|
|
|
Ei au propriile lor ganduri
Sa fii din lipsa de cuvinte mai prejos de tine insuti, sa nu gasesti cuvinte potrivite cu ceea ce traiesti sau induri.iata drama pe care poate mai mult ca oricand o traieste adolescentul din ziua de azi. Strigatul lui de disperare sau neliniste e transpus deseori in acte comportamentale deviante, si fara sa vrem poate, noi adultii ajungem sa pedepsim aceste comportamente, care sunt doar efectul unor cauze nerostite, pe care adolescentul nu stie sa le verbalizeze in asa fel incat sa fie auzit!
Deseori varsta adolescentei e cea mai contestata si parca cea mai plina de seisme relationale, afective, cognitive desi ea poate deveni varsta marilor iubiri si a marilor sperante, pridvorul in care copilul se poate pregati pentru a deveni adult, daca noi parintii, adultii cei mai importanti din viata lor stim sa ascultam si astfel sa auzim si ceea ce ei nu au reusit sa spuna in cuvinte.
In calitate de parinti noi suntem responsabili de bunastarea copilului nostru, desoeri insa uitam ca el este el, si nu o prelungire a noastra, tinand cu disperare ca el sa fie ceea ce vrem noi, si nu ceea ce este el cu adevarat!
Sa nu uitam ca ei au propriile lor ganduri, noi suntem aici, doar ca sa-i ghidam, sa-i orientam, sa ii sustinem, sa le dam din intelepciunea noastra, nu cu forta ci prin iubire, si sa le cream propriul spatiu de definire si visare.
Dragi parinti si dascali nu uitati ei nu sunt o prelungire a noastra, ei ne apartin doar pentru o vreme. Noi vom ramane parintii lor dar nu avem dreptul sa-i transformam intr-o copie fidela a propriei persoane.
Ei au structura lor de personalitate, nevoile lor, durerile lor, sperantele lor si nu avem dreptul sa brutalizam sau sa distrugem misterul din ei, acel suflet pur de copil, pe care insa putem sa-l ingrijim cu darurie pentru ca la vremea hotarata sa infloreasca asemeni bobocilor de trandafir. Orice incercare a noastra abuziva, de a le incalca teritoriul interior, fara sa ni se permita este ca si cum am incerca sa deschidem trandafirul inainte de timpul lui de inflorile.
Adolescenta reprezinta varsta contestatiei si a conflictelor in relatiile cu adultii, cu parintii. Desi conflictele sunt foarte frecvente in aceasta perioada, adolescentul nu doreste sa rupa relatiile cu adultul, ci de fapt sa stabileasca un contact adevarat cu celalat.
Printre nevoile adolescentului si de altfel, ale oricarui copil se numara: nevoia de supravietuire( nevoia de hrana, de odihna, de sete, respiratia), nevoia de siguranta( sa fie protejat, sa fie recunoscut de celalat, sa fie invatat sa iubeasca, sa fie ascultat, sa fie cu adevarat inteles), nevoia de socializare( nevoia de a apartine unui mediu securiznat, de a face parte dintr-o familie, a unui mediu social), nevoia de recunoastere(adolescentul are nevoie sa-i ceri parerea, sa il implici in activitati, sa ii dai voie sa fie creativ ), nevoia de diferentiere (el este unic, si tot ceea ce simte si este ii apartine in totalitate), nevoia de a evolua ( in adolescenta exista intr-o dihotomie simbolica atat nevoia de autonomie, de independenta, dar in acelasi timp nevoia de proximitate, de ingrijire. S-ar putea ca ceea ce pare bun acum pentru el, sa nu fie asa si in viitor, dar adolescentul are nevoie sa i se dea dreptul sa aleaga), nevoia de actualizare, de individualizare (copilul simte nevoia sa fie perceput ca distinct, ca o entitate de sine statatoare), nevoia de armonizare, de reintregire( chiar daca deseori adolescentul e mereu in concflict cu proria lui fiinta, el trebuie sa se simta intreg. Chiar daca tinde mereu spre destructurare el are nevoie de fapt de o axa centrala ).
In calitate de parinti, de adulti noi avem menirea de a satisface aceste nevoi ale adolescentului, deseori insa esuam, pentru ca dorind sa facem ceva bun pentru el, adica pentru noi, uitam sa ascultam ce era bun pentru el.
Adultul trebuie sa devina un fin observator al comportamentelor copilului, adolescentului, pentru ca acestea sunt de fapt mesaje simbolice capabile sa structureze legaturile adolescentului, ale adolescentului rebel, si mai tarziu pe cele ale adultului cu lumea inconjuratoare.
Corpul la copil, ca si la adult, este un puternic emitent de mesaje. Spunem foarte multe lucruri prin intermediul lui, si copilul e poate cel mai desavarsit actor al exprimarii prin acest limbaj. Din nefericire, noi adultii rationalisti, stigmatizatori, si etichetatori, trecem adesea pe alaturi. Nu stim sa intelegem, nu avem adesea disponibilitatea de a le asculta, uitam mult prea des sa ne facem timp pentru a le auzi, nu avem intotdeauna libertatea de a ne traduce emotiile, adevaratele sentimente, trairea in cuvinte, deseori suntem mult prea tematori.
