|
|
|
Stresul in activitatea sportiva. Factori stresanti.
Supraincordarile succesive, neurmate de refacerea energetica completa (fizica si psihica) conduc la stress. Starile de stress se caracterizeaza prin faptul careactiile psihicesi fiziologicenusuntintegral specifice,caindicii comportamentului nu reflecta complet tensiunea psihica si fizica. Principalele reactii sunt de natura hormonala, prin intensificarea hipotalamusului de care sunt legate tulburari afective caracteristice. Agenti stresanti:
1. factori fizici: zgomote, temperatura ridicata sau scazuta, precipitatii, altitudine;
2. factori specifici activitatii sportive:
- invingerea excitantilor puternici si neobisnuiti care provoaca inhibitia externa;
- actiuni musculare intense, de scurta durata, cu consum mare de energie;
- incordarile musculare de lunga durata;
- actiunilecomplexecaresolicitacapacitateade diferentiere;
- actiuneaincareconditiilefoartevariabileale situatiilor reclama capacitatea de apreciere si decizie;
-concursul sportiv devine stresant prin : insemnatatea absoluta sau relativa a competitiei, frecventa participarii, valoarea adversarului, conditiile de organizare, particularitatile arbitrajului, atitudinea spectatorilor in sensul in care influenteaza negativ psihicul sportivului;
- antrenamentul si conditiile psihosociale: antrenamentele sunt cu atat mai dure cu cat pregatirea si aspiratiile sunt mai inalte; ele sunt stresante prin frecventa, lipsa de varietate, solicitare fizica si psihica in raport cu pregatirea propriu-zisa, respectarea regimului de lucru si de viata, natura relatiilor inter-individuale nefavorabile, durata prea mare si in conditii de izolare a perioadelor de pregatire dinaintea marilor competitii.
3. factori psihici:
-starile emotionale create de apropierea concursului in care sportivul intrezareste posibilitatea afirmarii sau eventualitatea esecului;
- suprasolicitarile de ordin intelectual in rezolvarea situatiilor in alegerea si modificare strategiilor.
Starile de limita pot fi discutate si din punct de vedere al tensiunii psihice si al variatiei acesteia
Tensiunea psihica oscileaza, trecand de la stari depresive, de insuficienta, de agitatie la stari de excitatie, entuziasm, inspiratie, extaz. Apar si stari conflictuale intre tendintele sportivului si posibilitatile de realizare, intre aspiratia catre performanta si tendinta instinctiva de aparare, de evitare a insuccesului, a durerii, a accidentelor, intre dorinta de afirmare personala si interesele grupului.
Barierele psihice:
Capacitatea de performanta se fixeaza la un anumit nivel a carei depasire prezinta, indeosebi, dificultati subiective, de hotarare, incredere, convingere. Adesea bariera subiectiva este inconstienta, constituindu-se in timp, fie din insumarea unor esecuri repetate, fie din acceptarea unor idei nestimulative. In sport, barierele pot fi concepute ca:
limite ale unui nivel de performanta inca neatins, de exemplu, granita de 8,90 la saritura in lungime
limite ale performantei stabilite de un anumit sportiv care nu se poate depasi pe sine; este vorba de fixarea nivelului de aspiratie, chiar si inconstient.
Barierele psihice sunt dublu conditionate: social si individual. Din punct de vedere social sunt determinate de influenta opiniei grupului iar individual, barierele se constituie din multitudinea factorilor limitativi care conduc, prin repetare, la formarea unei atitudini subiective de neincredere, de teama. Barierele psihice din starile limita nu sunt nu numai afectiv-motivationale sau motrice, ci si intelectuale. Lipsa de imaginatie si creativitate actioneaza ca un obstacol pe care individul nu-1 trece decat foarte greu, prin intermediul elementelor de tip stimulativ-activativ: sugestia incurajatoare, motivatia, restructurari cognitive, reglari ale nivelului afectivitatii, restructurari in tehnica si tactica.
