|
|
|
Definirea notiunii de delicventa
Delincventa este o forma de devianta sociala negativa, definita adesea si prin termenii de criminalitate si infractionalitate. In ce priveste termenul delincventa juvenila, in literatura de specialitate exista mai multe opinii. Conform legislatiei, minorul delincvent este o persoana cu varsta cuprinsa intre 14-18 ani, care a comis o crima sau o actiune pasibila de pedeapsa. Mentionam, insa, ca in categoria de delincventa juvenila uneori sunt inclusi si tineri mai mari de 18 ani, care manifesta comportamente deviante de la normele convietuirii sociale.
Desfasurarea unor activitati eficiente de prevenire si dezradacinare a fenomenelor delincvente necesita, in primul rand, cunoasterea temeinica a cauzelor ce le-au generat, a caror cercetare reprezinta si obiectivul de baza al prezentului articol.
Devianta are un continut extrem de vast. In sensul cel mai larg, general acceptat, ea inseamna un comportament atipic, o indepartare de la pozitia standard. Exista o devianta pozitiva (are, de regula, o influenta favorabila asupra ordinii sociale; de exemplu, inovatia si inventia) si una negativa (are finalitati nefavorabile, fiind orientata impotriva valorilor unui grup social).
Referindu-ne la caracteristica comportamentului delincvent, observam din start ca acesta este un fenomen complex, incluzand multiple dimensiuni de natura statistica, juridica, sociologica, psihologica, asistentiala (a asistentei sociale), prospectiva, economica si culturala: dimensiunea statistica caracterizeaza starea si dinamica delincventei in timp si in spatiu; dimensiunea juridica evidentiaza tipul normelor juridice violate prin acte si fapte antisociale, periculozitatea acestora, prejudiciile produse, tipul de sanctiuni preconizate pentru persoanele delincvente; dimensiunea sociologica este centrata pe identificarea cauzelor delictelor si crimelor, pe elaborarea si promovarea unor masuri de prevenire; dimensiunea psihologica se refera la structura personalitatii individului certat cu legea, la motivatia comiterii delictului, atitudinea delincventului fata de fapta comisa (raspunderea, discernamantul etc.); dimensiunea asistentiala (a asistentei sociale) pune accentul, in special, pe modalitatile de resocializare si reintegrare a persoanelor care comit delicte, de "umanizare" a justitiei, prin promovarea formelor alternative la detentie etc.; dimensiunea economica evidentiaza asa-zisul cost al crimei, consecintele directe si indirecte ale delincventei din punct de vedere material si moral; dimensiunea prospectiva vizeaza tendintele de evolutie a delincventei, precum si propensiunea spre delincventa a anumitor indivizi si grupuri sociale.
Trecerea in revista a acestor dimensiuni atesta caracterul interdisciplinar al fenomenului de delincventa, ceea ce face extrem de dificila abordarea si studierea ansamblului de infractiuni produse intr-o societate si a cauzelor acestora, impunand necesitatea implicarii specialistilor din cele mai diverse domenii: sociologie, drept, asistenta sociala, psihologie, medicina etc. Dintr-o perspectiva multidisciplinara, etiologia delincventei juvenile poate fi studiata atat ca act individual, cat si ca fenomen social, aceste doua domenii intercalandu-se, dar in acelasi timp pastrand si o independenta relativa.
Ca act individual problema cauzelor, factorilor generatori de comportament delincvent si-a gasit explicatia in doua grupe mari de teorii:
- teoriile constitutionale, potrivit carora delincventa este un fenomen innascut, isi are deci originea in individul insusi, in factorii biologici si genetici;
- teoriile mediului social, care considera delincventa un produs exclusiv al influentei mediului exterior asupra formarii personalitatii.
