|
|
|
Depresia - Diagnostic
Diagnosticul depresiei este dificil in general el efectuandu-se pe baza examenului psihiatric ajutat de diferite mijloace complementare. Diagnosticul psihiatric al episodului depresiv major si al celorlalte forme de depresie se realizeaza pe baza criteriilor din DSM IV-TR sau criteriilor din ICD-10.
Pentru diagnosticul depresiei se pot folosi si mijloace de investigatie complementare, cum ar fi:teste de laborator, teste psihologice, si mijloace imagistice. I ce priveste testele de laborator nu au fost identificate nici un fel de date specifice sub aspect diagnostic pentru episodul depresiv major. Cu toate acestea, s-a constatat ca o diversitate de dale de laborator sunt anormale la indivizii cu episoade depresive majore in comparatie cu subiectii de control. Un astfel de caz al fi al testului de supresie la dexametazona. Nonsupresia (DST pozitiv) se datoreaza hipersecretiei de cortizol, secundara hiperactivitatii axului hipotalamo-hipofizo-suprarenal. DST este anormal la 50% din pacientii cu depresie majora. Utilitatea clinica a DST este limitata, din cauza frecventei rezultatelor fals-pozitive si fals-negative.
Eliberarea redusa de TSH ca raspuns la administrarea de hormon eliberator al tirotropinei (TRH) se raporteaza atat in depresie cat si in manie. Eliberarea de prolactina ca raspuns la triptofan este descrescuta. Testele respective nu sunt complet puse la punct.
Testele psihologice sunt foarte importante pt diagnosticul depresiei. Scale de cotare pot fi utilizate pentru asistenta in diagnostic si in evaluarea eficacitatii tratamentului. Inventarul de Depresie Beck (Beck Depression Inventory) si Scala de Auto-Cotare Zung (lung Self-Rating Scale) se scoreaza de catre pacient. Scala de Cotare Hamilton Pentru Depresie (Hamilton Rating Scale for Depression, HAM-D), Scala de Cotare a Depresiei Montgomery Asberg (Montgomeiy Asberg Depression Rating Scale, MADRS) si Scala de Cotare a Maniei Young (Young Mania Rating Scale) se scoreaza de catre examinator. Testul Rorschach. Set standardizat ce consta din 10 pete de cerneala, cotate de examinator; in depresie - asociatii putin numeroase, raspunsuri lente. Testul de aperceptie tematica (TAT). Serie de 30 de imagini ce infatiseaza situatii si evenimente interpersonale ambigue. Pacientul creeaza o povestire despre fiecare scena. Depresivii vor crea povestiri depresive, iar maniacalii - povestiri mai grandioase si mai dramatice.
Imagistica cerebrala este putin folosita pentru ca lipsesc modificarile cerebrale majore. Se poate constata marirea ventriculilor cerebrali la tomografia computerizata (CT) la unii bolnavi cu manie sau depresie psihotica; descresterea fluxului sanguin in ganglionii bazali la unii bolnavi depresivi. Imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) a aratat, de asemenea, ca bolnavii cu tulburare depresiva majora au nudei cauzati si lobi frontali mai mici decat subiectii de control. La bolnavii cu tulburare bipolara I, spectros copia prin rezonanta magnetica (SRMN/MRS) a generat date concordante cu ipotezele potrivit carora fiziopatologia acestei tulburari ar implica reglarea anormala a metabolismului fosfolipidic de membrana.
Anomalii EEG de somn pot fi evidente la 40-60 % dintre pacientii ambulatorii si in pana la 90% dintre pacientii internati cu un episod depresiv major. Datele polisomnografice asociate cel mai frecvent includ :1) perturbari ale continuitatii somnului, cum ar fi latenta de somn prelungita. vigilitate intermitenta crescuta, desteptare matinala precoce; 2) reducerea stadiilor 3 si 4 de somn non REM (somnul cu unde lente) cu o deplasare a activitatii cu unde lente mai departe de prima perioada NREM; 3) reducerea latentei miscarilor oculare rapide (adica scurtarea duratei primei perioade NREM); 4) cresterea activitatii fazice REM (adica a numarului de miscari reale ale ochilor in cursul somnului;5) cresterea duratei de somn REM la inceputul noptii. Unele date sugereaza ca aceste anomalii de somn persista si dupa remisiunea clinica sau pot precede debutul episodului depresiv major initial printre cei cu risc crescut pentru o tulburare afectiva (de ex. membrii de gradul I ai familiei indivizilor cu tulburare depresiva.
