|
|
|
INVATAREA
Definitia invatarii.
Invatarea poate fi privita sub mai multe aspecte, la modul general,invatarea este procesul dobandirii de cunostiinte,capacitate, abilitati, deprinderi si atitudini cu ajutorul studiului, antrenamentului sau experientei.
Din punct de vedere general, incluzand si lumea animalelor, invatarea inseamna schimabarea relativa permanenta si sistematica a comportamentului prin antrenament( dresaj la animale si experienta la om).
Din punct de vedere pedagogic, invatarea reprezinta activitatea de insusire de cunostiinte si dobandirea de deprinderi in toate palierele vietii.
Din perspectiva psihologiei, invatarea angajeaza modificarea performantelor observate intr-o situatie specifica, fiind obiectivata la nivel elementar si la nivel complex
Rezultatul invatarii este dublu, este informativ (cunostiinte, procedee, norme si metode de gandire, reguli, teoreme, definitii, legi, principii) si formative (formarea si transformarea atitudinilor si deprinderilor comportamentelor corecte pentru societatea data). In procesul invatarii nu se acumuleaza doar informatii, ci se formeaza gandirea, sentimente si vointa, intreaga personalitate umana.(Jurcau, N., si colab,2000).
Modalitati de invatare.
invatarea spontana sau sociala (care se refera la invatarea neorganizata si instinctiva, care are loc in familie si apoi in societate)
invatarea sistematica (organizata, realizata in cadrul scolii). In ce priveste dezvoltarea intelectuala, invatarea sistematica este eficienta intr-un grad mai mare decat invatarea spontana, dar cu toate acestea ea nu dezvolta latura afectiva (planul motivatiei, al valorilor, al sentimentelor) a personalitatii, care e mai degraba formata in cadrul invatarii sociale.
Invatarea sistematica se canalizeaza in doua directii:
in formarea de priceperi si deprinderi motorii (invatarea scrisului, a desenului tehnic, a sporturilor): invatarea senzorio-motorie.
in insusirea de cunostinte si formarea de capacitati intelectuale (memorarea unor legi, formule, rezolvarea de probleme): invatarea cognitiva.
Invatarea scolara este, in cea mai mare si semnificativa parte, o invatare cognitiva, caci scopul final urmarit este constituirea unui sistem cognitiv al elevului si a unor structuri operationale specifice obiectelor studiate in scoala.
Modurile, formele si tipurile de invatare umana sunt foarte variate, dintre modalitatile de invatare, cel mai des intalnite sunt INVATAREA prin:
repetitie (repetitio est mater studiorum)
- incercare si eroare (o modalitate elementara, nerationala si cel mai putin productiva)
- generalizarea reactiei dobandite
Produsul invatarii este reprezentat printr-un ansamblu de deprinderi (intelectuale si psihomotorii) strategii cognitive, informatii logice (notiuni, judecati, rationamente; principii, legi), atitudini cognitive, obiective in cadrul unor structuri specifice, incluse, de regula, in cadrul programelor (pre)scolare/(post)universitare.
Factorii invatarii
Factorii interni ai activitatii de invatare sunt:
de natura biologica (varsta, sex, dezvoltare mintala, sanatate)
de natura psihologica (dezvoltare intelectuala, capacitate cognitiva, atitudine: afectiva, motivationala, caracteriala; stil de invatare).
Factorii externi ai activitatii de invatare vizeaza :
organizarea (prescolara/universitara a invatarii didactice (obiective stabilite la nivel de politica educationala;
continuturi incluse in programele scolare/universitare;
metodologia de predare-invatare-evaluare, propuse in documente pedagogice specifice)
actiunea directa si indirecta a unor medii socioculturale (familie, institutii culturale, politice etc, agenti economici, reprezentanti ai comunitatilor educative nationale, teritoriale, locale.
