foucault, R.Bastid, R.Linton, A.Servantie, A.Porot, CL.Herzlich). A.Porot sustine ca termenul de anormalitate se aplica tuturor indivizilor ale caror resurse intelectuale, echilibrul psihic si comportament obisnuit (normal) scapa masurilor si regulilor comune.

Anormalitatea se refera la o varietate foarte larga de forme si manifestari simptomatice ale comportamentului deviant. Anormalitatea reprezinta un fapt particular, care caracterizeaza structura si motivatiile personalitatii, evolutia conduitei individului in raport cu actiunea, gandirea si constiinta. Exprima diferite forme de perturbare a personalitatii ce pot conduce la tulburarea constiintei de sine si la perturbarea relatiilor inter-umane. Anormalitatea, din punct de vedere psihic cuprinde diferite forme de devianta comportamentala, ceea ce conduce ca efecte secundare la abateri de normele sociale. Trebuie evidentiat ca nu orice act deviant, orice nebunie, tine de domeniul anormalitatii, ci numai cele care presupun dezorganizarea personalitatii sau formele psihopatologice simptomatice. Orice act de delincventa reprezinta un act de devianta comportamentala, dar nu orice delincvent reprezentat prin nebunia sa, reprezinta un bolnav psihic. Pentru a putea aprecia daca o conduita sociala este sau nu anormala din punct de vedere patologic este nevoie de un "model de referinta sociala" .

In ce priveste normalitatea, acest termen implica doua acceptiuni: una ca frecventa statistica si una ca idee normativa a starii unei persoane (F.C.Redlich).

Punctul de vedere clasic aprecia starea de sanatate mintala prin absenta bolii, normalitatea excluzand dezechilibrul. Cele doua concepte sunt insa calitativ diferite si in consecinta fiecare se caracterizeaza prin atribute individuale (H.C.Rumke).

Punctul normalitatii este la fel de greu de definit, in sens conceptual, ca si boala, mai ales atunci cand ne referim la dezorganizarea vietii psihice.

Normalitatea in conceptia lui Delay si Pichot este privita dintr-o perspectiva dimensionala: o normalitate statistica, in care normalul este ceea ce se observa mai frecvent, putand fi asemanata cu normalitatea subiectiva, rezultat din evaluarea calitatilor fizice sau psihice ale unei persoane considerata mijlocie prin realizarea medie; o normalitate ideala, de origine sociala, prin raportare la normele sociale considerate ideale de catre societate (diferenta dintre normalitate si anormalitate este calitativa); o normalitate functionala, in care normalul este definit ca o stare proprie unui individ in functie de caracteristicile si scopurile pe care si le propune.

Din aceasta conceptie tridimensionala, decurg conceptele de sanatate mintala si personalitate devianta.

Sanatatea mintala se releva ca o problema esentiala proprie individului, cat si comunitatii. Starea de sanatate este apreciata dupa trei criterii: absenta bolii criterii statistice, performante pozitive. Starea de sanatate mintala cat si boala psihica sunt forme ale existentei vietii psihice, stari, situatii, ipostaze ale structurii si dinamicii aceleiasi personalitati raportate la starea de echilibru sau dezechilibru a individului.

Krapf, referindu-se la conceptul de sanatate mintala, considera ca un individ reactioneaza in mod sanatos, daca in cursul dezvoltarii sale se arata a fi capabil de o adaptare flexibila fata de situatiile conflictuale.

OMS a definit starea de sanatate mintala ca "o stare completa de bine fizic, mintal si social, care nu este data numai de absenta bolii sau a infirmitatii".

De asemenea si K.Soddy defineste sanatatea mintala ca o capacitate de a trai in relatii armonioase cu mediul. Astfel putem concluziona ca sanatatea psihica se constituie prin adaptarea adecvata a personalitatii integrale la mediul social, astfel incat intre structurile psihofiziologice ale organismului, resursele sale psihologice si mediul ambiental sa existe armonia. Sanatatea exprima astfel echilibrul dintre fiinta si lume, adica interactiunea lor simetrica si armonioasa, in raport cu ordinea si legitatea in dezvoltarea lumii insasi. Boala si crima rezulta din dezechilibrul fiintei cu lumea, din lupta lor asimetrica si dezarmonioasa.

Enechescu Constantin evidentiaza faptul ca boala psihica apare in conditiile producerii anumitor dezechilibre ale unora dintre planurile: biologic, social si cultural, prin influentele provenite din mediul natural, psihologic, social sau structural al individului. Ea este consecinta actiunii asupra individului a unor influente morbigenetice care implica dezorganizari in mediul ecologic, natural, social sau spiritual.

FIG 2. Influenta biologicului, culturalului, psihologicului si socialului asupra bolii psihice.

Consecinta care decurge de aici, are un caracter axomatic-echilibrul din "lume" este echilibrul din "mine"; dezechilibrul si dezordinea din "lume" este conditia si cauza dezechilibrului "meu". Conduitele noi, accentuate de boala, se vor deosebi de cele normale abolite. Sanatate psihica se poate defini prin:

a) Omul dintr-o bucata, capabil de stapanire de sine, care introduce unitatea in multiplicitatea manifestarilor sale, punand astfel ordine in ele;

b) Omul statornic si de cuvant capabil de conducere de sine;

c) Omul cinstit care respecta normele sociale;

d) Omul capabil de munca productiva.

