|
|
|
Insuccesul scolar si problematica copiilor cu performante scolare scazute
Delimitari conceptuale
Fiecare traiectorie scolara are o istorie unica ce poate fi povestita in moduri diferite, in functie de punctul de vedere adoptat: al elevului, al parintelui, al profesorului. Povestea contine, inevitabil, referiri la performantele elevului, la succesele si insuccesele care marcheaza aceasta traiectorie. Interesul tuturor pentru performantele elevilor nu este intamplator. Notele scolare, statutul de de "elev bun" sau "elev slab", succesul sau insuccesul la examene influenteaza nemijlocit pozitia elevului in familie si in grupul de de prieteni, dar si prestigiul familiei, perceptia sociala a acesteia, calitatea educatiei in familie. Scoala insasi este evaluata de comunitatea sociala in functie de notele obtinute de elevii sai. In acest context, succesul scolar a devenit, prin extindere, un fel de etalon al calitatii tuturor celor implicati in acest proces(elevi, profesori, parinti, institutii scolare si comunitati sociale), in timp ce insuccesul sau esecul scolar antreneaza deprecierea individului, a scolii si a familiei si, de multe ori, el devine sinonim cu esecul in viata. Insuccesul nu mai este doar o problema pedagogica, ci una sociala.
Studiile consacrate insuccesului scolar au pus in evidenta un fenomen complex, cu multiple fatete si dimensiuni, care nu poate fi usor surprins intr-o definitie. De cele mai multe ori, insuccesul scolar a fost definit prin raportare la ceea ce reprezinta reversul sau, adica succesul scolar. Se considera ca intre succesul scolar si insuccesul scolar exista o relatie dinamica, dialectica si complexa. Asa cum nu poate exista un succes total si continuu, tot asa nu poate exista un insucces definitiv si global. Cel mai frecvent ne intalnim cu succese sau insuccese partiale. Sintagma insucces scolar este utilizata alternativ cu cea de esec scolar,fiind considerate pana la un anumit punct sinonime. In ceea ce ne priveste,am optat pentru cea de insucces scolar,intrucat, pe de o parte, este mai neutra,cu o incarcatura afectiva mai mica si cu un impact psihologic negativ mai redus,iar pe de alta parte,ofera o perspectiva mai optimista asupra posibilitatilor de redresare.
Notiunile de succes si insucces scolar nu sunt atemporale, ci sunt impuse de istoria sociala. Din acest unghi, succesul scolar consta in "obtinerea unui randament superior in activitatea instructiv -educativa,la nivelul cerintelor programelor si al finalitatilor invatamantului", iar insucccesul se refera la "ramanerea in urma la invatatura sau la neindeplinirea cerintelor obligatorii din cadrul procesului instructiv-educativ, fiind efectul discrepantei dintre exigente,posibilitati"(Popescu, 1991, dupa Salavastru,2004, p.230).
Din aceste definitii sesizam relativitatea notiunilor in discutie. Altfel spus,reusita sau nereusita elevului la invatatura nu pot fi judecate in sine,fara raportare la exigentele normelor scolare. Performantele elevilor, masurate si evaluate cu ajutorul diferitelor instrumente docimologice, sunt raportate la un anumit nivel de cerinte, stabilite in functie de varsta, dar si de exigentele specifice ale unui sistem educational. Aceasta face sa avem o diversitate de interpretari ale notiunilor de succes si insucces,in functie de traditiile culturale si educative ale diferitelor tari, exprimate in sistemele de evaluare, filierele scolare, modalitatile de trecere de la un nivel de scolaritate la altul, normele si gradul de exigenta in ceea ce priveste calitatea instruirii. De exemplu, unele tari au desfiintat repetentia, cel putin la nivelul invatamantului de baza, intrucat se considera ca provoaca traume psihoafective, in timp ce alte tari considera repetentia drept mijloc pedagogic pozitiv, care-l poate ajuta pe elev sa atinga standardele minime de cunostinte pentru a trece in clasa urmatoare.