Teoriile constitutionale, la randul lor, pot fi divizate si ele in doua grupe. Prima grupa include teoriile care acorda un rol determinant factorilor interni (endogeni), "ereditatii criminale". Din cunoscuta teza a lui C. Lombroso, potrivit careia multe infractiuni sunt de natura biologica si ereditara, s-au inspirat mai multe teorii, printre care:
. teoria ereditatii a lui Gorring, potrivit careia comportamentul social este un comportament mostenit. (Gorring stabileste ca 68% din descendentii infractorilor devin ei insisi infractori. In felul acesta, el inlocuieste teoria criminalului innascut cu teoria ereditatii);
. teoria arborelui genealogic, care incearca sa demonstreze ca in familiile ai caror descendenti au avut antecedente penale exista un numar mai mare de infractori. Astfel, americanul Goddard, studiind descendentii unui pescar olandez pe mai multe generatii, proveniti din doua casatorii (prima − cu o femeie dintr-un mediu infractional, cea de-a doua - cu o femeie virtuoasa), stabileste ca acei copii care au devenit delincventi au provenit din prima casatorie a pescarului;
. teoria gemenilor, elaborata de Lange si Cristiansen ("Crima ca un destin"), prin care se incearca sa se demonstreze ca predispozitia ereditara in comiterea actului criminal constituie, in cazul gemenilor monozigotici, un factor foarte puternic1. La sfarsitul secolului trecut ei au studiat un numar de aproape patru mii de gemeni cu privire la incidenta comportamentului infractional, constatand ca daca unul din gemeni este implicat intr-un act infractional, fratele sau, univitelin, va fi infractor cu o probabilitate de 35%, iar in cazul cand nu sunt gemeni identici, cu probabilitatea de 12%;
. teoria copiilor adoptati, inserata in unele studii mai recente, cauta sa stabileasca o corelatie intre comportamentul delincvent al unor copii adoptati si comportamentul parintilor biologici. Astfel, s-a constatat ca anumite predispozitii mostenite de la parintii biologici pot determina o crestere a probabilitatii ca descendentii acestora, adoptati de alte familii, sa devina infractori1. Cea de a doua grupa a teoriilor constitutionale nu neaga importanta ereditatii, a factorilor biologici si genetici, dar le atribuie acestora un rol indirect in savarsirea actului delincvent (infractional).
Cele mai multe dintre aceste teorii desemneaza ca factori predispozanti la delincventa particularitati ale structurii personalitatii, precum:
. capacitatile intelectuale reduse ale individului (intarzieri mintale, debilitate, mediocricitate);
. trasaturile temperamentale. (Conform opiniilor mai multor specialisti, temperamentul coleric si melancolic favorizeaza evolutiile spre devianta, pe cand cel flegmatic si sangvinic instituie multiple obstacole in calea interiorizarii modelelor de comportament predeviant sau deviant);
. tulburarile de natura psihopatologica (copiii deficienti mintal, copiii nevrotici, cu frecvente stari depresive, copiii impulsivi, cu accese frecvente de agresivitate etc.)
Acestea sunt doar cateva dintre particularitatile structurii personalitatii care comporta un risc de deschidere spre delincventa. Specialistii in geneza fenomenului delincventei juvenile sunt unanimi in a acorda o importanta deosebita factorilor subiectivi, adica celor ce tin de personalitatea copilului.
Neglijarea caracteristicilor psihologice si biologice ale omului inseamna a nu tine cont de fiinta umana, inseamna depersonalizarea intregului proces de aparitie si de structurare a comportamentelor deviante. Totodata, e necesar a mentiona ca structurile dobandite de un individ atat in plan biologic cat si in plan psihiatric nu pot avea o importanta criminogena prin ele insele, nu pot transforma acest individ in mod inevitabil intru-un infractor, tot asa precum nu exista nici o garantie ca un individ perfect sanatos nu va intra niciodata in conflict cu legea. Este necesar sa recunoastem si un alt adevar stiintific: ereditatea nu poate fi disociata de influenta mediului, a factorilor externi, a ceea ce numim lumea inconjuratoare a fiecarui individ.
Personalitatea este rezultatul interactiunii permanente dintre individ (prin datul sau ereditar) si aceasta lume exterioara.
Influenta mediului exterior in formarea personalitatii delincvente a minorului isi gaseste expresie concreta in influenta:
1) mediului ineluctabil;
2) mediului ocazional;
3) mediului ales sau acceptat;
4) mediului impus.
Prin mediu ineluctabil se intelege acel mediu fara de care nu se poate concepe in general existenta individului. Este vorba, in primul rand, de mediul familial de origine si cel care formeaza habitatul si vecinatatea. Familia reprezinta cel dintai mediu, in care are loc socializarea copilului (cei "sapte" ani de acasa), acest proces dezvoltandu-se in dependenta de relatiile pe care le are cu mama, tata, fratii, surorile (si alti membri in cazul familiei largite). Cat priveste familia contemporana, e necesar a mentiona ca ea isi pierde treptat statutul sau de institutie sociala, structura ei se destrama, iar prin slabirea interesului si controlului parintilor fata de preocupatiile copiilor i se diminueaza functia educativa.