Ajuns la cel mai inalt nivel, diferenta este foarte mica intre nivelurile de pregatire atinse de sportivi iar factorul cel mai important care decide castigatorul este capacitatea de a face fata presiuni psihologice. Printre acesti factori se numara motivatia, efortul, concentrarea, increderea etc, insa un factor important este capacitatea de a suporta stresul competitiei.
Epuizarea a fost definita ca o pierdere progresiva a entuziasmului, a energiei si scopului. Pierderea energiei fizice si emotionale poate fi insotita de atitudini negative, de convingerea diminuarii performantei, pierderea interesului, tendinta de retragere sau renuntare.
Legea diminuari performantei :ameliorarile intr-un anumit sport sunt notabile in stadiile timpurii ale invatarii, scazand dupa ce se atinge un nivel inalt de performanta. Stresul psihic apare atunci cand aspiratiile, amenintarile sau temerile percepute depasesc capacitatile reale.. Daca competitia, confruntarea sportiva incepe sa fie vazuta mai degraba ca o amenintare decat ca o provocare, atunci competitia devine stressanta. S-a demonstrat ca oboseala, frustrarea sau apatia apar ca urmare a unor lungi perioade de stress si de efort excesiv.
Datoram lui Selye introducerea conceptului general de stres, definit ca o reactie generala, nespecifica a organismului la actiunea externa a unor factori numiti agenti stresori, de natura variata (fizica, chimica, biologica si psihica
Au existat autori (initial Zander), tot mai rari in prezent, care, - in paralel cu conceptul de 'stres' - au utilizat conceptul de 'strain' care desemneaza modificarile durabile ale organismului determinate de stresori (analoge cu deformarea corpurilor sub efectul unei presiuni externe - termen preluat din tehnica).
M. Golu: stare de tensiune, incordare, disconfort, determinata de agenti afectogeni cu semnificatie negativa (sau pozitiva, am adauga noi, in cazul eustresului), de frustrare sau reprimare a unor motivatii (trebuinte, dorinte, aspiratii, inclusiv subsolicitarea), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme.
In afara sublinierii dihotomiei semnificatiei puternice pentru organism a agentilor stresori negativi (distres) si pozitivi (eustres), sunt reprezentate de includerea in randul situatiilor generatoare de stres a suprasolicitarii cognitive-afective si volitionale si a efectelor, unor agenti fizici (zgomotul, adesea avand si o rezonanta afectiva negativa), chimici (noxele ambientale) si biologici (boala, ca sursa a unor reflexe aferente viscero-corticale), toti acesti stimuli non-psihologici producand - in ultima instanta - un stres psihic secundar Un individ stresat trece prin reactii specifice de: alarma, rezistentii epuizare.
1. Alarma. In aceasta etapa functiile psihofizice sunt temporar diminuate, organismul apeland la rezervele sale pentru aparare. Din punct de vedere psihologic, primele semne sunt manifestarile comportamentale de nervozitate si confuzie. Individul are tendinta de a exagera chiar frustrarile usoare, transformandu-le in dezastre; incepe sa uite, devine mai putin obiectiv in aprecierea unor comportamente si situatii, este incapabil sa se concentreze ca mai inainte, poate deveni certaret si ostil
2. Rezistenta: organismul incearca sa lupte cu toate rezervele sale pentru a mentine echilibrul functional. Evident, tabloul simptomatologie general va fi dependent si de structura psihologica a persoanei: echilibru emotional, motivatie, structura atitudinala.Aceasta etapa este asociata si cu izbucniri emotionale - manie, agresivitate, individul 'descarcandu-se' astfel si, uneori, restabilindu-si echilibrul.
3. Epuizarea. : s-au consumat importante cantitati de energie, individul este apatic, a abandonat aproape total activitatea, fiind lipsit de eficienta. Consumul prelungit sau excesiv de energie poate avea ca urmare probleme fiziologice si emotionale.