Cu toata vastitatea criteriilor de diagnostic din ICD-10 si DSM-IV-TR, ajutate de mijloacele complementare, diagnosticul depresiilor este foarte dificil existand o multitudine de afectiuni ce mimeaza un episod depresiv. Unele din aceste afectiuni le-am expus cum urmeaza mai jos.
Un episod depresiv major trebuie sa fie distins de o tulburare afectiva datorata unei conditii medicale generale. Diagnosticul adecvat trebuie sa fie cel de tulburare afectiva datorata unei conditii medicale generale, daca perturbarea afectiva este considerata a fi consecinta fiziologica directa a unei conditii medicale generale (de ex., scleroza multipla, inclus, hipotiroidism). Aceasta precizare se bazeaza pe istoric, datele de laborator sau examenul somatic. Daca sunt prezente, atat un episod depresiv major, cat si o conditie medicala generala dar se considera ca simptomele depresive nu sunt consecinta fiziologica directa a conditiei medicale generale, atunci tulburarea afectiva primara este inregistrata pe axa I (de ex., tulburare depresiva majora), iar conditia medicala generala, pe axa III (de ex., infarct miocardic).
Acesta trebuie sa fie, de exemplu, cazul daca si episodul depresiv major este considerat a fi consecinta fiziologica a faptului de a avea o conditie medicala generala sau daca nu exista nici o relatie etiologica intre episodul depresiv major si conditia medicala generala. O tulburare afectiva indusa de o substanta se distinge de un episod depresiv major prin faptul ca o substanta (de ex., un drog de abuz, un medicament au un toxic) este considerata a fi etiologic in relatie cu perturbarea afectiva . De exemplu, dispozitia depresiva care survine numai in contextul abstinentei de cocaina va fi diagnosticata ca tulburare afectiva indusa de cocaina, cu elemente depresive, cu debut in cursul abstinentei.
La persoanele in etate, adesea este dificil sa se stabileasca daca simptomele cognitive (de ex., dezorientarea, apatia, dificultatea in concentrare, pierderea memoriei) sunt explicate mai bine de o dementa ori de un episod depresiv major. O evaluare medicala completa si o evaluare a debutului perturbarii, a secventierii temporale a simptomelor depresive si cognitive, a evolutiei maladiei si a raspunsului la tratament sunt utile in efectuarea acestei precizari. Starea premorbida a individului poate ajuta la diferentierea unui episod depresiv major de o dementa. Intr-o dementa, exista de regula un istoric premorbid de declin al functiei cognitive, in timp ce un individ cu un episod depresiv major este foarte posibil sa aiba o stare premorbida normala si un declin cognitiv abrupt, asociat cu depresia.
Episoadele depresive majore cu dispozitie iritabila proeminenta pot fi dificil de distins de episoadele maniacale cu dispozitie iritabila ori de episoadele mixte. Aceasta distinctie necesita o evaluare clinica atenta a prezentei simptomelor maniacale. Daca sunt satisfacute criteriile, atat pentru un episod maniacal, cat si pentru un episod depresiv major (cu exceptia celui cu o durata de 2 saptamani), aproape in fiecare zi, timp de cel putin o saptamana, este vorba de un episod mixt.
Distractibilitatea si rezistenta scazuta la frustrare pot surveni, atat in tulburarea hiperactivitate/deficit de atentie, Cat si in episodul depresiv major; daca sunt satisfacute criteriile pentru ambele, tulburarea hiperactivitate/deficit de atentie poate fi diagnosticata aditional tulburarii afective. insa, clinicianul trebuie sa fie atent sa nu supradiagnosticheze episodul depresiv major la copiii cu tulburarea hiperactivitate/deficit de atentie a caror perturbare de dispozitie este caracterizata intai curand prin iritabilitate decat prin tristete sau pierderea interesului.
Un episod depresiv major, care survine ca un raspuns la un stresor psihosocial, se distinge de tulburarea de adaptare cu dispozitie depresiva prin faptul ca nu sunt satisfacute complet criteriile pentru un episod depresiv major in tulburarea de adaptare. Dupa pierderea unei fiinte iubite, chiar daca simptomele depresive sunt de suficienta durata si numar pentru a satisface criteriile pentru un episod depresiv major, acestea trebuie sa fie atribuite mai curand doliului decat unui episod depresiv, cu exceptia cazului cand persista peste 2 luni ori includ o dvifilniale functionala marcata, preocupare morbida in legatura cu inutilitatea, intentie suicidara, simptome psihotice ori lentoare psihomotorie. In fine, perioadele de tristete sunt aspecte inerente ale experientei uman.
Diagnosticul de tulburare depresiva fara alta specificatie poate fi indicat pentru tablourile clinice de dispozitie depresiva cu deteriorare semnificativa clinic si care nu satisfac criteriile de durata sau severitate.