Cu referire la familie, aceasta situatie are drept cauza in principal starea ei materiala precara. Numarul familiilor aflate in conditii defavorizate si stresante este in continua crestere. Nesiguranta zilei de maine creeaza tensiuni si certuri intre parinti, intre parinti si copii, ceea ce impune adesea copiii sa evadeze din caminul familial si sa-si caute rezolvarea problemelor in grupul stradal, intre prieteni de ocazie. Aceste cazuri comporta insa riscuri serioase de angajare in acte antisociale (furturi, batai etc.). Facand o mica generalizare a factorilor cu semnificatii de risc comportamental la nivel de familie, dintre cei mai des intalniti in perioada pe care o traversam putem numi: dezmembrarea familiei (prin decesul unui parinte, divort sau abandon familial); abandonarea copiilor de catre parinti (in multe cazuri chiar de la nastere); adoptiile; refacerea ulterioara a caminului familial (parinti traind in concubinaj, vitregi, adoptivi); lipsa temporara a unui parinte (inchisoare sau internare de lunga durata); parinti bolnavi cronic, alcoolici, moral decazuti sau agresivi; numarul copiilor in familie (daca sunt mai multi copii, cei mari resimt "complexul de detronare" in favoarea celui mai mic; daca este un singur copil, deseori acesta devine un "copil- problema") etc.
Anumite disfunctionalitati familiale, potential generatoare de devieri de comportament la copil, au fost sesizate si in familiile normal inchegate. Printre acestea pot fi numite:
. divergenta metodelor educative aplicate de parinti, indeosebi in ce priveste recompensarea si sanctionarea copiilor (copilul este permanent derutat);
. atitudinea hiperprotectoare a parintilor (duce la iritarea copilului);
. atitudinea familiala indiferenta (dezvolta o agresivitate latenta);
. atitudinea hiperautoritara a parintilor (creeaza stari de tensiuni la copil care se pot manifesta mai tarziu in descarcari pe seama altor persoane)
Multi parinti nu-si dau seama cat este de important ca, incepand cu primul an de viata al copilului, sa stabileasca legaturi afective intense cu acesta, sa identifice si sa incurajeze proiectele si experientele senzoriale si de cunoastere a copilului. Potrivit studiilor medicale, relatia copilului cu mama in primele 9-12 luni de viata este mult importanta pentru copil. Acesta, neavand inca o personalitate proprie, simte nevoia identificarii cu persoana de langa el. De aceea, pentru femeia insarcinata, care are de executat o pedeapsa cu privatiune de libertate, in diferite legislatii sunt prevazute masuri de protectie: fie de a i se permite sa nasca copilul si sa-l creasca in penitenciar, alaturi de ea, pana la varsta de 3 ani (Spania, Albania etc.), fie sa-si creasca copilul acasa pe o perioada de un an (intreruperea pedepsei − in legislatia Romaniei, etc.). De asemenea, este demonstrat ca, incepand cu al 3-lea an de viata, copilul vede in tatal sau autoritatea in familie si, drept urmare, asimileaza acest comportament exterior.
Tendinta de a imita comportamentul membrilor de familie (parinti, frati) este atat de puternica la copil, incat parintii delincventi sau imorali neaparat vor exercita o influenta nefasta asupra minorului. Mai mult chiar, modificarile in viata sau structura familiei de origine (abandonul la nastere, separarea copilului de mama, absenta tatalui, divortul, lipsa de ingrijire, certurile etc.), se soldeaza, de regula, cu lipsa de afectivitate pentru copil. Multiple cercetari demonstreaza insa ca "lipsa de afectivitate", de care au suferit unii delincventi in perioada copilariei, a avut pentru ei un rol determinant in formarea comportamentului. Astfel, investigand aceasta problema, sociologul David Popenoe (SUA) face concluzia ca "declinul aparut in urma lipsei tatalui" din familie a condus in SUA la cresterea criminalitatii violente de tip juvenil de 6 ori (de la 16 mii de arestati in 1960 la 96 mii in 1992); suicidul in randul tinerilor s-a triplat; abuzul de droguri si consumul de alcool a continuat sa aiba o rata ridicata; a crescut numarul de adolescente insarcinate etc. O serie de tendinte alarmante asociate familiei dezorganizate sunt prezentate si de Mitchell Pearlstein, care afirma ca "70% dintre copiii aflati in institutiile statului provin din familii fara parinti sau cu parinte unic", ca "60% din violatorii americani au crescut in camine fara tata", ca "80% dintre adolescentii din spitalele de psihiatrie provin din familii destramate", ca "trei din patru sinucideri ale tinerilor apar in casele din care lipseste un parinte" si ca "72% dintre criminalii adolescenti au crescut fara tata"2. Din cele mentionate devine clar ca pentru a elabora un program eficient de masuri de prevenire sau de protectie a minorilor este nevoie sa cunoastem toate perturbarile la nivel de familie.