Opusul acestor elemente sunt:

a) lipsa stapanirii de sine;

b) lipsa conducerii de sine, nestatorniciei;

c) actiuni antisociale (nebunie,crima);

d) imposibilitatea de integrare in campul muncii;

Parametrii sanatatii, crimei si bolii mintale sunt: ereditatea cu care suntem inzestrati, familia in care crestem, scoala, meseria si casatoria.

Debilitatea mintala predispune la maladie psihica,dar imbolnavirea nu izvoraste intotdeauna din ea, ci si prin intermediul opiniei sociale, care genereaza complexul de inferioritate. Cauzele bolilor mitale pot fi atat in corp cat si in structura sufleteasca, precum si in societate. In acest sens, trebuie sa se tina seama de bolnavul mintal " nu este un alienat decat in raport cu o societate data"(R.Bastide).

Echilibrul existent intre psihofiziologia individului, resursele lui psihologice si circumstantele ambientale poate fi fragil si vulnerabil in raport cu influentele exercitate de mediul extern. Tulburarile psihice pot fi privite ca reactii specifice fata de solicitarile stresante ale mediului.

Starea de boala reprezinta, dupa cum am subliniat pana acum, o forma de dezabatere a personalitatii individului, in raport cu mediul sau. Astfel raspunsurile comporatamentului sau la mediu, vor aparea alterate. Boala psihica impune adoptarea unui nou tip de comportament care subtituie comportamentul pe care il putem denumi "normal" . Acest tip de comportament ii confera individului protectie, securitate si satisfactie personala.

Intre normalitate si anormalitate nu se poate trasa o linie, pentru ca ambele se pot inlocui in functie de circumstante.

Pamfil si Ogodescu subliniaza ca normalitatea si anormalitatea reprezinta o corelatie, un raport. Trebuie tinut cont si de faptul ca fiecare persoana are propriile caracteristici particulare de exprimare, se exteriorizeaza comportamental diferit de ceilalti si prin urmare are propriile maniere de rezolvare a unor dificultati personale.

Boala psihica poate fi interpretata atat ca anormalitate, cat si ca devianta de la un model dezirabil din punct de vedere social. In acest sens, psihopatologia, imbina elemente ce tin de psihiatrie, psihologie cu cele ce tin de social si se bazeaza atat pe individualitatea actului mintal patologic, cat si pe consecintele nefaste ale acestuia atat pentru individ cat si pentru societate.

In cadrul trasaturilor criminaloide de ordin psihotipologic se inscrie lista de organizare a caracterului, dezvoltarea exagerata a agresivitatii, o nervozitate prea accentuata si mai presus de orice debilitate mintala care apare corelata cu infractiunea.

Crima este rezultatul imposibilitatii de adaptare, care pericliteaza conservarea si dezvoltarea, ducand la nonconservare si regresiune.

Omul sanatos mintal judeca lumea si propria sa fiinta asa cum sunt ele, cunoasterea sa fiind obiectiva si realista.

Omul bolnav mintal interpreteaza propria persoana si lumea asa cum o vede el cum ar dori el sa fie, cunoasterea sa fiind subiectiva .

In cunoasterea si gandirea patologica, informatiile sunt intotdeauna subiective si astfel false determinata de proiectia asupra realitatii a unor imagini necorespunzatoare.

Reactiile psihopatologice reprezinta un tip particular de raspuns la un eveniment trait de individ de scurta durata dar de intensitate crescuta, insotite de diminuarea claritatii campului constiintei.

A.Meyer defineste boala mintala ca o adaptare gresita sau o lipsa de adaptare. Omul anormal, bolnav mintal, sau cu tendinte criminale este caracterizat printr-o dezvoltare mai mare a instinctelor mortii, respectiv a fricii si maniei.

Aceste dezorganizari sau dezechilibre ale sistemului personalitatii implica de asemenea transformari la nivelul personalitatii. Este cazul formelor deviante ale comportamentului social al individului in care se incadreaza sociopatiile, conduitele de tip delictual antisocial etc.

Campbel clasifica tulburarile psihice in :

1.            Tulburari mintale deschise si evidente (psihoze de diferite feluri). Aceste tulburari se caracterizeaza prin nervozitate, neurastenie, epuizare si crize puternice.

2.            Tulburari psihice produse de dereglarea echilibrului intern personal in care constiinta relatiilor sociale si a lumii exterioare nu este adanc tulburata, in care bolnavul isi da seama de simptomele sale si de nevoia de ajutor (psihozele, nevrozele). Caracteristicile acestor tulburari sunt: frica morbida, scrupule exagerate, episoade si simptome isterice.

3.            Persoane care simt in felul lor de a face fata conduitelor in care traiesc lasa de dorit. In randul acestor persoane se incadreaza cei cu complexe de inferioritate, sentimente de discriminare, complexe de gelozie, pornite de suspiciune, entuziasm lipsit de balanta fixari emotive, agresivitati crescute.

Starea de sanatate mintala reprezinta gradul de dezvoltare si integritatea functionala a mecanismelor interne ale psihicului.

Ea este prima conditie in procesul adaptarii si integrarii sociale a omului.Instrumentul principal al adaptarii omului la mediu il reprezinta psihicul. Sanatatea mintala nu este afectata de orice esec de adaptare.