Tipuri de invatare
Principalele tipuri de invatare, potrivit conceptiei lui R. Gagne sunt:
-invatarea de semnale;
-invatarea stimul-raspuns;
-invatare de tipul inlantuirilor;
-invatarea asociativa-verbala;
-invatarea prin discriminare;
-invatarea notiunilor;
-invatarea de reguli sau de principii;
-invatarea sociala.
A. Invatarea de semnale este larg raspindita atit la animalele domestice cit si la om (cainele fuge din mijlocul soselelor atunci cind aude semnale ce avertizeaza apropierea unui automobil).
Conditia esentiala pentru ca invatarea semnalului sa aiba loc este sa se asigure o prezentare aproape simultana a 2 forme de stimulare:
stimulul produce o reactie generala, asa cum vrem sa obtinem si
stimulul semnal.
Invatarea are un caracter involuntar si se concretizeaza in raspunsuri care nu se afla sub control voluntar. Este cunoscuta sub denumirea de conditionare clasica si a fost descrisa pentru prima data la sfirsitul secolului al XIX lea de I.V.Pavlov. In pedagogie acest model a fost aplicat de J.B. Watson, fondatorul behaviorismului.
B. Invatarea stimul-raspuns
Este un alt tip fundamental de invatare care face posibil ca individul sa realizeze o actiune atunci cand doreste sa dea un raspuns precis la un stimul discriminat.
Ed. Thorndike l-a denumit invatarea prin incercare si eroare, Skinner, invatarea operanta, Kimble, invatarea instrumentala.
Asa cum arata si denumirea acestui tip de invatare se desprind 2 caracteristici:
astfel de invatare se refera la o singura legatura intre stimul si raspuns nu la legaturi multiple;
stimulul si raspunsul apar total legate intr-un mod care nu se intalneste la tipul de invatare anterior
C. Invatare de tipul inlantuirilor
Inlantuirea este un tip special de invatare larg aplicata la toate varstele. Are la baza legarea a doua sau mai multe reactii de tipul stimul-raspuns invatate anterior.
Actiunea care urmeaza sa fie invatata reprezinta o succesiune de acte. Fiecare din aceste acte a fost invatat anterior, dar in acest caz al inlantuirii esentialul este respectarea ordinii lor, asigurarea intaririi intregului lant si a reusitei ultimei verigi. Aceasta trebuie sa conduca la satisfactie, sa fie intarita.
D. Invatarea asociativa-verbala
Asociatia verbala reprezinta invatarea de lanturi verbale. Cele mai simple inlantuiri verbale sunt reprezentate de activitatea de denumire a unui obiect. In acest caz se constituie un lant cu cel putin 2 verigi: prima este o relatie care leaga aparitia obiectului de un raspuns rezultat din observarea unor aspecte ale obiectelor, iar a doua este o conexiune care face ca individul sa se autostimuleze si sa denumeasca obiectul.
E. Invatarea prin discriminare
Ni se cere sa distingem de-a lungul intregii vieti de la culori, forme geometrice, texturi, distante la tesuturi anatomice, marimea stelelor, modele de structuri moleculare. Invatarea discriminarii sprijina modelele perceptive privind: obiectele, spatiul, evenimentele, imaginile si simbolurile.
F. Invatarea notiunilor
Se refera la insusirea clasificarilor proprietatilor obiectelor si fenomenelor, evenimentelor.
Notiunile sunt concrete si definite (abstracte).
Notiunile concrete se refera la clase de obiecte observabile sau la calitati ale obiectelor.
Insusindu-si o notiune, individul devine capabil sa generalizeze aceasta notiune asupra altor situatii-stimul care nu au avut rol in invatarea propriu-zisa. Efectul invatarii notiunilor este de a elibera individul de sub controlul exercitat de stimulii specifici.
G. Invatarea de reguli sau de principii
In termenii cei mai simpli, o regula este un lant de concepte care formeaza ceea ce in general denumim cunostinte.