In afara acestor norme obiective stabilite de sistemele educative ale fiecarei tari, cu ajutorul carora se judeca reusita sau esecul, exista si norme subiective, traduse prin modul particular in care elevul si chiar si parintii percep si evalueaza rezultatele scolare. Succesul si insuccesul trebuie studiate in mai multe registre. Imposibilitatea de a gasi definitii satisfacatoare ne obliga sa incercam a fixa intelesul insuccesului scolar prin raportare la formele de manifestare si criteriile de apreciere. In practica scolara, insuccesul elevilor imbraca o gama variata de manifestari, de la formele cele mai simple, de ramanere in urma la invatatura, pana la formele persistente si grave, repetentia si abandonul, fiecare fiind traita individual la niveluri specifice de intensitate, profunzime si persistenta.
O prima distinctie pe care o regasim in literatura pedagogica este aceea intre insuccesul generalizat (situatie in care elevul intampina dificultati de adaptare la viata scolara in ansamblu si nu face fata baremelor minime la majoritatea obiectelor de invatamant) si insuccesul limitat,de amplitudine redusa( situatie in care elevul intampina dificultati doar la unele materii de invatamant sau chiar la una singura).
O a doua distinctie este aceea intre esecul scolar de tip cognitiv, ce are in vedere nerealizarea de catre elev a obiectivelor pedagogice si se exprima in rezultate slabe la examene, corigente, repetentie, si un esec de tip necognitiv, care se refera la inadaptarea elevului la exigentele ambiantei scolare.
Insuccesul scolar poate avea un caracter episodic, de scurta durata, limitat la circumstantele unor dificultati in rezolvarea sarcinilor de invatare, sau poate avea aspectul unui fenomen de durata, exprimat in acumularea de lacune pe perioade mai mari de timp, un semestru sau un an scolar.
Aceste dimensiuni ale insuccesului scolar care privesc amploarea si persistenta cu care el se manifesta pot fi surprinse si in descrierea fazelor pe care le parcurge fenomenul in discutie (Konopnicky,1978;Popescu 1991, dupa Salavastru, 2004):
- faza premergatoare, caracterizata prin aparitia primelor probleme in realizarea sarcinilor scolare, a primelor goluri in cunostintele elevului, incetinirea ritmului in raport cu ceilalti elevi; in plan psihologic, impactul acestor dificultati se exprima in aparitia primelor simptome ale nemultumirii elevului in legatura cu scoala, in lipsa interesului si a dorintei de a invata;acesta e un insucces episodic, de scurta durata, care poate fi usor recuperat daca e sesizat la timp; din nefericire, aceasta stare de lucruri poate sa ramana necunoscuta atat profesorilor si parintilor, cat si elevului insusi, care nu intelege ce se intampla si cum a ajuns sa nu mai faca fata sarcinilor scolare;
- faza de derapaj propriu-zis, caracterizata prin acumularea de goluri mari in cunostintele elevului si evitarea oricarei incercari de indeplinire independenta a sarcinilor; pe plan psihocomportamental, apar aversiunea fata de invatatura, de profesori si de autoritatea scolara in general, perturbarea orelor, chiulul de la ore si alte forme de negare a activitatii scolare; notele proaste si atitudinea elevului fata de scoala sunt simptome usor de sesizat, si acum intervin primele incercari oficiale de rezolvare a problemei; daca aceste incercari nu sunt cele adecvate,esecul adanceste;
- faza esecului scolar formal, care se exprima in repetentie sau abandon scolar, cu consecinte negative atat in ceea ce priveste dezvoltarea personalitatii, cat si integrarea sociala si profesionala.
Delimitarea formelor de insucces scolar se poate face si recurgand la ceea ce Rivière(1991, dupa Salavastru, 2004) a numit indicatori ai existentei unor forme stabilizate de esec:
- indicatori proprii institutiei de invatamant:rezultatele slabe la examene si concursuri scolare,repetentia;
- indicatori exteriori institutiei scolare: tipul de orientare dupa terminarea scolaritatii obligatorii (intreruperea studiilor apare ca o forma de esec), rata ridicata de somaj printre tinerii sub 25 de ani, rata de analfabetism;
- indicatori referitori la efectele esecului in plan individual: rata de abandon scolar si absenteism, trairea subiectiva a esecului.