Datorita faptului ca tulburarea mintala poate afecta in diferite grade adaptarea individului la mediu, el il poate aduce pe acesta in conflict cu legea, cu autoritatile, putand ajunge si la comiterea unor acte antisociale indreptate asupra persoanei, proprietatii, statului sau moravurilor sociale.

Adaptarea individului la mediu depinde de relatiile informationale, om - mediu.

Societatea produce "sanatatea" si "boala" prin intermediul modului sau specific de viata. Ea cere de la individ ceea ce el refuza in sine sa dea. Individul este incapabil de a actiona in fata modului sau de viata neputandu-se sustrage din fata agresiunilor indreptate impotriva sanatatii sale.(Cl.Herzlich)

Boala mintala, prin evolutia ei imprevizibila reprezinta o amenintare permanenta. La bolnavul psihic spre deosebire de omul sanatos, anturajul poate avea o influenta nefasta si acest lucru poate fi sustinut de morbiditatea personalitatii sale (exemplu: influente religioase pe fundalul unor tulburari de personalitate paranoide).

Karl Leonhard identifica individualitati care au tendinta de a aluneca spre anormal. Prin personalitati anormale se ințeleg acei indivizi care chiar in lipsa unor imprejurari exterioare nefavorabile au dificultati de adaptare la cerintele vietii.

Personalitatea reprezinta mediul psihologic in care se dezvolta boala psihica. Elementele psihopatologice apar ca fenomene incluse in sistemul personalitatii ele coexistand alaturi de cele normale. Aceste aspecte vor duce la o transformare calitativa a personalitatii , caracterizata printr-o alterare si un dezechilibru. Transformarea psihopatologica a sistemului personalitatii se exprima printr-o simptomatologie complexa.

K. Leonhard prezinta personalitatile anormale legate de anumite trasaturi de caracter in numar de patru:

Firea demonstrativa caracterizata printr-o capacitate de refulare anormala. Cand atinge grade mai inalte devine fire isterica. Este exagerat in gesturi si vorbe, doreste sa-si dea importanta si sa se afirme, prezinta teatralism cu note de inautenticitate, se autolauda sau se autocompatimeste. Acest individ este patetic, plin de fantezie, uneori mincinos, lipsit de autocritica. Traieste mai mult in prezentul imediat, ia decizii pripite, este recalcitrant este predispus la epiozare nervoasa.

Firea hiperexacta sufera de carente in capacitatea de refulare, nehotarare in decizii, indoiala, oscilatii nesfarsite intre pareri, infibitii si autocontrol excesiv. Este foarte meticulos, cu o grija exagerata pentru propria persoana, cu o dezvoltare puternica a sentimentului de teama.

Firea hiperperseverenta are ca substrat perseverenta anormala a afectului. Este omul susceptibil, banuitor, incapatanat, ambitios si deseori ii invinuieste pe ceilalti de atitudine ostila. Are idei fixe, obsesive, este persoana care lupta pentru drepturile lui.

Firea nestapanita este dominata de impulsurile momentane ce contrasteaza cu gandirea greoaie. Firea nestapanita este frecvent intalnita in copilarie, se agraveaza in adolescenta. Ea predispune la acte delincventiale.

Astfel se observa ca spatiul bolii mintale, nu se limiteaza la spatiul corporal, ea extinzandu-se si asupra dimensiunilor psihosociale ale acestuia, cu implicatii comunitare(M.Foucault,P.Giudicelli).

2 . Conceptiile medicale si psihosociale ale raportului dintre normal si patologic.

Criteriile de definire ale pesonaliatii normale si patologice au evoluat in paralel cu cele de definire si evaluare a sanatatii si bolii psihice. A fost parcurs un drum lung de la primele perspective de abordare a normalitatii si pana la conceptia actuala cu privire la raportul normalitate-anormalitate, sanatate si boala.

Pe parcursul acestei evolutii s-au prefigurat noi perspective,altele fiind abandonate.

3.2.1. Perspectiva rationalitatii si a realismului gandirii.

Cea mai frecventa modalitate de abordare a normalitatii psihice o reprezinta masura in care comportamentul individului ajunge sa ofere un raspuns semnificativ la o situatie data. Acest lucru este posibil numai in conditiile integritatii functiilor activitatii psihice a omului care au o importanta deosebita atat in elaborarea situatiei cat si in formularea raspunsului semnificativ pentru acea situatie.

Acest criteriu se numeste criteriul rationalitatii si se refera la analizarea formelor de exteriorizare comportamentala din punct de vedere al constantei si repetitiei lor. Este necesara existenta unei consistente interne intre conduita individului si reactiile sale semnificative la o anumita situatie. In cazul in care aceasta consistenta este perturbata sau neutralizata sau conduita variaza in mod semnificativ este posibila aparitia unei destructurari la nivelul personalitatii individului.

Acest criteriu, desi permite evaluarea personalitatii, nu ofera o baza de definire a normalitatii psihice.

Spre deosebire de realismul gandirii, care este specific omului normal, lipsa de unitate in cunoastere si gandire. Incoerenta reprezinta elemente semnificative ce caracterizeaza anormalitatea.