Conceptul este unitatea, iar regula, principiul reprezinta relationarea utila a unitatilor conceptuale. De aceea invatarea regulilor este dependenta de invatarea conceptelor componente.
Inlantuirea conceptelor in perspectiva formularii principiilor se poate face cel putin prin doua metode principale:
se porneste de la pronuntarea principiului, desprinderea caracteristicilor si apoi specificarea posibilitatilor sale aplicative in actiuni directe si implicite (metoda deductiva);
fie se prezinta imprejurari, experiente in care se opereaza principiul de catre profesor, iar elevii sunt solicitati sa combine conceptele in ordinea adecvata (metoda inductiva sau a descopunerii dirijate).
Tehnicile deductive de predare sunt adecvate pentru retinerea faptica a principiului, iar tehnica de descoperire dirijata stimuleaza invatarea independenta de catre subiect. In alegerea metodei trebuie sa se ia in vedere suportul motivational al celui care invata.
H. Invatarea sociala
Are drept obiect asimilarea unor modele comportamentale, a noi modele comportamentale, a noi forme si scheme de interactiune interpersonala si prin aceasta a noi trasaturi de personalitate.
In sens larg, toata invatarea umana este sociala pentru ca se petrece in contexte culturale si este dirijata de modele educationale. Exista o invatare sociala in sens restrans specializata in a face experienta legaturii cu realitatea, cu valorile si normele interpsihologice. In invatarea sociala exista si un nivel socioperceptiv, de imitare spontana, necritica a modelului bazat pe imagini, conduite interpersonale, pe impulsuri motivationale situative, nivel intalnit mai ales va varstele mici.
El poate fi intalnit chiar si la preadolescenti si adolescenti unde nu mai este vorba de lipsa de experienta sociala ca la cei mici, ci de absenta cultivarii parghiilor de autocontrol din cauza unui deficit educational.
Stiluri de invatare
Stilul de invatare dionisiac (senzorial-spontan) se intalneste la elevii care prefera implicarea fizica in procesul de invatamant si sunt dornici sa incerce lucruri noi prin experienta directa. Dionisiaci tind a fi competitivi si reactioneaza pozitiv la proiectele de grup care implica o atmosfera competitiva. Le place varietatea in mediul scolar, temele lor preferate sunt: muzica, teatrul, artele, mestesugurile si activitatiile mecanice.
Stilul de invatare epimethean (senzorial-meticulos) se intalneste la elevii sau studentii care prefera prelegerile, simt nevoia ordinii in scoala si prezentarea secventiala a materialului de studiu. Dau randament maxim atunci cand au sarcini de invatare clar definite. Nu le plac dezbaterile in cadrul lectiilor sau seminariilor.
Stilul de invatare promethean (intuitivi-rational) se intalneste la studentii sau elevii cu fire si comportament independent in scoala. Prefera sa-si aleaga singuri temele pentru referate si prezentarea logica, didactica a materialului de invatat.
Stilul de invatare apolinic (intuitive-sentimental) apare la tinerii studiosi, puternic implicati in contactele cu colegii si profesorii, ce prefera o atmosfera democratica in clasa sau anul de studiu din care fac parte. Le plac proiectele de cercetare in grupuri ce actioneaza pe baze cooperative si nu competitive. Sunt foarte sensibili la atmosfera de ostilitate si conflict intre colegi care este contraproductiva pentru ei.
BIBLIOGRAFIE:
Albulescu, I., (2007) Doctine pedagogice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti
Bocos, M., (2007), Didactica Disciplinelor Pedagogice, Editura Paralela 45, Pitesti
Lupu I.,(2006), Psihologia Educationala, Editura Risoprint, Cluj-Napoca
Jurcau N. si colaboratorii (2000), Psihologie Scolara, Editura Presa Universitara Clujana, Cluj-Napoca
Stoica, M., (2002), Pedagogie si Psihologie, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova
Internet