Se observa o largire a sferei de cuprindere a insuccesului scolar prin includerea a ceea ce se intampla dupa terminarea scolaritatii obligatorii, respectiv continuarea sau intreruperea studiilor, gradul de integrare profesionala si sociala. Reusita sau nereusita scolara nu pot fi apreciate exclusiv dupa performantele strict scolare, exprimate in note. Invatarea trebuie sa isi dovedeasca eficienta prin competentele reale ale tinerilor, probate in situatia competitiei pe piata muncii, si nu in mod formal, printr-o diploma de studii. Prin aceasta extindere a insuccesului scolar la fenomenele postscolare se repune de fapt in discutie ideea ca avem de-a face nu doar cu o problema pedagogica, ci si cu una socioeconomica.
Atunci cand se vorbeste de insuccesul scolar, apare in mod frecvent si conceptul de inadaptare scolara. Inadaptarea scolara se refera atat la dificultatile de a indeplini sarcinile scolare, cat si la esecul de integrare in mediul scolar din care elevul face parte. Se admite, in general, ca un elev este adaptat atunci cand reuseste sa aiba relatii cu ceilalti elevi si un mod adecvat de a raspunde exigentelor scolare. Evaluarea adaptarii scolare presupune luarea in consideratie a acordului care se realizeaza intre elev si mediul scolar in diferite momente, tinand cont de o serie de indicatori, si anume (Jigau 1998, dupa Salavastru, 2004)
- aptitudinea elevului de a-si insusi informatiile transmise si posibilitatile de operare cu acestea;
- capacitatea de relationare cu grupul scolar;
- interiorizarea unor norme scolare si valori sociale acceptate
Din analiza acestor indicatori putem sesiza usor faptul ca indeplinirea sarcinilor de invatare reprezinta doar o dimensiune a adaptarii scolare, care trebuie completata cu analiza indicatorilor relationali. Pot exista elevi care raspund bine dimensiunii pedagogice, in sensul ca pot sa-si insuseasca cunostintele la nivelul cerut de programele scolare, dar au probleme in ceea ce priveste relationarea cu colegii si profesorii sau respectarea regulilor colectivitatii scolare.
Studiile consacrate inadaptarii scolare se refera indeosebi la debutul scolaritatii ( intrarea copilului in clasa I) , pe motivul ca au o frecventa mai ridicata, o mare diversitate si pot sa aiba consecinte nefaste pentru intreaga traiectorie scolara. In ceea ce priveste raporturile dintre cele doua notiuni-insuccesul scolar si inadaptarea scolara - , opiniile sunt impartite. Unii autori considera ca inadaptarea este o forma a insuccesului scolar, avand o sfera de cuprindere mai restransa (Popescu 1991, dupa Salavastru, 2004), in timp ce altii considera ca sferele celor doua notiuni se intersecteaza, existand atat elemente comune, cat si elemente specifice fiecareia (Coasan,Vasilescu 1988, dupa Salavastru , 2004). Putem concluzia ca starea de insucces scolar nu poate fi tratata la modul general si absolut, deoarece este un fenomen cu multiple fatete. Identificarea formei concrete de manifestare a insuccesului scolar este primul pas, dupa care se pot formula ipoteze referitoare la cauzele lui si se pot contura strategii de interventie.