N.Margineanu considera ca alienarea Eului caracteristica a normalitatii se conjuga cu lipsa disciplinei psihologice, sociale si a muncii, neincrederea in viitor si in oameni, deprimare. Din contra identitatea Eului care caracterizeaza normalitatea se construieste pe cunoastere si gandire realista, pe stapanire si conducere de sine in acord cu normele instituite de societate si pe bucuria de viata, increderea in oameni si in viitor.

3.2.2. Perspectiva tensiunii si a conflictului dintre Eu si lume

Foarte mult timp, anormalitatea s-a confundat cu inconstientul. Psihanalistii considera ca psihicul nu este echivalent cu constientul. Ei considera ca boala psihica intervine atunci cand se rupe echilibrul dintre impulsurile biologice si controlul cultural.

Aceasta rupere a echilibrului va duce la instalarea unui dezacord, a unor situatii conflictuale care vor intretine sau vor accentua dezacordul "Eu - lume".

Enachescu Constantin subliniaza ca printr-un proces de reflectare "Eu - lume" pe plan imaginar, bolnavul va ajunge la constructia unui sistem de gandire in cadrul caruia relatia cauzal-dialectica a legaturilor sale cu realitatea va fi inlocuita cu una noua de tip interpretativ - deliranta. Factorul esential care explica acest conflict " Eu - lume" consta in inlocuirea vechilor imagini logice ale formelor de reprezentari normale ale realitatii cu imagini delirant-halucinatorii, inexistente in realitate, proprii unei lumi morbide, circumscris intrapsihic bolnavului respectiv.

Tot Enachescu Constantin evidentiaza starea declansata de conflictul "eu lume" si anume o stare de neliniste anxioasa, o insecuritate permanenta, crescand impresiile subiective posibile ale acestor trairi morbide si aducand in primul plan al preocuparilor, propria sa persoana.

S. Freud considera ca notiunea de "conflict" poate fi un suport pentru ințelegerea raportului dintre normalitate si anormalitate. Astfel adaptarea defectuoasa la mediu si criza de identitate a individului pot aparea ca rezultat al conflictului dintre constiinta si lume dintre superego si libidou.

Aflat la limita confruntarii cu propriile tentatii pe de-o parte si constrans de superego care impune norme stricte de conduita, pe de alta eul poate suferi modificari ireversibile. Atunci cand eul rezista, el isi construieste o multitudine de mecanisme protective cum ar fi refularea, izolarea, protectia, introspectia.

Compartimentul dominat de pulsiuni si instincte sau de motivatii inconstiente este considerat patologic, chiar si la indivizi normali din punct de vedere psihic.

Din perspectiva acestei conceptii normalitatea nu mai reprezinta adaptarea individului la societate ci adaptarea societatii la nevoile individului. Se considera ca societatea este patogena, iar pentru restabilirea normalitatii este necesar sa i se reconsidere structurile.

W Reich, H. Marcuse, E. Fromm au incercat sa ofere un model umanist de normalitate, in centrul careia sa se afle personalitatea umana in ansamblul ei, in raporturile ei de reciprocitate cu lumea si cu natura umana.

Aceasta perspectiva de abordare a raportului normalitate - anormalitate considera ca e necesara intelegerea normalitatii din perspectiva restabilirii raționalitații sociale si a depasirii fenomenelor care aliniaza si care sunt generate de o societate manipulata.

3.2.3. Conceptia negativa si pozitiva asupra normalitatii

Unul din criteriile utilizate cu zeci de ani in urma definea normalitatea ca absenta a bolii si a suferintei.

"Oriunde este vorba de o boala trebuie sa intalnim si o interesare, o participare, o suferinta psihica inauntrul fiintei umane. Cota de suferinta, modalitatile sale, tipul de dezorganizare patologica a intregului implica sute de distributii, structuri, moduri de asociatie a mecanismelor dereglate" ( E Romfil, D Ogodescu, "Nevrozele" Edit. Fada, Timisoara, 1974, p. 43-44)

Absenta bolii este un criteriu relativ care nu delimiteaza suficient semnificatiile normalitatii de cele ale anormalitatii. Criteriul "suferintei" se foloseste in raport cu incapacitatea de adaptare a individului la stres, la evenimente tensionate.

Prin aceasta raportare nu se dovedeste gradul de dezorganizare si alterare a personalitatii, deoarece nu intotdeauna absenta bolii reprezinta starea de sanatate mintala.

Conceptia pozitiva asupra normalitatii se refera la urmatoarele aspecte:

sanatatea psihica si atitudinea individuala fata de sine, acceptarea eului cu limitele sale, perceperea personalitatii;

cresterea, dezvoltarea si maturizarea cu schimbarile intervenite in personalitate;

gradul de integrare si de consistenta a personalitatii, raportul cu ideile culturale ale mediului social-istoric;

gradul de autonomie si independenta personala; capacitatea de a elabora decizii in raport cu diferite situatii;

capacitatea de adaptare la mediu, formarea si rezolvarea problemelor;

capacitatea de a vedea lumea asa cum este ca simtul relatiei si al ocupatiei;

Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste sanatatea in sens larg "ca fiind o conditie de bunastare fizica, psihica si sociala completa", care nu consta doar in absenta bolii si infirmitatii. Aceasta definitie se ridica impotriva unei evaluari limitate a conceptului de normalitate si contra ințelegerii traditionale a personalitatii.