Importanta habitatului si a vecinatatii in etiologia delincventei juvenile este relevata atat de studiile sociologice, cat si de statisticile privind provenienta delincventilor. Din aceste studii aflam, de exemplu, ca majoritatea delincventilor minori locuiesc in imobile colective (blocuri), in cartiere famate, cu un nivel de viata scazut si doar o mica parte din ei locuiesc in imobile individuale si provin din familii bine structurate. Urbanizarea a condus la cresterea criminalitatii in orase, la repartizarea ei inegala in interiorul oraselor, la crearea asa-numitelor zone de delincventa, acestea reprezentand zone de deteriorare materiala si sociomorala pentru indivizii care locuiesc acolo. Domiciliile delincventilor minori sunt concentrate, de regula, in anumite cartiere defavorizate.
Cercetand aceasta problema, R.Gassin identifica cateva particularitati ale mediilor urbane care constituie aspecte importante ale influentei lor asupra formarii personalitatii delincventului juvenil:
. opozitia latenta manifestata fata de sistemul social;
. adaptarea dificila a minorilor nascuti in aceste medii la adevaratele valori ale unei vieti sociale normale;
. alimentarea fenomenului bandelor adolescentine prin asocierea tinerilor din motive diferite: afective, pentru afirmarea sinelui, justificari etc.
De importanta sporita pentru formarea personalitatii minorilor este si mediul ocazional sau anturajul. Dupa cum ne relateaza numeroase studii, multi minori savarsesc acte criminale sau adopta un mod de viata asocial sub influenta nefasta din partea celor cu care vin in contact.Unii autori includ in mediul ocazional si scoala ca forma de inadaptare dintre cele mai grave. J.Léauté arata, spre exemplu, ca inadaptarea scolara poate constitui etapa initiala a unei inadaptari sociale individuale2. Dupa cum e stiut, scoala este un micromediu socializator de importanta esentiala in formarea personalitatii copilului. Concomitent, scoala reprezinta pentru orice minor si primul mediu exterior care il obliga sa se adapteze unor reguli de conduita in cadrul carora sanctiunile sunt aplicate de o alta autoritate decat familia.
Criza pe care o traverseaza in multe privinte sistemele scolare contemporane: suprapopularea claselor, discontinuitatea in invatamant, slaba adaptare a continutului disciplinelor studiate, precum si a metodelor la nevoile tinerilor, pregatirea insuficienta a corpului profesoral, lipsa cadrelor, slaba disciplina etc., conjugate cu carentele afective sau de educatie in familie, foarte usor pot provoca esecul scolar. La randul sau, esecul scolar constituie un factor important al inadaptarii sociale, al comportamentului deviant. Astfel, studiile efectuate in acest domeniu de Heuyer (Franta) au demonstrat ca 65% din minorii delincventi supusi cercetarii aveau intarzieri scolare substantiale. De asemenea, investigatiile realizate de sotii Glueck in SUA pe un esantion de circa 1000 minori au aratat ca delincventii se deosebeau de non-delincventi prin nivelul intelectual, volumul lecturilor efectuate, retard scolar de cel putin un an pentru grupul delincventilor1.