1.2.Dimensiunea subiectiva a insuccesului scolar
Aprecierea succesului/insuccesului scolar prin raportare la norme, la standardele de performanta stabilite de sistemul educational face sa se piarda din vedere dimensiunea umana a acestor fenomene. Profesorul este cel care constata,printr-o varietate de tehnici de evaluare, care sunt cunostintele si competentele achizitionate de elev si emite o apreciere(note sau calificative) prin care decide, in ultima instanta, destinul scolar al copilului. Foarte rar conteaza in aceasta ecuatie ceea ce simte elevul. Modul in care elevul se percepe pe sine si isi evalueaza rezultatele poate fi foarte diferit de cel al profesorului. D Gayet(1997, dupa Salavastru, 2004) arata, de pilda, ca, in scoala elementara, copiii sufera mai mult din cauza dificultatilor de integrare in grupul scolar decat din cauza dificultatilor de invatare cu care se confrunta in clasa. Normele grupului se dovedesc mai puternice decat normele scolare.
Dimensiunea subiectiva a insuccesului scolar poate fi relevata si atunci cand acelasi rezultat scolar capata semnificatii diferite pentru profesor, pentru elev si, respectiv, pentru parintii sai. In timp ce profesorul va aprecia, de exemplu, o nota de 8 drept un succes, elevul o poate considera un esec. Ceea ce conteaza in acest caz este nivelul de aspiratie ce exprima rezultatul pe care se asteapta sa-l obtina un elev intr-o anumita sarcina scolara. In fixarea nivelului de aspiratie, un rol important il au atat autoaprecierea elevului ( determinata de performantele anterioare), cat si familia. In unele familii ( de obicei cele cu un statut sociocultural ridicat) se fixeaza standarde foarte inalte privitoare la reusita scolara a copilului. Astfel, pot fi apreciate ca reusite numai notele de 9 si 10 (sau chiar numai de 10), si tot ceea ce se afla sub acest nivel este considerat un insucces. In acest caz, insuccesul se masoara prin distanta dintre rezultatele asteptate si cele obtinute. Avem de-a face, in fapt, cu un insucces psihologic sau cu ceea ce unii autori numesc un fals insucces, si nu cu un insucces real. Insuccesul psihologic nu depinde de nivelul absolut al performantei, intrucat el rezulta din raportarea eului la propria performanta, relatie traita emotional ca sentiment al insuccesului. Acesti elevi traiesc situatia de insucces cu atat mai dramatic cu cat nivelul de aspiratie este mai inalt.
Putem avea si situatia inversa, in care exista o nereusita obiectiva, reala, exprimata printr-o nota proasta, dar care sa nu fie resimtita de elev ca un insucces. Elevul neinteresat de obtinerea de note mari, a carui tinta este doar promovarea la limita a clasei va trai un sentiment de succes ori de cate ori isi indeplineste acest obiectiv. O cercetare realizata de M. Jigau (1998, dupa Salavastru, 2004) a aratat o proportie foarte mare (65%) de elevi situati in zona performantelor minime, dar care se autoapreciaza ca avand rezultate bune sau medii. Ei isi exprima, in acelasi timp, increderea in succesul scolar (reusita la examen), dar mai ales in cel profesional (peste 35 %). Rezultatele le apar acestor elevi conforme cu traiectoria pe care si-au trasat-o in imaginatie. Si in acest caz, un rol important il are interesul acordat de catre familie instruirii scolare a copiilor.
Rolul familiei se face simtit si in fixarea sau reglarea nivelului de aspiratie al elevului. De multe ori, se intampla ca nivelul de aspiratie stabilit de parinti sa nu corespunda posibilitatilor reale ale elevului. Parintii isi proiecteaza in copii propriile lor ambitii, visele si dorintele lor nerealizate, fara a tine seama de ceea ce doresc ei si pot cu adevarat sa faca. Expectantele inalte ale parintilor cu privire la rezultatele scolare ale copilului sunt resimtite de acesta ca o presiune permanenta, motiv pentru care poate dezvolta o teama accentuata de esec. Aceasta teama de esec si, mai ales, anticiparea esecului subiectiv ( obtinerea unei aprecieri inferioare celei dorite , cu toate consecintele care pot decurge de aici ( privarea de recompense ori de afectiune, certuri si tipete in familie etc. ,pot face sa creasca vulnerabilitatea copilului la esec. Ne situam, de fapt, intr-un cerc vicios: nevoia accentuata de succes genereaza teama de esec, care, la randul ei, poate determina blocajul fortelor psihice, al mecanismelor prin care se realizeaza performantele scolare, si, in final, insuccesul.