3.2.4. Actualizarea si realizarea fiintei umane

In viziunea psihologiei tradiționale, normalitatea reprezinta o rezultanta comuna a armoniei aspectelor elementare ale vietii psihice, prin confruntarea planului senzorial cu planul logic si cu maturizarea unor functii si procese psihice. Se considera ca nucleul normalitatii este constiinta care reprezinta o "constructie psihica sistematica, reprezentand o multitudine de elemente din imbinarea carora se incheaga continuitatea" (W James) sau "o sinteza de actiuni si procese psihice" (W Nundt).

Anormalitatea poate fi considerata destructurarea sau degradarea aspectelor elementare sau complexe ale vietii psihice sau dezorganizarea interioara a insușirilor si trasaturilor personalitatii. Dezvoltarea personalitatii se refera la o anumita dinamica autoreflectare in care partile depind de intreg, iar inchiderea sistemului fata de mediu reprezinta cea mai buna modalitate de a asigura integritatea functionarii sale adecvate.

Prin raportare la acest sistem, boala apare ca dezechilibru.

Psihologia contemporana respinge conceptia potrivit careia personalitatea este o suma de procese psihice, considerand-o o totalitate, un sistem deschis care realizeaza schimburi permanente cu mediul. Acest nou curent, denumit psihologie umanista isi propune sa studieze personalitatea ca pe ceva unic si de deschis, orientat de activitate si actualizare permanenta.

Se considera ca omul "normal" este acela care se considera responsabil pentru propria viata si pentru descoperirea celor mai bune modalitati de dezvoltare a propriei personalitati.

Personalitatea nu este condusa de impulsuri biologice, de stimuli exteriori sau de nationalitate, ci de intuitia si spontaneitatea omului in raport cu libertatea impusa si promovata ca model de referinta. Libertatea apare astfel ca o capacitate de desfasurare comportamentala a individului.

Ea va depinde de raportul existent deci intre tendintele psihologice (pulsiuni, pasiuni, nivel intelectual, nivel de aspiratii, aptitudini) norme sociale.

In raport cu libertatea, psihologul Enachescu Constantin desprinde patru modele de comportament psihosocial:

Adaptarea - expresie a echilibrului dintre scopul actiunilor individuale si normale sociale conditie a starii de sanatate si implicit de normalitate;

Izolarea - consecinta a incapacitatii realizarii psihosociale a scopurilor personale, fapt care duce la aparitia unor suferinte psihice de natura predominant endogena;

Dezadaptarea - forma de manifestare a incapacitatii realizarii scopurilor actiunilor personale, datorita unor presiuni de ordin predominant exogen, psihosocial, traduse prin diferite suferinte psihice de tip reactiv si nervotic.

Devianta - expresie a dezechilibrului dintre scopurile propriilor actiuni si normele sociale, exteriorizeaza prin suferinte psihice de tip psihopatic, tulburari de comportament, acte delictuale antisociale, sociopatic.

Normalitatea ar reprezenta forta de constructie si dezvoltare propice personalitatii. Din acest punct de vedere, pe primul loc nu trebuie sa se afle omul bolnav, ci sa se caute evidentierea forțelor pozitive si constructive ale omului sanatos. Astfel normalitatea apare ca o alternativa deschisa omului in cautarea sensului vietii.

In ceea ce ii priveste pe A. Maslow, G. CHport, Ch. Buhler, Cl. Moustakas, ei au incercat sa construiasca un nou mod de abordare a relatiei dintre normalitate - anormalitate, sanatate psihica si boala, punand in prim plan dimensiunea realizarii si actualizarii personalitatii umane. In conceptie umanista, bunastarea psihica reprezinta aceea componenta a sanatatii care il determina pe individ sa manifeste o conduita caracterizata prin:

constientizarea " eului" sau identitatii personale

proiectarea unui scop, a unui ideal care sa confere valoarea vietii;

autonomie in raport cu altii;

capacitatea de a percepe realitatea si a oferi raspunsuri semnificative mediului;

atitudinea de a face fata dificultatilor personale, evenimentelor stresante familiale si sociale.

Normalitatea poate fi considerata ca fiind echivalenta cu dinamismul conditiei umane si cu realizarea propriei personalitati. Pe parcursul realizarii propriei personalitati, individul este dominat de autorealizare si autoactualizare care implica doua tipuri de motivatii "deficitare" si "de fiintare".

Prima categorie de motivatii se refera la tendinta individului de a-si satisface nevoile fundamentale (organice de securitate, de apartenenta, de prestigiu). In cazul in care aceste nevoi nu sunt satisfacute, pot aparea frustrari afective ce pot marginaliza individul. Daca aceste nevoi sunt satisfacute, individul isi poate realiza propria personalitate.

Cea de-a doua categorie de motivatii, cele de "fiintare" vizeaza o trebuinta superioara, de actualizare a ,eului" sau de autoreactualizare a personalitatii. Se considera ca normalitatea implica motivatiile fundamentale ale orientarii omului in cadrul existentei sale si consta in absolutizarea echilibrului, prin "caracterul static, nontensionat pe care il ofera vietii umane" (J.Raceanu, "Omul sub semnul posibilului", Ed. Politica ,Bucuresti ,1974,p.94/95).

Normalitatea se constituie atat ca functie a capacitatilor individuale cat si ca determinare social-istorica, identificandu-se cu sanatatea, in sens extensiv. Sanatatea poate fi considerata o sfera mai restransa a normalitatii, dimensiunea ideala a acesteia.