O definitie sintetica stresului general este cea data de A. von Eiff: reactie psiho-fizica a organismului, generata de agenti stresori ce actioneaza pe calea organelor de simt asupra creierului, punandu-se in miscare - datorita legaturilor cortico-limbice cu hipotalamusul - un sir intreg de reactii neuro-vegetative si endocrine, cu rasunet asupra intregului organism.
Lazarus si Folkman definesc stresul drept un efort cognitiv si comportamental, cu exprimare afectiva pregnanta, de a reduce, stapani sau tolera solicitarile externe sau interne care depasesc resursele personale
Distres si eustresCele doua concepte, eustres si distres, desemneaza tipurile fundamentale de stres, reliefate de catre Selye in 1973.
a) Distresul desemneaza stresurile care au un potential nociv pentru organism.
La baza distresului exista o neconcordanta intre resursele, abilitatile, capacitatile individului si cerintele sau necesitatile impuse acestuia. Situatii cu o semnificatie stresanta, pot fi descrise ca:
amenintare - este semnificatia de anticipare a unui pericol;
frustrare - ia nastere cand un obstacol se interpune in realizarea unui scop;
conflict - situatia creata de interferenta a doua sau > solicitari cu motivatii opuse, realizand o adevarata competitie;
rezolvarea unor probleme dificile sau imposibile (in raport cu contextul situational de rezolvare);
suprasolicitarea peste limitele capacitatii intelectuale a individului; ;
remanenta unor stari afective negative (esec profesional sau de alta natura) sau redesteptarea lor sub actiunea unor excitanti conditionali (circumstantiali), ori readuse la suprafata constiintei (prin vise, asociatii de idei).
Lazarus subliniaza caracterul subiectiv al perceperii de catre individ a unor solicitari, evaluate ca depasindu-i posibilitatile chiar daca uneori realitatea este alta; distresul aparand cand exista un dezechilibru intre solicitarile obiective asupra organismului si posibilitatile pe care subiectul considera ca le are spre a le face fata.
Mc Grath introduce in randul situatiilor stresante, pe langa cele de suprasolicitare (aparenta sau reala) si situatiile de subsolicitare (deprivarea senzoriala, monotonie, lipsa de informatie sau lipsa de activitate, soldate cu o gama larga de stari psihice, mergand de la simpla plictiseala pana la izolare externa).
b) Eustresul reprezinta tot o stare de stres, generata de stimuli cu semnificatie benefica pentru individ, excitanti placuti ai ambiantei sau trairi psihice pozitive, de la emotii pana la sentimente, consecintele pentru organism fiind, in general, favorabile.
Agentii stresori psihogeni actioneaza pe calea organelor de simt; in urma interventiei sale apar, la nivel cortical, procese psihice complexe si variate, avand ca rezultanta subiectiva o stare de tensiune care este resimtita aproape fizic
Caracteristicile agentilor stresori capabili sa creeze conditiile unui stres psihic:
Agentii stresori au un caracter potential stresant, generand totusi stres psihic numai in anumite conditii, chiar daca unii dintre ei ar fi capabili sa declanseze un astfel de sindrom la majoritatea indivizilor;
Actioneaza si pe calea celui de-al doilea sistem de semnalizare reprezentat prin cuvintele, ideile, procesele gandirii
Stimulii senzoriali externi (senzatiile, perceptiile si reprezentarile) precum si excitatiile interoceptive pot deveni agenti stresori in doua conditii: atunci cand bombardeaza scoarta cerebrala timp indelungat si cu o intensitate crescuta sau in cazul in care au o anumita semnificatie pentru subiect (reactiile ostile ale spectatorilor);
au o semnificatie electiva pentru subiect, cu mare rezonanta afectiva.