Interpretarea diferita a aceluiasi rezultat scolar de catre elev si, respectiv, de catre parinti poate proveni si din "proiectele" sau obiectivele diferite ale acestora. Proiectul elevului este, cel putin la nivelul scolii elementare, unul pe termen scurt: sa obtina note bune, sa-si multumeasca parintii si profesorii, sa evite notele proaste. Ca atare, eforturile lui se vor indrepta in aceasta directie si el va judeca un rezultat scolar din aceasta perspectiva: o nota buna inseamna atingerea obiectivelor, o nota proasta trebuie corectata. Proiectul parintilor este, in schimb, unul pe termen lung, si anume sa le asigure copiilor un viitor fericit pe plan profesional si pe planul dezvoltarii personale. Astfel, pentru parinti, o nota proasta va insemna destramarea iluziilor in privinta viitorului "planificat" pentru copilul lor, eventual o revizuire a proiectului prin diminuarea ambitiilor. In schimb, notele bune ale copilului le pot intretine parintilor iluzia ca proiectele pe care le-au facut in ceea ce-l priveste sunt pe cale de a fi realizate.
Daca avem in vedere puternicele implicatii afective pe care le au rezultatele scolare atat asupra elevilor, cat si asupra parintilor, s-ar parea ca singura judecata obiectiva este cea a profesorului. El trebuie sa aprecieze cand un elev reuseste si cand se afla in situatie de esec. De aici si responsabilitatea enorma a profesorului de a asigura o apreciere obiectiva a elevului, apreciere ce poate avea caracter de "verdict pedagogic".
Fenomenul insuccesului scolar trebuie tratat cu toata responsabilitatea de factorii educationali, pentru ca efectele sale negative se fac simtite pe multiple planuri: scolar, familial, social si individual. Insuccesele scolare ale elevilor reprezinta si insuccese ale institutiei scolare, iar in cazul in care, cu ocazia examenelor nationale, se inregistreaza procente scazute de promovabilitate, se poate pune problema eficacitatii sistemului educational in ansamblul sau. Unii autori considera ca insuccesul scolar marcheaza, in primul rand, "inadaptarea scolii" la elev, deci ar trebui reconsiderate obiectivele si finalitatile invatamantului. Pentru parinti, insuccesul scolar este, dintr-un anumit punct de vedere, mai dramatic, pentru ca poate semnala un posibil insucces profesional, o situatie economica modesta si un statut social inferior pentru copil, atunci cand va creste. El mai semnifica esecul proiectului parental cu privire la viitorul copilului.
Ceea ce intereseaza cel mai mult este impactul psihologic al insucceselor scolare asupra elevului. Elevul este cel mai vulnerabil in aceasta situatie. Aprecierea profesorului reprezinta pentru elev un mesaj pe care il receptioneaza si prin care constientizeaza sistemul exigentelor la care este supus. Aceasta apreciere este asimilata si interiorizata de elev, devenind o componenta importanta a imaginii de sine. Astfel, notele proaste, persistenta evaluarilor negative vor determina o alterare a imaginii de sine, pierderea increderii in propriile posibilitati de a rezolva sarcini scolare, dezvoltarea unui sentiment de ineficienta personala.
Degradarea progresiva a imaginii de sine, subaprecierea propriilor capacitati de a face fata sarcinilor cu un anumit grad de dificultate se coreleaza adesea cu o supraapreciere a problemelor intalnite. Elevul aflat in situatie de insucces scolar traieste, in plan subiectiv, sarcinile scolare ca pe niste situatii foarte dificile si anticipeaza numai esecuri in actiunile sale. Insuccesele scolare il fac sa creada ca nu poseda nici o competenta si, in consecinta, nu se va mobiliza pentru depasirea dificultatilor. Un mare numar de elevi aflati in situatie de esec scolar lucreaza sub posibilitatile lor reale din cauza acestei supraestimari a dificultatilor. Ei dezvolta astfel o atitudine fatalista in raport cu insuccesele scolare, pe care o vor reproduce si in alte situatii.