3.2.5. Criteriul adaptarii si dinamica personalitatii

Modelul tradițional al raportului normalitate - anormalitate le considera pe acestea ca fiind doi poli opusi, astfel, polul pozitiv era reprezentat de sanatate, in timp ce polul negativ era reprezentat de starile patologice.

Modelul contemporan sustine ca intre cele doua elemente: normalitate si anormalitate nu exista o ruptura stricta si acest lucru poate fi explicat prin faptul ca un individ poate fi mai mult sau mai putin bolnav sau mai mult sau mai putin sanatos. Deci nu trebuie neglijate " starile intermediare" intre normal si patologic, de ordin transcultural. Acestea cuprind "pseudonormalitatile sau normalitatile incurabile" (nevrozele de caracter), "dezordinile etnopsihologice sau modele de inconduita" (R.Linton), datorita unor mecanisme transculturale de "culturoplastie", legate de un specific etnocultural regional. (G.Devereux ).

Comportamentul normal este perceput ca o norma ideala, ce poate varia de la o societate la alta, de la o perioada de timp la alta.

Concepția actuala in domeniul sanatatii mentale se bazeaza pe ceea ce individul traieste actualmente. Se deplaseaza accentul de la modelul boala-normalitate, la modelul adaptare-dezadaptare. Unele perspective considera adaptarea ca fiind corectitudinea comportamentelor pe care le prezinta un individ intr-o anumita situatie, in timp ce altele o considera rezultatul contactului personalitatii cu mediul.

In aceasta viziune, boala psihica este privita ca o forma de adaptare gresita sau ca o lipsa de adaptare, datorata unor deficiente interne sau externe.

Adaptarea persoanei nu se face la un mediu static ci la unul dinamic, care capata valente inedite influentate de dezvoltarea personalitatii care la randul lor influenteaza.

Normalitatea trebuie privita ca o noțiune dinamica care sa cuprinda atat adaptarea la mediu a individului, cat si caracterul variabil al conditiilor de mediu.

Raportul adaptare - dezadaptare poate fi privit din unghiul a doua criterii. Primul criteriu este cel structural care considera ca anormalitatea este definita in functie de structura, astfel incat cu orice abatere de la comportamentele prescrise de structura reprezinta anormalitate. Cel de-al doilea criteriu al schimbarii considera anormalitatea ca o dezvoltare unilaterala si liniara. Personalitatea este privita ca ceva unic, ceva ce se schimba de la o perioada la alta.

3.2.6. Normalitate culturala si sanatate mintala

Notiunea de "normalizat" vizeaza criteriul normelor. Este normal ceea ce corespunde criteriilor unei determinari normative a comportamentului. Un comportament normal este acela care raspunde exigentelor morale, normelor stabilite de societate.

Atribuind modului de viata rolul decisiv in modelarea tipului de personalitate "normala", se atribuie societatii si nu individului caractere psihologice sau stari psihopatologice. Se considera cultura ca fiind un set de modele, de comportamente simbolice sau proiecte de viața, condiționate istoric si impartasite de toți sau de marea majoritate a membrilor colectivitații. Actele vieții biologice si sociale ale omului variaza de la o cultura la alta.

Societatea determina modele de comportament cultural la care indivizii se adapteaza mai mult sau mai puțin, adoptare ce poate fi judecata doar din interiorul grupului, conform normelor de redare a conduitelor. In condițiile in care o serie de reacții comportamentale sunt determinate de aceste norme, chiar daca ele par morbide, nu vorbim de stari patologice, ci de mecanisme culturale normale.

3.2.7. Devianta comportamentala si structura sociala

Structura sociala implica problema normalitații din punct de vedere al relațiilor constante intre instituții in vederea socializarii dezirabile a indivizilor pe baza unui model de interacțiune oferit membrilor societatii.

In orice societate sunt oferite indivizilor, pozitii care presupun modele prestabilite de comportament. Individul este diferit in funcție de statusul si rolul care-i revin.

Statusul unei persoane reprezinta "ansamblul sau de comportamente" (H Stoetzel) sau "locul pe care un individ il ocupa intr-un sistem particular, la un moment dat" (R Linton).

Statusul se raporteaza la "valoarea de prestigiu' a poziției unei persoane. (J Delay si P Pichet)

Rolul unei persoane consta in "ansamblul de comportamente care sunt legitim așteptate de la o persoana " (H Stoetzel) sau "ansamblul modelelor culturale asociate unui statut particular" (R Linton). Unele roluri pot fi deschise (informale) si pot fi atribuite oricarui individ , altele pot fi specializate si pot fi atribuite numai indivizilor care au anumite calitati, iar altele pot fi complet formalizate si impun respectarea unor prescripții precise.

Fiecare grup social creeaza pattern-uri specifice care-i arata individului cum sa se comporte in anumite situații:

Aceasta perspectiva considera ca anormalitatea, pe langa faptul ca altereaza funcționalitatea organismului, impiedica persoana sa-si indeplineasca rolurile si sa-si exercite statusurile. Normalitatea este considerata condiția de baza a omogenitații unui sistem socio-cultural. Din acest punct de vedere, funcția se identifica cu normalitatea, iar disfuncția cu anormalitatea.