Parametrii deactiuneaiagentilor stresorisunt reprezentati de intensitate, durata (inclusiv repetabilitate), de noutate, precum si de bruschetea cu care ei actioneaza (agentii stresori de mica intensitate dar cu durata prelungita
Exista
constelatii de agenti stresori
de natura variata determinand situatii stresante
polimorfe cum este, de
exemplu, desfasurarea unei activitati intr- un ritm neadecvat cu perturbari senzoriale (variatii ale intensitatii luminii
ambiante, zgomot de fond,
etc.) si cu o durata prelungita pe fondul unei stari afective negative.
Clasificarea agentilor stresori
S.B.Sells considera ca stresul psihic este generat de urmatoarele situatii:
circumstante care surprind individul nepregatit spre a le face fata: lipsa de antrenament, incapacitate fizica si intelectuala Ele echivaleaza cu bruschetea actiunii agentilor stresori;
mizaeste foarte mare,unraspunsfavorabilavandconsecinte importante pentru sportiv, in timp ce esecul are un efect nociv, accentuand si mai mult stresul psihic
gradul de angajare a sportivului
Agentii psihici sunt excitantii verbali sau nonverbali, dotati cu o semnificatie (nociva sau nu) decodificata subiectiv de catre psihicul uman la nivelul operatiilor gandirii, fundamentate prin sistemul de semnale, cu corespondent actionai. Aceasta decodificare, urmata de o evaluare prin intermediul proceselor cognitive, asigura raportarea situatiei create din interactiunea cu agentii stresori la posibilitatile actuale sau viitoare ale sportivului. Acest proces de evaluare are si un ecou afectiv care este propriu oricaror procese cognitive dar in stresul psihic ocupa un rol central, multi autori limitand sfera stresului psihic la multitudinea traumelor afective.
Strategii adaptative
Lazarus, Floru si Eiff prezinta o serie de strategii constiente si inconstiente,
1.Strategiile implicand acceptarea confruntarii
Sunt reprezentate de:
Actiunile constiente cu caracter de conduita activa:
efectuarea sarcinii, echivalenta cu lupta;
evitarea, refuzul efectuarii si/sau indepartarea de agenti stresori, considerat ca insurmontabil, echivalenta cu fuga;
avalanse de reactii haotice, cu caracter de panica, dar avand in subsidiar intentia de opozitie, de atitudine, activi (dar ineficienti) fata de situatia stresanta;
Actiuni constiente pasive cuprinzand acte de noncombat, practic lipsa de raspuns efectiv la solicitare dar cu rezonanta afectiva negativa intensa:
apatia, resemnarea decurgand din aprecierea situatiei ca fiind fara iesire;
panica, manifestata prin paralizia oricarei initiative, inhibitia generalizata (consemnata de expresii curente ca: 'socat', 'blocat').
Anumite tipuri de strategii adaptative din categoria celor de acceptare a confruntarii sunt insotite de o stare de teama de diferite nuante si intensitati, iar cele pasive de un grad ridicat de frustrare. Corespondentul lor in planul reactiei neuroendocrine de stres il constituie reactia
2.Strategiile implicand neaceptarea confruntarii cu agentii stresori (de amanare, ignorare, ocolire, reprimare)-sunt inconstiente.Tot in aceasta clasa pot fi apreciate si strategii adaptative constiente prin care subiectul a decis sa amane (Ralea) un raspuns decisiv sau sa intrerupa, spre o, o substitui cu alte actiuni, menite sa reduca tensiunea provocata de incapacitatea de a raspunde adaptativ la agentii stresori
3.Strategiicognitive si comportamentaleconstiente de ajustare (coping) axate pe evaluarea exigentelor agentilor stresori Cuprind:
a) Coping (ajustare) centrat pe problema (coping vigilent). Este utilizat in cazul stresului psihic generat de situatii, potential reversibile si cuprinde evaluarea in plan mental a unor posibilitati ce sunt la indemana de subiectului. in cadrul acestor conduite, subiectul: evoca experienta anterioara, eventuale succese in aceleasi situatii; solicita informatii si cauta mijloace; elaboreaza un plan de actiune.
b) Coping (ajustare) centrat pe emotii (coping evitant),generat de situatiile fara iesire, ireparabile (pierderea unui concurs important, etc.) are rol pozitiv atunci cand nu depaseste o durata rezonabila de timp. Reprezinta o strategie pasiva de uitare, evitand confruntarea cu gravitatea situatiei, subiectul incercand o detenta emotionala prin abandonarea tentativelor de rezolvare a problemei si adoptarea unor strategii defensive constand in: negare ,resemnare;fatalism; agresivitate.