Daca am incerca sa fim mai atenti, noi adultii, pentru ca noua ni se cere mai intai asta, si apoi lor, fiecare din noi va putea gasi in propria sa viata sau in cea a copiilor sai simptome de acest fel. Indrazniti sa treceti in cuvinte, toate aceste aspecte, nu va rusinati si nu va indepartati de adolescetul dumneavoastra. Tacerea cuvintelor, va trezi mai tarziu violenta durerilor, va trezi acele acte violente, si destructurante pentru personalitatea atat a adolescentului, cat si a parintelui si desigur va aparea sanctiunea, sau asa zisa disciplinare, care esueaza de cele mai multe ori.
Unele situatii raman neincheiate ca urmare a tacerii pastrate de cineva important pentru copil, pentru adolescent. Cuvintele tatalui de exmplu, ale fiigurii masculine, le lipsesc prea adesea copiilor, asa ca relatia lor nu se construieste in triunghi ci ramane duala. Copilul, adolescentul ramane astfel suspendat in timp, si mai tarziu cand se va maturiza va pune in scena comportamente pe care nu le va putea intelege, nu le va putea integra si asta doar datorita faptului ca undeva, candva in timp ele nu au fost verbalizate. Iata de ce cuvintele au o putere asa de mare, si mult prea adesea ele sunt o palma, sau poate mai bine ar exista o palma data in plan fizic decat ceva nerostit, sau spus in graba la suparare.
Desi toate aceste aspecte ar putea parea nesemnificative, sau mult prea invizibile pentru a le da importanta, ele devin resortul comportamentelor deviante de mai tarziu ale adolescentului.
In calitate de parinti, de adulti ne grabim prea des sa dam solutii, sa dam raspunsuri, sa ducem pana la extrema nevoia adolescentului de a verbaliza ceea ce simte. De fapt copiii nu doresc chiar atat de tare ca noi sa le raspundem la intrebari, ci in primul rand sa intelegem ce se afla in spatele intrebarii, adevarata problema care ii preocupa.
Nevoia de a contesta totul, nevoia care pare imposibil de acceptat pentru adult, inseamna de fapt reflectarea unui efort intelectual de a regandi totul intr-o maniera independenta si de a nu accepta nici o idee fara a o trece mai intai printr-un rationament propriu, personal.
Cand adolescentul pare ca se lupta cu adultul, in confruntarea ideilor personale cu ale acestuia, adultul trebuie sa aibe continuitate si sa le apere cu pasiune. Prin intermediul acestei lupte simbolice cu parintele, cu adultul, copilul, adolescentul, cauta de fapt alaturi de parinti un nou colorit afectiv, in care sentimentele reciproce sa nu mai decurga din dependenta.
Mult prea adesea sub pretextul ca-l portejeaza, parintii ar dori sa pastreze copilul intr-o stare de dependenta. Aceasta situatie nu va face decat sa revolte adolescentul, care mai devreme sau mai tarziu isi va cere dreptul la independeta, dar de cele mai multe ori ajunge sa recupereze acest drept
intr-un mod care de fapt ii va perturba intreaga existenta.
Nu uitati dragi parinti, ca acesti copii va apartin doar pentru o vreme, si nu aveti dreptul sa-i faceti copia dumneavoastra, pentru ca nu sunt si nici nu vor deveni vreodata, si in acesta incercare a dumneavoastra, care aparent are un scop nobil, nu faceti decat sa taiati aripile ingerilor care se vor transforma in demoni.
Adultilor le revine astfel, rolul de a le permite copiilor, sa stabileasca o legatura cu lumea inconjuratoare, de a le permite copiilor sa fie ei agenti ai schimbarii. Interventia dumneavoatsra ar trebui sa vizeze medierea relatiei dintre copil si lumea pe care o are de infruntat. Identificandu-va mult prea adesea cu aceasta realitate, in ochii copiilor, adolescentilor apare o suprapunere de pozitii, apare o bariera pe care cu siguranta acesta va incerca sa o depaseasca. In aceasta suprapunere de pozitii copilul ajunge sa fie pus astfel la colt, si in final isi va pierde increderea in parinte, in adult.
Invatarea libertatii inseamna dezvoltarea capacitatii de a face alegeri, si de a fi un agent al schimbarii fata de sine si fata de altii. Cu cat vom lua mai mult acest drept al copilului, adolescentului de a alege cu atat vom perturba mai mult dezvoltarea sa si capacitatea de a se adapta cat mai mult la realitatea in care traieste.
Astfel miza educatiei, fie in familie, fie sub orice forma institutionalizata, este aceea de a da voie unui copil sa stie cine este, in toate situatiile de viata, in prezenta oircarui adult.
Va invit astfel sa luati aminte la copilul nostru, la orice mesaj transmis de el, si sa-i fiti alaturi intr-o lume desi slab definita, plina insa de mister si culoare. Deveniti parteneri in acest excurs al cunoasterii si definirii personalitatii acestora, si nu uitati ca ei au propriile ganduri!
Bibliografie
1. Birch A (2000), Psihologia dezvoltarii, Ed. Tehnica, Bucuresti.
2. Chapman G. (2002), Cele cinci limbaje ale iubirii, Ed. Curtea Veche, Bucuresti.
3. Salome J.(2007), Mamii, tatii, ma auziti Ed. Curtea Veche, Bucuresti
4. Schlessinger L. (2004), Greselile parintilor ii pot distruge pe copii, Ed. Curtea
Veche, Bucuresti.
