|
|
|
Facultatea de Psihologie
Dezinformarea ca instrument redutabil in lupta
de a castiga opinia publica
- referat-
Definirea termenului de "dezinformare" :
Mucchielli: "importanta nu este realitatea vietii, ci ceea ce cred oamenii. Gasirea cuvintelor care au efect este mai importanta decat analizarea datelor obiective."
Cuvantul "dezinformare" apare prima oara in limba rusa si desemneaza practicile exclusiv capitaliste care urmareau aservirea maselor populare.
In limba engleza, cuvantul "dezinformare", are sensul de scurgere deliberata de informatii care induc in eroare.
In Franta, el a fost folosit cu o mare incarcatura de semnificatii politice si desemneaza o ignoranta in care este tinut publicul cu privire la o problema extrem de grava. O insuficienta de lamurire a opiniei publice asupra unor chestiuni importante.
Dezinformarea inseamna a utiliza tehnici de informare, in special de informare in masa, pentru a induce in eroare, a ascunde sau a travesti faptele.
Dezinformarea este o tehnica care permite furnizarea de informatii generale eronate unor terti, determinandu-i sa comita acte colective sau sa difuzeze judecati dorite de dezinformatori.
Dezinformarea este o manipulare a opiniei publice, in scopuri politice, folosind informatii tratate cu mijloace deturnate.
Procedee de dezinformare:
a-i atribui adversarului afirmatii pe care acesta nu le-a facut;
a-i atribui lucruri pe care nu le-a spus, dar care se pot extrage din declaratiile lui cu ajutorul decupajelor, al aproximarilor, al retusurilor, este ceea ce se numeste amalgamare;
a-i atribui ceea ce s-ar putea crede ca ar fi spus daca era sincer.
Metoda:
-culegerea de elemente care sa permita acreditarea unei anumite dezinformari;
-recrutarea unui transmitator sau a mai multora;
- alegerea unei teme de recrutare;
actiunea, cu ajutorul unei serii de cutii de rezonanta, unele manipulate direct, contra plata sau diverse presiuni, altele repetand din credulitate informatiile false puse in circulatie;
-psihoza dorita, finalizata prin dezinformare.
Clientul: este acela care beneficiaza de pe urma unei operatiuni de dezinformare;
Agentul: o agentie de dezinformare foloseste agenti, numiti in general agenti de influenta;
Studiul de piata: nici un dezinformator nu se lanseaza in actiune fara a fi studiat care "produs" va putea fi acceptat si cum poate fi facut sa fi acceptat. Acesta determina alegerea suportului caruia i se vor atasa transmitatorii. De exemplu, in anul 1957, intrucat primul presedinte al Indoneziei, Ahmed Sukarno, vadea o inclinatie spre un mod de guvernare al tarii apropiat de ceea ce se intampla in U.R.S.S., americanii se pregatesc sa sustina un grup de colonei care iau pozitie contra politicii de apropiere de comunism promovata de Sukarno. In slujba acestui scop, ei considerau ca puteau fi exploatate amorurile presedintelui, care fusese vazut de mai multe ori insotit de o frumoasa admiratoare blonda. La modul ideal, ar fi trebuit ca domnul Sukarno si amanta lui sa fie filmati in plina actiune, dar nu exista aproape nici o sansa de reusita. Atunci se ajunge la ideea de a gasi o sosie a domnului Sukarno si o partenera acceptabila. Filmul este realizat, dar deodata se intelege ca nu va soca pe nimeni in Indonezia, unde moravurile sunt foarte libere si, din moment ce nu exista nici o sansa de a-l santaja sau a-l compromite pe domnul Sukarno, operatiunea este abandonata. Acest esec este datorat amatorismului cu care s-a efectuat studiul de piata.
Suporturile: intrucat in dezinformare publicul trebuie sa fie determinat sa creada, suporturile vor fi fapte marunte, adevarate sau pretinse ca fiind adevarate, utilizate intr-un anumit context. Goebbels, ministrul propagandei in guvernul lui Hitler, a mers pana la a pune sa se intocmeasca manuscrise false ale lui Nostradamus, scrise pe pergament si legate cu piele din secolul al XVI-lea, in care ilustrul mag prezicea victoria "ostilor ce poarta cruce cu capete incarligate". Alte servicii de dezinformare recurgeau la culegerea de elemente care sa permita acreditarea unei anumite dezinformari: de exemplu, prelevarea de semnaturi ale unor diplomati de pe felicitarile de Anul Nou, pentru ca prin utilizarea lor ulterioara sa autentifice suportul operatiunii;
Transmitatorii: in dezinformare sunt indispensabili mai multi transmitatori. Dezinformatorul cauta sistematic un complice, in general inconstient. In timpul celui de al II- lea Razboi Mondial englezii, cu ajutorul complicilor polonezi au facut sa apara in presa germana articole aparent patriotice, in care fusesera strecurate expresii pesimiste. De exemplu, unul dintre acestea celebra a cincizecea aniversare a Amiralului Doenitz in cei mai respectosi termeni. Totusi, textul preciza ca, "din cauza unei pierderi de circa treizeci de submarine pe luna, amiralul si-a pierdut o parte din energia si prospetimea sa tinereasca."
Tema: orice campanie de dezinformare trebuie sa aiba o tema cat mai simpla posibil. De exemplu, atunci cand copiii familiilor bombardate la Hamburg erau evacuati spre est, englezii, sub forma unui anunt, au lansat zvonul ca in lagarele unde aveau sa fie primiti copiii faceau ravagii epidemiile: "Doctorul Conti, ministrul Sanatatii Reichului, ii felicita pe medicii-ofiteri din lagarele de copii pentru devotamentul exemplar cu care au tratat epidemia de difterie care s-a declarat prin grija lor. Ministrul isi exprima speranta de a-i vedea triumfand deasupra tragicei penurii de medicamente, putand reduce astfel rata mortalitatii la o medie de saizeci de morti pe saptamana."