Reevaluarea problemei
Consta in reducerea diferentei percepute initial de subiect intre gradul de amenintare si propriile resurse, fapt ce ajuta la perceperea situatiei ca fiind mai tolerabila, reinterpretare pozitiva.
Stresul psihic este deci o reactie de adaptare stridenta, la o constelatie de factori, configurand o situatie care solicita structurile reglatoare cele mai inalte ale psihicului, amenintand sa deregleze activitatea, fapt cu consecinte inevitabile, potential nocive, asupra tuturor compartimentelor din subordine.
Luban Plozza si colaboratorii considera stresul ca pe o reactie la stimulii ambientali care implica semnale de aparare si de adaptare. Aceeasi autori, mergand pe linia nespecificitatii stresului, postulata de catre Selye, il considera ca pe un sistem de protectie care este acelasi pentru orice tip de stimuli.
Rezistenta psihicului, ca si a organismului la stres in general si la stresul psihic, in special, face ca raspunsul adaptativ, chiar daca este dat cu consum sporit de energie, sa nu lase urme vizibile decat intr-un numar minim de cazuri, adeseori previzibile (scaderea rezistentei biologice si psihice a organismului este previzibila in caz de intensitate sau durata neobisnuite ale actiunii agentilor stresori). Indiferent de pretul adaptarii in plan somatic ori psihic, stresul psihic lasa in urma lui doua posibile modificari ale starii sistemului reprezentat de intregul organism:
cresterea rezistentei fata de solicitari ulterioare identice sau similare cu aceea care 1-a generat, in caz ca subiectul a dominat, desi stresat, situatia inductoare a stresului psihic; se realizeaza un veritabil antrenament fata de suprasolicitari psihice in circumstante potentiale similare;
aparitia unei adevarate vulnerabilitati fata de stres ce reprezinta o capacitate a subiectului de a intra in stres mult mai usor, la actiunea acelorasi agenti stresori care i-au produs stresul psihic initial, in cazul in care acesta s-a soldat cu un esec adaptativ: subiectul nu a reusit sa gaseasca cel mai potrivit raspuns fata de situatie sau consecintele ei au fost nocive.
Modelarea sistemelor de convingeri
Un pretios instrument de lucru in aceasta privinta este reprezentat de modelul de autoreglare cognitiva la stres (Adriana Baban). Autoarea propune, pe baza acceptarii teoriei cognitive a stresului considerat ca produs al interactiunii dintre persoana si situatie care declanseaza mecanisme de coping ale caror costuri personale depasesc resursele psihofiziologice, explicarea aparitiei si gestionarii stresului prin strategii de coping, dependente de modul in care persoana selecteaza, pastreaza, interpreteaza si foloseste informatiile in schema cognitiva.
Aceasta schema cognitiva este dependenta de sistemul de convingeri ale individului, fiind implicata, in cazul unor cognitii pozitive despre sine si lume, in evaluarea situatiilor de viata ca fiind mai putin amenintatoare (generand mai putin distres), inclusiv situatiile ambigue care la indivizii cu un sistem de cognitii negative sunt interpretate ca nocive (generatoare de distres 'gratuit'). Prin tendinta de a evalua situatiile ambigue ca nefiind amenintatoare, persoanele cu gandire pozitiva vor tinde sa adopte forme de coping preventiv si activ, ce le permit sa mentina distresul la un nivel redus.