Referindu-ne la Romania mentionam ca esecul scolar este insotit de frecvente fenomene ale absenteismului si abandonului scolar. Potrivit datelor Departamentului Statistica si Sociologie, in anul scolar 2003 − 2004 nu au mers la scoala peste 5 mii de copii in varsta de 7-16 ani. Cresterea numarului de copii nescolarizati sau care abandoneaza scoala, mai ales in cazul elevilor din scoala primara si gimnaziala, de asemenea favorizeaza marginalizarea si delincventa juvenila. Acestea sunt confirmate si de unele relatari ale Departamentului Institutii Penitenciare din Romania, din care aflam ca in "izolatoare sunt minori care nu cunosc alfabetul", ca "majoritatea copiilor detinuti nu au absolvit macar opt clase, iar unii dintre ei nu au pasit niciodata pragul scolii". Cercetarea unui numar mare de delincventi a permis sesizarea faptului ca drept cauza a unui asemenea comportament pentru multi din ei a servit mediul ales sau acceptat la care se refera in primul rand mediul personal, mediul profesional si cel extraprofesional. Lipsa locuintei, a unei relatii stabile cu partenerul, conflictele conjugale etc. sau lipsa unui mediu personal echilibrat, de asemenea a unui mediul profesional (loc de munca etc.) si extraprofesional (locurile frecventate in timpul liber) reprezinta factori ce pot conduce la savarsire de infractiuni, criminalitate. In contextul celor expuse e greu de imaginat ca mediul profesional poate fi generator de criminalitate. Faptul este insa bine argumentat inca in 1974 de C.D.Bryant in lucrarea ce-i apartine "Deviant behavior. Occupational and organizational bases". Iar astazi nimeni nu mai pune la indoiala faptul ca oamenii de afaceri sau acei care lucreaza in domeniul finantelor, in dorinta de a se imbogati rapid, savarsesc infractiuni. Printre multiplii factori care pot influenta negativ formarea comportamentului minorilor studiile referitoare la delincventa juvenila enumera si permisivitatea, lipsa unui control social asupra locurilor frecventate de minori: baruri, restaurante, discoteci, sali de jocuri etc. Cu referire la Romania, in conditiile cand fenomenele absenteismului si abandonului scolar iau amploare, s-ar cuveni ca Ministerul Educatiei, Tineretului si Sportului si Ministerul de Interne sa exercite un control mai dur asupra acestor institutii.
Printre factorii favorizanti de comportamente delincvente un loc aparte revine mediului impus. Prin mediu impus intelegem locurile, special amenajate si aflate in administrarea statului, in care sunt tinute pentru ispasirea pedepsei persoanele care savarsesc infractiuni de o anumita gravitate (penitenciare, centre de reeducare etc.). Majoritatea studiilor de specialitate mentioneaza ca pedeapsa cu privatiune de libertate nu totdeauna isi atinge scopul in care este aplicata, ca penitenciarul este, de regula, un mediu criminogen.
Cele spuse se refera in special la cazurile cand se aplica o pedeapsa de lunga durata, efectul acesteia fiind descris cu precizie de Michel Foucault, care mentiona ca:
. inchisorile nu diminueaza rata criminalitatii; oricat ne-am stradui sa extindem, sa inmultim sau sa imbunatatim inchisorile, numarul crimelor si al criminalilor ramane constant sau, si mai rau, creste;
. detentia provoaca recidiva, caci dupa ce delincventii ies din inchisoare au mai multe sanse sa revina din nou la ea. (Studiile realizate in Romania in acest domeniu demonstreaza ca circa 40% din minorii care si-au ispasit pedeapsa in inchisori recidiveaza.);
. inchisoarea fabrica delincventi chiar prin modul de existenta pe care il impune detinutilor;
. inchisoarea favorizeaza cresterea unui mediu de delincventi, solidari intre ei, ierarhizati, gata pentru tot felul de complicitati viitoare;
. conditiile care ii asteapta la iesirea din inchisoare pe detinutii eliberati ii condamna in mod fatal la recidiva. (Minorii recurg la recidiva deoarece societatea nu-i accepta, ii marginalizeaza. Astfel, de peste 6 ani e in vigoare Legea privind adaptarea sociala a persoanelor eliberate din locurile de detentie, aceasta nu se respecta. In situatia in care statul nu le asigura un loc de trai si de munca acestor minori, nu le ramane decat sa recurga din nou la ilegalitate.);
. inchisorile fabrica delincventi in mod indirect, lasand prada mizeriei familia detinutului.
De aceste momente este important sa se tina cont, in special in cazul infractorilor primari (care nimeresc in inchisoare prima data) si care nu au comis delicte grave, aplicandu-li-se ca modalitate mai eficienta forme alternative la inchisoare, ce prevad ispasirea pedepsei la libertate, ei fiind supravegheati de consilierul de probatiune/reintegrare sociala. In contextul celor spuse se simte nevoia de a fi redus numarul de infractiuni (minore) pentru care minorii sunt pasibili de pedeapsa cu inchisoarea.