Din acesta perspectiva, se considera ca dezadaptarea este o consecinta si nu o cauza a tulburarilor mintale. Disfunctia nu se confunda cu anormalitatea, ea trebuie cautata la nivel social si nu individual. Ea este devianta de la normele grupului, neputand fi identificata cu anormalitatea in sens patologic.

3.2.8. Identificarea deviantei cu anormalitatea

T. Parsons a descris "rolul de bolnav" si a oferit un model conceptual pentru identificarea deviantei cu anormalitatea.

Absenta sanatatii este definita ca incapacitate pentru indeplinirea rolurilor atribuite individului, iar sanatatea reprezinta capacitatea maxima a individului de a exercita toate rolurile pentru care a fost socializat.

Boala apare ca o stare de devianta caracterizata prin pasivitate, alienare, dependenta, un tip de rol social definit prin urmatoarele exigente specifice:

1.         scutirea de indeplinirea obligatiilor sociale normale;

2.         scutirea de responsabilitatea pentru propria conditie de bolnav;

3.         definirea sociala a rolului ca fiind indezirabil;

4.         obligatia bolnavului de a solicita ajutor competent si de a coopera la propriul proces de vindecare

In conceptia lui Parsons, boala reprezinta o tulburare functionala, nu doar datorita faptului ca afecteaza relatiile normale ale individului, ci si datorita faptului ca-i afecteaza incapacitatea din punct de vedere biologic. Boala este privita de el ca o devianta la nivel comportamental care-si poate rasfrange efectele la nivelul intregii societati.

Criticile acestui model au in vedere urmatoarele limite:

1.         conceperea bolii ca fenomen global, nediferentiat in entitati specifice;

2.         legitimarea ei ca o stare "normala";

3.         identificarea existentei reale a bolii cu comportamentul de bolnav;

4.         identificarea deviantei cu anormalitatea.

In realitate, devianta nu e nici boala, nici incapacitate sociala, ci esecul ce comportare adecvata intr-un rol social particular. Ea nu este identica cu anormalitatea, ci cu incapacitatea personalitatii de a interioriza reguli sociale sau de a se conforma lor.

In cazul bolilor psihice, devianta apare ca efect al anormalitatii, multe din manifestarile infractionale fiind specifice unor indivizi cu tulburari psihice.

Aceeasi problema, si anume daca devianta trebuie considerata ca o anormalitate, o trateaza si Constantin Enachescu, subliniind faptul ca anormalitatea presupune o tulburare de ordin structural sau functional a organismului, a corpului sau a psihicului; pe cand devianta presupune o tulburare de functionalitate a relatiilor sociale. Devianta este o diminuare a competentei sociale, a capacitatii de adaptare sociala a individului, pe cand anormalitatea este o diminuare a capacitatilor somatice si psihice ale individului. Factorul de referinta in aceasta situatie este reprezentat de sistemul de valori socio-culturale si morale ale modelului social caruia ii apartine individul.

3.2.9. Normalitatea ca generalitate a comportamentului observabil

Aceasta perspectiva abordeaza raportul normalului cu patologicul de o maniera care sa includa atat societatea, cat si individul.

Conceptele de "functie" si "disfunctie" au fost analizate initial de  E. Durkheim, care considera ca orice fenomen social trebuie sa se realizeze din perspectiva cercetarii cauzei care l-a produs si a functiei pe care o indeplineste. Explicarea bolii necesita identificarea cauzelor, in timp ce explicarea sanatatii necesita identificarea functionalitatii. Atat pentru societate, cat si pentru individ, sanatatea este buna si este de dorit, in timp ce boala reprezinta un rau ce trebuie inlaturat.

Starea de sanatate trebuie stabilita in relatie cu circumstantele cele mai comune, de la care individul se abate mai mult sau mai putin. Normalitatea si anormalitatea trebuie definite in raport si cu caracterele generale ale societatii si cu conditiile ei particulare de existenta. Durkheim sustine ca generalitatea defineste normalul si se refera, de fapt, la ceea ce este comun pentru majoritatea indivizilor.

Normalitatea si anormalitatea trebuie evaluate din perspectiva mediei cazurilor si a abaterilor de la aceasta medie, nefiind neaparata nevoie sa se identifice cu media.

Quetelet a elaborat notiunea de "om mediu" prin care a incercat sa evidentieze caracterele generale si specifice ale normalitatii. el a considerat ca normalitatea este, prin natura sa, un fapt statistic a carui intensitate se poate cunoaste prin masurarea frecventei sale de aparitie la nivelul unor mase mari de oameni.

M. Halbwach considera ca ceea ce determina forma normala sau patologica a unei caracteristici umane este normalitatea psihica si implicit cea sociala. El arata ca normalitatea nu se caracterizeaza printr-un echilibru stabil, ci printr-unul instabil care este conditionat de conflictele existente intre tendintele organice si legitatile sociale.

Pentru J. Foley, comportamentul anormal este acela care "deviaza" de la norma, de la tendinta centrala a unei populatii, de la comportamentul general al membrilor unui grup social.

Acest criteriu a fost criticat deoarece se poate aplica doar la cazurile observabile, nefiind utilizabil in cazul bolnavilor psihic care-si ascund starea, dar fiind utila pentru acei indivizi ce prezinta tulburari si savarsesc acte cu caracter antisocial.