Evaluarile negative se rasfrang si in sfera relatiilor interpersonale, in opiniile grupului scolar, care preia aprecierile profesorului si dezvolta atitudini de marginalizare si chiar de respingere a elevilor aflati in situatie de esec. Esecul scolar genereaza treptat sentimente de culpabilitate, inferioritate si excludere. Scoala ajunge sa devina o adevarata povara pentru acesti elevi, care se simt neintelesi de profesori, parinti si colegi. De aici si pana la dezvoltarea unor conduite deviante - chiul de la scoala, fuga de acasa, abandon scolar, violente scolare - nu mai este decat un pas. In acest caz, psihologii vorbesc despre efectele cumulative ale esecului scolar.
Impactul psihologic al insuccesului scolar este cu atat mai puternic si mai greu de atenuat cu cat apare mai de timpuriu. In perioada scolaritatii mici si mijlocii, elevul este mai putin pregatit sa faca fata dificultatilor si are nevoie de sprijinul adultilor pentru a le depasi. Tot acum, aprecierile profesorilor sau parintilor sunt mult mai usor interiorizate si transformate in autoapreciere. Practic, se pune problema capacitatii fiecarui copil de a rezista , de a face fata efectelor psihologice puternice ale evaluarilor negative si de a-si proteja imaginea de sine. O modalitate de mentinere a unei imagini de sine coerente si pozitive o reprezinta sistemul autoatribuirilor, respectiv atribuiri externe (invocarea unor cauze exterioare in raport cu sinele - dificultatea sarcinii) sau atribuiri interne (trasaturi ale propriei persoane, dar mai putin importante si, eventual, trecatoare-oboseala, neatentia, insuficienta efortului care sa asigure protejarea trasaturilor de personalitate inalt valorizate si stabile. Aceste atribuiri ii permit elevului sa creada in posibilitatile sale de a depasi dificultatile,de a achizitiona noi competente si de a progresa in viitor. (Salavastru, 2004,).
1.3.Tipuri de elevi cu performante scolare scazute
1.3.1.Tipologia dupa Spevak si Karinch
1.3.1.1.Tipul distant
Spevak si Karinch (Boros, 2010) prezinta o tipologie a elevilor cu performante scolare scazute. Astfel, ei identifica: tipul distant, tipul pasiv, tipul dependent si tipul dispretuitor. Aceasta clasificare este realizata in functie de prezenta/absenta motivatiei.
Acesti elevi au dificultati in privinta increderii personale si a incertitudinii. Din perspectiva dezvoltarii emotionale, ei prezinta intarziere. Paternurile lor de comportament se evidentiaza de timpuriu. Adesea au comportamente disruptive. Ei esueaza in a stabili incredere mutuala in construirea relatiilor permanente. Ei sunt preocupati de situatiile care favorizeaza increderea. Incertitudinea este pentru ei dificila. Absenta increderii genereaza probleme emotionale traumatizante. Ei se retrag si se distanteaza de covarstnici.
Pentru a se autoproteja de incertitudinile relatiilor umane, acest tip de elevi se focalizeaza pe ocupatiile solitare, dar se remarca, in general, selectivitate in alegerea domeniilor. Ei se perfectioneaza in domeniile care necesita cunoastere tehnica. Discutiile lor tind sa fie analitice si abstracte. Sunt singuri, banuitori si resimt o frica profunda fata de abandon. Pentru ca ei sunt imaturi emotional, relatiile si interactiunile lor se centreaza pe propriile nevoi. Au o slaba toleranta la frustrare, adesea, actioneaza impulsiv, eronat si fara a acorda atentie corespunzatoare consecintelor. Actioneaza imatur, esueaza in a se exprima in moduri eficiente. Cauta recunostinta imediata; nu inteleg conceptul de sacrificiu pentru a atinge mai tarziu scopurile. Atitudinile lor pot conduce la izolare sociala, schimbarea frecventa a locurilor de munca mai tarziu si relatii sociale de scurta durata. Sunt in mod nejustificat influentati de altii. Inconsecventa poate fi frustranta pentru ei, iar spontaneitatea cauzeaza anxietate crescuta uneori. Sunt rezistenti la schimbare.