Cercetata din perspectiva abordarii individuale, precum se insista in teoriile psihologice, delincventa juvenila ne apare ca rezultat al incapacitatii tanarului de a se adapta la conditiile de viata oferite de societate si la exigentele normative, incapacitate determinata de particularitatile psihice, de tulburari de natura psihopatologica, provocate de mai multi factori, familia avand insa rolul cel mai important.
Din aceasta perspectiva, cauzele individuale ale delincventei juvenile cedeaza locul cauzalitatii sistemului in ansamblu. Aici e necesar a mentiona ca infractionalitatea nu este produsul unei oarecare societati in functie de ideologie sau de alte criterii politice. Ea este specifica intregii societatii umane si o regasim in toate tipurile de societate o data cu aparitia normelor de drept penal. Totodata, sesizam si faptul ca o data cu schimbarile politice care se produc intr-o societate sau intr-un grup de tari, fie ca urmare a razboaielor, se produc schimbari importante si in structura criminalitatii, inclusiv a delincventei juvenile. Spre exemplu, perioada de dupa razboi este o perioada de cumul a mai multor tipuri de criminalitate juvenila in care predomina infractiunile impotriva bunurilor (furtul etc.) si aparitia fenomenului bandelor de tineri, minori (anii `50 in Franta, Anglia, SUA, Rusia etc.).
O data cu caderea regimurilor totalitare, multiple transformari s-au produs si in structura delincventei juvenile in fostele tari socialiste. Astfel, daca anterior in aceste tari anumite tipuri de delincventa juvenila erau aproape necunoscute: infractiunile legate de droguri, prostitutia juvenila, traficul de fiinte umane, fenomenul copiilor strazii etc., atunci perioada de tranzitie a generat o serie intreaga de mutatii in structura criminalitatii. In aceasta perioada "criminalitatea reprezinta fenomenul unde se manifesta cel mai pregnant tarele vechiului regim cu slabiciunile perioadei de tranzitie, producandu-se astfel o convergenta periculoasa intre factorii traditionali de risc si noii factori care favorizeaza criminalitatea".
Sunt frecvente de asemenea cazurile cand anumite caracteristici ale situatiei politice din unele tari stau la originea unor forme de criminalitate, inclusiv juvenila, legate de aceasta situatie. Spre exemplu, multiple activitati teroriste, executii, torturi, luari de ostatici, deturnari de avioane etc., la care participa numerosi minori, pot fi justificate de anumite optiuni politice. Este o realitate si folosirea minorilor in transportarea ilegala a armelor in zonele de conflict, in rezolvarea unor conflicte interetnice etc. Actualmentedelincventa juvenila prezinta cresteri cantitative semnificative din perspectiva multiplicarii formelor ei grave. Cercetarea delincventei juvenile ca fenomen social in multiple studii efectuate pe plan international reflecta faptul ca unul dintre principalii factori generatori de asemenea comportamente se afla in amplificarea tendintelor de saracie cronica. Exista o legatura directa intre rata criminalitatii si procentul de copii ce traiesc sub minimul de existenta (vital). Spre exemplu, in SUA 60% din copiii ce provin din familiile cu un singur parinte traiesc sub minimul vital, fata de 17% din copiii ce traiesc cu ambii parinti. In Norvegia, care are o rata a criminalitatii mai scazuta, numai 4% din copii traiesc sub minimul vital.
Desi saracia, ca atare, nu poate fi considerata o cauza directa a cresterii tendintelor de criminalitate si delincventa juvenila, ea este, in mare masura, responsabila de modul in care familiile isi cresc copiii si de riscurile existente in ceea ce priveste utilizarea mijloacelor ilegitime in rezolvarea problemelor.