3. Personalitate normala - personalitate anormala, disfunctionala. Repere.

O persoana normala este considerata a fi aceea care raportandu-se la norma sociala, admisa de societate, o respecta.

Florin Tudose, in lucrarea sa "Fundamente de psihologie medicala" ofera anumite REPERE CU PRIVIRE LA NORMALITATE:

1.          Conștiința clara a Eului personal. Este normal sa știm cine suntem, ce vrem și cum sa relaționam in

societate pentru a putea spune ca avem conștiința clara a Eului personal.

2.          Capacitatea de orientare in viața. Acest lucru presupune inteligența sociala, realism și conduita

pragmatica. Atunci cand ajunge in zone ale utopicului, ale imaginativului rupt de realitate, individul are in viața o orientare proasta, care nu conduce la succes. Spiritul pragmatic, inserția aceasta in realitațile sociale demonstreaza ca individul are ceea ce se numește inteligența sociala. Mulți indivizi pleaca cu niște repere valorice incremenite in utopic și ideal.

3.        Nivel inalt de toleranța la frustrare Acest lucru se obține prin experiența, pentru a putea gasi soluții in situații provocatoare. Atunci cand individul se afla in fața elementelor frustrante, daca acestea s-au mai repetat și au fost soluționate corect, atunci acesta are soluțiile acestui algoritm vis-a-vis de situația provocatoare.

4.          Autoacceptarea. Acest lucru presupune abandonarea proiectelor infantile

5. Flexibilitate in gandire și acțiune. Presupune abandonarea atitudinilor de tip rigid. Aceasta rigiditate o intalnim, de regula, in disputele adolescenților cu familiile lor (apar repere care sunt ințepenite in cutume).

6. Realismul și gandirea antiutopica. Presupune asumarea responsabilitații pentru tulburarile sale emoționale, autocontrolul. Factorul emoțional este acela care nu permite anumitor indivizi sa-și poata valorifica intreaga personalitate, gandurile lor, cunoștințele, competențele. Un slab autocontrol al tulburarilor emoționale se asociaza cu faptul ca individul nu se poate autoaccepta, ceea ce conduce la complexul de inferioritate.

7. Angajarea in activitați creatoare, benefice, licite, aducatoare de satisfacție. Satisfacția locului de munca, a unei zile care a trecut liniștit și benefic reprezinta o incarcare cu energie pentru ziua urmatoare.

8. Conștiința clara a interesului social. Se leaga de capacitatea de orientare in viața, discernamant adaptativ, gandire realista. Gandirea realista presupune adaptarea la exigențele piramidei lui Maslow.

9. Acceptarea incertitudinii și capacitatea de ajustare a acesteia. Presupune discernamantul adaptativ.

10. Imbinarea placerilor imediate cu cele de perspectiva. Acest lucru presupune, in mod esențial, interiorizarea de catre omul normal a algoritmului amanarii ( sa știe sa amane o placere imediata pentru o chestiune de perspectiva, acțiune denumita și raționalizarea situației). Omul este prin definiție o fire hedonista, dornic sa faca doar ceea ce ii aduce satisfacția simțurilor dar societatea il invața sa amane aceste placeri, mutandu-se accentul de pe zona "CE IMI PLACE" pe zona "CE TREBUIE SA FAC". In caz contrar, individul intra rapid in cercul rataților (persoane inteligente care nu reușesc sa amane conduita hedonica a placerii).

Contrar normalitații, disfuncționalitatea are urmatoarele CARACTERISTICI :

1.            Alienarea Eului. Presupune instrainarea Eului de reperele "cine sunt", "ce vreau sa fac", "cu cine relaționez".

2.            Rigiditate in comportament și lipsa de adaptare la condițiile vieții. In toata violența domestica intalnim aceasta rigiditate a comportamentului. Atunci cand in cuplu a intrat provocarea unei contradicții se ajunge la cearta cu final uneori tragic.

3.            Imaturitatea afectiva. Presupune soluționarea brutala, impulsiva, lipsita de experiența a unor acte de comportament, cu motivare predominant afectiva.

4.            Afectarea mecanismelor de autoapreciere. Vorbim aici de megalomani, paranoici, persoane care nu suporta sa fie contrazise, comportamente ce ii țin pe aceștia in disfuncționalitați, in situații de conflict cu ceilalți.

5.            Impulsivitate și agresivitate.

6.            Negarea normelor morale și a sentimentelor moral-sociale. Normele și sentimentele moral -sociale sunt in parte perisabile social și istoric, deoarece in fond ele sunt niște convenții. De exemplu, convenim ca familia este unitatea de baza a societații și incepand de la abecedar in tot procesul educativ se merge pe aceasta idee. Insa in prezent accentul este schimbat. Se discuta astfel de "casatoria de proba" care are consecințe

in plan material (bunuri comune)

in plan familial (apar copiii)apa-

in plan filial (relațiile cu proprii parinți si cu cei ai partenerilor)

rand discuții și contradicții in plan social. In concluzie, aceste convenții sunt relativ deteriorabile.

7.            Nivel scazut de toleranța la frustrare. Indivizii nu sunt capabili sa traiasca, sa managerieze umilința, resemnarea, infrangerea, provocarile altora, potențialul lor afectiv inabușindu-le rațiunea.