Tratarea temei: in dezinformare se poate face in mai multe feluri: fie nedifuzand o informatie, fie difuzand o informatie incompleta, tendentioasa ori de-a dreptul falsa, fie saturad atentia publicului printr-o suprainformatie care face sa se piarda sensul a tot ceea ce este important, fie prin comentarii subiective. Aceste comentarii trebuie sa fie exprimate intr-un limbaj accesibil publicului. Daca tema nu este complet rationala, are sanse mai mari sa fie acceptata.
Cutiile de rezonanta: in dezinformare, tema, echipata cu suporturile ei, este incredintata unui agent de influenta, care va gasi calea de a o face sa ajunga la public. Dar o singura cutie de rezonanta nu este de ajuns de a duce o operatiune la bun sfarsit. Trebuie ca tema dezinformatoare sa fie reluata si de alte mijloace de informare care au tendinta de a se copia unele pe altele.
Tinta: toleranta dezinformarii este limitata. Ea este direct proportionala cu nestiinta populatiei asupra unui subiect dat si este invers proportionala cu prejudecatile defavorabile actiunii de dezinformare. De exemplu, englezii, in cel de-al II-lea Razboi Mondial au aruncat din avioane porumbei voiajori morti, avand legate de picioare chestionare ale Aliatilor, chipurile completate de unii germani infuenti care ar fi avut de gand sa tradeze, "astfel incat Gespapo-ul a primit ordin sa-i aresteze pe cativa dintre cei mai importanti membrii ai partidului nazist". Efectul scontat a fost atins tocmai datorita existentei prejudecatii ca in timp de razboi apare, din diverse motive, tentatia de a colabora cu inamicul si mai ales datorita consecintelor periculoase care pot decurge din astfel de actiuni.
Psihoza: o operatiune de dezinformare reusita creaza, in randurile publicului: pe de o parte, o cvaziunanimitate a caracterului psihotic, pe de alta parte, o stare irationala care il impinge sa nu mai vada decat ceea ce se intampla in sensul dezinformarii, sa o imbogateasca, sa se dezinformeze el insusi, dezinformatul devenind dezinformator.
Dupa 10 ani de asediu, grecii inca nu reusisera sa ocupe Troia prin forta. S-au hotarat sa recurga la ceea ce nu este, in prima instanta, decat un siretlic de razboi: au simulat imbarcarea si s-au ascuns intr-un mic golf din apropierea cetatii. La plecare, au lasat in urma lor un cal gigantic de lemn fara nici cea mai mica explicatie.
Aceasta absenta a explicatiilor este foarte importanta, caci troienii incantati sa vada ca asediul incetase s-au pierdut in supozitii impartindu-se in doua tabere: partizanii si adversarii prazii de razboi, adica ai suportului dezinformarii.
Deci troienii ezita.
Soseste Sinon, agentul de influenta si rosteste: "Ascultati ce va spun eu - daca nu." - este o formula pe care agentii de influenta o repeta continuu, explicit sau implicit.
Sinon explica originea calului: grecii au construit calul pentru ai aduce zeitei Pallas Atena o ofranda de ispasire, deoarece se facusera vinovati in fata protectoarei lor. Callchas, oracolul a cerut ca lemnaria "sa se inalte pana la cer, pentru a nu putea sa intre pe poarta, nici sa fie introdusa intre zidurile Troiei", mod in care ofranda ar fi putut "sa readuca poporul troian sub protectia vechiului sau cult". Acesta este un act de deplina dezinformare: faptul ca grecii nu vor cu nici un pret sa ajunga calul lor in Troia.
Sinon insista: "daca mainile voastre profaneaza aceasta ofranda adusa lui Pallas, va fi o uriasa nenoricire pentru imparatia lui Priam, dar daca il duceti, cu propriile voastre maini, in orasul vostru, va vor fi ingaduite toate sperantele". Acesta este un montaj cat se poate de abil.
Opinia publica, aflata in plina ezitare, trece complet in tabara optimistilor si cere sa fie adus calul, nu numai in oras si in cetate, ci chiar in templul lui Pallas, caci - iar aici se afla nodul intregii operatiuni de dezinformare - si troienii o adora pe Pallas si i-au inaltat un templu. La care troienii isi sparg singuri zidurile cetatii. Urmarea este previzibila. Imediat ce populatia este cufundata in somn, grecii ies din burta calului, omoara santinelele si deschid portile orasului in calea intregii armate, revenita in secret.
In aceasta istorie se regasesc aproape toate elementele tehnicilor de dezinformare: calul de lemn este un suport al dezinformarii, tema este protectia lui Pallas, pusa la dispozitia troienilor, iar transmisiunea este asigurata de agentul de influenta Sinon, care acrediteaza tema. Tinerii de ambele sexe ( uneori, tinerii sunt mai creduli decat batranii ) asigura cutiile de rezonanta indispensabile actiunii.
Rezultatul: consimtamantul populatiei este obtinut si se transforma intr-o adevarata psihoza. Incepand din acest moment, intra in joc autodezinformarea, printr-un fenomen prin care dezinformatul devine dezinformator.
Bibliografie
Cathala H "Epoca dezinformarii"
Editura Militara
Bucuresti 1991
Vladimir Volkoff "Tratat de dezinformare"
Editura Antet