Saracia alimenteaza, in cea mai mare parte, fenomenul "copiii strazii", iar acesta determina, la randul lui, in mare masura, fenomenul delincventei juvenile. In Romania saracia a afectat in primul rand familiile cu doi sau mai multi copii. Dificultatile de ordin economic impun adesea parintii sa-si neglijeze copiii, sa nu-i supravegheze, sa-i maltrateze, sa nu le asigure o educatie corespunzatoare. Drept urmare, creste numarul copiilor inadaptati social, precum si al celor care evadeaza din familie, completand numarul delincventilor. Lipsite de suport economic si de sustinerea partenerului, tot mai multe mame isi abandoneaza copiii in maternitati sau case de copii. La implinirea varstei de 18 ani copilul paraseste institutia de ocrotire fara profesie, fara nici un sprijin din partea statului. Singura solutie care ii ramane unui astfel de copil este ancorarea in grupurile stradale si in bandele delincvente. Numarul in crestere de parinti care ingrijesc singuri unul sau mai multi copii constituie inca o cauza a cresterii delincventei juvenile. In Romania, in 1999 erau 117.000 de familii monoparentale (10% din numarul total de familii din tara) in care se educau 9.427 copii. Actualmente, numarul familiilor monoparentale reprezinta 28% din numarul total de familii.
Cea mai mare categorie de familii monoparentale sunt cele rezultate din divort si provenite din nasterea unui copil nelegitim de mame adolescentine. De regula, aceste familii sunt cele mai mult predispuse la probleme de ordin material si psihosocial. Astazi circa 250.000 de copii se educa de un singur parinte, iar 25.000 de copii au ramas in grija totala a bunicilor sau a altor persoane, cauza principala a acestei situatii fiind plecarea parintilor la munci peste hotare pentru a-si asigura minimul de existenta. Totusi mai corect ar fi sa spunem ca elementul decisiv il constituie veniturile mici si nu calitatea de parinte singur.
Este cert ca poate fi estimat un numar de copii mult mai mare care provin din familii cu venituri mici din cauza ca principalul sustinator este un parinte singur. In acelasi timp, e stiut ca exista si multe familii monoparentale care sunt asigurate material, posedand o atmosfera psihologica prielnica care nu creeaza impedimente in formarea unei personalitati sanatoase. Pozitia de parinte singur nu determina necesarmente venituri mici. Astfel, in ultimul timp nasterile in afara casatoriei in Danemarca (44% din totalul nasterilor) si in Suedia (50%) constituie o traditie, iar sprijinul acordat de stat in aceste tari mamelor necasatorite este atat de extins, incat ele, in majoritate, nu au venituri mici, cu toate ca cresc si isi educa copiii fara tata. Daca aceste politici promovate in tarile scandinave ar fi preluate si de Romania, cu siguranta situatia de parinte singur ar fi mai putin impovaratoare, iar cele circa 25% de copii nascuti in afara casatoriei (2004) nu ar constitui o sursa atat de frecventa in completarea numarului de copii din institutiile rezidentiale1, precum si a grupurilor de delincventi. Influente serioase asupra delincventei juvenile are somajul, legat intrinsec de nivelul dezvoltarii economice. Somajul are efecte criminogene atat la nivel individual, cat si la nivel social.
La nivel individual, somajul poate determina un risc crescut pentru criminalitate, mai ales daca afecteaza ambii parinti. In aceste familii posibilitatea copiilor minori de a savarsi acte criminale este mult mai mare. Somajul poate avea efecte criminogene si la nivel social, colectiv, in special in localitatile unde s-au facut disponibilizari masive, ca urmare a restructurarii economice (Polonia, Romania, Rusia etc., dupa caderea regimurilor totalitare). Criminalitatea juvenila poate fi incurajata nu numai de lipsa, dar si de abundenta bunurilor de consum atat in plan cantitativ, cat si calitativ, subiecti ai actelor criminale nefiind in mod necesar copiii ce provin din familii defavorizate. Astfel, posibilitatile oferite de dezvoltarea tehnicii, in general, si a tehnicii de calcul, in special, creeaza tentatii suplimentare chiar pentru unii minori foarte dotati intelectual si care provin din familii organizate.
Dupa cum s-a mentionat deja, dezvoltarea inegala, marcata, pe de o parte, de existenta cartierelor bine dotate cu toate serviciile necesare, iar, pe de alta parte − a celor ce reprezinta zone de saracie lipsite de infrastructura necesara, creeaza la tineri un sentiment de nemultumire, de frustrare, de injustitie sociala, care genereaza uneori manifestari delincvente cum ar fi vandalismul colectiv etc. (Primele studii empirice referitoare la explicarea distributiei spatiale a infractorilor au fost elaborate la Universitatea din Chicago). Urbanizarea si industrializarea de asemenea conduc la un declin al mecanismelor traditionale de control social asupra comportamentului tinerilor.