1.3.1.2.Tipul pasiv
Tipul pasiv se caracterizeaza printr-o pasivitate in privinta propriilor interese. Se focalizeaza pe acceptarea si aprobarea celorlalti, fara a lua in consideratie nevoile sale.
Anxietatea ii supracopleseste, cauzand raspunsuri eronate. Pentru ca finalizeaza un lucru in mod gresit sau nemultumindu-i pe altii, ei se simt vinovati, respinsi, nefericiti. Aceste motive contribuie la o anxietate crescuta si la o dorinta mai mare de a-i multumi pe altii.
Unii elevi de acest tip pot deveni compulsivi sau obsesivi in momentul in care nu-si finalizeaza sarcinile. Ei petrec mult timp pentru a corecta sau a reface sarcinile care nu au fost indeplinite. Pot prezenta dureri fizice, acuzand probleme digestive, dureri de cap, mai ales inaintea unui test sau a unei evaluari importante sau in alte situatii in care ei sunt judecati. Disconfortul lor este real, fiind cauzat de anxietate, tensiune,anticipare a esecului.
Tipul pasiv este mai infumurat decat cel distant. In general, trec printr-o perioada de dezvoltare normala, in care incearca sa multumeasca figurile autoritare pentru a castiga aprobarea acestora. Ei se regasesc, adesea, printre cei mai sensibili indivizi, sprijinind, completand sarcinile in cele mai mici detalii. Cu toate acestea, proiectele lor prezinta putine semne de originalitate. Cand li se cere o viziune personala, ei expun viziunile altora in locul insight-urilor personale.
Pentru ca tipul pasiv incearca sa obtina aprobarea altora, si nu pe a sa, ei vor fi in permanenta sub presiunea asteptarilor acestora. Centrarea continua pe scopurile altora nu le permite sa traiasca impliniri personale pe baza propriilor realizari, chiar daca scopurile lor sunt identice cu ale celor pe care incearca sa-i multumeasca. Nu isi identifica propriile sentimente. Evita sa-si asume responsabilitatea pentru esecul posibil si dezaprobarea rezultata. Aceste aspecte, desigur, contribuie la o anxietate crescuta.
1.3.1.3.Tipul dependent
Dependentilor le place ca altii sa le rezolve conflictele si sa le preia responsabilitatile. Din punct de vedere academic, acestia esueaza in stabilirea eficienta a prioritatilor, adesea focalizandu-se pe activitati care au o valoare mica, in acelasi timp ignorand experientele valoroase necesare viitorului lor. Prezinta interes scazut pentru disciplinele principale. Scopurile dependentilor se schimba frecvent sau dispar. Adesea, au dificultati in alegerea domeniilor de studiu si pot intampina dificultati in castigarea unei diplome sau note. In mare parte a timpului, declara ca sunt plictisiti. Efortul lor este inconsecvent. Cand li se cer explicatii pentru performantele scolare scazute, probabil ca ei ai vor blama pe altii sau evenimentele care nu sunt in sfera controlului lor.
Cand sunt pusi sa dea explicatii, raspund intr-o maniera ostila. Sunt revoltati si furiosi pe indivizii care incearca sa-i controleze. In unele cazuri, ei se simt coplesiti de parinti si percep relatia cu ei ca pe o intarire negativa, evita conflictele cu ei prin mijloace active si pasive. Adesea, isi exprima furia prin intermediul unor comportamente pasiv-agresive. Pot utiliza tehnici de manipulare.