In regimurile industriale urbane relatiile sau contactele sociale intre indivizi sunt mai superficiale. In aceste conditii sanctiunile cu caracter neoficial isi pierd din eficacitate. Astfel, intr-o familie ,,nucleara" care locuieste intr-un oras mare parintii sunt adesea prea ocupati pentru a mai putea supraveghea sau pentru a se ingriji corespunzator de copiii lor, care pot fi expusi adesea unor influente externe, criminogene. Pe de alta parte, locuitorii oraselor nu au legaturi stranse nici cu vecinii lor, astfel incat comunitatile urbane devin din ce in ce mai dezorganizate. Mediul urban se caracterizeaza, de asemenea, printr-o libertate mai mare a conduitelor, spre deosebire de cel rural, unde familia, vecinii au o putere de cenzura care impun tinerilor un comportament riguros. Desigur, cele mentionate nu pot fi extinse asupra mediului rural fara anumite rezerve. Cat priveste satul romanesc, putem spune ca actualmente mecanismele traditionale de control social asupra tineretului sunt intr-un proces de diminuare progresiva. Zonele rurale din republica noastra reprezinta astazi o realitate trista a crizei economice si sociale, cu oameni saraci si, in mare parte, parasite de populatia activa. Urbanizarea si exodul rural creeaza conditii favorabile pentru delincventa prin faptul ca scad functiile de socializare si control ale comunitatii, ceea ce duce la abandonarea traditiilor, normelor morale etc.
Cercetarea delincventei juvenile ca fenomen social a permis sa fie descoperita si legatura directa intre rata ei mare din anumite zone geografice (tari, regiuni, orase sau cartiere) si nivelul de cultura. O serie de studii sociologice au constatat ca in majoritatea cazurilor tinerii infractori posedau un nivel de educatie sub medie. Multi autori considera ca criminalitatea juvenila este o expresie a inadaptarii individului la un anumit sistem de valori sociomorale, stabilindu-se anumite relatii intre tipul etnic si criminalitate sau intre imigratie si criminalitate1.
Crima este rezultatul conflictului care se produce in aceeasi societate intre norme de conduita diferite. T.Sellin afirma ca numarul de conflicte intre valorile unui grup si normele legale este direct proportional cu rata delincventei. Desigur, conflictul de cultura nu este prin el insusi suficient pentru a explica variatiile ratei criminalitatii. El trebuie asezat in contextul mai larg al factorilor sociali si economici din societate. Dezvoltand ideile expuse mai sus, A.K.Cohen a formulat teoria subculturilor delincvente, care s-a bucurat de mare succes in perioada anilor 1956 − 1965. El porneste de la diferenta de statut social, economic si cultural care separa clasele si grupurile sociale din societatea nord-americana.
Astfel, preocupat de problema aparitiei subculturii delincvente in randul clasei defavorizate, Cohen explica procesul de socializare care are loc in familie si in rezultatul caruia copiii interiorizeaza modelele comportamentale traditionale. Conflictul se naste incepand cu intrarea minorului in mediul scolar unde aprecierea comportamentului se face potrivit standardelor mijlocii (midle class standards). Copiii care apartin claselor defavorizate, din cauza barierelor culturale si educationale, traiesc un permanent sentiment de izolare, de insatisfactie si frustrare. Drept urmare, acesti minori, atrasi de stilul de viata al clasei mijlocii, vor abandona propriul mediu si vor recurge la mijloace indezirabile pentru a-si atinge scopurile. In felul acesta ei se constituie in surse sociale potentiale de infractionalitate.
Mentionam insa si aici ca factorul cultural nu poate fi separat de diversitatea factorilor sociali, economici, politici etc. in determinarea comportamentului delincvent. Din cele relatate putem spune cu certitudine ca fenomenul deviantei, inclusiv cel al delincventei, este mult mai frecvent in societatile contemporane decat in cele traditionale. Exista multiple explicatii a acestei stari de lucruri. Mai consistente par insa a fi opiniile care atribuie rolul principal in amplificarea tendintelor deviante proceselor de schimbare si modernizare.
Dupa cum mentioneaza sociologul roman Sorin M. Radulescu, "mai ales epocile de efervescenta caracterizate de profunde contradictii si transformari sociale cunosc o amploare sporita a deviantei"1. O asemenea situatie este caracteristica si pentru societatea romaneasca, aflata in proces de tranzitie si macinata de numeroase conflicte, manifestari de dezordine normativa.