O frica semnificativa este cea legata de abandon si teama de viitor. Dependentii considera ca performanta consecventa si succesul scolar care urmeaza sunt distructive pentru relatiile parinti-copii. Perceptia lor este urmatoarea: "Daca voi obtine succes, voi fi abandonat".(Boros, 2010, p.206)
1.3.1.4.Tipul dispretuitor
Acest tip este frecvent intalnit in randul adolescentilor. Sunt nesiguri, criticile si alte sugestii referitoare la performantele scolare scazute produc comportamente distante, defensive si opozitionale. Dezvolta frustrare cand nu pot sa-si atinga scopurile, in special cand se confrunta cu limite impuse din exterior. Ezita sa-si implementeze alegerile personale. Sentimentul de insecuritate conduce la o absenta a responsabilitatii, la neindeplinirea sarcinilor si la incapacitatea de a fi increzator si chiar la o atitudine cinica fata de autoritate. Ei castiga un simt fals al securitatii, proiectand sentimentele lor asupra altora. Elevii sunt, adesea, energici, creativi, deschisi si constienti de lucrurile care nu au efect direct asupra lor. Pentru ei, scopul consta in dezvoltarea abilitatii lor de a relationa eficient cu altii si in dezvoltarea sentimentului adecvarii.
1.3.2.Tipologia dupa Mandel si Marcus
Mandel si Marcus(1997, dupa Boros,2010) elaboreaza o alta tipologie a elevilor cu performante scolare scazute, in functie de orientarea motivatiei spre alte activitati decat cea scolara.
1.3.2.1.Tipul "fara efort"
Prezinta urmatoarele caracteristici:
multumire generala cu sine insusi si cu viata
isi amana sarcinile de acasa si de la scoala
memorie selectiva
renunta usor, manifesta interes scazut pentru notele mici
ofera explicatii vagi pentru performantele scolare scazute
este distras usor de la activitatea scolara
sunt prezente afirmatii sincere ale intentiei, dar slaba urmare a acestora
furnizeaza scuze plauzibile;nu raspunde corespunzator la pedeapsa si recompensa
nu este preocupat de viitor
1.3.2.2.Tipul anxios
Caracteristici:
se desprinde greu de greselile din trecut si este dificil pentru el sa prevada ce se va intampla in viitor
este tensionat si incapabil sa se relaxeze
evita scoala; este perfectionist, ingrijorat excesiv si nerealist in legatura cu competentele si greselile sale
necesita asigurari si aprobari constante din partea adultilor; poate manifesta fobie scolara
se plange de dureri fizice; aproape jumatate dintre ei manifesta simptomele depresiei; are parinti excesiv de critici
1.3.2.3.Tipul sfidator
Caracteristici:
sfideaza autoritatea, ii enerveaza intentionat pe altii
ii blameaza pe altii pentru propriile actiuni sau greseli
isi pierde usor calmul, este in permanenta nemultumit
nu se identifica o dinamica familiala specifica, dar importanta familiei este importanta
isi expune opiniile autoritar, accepta greu pareri diferite de ale sale
1.3.2.4.Tipul "cautator al identitatii"
Caracteristici:
cauta sensul vietii, incearca sa gaseasca raspunsul la intrebarea "Cine sunt?"
au responsabilitate pentru propriile actiuni si comportamente
isi expun opiniile, sistemele de valori, credintele, apartin unui grup de prieteni
pun intrebari in legatura cu valorile adultilor si stilul lor de viata, traiesc anxietate
1.3.2.5.Tipul depresiv
prezinta slaba energie sau stare de oboseala
dificultati de concentrare a atentiei
este apatic, doarme mult sau are tulburari de somn
se simte fara speranta si este pesimist
1.3.2.6.Tipul "fara scrupule"
Caracteristici:
traieste pentru moment, pentru rasplata imediata
incearca manipularea celorlalti, minte, triseaza sau fura
discuta modalitatile prin care poate deveni bogat sau faimos fara efort sustinut
intra in incurcaturi de multe ori, manifesta comportamente disruptive la activitatile constructive
nu are prieteni foarte apropiati si pe termen lung
ii clasifica pe oameni in trei categorii: salvatori, inamici si complici
provine din familii nefericite, unde nu exista echilibru
